miercuri, 9 noiembrie 2016

Lasa-mi iarna pomii, asa, caramizii

De vreo 3 saptamani zic "weekendul asta e sigur ultima tura de MTB pe anul asta". Si de fiecare data, vremea se mai arata ingaduitoare cu mine, cu noi, pentru un alt weekend. Insa cred ca totusi, acuma, am ajuns la fundul sacului. Dupa 3 zile de ploaie si cu minime deja negative, pentru weekendul urmator trebuie sa imi gasesc alte preocupari. Insa sambata am mai prins toamna de un picior. Prin Brasov nu mai e toamna adevarata. A plecat, lasand in urma copaci dezgoliti, frunze calcate, zile scurte si nopti lungi. Banuiam eu ca s-a dus spre sud, asa ca am plecat in urmarirea ei, sperand sa mai prind un fald al rochiei, o atentie, ceva, orice. E cam mult de asteptat pana la primavara, asa ca orice efort merita.
Din nou, MTB de toamma
Am gasit-o la Breaza. Si ca sa fiu sigura ca nu ratez nici o clipa, m-am infiintat in gara, cu 2 ore inainte sa ajunga RegioTransul de la Bucuresti cu care veneau Muha si Vali. Asa ca am pornit pe dealuri, sa imi fac incalzirea: Breaza - Cornu de Sus-Valea Oprii- drum de pamant- DJul care coboara din Vistieru- Nistoresti.

Chiar daca e frig, ca mai toate uracarile din zona, si aici am parte de pante de pana in 10% pana la crucea de la Valea Oprii, unde s-a terminat din pacate si asfaltul, asa ca ajung la portiunea de "dirt road' bine incalzita. Urmatorii 6 kilometri nu au fost decat un monolog interior intre a renunta si a merge mai departe. Am parte de un drum de caruta, pamantos, norois, lutos, drum care atunci cand iti ajunge cutitul la os si vrei sa arunci prosopul si sa faci cale intoarsa, iti serveste o bucata frumoasa, fie prin padure, fie pe vreo pajiste ori coama de deal si te razgandesti brusc, devii slab in hotararea ta de a te intoarce, si de fapt continui mai departe. 


Am ajuns sa fac ce nu am facut un sezon intreg de MTB: sa dau jos noroiul semi-lutos strans fie intre furca si cauciucul fata, fie intre lant si cauciul spate, fie pe unde se mai nimerea. Pana la urma, ajung cu chiu si vai si cu doar 10 minute de intarziere la gara, in Breaza, unde reusesc sa le fac un rezumat lui Vali si Muhai, pana cand urcarea spre Talea, ne taie la toti "piuitu". De fapt doar primii kilometri, pana in Plaiu, caci apoi ne inscriem pe o culme lunga, ce ne urca usurel spre Talea. De aici se vad atat Baiului, cat si Bucegii, dintr-o perspectiva inedita.

Patita cu drumul de pe delurile de vizavi, sunt reticenta la varianta off-road pe care trebuia sa mergem spre Bezdead, mai ales cand drumul de tara ne lasa in fata unui drum de caruta, cum altfel, decat noroios :). Insa aparent Vali are chef de aventura, Muha nu da nici ea inapoi, pentru mine oricum nu mai conteaza, caci bicicleta mea e deja impachetata cu noroi, asa ca ii dam inainte. Diferenta majora este ca acum suntem pe o muchie larga, domoala si inierbata, si exista loc suficient sa iti cauti o trasa cat mai buna prin iarba din stanga drumului. 
Venim de pe dealul inierbat din spatele Muhai 
Dialog mut
Pana in varful dealului o tinem tot asa, insa apoi intram intr-o zona de padure uscata, unde fasaim cu talent printre frunzele galbene.
Sub mangaierea blanda a toamnei (by Vali)
Muha, intrecandu-se pe ea insusi 
Uite asa frumos, merge drumul prin padure
Le citesc in ochi prietenilor mei incantarea si ne jucam, jocuri de oameni mari pe doua roti:
by Muha
Cea mai frumoasa parte este chiar inceputul coborarii spre Bezdead, unde avem parte de culori puternice si poteca frumoasa:


