marți, 3 decembrie 2019

Brumar de Brasov 2019


1 nov- TRX Circuit, GF, cu Irina

Antrenamentul de astazi a fost o reusita de la un capat la altul. Plecand de la faptul ca in ciuda febrei musculare capatate dupa antrenamentul de ieri nu m-am consolat cu asta, ci am ridicat prosopul si in loc sa vegetez in fata calculatorului, am plecat la sala. Singura clasa fezabila de la oricare din salile din Brasov care accepta intrare cu 7card si care are loc vineri la ora 19 era o clasa de TRX.

Cand am ajuns in sala si am vazut ca ceea ce se pregateste acolo nu e un antrenament clasic de trx, ci un circuit, am stiut cu experienta aceea rece si seaca a omului obisnuit cu efortul, dar care nu calca prea des la sala, ca antrenamentul de azi o sa doara. Si mi-am soptit in barba ca daca tot am ajuns aici, sa nu imi bat joc de motivatia de a iesi din casa, si sa trag de mine fiecare 40 de secunde ale celor 24 de intervale din circuitul gata pregatit. Deja dupa prezentare uitasem exercitiile, asa de multe mi s-au parut, insa nu a fost prea mult timp de reflexie. Si am tras. 40 de secunde nu e un timp lung. Studiile spun ca la ciclism efortul maximal poate fi mentinut aproximativ 30 de secunde. 40 de secunde sunt doar ceva mai mult decat 30, in 24 de repetari se aduna, asa ca pace-ul e important. Acel pace care te muceste, dar pe care il poti mentine intreg intervalul. Pe langa motivatia personala de a face lucrurile bine, a ajutat fara indoiala si atmosfera. Faptul ca am lucrat in echipe de doi, faptul ca Irina era peste tot si fie corecta un exercitiu, fie avea grija la rotatie, fie avea o vorba de incurajare sau de felicitare, faptul ca am fost o grupa relativ omogena de oameni prastie. Ei bine, nu stiu cum s-a intamplat minunea, dar antrenamentul asta mi-a cazut foarte bine. Inclusiv sesiunea de plankuri si alergare de la final. Dintr-o data, serile de vineri capata un rost. Date: aici

2 noiembrie- Prin jurul stanii, sau cheful vine mancand, pardon, coborand

Dupa doua zile consecutive la sala, oricat de mult mi-as fi dorit sa continui trendul si sa merg si azi dimineata la clasa de Bodypump de la Efffect am stiut ca nu are sens, caci imi voi bate joc de timpul meu si implicarea lui Gabi Pascale. Adica simpla actiune de a ma intoarce pe o parte in pat imi trezea muschi adormiti de asta iarna. Asa ca m-am consolat cu niste spaniola asteptand sa se incalzeasca afara. Cum nu am reusit sa il conving pe Radu sa iesim la o drumetie, cum singura as fi mers, dar mi-a trecut cland m-am uitat pe webcam-uri, cum pentru cursiera era prea vant si nu erau picioare, plec neincrezatoare cu Radu si Iustin la o tura de MTB prin zona Tampa, fara sa avem un plan anume in minte. Stiam ca spatiul de joaca avea sa fie limitat la zona aflata intre Bancuta si Saua Tampei. Soarta a facut sa ne intalnim intamplator cu Laurentiu, care ne-a si deturnat de la planul initial si am prins Poteca lui Stratila in urcare spre Stechil. De fapt chiar putin mai sus de Stechil pentru a prinde o coborare noua pentru noi ce avea sa ne scoata Dupa Gradini (coborare Timan). Apoi ce sa zic, eram sceptica inainte sa imi dau drumul la vale, caci combinatia de poteca necunoscuta si acoperita de frunze ude nu promitea nimic bun, dar am zis sa incerc. Am ajuns teafara jos, dar mai mult pe picioare decat pe bicicleta. Poteca nu e grea insa, merita revenit sezonul urmator pentru niste repetari, mai ales ca pare putin frecventata, desi nici nu se mananca/ prafuieste foarte repede. Deja ma gandesc serios sa ma intorc acasa, mai ales ca nici picioarele nu merg cum trebuie pe urcare (nenumaratele genoflexiuni cu sandbag, minge medicinala, trx, swingurile toate isi cer acum tributul). Sufar in tacere dar ma hotarasc sa imi mai dau o sansa cu Putreda spre care mergem acum. Iese bine, conditiile sunt bune, aderenta e la locul ei, poteca mai curata. Sectorul cu pietre ramane tema pentru niste dati ulterioare, insa bifez totusi o realizare. Intrarea de la juni si acele de par de dinainte de a iesi in firul raului, portiuni fie tabu pana in primavara, fie pietre de incercare, imi ies acum fara probleme si cu sentimentul acela de "ce mi-or fi trebuit doua veri ca sa le leg?". Scoala intensiva de hair-pins de la Red Bull Vampire Trails isi arata rezultatul. Mai dam o Putreda scurta pe care fac un PB (si prevad ca as putea sa cobor sub 5 minute daca reusesc sa o leg) si incheiem ziua cu o coborare pe la Bazine. Din nou merg prudent pentru ca nu stiu poteca, nu am fost deloc pe ea anul asta. Ma dau jos intr-o zona cu stanci + frunze ude, insa si pe aceasta stiu ca as putea sa o leg in primavara. Acum nu mai trebuie decat sa nu fac vreo nefacuta la schi si sa ma accidentez, caci simt ca anul urmator o sa respir bicicleta, pentru ca momentan simt ca sunt pe un trend ascendent la capitolul curaj si tehnica, incrementele sunt mici dar palpabile cu fiecare iesire, moralul e si el sus, ca atare pare momentul oportun sa investesc ceva timp si energie in directia asta. Date: aici 

3 noiembrie Nu pierdeam nimic daca anul asta ratam dureroasa urcare in Piatra Mare

