marți, 21 iulie 2020

Cat pentru toate zilele in care am stat inchisi in casa

Astazi a fost ziua aceea in care energia a fost la cote maxime si eu am avut inspiratia sa profit din plin de ea. 

La ora 6.30, cu suprinzator de mult entuziasm, ma apuc sa pregatesc niste pancakes. Fierbatorul scoate deja aburi si cafeaua sta la infuzat in termos. Planul e simplu. Urcam pe Tampa pe bicicleta, bem cafeaua, mancam ceva dulce si coboram spre casa.

In Brasov, chiar si la mijloc de iulie e buna o pufoaica
La 9 deschid laptopul si ma apuc sa muncesc, dar soarele glorios de afara zgandara ceva in mine, asa ca in pauza de masa ma urc pe cursiera si inghesui o urcare in Poiana. Simt inca de pe primele pante ca astazi va merge pedala si ca toate astrele sunt aliniate: entuziasm, energie, picioare odihnite. Asa ca nu ma menajez deloc si tintesc un personal best. Imi imbuntatesc timpul cu 1 minut 30 secunde si vad pentru prima data ceva ce incepe cu 33 in fata. Cobor jalnic, dar ce mai conteaza, eu imi savurez mica victorie, pe cand imi las cursiera sa curga pe serpentinele Drumului Poienii.

La ora 18 inchid laptopul, arunc rucsacul in masina si o astept pe Claudia. Pornim spre Saua Strunga, refugiul drag mie, un loc pe care il savurez atat ca drumet solitar, cat si impreuna cu prietenii. Planul era simplu. La 7 si putin suntem in Moeciu, urcam cu spor si prindem un apus fain pe sus. Poate nu chiar la refugiu, dar oricum in partea superioara a urcarii spre Saua Strunga. Doar ca un pod prabusit la Bran ne-a stricat planul si ne-a intarziat cu aproape o ora. O ora de stat in trafic in locul unei ore de mers pe munte. Incerc totusi sa alung din minte gandurile nemultumite si sa le inlocuiesc cu unele mai vesele : vom fi in fond pe munte, vom petrece o seara si o dimineata faina. Cand parcam, in final, in capatul Vaii Bangaleasa, pornim cursa cu intunericul. Claudia ma cam alearga pe forestier. Un inceput cam brutal pentru melcul din mine care prefera sa se incalzeasca totusi putin. Intram in poteca si gura merge cel putin la fel de bine ca picioarele. Discutia noastra animata ne face sa fim reperate cu usurinta de un grup de drumeti de varsta a doua care se intreaba ce ce cu noi pe aici. Aproximarile noastre orare cu privire la timpul necesar pana in Saua Strunga nu se prea potrivesc, dar eu stiu ca nu vorbesc prostii, desi timpul vehiculat de mine e la jumate fata de timpul de marcaj. Ne despartim cumva suspiciosi si noi ne vedem de drum, doua fete cucuiete si vorbarete. Apusul nu ne asteapta. Soarele isi face jocul si ii intalnim ultimile raze in partea superioara a Poienii Gutanu. Padurea devine din ce in ce mai neagra si mai intunecata. Radu,urcat din Simon, ni se alatura, si ne incurcam pasii de rotile lui pana aproape de refugiu, unde ajungem la lumina stelelor. Sacul de puf e ceea ce trebuie dupa o zi lunga.

Dimineata decid sa sar peste rasarit si sa ma indeletnicesc cu cafeaua de dimineata. Apoi ii zoresc pe oameni spre casa, caci nu ma stiu prea rapida pe coborare si nici nu stiu cat vom sta in Bran la podul buclucas. Insa toate se leaga nesperat si iata ca inchei 24 de ore active, cu 3 sporturi diferite si aproape 2000 m diferenta de nivel stransi intr-o zi de munca.


luni, 29 iunie 2020

Epica Lotrului-Cindrel, Creasta Lotrului, partea a doua


Ora matinala la care planuiam ieri sa ne trezim, s-a transformat de fapt in ora 7. Lumina e stearsa si neinteresanta, asa ca plecam repejor spre creasta. Hopul zilei e varful Sterpului un varf stancos cu o culme lunguiata pe care o vedeam de la stana de unde ne-am petrecut seara. Radu alege o abordare frontala. Eu si Cosmin speram sa putem fenta carry bike-ul aferent, urmand poteca pe curba de nivel pe care o vedem si pe Muntii Nostri. Doar ca nu ne iese, caci poteca nu e ciclabila, ba mai mult de atat, se pierde in dreptul unui picior secundar, ce coboara spre sud. Asa ca nu ne ramane altceva decat sa ii dam si noi tot in sus. Nici coborarea de pe Sterpului nu e chiar ciclabila, abia din sa ne urcam din nou pe biciclete. Farcasu si Gircu trec usor, caci de acum avem chiar drum, diferentele de nivel sunt neinsemnate si incepem sa avem spor.



