marți, 16 mai 2017

Bucegi, Holbav si Magura Codlei in saua MTB-ului

Cum trecea trenul printre munti...ca un sarpe luung, uite asa crestea si ingrijorarea mea legata de vremea de azi. Sau daca nu de vreme, cel putin de tot noroiul ce se prefigura peste tot, caci de la Timis in jos parea ca tocmai se oprise ploaia. Si versurile de mai sus se potrivesc foarte bine cu trenul de la Regiotrans pentru ca are multe vagoane. Nici in Sinaia nu parea mai bine, iar ora petrecuta in parcarea din gara contempland intamplarea nefericita nu a ajutat nici ea prea mult. Din fericire insa baietii sunt pusi pe treaba si ii dam inainte urmand planul initial. Pe asfaltul spre Cota 1000 ma gandesc ca oricum o dam, ori o sa fie noroi la vedere, ori o sa fie frunze moarte, pe care atunci cand sunt ude pe care aluneci ca sania. Dintr-o data imi vine o idee geniala, zic eu. Mai putem prelungi putin asteptarea off-roadului urcand in Bucegi pe Dichiu- Piatra Arsa si apoi facand o tura frumoasa pe platou. Daca putem, chiar bucla spre Omu- Batrana- Strunga.

Totusi spiritul de aventura al baietilor nu e chiar atat de dezvoltat si ei ar prefera sa ramanem la planul initial. Doar ca nu ne lasa drumul pe care ar trebui sa coboram din pasul Cota 1000 in Comarnic si care e (cel putin la inceput) un infect drum de exploatare activ pe care s-au tras de curand busteni. Si daca ma intelegeti ce vreau sa spun...era atat de grav incat ar fi insemnat carry bike la vale si ieseam de acolo impachetati cu noroi cat pentru doua spalari la masina. M-am dus doar in recunoastere, m-am convins repede si am facut cale intoarsa cu aceeasi viteza.

Asa ca trebuie sa reconfiguram. Urmatorul drum promitator pare a fi 5 kilometri mai la vale, probabil tot drum de exploatare, mai mare insa, caci aparea si pe harta. Realitatea o reprezenta insa un gard imens si multi dulai care blocau drumul cu pricina.

Asa ca nu ne ramane decat sa revenim la Bucegi si sa urcam pe drumul vechi si neasfaltat ce pleaca din Moroieni. Urcare faina pe care o fac sporovaind cu Vali. Diferenta de nivel se castiga constant, la intersectii ne regrupam cu Octavian si Andrei care vin mai incet si purtati de vorbe ne trezim la un moment dat in asfaltul ce urca de la Padina in Dichiu. De aici variantele sunt clare: Padina, ciorba si apoi asfalt pana in Sinaia sau direct Dichiu, ciorba, cu posibilitatea de a prelungi tura spre Piatra Arsa, Babele si retur pe off-road. Asa cum ar face orice om normal la cap, alegem varianta potential mai lunga. Era oricum deja ora 3 si mergea de minune o ciorba la pranz. Si celebra placinta cu branza (si stafide) de la Dichiu, de care nu a auzit nimeni, dar pe care ospatarita si-o "vindea" cu entuziasm. Pe noi ne-a convins, am luat cate o portie si a fost buna, dar nu deosebita. Mai putin buna a fost ploaia de pranz ce a venit in cateva rafale (grindina inclusiv) si ne-a cam taiat aripile. Octavian este cumpatat tura asta si coboara in Sinaia. Noi ceilalti trei iesim din cabana intr-o fereastra de ploaie, speram cu convingere ca vantul va mana norii si pornim pe asfaltul ud spre Piatra Arsa. Cand ajungem in zona de fals plat, ne prinde ploaia din urma si ne cadoriseste cu grindina si tot tacamul. Pana la Piatra Arsa insa se opreste.