Doar inceptul a fost asa, continuarea a insemnat o poteca firava ce se strecura printre maracini si tufe de maces. Vali si Muha au coborat prudenti cu biclele de coarne. Eu am mai avut niste tentative de a ma urca pe ea si a rezultat una bucata pana pe spate. Ce poate fi mai placut, decat sa repari o pana la o roata plina de noroi?

Este ora doua, stam pe malul unui parau, mancam cate ceva si nu realizam inca faptul ca tura va continua in aceeasi nota "provocatoare". Incepem cu trecutul raului, de vreo 2 ori pe pietre si de vreo 3 ori prin vad. Muha este eroina zilei pentru ca in tura asta s-a depasit pe sine insasi, de la urcarile pe care le-a dat in sa si pana la trecerile raului, premiere absolute, condimentate evident cu teama si neincredere, caci o baie la picioare in luna noiembrie, nu e ca o udatura in iunie. O vad pe malul celalalt, cufundata in dialog interior si ma simt sfasaiata intre incredea mea interioara ca Muha poate si credinta ca nu e bine sa fortezi omul, atunci cand hotararea nu vine din partea lui. Pana la urma Muha a putut de fiecare data, deci la vara o asteapta Zbarcioara :).

In Bezdead prindem asfaltul care se transforma in drum de tara si ne urca pana in Costisata. De acolo, coboram pe asfalt bun pana in Adunati si ramane dilema ultimei parti a traseului. Asfalt in continuare pana in Breaza, sau off-road, sus pe dealuri. Vali vrea aventura pana la capat, asa ca mergem pe dealuri, intr-un push bike epic pe noroi, in ultimele 30 de minute de lumina. Sincer, nici vara nu ma vad revenind pe aici, caci drumul framantat de picioarele cailor si rotile carutelor, va fi la vara uscat si plin de santuri si cratere. Un localnic ne spune ca ar mai exista un drum innierbat, pe dealul din dreapta, drum ce pleaca direct de la scoala, drum care nu ar trebui sa aiba noroi, dar e prea tarziu acum, ramane ca tema de casa pentru data urmatoare.

In mod nesperat revenim la asfalt in Talea fix cu ultima, ultima geana de lumina si coboram la frontale pana in Breaza, de unde fiecare merge spre casa.
Multumire mea pe langa faptul ca i-am innoroit pe oameni? O zi faina de toamna, petrecuta intre prieteni (by Vali)

Track si date: aici

Duminica insistam cu MTB-ul, de data asta pe drumurile de la poalele Craiului, intr-o tura in care m-au cam alergat oamenii, dar uite asa, mai taras, mai grabis, s-au strans vreo 3400 m diferenta de nivel pe weekendul asta, deloc rau pentru doua zile de noiembrie. Toate seria de mai jos, by Ionut Negru.
Gasca mare, tura asta 
Iarna e dupa colt
Dar noi tot fugim de ea, fara preget 
Pe traseul de la 4Munti 
Ciocanu reloaded, a patra oara anul asta 
Si un nor fotogenic peste Bucegi

Track si date: aici

joi, 3 noiembrie 2016

Brumarel de Brasov 2016

15 octombrie- Clincea +  Ciubotea

Eu aveam chef de frunze galbene. Radu vine cu o propunere in Bucegi, asa ca tarziu, ne urnim spre Bran. Urcam pe Clincea, e prima data cand urc pe aici, pana acum doar am coborat si desi suntem in bocanci si eu sunt rupta de febra musculara, realizez ca urcusul pana la refugiul din Tiganesti nu e chiar asa de lung cum mi-l imaginam eu, undeva sub 7 km si putin peste 3 ore. Pe Clincea zapada incepea abia pe la 2000 m si la nevoie chiar se putea ocoli. Pe sus,  spre Scara avem insa mai multa zapada insa nu stiu daca va tine. Zapada era foarte uda si in cateva zile cu soare s-ar putea topi mare parte din ea. Doamne ajuta, ca sa zic asa!