Varianta desenata acasa ne cobora spre Caineni. Pe noi insa ne-ar fi avantajat mai mult sa tragem cumva mai spre nord, caci aveam masina in Sibiu. Radu decreteaza rapid ca nu e nimic interesant in drumul anost ce se vede deja cum incinge versantii unul cate unul si alege (si pentru noi) aventura.

Ea se numeste varful Florii, iar de acolo o coborare sustinuta, dar ciclabila (aseamanatoare cu cea din Comisu, din Fagars) pana la nivelul padurii si o retea de drumuri de exploatare (alese cam neinspirat) care sa ne scoata in final intr-o alta culme cu orientare nord- estica, din care varful Poiana Pietrelor e cel mai important. Ploaia ne goneste din spate, reusim insa sa ii furam o pauza de masa scurta, cat sa fierbem trei supe, ultima noastra mancare din rucsac si apoi ne asternem din nou la drum.

Parasind creasta Lotrului
Sa zicem ca nu a fost chiar cea mai buna legatura intre doua culmi

Ultima mancare din bagaj
In spatele varfului mentionat mai sus dam peste o stana de vaci si cerem sfaturi. Suntem indrumati spre o poteca prin padure ce avea sa ne scoata in Valea Lotrioarei. Ei bine, coborarea asta a definitivat una din cele mai frumoase ture de bikepacking de 3 zile pe care am facut-o pana acum. Care ar fi fost sansa ca o poteca de vaci, nemarcata, ce nu apare pe nicio harta, care incepe cu un culoar prin urzici, sa te coboare vreo 700 de metri diferenta de nivel, pe un teren variat si pentru unii (Radu) perfect ciclabil, cu suprafata relativ curata pentru cat de multi oameni merg pe acolo? Sansele erau minime. Mai repede pariam ca voi trage bicicleta la vale, pe langa mine, pana la forestier.
Pe coborarea spre Valea Lotrioarei
Cam aici s-ar putea incheia si tura, in cazul in care nu aveti de recuperat o masina din Sibiu (cazul nostru). Va garantez ca iese o tura pe cinste, fara mult forestier, majoritar pe poteci si drumuri de pamant sau iarba, cu carry bike cam cat trebuie, cu munti mai putin umblati, cu coborari faine, destule urcari ciclabile, cu perspective spre Parang, Capatanii si Fagaras.

Track si date: aici

Foto by Radu

duminică, 28 iunie 2020

Epica Lotrului-Cindrel.Creasta Lotrului, prima parte


Noaptea a fost linistita si placuta din punct de vedere termic. Am ignorat lumina de la ora 5, baietii au incercat sa ignore si tantarii de aseara care au revenit si mai determinati inainte de rasarit (eu nu am avut niciun razboi de dus, protejata fiind de plasa hamacului) si am facut ochi abia pe la 7. Coconul meu era pe jumate scaldat in soare, pe jumate adapostit de umbra bradului si atmosfera era cat se poate de placuta.


Mentinem moralul sus cu un terci si o cafea calda, iar la lumina zilei ne dam seama ca de fapt golgota primului varf din Lotrului pe care il vom urca (Steflesti) va fi indulcita de un fagas/drum ce urca diagonal dreapta spre saua dintre Varfurile Steflesti si Cristesti. Eu si Cosmin alegem varianta prin invaluire, Radu ataca varful frontal. Urcam bine, respectand timpul de pe indicator si intr-o ora jumate ne vedem in creasta Lotrului pe ceva drumuri de iarba. Inceputul pare promitator, dar noi nu suntem oamenii care sa se entuziasmeze prea usor (cu exceptia lui Radu), mai ales ca in fata ne sta o mare de jnepeni ce urca spre varful Contul Mare.
In spate se vede Cindrelul
Una din ultimile rabufniri ale bujorului de munte
In varful Steflesti
Ne si gandim cum vom asuda din greu, croindu-ne drum printr-o jungla verde, intepacioasa si mai ales instabila. Totusi realitatea din teren ne rezerva o mare surpriza, caci culoarul croit printre jnepeni e suficient de larg pentru a fi in proportie de 50% ciclabil.

Nu neaparat usor, caci crengile si pietrele potecii ce trebuie mereu ocolite te tin mereu in priza, dar stam suprinzator de mult pe biciclete.