La finalul asfaltului ne sta in fata un drum nisipos si plin de balti spre cabana, unde ne prinde a nu stiu cata repriza de ploaie. Plecam cat inca mai bureaza si impingem bicicletele pana in BG-ul care vine din Babele. Bucata spre Miorita merge bine, comprativ cu curba de nivel ce ocoleste Furnica si care este un fel de noroi miscator, un smarc bun sa inghita om si bicicleta, de nu pastrezi o linie cat mai pe iarba. Insa groaza noastra cea mare e de fapt Drumul de Vara si ne si imaginam cum o sa intram noi in noroi pana la glezne pe acolo. Din fericire suntem noi prea pesimisti, caci Drumul de Vara se dovedeste a fi chiar ciclabil. Ajungem cam infrigurati la cota 1400 si de acolo ii dam la vale pe drumul vechi, pe la Schit, pana in asfalt si apoi pana in oras. Conform legilor lui Murphy a iesit soarele fix cand am ajuns in Sinaia, dupa vreo 3-4 ore de ploaie.

Un personal ma duce acasa, la caldura si loc uscat.

Traseu: Sinaia- Cota 1000- Moroieni (asfalt)- Sanatoriul Moroieni- Dichiu (pe drumul vechi)- Piatra Arsa- ocolind Furnica- Drumul de vara- Cota 1400- Schitul Sf. Ana- Sinaia
Track si date: aici


Duminica- Explorand Magura Codlei, Holbav si Poiana Marului pe MTB

Si pentru azi se anunta o posibila ploaie pe la mijlocul zilei, dar mi-o asum.

Plec boiereste de acasa, pe la ora 10.00 si ma bucur de vant din spate pana in Codlea. Nu a fost un accident, chiar am planuit cu atentie tura sambata seara, aruncand un ochi si pe vreme, si pe vant, dar si pe harta. Aveam in plan sa prind traseul de la Maratonul Rafael, cursa de maraton, pe care sa il parcug in sens invers pana in Holbav, dupa care sa urc pe dealuri si sa trec spre Poiana Marului, coborand in pas si apoi in Zarnesti. Planul mi-a iesit in mare, desi a trebuit sa mai reconfigurez pe parcurs, insa pe la jumatatea zilei, cand eu ma gaseam inca pierduta prin padurile Magurii, imi cam pierdusem orice speranta.

In Codlea imi dau seama ca discul de franta de la roata spate agata intr-un punct, asa ca intorc bicicleta cu rotile in sus si ma apuc sa mesteresc. Nu reusesc sa il fac sa mearga mai bine, asa ca ridic din umeri si imi zic ca nu va fi decat putin antrenament in plus. Ajung cu usurinta de data asta in zona Maial, semn ca am invatat traseul si incep sa caut drumul de la Maratonul Rafael. Instinctul imi spune sa urmez triunghiul galben care stiu ca ma va scoate la strand la Codlea, dar trackul spune altceva. Decid sa urmez trackul si urmatoarele 2-3 ore simt ca ma invart fara cap si fara coada prin reteaua de drumuri si poteci largi ce bradeaza, aparent in toate directiile partea estica a magurii. Padurea de fag e frumoasa, ce e drept, nu ma intalnesc cu nimeni si nimic, sunt doar eu si bicicleta mea. Si ceasul care imi asigura cumva certitudinea ca la nevoie o sa ies de aici, atata timp cat are baterie. 
Cat am asteptat verdele crud al padurii de fag
Track-ul de la concurs ori a fost luat cu un GPS prost si are mult off-set, ori e din cauza padurii, cert e ca nu sunt aproape niciodata pe el, ori in stanga, ori in dreapta, eu pe drumuri, trackul prin boscheti. La un moment dat nu mai inteleg nimic din el si decid sa urmez un marcaj BA care stiu ca ar trebui sa ma scoata la un moment dat in partea opusa a Magurii. Orice e bun, numai sa ies de aici. Cu padurea asta deasa nu e simplu nici macar sa iti iei puncte de reper, dar eu simt ca tot in zona estica ma invartesc, pierd BA odata ajunsa pe muchie si decid sa tin muchia si sa cobor. Coborare initial urata, pe o vaioaga plina de frunze, mai mult tarand bicicleta dupa mine, vaioaga ce debuseaza in final intr-un drum, drum ce da intr-o poiana, poiana plina de balegi de vaci, civilizatia se apropie. Se aud masini si cum in Codlea nu-s, asta nu poate fi decat drumul ce vine de la Sibiu. Ajung pe asfalt la stranduri, ocolesc lacurile pe drumul lat prin padure si apoi ma chinui pe poteca ingusta de pe malul celalalt spre punctul glorios in care aveam sa prind din nou track-ul, de data asta cel de la semimaraton. Gasesc cu usurinta marcajele de la concurs si chiar daca punctele sunt aplicate pe spatele copacilor, cum urc eu, tot ma ajuta enorm la orientare.

