joi, 31 ianuarie 2019

Terra Incognita, pe schiuri de tura prin Muntii Neamtului


In stilul caracteristic dezbatem ideile pentru tura de maine la ora 10 seara. Prima idee, cu Valea Gaura si un urcus la Omu pica dupa ce Mihaela citeste buletinul nivo. A doua idee, cu Moeciu, Bucsa si Saua Strunga pica dupa ce nu reusim sa ne trezim la timp asa ca a 3-a idee ne vine la volan in timp ce conducem spre Dani: muntii Neamtului si o tropaiala pe schiuri via Susai si Retivoi. Plecam tarziu in tura si sunt destul de convins ca o sa ne prinda noaptea. Sunt ceva kilometrii de tropait iar tura nu merge scurtata in nici un fel, mai ales atunci cand ajungi in salbaticia din muntii Neamtului.

E prima zi cu soare glorios dupa o saptamana si ceva de pacla si de cer innorat. Soare ce ne zambeste din plin, iar noi ii zambim inapoi in timp ce peste varfurile inca acoperite de zapada ale brazilor apare in mod maiestuos Bucegiul. Cat timp te invarti prin zona Predeal Azuga inevitabil toate privirile vor gravita catre crestele si stancariile Bucegiului. Zapada de care dam in schimb e cat se poate de groaznica. Sub 1300 de metri s-a transformat intr-o crusta ce alterneaza cu bucati inghetate. E o veritabila zapada ortopedica cu care ne luptam incercand sa facem slalom printre copaci pe coborarea spre Valea Azugii. Odata ce ajunsi aici incepem un urcus domol si ocolit catre creastea Neamtului. Pe la jumatatea drumului ne iese in cale in mod neasteptat refugiul Retivoi, loc in care ar fi tare fain sa ajungem si in primavara asta, eventual la o aventura in timpul saptamanii.
Dimineata, cand lumina e inca jucausa
La Susai
Pe TR spre Refugiul Retivoi

Un nou loc pentru aventura din timpul saptamanii
Pana cand iesim in creasta aerul are un aer cat se poate de primaveratic, e cald si picaturi de apa se scutura de pe ramurile brazilor. Pasari ce au fost mute in viscolul si gerul ultimei luni revin la viata iar linistea muntelui nu mai e la fel de puternica. E putin dor de primavara si de verdele ei crud, dor de stat la foc la povesti si de stat in saua bicicletei. Dar pana atunci ramane sa ne bucuram de cea mai tare iarna din ultimii 10 ani.

In creasta nu ne ia in primire nici un fel de vant, brazii sunt la fel de tapetati cu zapada ca in urma cu o luna cand am urcat pe Clabucetul Azugii, in departare se vad Piatra Mare, Postavaru si Ciucasul iar noi ne croim cu usurinta poteca pe schuri de tura . In fata noastra a mai fost cineva in urma cu o zi pe rachete de zapada si sincer as fi curios care e diferenta de efort la inaintare fata de schiuri de tura. La fel de curioasa cred ca e si Mihaela care nu e deloc entuziasmata de schi sezonul acesta si care ne asteapta aproape de creasta cat timp ce noi facem o coborare de 150 de metri diferenta de nivel printre braduti pana la limita padurii. Zapada surpinzator de buna pe aici, zapada in care poti schia in viteza, in care canturile prind exact cat trebuie. Mai bine ca pe partie.
Croindu-ne drum
Neamtului free ride arena