In ciuda planurilor de a ne petrece ziua de duminica in deplasare, inceputul de zi mohorat si cenusiu nu ne inspira, asa ce ne lungim la povesti despre calatorit cu Radu Paltineanu si ne mobilizam abia pe la 9. Daca tot nu avem prea multe ore astazi, macar sa facem ceva cu ele. Ceva dureros gandesc eu cand aud planul lui Radu de a merge in Piatra Mare. Febra musculara e inca la locul ei in fesieri si ma cam ingrozeste perspectiva de a o cara dupa mine si in Piatra Mare, dar in lipsa de alte idei, ne pornim pe drumuri ocolite spre Dambu Morii. Urcarea e atat lesinata cat si dureroasa (cel putin pentru mine si Radu, Dani chiar pare sa se distreze pe aici). E un step pe pietrisul ascuns sub frunze, ceva de speriat. Noroc ca pana la vara uit si o sa vin sa mai bag o fisa in anotimpul potrivit. Cabana, ciorba,ceai, caldura. La vale alegem (de fapt Radu alege)  o combinatie de Familiar si Poteca Tiganilor si desi la intrarea in Poteca Tiganilor mi se parea ca o sa cobor pe langa bicicleta pana jos, pe portiunea mediana m-am asezat mai bine in sa si lucrurile au inceput sa se lege. Incheiem ziua cu o urcare in Saua Tampei, care pare parca mai usoara acum, cand venim din Piatra Mare si ne reunim cu marsul pentru paduri pe Republicii, ocazie pentru noi sa vedem ce se mai intampla pe strasse. Date: aici



6 noiembrie- Lucrand la Putreda

Uraganul de afara nu ne da prea mare ghes sa iesim din casa, vantul a mutat toate frunzele dintr-o parte in alta, iar de coborat, coboram ca pe oua. E totusi o zi buna pentru a mai lucra putin la tehnica. Stai mai pe fata, vino pe fata e tot ce imi aud urechile astazi. Cu indemnurile astea si suportul lui Radu rezolv si ultimul hop de pe Putreda si reusesc sa ma imprastii cu mare arta pe un segment super usor, plin de capcane ascunse sub cei 30 cm de frunze. Definitivam rafinarea abilitatilor in noul bikepark de sub Tampa si mai dam niste coborari in cap pe iarba pentru a intipari in memoria corpului pozitia corecta atunci cand trebuie incarcata roata din fata. Mai e si maine o zi, poate leg Putreda. Date: aici 

7 noiembrie- Putreda rezolvata

Si astazi semnam condica in Postavaru. O urcare lunga pana deasupra carierei, doar ca sa avem parte de o coborare cat mai lunga. Daca nu ar fi toate frunzele stranse pe poteca, poate as avea mai mult curaj sa abordez zona de pietre din coborare. Insa momentan nu aceasta este punctul meu de interes, ci Putreda. E timpul sa o leg, sa o sterg din to do list si sa trec la altceva. Si e timpul si sa schimb pedalele duale cu niste pedale full SPD. Am ajuns sa le caut confortul atat pe urcare, cat si pe coborare si mai bine le schimb acum decat la primavara, cand s-ar putea sa ma paraseasca curajul. Date: aici

8 noiembrie- Nu toate zilele-s la fel

Daca ieri pare ca s-au legat toate, astazi pare ca am doua picioare stangi (in loc de unul singur). Asa ca ma retrag spre casa, consolata ca nu toate zilele pot fi la fel. Date: aici

12 noiembrie- City run

Luni seara cand ies la cumparaturi mi se pare groaznic de frig, asa ca dau skip la MTB-ul de marti dimineata. Totusi ma mobilizez sa ies la o alergare dupa job si inainte de meditatiile la spaniola. Aveam pur si simplu nevoie de ceva timp pentru aerisit creierul. Date: aici

13 noiembrie- Cand vantul spulbera si-aduna

Vantul si-a facut de cap in ultimile doua zile si a recunostruit pur si simplu potecile. Crengi, craci, mormane de frunze ori trase la vedere, Postavaru ofera orice si te suprinde la orice viraj. Gripul e bun, imi ies bucatile noi exersate in toamna asta dar nu am curaj sa trec la nivelul urmator, respectiv bolovanii de pe TA. Date: aici

14 noiembrie- Poiana

Exercitiul trezitului la 6.30 isi spune cuvantul, asa ca astazi plec singura cu cursiera spre Poiana. E chiar pacat de temperaturile astea generose de noiembrie (aprox 10 grade), ca sa nu ma mai bucur de (sau chinuiesc cu) o cursiera pe drumul de Poiana. Nu iese un timp de invidiat, insa cadenta a fost excelenta pentru urcare. S-au invartit bine pedalele astazi. Date: aici

15 noiembrie- HIIT Grand Fitness cu Irina

Clasa Irinei este probabil cel mai fain antrenament de grup desfasurat indoor la care am participat vreodata. Are un vibe sanatos, o atmosfera de suport, fara teribilisme, cu munca, sudoare, dorinta individuala de a nu irosi cele 40 de minute si tot asa. Varietatea circuitelor gandite de Irina, usurinta cu care le adapteaza la numarul diferit de participanti, atentia ei distrubutiva mi-au placut de la prima intalnire si m-au facut sa revin, chiar daca un antrenament de intervale facut vineri seara nu e cea mai buna strategie pentru weekend. Date: aici

20 noiembrie -Dupa doi ani de lupte seculare cu piticii, full SPD

Asta ar fi fost probabil o zi buna pentru un Crucur matinal, dar nu am reusit sa ma trezesc la timp si sa plec cu Radu, asa ca aleg sa merg singura. Leg o Putreda care arata chiar bine si apoi o coborare lunga spre Iepure si momentan, pana in weekend pun bicicleta in cui, caci se anunta doua zile ploioase. Este prima tura in care am renuntat la pedalele duale si am trecut integral pe SPD-uri, o tranzitie care a durat nu mai putin de doi ani de zile si pe care am insistat sa o fac acum, cat am o bruma de incredere in mine si nu la primavara, cand s-ar putea sa trebuiasca sa o iau de la 0. Date: aici

21 noiembrie -Cand prognoza de afara te ia prin suprindere (in mod pozitiv)

Pentru noaptea trecuta si dimineata zilei de azi, atat Foreca cat si Meteoblue anuntau ceva sanse de ploaie. Si cum in ultima vreme sansele de ploaie s-au concretizat mereu, chiar si cand au fost extrem de mici, nu aveam prea mari asteptari si deja ma consolasem cu mersul la sala.