Usurata de faptul ca in sfarsit sunt din nou pe drumul cel bun, nici push bike-ul nu mai pare asa de lung. Crucea albastra pe care o prind pare chiar buna, marcajul nou, bucatile perfect ciclabile alterneaza cu bucati scurte de push-bike. Momentan este o harababura generala in mintea mea cu marcajele din Magura Codlei, dar dupa cateva ture pe aici si putina documentare, lucrurile vor prinde mai bine contur, sunt sigura de asta.

Desi stau multicel in sa, simt cum constant diferenta de nivel si ma astept sa ies cat de curand in capatul vestic al magurii, in zona Poienii lui Sulica pe care aveam oricum de gand sa o explorez ca varianta de aventura in timpul saptamanii. Vremea e inca tanara si usurata de faptul ca am iesit din labirintul padurii si ca de acum ma voi invarti mai mult pe dealuri, imi continui planul initial si prind o coborare frumoasa in Holbav. Nu coborarea in sine e faina, cat mai ales peisajele, formele si unduirile dealurilor din fata ta etc. 



In Poiana lui Sulica
Coborarea se dovedeste a fi insa lunga si nu prea imi surade sa urc pe aici, poate o sa gasesc alta varianta mai buna pentru a urca in Poiana cu pricina, mai sunt ceva drumuri ce trebuie investigate pana sa dau un verdict clar. In drumul mare fac pauza si hotarasc sa continui spre Paltin. Nu am energie necesara unui nou push bike care sa ma scoata de pe vale si sa ma urce pe dealul ppus.

Pe culme de deal
Inainte de a iesi in drumul care vine dinspre Sinca Noua/ Sinca Veche intru pe asfaltul pustiu dar bun de pe DJ110. Stiu ca de aici se face un comunal bun, care nu apare pe Bikemap, ciclabil in intregime si care te scoate pe dealurile din Poiana Marului, dar eu vreau sa explorez variantele care pleaca fix din fundul vaii.

Urcarea pe variantele legate de mine e ciclabila integral cu ceva antrenament si ma scoate repede la lumina, fata in fata cu Bucegii si Craiul. De fiecare data cand ajung aici imi spun ca trebuie sa urc mai des, caci sunt frumoase tare locurile si din cale afara de linistite. Cumva ancestrale as putea spune. Ar trebui sa vin pe aici in fiecare anotimp.


Fascinanta perspectiva Craiului din unghiul asta

Locurile, vazute prin lentila ochelarilor
O parte din drumul ce imi sta in fata e similar cu cel din toamna trecuta cu Pinguinii, insa de data asta vreau sa evit o coborare directa in localitate si sa explorez o varianta de a ajunge direct in pasul de deasupra Zarnestiului. Imi iese destul de bine, desi am parte de ceva noroaie si zenul mi se tulbura abia pe la 17.40 cand constat ca in 40 de minute am tren din Zarnesti. Asta nu ar fi mare bai, daca urmatorul nu ar fi abia peste trei ore. E relativ clar. Ori prind trenul asta, ori pedalez pana in Brasov. Stiu ca nu am o problema sa pedalez pana acasa, ba as putea chiar sa urc si macar pana in Poiana Aviatorilor-Poiana Mica daca imi refac rezervele de energie in Zarnesti, dar parca nu as vrea sa ajung acasa odata cu noaptea, mai ales ca s-au strans suficiente ore de haladuiala si sunt multumita de descoperirile facute. Asa ca dau ce-i mai bun din mine sa ies cat mai repede in asfalt si de acolo sa zbor pana in oras. Imi ies, cu singura mentiune ca incurc directia garii, si in loc sa fac dreapta, fac stanga. Eram convinsa ca halta T.Mosoiu e spre stanga si gara principala e in dreapta, dar am gresit, pentru ca ma trezesc curand afara in oras. Si iesita din oras si fara rezerve refacute si cu ceva kilometri de pedalat pana in Rasnov. Incerc sa reconstitui in minte traseul trenului dar nu imi vine in minte clar nicio gara. Insa pana nu ma depaseste trenul mai e o sansa. Ajung sa merg cu 35 de kilometri la ora pe asfaltul ce duce spre Rasnov, uneori nici cu cursiera nu merg asa pe aici si sansa se intoarce din nou de partea mea, neasteptat, cand la prima trecere de pietoni din oras imi taie calea cativa oameni care par sa se indrepte spre tren...Oare sa fie pe aici vreo halta? O gasesc cu usurinta si urmarindu-le dialogul aflu ca mai sunt chiar 6 minute pana vine trenul. Lux. Am scapat si de kilometrii pana in Brasov. Nu credeam sa imi iasa, dar pana la urma inchei multumita o zi plina, cu drumuri noi, neudata de ploaie, cu frumusetea dealurilor inca pe retina si cu ganduri de reintoarcere. In fiecare anotimp.