Ciucasul in departare
Urcam inapoi si continuam drumul spre Varful Neamtului. Norii incep sa se ridice si invaluie din cand in cand creasta in ceata, printre ele zarim intr-un gol de senin o muchie ce pare foarte interesant de schiat, scurta dar cu zapada ce pare chiar buna. Asa ca ne dam din nou drumul la vale, viraj dupa viraj, cu zapada noua putina si cu chiuituri de bucurie. Asta pana la jumatatea pantei cand brusc consistenta zapezii se simte ciudat si ma opresc langa un bradut pentru a evalua lucrurile. In zapada, unde m-am oprit incep sa se vada crapaturile lungi specifice unei placi de vant, in timp se atunci cand ridic ochii vad pe versantul de vizavi cum a plecat o placa lunga de 50 de metri de a angrenat tot valcelul din dreapta noastra. Stop, regrupat la bradut si urcat fix pe unde am coborat, pe principiul ca daca nu a plecat nimic la coborare cel mai probabil nu va pleca nimic nici la urcare. La urcare vedem si ca la aceasi placa plecata de vizavi s-a prelungit si pe versantul dinspre noi, pana la 10 metri de muchia pe care suntem. Toate astea in conditiile in care in partea superioara a muchiei schiai pe scoici si pe zapada veche, schimbare petrecandu-se brusc in interval de 20 e metri diferenta de nivel.

Urcam inapoi cu coada intre picioare si cu lectia invatata. De acum incolo vom imbratisa si cu mai mult drag muchile, scoicile si zapada inghetata. Lucru pe care il si facem pe coborarea spre Valea Azugii, pe muchia ce pleaca de pe varful Neamtului. Pe sus scoici, pe la mijloc maxim 5 viraje pe zapada buna dupa care o crusta absolut monstruoasa si zapada inghetata si variata prin padure. A fost ca un fel de shaorma cu de toate ziua asta, mai ales daca mai pun la socoteala si ultimii 8 kilometri facuti pe forestier pentru a ajunge inapoi la masina.

Date si track: aici

Text si foto by Radu

miercuri, 30 ianuarie 2019

Gerar de Brasov 2019


3 ian Tour de Zwift Stage 1 (A)

In stilu-mi caracteristic am ales cea mai lunga etapa din variantele oferite si a iesit mult de munca pentru un loc mediocru pe la jumatatea clasamentului.

Date aici

4 ian  Morning Swim

Astazi cica introducem primele miscari de spate si dupa ce invat cum sa imi tin barbia in piept, cu labe devine chiar confortabil. Tare imi e insa ca fara labe nu ma voi deplasa deloc...

5 ianuarie- Piatra Mare cu Pinguinii

Gerul Bobotezei a inceput mai devreme si trebuie sa imi adun tot curajul sa ma mobilizez pentru tura in Piatra Mare cu Punguinii. Intuiam ca o sa avem parte de o zi inteaga prin frig si ca nu ne putem baza pe cabana mica, ce va fi mai tot timpul plina. Asa ca ajung sa scotocesc pana in fundul sifonierului dupa haine groase si pe la 9 si ceva pornim la drum cu curaj. Cum vremea se anunta a fi impecabila, nu suntem singurii. Eu stiam deja cum arata padurea din tura de pe 1 ianuarie pe Clabucetul Azugii, insa pentru restul avea sa fie o surpiza placuta. Desi gerul musca aprig, compensam cu voie buna si abia asteptam sa iesim din padure. Platoul cabanei ne intampina cu soare, iar ce al varfului cu vant. 

Insa vine ea si coborarea, cu poteca ingusta ce isi face loc printre brazii inalti, cu aerul ce e parca din ce in ce mai cald pe masura ce pierdem diferenta de nivel, cu relaxarea pasilor ce se asterm in ritmul vorbelor pe familiarul primitor si cu imaginea unei seri placute petrecute intre prieteni.

Un jurnal mai inspirat a scris Claudia aici.

Date si track aici

Poze pe varf are oricine, poze cu varful, mai rar



11 ian 
-
 Tour de Zwift Stage 4 (C)

Ma tin de planul cu Tour de Zwift si ma bag din nou la categoria de fete. De data asta mi-am invatat lectia si pastrez ceva gaz pentru ultima urcare pentru a reduce cat mai mult din pierderi. Iese din nou un antrenament cinstit cu 196W medie pe ora.

