Cipru training camp

Cipru a fost o poveste cu mult soare, drumuri pustii, primavara la superlativ si vreme de plaja. Eu am venit cu ideile de ture, Suzi cu structura celor 10 zile, amandoua am contribuiut cu disciplina de dinainte si de dupa tura si inca nu pot sa imi dau seama daca zilele petrecute acolo au fost cantonament sau concediu. Primul gand a fost un jurnal cronologic, dar mi-am dat seama ca pentru asta, o scurta descriere in Strava ar fi suficienta. Asa ca povestea de mai jos va fi mai mult despre ce ofera si ce nu ofera Ciprul in materie de ciclism, mai ales ca pentru amandoua acesta era primul contact cu insula din Mediterana.

Nu am stat sa ne uitam la mare, ci am mai si pedalat. Aici dupa o tura de 100 km cu 2000 m

In primul rand, Ciprul este ieftin. Pe cand contemplam in ianuarie destinatiile cu soare si am luat la rand Spania continentala, Insulele Canare, sudul Portugaliei ori sudul Italiei, Cipru promitea o vreme similara cu cea din Canare, doar ca la mult mai putini bani. Cele 10 zile petrecute in Cipru ne-au costat 570-580 de euro de persoana incluzand aici zbor, cazare, masina de inchiriat (e adevarat, o masina mica gen Toyota Yaris) si mancare (inclusiv 2 mese la restaurant, ceva cafele si prajituri ocazionale pe drum).

Am gatit mult, dar cand vine vorba de peste si prajituri, pot manca oricat :D 

Al doilea motiv pentru care m-as intoarce in Cipru este vremea. La fel de cald precum in Insulele Canare si considerabil mai placut decat o luna intreaga in Spania. Singurele momente cand am folosit foita de vant a fost pe primii 500 m diferenta de nivel din coborarile mai lungi. In rest tricou si pantaloni scurti si primele linii de bronz pe sezonul 2023. Au fost amieze cu 26-28 de grade pe ciclocomputer, cand crema de soare cu factor de protectie 50 era singura salvare a pielii noastre extrem de albe dupa o iarna de ascuns pe sub haine groase.

Pentru plaja insa, e suficient de cald doar intre 11 si 15

Cam toate resursele pe care le-am consultat recomanda ca luni ideale off-season martie si aprilie. Totusi, noi, la final de februarie am avut parte de copaci infloriti pe toate drumurile si chiar daca nu au fost prea multe cadre, imaginile cu ciresii infloriti cu marea ori cu sate minuscule de piatra pe fundal s-a integistrat pe retina. Ochii si sufletul nostru visau la verde si l-am gasit din plin, o data ce treceam de primul rand de dealuri aride si prea putin ospitaliere.

In Cipru am gasit ceva intre primavara si vara, care noua ne-a mers la suflet

Cipru e si despre mancare. Peste, fructe de mare, humus, haloumi, citrice si capsuni cu mult peste medie... Cea mai buna combinatie din punct de vedere financiar ni s-a parut sa iti faci cumparaturile principale dintr-un magazin mare/ supermarket, iar fructele si legumele sa ti le cumperi proaspete de la aprozarul de langa casa. Cipriotii aveau un sistem interesant in care fructele si legumele expuse afara erau cam cu 50% mai ieftine si asa am avut parte de cele mai bune portocale ale iernii.

Insa pentru ca scopul principal al cantonamentului-concediu a fost pedalatul, trebuie spus din capul locului ca motivul principal pentru care as reveni sunt drumurile. Asfalt de o calitate buna spre foarte buna, o retea incredibila de drumuri asfaltate (si o alta retea solida de drumuri de mtb) si trafic ce tindea spre 0. Pe malul marii, autostrazile preiau mare parte din trafic si cu exceptia a 10 km inainte si dupa un oras mare, drumurile principale sunt libere. In partea continentala a insulei ai zice ca nu exista masini. Ni s-a intamplat zilnic sa mergem o ora intreaga fara sa ne intalnim cu nicio masina. Era usor ireal.. Cu traficul de pe partea stanga a drumului noi ne-am obisnuit suficient de repede si nu este un motiv real de ingrijorare. Trebuie insa putina atentie in zona montana (Olimp si Pafos Forest) unde sunt foarte multe pietre pe carosabil (cazute de pe versanti) si unde nu prea poti merge cu viteza. Insa cum nu este trafic, le poti ocoli pe sensul opus.

Totusi este ceva la care Cipru nu exceleaza si acest este esteticul. Ciprul nu este neaparat spectaculos. Chiar daca focusul nostru nu a fost pe continut media (spre dezamgirea lui Radu), asta nu inseamna ca toate sesiunile foto cu Radu nu au pus acolo ceva caramizi la ochiul meu artistic. Si trebuie mult talent pentru cadre faine in Cipru. Ele nu apar, asa, pe toate drumurile, cum se intampla in Andaluzia ori in Canare. Trebuie timp, un alt focus. Sa fii in locul potrivit, la ora potrivita, eventual de mai multe ori pana cand gasesti ziua aceea fara pacla in care soarele plonjeaza in mare si ciclistul il priveste de sus, din munti, asezat pe o bancuta de piatra, cu lumina in buzunar, pregatita pentru o coborare de noapte. Stilul meu si al lui Suzi se potriveste aici, cu mers legat, pauze minime, iesim, pedalam, facem tura, venim acasa, mancam, ne odihnim. Cam asta a fost programul, repetat in bucla in toate zilele cu ture lungi. Pentru foto trebuie stat pana tarziu si finish-uri la ora 18 urmate de un start la ora 9 nu fac casa buna cu pedalatul zi dupa zi si recuperarea aferenta.