In spate se vede varful Steflest si marea de jnepeni traversata, majoritar pe bicicleta
Balindrul Mare se ocoleste pe alta poteca frumoasa, pe curba de nivel. Negovanu Mare se urca frontal, pe un drum de iarba si se poate sta pe bicicleta pana sus. De altfel, din Varful Steflesti si pana pe Negovanu Mare nu am strans decat 300 m de urcare, poteca mergand de regula de-a coasta, pe versantii nordici sau sudici si iesind mai repede in seile dintre varfuri. Pe Negovanul Mare am pregeta putin, dar ne alearga ploaia si ii dam la vale spre stana Bucegiul de Sus. Am avea nevoie de apa si ne-ar prinde bine si niste branza.


Negovanul Mare si norul de ploaie
Prima problema se rezolva usor cu un izvor bun aflat chiar in drum, cam in dreptul stanii Bucegiul de sus. Cu branza nu avem noroc caci oile sunt fie sterpe, ori abia urca la stana. Oricum, la modul general, din ce am vorbit cu ciobanii din zona, oile au urcat anul asta cam cu o luna mai tarziu prin locurile astea. La nivelul padurii intersectam si drumul forestier, in stare foarte buna, ce pleaca din Voineasa, traverseaza Lotrului cam pe la jumatatea crestei la o altitudine de 1640 m si coboara spre Sibiu. Pe el am fost acum 3 ani cu Nico, Cindy si cu Dani.

Traffic jam
Masa de pranz, cam subtirica, aproape de Curmatura Buceci
De data asta insa noi ne continuam explorarea culmii Lotrului si urmarim marcajul de creasta. Urmatorii cativa kilometri, pana in Curmatura Buceci sunt foarte placuti-un drum lat, de pamant, prin padure. In Curmatura oprim pentru o pauza de masa si cum branza nu e, ne descurcam cu ce mai avem prin rucsac. De aici, marcajul urca frontal si abrupt, noi insa desenasem trackul pe o retea de doua drumuri/poteci mai ocolite ce trebuiau sa ne scoata intre varfurile Voinesita si Voineagul Catanesei. Ajungem insa in final si la un push/ carry bike cat sa iesim intr-un picior dintre varfurile Durduc si Voinesita ce se desprinde din creasta principala si merge spre nord, spre Prejba. Se aduna norii peste creasta si avem de ales intre a astepta la nivelul padurii sa vedem ce se mai intampla cu vremea sau a face acelasi lucru beneficiind de acoperisul unei stane de sub Voinesita. Alegem stana si pana la urma ramanem acolo si peste noapte, caci atmosfera nu pare sa se limpezeasca. Ne propunem in schimb o sculare matinala ziua urmatoare.


Stana de sub Voinesita
Track si date: aici
Foto by Radu

sâmbătă, 27 iunie 2020

Epica Cindrel- Lotrului (Cresta Cindrelului)


Creasta Lotrului, destul de putin documentata chiar si la trekking, ne-a atras pentru o explorare pe doua roti inca de acum 3 ani. Atunci insa drumurile ne-au purtat din Capatanii in Cindrel, trecand doar tangential prin Lotrului, prin apropierea Curmaturii Buceci. Acum am revenit mult mai hotarati sa vedem daca culmile inierbate, domoale, dar destul de inalte, pe care le tot vezi din Capatanii, Parang ori Fagaras, se preteaza si la MTB.
Si bineinteles, cu gandul de a petrece seri linistite de vara la foc
Ma gandesc ca nu suntem singurii, care urcand cu ani in urma in Fagaras, din Valea Oltului, ne uitam cu curiozitate si teama de necunoscut la balaurii din muntii de peste drum. Caci vorba aceea, ce ar putea ascunde niste munti pe unde nu merge mai nimeni, daca nu balauri de jnepeni cu 6 capete, drumuri care se infunda cine stie unde si hoarde de caini fiorosi de stana?