Date aici

12 ianuarie Ciucas vs Andalusia

Prognoza arata vreme mohorata si precipitatii spre seara. Asa ca plecam in Ciucas cu noaptea in cap, ca sa mai tocam niste pulver pe valcelele din padure. E frig, considerabil de frig si nu am nicio tragere de inima nici sa urc pante abrupte prin padure si nici sa fac slalom printre copaci. Astfel incat gandurile imi zboara spre insorita Andaluzie spre care ne- am luat bilete cat sa sarim din iarna in primavara. Doar ca mai e o luna jumate pana atunci....

Date aici


15 ianuarie -Tour de Zwift - Stage 5 (A) -Tempo ride

Prima tura mai lunga pe Zwift. Nu am planuri mari. Vreau doar sa  merg in ritm de tempo si sa vad cum merge/ cum se simte pentru etapele urmatoare.

Date aici

17 ianuarie Zwift- L'Etape du Tour Warm-Up: Welcome Workout, sau cel mai usor antrenament pe zwift de luna asta.

18 ianuarie-Postavaru nocturn cu Radu si Claudia

E vineri seara si unii ies in oras, altii muta clubul pe munte si iesim impreuna cu Claudia la o tura noctura in Postavaru si mai multe prajituri la cabana. Urcam si coboram tihnit cu un Radu doritor de subiecti pentru pozele nocturne.

Date aici


19 ianuarie- Bazin

Astazi am drum la Bucuresti, asa ca ma adaptez si caut o sala cu piscina si 7 card. De cateva zile tot studiez tehnica de crawl pe youtube, cum te intinzi, cum tragi etc si daca punctual simt ca imi iese asta in bazinul olimpic, la un moment dat se strica ritmul pentru ca obosesc sa ma concentrez in atatea locuri si pierd controlul. Aveam sentimentul ca un bazin semi-olimpic m-ar ajuta si da, a fost bun, daca nu ar fi fost totusi atat de aglomerat.

20 ianuarie- Bazin, din nou, de data asta la Brasov

Azi aveam de gand sa fiu organizata: mai intai bazin si apoi sauna. Ordinea potrivita chiar conteaza. Doar ca aparent, duminica ora 10 nu e cel mai bun moment pentru a merge la bazin, caci sunt si cursuri pentru copii si e in general aglomerat. Am rezistat totusi pana cand s-a eliberat si am ramas initial 2 oameni si apoi am sfarsit prin a avea din nou culoarul meu.

21 ianuarie - Zwift Workout 30/15's with Threshold

Asta a fost un workout in care chiar am muncit. Intervalele de 30 de sec la 270W cu doar 15 secunde recovery, 10 repetari si in total 3 seturi nu au fost deloc usoare, ba chiar m-au muncit rau.

Date aici

22 ianuarie- Tour de Zwift Stage 7 A

O tura lunga, 50 km cu 1000 m diferenta de nivel. Genul de tura unde trebuie mers cumpatat, dar cu Radu pe langa mine nu e chip sa mergi cumpatat. Tin primele 20 de minutw la FTP, dar cam atat. Puterea scade apoi pe fiecare 10 minute si desi reuseac la final o onorabila medie de 196 W pe 1h30, am suferit pentru ei. Nu atat prin medie, cat prin sentimentul acela ca s-a terminat gazul si nu mai e energie nici sa ma tin dupa vreun pluton mai rapid si nici sa urc intr-un ritm decent. Clar nici picioarele grele ramase dupa antrenamentul de ieri nu au fost ce trebuia.

Date aici

23 ianuarie - Bazin

Bogdan spune ca stilul crawl merge bine si da, exista un progres, dar el nu stie cate ore de bazin au fost pe langa cursurile cu el. Si ma frustreaza caci nu gasesc calea spre o tehnica multumitoare. Si singura nu imi iese si nici el nu reuseste sa ma aduca acolo unde vreau...Sa zicem ca nu sunt cea mai rabdatoare persoana posibila si dandu-mi seama ca nu am un talent pentru asta, incerc sa compensez prin tehnica. Si sa gasesc cheia spre tehnica nu e deloc usor.