Multe biserici bizantine, unele in Patrimoniul Unesco, chiar

Cu toate aceste plusuri si minusuri in minte, m-as intoarce fara indoiala in Cipru, poate in usor alta locatie, incusiv cu mtb-ul. La fel, as reveni oricand intr-un cantonament cu Suzi si ma bucur mult ca ne-am intalnit cumva la mijloc de drum si (speram noi) am furat putin startul la primavara. 

Rutele noastre (inclusiv cateva comentarii la fiecare)

Supriza placuta numita Cipru

Winding roads and blossom trees

Paphos Forest sau acadeaua

Fake Oympus. Long day in the saddle

Pissouri Bay

Polis loop

Cap St Georges

Resurse generale

Cyprus by Lonley Planet

Epic road rides-Cycling Cyprus

Inspiratie rute

Cyprus Gran Fondo (stage race): https://www.activatecyprus.com/gran-fondo-cyprus-the-courses

Epic road rides

Citeste mai departe...

Faurarul lui 2023

Saua Tampei cu mama

In Brasov a nins proaspat si orasul s-a iniernat. Temperaturile sunt totusi placute si zapada are ceva ludic in ea, suficient cat sa scoata de acasa doi adulti intr-o dimineata rece de februarie.

Orientare sprint family in Parcul Tractorul

Radu e plecat in tarile calde si ideea ca eu sa merg cu Marius la un concurs de orientare imi parea usor fantasmagonica...M-a convins insa Andrei cu argumente precum "e traseu usor, in parc". Cuvantul "parc" mi-a dat sperante. Cat de greu poate sa fie in parc? Parcul nu e munte, am sanse reale sa ma impedic de posturi fara sa vreau. Asa ca am mai mobilizat niste omuleti si am facut o mana buna de copii cu care ne-am bucurat de cei 50 cm de zapada adusi de weekendul iernatic din Brasov. 

credits, Irina Anton, Fisheye

5 februarie -Zona crepusculara de pe Sulinar

E weekend si sunt cu Marius in Poiana. Orice om normal nu ar merge in weekend cu schiurile de tura in Poiana, dar cand trebuie sa iti duci copilul la lectii de schi, iti calci pe inima. Nu stiu in ce directie sa o apuc, imi e teama de aglomeratia de pe partie, cochetez cu ideea de a da un forestier, insa pana la urma ma mobilizez in sus pe Bradul. Sulinarul e pustiu si dau chiar 2 urcari, pana sub lac, unde incepea ceata.

11 februarie- Parca la Bucuresti trebuia sa fie mai cald

Am schimbat Tampa pentru un rasarit alaturi de Vio, pe Lacul Morii. Frig rau si umezeala, dar dimineata slow petrecuta in fata unei cafele cu  omleta, a compensat.

13 februarie- Frumos pe sus, dar carcalacul nu se da dus

Gatul ma tot supara de ceva vreme si astept vacanta in Cipru cu a  sa infuzie de soare si aer sarat, ca sa ma vindece.

15 februarie- Girls night out

O tura in Postavaru alaturi de Suzi si Elena. Cu alte cuvinte, am iesit in oras, la un suc, la un schi, la o miscare. Am vorbit cel putin la fel de mult pe cat am mers.

18 februarie- Magura Branului inainte de primavara nr 1

La Brasov e asa un aer de primavara, cu temperaturi trecute de 5 grade...Soare nu e, dar caldura ne este cumva suficienta. Refac alaturi de Alin a si Andrei una din turele mele de suflet pe Magura Branului si astept cu rabdare primavara si serile petrecute aici, la cort sau in fanar.

19 februarie- Morning Postavaru Spring ski

Se simte primavara in aer, cu temperaturi pozitive la intermediara.

22 febuarie- Ultimul schi in Postavaru

Prognoza lui Suca cum ca in 15 martie urcam cu mtb-ul in Postavaru la tricou are sanse sa se adevereasca, macar intr-o oarecare masura...E cald. Radu, Marius si familia Fodor sunt la un schi de primavara pe partii. Eu urc pe foci. Ma urnesc greu. Anul asta nici nu pot sa zic ca am intrat in modul iarna...Oricum a fost cea mai scurta iarna de cand suntem noi la Brasov si daca ar fi sa culc urechea la ce spune Facebook-ul, o parte i se datoareaza si lui Suca, cel care a adus caldura Timisoarei la Brasov.

Citeste mai departe...

Gerarul lui 2023

Iarna a venit cu greu in Brasov si dupa mine putea sa stea la ea acasa, sa imi lase drumurile depresiunii curate si sa puna doar asa o mana de zapada prin munti, cat sa aibe entuziastii hivernali pe unde sa isi toceasca coltarii. M-am bucurat de potecile si drumurile uscate cat am putut, dar la final de luna a trebuit sa invat sa ma bucur si de sanius si alte sporturi iernatice. Ce e drept, daca nu aveam copil, fugeam si anul asta o luna pe undeva...poate pe coasta de sud a Portugaliei.

Cam asa arata iarna perfecta din punctul meu de vedere

2 ianuarie - January Grand Fondo

sau problema de ciclist amator: de cate liniute Zarnesti-Plaiul Foii e nevoie pentru a strange cei 100 km propusi pentru azi?

Prognoza anunta soare si 9 grade pentru astazi, insa la ora 11 soarele se lasa inca asteptat in depresiunea Brasovului. Desenasem o bucla spre Sfantu, dar pe vremea asta e o mare engima cand voi reusi sa ies din ceata, asa ca profit de faptul ca Radu si Marius merg spre Casa Folea si ma hotarasc sa ies din ceata...motorizat.