Date si track: aici


vineri, 5 mai 2017

...si prost e drumul Chisinaului (II)

<--Lung e drumul Chisinaului (primele 2 zile)

Duminica, ziua 3- Chisinau- Iasi

Pentru azi aveam in meniu inca de cand am plecat de acasa vant din fata. Speram sa se mai schimbe... si s-a schimbat din rau in mai rau. La vant s-a adaugat si ploaia. A inceput la Calarasi si dupa ce a trecut prima rapaiala ne-am facut curaj sa o luam din loc. Calarasiul asta e un oras trist de provincie, aflat probabil pe langa ceva ferme de pasari/ porci, caci majoritatea magazinelor din piata erau magazine de carne, dar putini oameni intrau sa cumpere. Cei mai multi ieseau din piata cu cartofi. Nici Chisinaul nu era mai vesel, doar ca saracia nu era asa de evidenta. Trebuia citita in cladirile in ruina de pe bulevardul principal, in trotuarul bombardat si in amprenta de lunga durata a planificarii comuniste.
Parlamentul
Arcul de triumf...nu a fost chip sa scoatem firele din cadru

Monumente prolecultiste
Si sa nu uit de drumul groaznic spre Ungheni. Ieri am fost rasfatati cu drumuri bune, azi am dat peste partea cealalta, probabil majoritara a tarii, desi varianta spre Ungheni e si ea un drum european. In lucru. Cu bucati impecabile, proaspat refacute si cu sectoare intregi care arata ca dupa bombardament. Deja vantul potrivnic nu mai constituie o problema, caci nu ne lasa gropile sa mergem mai repede. Stanga dreapta se desprind obscure drumuri laturalnice spre sate mai mici, ce nu au vazut asfalt niciodata. Nu imi doresc sa ma fi nascut aici. Ca telul meu cel mai mare sa fie sa emigrez in Romania, ca mai apoi sa imi iau cetatenie romana si sa pot pleca la munca in UE. Alternativa ar fi sa raman acasa si sa traiesc la limita subzistentei dintr-un petic de pamant si o vaca. Si asa pare majoritatea Moldovei. Si daca e cineva care crede ca eforturile si integrarea Romaniei in UE au fost inutile, sau vrea doar sa se calibreze putin, e suficient sa treaca granita la Sculeni si sa mearga pana la Chisinau.

Imi petrec vremea facand un inventar al formularilor interesante citite ieri si azi pe marginea drumului:

Pravalia calatorul
Piata "Belgusul tarii"
Panou antiincendiar
Linia fierbinte (traducere pentru hotline, linia pentru sesizari si reclamatii).
Doar un exemplu
Ploaia se opreste de tot abia aproape de granita. Se vede cum se lumineaza cerul, dar drumul ramane ud, noi si bicicletele suntem ca niste porci si gazduirea la Catalin si Ioana pica la fix pentru 2 ciclisti infrigurati. Azi s-a racit cu 10 grade fata de zilele anterioare si adunat cu ploaia si udatura, se simte. In plus, s-au strans si azi destul de multe ore in sa, imi simt picioarele groaznic de grele, de parca pe fiecare urcare as avea doi butuci in loc de picioare. Privesc cu groaza la ziua de maine ce promite o diferenta de nivel apreciabila si o urcare grea la Lacul Rosu. Un singur lucru pun pe plus, azi. Faptul ca am ramas uscata la fund. Numai cine nu a pedalat cu un burete ud sub fund o zi intreaga, nu poate aprecia confortul unui bazon uscat intr-o zi ploioasa. Si asta e marele merit al seat bag-ului, de care uitasem cu dezavarsire.