26 ianuarie Tour de Zwift - Stage 8 (A)

Probabil cea mai buna cursa din sezonul de Zwift de pana acum. Picioarele odihnite + strategia din etapele ulterioare au mers de data asta mana in mana.

Incerc sa merg cat mai bine pe primele 20 de minute, respectiv bucata de plat din London Loop si prima urcare pe Box Hill. Merg ceas 20 de minute la FTP. Las pedala pe coborare si ma asez intr-un pluton pe plat. Urcarea doi pe Box Hill merge evident cu mai putini wati decat prima, insa oricum, la peste 200. Urcarea asta nu ma intereseaza prea mult. Vreau doar sa o duc constant. Pe coborarea doi si pe plat se termina putin gazul si pierd 2 plutoane, reusind sa ma lipsesc abia de al treilea. Strategia a fost simpla: peste 200 W pe urcari si 180-190 W pe plat/ coborare. Urcarea trei e cheia. Clar m-a ajutat mult faptul faptul ca am stiut de la Radu profilul, respectiv ca sunt 3 urcari pe Box Hill, caci descrierea organizatorilor a fost cam vaga...Aici depasesc, asa cum pana acum ma depaseau toti pe mine. Depasesc fete de la categoria C si baieti de la B pe care ii prind din urma cu un tur. Nu las pedala sub 200 W. Sunt 3 kilometri si 7-8 minute de efort. Cifrele din stanga sunt cea mai buna motivatie: prima treime la general si primele 10% dintre fete. Cum in fata imi stau cateva zile de pauza, date de plecarea la Bucuresti, am sperante mari pentru ziua de joi, cand sper sa mai prind o etapa (ori a 9-a, ori sa recuperez o etapa din cele ratate).

Date aici

duminică, 13 ianuarie 2019

Ciuma si Capul Barsei pe schiuri


Daca aseara ma juram ca pentru astazi o sa aleg o sauna calduroasa si activitati indoor, soarele de la ora 9 ma da jos din pat si imi readuce cheful de stat afara, cat ai zice soare. Am merge undeva dar nu avem idei, ar fi momentul bun pentru o tura de plimbare, dar ce sa alegem, unde sa fie soare, dar si privelisti, cat sa ne bucuram sufletul? Si deodata apare ea, ideea. Nu e nimic glorios. E doar #LoculNostru. Sau ma rog, unul din locurile noastre, caci pe masura ce cotrobaim mai mult cotloanele din jurul casei, gasim inevitabil locuri noi si faine care ne devin dragi. 

Unul dintre ele e repezentat de dealurile de peste drum de creasta Craiului. Ele ascund versanti abrupti, dar si drumuri de taf care merg bine acum la urcare pe schiuri, poieni pitite, pe care insa ochiul nostru antrenat le zareste in Google Maps si mai ales, perspective interesante asupra Pietrei Craiului, iar de ajungi pe vreun varf golas, asupra intregii depresiuni a Brasovului si a muntilor din jur. 

Sunt aici doua varfuri apropiate: Ciuma (un nume nu foarte atractiv) si Capul Barsei. Pe Ciuma o stiu mai toti localnicii, asa ca e cel mai usor de folosit in discutie. De Capul Barsei nu au auzit prea multi si nici nu sunt sigura ca asta-i e numele. Dar noi il cunoastem deja si ne legam de el amintiri. Vara ne purtam rotile si pasii, ne aninam privirile in departarile ce ni se deschid, ne legam sperante de vreme buna, ne oprim, lasam sa se scurga timpul, visam, suntem noi insine si ne bucuram de frumusetea naturii. Iarna ne purtam pe acolo schiurile si ne bucuram cand putem pleca pe ele direct de la masina. Iarna asta a fost una bogata in zapada si drumul merge lin, urcand pe culmea pe care casuta de lemne ne asteapta infrigurata. Acum ii observam parca cu mai mare usurinta spatiile libere dintre busteni si parca "izolatia" asta cu cer albastru nu ne mai inspira sa petrecem aici noptile. Cel putin nu pe cele lungi de iarna. Neaua creste pe masura ce castigam altitudine. In fata noastra se intinde drumul neatins. In spatele noastru sunt mereu cele doua linii paralele lasate de schiuri si impunsaturile ritmice ale betelor. Putini oameni merg pe aici iarna. Dar si relativ putine salbaticiuni, caci am vazut prea putine urme pe zapada unde nu se poate ascunde nimic. 
Aici o sa facem o aventura in timpul saptamanii la primavara