In Tohan deja e soare asa ca ma pun pe pedalat. Prima idee e sa merg spre Plaiul Foii si sa mai trag putin de timp. Poate se ridica ceata in depresiune, poate imi vin idei de cum pot lungi tura...

Prima lungime Zarnesti-Plaiul Foii merge bine. Trafic moderat, multi ciclisti, pe alocuri ud, pe alocuri uscat si mult soare.

Fac o prima pauza in Zarnesti cat sa arunc o coaja de banana si decid sa nu dau vrabia din mana pe cioara de pe gard si sa mai dau o tura spre Plai. Apoi ma conving ca daca o dau si pe a treia pot sa ma intorc triumfatoare acasa. Oricat de haina o fi ceata din depresiune, 20 de kilometri ii dovedesc eu!

Adevarul e ca ceata (re)incepea la iesirea din Cristian. Si mai adevarat e ca cel mai tare am inghetat la coada de la spalatorie.

5 ianuarie-Vantoasa treaba

Cand stii ca se termina huzurul si vorbim deja, probabil, de una din ultimile ture de bicicleta din mijlocul programului, accepti si vant si nor si iesi sa invarti pedala.

7 ianuaie- Let' have some fun

La munte a venit iarna, inclusiv in Postavaru. Nu e iarna aia de scos schiurile, daca nu esti un entuziast al schiului, dar e suficienta zapada cat sa bucure copiii. Asa ca azi ne infiintam la cabana, noi adultii cu ceva lichide calde in fata, copiii afara, in frig, la joaca. Coborarea cu farasele merge decent pana mai jos de intermediara.

8 ianuarie - Clabucetul Taurului kids hike

Adevarul e ca la 5-6 ani nu e foarte fun sa urci sute de metri la deal. Si pot sa inteleg asta. E fun sa te joci, e fun sa cobori in alergare, e fun sa te dai cu farasul pe zapada, dar nu sa urci. Si cum eu si Elena intelegem nevoile astea ale copiiilor (si probabil nu aveam chef de proteste), ne punem de acord sa urcam spre Garbova cu telescaunul. Acum, ca urcarea e 50 lei (comparativ cu 30 in Poiana cu gondola) e alta treaba, mentalitate de bisnitari care vor sa scoata bani si din piatra seaca, desi telescaunul ala clar nu face mai mult decat gondola din Poiana. Oricum, macar sus e soare pentru mame si zapada pentru copiii. Soarele a ramas darnic toata ziua, zapada insa a fost ceva intermitent, iar la coborare s-a transformat intr-o mare noroiala, macar am folosit hainele de ieri si nu e nevoie sa speli doua randuri.

14 ianuarie- Cu copiii la zapada

Dupa o sesiune de ploi si vreme proasta in depresiune, se intrevede in sfarsit soarele si pe strada noastra. Vineri, Postavaru a iesit pentru prima data in ultimile zile de sub plapuma, cateva ore si cine a avut cum sa fuga repede pe sus, a fost un fericit. Dupa asa vesti/ imagini (traiasca cei care au impanzit Postavaru cu camere web), destinatia de sambata era implicita. Niciodata nu e suficient de mult Postavaru. Ne inarmam cu sanii , farase si alte dispozitive alunecatoare si ne infiintam la gondola. Sus e soare darnic, iar langa cabana un loc de joaca strasnic pentru toate varstele. Coborarea pe sanii / farase pana mai jos de intermediara nu a dezamagit nici ea si desi nu e sezon de schi, macar saniusul pare sa mearga

15 ianuarie- Doza zilnica de Postavaru

Am capul destul de bruiat dupa ziua de ieri cu Marius si stiu foarte bine ca pentru mine, nimic nu functioneaza mai bine ca...fugitul de acasa, preferabil in natura. Imi calculez ca nu am timp decat de un Postavaru pana la ora setata de Radu sa iasa cu cursiera si desi nu ma atrage foarte tare ideea, caci am fost si ieri in Postavaru, decid totusi ca e mai bine sa o iau din loc. Cum partiile nu ma incanta deloc (un amestec trist de zapada si noroi, totul rascolit de ratracuri), urc pe la Pestera de Lapte. Picioarele merg bine, varful e la locul lui, desi nu l-am mai vizitat in ultima vreme. Pe sus ma bucur de soare si singurul regret este ca nu mai am timp sa trec si pe la cabana pentru o prajitura...Si coborarea merge suprinzator de bine si din cei 10 kilometri as spune ca am alergat mult mai mult decat m-am asteptat.

18 ianuarie- Suca, aducatorul primaverii la Brasov

Am simtit primavara in aer inca de ieri, dar nu am avut cum sa ies, asa ca o pandesc si marti dimineata. E tot aici, in depresiune, nu a plecat nicaieri. Si desi e 7.30 dimineata, eu invart fericita pedala spre Stupini in hainele de primavara. E incredibil ce se intampla la Brasov acum in ianuarie si sper din suflet sa nu platim pentru asta prin aprilie-mai, dar ma bucur de tot. De faptul ca pot sa pedalez inainte de job si sa nu mor de frig, de hainele lejere in care sunt imbracata, de ploaia in spatele careia merg si de soarele ce a iesit la Zarnesti si tot asa. Cu vantul nu prea m-am inteles, caci a batut doar din fata...Cand sa il am si eu din spate, s-a oprit.