Insa cand dimineata Radu imi spune ca afara e uscat, decid ca o asemenea sansa nu trebuie ratata si ma misc pe incet inainte spre poarta casei. Plictisita de vesnicul drum spre Pietrele lui Solomon plec mai intai spre Saua Tampei, dau o urcare lunga pana la telecabina si apoi fac trecerea pe Dupa Gradini spre capatul Scheiului. Inca de cand coboram spre bazine stiam ca o sa fie o zi buna, caci poteca era uscata, acele de pin si conurile trosneau usor sub roti si deja anticipam cat de fain o sa mearga coborarea pe Putreda. Putreda e noua mea mantra si scala dupa care mi-am masurat progresul in ultimile doua saptamani. Am revenit religios pe acolo pentru ca fiind o coborare pe muchie, in general este batuta de vant si scutita in partea superioara de mormanele de frunze inerente in luna lui brumar. Plus ca partea superioara e si cea mai interactiva din punct de vedere tehnic. Azi e o zi buna si portiunea abrupta merge frumos, in control, fara panica, fara transpiratii reci. Imi place cum se simte bicicleta sub mine, imi place ca face ceea ce vreau eu sa faca si nu ce are ea chef. Nu sunt toate zilele asa. De fapt poate doar una din doua, sau una din trei, insa placerea e cu atat mai mare cand se aliniaza astrele si iese o tura faina de la ritmul pana pe urcari si pana la coborarile ce iti lipesc un zambet tamp pe fata. Si in mod suprinzator, toamna inca nu se termina. Ne vom da si saptamana urmatoare. Date: aici

22 noiembrie- TRX Functional cu Irina (GF) 

Aceeasi clasa de vineri la care am descoperit ca imi place sa merg. De data asta intr-o structura diferita, dar cu aceeasi oameni faini. Nu a fost o clasa grea. De fapt numarul de rotatii sunt cele care fac diferenta si o clasa cu o singura rotatie pe la fiecare statie e infinit mai usoara decat una cu doua rotatii. Pentru ca in curand vine iarna, presimt ca o sa mai incerc si celelalte doua clase ale Irinei (trx pur si flowin). Date: aici

23 noiembrie Postavaru cu gasca mare (Fodorii, Ursii, Suzi si Iustin)

La Brasov a venit frigul. As putea sa ma mobilizez la Efffect pentru o clasa de core, caci febra musculara dupa antrenamentul de ieri nu a lovit inca, insa nu ma mobilizez sub scuza penibila ca vom intarzia la intalnirea cu Hoinarii (nici nu stiu daca sa scriu cu doar  doi i sau cu 5 i🙂 ). Nu avem planuri mari. Doar o urcare si o coborare pana la cabana. Intre ele, multa socializare. Gasca mare, copii, parinti si cativa rataciti ca noi, Suzi si Iustin, care doar ne bucuram de companie. Chiar daca ne vedem rar cu Hoinarii, mereu este o placere de ambele parti. La cabana udam revederea cu bere si o asortam cu prajituri. Festinul continua in Sacele, unde sunt cantonati oamenii. Suntem stransi cu totii in jurul focului si vorbim despre multe (politica, bicicleta, diferentele intre est si vest). Si ma simt bine. Au trecut ceva ani de Brasov, insa in sfarsit avem si aici parte de aceleasi momente sociale faine de care aveam parte si in Bucuresti. Oamenii sunt altfel si da, fac parte din aceeasi bula. Am strans in sfarsit suficiente momente petrecute impreuna pentru a ne simti bine, natural unii cu altii. Si tocmai d-asta sper ca Veorica sa nu faca vreo nefacuta si sa ne tulbure maine si in urmatorii 5 ani zenul, caci eu una nu am nicio intentie sa plec din nou in pribegie. Fix acum cand simteam ca ma asez .Date: aici
Gasca mare azi in Postavaru


24 noiembrie-Bazin

Relatia mea cu inotul a fost in ultima perioada una cu suisuri si coborasuri, dar zau daca stiu de ce nu ma obisnuiesc sa ma duc constant la bazin, caci mi-ar prinde extrem de bine ca si cross training. De fapt stiu. Nu gasesc pe cineva cu care sa lucrez si care sa imi bage tehnica in cap. Si fara ea nu gasesti nicicum starea aceea de flow pe care o am la bicicleta si pe care o aveam la alergat atunci cand se leaga lucrurile. A fost acum, a durat cam un bazin impartit de fapt in cea de-a doua jumatate a antepenultimei si a penultimei lungimi. Si cam atat. Merita sa te balacesti o ora pentru ea? Nu, nu merita. Ar merita in schimb daca ai stii ca o vei obtine din ce in ce mai des si ca va dura din ce in ce mai mult. Date: aici

24 noiembrie- Cu MTB-ul pe poteci cunoscute de langa casa intr-o zi insorita de final de noiembrie

Incursiunea Hoinarilor pe Tampa este un motiv numai bun cat sa combinam o pedala pe langa casa cu o baie cinstita de soare si o socializare. Pana se termina sezonul trebuie sa ma duc sa rezolv doua probleme pe Valea cu Apa si pe urcarea spre Putreda. Coborarea de pe TA ramane pentru anul urmator, caci acum nu s-a legat nimic. Ceva frunze ude si radacini au stricat tot zenul si nu am incercat absolut nimic. Putreda in schimb a mers bine si va fi probabil una din ultimile iesiri de anul asta cu MTBul, caci noaptea, pe sus se pune umezeala si la 8 dimineata cand incep eu sa cobor cam de pe oriunde e inca prea devreme... Date: aici 
La Bancuta
Spre Putreda
26 noiembrie Personal Best pe urcarea spre Poiana

Saptamana asta se consuma ultimile zvacniri ale unei toamne lungi si neasteptat de pline. Deja este frig dimineata si trebuie sa umblu serios la motivatie ca sa ma mobilizez sa ies la 7 din casa. Asa ca schimbam bicicleta, schimbam ora si inghesuim un antrenament intr-o pauza de masa prelungita. Timpul scurt e o motivatie excelenta sa nu ma las pe tanjeala. A doua motivatie (chiar mai puternica decat prima) este ca vreau sa iau QOM-ul pe segmentul de urcare + coborare din Poiana (Horse to Water). Saptamana trecuta cand am fost am iesit pe 4, desi m-am oprit sa ma imbrac, sa imi pun ochelarii, sa imi suflu nasul, mi-a cazut si lantul etc. Nenumarate mici detalii ce puteau fi eficientizate, astfel incat sa ma apropii de cel mai bun timp pe segmentul respectiv. Nu mai stiam cam cat era timpul, dar ramasesem cu ideea ca e suficient un timp care sa inceapa cu 59 de minut
e. 
In mod nesperat urcarea merge bine, mai ales in partea de mijloc. Puterea medie creste constant si o duc spre 202W inainte de coborarea spre herghelia de cai. Autolapul la 1km si ecranul cu puterea medie pe lap m-au motivat excelent sa apas pedala si sa ma duc peste FTP pe toate portiunile in urcare. In plus, dupa fiecare kilometru, pe langa timpul aferent am si timpul total si inca de cand coboram spre Poiana Mica imi dau seama ca va fi cel mai bun timp de pe anul asta. Acum asta nu e neaparat o buna referinta, caci nu stiu daca am 10 urcari in Poiana anul asta. Asa ca pe ultimul kilometru pentru care de regula nu prea mai am picioare scormonesc adanc in gritul personal caci simt ca ma apropii de un personal best, dar asta imi voi putea confirma doar acasa. 