Spre Iezer
Stana si-a mai estompat mirosul puternic de branza si ne ofera un adapost bun, cat pentru un ceai cald din termos si o imbucatura. Varful s-a ascuns in ceata, asa ca de data asta nu e momentul pentru el. Sunt sigura insa ca merita revenit aici intr-o zi de iarna cu vreme de cristal. Sa sezi pe schiuri si sa te uiti cum scanteie muntii. Doar coborarea imi pare mai faina pe bicicleta decat pe schiuri si sunt sigura ca ar fi si o tura frumoasa de alergat pe aici. Nici macar ora de dat la bete pe forestier nu imi tulbura zenul zilei, caci soarele e cel mai bun medicament pentru orice, e mijlocitorul si potentiatorul fericirii, e motivul pentru care tai fiecare iarna din calendar. Pentru ca oricari ierni ii urmeaza o primavara. Si pentru ca mereu urmatoarea primavara va fi cea mai frumoasa de pana acum. Sau macar cea mai asteptata.

Date si track aici
Foto by Radu

miercuri, 9 ianuarie 2019

Piatra Mare Traverse (Morning Glory)


Ceasul suna la 4:30. E o ora ce poate parea obscen de matinala pentru majoritatea oamenilor, dar dupa aproape o luna si ceva de treziri matinale a devenit normalitate. Iar atunci cand stii ca ai in fata un rasarit pe varf de munte si o coborare de 1000 de metri pe schiuri ai toate motivele sa te scoli din pat. Cafea, bagajul pentru tura, schimbul pentru munca, deszapezitul masinii au intrat intr-un fel de automatism. Doar ca de data aceasta directia nu mai e Poiana ci Petromul de pe calea Bucuresti unde ne intalnim cu Alin.

Urmeaza lasatul masinii la Tamina si echiparea pentru tura. La plecare descopar cu soc si groaza ca ceasul a murit. Dupa care raman cu jumatate de bat de trekking in mana. Asta e din categoria lucrurilor care nu se strica niciodata singure, noroc ca duct-tape-ul rezolva aproape orice si ca sunt suficiente deviceuri pe langa care sa inregistreze datele pentru posteritate.
Si a fost ce inregistra, odata ce s-au risipit negurile
La Dambul Morii e zapada putina. De fapt e zapada putina pana pe la 1000 si un pic de metri, pana cand iesi in prima poiana. Suficienta cat sa urci pe schiuri dar clar mult prea putina pentru a cobori pe ele fara sa lasi in spate plasticul talpilor sau mai grav metalul canturilor. Ritmul e unul cat se poate de conversational, mai ales atunci cand vedem ca varful e curpins de ceata si ca nu are sens sa ne grabim nicaieri. Pe langa poteca toti copacii sunt incredibil de incarcati de zapada, iar atunci cand ne mai oprim pentru o poza ii vedem cum se clatina intr-o liniste aproape deplina sub povara zapezii acumulate.

Rasaritul ne prinde putin deasupra cabanei, un nor fugar e purtat de vant se da la o parte si noi avem parte de primele raze de soare pe ziua de azi. Padurea se aprinde si ea in culori rosiatice si putin mai tarziu cand suntem deja in drum spre varf in culori ireal de aurii. Totul se schimba de la o secunda la alta in functie de miscarea norilor si a cetii. Doar ca de obicei esti intr-o lupta cu timpul si nu ai cum sa alegi locul potrivit pentru a astepta spectacolul norilor. Timpul e scurt, trebuie sa ajungem si pe varf si trebuie sa ne dam si jos de aici, asa ca totul se intampla pe fuga.
Rasaritul deasupra cabanei
Soarele s-a ridicat de-o sulita cand au ajuns baietii la baza hornului ce iese in platou
Pe fuga se intampla si echiparea pe care o facem constiincios inainte de a iesi pe platou, lectie pe care am invatat-o dupa gerul de -16 grade prins ieri in Postavaru. Pe platou inca domneste ceata, reusim sa iesim din ea abia atunci cand incepe coborarea spre Tamina.