Ne incepem explorarea cumva prin invaluire, planificand o prima zi in Cindrel. O plecare la ora 11 din Rasinari nu poate fi sinonima decat cu foarte multa transpiratie. Alegem drumul forestier ce urca spre Paltinis si ne muncim cu pietrele mai mici si mai mari aduse de ploile de iunie. Precipitatiile abundente din ultimile saptamani inseamna ca toate paraiele sunt umflate, multe au debusat in locuri mai largi, mancand din carnea drumurilor si potecilor. In Paltinis facem pauza de un porumb fiert si de o cola si ne reluam urcarea cu tinta Refugiul Canaia. Ora tarzie si indicatiile optimiste ale cabanierului ne usureaza decizia, caci eram in dilema daca sa urcam pe varf, sau sa il ocolim pe curba de nivel. Alegem curba de nivel.
Urcand spre Paltinis pe drumul de Santa
Una din putinele poze de grup. Saua Batrana
Pe culmea Cindrelului, avanand spre refugiul Canaia
Curba de nivel spre refugiul Canaia
Pauza de masa la refugiu
Doar ca cel mai probabil nu am inteles noi bine, caci dupa un inceput promitator cu o poteca single track prin padure, terenul se complica rapid, cand in ecuatie intra tufele de afine, apoi cele de ienupar, cazaturi, jnepeni si un teren din ce in ce mai greu de negociat cu bicicleta ca bagaj suplimentar. De ceva vreme nu se mai pune problema sa stam pe bicicleta, dar acum e cu adevarat greu sa avansam cu bicicleta dupa noi. Cand iesim intr-un final intr-o zona cu ceva deschidere ne devine clar ca lumina zilei ca distractia va continua inca vreo 2 ore bune, caci poteca isi pastreaza acelasi profil, incingand pe curba de nivel o caldare de sub varful Cindrel.

Asa ca hotaram ca e mai intelept sa fortam o iesire in traseul de culme marcat cu banda rosie (pe care trebuia sa apucam de la bun inceput) profitand de un culoar curat. Desi nu sunt decat 200 m de urcat, o ploaie de vara ne forteaza sa facem o pauza sub folia de supravietuire, transformata la nevoie intr-o mica prelata. Chiar si dupa ce se opreste ploaia, norii continua sa isi faca de cap si sa ne ingreuneze noua deciziile. Totusi dupa un schimb de ganduri rostite cu voce tare in care Cosmin si Radu incercau sa se convinga reciproc si pe ei insisi ca nu o sa mai ploua, invocand argumente de genul zboara pasarile, o pornim spre Varful Cindrel intr-un ultim lung si sisific carry bike. Lipsa turelor cu 2000 m diferenta de nivel, cu push si carry bike se simte la fiecare pas pe care il fac. Imi e din ce in ce mai greu si nu imi e rusine sa recunosc asta.

Poteca pe curba de nivel incepe promitator, dar se termina destul de repede
Croindu-ne drum spre creasta.Cum altfel, daca nu cu bicicletele in spate
Folia de supravietuire transformata in prelata de moment
Iesind aproape in Saua Canaia
Diferenta de nivel se strange atat de incet. Strang mai mult din dinti decat strang diferenta de nivel. Cosmin e marginal mai bine. Doar Radu zburda pe langa noi in stilu-i caracteristic. Nici cu coborarea lunga din Cindrel si pana in Saua Steflesti nu imi e rusine si incheiem ziua pe la 20.30 dupa ce alegem un brad cu coroana generoasa, ce ne va servi ca adapost in seara asta. Pentru mine a fost o zi grea, perceptie amplificata atat de lipsa de antrenament la ture similare, anul acesta, cat si de rucsacul incredibil de greu. E inuman sa cari mancare pentru 3 zile in regim de 3000 kcal/zi/om. Caci da, noi nu suntem genul care sa mergem o zi lumina cu 2 masline si 2 covrigi. Ma uit cu neliniste crescanda la necunoscutul din Lotrului, la balaurii cu capete de jneapan si ma decid sa ii dau o sansa noptii sa fie un sfetnic bun. Tentatia de a renunta e chiar la picioarele mele si se numeste Trans-Cindrel. Seara e insa reusita, lucram intens la mancarea carata in bagaj, facem al doilea foculet al sezonului si imi fac un culcus chiar reusit in coconul hamacului.
Impingand bicicletele inspre varful Cindrel
Aproape de locul in care vom innopta

Unul din prea rarele foculete ale verii 2020
Track si date aici

Foto by Radu

vineri, 26 iunie 2020

Ciresar de Brasov 2020

Prima luna de libertate dupa doua luni de stat in casa ar fi trebuit sa fie caracterizata printr-o explozie de entuziasm si activitati in aer liber. Insa in realitate, a fost mult plans de mila dintr-o combinatie de depresie si probabil ceva infectie virala si am inceput cu adevarat sa ma misc abia pe la finalul lunii.

4 iunie Scurta alergare in IOR

Cand plecasem la Bucuresti imi luasem adidasii de asfalt cu gand sa ies zilnic la alergat. Dar de la plan la fapta e cale lunga si in final am iesit doar pentru 5km inghesuiti in pauza de masa. Dar au intrat si au mers bine.