19 ianuarie- Sunrise MTB ride

Radu si Suzi spun ca potecile sunt in stare excelenta si ii cred pe  cuvant. Dupa ce il las pe Marius la gradinita ma confrunt cu o dilema: rasarit pe Dealul Melcilor vs mai mult timp pe poteci. Aleg rasaritul, din simplul motiv ca va fi singurul pe saptamana asta. Cu timpul ramas, traversez Schei-ul si apuc sa urc la Bancuta si sa cobor in Saua Tampei. Platul din Racadau intra la fix, asa, la final de tura, uscat si scaldat in soare.

24 ianuarie - Above the clouds

Dupa cum arata prognoza, asta e ultimul weekend de toamna-primavara inainte de a veni iarna cea adevarata. Asa ca e musai sa ies afara. Nu ma tenteaza foarte tare sa ies la rasarit, as prefera sa profit de putinele ore de lumina, asa ca ma decid pentru Piatra Mica. Situatia, asa cum se vede ea de la geam este simpla: nor, nor si nor pana pe la 1600 m, apoi soare pe creasta. Iarasi e mare de nori, iarasi ar prinde bine o zi intreaga petrecuta afara, la altitudine, insa nu ma lasa cursa lui Radu si planul lui de antrenament😄 .

La 8 cand plec de la masina, poteca ce urca de la Fantana lui Botorog este linsitita. Pamantul este inghetat si doar urmele adanci in noroiul acum intarit tradeaza sutele de picioare ce urca si coboara pe aici in orice zi de weekend. Poiana Zanoaga este nemiscata sub bruma ce acopera orice fir de iarba. Ma intreb ce mai face brandusa pe care au admirat-o luni Tudor, Victor si Andra. O curajoasa grabita, cu capul in nori, prea credula in fata temperaturilor mincinoase. 

La cabana nu opresc, maresc pasul spre Saua Crapaturii, caci deja pe ici, pe colo, se vad petice de cer albastru si eu astazi sunt aici ca sa ma intalnesc cu soarele. Impreuna cu soarele vine si zapada si traseul pe la lanturi si prin hornurile Pietrei Mici e pe alocuri destul de inghetat. Gherutele ma ajuta, dar trebuie sa imi caut cu grija prizele pentru maini. Am parte de poteca buna, vantul e calm, creasta e doar a mea. Daca nu m-ar astepta Radu acasa, pentru a face schimb, as sta aici toata ziua, tolanita la soare, mai ales ca o data ce incep coborarea o sa intru din nou in ceata si frig. Ma misc repejor prin Zanoaga, caci nu e rost de stat la congelator si decretez, la masina, ca asta a fost o alta tura reusita, de raid.

27 ianuarie - Sanius in Postavaru

Deschiderea sezonului de schi bate la usa. De fapt se va intampla chiar maine. Asa ca din prea mult entuziasm ne gandim ca asta ar fi o seara buna sa urcam la cabana. Pe jos, tragand saniile dupa noi. Noi adultii ne dam insa seama, destul de rapid, ca nu are niciun sens, fiind o munca de Sisif.  Pur si simplu prea multa munca pentru prea putina distractie. Reusim insa abia pe la Intermediara sa il convingem si pe Marius si sa ne punem cu fundul pe sanii, dand drumul la distractie.

28 ianuarie- O noua sesiune de sanius pe Drumul Vechi

Sa urci cu autobuzul pana in Poiana si apoi sa cobor cu sania pana la Pietrele lui Solomond, facand eventual concurs cu alti copii, ei bine, chestia asta poate sa dea dependenta chiar si pentru oamenii mari.

29 ianuarie- Primul Postavaru pe schiuri din sezonul 2023

Nu imi era deloc dor de frig, udatura, zapada, frig, zapada. Si mai multa zapada, balti in masina, uscat echipament pe calorifer. Si acum, de cand e Marius, si mai mult echipament de uscat pe calorifer, de parca nu imi ajungea tot ce isi intindea Radu pe toate caloriferele din casa...Dar no, daca tatal se sacrifica sa ii hraneasca copilului entuziasmul pentru schi, eu profit de orele libere pentru o prima urcare la cabana. Urcare faina pana la statia Intermediara, destul de neplacuta dupa aceea datorita aglomeratiei de pe partie. White-out-ul era la datorie. La fel si prajiturile de la cabana. Am luat si la pachet pentru baieti si m-am bucurat ca nu m-a omorat nimeni pe partiile destul de aglomerate pentru gustul meu. 

Citeste mai departe...

Magura Fairy Tale

Asteptarile mele din turele cu copiii sunt destul de mici. Ma inarmez cu rabdare, cu strategii de adus varful mai aproape si cu inca o pereche de ochi pentru orice detaliu care ar putea fi captivant in ochii celor mici. Daca vremea nu ajuta nici ea, extra straturi, cat sa tina de frig in lungile pauze. Doar ca astazi a fost diferit. De la copiii ascultatori, la vremea de afara si la locul drag mie in care am ajuns.

Conduc cu atentie pe drumul spre Magura, dar la ora asta inca nu este trafic. Decorul e din povesti caci ploaia de azi-noapte a insemnat aici zapada. 3 centimetri de zapada aninata pe crengile copacilor, dar suficient pentru un tunel destul de alb. Pana in Zarnesti am condus prin soare, cu imaginea Craiului alb ca in zilele adevarate de iarna. Apoi soarele a disparut, iar aici suntem intr-un abur gros si ud si ma intreb daca vom avea norocul sa iesim din el pana ajungem in sat. Zeii soarelui sunt cu noi si fix la primele case imi caut, pe jumatate orbita, ochelarii. Asta e pofta ce am poftit. 