Pe Ciubotea e considerabil mai multa zapada si tine pana jos in caldare. Padurea ne mai ia cam 45 de minute si ajungem cu ultima geana de lumina la refugiul Salvamont. Cum ar spune Radu, nici nu ne-a prins noaptea, pentru ca desi am ajuns la masina dupa ora 19.00, nu am scos frontala :). In schimb picioarele noastre au fost greu incercate de intalnirea cu bocancii si duminica nu am mai avut chef de alta tura, desi prin Postavaru se vorbeste pe Face Book ca a fost soare. 

Problema este ca nu vreau sa vina iarna, nici macar noiembrie cu zilele ei scurte, cu ploi, frig, umezeala, apoi zapada si ger. Nu, nu ard de nerabdare sa pun schiurile in picioare, pot sa traiesc la fel de bine si in 3 anotimpuri. Si ca tot citesc acum Cronicile din Narnia, nu ar putea sa faca cineva o vraja si sa ma trezesc cand se termina iarna? 

Track si date: aici
Iarna, stii ce, dupa mine poti sa sari peste anul asta
Jos e toamna, Craiul insa a imbracat deja prima zapada
Si traseul nostru, tot spre zapada se indreapta
Spre Scara
Pe hornul de sub Scara
17 octombrie- Mai jos de atat nu pot cobori, cum spune Suca

Am alergat din nou. 7 kilometri chinuiti. Nu stiu daca de vina e febra musculara inca persistenta, ceasul cu track-ul lui de 3 lei, cheful meu, frigul, noaptea. Scuze pot sa gasesc o mie. Cert e ca a mers prost, desi eu simeteam ca merge bine. E clar ca biciclitul la 5000 m, ca si snorklelingul lui Suca nu ajuta. O sa vad daca ma ajuta joi, cand am de gand sa dau o Poiana. Si desi am mai si slabit vreo 2 kilograme nu ma simt deloc gazela. Cifrele spun ca sunt de-a dreptul broasca testoasa.Groaznic.

Track si date: aici

18 octombrie- Serpentine integral, alergare

Planul initial era sa ma duc astazi la o plimbare scurta pe Tampa, in cautarea frunzelor galbene. Doar ca Radu ma momeste cu o alergare, apoi ma lasa balta, insa eu imi dau seama ca mai intra si azi o alergare. Ma gandesc ca daca la vale tot nu merge treaba, sa insist putin pe alergarea la deal. Asa ca plec pe cea mai alergabila urcare pe Tampa-pe Serpentine. Nici nu imi puneam problema sa o alerg. Nu am facut niciodata asta. Insa era frig, si am pornit in alergare usoara ca sa ma inclazesc mai repede. Si am vazut ca merge. Asa ca am zis ca alerg cat ma tine.Si m-a tinut pana sus. Coborarea oricum nu a contat, mai ales ca a fost jalnica. Programare la ortoped, poate descopar care e problema.

Track si date: aici

20 octombrie- Cursiera, scurt, vant

Bate vantul frunza-n dunga, elanul mi-l alunga. Cum ies din Brasov imi dau seama ca e groasa treaba. Bate un vant hain din fata, apoi din laterala, mai sa ma dea jos de pe bicicleta. Ajung cu greu in Codlea si nu stiu cum sa fac mai repede dreapta spre Halchiu, ca sa am si eu viforul din spate. Tot cu 36-38 km/h pedalez pana in Halchiu. Apoi revin cuminte acasa, pe drumul de Feldioara. A fost groaznic cu pozitia pe cursiera, saua m-a distrus, se vede ca s-a dus naibii obsinuinta mea...