Dupa ceva prins de mila dimineata (imi pare rau, Radu), imi arunc totusi bagajul in masina si hotarasc sa imi incerc norocul pe Magura Branului. Oamenii pleaca din nou spre Saua Strunga, insa eu nu am nicio chemare spre bicicleta. Nu cred ca am un muschi de la picioare care sa nu ma doara si nici macar nu sunt convinsa ca voi urca prea mult. Ma multumesc si cu vreo 2 ore de leganat in hamac. Poteca ce incepe sa urce pieptis din DN nu e chiar cea mai buna introducere, dar o abordez metodic cu bete si pasi mici. Un mai de anul trecut, cand urcam pe aici cu bicicleta in spate pare foarte indepartat. Usor, usor se incalzesc muschii si traseul devine placut. Cam atunci realizez si ca hamacul nu e de fapt in rucsacul pe care il port in spate, ci in cel de la masina. Asta inseamna ca ori merg mai departe, ori ma intorc dupa el. Decid sa aman hotararea pentru momentul putin probabil cand as ajunge la jumatea culmii si ar trebui sa ma decid daca revin in Bran sau continui spre Zarnesti. Poteca se scurge totusi placut, las in urma doua grupuri mai mari si ma bucur in mod egal de poieni si de portiunile cu padure. Cam dupa 1h45 de la plecare ajung in primul punct ce ofera deschidere ampla spre Piatra Craiului- locul in care am facut cateva aventuri faine in timpul saptamanii

Aici mananc ceva si stau pe indelete la poze. Decid sa continui spre Zarnesti. Marcajul ramane bun si ajung cu minim efort intr-o poiana mai mica, dar lunga, unde banda rosie coteste stanga pentru a cobori in drumul Magura-Fantana lui Botorog. Stiam ca aici ajunge o alta poteca nemarcata ce vine direct de la Gura Raului. Am urcat chiar pe ea, o data, cu Radu si intentionez sa cobor si acum. Inceputul e promitator, dar dupa 100 m diferenta de nivel ma opresc la baza unui prag destul de mare. Dibuiesc ceva vag care intra in padure si curand linia mea fina se face o poteca mai mare, nu foarte umblata, dar dublata de marcaje forestiere de muchie. Doar ca la un moment dat pierd si poteca si marcajele si sfarsesc prin a cobori pe un fir plin de pietre mari si mici ce ma scoade dupa 15 minute intense din padure. Restul e o formalitate dar decid ca trekkingul poate nu e cea mai buna activitate pentru o pereche de cvadricepsi obositi. 


Daca ieri m-am lamurit cu trekkingul, hai sa vedem cum e si la bicicleta. In mod suprinzator, azi cvadricepsii ma chinuie mai putin. In Bran ne mai intalnim si cu Alexandra si Cosmin si in formatie de 4 pornim pe Valea cu Calea si apoi coboram la Fantana lui Botorog pe Poteca Piticilor, prima data cand imi iese integral. Speriati de povestile cu hoardele de turisti revarsate spre Prapastii, lasam Curmatura pe mai tarziu, revenim in Magura pe drumul auto si urcam apoi spre Saua Joaca. Chiar aveam o curiozitate cu urcarea asta... 

Saua Joaca- La Table- Poiana Grind, incepe ploaia- Curmatura Groapelor (ploua). Coboram in Sirnea si de acolo urcam scurt si abrupt spre Casa Nobilis. Acolo ne intalnim cu Tale, Carmen, Suzi si Laura si stam pana se opreste ploaia (adica probabil cam 45 de minute). Prindem la fix o fereastra uscata cat sa coboram la masina, explorand cu aceata ocazie o legatura intre satul Pestera si Valea cu Calea. Mare treaba ca am scapat azi neudati... 

In Saua Joaca
Langa stana din Grind
Reuniune neasteptata la Casa Nobilis

Coborand inapoi in Valea cu Calea
8 iunie- Sfanta Ana

Coronavirusul care ne-a tinut blocati in casa vreo 2 luni nu a ajutat deloc la capitolul anduranta si tot ce construisem in februarie si martie prin Spania s-a dus pe apa sambetei dupa 2 luni de stat pe trainer, luni in care cea mai lunga tura a fost putin sub pragul de 3 ore. Apoi, a venit nu se stie ce boala care m-a incapacitat vreo 3 saptamani. Inca sunt lovita, caci am febra musculara fara sa fac nimic si fiecare tura se simte de parca in ziua anterioara as fi alergat macar un semi-maraton, dar cred ca si antrenamentul din toti acesti ani in care am mers zile la rand cu efort adaugat la efort ajuta la moral, si dupa ce ma urc in sa si se incalzesc muschii, situatia devine controlabila. Comparand trekkingul de sambata pe Magura Branului cu bicicleta de duminica din Crai a reiesit ca e mai bine la bicicleta, macar salvez muschii la coborare. Asa ca insistam si azi tot pe doua roti cu o tura spre Baraolt si de acolo om mai vedea. Decid sa nu desenez, sa nu masor nimic, ci sa merg pur si simplu, si cand se termina gazul, sa ma retrag. 