E inca devreme si aerul e rece ca intr-o zi de toamna tarzie, ma preling precum soparla la soare, cat timp il pregatesc pe Marius de drumetie. Astazi vom fi doar cu Victor si trebuie sa recunosc ca imi plac grupurile astea mici de 2-3 copiii. Si ele ii priesc si lui Marius din cate am observat. Noi, parintii, suntem in modul "vai ce frumos este cu toata zapada asta proaspat cazuta". Nu e multa si stim toti trei ca magia o sa tina 2-3 ore, pana cand soarele prinde putere si zapada lasa loc versantilor inierbati ale Magurii. Dar in fond, despre asta e vorba in magie. Nu dureaza...Zapada e insa numai buna pentru niste ingerasi timizi, asa ca de inceput de iarna. 

Cand iesim la soare, zapada face loc noroiului, insa copiii merg bine si cu pauze dese ajungem si in saua Magurii, unde intalnim traseele marcate ce vin dinspre Zarnesti sau Bran. Stiu urcarea asta cu ochii inchisi si pe cand il ajut pe Marius sa se strecoare printre jnepeni, imi trec prin minte zeci de poze cu apusuri si seri de primavara tarzie petrecute aici. Platforma de cort ne asteapta. Intre timp a aparut si o vatra destul de mare aici (sincer preferam sa nu fie aici, exista locuri mai dosite unde se poate face focul). Cat timp baietii isi savureaza dulcele promis, ochii mei sunt atrasi ca un magnet de creasta Craiului ramasa inca alba. In mai, inainte de a rabufni polenul, o sa ii fac o vizita. Iar intr-o seara fierbinte de iulie, dupa ce se usuca iarba din faneata, o sa vin aici sa dorm la bivuac. Sa stau intinsa in iarba scurta, alaturi de baietii mei, si sa numaram stelele unei nopti negre, fara luna. E interesant cum in pauza asta de 10 minute, fiecare isi lasa gandurile sa alerge libere, cum o fac de altfel si copiii in orice iesire in natura.

Departe de a fi un expert in drumetiile cu copiii, reteta succesului imi pare simpla: socializare si multa joaca. Joaca cat cuprinde. Mersul pe munte, la radacini, trebuie sa fie in primul distractiv, pentru ca el sa dureze peste ani. Si in categoria asta intra si sesiunea de dat la vale cu farasul, la coborare. Pana la ultima urma de zapada. Si cand se termina zapada, se scot din rucsac masinutele, preferabil unele care sa poate fi bagate prin toate jgheaburile cu apa ori gramezile de frunze, cat sa duci putin noroi ca amintire, acasa.

Citeste mai departe...

Sezonul 2022

Aceeasi bicicleta, aceeasi tehnica defectuoasa pe coborari, ceva mai multe kilograme ca anul trecut, dar cel mai lung sezon de pana acum. De rezultate nu m-am plans niciodata, mereu au venit, caci in Romania sunt (inca) putine fete care merg la ture lungi (cursiera si mtb) si nu exista o concurenta prea mare. Desi au fost curse in care am mers chiar bine din punct de vedere al rezultatului (comparativ cu elitele) si curse mai slabe (tot comparat cu Suzi, Salome si Miruna), una peste alta, la final feelingul e ca a fost un sezon destul de constant, cu cursele bune si foarte bune "alergate" acasa.

Sezonul 2022 nu era deloc in plan sa fie asa de lung si atat de bogat in curse. Dupa experienta de anul trecut cand am batut tara in lung si lat la etapele de Cupa Nationala si m-am dat pe trasee care mi-au placut mai mult sau mai putin, am zis ca in 2022 voi fi mult mai selectiva si voi merge doar la cursele la care imi doresc sa merg, fie pentru ca au trasee faine/care mi se potrivesc, fie pentru ca au premii ok in bani.

Dar planul din iarna (si nici macar cel din primavara) nu se potriveste cu realitatea unei familii marite peste noapte de la 2 la 3 membrii. Si uite asa, un pusti de 5 ani a intors planurile cu susul in jos si m-a determinat sa merg la concurs dupa concurs, ca unica evadare din realitatea cotidiana. Cateva ore/zile petrecute cu bunicii erau acceptabile comparativ cu cateva zile cate ne-ar fi necesare pentru o tura de bikepacking.

Tot pustiul mi-a aratat ca uneori less is more. Cifrele de pe Strava arata clar ca anul acesta am avut cele mai putine ore de antrenament, cea mai mica distanta totala pe bicicleta si nu chiar asa de multa elevatie pe cat ti-ai putea imagina ca se strange la Brasov. Toate cifrele au cazut (desi statistica de final de an spune ca nu au cazut foarte mult, dar cred ca m-a tras in sus luna din Spania). Au fost insa multe zile de recovery, ca sa zic asa, in care petreceam totusi timp afara cu Marius, care nu e nici el genul care sa stea in varful patului...

Au fost in total: 

14 concursuri

10 concursuri de MTB

2 curse de cursiera

2 curse in sistem in sistem de Gentelmen's Race, de cursiera

47 ore in concurs

Un titlu de campion national la master + amatori

Un loc 1 la Cupa Nationala de XCM

Sezonul a inceput cu Triada de MTB, cursa de o zi, unde am mers prost pe coborari si m-am simtit prost pe bicicleta, overall. Am terminat si pe 2, fara sa inteleg mare lucru din concursul asta, consolandu-ma cumva ca anul asta nu va fi anul concursurilor si e ok si asa, caci in fond sunt alte prioritati.