Track si date: aici

24 octombrie-Alergare cu Andrei

7 kilometri cu Andrei, prin oras. Simt ca iese "dopul" si picioarele isi dau drumul. Sub amenintarea unei progamari la ortoped, genunchiul stang a fost ca in zilele lui bune. O alergare decenta. Sper sa ii urmeze si altele, caci iarna e lunga si de sambata si ziua e scurta, asa ca frontala va deveni prietena mea.

Track si date: aici

25 octombrie- Ultima iesire cu cursiera din timpul saptamanii

Cel putin pe anul asta si pe primele 3 luni din 2016, pana creste din nou ziua. De acum urcam cursiera pe trainer si pedalam sub adierea de vant a ventilatorului. Si cica jucam Zwift.

Insa tura asta a fost frumoasa. Nu ca as fi facut mare lucru, dar plafonul de nori era sus si vizibilitate era din plin spre toate masivele ce inconjoara Bucegii. Soarele odata ce a coborat suficient de jos, trimitea raze oblice si alungite spre padurile dintre Bod si Sampetru, punand pe cer culoarea ruginie a padurii. O sa imi lipseasca zilele astea si pedalatul afara, cu toti soferii nebuni si cu manevre dubioase de pe drumurile patriei.

Track si date: aici

27 octombrie- O noua alergare cu Andrei

Mi se pare incredibil ca am ajuns sa il am pe Andrei partener de alergare. Acelasi Andrei care cu ani in urma nu intelegea cum vine sa alergi. S-a apucat metodic prin 2012 (sper sa nu gresesc) si de la alternat mersul cu alergarea usoara, la primii 2, 3, 5 kilometri, la primii 10 k cu pace de 6 min/km, am ajuns in vara sa iesim inclusiv sa alergam prin Postavaru.

Track si date: aici

28 octombrie- Astazi, diferenta de nivel prin oras

Andrei nu vine astazi, asa ca desenez in minte un traseu care sa stranga putina diferenta de nivel prin oras. Ultimele gene de lumina la Cetatiue, alergat la frontala pe sub Turnul Alb si +178 m, diferenta de nivel. Nu e rau.

Track si date: aici


marți, 1 noiembrie 2016

Emotie de toamna (Buzau, MTB)

Toamna asta e prea scurta pentru cate ture de MTB aveam eu in minte, dar frigul si ploile mi-au lovit planurile cu viteza unui intercity.

Asa ca deja pe la mijlocul saptamanii cautam cu infrigurare... locuri calde si uscate :). Buzaul se anunta cel mai promitator, asa ca desenam repede niste trasee, facem o rezervare la o pensiune pentru sambata seara si nici macar sculatul la ora 5.30 si cele 3 ore de condus nu ma deranjeaza nici cat negru sub unghie.
Cam asa arata toamna in imaginatia mea, vazuta din saua bicicletei
Pentru prima zi planul era sa parcurgem total sau partial traseul de la XC Race-Sarata Monteoru. Ce vorbesti, frate? Stiti vorba aia cu planul de acasa, nu se potriveste cu cel din targ? Sau la pomul laudat sa nu te duci cu sacul? Cu sacul nu, dar cu cizme de cauciuc, da. Prima panta prin padure, poteca terminata de rotile motoarelor de enduro, varianta ocolitoare consta intr-o panta acoperita de frunze uscate, care insa ascunde...noroiul. Sincer, de noroi imi era cel mai frica pentru ca pana acum in toate turele in Buzau am avut parte de noroi. Din belsug. Pare ca nici tura actuala nu va face nota discordanta. Dupa momentul veverita din Ice Age, coboram care pe picioare (Vali), care pe fund (eu) si decidem ca trebuie sa reconfiguram. Asa ca inovam. Din urmarit un track cu ochii pe ceas, devenim exploratori. E adevarat ca descoperim un drum frumos cu frunze galbene din plin, mai impingem bicicletele, mai cautam drumul cel bun in fata, dar suntem 100% imersati in toamna autentica. Cald, soare, galben sus, galben jos, lumina sincera de care o sa ne fie dor. Pana la urma iesim in asfaltul de pe dealul Istrita si coboram lansat pana in Leiculesti.
Frunze galbene peste tot
La firul frunzelor 
Ultimele mure
Bikemap spune ca ar exista un alt drum de legatura, din nou peste deal, drum forestier ce incepe din urmatorul sat, deci asta nu poate sa insemne decat si ma multa aventuraaa! Cu push bike si o alta sesiune de noroi. Afara tratament pentru suflet, in rest tratament pentru trup. Mai ales la picoare ca acolo e cel mai la indemana sa te impachetezi cu noroi.