Bucegiul se vede magistral in fata noastra, cu padurile de la poale complet impodobite de zapada si cu toate vaile acoperite. Arata incredibil de bine iarna asta si nu cred sa fi vazut pana acum o perioada atat de lunga in care padurea a ramas impodobita atat de frumos atat de multa vreme. Si e abia inceput de ianuarie.
Pe varf e nor
Dar pe piciorul ce coboara spre Tamnina incep sa se crape negurile
 
Coborarea merge suprinator de repede, mai putin o iesire in decor pe fagasul de dinainte de cabana de vanatare ce ma trimite in padure de unde ma chinui minute bune sa ies. Cateva viraje bune prin pulver pe picior si prin padure, mult arat constiincios pe fagase inguste si un forestier surpinzator de placut la final. Dupa care fuga inapoi spre oras, spre birou si un ceai pentru a alunga frigul diminetii.



Dupa 3 ani de Brasov inca mi se pare ireal ca poti face astfel de lucruri in timpul saptamanii. Iar cu astfel de mici aventuri diferenta weekend si zi de saptamana dispare aproape complet, la fel ca si dorinta de a petrece timp in masina spre alti munti indepartati.

Track si date: aici
Text si foto by Radu

miercuri, 2 ianuarie 2019

Padurea de argint de pe clabucetul Azugii


E incredibil de multa zapada pe la munte. In timp ce urcam prin culmile impadurite ale Clabucetului Azugii imi dau seama ca nu am mai vazut niciodata atat de multa zapada prin padure la inceput de ianurie pana acum. Absolut totul e acoperit si daca padurea e cat de cat larga poti urca si poti cobori cam pe oriunde.

Bine nu chiar pe oriunde caci intr-un mod extrem de ciudat in dimineata asta am descoperit ca in zona Bran-Moeciu nu e zapada mai deloc. Sau cel putin clar nu de schi de tura. Asa ca am mutat destinatia rapid catre zona in care stiam sigur ca e zapada, spre Predeal si spre Azuga. Rezultatul e ca am plecat destul de tarziu in tura, respectiv la ora 13:00. Tot un rezultat a fost si ca am prins momentele apusului chiar pe varf, un spectacol care a venit ca un rasfat dupa aproape o saptamana fara soare. O saptamana fara soare in care a nins aproape in fiecare si in care vantul si-a facut de cap si a impodobit in mod magistral padurea.

E pur si simplu ireal. E magie. E genul de magie care te face sa te entuziasmezi si sa uiti de toate. Sa alergi la deal pe schiuri sau si sa chiui de bucuri la vale. Sa uiti de foame si de frig si sa te grabesti cautand copacii ideali si lumina perfecta. Doar ca toti copacii sunt ideali. Ai putea sa înnebunești de atata frumusete, sa innebunesti in cel mai bun sens. Dupa cum ziceam cu cateva zile inainte e ca un drog, asa ca zi dupa zi, iesire dupa iesire ajung constant in acelasi moment in care ma simt complet coplesit si entuziasmat de ce e in jur, incercand sa gasesc o parte din acelasi entuziasm in cei cu care am plecat la drum.

Pana acum e pur si simplu o iarna ca in povesti.
La plecare pe Valea Azugii
Attaquez !