Efortul nu se termina in capatul urcarii, caci segmentul merge pana la Rossignol, asa ca dupa ce evit la mustata o pisica intorc sus la gondola. Opresc doar 5 secunde sa imi inchid fermoarul si o iau la vale incercand sa pastrez cat mai mult din caldura urcarii. Coborarea nu se leaga. O simt fortata, nu gasesc flowul asa ca incerc sa imi iau ochii de pe ceas, pentru ca sa ma pot concentra la trafic si nu la secundele ce curg in defavoarea mea. In Livada Postei fac calculele si as zice ca urcarea buna a salvat coborarea mediocra. Acasa strava imi confirma si iata ca pun pe raboj cea mai buna prestatie a mea ever pe drumul spre Poiana. Si totusi, chiar si cu iepure nu stiu de unde as mai putea scoate inca 5 minute pana la timpul Danielei. Poate daca mai fac rost de un al treilea picior.  Date: aici

27 noiembrie-Intervale pe drumul de Poiana

Ultimile zile calde din toamna asta fara sfarsit meritau traite afara. Si daca nu ne putem lua liber in fiecare zi, putem macar sa intindem la maxim pauza de masa. Dupa personal bestul de ieri nu mai era loc de alta vitejie si astazi, asa ca ma rezum la o Poiana normala, animata de ceva intervale in care sa alternez urcatul in pedale, cu un minut peste FTP si cu un alt minut de recuperare. Intervalele nu imi ies chiar cum mi-as dori, sunt cam ca urcarea de ieri, insa macar distanta se scurge repede si interactiv.  Date: aici


luni, 2 decembrie 2019

Tampa Morning Glory, colectia toamna 2019


Inspirati de seria clasica de iarna inaugurata, mentinuta si perfectionata de Alin in ultimii ani, precum si de vremea buna din toamna asta, am adus Morning Glory-ul ceva mai aproape de oras, incercand sa scoatem cat mai multi oameni faini afara din casa, pentru a ne bucura impreuna de un inceput de zi in natura, putina miscare, ceva dulce, o cafea, o poveste. Primele ore ale diminetii, cand se schimba lumina, cand astepti cu o curiozitate si bucurie ancestrala fiecare aparitie a soarelui din spatele muntilor, cand ii primesti lumina perfecta si caldura blanda, acelea sunt unele dintre cele mai frumoase momente ce merita traite afara, fie in linistea interioara, fie alaturi de prieteni, dupa cum ii cade fiecaruia bine ori dupa cum ii dicteaza fiecaruia sufletul in acel moment.
Asa incepe orice dimineata buna
2.10 Tampa Morning Glory cu Brasov Adventures

Cum ne-a placut mult shotul de energie dat de urcarea de ieri in Postavaru, am zis sa repetam experienta si ziua urmatoare, de data asta mai aproape de casa, respectiv pe Tampa. Un asemenea loc vine cu trei avantaje: o ora mai blanda de sculare (5.40 vs 4.40 pentru Postavaru), un acces facil din oras si o retragere scurta, ceea ce pe de-o parte ne ofera mai mult timp de petrecut cu cafeaua in mana si creeaza premizele unei prezente mai numeroase. Si trebuie spus ca ne-am strans ceva oameni, jumate veniti pe bicicleta via Saua Tampei, jumate veniti pe jos, via Gabony. Soarele a fost darnic cu noi, temperatura placuta, astfel incat toata lumea s-a aratat gata de o noua iteratie si saptamana urmatoare.

Pentru mine ziua a continuat cu munca pana pe la 16, cand mi-am luat laptopul si am pornit spre Promenada pentru o sesiune de munca in natura. Zilele calde si frumoase sunt numarate, asa ca trebuie profitat de fiecare dintre ele si orice timp petrecut afara e infinit mai pretios decat orice timp petrecut intre patru pereti.

La ora 18 inchid laptopul si pornesc in sus pe Serpentine, cat sa sar Tampa si sa ajung in Racadau. Ascult muzica, privesc cum se transforma padurea, ma iau la intrecere cu soarele ce se grabeste spre apus si sunt infinit recunoascatoare pentru tot ceea ce-mi ofera Brasovul, pentru cat de bine se muleaza orasul asta pe nevoile mele de libertate. Inca din primele luni Brasovul a devenit acasa, insa s-a simtit cu adevarat acasa abia in America de Sud cand padurile-i erau chemare si singurul cuvant care imi bantuia mintea era Heimweh.

Date: aici 

16.10 Tampa slow morning  sau rasaritul biciclistilor

Astazi nu ne strangem decat 5 oameni pentru rasaritul pe Tampa, toti biciclisti. Insa un grup mai mic isi are avantajele sale, caci e mult mai simplu sa discuti, experienta se simte cumva mai intima.

Date: aici


23.10 Tampa Morning Glory cu oamenii de pe Brasov Adventures

Diminetile pe Tampa sunt doar un substitut pentru adevaratul morning glory din Postavaru sau dintr-un alt munte mai mare apropiat de Brasov. Insa data fiind usurinta cu care ajungi sus ele sunt garantia unei socializari faine in natura. Daca la primele iteratii eram doar 4-5 oameni ce urcam cu bicicleta ocolit prin Saua Tampei, acum am dat bicicleta pentru o urcare mai lenta sau mai rapida, dupa dorinta si putiinta fiecaruia, care sa ne scoata la masutele de pe Treptele lui Gabony, locul din care se vede cel mai bine rasaritul.

Am upgradat si iesirea la un eveniment social si culinar si in meniul de azi am avut o gasca faina de biciclisti sia alergatori, un rasarit tarziu la ora 8, cafea si clatite americane cu dulceata de zmeura. Modul ideal de a-ti incepe ziua.
Credits  Alin Tanase
Date: aici 

28.10 Don't stop me now + Tampa morning glory cu carry bike pe Gabony

Tampa morning glory incepe sa devina o traditie de toamna. Pentru noi este pe de-o parte un motiv excelent pentru a ne mobiliza dis-de-dimineata  si a incepe ziua in forta. In mod cert nu suntem cei mai matinali oameni de pe lumea asta (desi ne-am dori), insa la nehotarare si la lipsa de disciplina ajuta mult sa iti fixezi un punct si o ora de intalnire, sa iti iei un angajament etc. Sau cel putin pentru noi functioneaza. Partea faina este ca in nehotararea noastra reusim sa ii mobilizam si pe altii si una din micile placeri ale Brasovului este faptul ca poti sa evadezi cu usurinta in natura, sa simti padurea cum se trezeste la viata, sa privesti orasul de sus si modul in care i se anima strazile. A fi afara este sinonim cu a te tine departe de social media si a petrece timp de calitate alaturi de alti oameni cu care imparti aceleasi pasiuni. E bine sa incepi ziua in fata unei cani de cafea (chiar daca aproape mereu cafeaua noastra este esuata) si a unei prajituri,e bine sa faci miscare si toate astea te incarca cu energie si cu endorfine.