Portiunea Feldioara- Baraolt ni se pare amandoura partea cea mai pitoreasca a turei. 

Cateva sate animeaza cei 36 de kilometri dintre Feldioara si Baraolt. Desi peisajul e mai degraba domol, campurile cu lucerna proaspat cosita pe care masculii de barza cauta mancare pentru pui, ultimul galben al rapitei deja trecute si rosul inca puternic al macilor, vantul de spate si picioarele odihnite, toate ajuta la perceptia faina a locurilor prin care trecem. Totusi atata iarba si atatea flori nu au cum sa fie semn bun, asa ca in Baraolt, dupa o criza de frecat la ochi, ma premiez cu primul claritine al sezonului. Sa fim noi sanatosi si claritine-ul sa fie singura noastra problema. Pornim apoi spre Micfalau si imi tot zic ca aici e de venit si de stat si cu pinguinii, caci marginile de drum ofera de toate: iarba, copaci pentru hamac, rau, padure pentru lemne de foc. Pavatele sunt la locul lor si continui sa le detest ca si la prima parcurgere. E deja miezul zilei, simt cum soarele arde si ma cam preling din umbra in umbra. La intersectia cu DNul ma simt zmeoaica, ma uit la cer si hotarasc sa mergem si spre Sfanta Ana, daca tot am ajuns pana aici. Doar ca in mod cert uitasem complet cati kilometri sunt intre DN si Sfanta Ana. 17 mai precis. Indicatorul ma cam lasa cu gura cascata si se impune o pauza la magazin pentru reaprovizionare, caci asta inseamna minim 1h30 de pedalat si de cand nu mai am ce sa mai ard cand trec pe grasimi, nu imi ramane decat sa ma alimentez pe cai alternative. 

Primii 3-4 kilometri ne suprind in mod placut, cu asfalt nou. Dar minunea nu dureaza mult si revenim apoi la vechiul drum de dale, apoi la ceva ce nu se poate numi drum, apoi iarasi dale si la final, dupa intersectia cu drumul ce vine din Targul Secuiesc, din nou la asfalt. Panta e potrivita, dar wattii nu ies asa cum stiu eu ca ieseau pe trainer. Stau constant la 20 watti sub ceea ce stiu ca pot duce si asta ma cam frustreaza, recunosc. As spune ca din punct de vedere cardiovascular se poate, muschii insa nu dau tot ce le cer. Totusi la care medic sa merg si sa ii zic ca problema mea actuala e ca produc cu 10% mai putini watti decat produceam peste iarna ? 

La Sfanta Ana e aglomeratie mare, dar locul e frumos si ma gandesc serios sa facem un road trip de o zi cu parintii, la Sfanta Ana dimineata, cand e liber si in Cheile Varghisului dupa-amiaza. Imi cam ploua in gura dupa un cozonac secuiesc, dar se aduna norii si nu avem timp de stat aici, ca sa il dovedim. Revenim la drumul nostru, coboram in DN si ne continuam croaziera spre Sfantu Gheorghe. Oboseala incepe sa se adune si imi e din ce in ce mai greu sa stau la plasa lui Radu. De fapt nici nu prea imi iese, caci vantul ce bate din stanga cere ca pentru o plasa optima sa ma pun in dreapta lui Radu, insa drumul national nu ne lasa prea mult spatiu de manevra, asa ca sfarsesc mereu in spatele lui, unde ma cam umfla vantul, sau oricum, unde watti lui Radu si rotile noi compenseaza faptul ca eu stau la plasa. Asa ca invart pedala cam de capul meu, cu watti putini dar cadenta buna, si imi place cumva pedalatul asta rotund.

Dupa Sfantul Gheorghe Radu o ia in fata spre Feldioara ca in cazul in care incepe ploaia sa vina sa ma recpereze cu masina sau macar sa aibe sanse sa scape neudat. Eu pedalez cam anemic pe prima urcare, dar imi mai revin apoi, mai ales ca am vant de spate pana in Feldioara. In depresiunea Brasovului ploua de rupe, asa ca nu e timp de facut pe mironosita (si oricum nu imi sta in fire, cel mult niste accese de ipohondrie, dar alte probleme nu am): invartit pedala si sperat ca ajung la masina inaintea ploii. Primii stropi mari si grei cad cand eu urcam obosita Mur du Feldioara. 2 minute mai tarziu pun bicicleta pe suport, ma bag in masina si amandoi suntem nepsus de satisfacuti cand stam la loc uscat, fentand si de data asta ploaia regulamentara de vara.