Dupa Ungheni drumul devine mai bun, locurile mai verzi, ne apropiem de granita, cu ochii mintii ma si vad peste ora in Iasi. In realitate, peste o ora, stateam in rand cu toate masinile in vama romaneasca din Sculeni. Pe partea moldoveneasca era sa nu trecem pentru ca nu aveam vesta reflectorizanta si lumini. In Albita nu ne-au intrebat de toate astea, dar aici oamenii sunt foarte meticulosi. Aveam sa ne convingem 500 de metri mai incolo, cand un vames roman ne trimite in rand cu masinile, desi pana acum am trecut mereu in fata, avand in vedere ca nu aveam decat pasaport de verificat. Stam o ora in vama, cam uzi, eu cam nervoasa, pierzand vremea pe Facebook. Dupa ce trecem de pasapoarte trebuie sa stam si pentru controlul vamal si ma si asteptam sa ne puna sa rasturnam continutul seat bag-ului in vama. Ii explicam vamesului ca si sa vrem sa luam alcool si tigari nu avem unde sa le punem in bagajul mic in care avem inghesuite lucuri pentru 4 zile. Si dupa ce mai povestim pe unde am fost, suntem lasati sa trecem fara sa deschidem nicio geanta, insotiti fiind doar de exclamatia vamesei: Doamne Dumnezeule, spusa pe cel maj dulce grai moldovenesc.
Ploua, ploua, ploua
Ungheni
Sculeni- Iasi merge cu vant din spate, ca uns, pe drum bun si uscat. Imi pun capac ultimele pante de 15% si ma gandesc cu groaza la ziua de maine. Dar pana una alta, sa savuram o seara faina cu mancare buna, un camin frumos si niste gazde primitoare si sa inauguram podul casei ca spatiu boem si neconventional de a petrece seri faine cu prietenii. In Iasi.
La prietenii din Iasi
Traseu: Chisinau- Calarasi- Ungheni- Sculeni- Iasi, 160 km, + 1275 m

Date si track: aici


Luni, ziua 4 Iasi/ Pascani- Gheorgheni

Cum nu aveam nici cea mai mica intentie sa pedalez 200 de kilometri cu picioarele mele obosite care urlau dupa pauza, imi fac planul sa iau trenul pana in Pascani si sa las doar 140 de kilometri pentru azi. Radu e purist ca de obicei si pedaleaza toti cei +200 de kilometri. Sa fie sanatos.

Ajung bine la gara si cele 90 de minute pana la Pascani trec imediat. Cand cobor insa, soc si groaza: am pana. Nu ar fi un capat de tara, daca singurul accesoriu pentru pana pe care il am la mine nu ar fi o camera de rezerva care e absolut inutila fara leviere si pompa. Am avut dupa noi un singur set de scule, dar cum Radu avea cei mai multi kilometri de facut pe ziua de azi, toate au ramas la el Si care era probabilitatea sa fac pana fix intr-una din situatiile acelea rarisime cand nu am ce imi trebuie la mine? Pai maxima, dupa legile lui Murphy.