Astazi e prima editie a Morning Glory-ul dupa schimbarea orei, ceea ce vine cu plusuri si minusuri. Minusul e evident: trebuie sa ne trezim devreme, caci acum soarele rasare la 7. Plusul e ca fie ar fi mai mult timp de petrecut la bancutele de pe Gabony, sau precum in cazul zilei de azi, niste ore pentru a mai fura putin mtb in toamna asta. Initial aveam planuri mari, respectiv sa urc pana in Postavaru, dar am fost tradata de franele de la 29'er care usor, usor au dat ortul popii. Totusi, in mod surprinzator, cu frana fata ce mai mult nu tinea decat tinea, am reusit sa cobor Putreda aproape integral si senzatia de bine, de flow, andrenalina pe care o ai cand lucrurile iti ies si miscarea se leaga-asta e drogul nostru. A doua coborare e spre Saua Tampei si fix pe traseul asta banal ne luam amandoi cate o tranta /respectiv semi-tranta gratuita, unul din cauza cauciucurilor cu profil diferit, iar altul din cauza franei buclucase. E clar ca nu are sens sa insist cu Postavaru si ca daca o fac o sa ajung sa cobor pe langa bicicleta, asa ca mai bine ma retrag in glorie, coborand pe langa bicicleta pe traseul de la Bike Race. Totusi am strans in 2h30 de dat cam 13000 de metri diferenta de nivel, respectabil pentru o zi de octombrie, mai ales cand diminetii pe mtb ii urmeaza o zi de munca. Cat de mult imi vor lipsi toate acestea in zilele scurte si friguroase de iarna! 

Date: aici

5 noiembrie- Tampa slow morning romantic

Cum aseara a plouat, am lasat bicicletele acasa si am urcat per pedes, pe Gabony. Am fost singuri, dar asta nu a insemnat ca nu am putut sa ne bucuram de un porridge cald cu ciocolata si banane si de o cafea reusita.

Date: aici


19 noiembrie- Tampa slow morning, gourmet, cu cafea si friganele

Cum intr-o dimineata Radu a pregatit o serie de friganele pentru colegii de munca, am hotarat sa repetam experienta si intr-o dimineata pe Tampa, caci sunt usor de facut si bune mai ales calde. Asa ca luam la pachet cele necesare si pornim spre Dobrogeanu Gherea. O ceata umeda si deasa incinge Tampa si aproape ca ma consolez cu ideea ca nu vom reusi sa iesim deasupra ei, avand in vedere ca nu avem decat 150 m de urcare. Noroc ca raman friganelele un punct de interes suficient de atragator. Asa ca ajunsi la destinatie incingem tigaia si dam drumul cu spor la pregatit paine cu lapte, ou si zahar. Totusi soarele ne face o mare supriza caci ceata s-a lasat cativa metri mai jos si astfel avem parte de cel mai spectaculos inceput de zi din toamna asta, cu valuri aburii colorate in auriu, cu umbre si lumini sidefii ce ascund sub ele orasul si ne arunca deasupra norilor. Iar cand soarele dispare inghitit de stratul urmator de nori, continuam starea de bine cu portii generoase de friganele garnisite cu mult gem si zahar si udate cu cafea. Daca ai soare, ceva dulce si putina cafeina, nici nu cum sa nu inceapa bine ziua.



27 noiembrie- Tampa morning glory. Asta chiar e ultima pe toamna asta

Nu zic ca e ultima pe anul asta, caci nu se stie niciodata ce vitejii ne mai cuprind in decembrie si echipati corespunzator ignoram frigul pentru o ultima iteratie pe 2019. Dar toamna se termina oricum in 3 zile, asa ca profit de soarele glorios anuntat in prognoza si postez o ultima chemare la morning glory pentru aceasta toamna. Cum doar vreo 4 oameni au anuntat ca vin (si de regula la fata locului apar jumatate din cei anuntati) nu imi faceam prea multe iluzii  legate de prezenta. Inca de la plecare mi-am pus castile in urechi ca sa nu imi mai aud gafaitul, am dat play la un audiobook si cu ochii aninati de cerul ce prevestea un rasarit spectaculos am lasat picioarele sa ma poarte pe poteca deja stiuta, convinsa ca voi fi prima la intalnire, asa cum se intampla mai mereu.Asa ca nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca masa era plina de bunatati aduse la pachet, un primus sfaraia vesel si prevestea cafeaua regulamentara, iar bancile erau deja ocupate cu omuleti veseli. Rasaritul s-a consumat in spatele unui plafon jos de nori si a durat ceva pana cand soarele a ajuns si la noi si ne-a incalzit fetele. Sufletele ne erau oricum calde, caci eram acolo vreo doua maini de oameni care gandim si traim asemanator bucurandu-ne de compania celorlati, de timpul petrecut in natura, vorbind despre viitor si povestind despre cum arata Brasovul acum 20-30 de ani.





Date: aici 
Foto by Radu

vineri, 29 noiembrie 2019

Saua Funduri si Varful la Om intr-o zi de toamna tarzie


Inca de cand ne-am intors din America de Sud aveam in minte o zi de trekking cu Claudia, dar a durat ceva pana cand s-au aliniat astrele pentru amandoua, am putut sa ne luam liber etc. Claudia isi doreste sa mergem in Crai si cum cu o zi inainte Alin a facut un Morning Glory fix La Om, culegem informatii proaspete si mergem cu temele facute. 
Cam asa arata Craiul in ultimile zile ale unei toamne lungi
E inca noapte cand imi culeg prietena de pe Dobrogeanu Gherea si rasaritul ne prinde din urma pe drum. La Casa Folea toate locurile de parcare sunt libere si dupa ce insfacam rucsacurile pornim la deal, ca sa ne incalzim. Avem la dispozitie cam 7 ore si jumatate si planul de acasa era sa mergem mai intai spre Grind/ La Om. Vantul se simte chiar si aici, intre dealuri, presimt ca mai sus de linia padurii o sa ne dea de furca. Ritmul este bun si desi nu alergam, mergem intins, de ne suprindem chiar si pe noi cand observam cat de devreme ajungem la refugiu. Doar gura poate concura cu sporul pe care il au picioarele si desi ne vedem saptamanal si ne stim bine vietile, tacerea nu ne caracterizeaza. Urcarea spre La Om nu ne aduce nicio surpriza. Caprele negre sunt la locul lor, grase si implinite (semn clar ca se pregatesc de iernat) si ne ignora cu desavarsivre. Zapada incepe cam la 150 m sub creasta, dar e mica, nu necesita nimic mai mult decat o pereche de bete, vantul ne bate din spate si diferenta de nivel se adauga metru cu metru. Ne dorim doar sa nu se incalzeasca prea repede si sa nu se dezghete pamantul pe care pasim acum, caci poteca are potential sa se transforme in patinoar la coborare (o sa ramanem cu doritul, caci de patinoar tot am avut parte). 