Drumul nostru se transforma mai repede decat ne-am fi dorit intr-o panta abrupta pe care se insira cuminti stalpii de curent, a caror linie o urmam din nou pana in asfalt.
Se da una bucata scranciob
Coboram in Sarata dupa vreo 3-4 ore de balaureala cam fara cap si fara coada, caci noi parca voiam ceva mai fain.

Prea multe variante nu avem, asa ca incercam si bucla scurta (primii 20-30 km) de la concurs, poate avem sansa pe partea cealalta si nu vom avea noroi.

Ca incalzire avem o bucata sanatoasa de asfalt, apoi drum forestier si o urcare frumoasa, ciclabila si uscata pana in varful dealului. Aici dam peste captura zilei:

S-a deschis sezonul la vanatoarea de mistreti
Trackul intra apoi adanc in padure pe un drum de pamant lat, plat ca o alee din parc si ascuns sub un strat generos de frunze galbene. Nu auzim decat fasaitul frunzelor zdrobite sub cauciucuri si bucuria din noi. Drumul asta a salvat fara indoiala ziua, si a strans toata toamna intr-o imagine.
100 metri garduri
Tot el ne-a scos deasupra satului. Sasenii pe Vale unde ratam bifurcatia si coboram pana ce ajungem deasupra podgoriilor de pe coasta sudica a dealului. Vita de vie se intinde la stanga si la dreapta cat vezi cu ochii, lipsita de movul strugurilor, asteptand bruma. Momentan domina doar galbenul, puternic si permanent, multiplicat in milioanele de frunze ce stau inca pe joarda. Doar din cand in cand apare cate o nota preccoce de ruginiu.

Dintii musca din boabele mici si stranse una in alta, fara ca degetele sa se mai oboseasca sa le desprinda de pe ciorchine. Gura se umple de zeama si aroma unui soi nou si la creier ajunge cumva aroma vinului ce ar fi putut sa fie. Sunt cativa ciorchini scapati din mainile culegatorilor, inca proaspeti, gustand a toamna matura si ruginie. Si e placerea de a sta si a savura, uitandu-te doar cum se prelinge soarele pe dealuri.




Seara se asterne cand suntem deja pe drumul spre Plescoi, unde din camera calduroasa a Vilei Speranta, cu stomacul plin si dintii colorati de la vinul de cu seara, ne facem planuri pentru ziua urmatoare.

Duminica

Astazi lasam in urma padurile si avem in plan o tura ciclabila, prin satele din zona Platoului Meledic. Trackul din care ne-am inspirat, avea o descriere foarte promitatoare: "Dar intrând mai profund în inima munţilor, peisajele deosebite şi drumurile care şerpuiesc pe dealuri prin sate uitate de civilizaţie devin fascinante. Iar pentru ciclişti, fascinaţia vine şi de la pantele de peste 20% pe care aceste drumuri judeţene însă momentan neasfaltate le urcă pentru a ajunge la cele mai izolate case."

Cum nu aveam timp pentru intreaga distanta intr-o zi de toamna, fix dupa schimbarea orei, am ajustat track-ul si am parcus doar jumatate din el.