Epopeea locurilor 2 continua cu Cozia MTB, prima etapa din Cupa Nationala. Imi doream de ceva vreme sa fac traseul de la tura lunga si faptul ca acum era si parte din Cupa Nationala era o motivatie chiar si mai mare. Primele curse sunt sinonime cu suferinta caci dureaza ceva pana te reobisnuiesti cu realitatea pulsului din zona 5. La Cozia a fost si destul de cald comparativ cu standardul termic din Brasov, asa ca suferinta a fost dubla. Desi ma asteptam cumva sa nu fie concurenta prea mare si sa vin in spatele elitelor, Anca Popescu mi-a bagat watii in cap, organizatorii au comasat elitele cu masterul si amatorii si eu am ramas cu unicul castig al unui prim concurs care sa deachida sezonul.

Gentelman's Race avea sa fie ultima cursa pentru care nu trebuie niciun fel de aranjamente familiare. Pur si simplu te inscrii si te duci. Inca nu mi-am revenit din dusul rece numit Cozia, dar ma consolez ca la cursiera ar trebui sa mearga mai bine pedala avand in vedere tot timpul din primavara petrecut pe roti subtiri. Adevarul e ca am o zi buna, pedala merge si indeplinim profetia lui Radu atat din punct de vedere al timpului efectiv de cursa, cat si al locului din clasament. Entuziasmul revine.

Vidraru Bike Challenge a fost din nou despre suferinta, desi nu am simtit ca am suferit cu folos, ca anul trecut, caci timpul final a fost cu 30 de minute mai slab. M-a durut spatele si am urcat prost. Din nou un gust amar caci s-au premiat in bani doar elite feminin si cel mai probabil anul urmator o sa zic pas si o sa merg in zona doar pentru socializare si pentru o tura de cursiera duminica, dupa concurs.

Transfagarasan Challenge si KOM-ul de la Paltinis. La Tranafagarasan Challenge eram inscrisa de cand lumea si pamantul, din 8 martie. Si desi era concurenta mare (aka multe fete inscrise), trageam speranta ca o sa mearga pedala, asa cum a mers toata primavara pe cursiera. Si am avut dreptate cu un onorabil loc 3 la open, respectiv 2 la categoria de varsta, dupa Ela. Bun a fost si KOM-ul de la Paltinis si aparent eforturile astea relativ scurte dar de intensitate nu intra rau deloc. Ambele concursuri au avut premii in bani chiar ok si in sfarsit nu am mai iesit pe minus.

Guduc MTB. Aveam cumva chef de un concurs mai mic, fara presiune. Cum Radu a fost la Maratonul Tarnavelor mie imi revine Guduc MTB. Unde am mers prost. Am venit pe 2, iar Roxana a venit si la la cateva minute in spatele meu. Plus ca am plecat flower-power, fara foita si m-a prins o ploaie pe coborare, sora cu hipotermia.

Motorsirulo Challenge e mai mult un pretext pentru a fugi o zi intreaga impreuna de acasa. Plus ca aveam o restanta cu evenimentul asta de anul trecut, cand desi am mers bine, o pana m-a facut sa termin undeva pe la jumatatea clasamentului. Acum aveam de gand sa merg cel putin la fel de bine, voiam sa fiu prima fata si poate si un top 10. Asa ca am plecat setata sa merg in regim de concurs toti cei 200 km. Bun, nu in zona 5, dar nici cu pauze inutile  e bere, KFC etc.  Rotund, constant, zona 3, zona 4. Suferinta e aceeasi si daca stai pe bicicleta 7 ore si daca stai 11 ore...7 ore suferi mai intens, dar apoi te relaxezi cu picioarele in sus, mancare buna si bere....Sau 11 ore mergi incet, ajunge sa te doara toate cele de la statul in sa, ti se pare ca nu se mai termina etc... Mereu voi alege varianta repede si cat mai scurt posibil si aceeasi strategie am aplicat-o si aici. Anul acesta oamenii au fost chiar mai bine organizati comparativ cu anul trecut cu punct de hidratare si alimentare, asa ca nici macar sa ma opresc la magazin nu a mai fost nevoie...Timpii au fost asa si asa. Pe anumite segmente mai buni ca anul trecut, pe alte segmente mai slabi. Insa per total, pot sa spun cu mana pe inima ca am facut o cursa buna, asa cum imi doream.

Pe la jumatatea sezonului am schimbat si echipa si am trecut la Merida, in primul rand pentru ca anturajul in care ma invart e format din oameni de la Nomad (Radu, Suzi, Iustin). Pentru ca am ajuns sa impartim cazari si cine post-concurs si sa ne simtim bine impreuna. Apoi am inceput sa vad beneficiile de a avea o echipa si lucrul acesta s-a simtit cel mai bine la campionatele nationale. Insa prima cursa in tricoul verde de la Nomad a fost acasa- Teleferic Challenge. Un traseu care nu imi place in mod deosebit, dar care are premii mari si costuri minime. Practic in afara de inscriere si geluri, nu dai banii pe nimic. Am oscilat pana in ultima zi daca sa ma inscriu la tura medie sau la tura lunga si sfatuita de Radu m-am inscris la tura medie. Chiar daca erau multe fete, erau sanse bune sa vin pe 1. Era esential sa merg bine si sa nu gresesc. Traseul il stiam, recunoastere facusem, era uscat, conditiile pareau perfecte. Si adevarul e ca am facut o cursa buna cu care am spart in sfarsit gheata locurilor 2 care incepusera sa ma urmareasca sezonul acesta.