Padurea de argint
Stana de sub Clabucetul Azugii

Spre Piatra Mare din doua unghiuri diferite
In schimb ca orice lucru fain in viata entuziasmul la in moment dat incepe sa scada in intesitate, mai ales atunci cand se lasa noaptea si cand te gasesti pe un forestier interminabil ce pare sa nu mai coboare niciodata. Ruta aleasa pentru coborare o stim din turele facute pe bicicleta in verile trecute, singura problema e ca iarna nu-i ca vara si ca schiurile nu meg la fel de bine prin zapada mare ca rotile bicicletei pe forestier. Asa ca iese pana la urma un cross fit de o ora si jumatate pe intuneric, cu multa transpiratie si mult impins din bete si cu o tura terminata tarziu in seara. Asta e, privind in spate a fost un mic sacrificiu pentru a ajunge in locul potrivit la momentul potrivit.

Track si date aici

Test si Foto by Radu

marți, 1 ianuarie 2019

2018 pe scurt


2018 a fost un an petrecut aproape in totalitate pe langa casa. Fara calatorii lungi, cu o unica vacanta scurta dar memorabila in Sicilia. Brasovul ne-a fost spatiu de joaca un an intreg si ne-am bucurat de fiecare anotimp petrecut in muntii ce ne sunt deja familiari.

Ianuarie

Inca ma refac dupa accidentul din Austria de la sanius si imi petrec zilele intre depresie, plimbari usoare si kineto. Sunt zile bune si zile proaste. Una din zilele bune au fost defapt doua, respectiv primul weekend de dupa Revelion, petrecut cu Pinguinii in Piatra Mare
In gasca mare pe varful Piatra Mare
Februarie

Spatele incepe sa isi dea drumul, turele sa inmultesc, in carti intra si schiul de tura si desi au fost putine ture, am avut noroc sa prind una din acele ture care definesc un sezon (din ce in ce mai subtire in schi de tura pentru mine): cu Radu si cu Doru in Tataru Ski Touring Arena

Martie aduce cu ea primavara si noi ne grabim sa o intampinam in sudul continentului, in Sicilia. Legam cateva zile pe langa Pasti si ne facem de drum spre una din destinatiile pe care ne li doream de mult: Italia. Cizma cea mare trebuie sa mai astepte. Momentan degustam doar putin din oferta talpii. Dar combinatia reusita de arhitectura, cultura, peisaje, munte, mare, locuri faine de bivuac ne convin ca 10 zile sunt prea putin.
Etna si primavara. Si cursiere si fast and light
Aprilie aduce cu sine prima aventura din timpul saptamanii, dar si prima epica a sezonului- o tura frumoasa cu Pinguinii in Sureanu. 

Mai 

Tura in Sureanu mi-a readus cheful de MTB, asa ca in calendar intra chiar si doua concursuri (MarVin si Cozia MTB) precum si cateva ture frumoase pe langa casa.

Iunie

O alta epica frumoasa, de data asta in nordul tarii, alaturi de oameni fain: Rodnei .

Iulie

4 Munti este concursul de MTB in jurul caruia a gravitat intreg sezonul si pe ultima suta de metri astrele se aliniaza si fac o echipa frumoasa alaturi de Bogdana.
Foto credits, Bianca Balan
August 

Alte concursuri (MTB Zarnesti Challenge, Maratonul Olteniei) dar si alte ture frumoase de, toate in pregatirea ProParkului.
Explorand muchiile nordice din Fagaras, la pas domol

Septembrie

ProPark- concursul de care mi s-au legat gandurile anului 2018 si de care mi se vor lega poate si gandurile altor ani. O experienta interesanta in care am invatat lectii despre mine si despre cei din jur. Dupa ce am depasit momentul, revenim la turele noastre dragi si rezolvam o restanta mai veche- O mini-epica de toamna in Trascau.
Echipa noastra de la ProPark 2018 (Vali, Cristi si Andrei)

Octombrie




Noiembrie a fost luna trekkingului, tura anului la trekking fiind reprezentata de o parcurgere la trei zile a partii alpine din Creasta Fagarasului.


Decembrie s-a scurs pe langa casa, cu infuzii de clor alternand cu morning glory.



Si pentru ca timpul meu liber este in fond despre natura si sport, tot la acest rezumat se potrivesc si statisticile anului 2018.