Insa amandoura ne-a placut foarte mult. Drumuri lipsite de trafic, pline de gropi, drumuri de tara sau de pamant, condimentate cu urcari sanatoase, devenite si mai provocatoare datorita pamantului ud si usor mocirlos, fara aproape pic de plat. Ori urcai, ori coborai. Cand urcai, o faceai aproape exclusiv pe foaie mica, iar atunci cand coborai, ca un zmeu ii dadei la vale.

Initial ma gandeam sa facem si o tura de cicloturism primavara urmatoare, in zona, cu dormit sus in deal la Plaiul Nucului, dar dupa ce am vazut ce urcari sunt pe acolo, am zis mai bine ma abtin de la asa propunere...


Prima urcare a zilei
Pe langa "componenta sportiva" mi-au ramas in minte cateva tablouri relevante pentru mai multe sate din zona Buzaului, sate cocotate cine stie pe unde, fara asfalt, departe de Buzau, unde in picioare au mai ramas doar casele batranesti si oamenii in etate. Batrane invesmantate in negru, aplecate de spate, care deretica prin veradanda mangaiata de soare, strigand pe nume singurele suflete din ograda: "Pui, pui, pui". Trei litere, repetate ca un cantec liturgic, mereu la fel, mereu cu aceeasi intonatie si tonalitate, indiferent in ce zona a tarii le auzi. Indemnurile catre animale, bocitul si chiuitul sunt parca mereu identice, de parca nu are veni din gura a sute de mii de femei, atat de diferite una de alta si totusi legate prin comunul numit sat. Animale, recolta, capite si fan in fanare, case batranesti si tufanele in curte, cele mai multe, tufanele albe cu bumbi galbeni in mijloc.
Si cruci. Pentru cei care nu au mai avut puterea sa ajunga pana la cimitir
Tinerii au plecat, copii nu mai sunt, scoala zace parasita de ani de zile, cu ferestrele sparte si napadita de iedera.
Scoala primara 
Acum, viata satului graviteaza in jurul bisericii. Dintr-o casa cu ferestrele sub drum, razbate o cantare bisericeasca. Probabil femeia lipsita de putere isi alina neputinta cu slujba de la radio. Afara ies sunetele, pe geamurile si usa deschisa intra lumina si caldura unei zile frumoase de toamna.

Doua sate mai in fata, o batrana urca adunata intr-un bat o panta plina de noroi. Ceva imi atrage atentia in directia respectiva, dar nu stiu ce. Asta pana cand ajung la baza urcarii si vad o alta femeie pe la 60 de ani, oprita pe marginea drumului, care se descalta de cizmulitele de biserica date cu crema neagra de ghete si impecabile de parca le-a scos din cutie, isi punea in picioare papucii inchisi in fata ca niste botine si cu cizmele in mana stanga, pornea pe urmele primei femei, ucand aceeasi golgota, framanatata la nesfarsit de picioare vitelor.

Cu asemenea imagine in minte, nu poti sa nu intelegi lumina din ochii batranului care ne spunea ca deja e semnat contractul si asfaltul o sa ajunga si pana la ei in sat. 

Plaiul Nucului e un alt loc care mi-a placut mult. Cu o urcare de 500 m diferenta de nivel, provocatoare de la un capat la altul, iar in varful dealului unde ma asteptam sa gasesc nuci, am gasit de fapt...brazi. Era si normal, caci eram aproape la 1000 m altitudine. Ramane un mister pentru mine numele locului, insa varful acela de deal avea ceva odihnitor, cu padurea amestecata de foioase si conifere si cu norii transparenti, umbrind doar pentru o clipa locurile, atunci cand erau manati in patru zari de vantul nebun ce nu ne-a slabit deloc cat a fost ziua de lunga.