Frustrata il sun pe Radu de 5-6 ori pana aude telefonul. Nu e deloc incantat sa vina in Pascani. Plus ca mai are vreo 2 ore de pedalat. Sugestiile nu suna neaparat bine: cauta o vulcanizare, opreste un biclist pe strada, intreaba-l daca are pompa (care e sansa sa aiba si pompa cu capat de valva presta, imi zic in sine mea), daca gasesti pompa umfla roata si vezi daca tine, improvizeaza leviere din 2 linguri. Bai esti nebun? Inchid nervoasa si ma duc in primul rand sa caut o toaleta si apoi o vulcanizare. Le gasesc pe amandoua, dupa ce trebuie sa suport privirea aceea de "ce sa faci, n-ai ce sa faci" al unuia din lucratorii de la gara pe care l-am intrebat de vulcanizare. Din fericire vulcanizarea e aproape, acum, daca o sa si rezolv acolo, ramane de vazut. Ma pregatesc pentru alta runda de priviri compatimitoare (de genul uite-o si pe blonda asta singura, cu o cursiera de carbon pe pana si doar cu o camera de rezerva la ea). Totusi la vulcanizare merge repede si bine, doar ca mecanicul nu reuseste sa bage mai mult de 6 bari (noroc ca e roata din fata) si ma astern la drum cu morcovul in fund, mai ales ca am ramas la fel de fara pompa si leviere cum eram si acum o ora. Ca sa limitez posibilele esecuri, mai fac un drum pana la gara unde era si statie de taxiuri si intreb de drumul spre Hanul Ancutei. Taximetristii imi confirma ca e asfalt bun si cu grija, inima indoita si ocolind orice denivelare, ma astern la drum. Stiu ca primii kilometri sunt mai delicati, pana imi conving creierul ca tine peticul pus de nenea la vulcanizare. Tracul trece pe masura ce trec kilometri. European, Hanul Ancutei, drumul spre Girov e super fain cu o jumatate de banda separata pentru biciclisti/ carute/ pietoni si iata-ma in Piatra Neamt. Aici fac o pauza mai lunga si mananc. Grabita sa recuperez intarzierea data de pana nedorita am tot amanat momentul, astfel ca masa de dimineata e un brunch in Piatra Neamt cu un cheesburger mare si cald. Cu ceva in stomac viata e roz si urcarea spre Bicaz-Chei merge ca unsa. Locurile sunt pitoresti, putinele ture in zona imi revin rand pe rand in minte, dar drumul, pe alocuri prost si aglomerat, ma tine in priza. 
Drumul spre Girov
Piatra Neamt
In Bicazul Ardelean fac pauza de o cafea penala de la automat asezonata cu ciocolata ramasa prin buzunarul de la tricou. Gusturile mele in materie de cafea sunt inexistente si cu putine exceptii, beau doar pentru un boost de energie la nevoie. Ca acum, de altfel. Planurile mele de a face poze faine cu Feltul intre peretii Cheilor Bicazului se amana pentru alta data. Momentan aici e ca la balci si ma strecor doar, in viteza, printre peretii inalti. Poate o sa revin la toamna, intr-o zi suficient de rece sa goneasca turistii. Nici la Lacul Rosu nu e de stat si ii dau inainte dupa o pauza scurta si 3 alune. Ma surprinde ultima bucata de urcare, mai lunga decat ma asteptam, dar pana la urma ajung in pas si de aici ma asteapta doar o coborare lunga pana in Gheorgheni. 

Pauza de cafea
Cheile Bicazului
Imi pare rau ca se termina. Astazi a fost o zi buna. Nu stiu daca mi se trage de la faptul ca am mers singura, in ritmul meu. Sau de la faptul ca pur si simplu corpul s-a adaptat la regimul de lucru in sa si a uitat cele 8 ore petrecute pe scaun in fata calculatorului. M-am inteles bine cu mine si cu bicicleta. Si ne-am tinut companie, una alteia. Daca atunci cand alerg m-as sui prin copaci de plictiseala fara muzica din urechi, la bicicleta e total diferit. Poate viteza, poate peisajele care se schimba mereu, evident faptul ca trebuie sa ai mereu o ureche indreptata catre zgomotele din trafic (preferabil doua), dar pe doua roti pot sa imi tin mie insami companie o zi intreaga. Ba chiar zile la rand. Ma vad fara probleme haladuind pe bicicleta, cu tot ce am nevoie inghesuit pe cursiera, cu nopti sub cerul liber, zile cu vant (preferabil din spate) si exclamatii de genul: "bine baiatul, nu o lasa!". Imi place la nebunie cursiera de la Doru, ma impac excelent cu ea si este mult mai confortabila decat Vittoria. E in mod cert cea mai buna investitie in ciclismul de sosea de pana acum si sper sa lasam in urma zeci de mii de kilometri. 

