Baiului si un cotor de Neamtului

Componenta echipei: Ana (ana), Maria, Lavinia, Lucian, Florin (birbal), Paul, Emil(emils), Radu (griz), Mike.

Ziua 1

Plecam spre munti asa cum nu am mai facut-o demult, in zdranganit de CFR, pregatiti sa infruntam monotonia celor 3 h de calatorie pana la Sinaia.

Pe peronul garii reunim trupa, ne uitam pe cer si hotaram ca deocamdata-s semne bune si luam la picior scurtul drum forestier ce urca spre Cabana Piscul Cainelui. Chiar inainte de cabana parasim forestierul si ne angajam intr-un urcus sustinut prin padure, timp de 40 min.

Vremea e superba. Prin perdeaua de frunze soarele razbate cu raze calde si scanteietoare, iar noi parca plutim pe covorul de frunze tomnatice caci poteca e domoala acum si urca usor spre culme.

Continuam cursiv prin padure, cand orizontal, cand in usoara coborare pana cand, la fix 2 ore de la plecarea de la gara, iesim la lumina.

Locurile sunt nespus de blande si inflorate din cap pana in picioare in papadii, galbenele, sunatoare, flori de nu-ma-uita etc. Ne tolanim in iarba intr-un scurt popas cu privirea atintita spre Bucegii invaluiti in nori. Psihologic incepem sa ne pregatim pentru dusul de la ora 12 prognozat.

Odata cu iesirea din padure maracajul e din ce in ce mai rar, dar poteca se contura pas cu pas in fata noastra. La urcusul pe Varful Piscul cainelui avem parte si de primii stropi care insa sunt calzi si nu fac decat sa ne spele sudoarea fruntii. Exista insa o stana aproape de traseu care poate servi ca adapost. Marcajul se cam pierde dar poteca ne conduce sigur pe Vf Piscul Cainelui

Odata iesiti in creasta muntiilor Baiului, traseul este joaca de copil si nu ne ramane decat sa urmam drumul ce strabate creasta ocolind principalele varfuri.

Cum efortul se reduce substantial, acum ne simtim scufundati in monotonie, caci vorba lui Emil, toate locurile sunt la fel pe aici, iar peste Bucegi ploua cu spor, asa ca orizontul se reduce vadit.

Pentru a ne arata ca se poate si mai rau, dupa Baiul Mare luam in piept ceva mazariche/inceput de grindina pe care o suportam cu stoicism caci stiam ca nu va dura mult.

Tot mergand reusim sa ne si uscam cat de cat, pana cand o noua rafala de ploi care se vedea cum scana valea Prahovei ne prinde la inghesuiala.

Iat-o cum vine!

Deja nu imi mai place... ne-am intins cam mult cu joaca, mai ales ca ploaia asta e rece, tomnateca si iti intra pana la piele. Ma gandesc ca ar face bine sa se opreasca, caci stomacul se lipise de rucsac de foame, si minunea se produce in dreptul culmii Zamora...Negurile se rispesc, aburi moi se ridica din padure, orizontul se deschide spre stana si putem vedea clar forestierul ce coboara in Busteni. Insa nu apucam sa calcam apasat pe Baiutul ca iara ploua…Vedem in fata si culmea Petru - Orjogoaia (P-O) pe care trebuia sa ne continuam drumul, iar Emil rosteste pentru prima data cuvantul „cort”. Hotaram sa ne cautam adapost la stana din mijlocul culmii P-O, chiar in dreptul culmii Ceausoaia. In jumatate de ora si deja obisnuiti cu fleosc-fleosc suntem acolo...Si bineinteles ca intre timp trece si aceasta aversa.

Stana la care am poposit

Locul in care este pusa stana e tare fain, la limita superioara a unei paduri de foioase cu aspect de lunca, cu 3 izvoare si un colt de Bucegi la orizont.

Apropo, acum in Baiului am gasit numeroase surse de apa, datorate probabil topirii zapezii si a precipitatilor, unele chiar in creasta dar se vedea clar sa sunt surse temporare, iar vara pe canicula nici gand sa te poti baza pe ele.