11 si 12 iunie- Cate o Poiana pe zi, printre picaturi. Prima data cu Radu, apoi cu Andrei.


Pentru weekendul asta toate prognozele anunta ploaie pe toata linia in zona Brasovului. Eu as fi tentata sa mergem spre sud, dar Radu nu are chef sa conduca nici macar un kilometru, asa ca ramane ca unica varianta strecuratul printre ploi. Care de fapt ne-a si iesit foarte bine, ajutati si de prognoza destul de gresita.

Dimineata ma gaseste cu 3 taburi deschise, comparand intervale orare cu sau fara ploaie. Dupa principiul ce-i in mana nu-i minciuna, plecam de dimineata, caci de regula, in primele ore ale zilei e si cea mai stabila vreme. Clar nu insorita, dar cel putin fara ploaie. Iese de o invarteala pe langa Brasov, cu primii maci albi vazuti vreodata, o urcare pe asfaltul bun ce merge la Uzina Electrica Rasnov si o goneta inapoi spre Brasov. Ploaia ce ne-a speriat a ramas insa la munte si dupa ce am mancat cate ceva, am pornit spre campurile de maci de langa Brasov. Daca anul asta am ratat rapita, ne facem plinul cu macii. Lanuri intregi, ori doar palcuri ce coloreaza culturile de grau sau de orz. E de revenit aici cand e lumina mai buna, pentru ca zona are potential fotografic. 


Nu am plecat cu gandul sa fac un personal best. Eram doar evadata de la munca, cu gand de soare si miscare. Dar deja pe la Spitalul de Pneumofiziogie imi dau seama ca astazi o sa mearga pedala, asa ca ma focusez pe cifrele de pe ecran. Daca cifrele vor fi bune, si timpul final va fi bun. Nu sufar excesiv si stiu ca daca as avea un iepure bun as putea sa mai castig un minut, dar iese o urcare reusita. Intorc la Rossignol si scot si o coborare buna, desi nu m-am focusat anume nici pe flow, nici pe viraje. E clar ca soarele ma inspira. 



18 iunie-Fugind de ploi

Dupa o iesire matinala in care m-a plouat atat spre Codlea, cat si spre Ghimbav, o iesire in pauza de pranz spre Poiana unde m-a plouat din nou, decid sa pun bicicleta in cui si ies pe seara la o alergare (care a mers chiar bine), inainte de a merge la Ursi pentru o mamaliga si niste prajituri. 



Radu, dupa ce a urmarit cu mare interes prognoza, s-a hotarat sa incerce TATFul in sub 20 de ore in prima zi cu vreme buna, Tranafagarasan inca inchis si conincidenta sau nu, ziua ce mai lunga din an. Asa ca plecam de vineri seara spre Curtea de Arges in cautarea vremii bune, ca de ploi ne-am saturat la Brasov. Cu doapele in ureche il aud doar marginal pe Radu cand isi strange bagajul sa plece. Planul meu e mai simplu si presupunea doar o urcare pe sud, pana la Balea/pana la tunel. Nu am nicio chemare pentru a urca Transfagarasanul pe sud, caci e lung si sinuos, dar daca sunt aici, pare cel mai bun lucru de facut. 
Reusesc sa plec relativ devreme (ora 8) si asta a fost cea mai inspirata alegere a zilei, caci astfel prind cam toata urcarea pe racoare si trafic minim. Ma simt ca si cum as avea drumul meu si asta ajuta, caci drumul chiar e prost, asa ca nu strica sa iti poti alege linistit trasa. Pe cand crosetam Vidraru bifez pe raboj primul urs. Ne-am speriat reciproc, eu fiind in coborare, el amusinand pe marginea drumului. Din pacate la Capra se cam termina bateriile pentru ca iarasi am revenit la vechea greseala, de a incepe sa mananc prea tarziu. E cam tarziu sa mai salvez situatia, desi toate batoanele erau atent pregatite in buzunarul de la tricou cu ambalajele deschise etc. Asa ca urcarea de la Capra la tunel e chinuita rau. Ma lupt si cu un vant de fata, lantul imi sare de pe penultimul pinion...sa zicem ca am avut si urcari mai bune (nu pe Transfagarasan). In momentele astea hotarasc ca nu are sens sa intind coarda si sa cobor pana la Balea Cascada, doar ca sa mai adaug 600 m diferenta de nivel. 120 km cu 2000 e destul de bine dupa atatea luni semi-active si cea mai proasta idee acum ar fi sa rup muntii in doua, din prima. Daca tot nu ma mai chinui cu 600 m extra se urcare, imi gasesc un nou target:sub 5 h. Realizez cand intorc la tunel ca ar putea sa iasa, dar la limita si nu va fi deloc usor.