A doua cursa alaturi de cei de la Nomad a fost la TBT. O cursa pe care o aveam de mult pe lista, dar a trebuit ca ea sa fie inclusa in calendarul Cupei Nationale, ca sa ma motivez sa particip. Teoretic profilul cursei mi se potriveste, cu o urcare lunga la inceput si apoi, fara probleme tehnice. Un traseu de flow si de fuga. Insa de data asta, probabil fix pentru ca elevatia nu e importanta, la tura lunga s-au strans suficiente fete si nu exista decat un clasament la open. Termin pe un onorabil loc 3, mai bine decat m-am asteptat. A fost o cursa la care m-am simtit bine si care mi-a dat sperante pentru Campionatele Nationale, care vor fi peste 2 saptamani.

Pentru Nationale aveam un plan si aveam sperante...Asta pana sa fac covid. M-am hotarat in ultima zi de inscrieri sa merg totusi si a fost o cursa urata si solitara, in care am suferit de la un capat la altul. Urata din cauza traseului ales, solitara din cauza numarului mic de participanti si grea datorita covid-ului. M-au ajutat insa enorm Daniel si Iustin care au stat in mai bine de jumatate din punctele de alimentare/ hidratare, mi-au indesat geluri in buzunare si apa rece in bidoane. In egala masura am savurat podiumul acela si tricoul sta chiar bine pe mine. Posibil sa il si imbrac la cateva ture😄 .

Up to Postavaru e un concurs pe care pusesem ochii inca de anul trecut si mai ales pentru ca este acasa. In Poiana Brasov. Daca in 2021 a fost un concurs bazat exclusiv pe urcare, acum baietii s-au jucat putin cu potecile din bikepark si au introdus si putina coborare. Merg sa fac recunoastere si sa exersez scurta coborare cu Radu, dar inainte de concurs ploua, asa ca ajung sa fac ce stiu mai bine- sa iau cele 2 viraje de inceput pe langa bicicleta. De urcat  urc insa chiar bine. Le am pe Suzi si pe Miruna constant in campul vizual. Simt ca in sfarsit a sarit dopul de dupa covid si motoarele au reinceput sa mearga. Up to Postavaru a fost si cel mai profitabil concurs de pe anul acesta.

Dupa Nationale entuziasmul meu pentru concursuri s-a terminat. Ma motivez cu greu sa merg la Apuseni, la ultima etapa a Cupei Nationale. Am chef de frunze galbene si drumetii lungi si perspectiva de a conduce cu orele spre Cluj si de a suferi pe un traseu destul de lung, nu ma atrage deloc. Cum aici matematica e simpla si tot ce trebuie sa fac ca sa imi castig categoria si cupa e sa termin, merg conservativ. Ma opresc in puncte si mananc mancare solida. Imi iau in buzunar batoane si alune. Dau cu ulei pe lant si apas pedala doar 95% din cat o fac la alte concursuri. Totusi, ritmul asta mai asezat imi prieste. Nutritia merge, nu ma doare nimic si termin cei aproape 80 km cu zambetul pe buze.

Bike Race este ultimul concurs al sezonului. Simt uzura, mi-a disparut cheful, visez doar la off-season. Dar e acasa. Pe potecile pe care ies saptamana de saptamana. Asa ca mai rascolesc putin in gramada de entuziasm, mai gasesc niste jar, suflu de cateva ori si ma aliniez la start. Am facut cea mai buna cursa a sezonului comparativ cu elitele, dubla impreuna cu Suzi la open feminin si de acum imi jur ca pun bicicleta in cui pana incepe sezonul de Zwift.

Planuri pentru anul urmator?

Clar trebuie sa schimbam strategia in familie si sa nu mai mergem amandoi la aceleasi concursuri, astfel incat sloturile in care Marius sta cu bunicii sa fie rezervate pentru ture in doi, fie de aventura, fie de bikepacking.  In plus, pustiul sta din ce in ce mai bine pe bicicleta si de la anul putem incepe sa facem echipa la proba family 💪.  

Citeste mai departe...

2022 pe scurt

2022 a venit cu o alta calatorie. De data asta nici pe bicicleta si nici pe un alt continent. A fost insa o calatorie in lumea rabdarii, dar si a dragostei. Un alt fel de dragoste decat  mi-a fost dat sa experimentez pana acum. Calatoria s-a numit si se numeste Marius si a presupus mai mult timp petrecut acasa, un alt ritm al vietii, provocari, dar si multe bucurii. In ceea ce priveste sportul, au fost fara indoiala mai putine ore de antrenament si aproape 0 ore in ture de anduranta. Volumul a scazut in mod cert, insa concursurile s-au tinut lant, ca unica modalitate de a evada din rutina numita copil.  Vacanta ne-am facut-o cumva, anticipat, in februarie si martie, intr-o luna de work from Malaga unde am combinat in mod fericit job-ul cu turele pe bicicleta, rasarituri lenese si ore de plaja.

Ianuarie 

In Ianuarie nu am trait decat cu gandul la soarele Spaniei. M-am tarat cu greu printre zile si singura iesire notabila este in Bucegi, pe Bucsa, intr-o zi cu soare. 

Februarie

S-a simtit ca o luna de concediu. Ne-am intors cu drag in Andalusia si desi de data asta cazarea a fost intr-o banala statiune turistica de pe coasta, ceea ce ne doream cel mai mult era soare si caldura. Si am avut parte din plin de ele, explorand drumuri noi de pe langa Malaga si imersandu-ne putin in viata spaniola din off-season. Au fost munti, au fost valuri, a fost miros de sare si a fost multa muzica fado in casti (pentru mine cel putin).