Prin hainele uscate, perspectiva unui pranz intarziat ne da aripi si in acelasi timp stiam ca ne va tintui locului, caci dupa ce gasesti asa un loc frumos, cu burta plina n-ai mai pleca spre departari ca sa iei in piept o noua repriza de ploaie.

Urc cu Emil pe culmea din spatele stanei (care este intr-o stare deplorabila, se poate folosi la mare nevoie ca refugiu dar este mizerabila, miroase urat, ploua inauntru) pentru a scruta orizontul. Se vad primele clinuri ale muntilor Neamtului, si Vf.Unghia Mare, Piciorul Unghia Mica, Valea Azuga. Cat timp parlamentam daca plecam sau ramanem, se aduna norii si zarurile sunt aruncate, tabaram pe corturi sa le ridicam pe bete.

Intr-un intermezzo al ploii

Mai departe, fiecare dupa preferinte, unii la somn, unii la foc, sub un cer senin ne purtam cu totii visele spre mai sus.

Ziua 2

Motto: “Iesi, copile cu parul balai, si razi la soare, poate s-o indrepta vremea”

La ora 7 scot nasul din cortul mangaiat de soare si ma mir cum are puterea sa luceasca sub patura de neguri de peste Muntii Neamtului. Spre Baiului si Bucegi in schimb e frumos si ne bucuram de peisaj, de vaile ce se intrevad inca pline de zapada (Valea Alba, Costilei, Galbinele, Cerbului).

Semne de vreme buna

Peisajul renaste clipa de clipa odata cu lumina, si cu o ora intarziere fata de plan, plecam mai departe sa parcurgem cealalta jumatate din culmea P-O.

Facem bagajele

Si, la drum

Cavalerii soarelui

Ajungem la lacul ce marcheaza finalul acesteia si ne orientam spre creasta Muntilor Neamtului. Initial urcusul este mai sustinut, dar in 30-45 de minute, locurile se domolesc.

Acum putem vedea in fata Vf.Rusu si Piciorul Unghia Mica. Cum deja este tarziu (11:30), nu mai avem timp sa mergem mai departe, asa ca hotaram retragerea pentru Piciorul Unghia Mica care, dupa socoteala noastra, trebuie sa ne poarte in Valea Azugii. In primele sute de metri se intrevede o poteca firava de care incerc sa ma tin, dar in final se pierde in ierburi...

Pe culmea de coborare

Deh, harta de acum 25 de ani, locurile s-au schimbat. Cu un zambet nefericit, identific o varianta mult mai comoda de retragere, pe versantul drept al Vaii Unghia Mica, dar trebuia continuat peste Vf.Rusu, coborat in saua dinaintea Vf.Steviei si coborat timp de 35-40 min pe poteci de animale spre o stana, de unde poteca se contura clara spre padure si se putea iti si prin padure dupa linia arborilor pana ce ne-ar fi scos la inceputul forestierului de pe Valea Azuga...

Este insa prea tarziu si ocolul ne-ar costa ore pretioase, asa ca dupa circa 30 de min de mers matematic pe muchie, ne lasam in stanga spre o padure de foioase pentru a cobori inspre Valea Frumoasa, strabatuta de forestier asa cum ne arata harta. Padurea e rara, se vad clare poteci de animale, care merg insa pe curba de nivel... Inclinatie moderata asemanatoare cu retragerile din Peretele Animalelor... Dupa 25 min de padure, iesim la un valcel defrisat de vreo viitura, pe care il urmam pana in firul raului, unde cu fericire descoperim drumul.

Ajunsi pe teren plat, ne relaxam cu o baie in rau si consolati ca personalul e dus daca nu ne prinde vreo raba de lemne, batem la picior un km de forestier salbatic si foarte bun, cu izvoare dese si cu vegetatie bogata, pana la intersectia cu Valea Azuga... De aici in 5-6 km suntem la partiile de schi, unde ochim microbuzul de Sinaia si luam directia casa.

Imaginea cu care voi ramane din tura

Traseu: Sinaia – Vf.Piscul Cainelui (PA) – Vf.Baiul Mare – Vf.Baiul Mic – Vf.Baiutul (Zamora) - Culmea Petru – Orjogoaia – Vf.Rusu - Piciorul Unghia Mica - Valea Frumoasa - Valea Azuga - Azuga

Foto by Radu