Ma imbrac si ii dau la vale. Pana la Capra insa nu pot sa ii dau la vale chiar cum as dori, caci ma reintalnesc cu vantul. Apoi se cam strica drumul. Singura pauza de pe coborare pe fac la coada lacului Vidraru cand ma dezbrac, halesc o banana si plec. A zis Radu o vorba mare ieri: orice minut pedalat e un minut castigat, asa ca idee este sa reduci la minim pauzele (atat ca numar, cat si ca durata). Cei 30 de kilometri pe langa Vidraru nu sunt deloc usori si bornele vin parca prea rar. Ma focusez insa pe un singur gand: sa tai kilometru dupa kilometru. Tot ce conteaza...Conturul lacului e un amestec ciudat de suferinta, grit, flow (cand ies urcarile), watti si mortal combat cu bicicleta. Desi am fost pe tubeless, tot trebuie strunita cursiera pe drumul prost pe care incerci sa cobori cat mai repede posibil. Pe masura ce ma apropii de bara drumul se aglomereaza. Multe masini, multi oameni cu poze Yola etc. Si cald. Ma felicit ca in 15 minute voi fi la pensiune, in camera racoroasa, sub un dus caldut. Pana atunci mai bifez doi ursi pe marginea drumului, dar acum nu mai e motiv de sperietura. Ursii stau la pozat, masinile opreac si iata cercul vicios al ursului cersetor. Le dau cu ignore si ursilor si oamenilor. Politia era mereu cu 2km mai sus sau mai jos de eveniment, niciodata la fata locului.. Opresc ceasul dupa 5h15 min si adevarul era ca fara un asfalt impecabil, singura solutie sa cobor sub 5h era sa fi urcat mai bine. Dar de data asta, atat s-a putut. Nu pot decat sa sper ca va fi din ce in ce mai bine, ture mai lungi si cu diferenta mai mare de nivel. 

Pe seara ies la o scurta plimbare pe dealuri, cautand un loc fain in care sa vad apusul.


Performance is the name of the game. Sau oricum, un move ratio cat mai bun (maximal), alimentatie corecta si bucuria de a pedala. Iese o tura buna, cu cateva QOMuri, dar nici drumul, nici traficul nu au facut in asa fel incat drumul Curtea de Arges- Campulung sa devina unul din preferatele mele.

21-24 iunie Bucuresti

Prea putin sport, dar asta are prea putina relevanta. Am compensat din plin cu socializare, cu prietenii si cu colegii. Oameni cu care nu m-am vazut de luni de zile (mai precis din februarie) si cu care reintalnirea mi- adus bucurie si un tonus neastepat. Au fost atat iesiri la terasa, cat si dimineti simple precum cea de mai jos, cu Vio:

"S-ar putea intampla fel de fel de miracole. Dar trebuie sa te invete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altmiteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole. Nu le vezi"... (Eliade)

Anul asta nu cred sa fie un an al marilor realizari. Asa ca sper sa ma motivez sa umblu dupa bucurii din acestea mici: seri de vara cu Claudia si Miruna, foc, escapade cu Claudia in Fagaras, ture cu Cosmin si cu colegii de munca pe munte. Socializare, impartasit din ceea ce stiu, poze, dimineti linistite incepute cu cafea, seri instelate terminate cu un pahar de vin. Poate vara asta am sa ma opresc putin, am sa stau putin locului, am sa imi fac manichiura, am sa mananc inghetata, am sa imi pun hamacul intre doi copaci si am sa ascult Jupiter's travel, am sa coc placinte cu branza si ceapa ori am sa umplu casa cu miros de gem de caise. Poate am sa las goana si calatoritul pentru un an alt, in care se vor alinia mai bine astrele.

"Cu libertate, cărţi, flori şi luna, cine n-ar fi fericit? " (O.Wilde)

25 iunie- Rotund si Magura Branului

Revin acasa cu picioare odihnite si chef de treaba. In Brasov ma astepta vremea buna, asa ca azi profit la dublu de oferta. Dimineata ies cu cursiera pe clasicul Codlea-Halchiu-Harman si iese o tura chiar buna cu niste QOMuri luate pe bune, iar seara ies cu Radu, Vulpe si Cosmin la o tura pe Magura Branului, unde imi iau si prima cazatura a sezonului.