Martie

Pe malul Mediteranei contempland cum sa imi umplu saptamana dintre joburi mi-am dat seama ca dupa o luna de soare afara ar merge si o luna de soare in suflet. Chiar o luna nu aveam, dar biletele de avion spre Germania erau ieftine asa ca le-am luat pe nerasuflate si am plecat cu Radu in Elvetia, la Andrei si Claudia. Nu am gasit neaparat primavara, jacheta de puf fiind la mare cautare, dar ne-am simtit bine unii cu altii si asta e tot ce conteaza. Pentru planuri mai marete, asteptam vara.

Aprilie

Dupa "pribegia" din lunile de iarna nu tineam neaparat sa plecam nicaieri prea departe.  Aprilie ne-a fost si plina de vizite la Marius, drumuri cu masina, weekenduri altfel. Nici spectrul razboiului care se consuma la granita nu ajuta foarte tare, astfel incat decidem sa traim slow si sa ramanem de Pasti acasa. Avem insa unele dintre mai faine Sarbatori Pascale. Am ingalbenit 4 oua cu turmenic, am luat cortul si am plecat pe dealurile Holbavului, ne-am dat cu MTB-ul pe poteci pustii si am mirosit primii copaci infloriti. Si ne-a fost bine. Si ne-am promis ca o sa stam mai des acasa, de sarbatori. 

Mai

Ultima luna de "facut de cap" in mod spontan, cand vrei, fara planuri si fara logistica. Au fost cateva concursuri din care, sincer, cel mai mult mi-a placut ceva ce nu a fost chiar concurs-Gentelmen's race. Dar cand mergi undeva cu Radu, chiar si la un eveniment care nu se vrea neaparat a fi competitiv, fii sigur ca acel eveniment va deveni un fel de cursa. Radu a fost dirijorul, noi ne-am executat pe rand partitura, cat am putut mai bine si la final ne-am si distrat, mai ales cand trei fete duceau, vitejeste, trena.

Iunie

Iunie s-a simtit ca un maraton. Cand esti catapultat de la viata uniforma de cuplu la realitatea vietii de familie, te simti de parca te-ar fi lovit...trenul. In multe zile ma simteam sufocata, dar Radu si mai apoi gradinita m-au ajutat sa am cateva iesiri de o seara si o dimineata pe munte, cat sa imi pun ordine in ganduri si sa linistesc valurile oceanului (cea mai draguta iesire fiind cea din Batrana-Pink Batrana).

Going solo

vs Family life

Iulie

Lucrurile incep sa se aseze si simt ca intram intr-un fel de rutina care ne prieste cumva tuturor. Weekend-urile graviteaza invariabil in jurul concursurilor, unele dintre ele mergand foarte bine. Mi-au placut Transfagarasan Challenge si KOM-ul de la Paltinis, am fost la Motorsirulo sa imi iau revansa pentru locul mediocru de la prima editie si am spart, in sfarsit, seria nefasta a locurilor 2 cu Teleferic Challenge, tura medie. Altfel, serile de vara ni le petrecem afara sau prin diverse aventuri in timpul saptamanii, carora Marius nu le-a prins deloc gustul.

Warm-up pentru KOM-ul de la Paltinis

Teleferic Challenge si primul concurs in tricoul Nomad Merida Team

Una din aventurile de seara

August

Dupa supradoza de concursuri din iunie si iulie, in prima parte a lui August am facut pauza si m-am bucurat de timpul petrecut cu prietenii (Claudia in special). Apoi a venit covid-ul si mai apoi Nationalele de XCM la care m-am inscris pe ultima suta de metri, am mers prost (ca dupa covid), am suferit, dar totusi am reusit sa am tricoul acela tricolor pe umeras...

Septembrie

Teoretic sezonul trebuia sa se termine in septembrie. Practic el s-a prelungit pana in octombrie, dar cum luna a fost foarte capricioasa, cu multe ploi, pe lista nu a fost sa fie decat Up to Postavaru, dar si o tura de 3 zile, alaturi de Suzi pe o noua portiune din Via Transilvanica.

Cu Suzi pe Via Transilvanica

Octombrie

Jumate din octombrie a fost despre bicicleta, cu ultimile concursuri ale sezonului (Apuseni si Bike Race), jumate din octombrie a fost despre tura de trekking a anului. Am plecat alaturi de Claudia in Fagaras, sa o cunoastem pe Dara si ne-am simtit nespus de bine...in 3. Noi doua si Fagarasul.

Bike Race si unul din cele mai reusite podiumuri ale sezonului

Tura pe care o planuim de minim 2-3 ani

Noiembrie

Noiembrie e o luna in care nu se intampla prea multe lucruri si weekendurile au pendulat intre ture de cursiera in prima parte, ture de hike inainte sa se puna zapada in munti (cum ar fi cea de pe Horoabe) si ture de trekking cu copiii, care  merg bine oricand.

From Horoabe with love

Decembrie

Cred ca mi-a trebuit un copil ca sa ma loveasca si pe mine spiritul Craciunului. Asa ca anul acesta am avut o infuzie de Mos Craciuni in viata noastra, am impodobit 2 brazi de Craciun, ne-am uitat la filme cu tematica de iarna si am impachetat cadouri. Cel mai reusit brad a fost fara indoiala cel impodobit de copii pe Kermen. Pe langa asta am bifat primul Rapha Festive 500 si asta pe fondul unor zile lejere la job si neobisnuit de calduroase.

Citeste mai departe...