Pe creasta e zapada putina si cu o pereche de snow line-uri, bete si putina atentie s-ar putea aborda atata nordica si sudica. Doar ca vantul bate ca nebunul, ceata nu ne lasa sa vedem prea mult in fata sau in spate, frigul e la datoeie, asa ca nu ne trebuie mai mult de doua minute ca sa ne hotaram fiecare pentru ea si apoi impreuna ca e parca mai bine sa ne dam jos de aici si sa coboram spre locuri mai primitoare. 

Cum ajungem prea repede inapoi la Grind si vremea pare sa se indrepte, caci jumatate din creasta nordica e scladata in soare, iar noi mai avem in fata cateva ore bune de lumina, cautam continuari alternative si cea mai buna pare ideea Claudiei de a mai baga o fisa cu  accesul in creasta, de data asta prin Saua Funduri. Speram sa se risipeasca ceata si spre sud si sa pridem o feareastra de cer senin pe la ora 14. Urcarea clasica de la MPC merge mai prost decat cea dinspre La Om, oboseala incepe sa se simta in picioare. Gura merge insa la fel de bine. Padurea de dinainte de Saua Funduri e cuprinsa de un pui de ger, zapada picura din copaci si cand unul din stropi ma nimereste din plin il simt cum se strecoara prin tesatura hainelor croindu-si drum spre pielea-mi calda. Cand nu cade chemata de graviatie apa suspendata pe acele cerate ale coniferelor batute de soare sclipeste in nuante aurii, aburii se ridica din noi, iar la capatul culoarului de brazi ne intampina soarele. 

Mai apasam pentru ultima oara piciorul pe acceleratie si iesim in creasta sub cer albastru, cu valuri de ceata jucandu-se la picioare, stand supendate limita Pietricicai, ori pe picioarele galbene ale Iezerului, dar si deasupra noastra pe creasta sudica. In Saua Funduri rezistam ceva mai mult timp decat La Om, pentru ca soarele e darnic si compenseaza vantul ce nu s-a oprit nici acum. 
Pietricica
Iezer
Si doua bune prietene, cu Sudica pe fundal
Totusi hotaram sa facem pauza de masa la refugiul de sub Saua Funduri, unde ne asteapta o raza lunga si singulara de soare, cat sa incalzeasca putin padurea vopsita in alb si negru. Culorile toamnei s-au stins in non culori si domnia albului va incepe in curand. Cerul e singurul ce poate compensa putin dezechilibrul cromatic, dar azi nu va fi timp pentru apus. Totusi soarele de pranz are suficienta putere pentru a imprastia norii din intreaga tara a Branului si chiar de peste Bucegi, locurile linistite indemnand la stat. 


Culori blande peste Bucegi si Tara Branului
Din pacate momentul nu dureaza, cortina se lasa repede peste creasta si norii coboara grabiti. O ultima privire aruncata in urma in Saua Joaca descopera ca in spatele nostru se ridica un zid cenusiu ce avanseaza precum un tavalug. 

Este timpul sa ne retragem si noi spre casa. Dorul de Crai ne-a fost ostoit. Si desi au fost zile cu vreme mai buna in luna lui brumar amandoua suntem multumite cu ce am primit si ce am facut azi. In spatele cifrelelor de pe ceas stau poteci, ganduri, fapte, ore traite liber, in natura, sta prima zapada si stau norii, atat de imprevizibili in acest sfarsit de toamna. 

Date: aici


Foto by Claudia

luni, 18 noiembrie 2019

Alergare in Postavaru si MTB in Leota


16 noiembrie- Long run cu Claudia

Cand am cotit spre Dobrogeanu Gherea si ochii au descoperit amestecul de roz si albastru ce precede inceputul de zi, am stiut ca va fi o dimineata reusita. Incaltamintea noua imi da un plus de incredere pe pietrele ude si aderenta pantofilor de la La Sportiva imi place. Borcanul cu cafeaua calda ma inghionteste putin la spate, dar caldura lichidului negru din interior compenseaza disconfortul. 

Va fi un morning glory la locul stiut, scurs in intimitatea a doua suflete ce se cunosc deja prea bine. Asta nu inseamna ca intre noi va fi vreodata liniste. Sunt oameni asupra carora timpul petrecut impreuna asterne linistea. Nu e si cazul nostru :). Am fost mereu niste vorbarete si cat asteptam soarele vocile noastre nu tulbura, ci coloreaza linistea muntelui. Rasaritul intarzie, iar atunci cand vine, se consuma grabit. Insa cele doua minute in care suntem scaldate in lumina sunt suficiente ca sa ne dea impulsul necesar cat sa ne apucam de alergat. 

E interesant sa vad cu picioare de alergator potecile pe care ne dam saptamanal cu MTB-ul.

Dupa o scurta balbaiala pentru a intra pe Dupa Gradini alergarea decurge fara incidente pana la Solomon. Frigul de pe vale ne aduce repede aminte ca suntem deja la jumatatea lui noiembrie, insa potecile uscate sunt irezistibile. Vantul de saptamana trecuta a maturat mormanele de frunze stranse pe poteci, asa ca acum se alearga ca vara.

Putreda ramane pe alta data si coboram in Racadau oprind ceasul dupa 17 km. De departe cea mai lunga distanta alergata in ultimul an. Poate nu cel mai bun antrenament inainte de un cros de 5km pentru Claudia, dar atunci cand e cu bucurie, oboseala din picioare chiar nu mai conteaza.