Emotii de toamna
Si o zi perfecta pentru bicicleta
Sus in Plaiul Nucului
Ultima urcare din Manzalesti spre Chiliile ne duce din nou pe dealuri, la fix pentru ora de aur:


Cumva, cred ca amandoura ne-a placut mai mult ziua de azi, decat cea de ieri. Pentru ca nu a fost doar bicicleta. Pentru ca au fost ganduri, reflectii, oameni si imagini autentice dintr-un sat romanesc destul de departat de orasele in care traim cince zile pe saptamana. Dar un sat real.Si a fost SI bicicleta.

marți, 25 octombrie 2016

Poiana Marului in mijloc de octombrie

Motto:

A innebunit ...padurea
Si tu vrei sa fiu cuminte?

Cam dupa doua saptamani de peisaj maret dar prafuit de India, visam la frunze galbene si la toamna pe care o sa o gasim in Romania cand ne intoarcem. Weekendul trecut, ia tomana de unde nu-i, caci pe Clincea au fost prea multe conifere si prea putine foioase. Asa ca sperantele erau mari pentru weekendul asta si cum ne strangeam cu totii la poalele Craiului, mie una imi statea mintea doar la MTB. Inca din vara am pus ochii pe culmea de peste Barsa si imi si imaginam cat de frumos ar trebui sa se vada Craiul de acolo. O zi senina de toamna, cu cer albastru, vizibilitate perfecta, frunze galbene la poale, verdele intens al padurii la mijloc si calcarul alb al crestei definitivand tabloul. In realitate nu a fost chiar asa, insa ne-am bucurat de perspective largi asupra dealurilor blande de la poalele Craiului. 

Atributul bland este evident relativ, caci depinde in ce parte a culmii te gasesti. De multe ori, de jos din vale, drumul ce iti sta in fata numai bland nu pare. Nici pe la mijlocul urcarii, cand impingi deja la bicicleta de jumatate de ora si culmea nu pare sa se arate la orizont, nu poti sa il alinti cu astfel de apelative. Dar odata ajuns sus, drumul ti se deschide in fata, presarat doar cu mici urcusuri si coborasuri, strecurandu-se printre parcele de padure, gospodarii si fanete. Si sufletul tau se bucura de vantul ce imprastie norii de ploaie, de culorile ce te inconjoara, de cate o raza de soare ce se strecoara printr-un ciob de senin si trimite o singura raza prelunga cu care parca  mangaie culmile ce ii stau in fata, dandu-le curaj pentru iarna ce va sa vina. Si cel mai important, te bucuri pentru ca poti imparti toate acestea cu prietenii. In astfel de momente nu ai de ce sa te grabesti. E mereu cate ceva de admirat, mereu motiv pentru o pauza mica, o poza, lumina ce cade altfel si scoate la iveala un alt detaliu, planuri care se inverseaza precum intr-o pictura vie.






Pe prima bucla, Zarnesti-Poiana Marului, by Andrei
Padure nebuna
Prima bucla pana in asfaltul de Poiana Marului ne ia mai bine de trei ore, insa nimeni nu vrea sa revina in Zarnesti pe asfalt, toata lumea isi mai doreste o portie de toamna. Si o primim. Cu soare, dare de fum ce tradeaza cate o casa ascunsa intr-un palc de copaci, nori rosiatici la apus si ceturi ce se sparg deasupra Craiului. Vremea se indreapta si ora de aur ne prinde pe dealuri, uitand de drumul inca lung ce ne sta in fata, asumandu-ne senini noaptea ce va sa vina si pedalatul la lumina frontalei. 


Oamenii cu care am impartit ziua asta frumoasa, by Andrei 

Obiceiuri vechi din turele solitare- Bicicleta, personajul principal

Zilele cu vreme buna par numarate si in minte imi revin obsesiv in minte versurile:

Mai ramai putin, te rog
Este cea din urma seara
Efemera ca un nor
Vraja n-o lasa sa piara

Track si date: aici