Este si un lucru ce ne-a displacut amandoura zilele acestea. Si am sa il amintesc aici, deoarece poate sunt si altii care si-au pus aceasta problema. Pe drum fiind, in continua miscare, corpul nostru consuma multe calorii, care trebuie reintroduse in sistem, cum altfel, daca nu prin mancare? Asa ca mancam mult. Si producem incredibil de mult gunoi. Cand zic gunoi ma refer la plastic, ambalaje. Cred ca in prima zi pe drum am produs gunoi cat pentru jumatate de saptamana in oras. Recunosc ca acasa fac multe alegeri dictate si de aceasta idee, cumpar mult din piata sau vrac, gatim, incerc sa elimin pungile si ambalajele de plastic din uzul curent, refolosesc sticlele etc. Pe drum insa esti ceva mai limitat si asta presupune fie un timp mai mare investit in cautarea mancarii (care sa fie si gustoasa, si partial sanatoasa si sa dea si energie) fie mult gunoi. Si ma jur ca nu pot sa traiesc doar cu banane si mere. Acest fapt ne-a frapat pe amandoi in prima zi si usor, usor am cautat solutii. Am incercat sa mancam de pranz mancare gatita pe undeva, cand cumparam dulciuri dintr-un magazin ceream si apa in bidon (mare parte din deseuri sunt sticlele de apa), dar tot raman multe ambalaje, mai ales daca e sa cumperi ceva din supermaket. Asa ca daca mai aveti si alte idei despre cum poti calatori fast, light dar sustenabil, share it!

Traseu: Pascani- Piatra Neamt-Bicaz-Cheile Bicazului-Lacul Rosu-Gheorgheni, 148km, + 1636 m

Date si track: aici


La final am lasat detaliile tehnice, pentru ca am vazut multe intrebari/ mirari in prima postare pe Facebook legate de echipamentul pe care l-am avut la noi. Asa ca mai jos o lista cu echipamentul meu, ce am avut eu pe bicicleta mea si cateva observatii legate de ce as schimba din aceasta aranjare:

1. Pe ghidon: O salteluta de 120 cm de la Therm-a-Rest (modelul ProLite) + 3 bucati de cordelina si 2 carabiniere light (fara filet) pentru hamac. As face un upgrade la un Therm-a-Rest NeoAir si astfel as putea muta pe ghidon, intr-un dry bag salteluta+ hamac+ accesorii hamac (cordeline, carabiniere)

- sac de dormit (Hannah Scout, exista si variante mai compacte gen Millet Baikal, merge investigat si cat de mult se comprima un Nahanny Alpin)
- hamac (din Decathlon, dar cam toate au aceleasi volum/ greutate)
- 1 pereche colanti lungi (pentru dormit, stat in ei, mers prin oras daca e nevoie)
- 1 bluza cu maneca lunga de dormit
- 1 bluza cu maneca lunga sintetica (dormit sau tras peste tricoul de ciclism cand e frig)
- 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorpai pentru dormit
- 1 bandana
- 1 pereche chiloti
- 1 pufoaica
- incalzitoare picioare
- 1 pereche de pantaloni de schimb cu bazon, dar la ei as renunta si as lua in locul lor un set complet de scule daca as merge singura (pompa, leviere, petice, multi-tool, un tub mic cu ulei pentru uns lantul echivaleaza in greutate si sunt chiar mai compacte)
- o camera de rezerva 
- un saculet mic cu Baneocin / crema anti-frecare, leucoplast, frontala, perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse
- un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
- un lant/antifurt (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
- 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.

3. Un bidon de apa de 500 ml (cu cursiera acoperi distante suficient de mari in 60-90 de minute) si in general ai localitati ca sa poti lua apa;

4. Un al doilea bidon dry cu: lingura, briceag, acumulator extern, cablu, incarcator priza, lumina spate bicicleta

5. Pe mine: echipamentul de ciclism, o bandana la gat/ pe mana, o foita de vant/ ploaie in buzunarul stang de la tricou, telefon, acte, servetele in buzunarul central de la tricou si un buzunar liber pentru eventualele dulciuri ce ar trebui tinute la indemana.