Rasarit pe Tampa (by Clau)
Date aici

16 noiembrie - Din nou la Moeciu, din nou pe urmele omuletului portocaliu. Doar oamenii sunt diferiti

Cand doi oameni pasionati de fotografie iti cer sa ii duci intr-un loc unde sa traga niste cadre faine, pe munte, alegerea vine de la sine. Numeroasele ture din zona Moeciu m-au invatat deja care e cel mai potrivit traseu pentru fiecare moment al zilei, cand cade bine lumina peste Bucegi, cand peste Crai. Si desi nu am o pasiune pentru fotografie si sunt un cap patrat pe partea de incadrare ori setari, macar un lucru am invatat de la Radu: sa inteleg lumina si sa ma bucur de ce are ea mai bun de oferit. Asa ca mergem din nou la Moeciu, dealurile de care nu ma pot plictisi niciodata, caci accesibilitatea zonei, contrastul dintre kitch-ul de pe vale si franturile de peisaje autentice de pe dealuri, deschiderea pe care o ai spre toti muntii importanti din zona Brasovului, versatilitatea traseelor ce pot fi lungite ori scurtate in functie de necesitati, toate sunt atuuri ce duc Moeciu aproape mereu in capul listei de optiuni. Oamenii de la CEM au facut o treaba excelenta acolo si imi face o reala placere sa urmaresc suprinderea celor ce ma insotesc, atunci cand ne ridicam deasupra vaii si descoperim impreuna poteca, animalele, odaile, mirosul de brad ori de fan, muntele, cerul albastru, libertatea zarilor. Astazi le deschid o poarta, le dau harta si brosura cu trasee, le explic efortul si oferta existenta,cu convingerea ca la urmatoarea vizita la Moeciu dealurile vor avea o poveste a lor proprie si personala, independenta de ceea ce se intampla pe valea unde vuiesc masini, urla muzica si sfaraie gratarele.

Track aici



17 noiembrie- Curmatura Fiarelor si Saua Bucsa intr-o zi vantoasa de noiembrie

Dupa un somn lung picioarele parca si-au mai revenit dupa kilometrii de ieri si chiar daca entuziasmul nu da pe afara, stiu ca putina mobilizare nu strica si de indata ce voi incepe sa invart pedalele, endorfinele vor intra in actiune. Planul din timpul saptamanii cu potcoava Bucegilor se suspenda datorita vantului hotarat de astazi. 

Hotaram sa mergem din nou la Moeciu, spre Bucsa, mizand pe o urcare pe traseul de la 4Munti si o coborare pe triunghiul rosu ce avea sa ne scoata in Valea Bangaleasa. Doar ca inainte de orice hotaram sa incepem cu Cheile Gradistei Fundata pentru a ne invarti putin prin pump track. 

De acolo schimbam planul si plecam spre Curmatura Fiarelor, o urcare noua pentru mine, provocatoare chiar si pe uscat. Acum am sfarsit de multe ori facand push bike, caci pe drumul de pamant s-au tras lemne de curand si noroiul strica orice socoteli. Scapam de el abia la iesirea din padure, cand in fata se iveste un nou obstacol: cazaturile generate de vanturile din ultimile zile. Le depasim si pe acelea. De fapt le inlocuim cu vantul ce ne ia in primire si avea sa ne conduca fidel pana la intrarea in padure, pe Bucsa. Pantele din Leota nu sunt chiar asa blande sub rotile bicicletei, cum s-ar simti poate la picior, iar rafalele de vant strica usor orice tentativa de a sta pe bicicleta. Nici la vale ori pe plat nu e usor...

Saua Strunga se amana pentru dati ulterioare si refacem coborarea pe triunghi rosu de anul trecut de la 4 Munti. Chiar ne doream o coborare "cu obstacolele la vedere", asa cum la mijloc de noiembrie doar padurile de conifere iti mai pot oferi. In afara de o cazatura aproape de final, unde am reusit sa agat din greseala un copac cu ghidonul, nu am parte de alte evenimente notabile si imi ies considerabil mai multe segmente decat in concurs. Ce e drept insa, in concurs am fost mega prudenta, fiind ultima etapa, fiind ud si dorind sa evit cu orice pret o accidentare ce ar fi pus punct unui efort de 4 zile. Acum insa, cu ceva mai multa incredere, cauciucuri aderente etc, coborarea chiar are flow. Chiar si dupa cazatura imi dau repede seama ca e mai rapid si usor sa ma urc inapoi pe bicicleta, decat sa o tarasc de coarne pana in forestier. Cum genunchiul pare sa nu fie afectat de busitura, urcam in Coama Lunga si venim roata pe deasupra Moeciului, pana deasupra complexului de la Cheile Gradistei. Panta aceea de iarba ce pare imposibila cand privesti la ea in sus, din drum (coborarea pe faneata de la jumatatea buclei 2 de la Moeciu) parca s-a mai imblanzit dupa ultimile doua luni petrecute pe MTB si dintr-o data pare mai mult decat decenta in conditii de iarba uscata. Si cu asta am pus punct probabil ultimei ture de MTB din 2019.
Cafeaua regulamentara de la Cheile Gradistei
Ride on (by Radu)
Date aici

luni, 11 noiembrie 2019

Creasta Baiului si creasta Neamtului la bikepacking


La alegerile prezidentiale de acum 5 ani tot in Brasov am votat. Pare ca timpul a stat in loc daca e sa judec asa, mai ales ca buletinul tot de Bucuresti a ramas. Insa pe cand ne aflam pe ultimul varf mai proeminent din Neamtului (Tigai) si ne lasam ochii sa hoinareasca intr-un tur de orizont, privirea nu se mai plimba nestuitoare. Acolo unde nu parea nimic altceva decat padurea neagra de conifere, memoria pasilor stia ca este o poteca ce pleaca din punctul A si ajunge in punctul B. O poteca pe care am fost de x ori. Seile au nume. Poienile la fel. Culmile, muchiile. De ele se leaga anotimpuri, parcurgeri de vara sau de iarna, ture faine sau ture de explorare. In 5 ani locurile nu ne mai sunt straine, ci familiare. Si totusi coborarea spre Rentea avea sa fie o premiera. Dar avea sa ne duca direct acasa.

De pornit am pornit domol, sambata dimineata, din Comarnic, alaturi de Muha, Vali si George. Aveam pe lista lucruri simple: socializare, traseu fain, foculet, povesti, rasete, voie buna,soare, foculet. La fata locului a mai intrat si ceva vant, ceva frig punctual, ceva noroaie, dar nimic suficient de deranjant cat sa ne strice zenul. 
Foculetul la care am visat 3 luni
Urcarea spre culmea Baiului mi-o amintesc lunga si sisifica, cu pietre mari si mult push bike. Asa ca in primele ore ale diminetii, dupa ce ne trezim in fata unei cesti de un portocaliu vesel plina cu lichidul negru datator de energie si entuziasm, ii cam zoresc pe oameni la deal. Inceputul de zi se scurge sub mantra vorbim, vorbim, dar mai si pedalam.

Inca pe asfalt
Toamna e aproape consumata prin padurile de foioase prin care trecem si doar cativa copacei pitici ii mai rezista inca. Entuziasmul tineretii, ai spune. Soarele e insa darnic si ii primim cu drag caldura. Acceptatea aceea animalica, inscrisa in genele noastre de culegatori-vanatori pentru care iarna nu avea cum sa fie un anotimp usor.

Invart pedalele calculat, cautand cu privirea trasa ideala si conducandu-mi bicicleta pe aceasta. Ultima data am fost pe aici acum 5 ani si urcarea mi s-a parut imposibila. Mintea asa si-o aminteste. Picioarele o gasesc astazi provocatoare, dar posibila. Ne regrupam in portiunile plate si orice oprire se face la firul ierbii, caci vantul isi face deja simtita prezenta.

Pe la 13.45 facem o pauza de masa in primul loc cu deschidere peste Bucegi. De aici ma relaxez, caci nu are cum sa ne mai prinda noaptea.

La o vorba
Culmea Baiului ondulata asa cum o stiu ne poarta ori pe la umbra si feriti de vant, ori pe la soare dar in vant, de nici nu mai stii ce sa alegi. Sub Baiul Mare facem din nou pauza de regrupare. 

Petru Orgojoaia nu ne aduce alinarea de care speram in lupta cu vantul, insa macar merge repede, fiind majoritar la vale. Si in orice caz, stana la care planuiam sa inoptam functioneaza ca un magnet, caci ea va insemna o pauza de la vant si finalul unei zi pline. Bine finalul va fi abia cand vom ajunge in sacul de dormit, insa activitatile din batatura stanii constituie o placuta varietate pentru pedalatul de peste zi. Cu eficienta oamenilor ce au calcat multe praguri de stane si refugii in cei 15 ani de mers pe munte ne gospodarim organizat, eu cu Vali gasim izvorul, Radu cu George pornesc focul, Muha aseaza bicicletele si ora 18 ne gaseste stransi deja in jurul vetrei, cu o mana de lemne uscate aruncate peste foc si cu primusul arzand pe partea opusa. Piureul imi aduce mereu in amintire prima parcurgere a Crestei Fagarasului, 10 zile in care nu cred ca am mancat altceva in afara de piureu la masa de seara. Acum mancam rar si cred ca tocmai din cauza asta pare bun.
Pe la umbra e chiar frig. Petru Orgojaia
De bun-venit
Plasma ne vrajeste vreo 3 ore si ceva, dar pana la urma frigul noptii de noiembrie ne convinge sa schimbam mirosul de fum pe cel de branza, dupa calitatea caruia concluzionam ca aici se face branza buna peste vara.
Noapte cu foc, luna plina si prieteni
Duminica dimineata cochetez cu ideea sa ma trezesc mai deveme, sa ma duc dupa apa si sa pornesc primusul, dar e un gand de o secunda, pana cand somnul dulce de dupa rasarit ma imbratiseaza din nou. Ce e drept, obiectiv vorbind nu e graba. Muha, Vali si George vor cobori in Azuga, noi mergem spre Neamtului si din turele anterioare pe schiuri avem in minte cel putin 2 retrageri (de pe varfurile Stevia spre Valea Azugii si respectiv de pe Turcu spre refugiul Retivoi). Asa ca ne luam timp pentru un mic dejun servit in tihna, tot indemnand soarele sa ne incalzeasca mai cu spor. 


Daca cu soarele nu ne intelegem, eu si Muha plecam dupa apa, reteta sigura pentru a tura putin motorasele inainte de a ne urca pe biciclete. La intoarcere insa suntem intampinate de rasetul sanatos al lui Radu, caci intre timp baietii iesisera la o sesiune foto pentru colectia sezonului de nunti primavara-toamna 2020. Ce a iesit se vede mai jos. Comentariile sunt de prisos.

In spatele scenei

In suba cu forta


Dupa ce ne dor in sfarsit obrajii de la atata hahaiala o luam si noi din loc. La lac ne despartim si oamenii pleaca inapoi pe Petru Orgojoaia spre Azuga, noi ne continuam drumul spre Neamtului, pastrand undeva intr-un cotlon al mintii sa incercam sa ajungem spre Rentea ca de acolo sa mergem direct in Brasov, fara sa ne mai complicam cu trenul din Azuga ori Predeal.

Rusu si Stevia sunt doua varfuri ce isi cer portia de determinare, caci pantele sunt destul de abrupte si sfasim sa facem de multe ori push bike, biciuiti din laterala de vantul nebun. Tot el insa plimba norii si Bucegiul se dezveleste usor, usor. Suntem pe culme la ora potrivita, cand soarele cade cum trebuie peste muntii din jur si sub scuza efortului ne oprim des, mai ales ca avem ce privi. Dupa Stevia scapam de urcusuri lungi si abrupte, dar lupta cu vantul ramane, caci o pala mai serioasa la momentul nepotrivit te scoate usor de pe trasa. Paltinul ramane in dreapta si curba de nivel spre Turcu se scurge frumos. Trackul de acasa e desenat in coborare spre Retivoi, insa cum e abia ora 14 hotaram sa mergem inainte spre ultimile varfuri ale Neamtului si apoi pe coborarea spre Rentea. Marcajele sunt din ce in ce mai proaste si o aplicatie cu harta si localizare GPS e o necesitate in zona, chiar si pe vreme buna. 
Locurile prin care ajungem sa pedalam nu sunt ouau, dar se simt interesant, fiind noi. Astfel mai stergem de pe harta o bucatica necunoscuta noua. De la Rentea evitam forestierul clasic si prindem o poteca ce ne va scoate fix in valea Garcinului, foarte aproape de urcarea spre Piatra Neteda care e in fond o formalitate, cat sa iesim elegant in Sacele. 
Intram in Brasov cu ultimile gene de lumina si oprim in ordine la spalatorie, la vot si apoi la o felie de tort in Racadau. Pana la urma a fost un weekend cu de toate, din care am stors tot ce am putut din ziua scurta de noiembrie. Iar cand s-a stins lumina afara, am aprins-o pe cea din suflet stand de vorba si razand sanatos alaturi de prieteni buni.

Date si track:

Baiului: aici

Neamtului: aici 

Foto by Radu