Ce as mai fi avut nevoie: o crema de soare mica si compacta, dar exista loc si pentru ea in bagaj

miercuri, 3 mai 2017

Lung e drumul Chisinaului (I)


Acum ceva vreme Radu a vehiculat ideea de a ajunge cu bicicetele la Chisinau. Nu pot sa zic ca m-a prins cu ceva propunerea, caci auzisem ca drumurile-s rele si ca a trece Prutul echivaleaza cu o intoarcere in timp, dar cum singurul colt de tara fara ploaie si si cu vant prielnic pare a fi Moldova, destinatia se alege de la sine. Tura are cateva premiere. Prima data in Republica Moldova, prima tura cu 4 zile legate pe cursiera (si cu suficienti kilometri planificati in fiecare zi) si mai ales combinatia cursiera + echipament de cicloturism light. Practic inca din India ne-am hotarat sa renuntam la coburi, portbagaje, sa facem un upgrade la anumite piese de echipament si sa ne personalizam un set-up minimalist care sa poata fi pus pe cursiera, avand astfel posibilitatea de a acoperi o distanta mai mare in fiecare zi. Ce a iesit, o sa vedeti mai jos.

Sambata, ziua 1 -Targu Secuiesc- Barlad

Planul pare perfect. Din nou ne fofilam de condus si un Regiotrans ne duce comod pana in Tagu Secuiesc. De aici am putea trece muntii pe doua drumuri. Prin Ghimes, respectiv pe la Lespa. Alegem a doua varianta, pentru ca stiam de la Alin Tanase ca asfaltul e impecabil si traficul inexistent. Urcarea e cinstita, cu 8-9%, pe un drum de munte ce pare facut cu simt de raspundere. Picioarele sunt proaspete, avem energie si ne bucuram de racoarea padurii, sutele de metri diferenta de nivel adunandu-se cu usurinta. Prima pauza mai lunga o facem in Lepsa, unde pe principiul se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, ma intersectez cu Andrei, cel care mi-a dus trena pe ultima tura la Seciu. N-ar fi nimic deosebit daca el nu ar fi din Constanta si noi din Brasov.
In gara din Targu Secuiesc, pregatiti de aventura
Si bicicletele la fel
Pregatita de drum lung
Fata in fata cu muntele
Privind peste padurile Vrancei
Coboram in campie si ne ia in primire vantul. Cu care ne vom lupta eroic pana la Tecuci. Un vant din laterala care ne strica socotelile caci pur si simplu nu merge cu mai mult de 20 km/h. Ne luptam consecvent si pana la urma castigam...sau cedam, luati-o cum vreti, caci odata ajunsi pe centura Tecuciului cotim spre nord si profitam din plin de micul uragan, transformat in vant din pupa. Satele sunt rare si mici, peisajele monotone, pedalele se invart insa ritmic si ceasul arata constant peste 30 km/h. In ritmul asta vom ajunge in Barlad in 2 ore. Ai spune ca sunt kilometri gratis, dar la cat am luptat cu vantul din laterala, e un schimb cinstit, zic eu.
Kilometri gratis spre Barlad
Tragem tare sa ajungem pe la 19.00 in Barlad pentru a avea timp de cumparaturi pentru masa de seara si mai ales pentru a gasi un loc de bivuac. Radu este sceptic la propunerea mea cu lunca Barladului, dar Dealul Mare de peste apa Barladului dezvaluie o padurice de salcam cu iarba verde, suficienti copaci pentru a intinde hamacul si destul de multa intimitate. Masa de seara e gourmet, cu rosii, branza, ceapa verde, peste si chifle proaspete. 

Imi intind hamacul si ma ascund in el ca intr-un cocon, privind printre ochiurile plasei de tantari cum stelele noptii devin din ce in ce mai puternice. Dureaza ceva pana ma obisnuiesc cu zgomotele din jur si mi se intampla de mai multe ori sa fiu trezita exact inainte de a adormi. Pana la urma insa somnul castiga. Stiu ca urechile se vor reobisnui cu noptile petrecute afara, caci vara cu ale sale aventuri din timpul saptamanii si nenumarate nopti de weekend petrecute in aer liber, nici nu a inceput.


Locul de bivuac din seara asta
Ruta: Targu Secuiesc- Ojdula- Lepsa- Pascani- Tecuci- Barlad, 186 km, +1700 m

Date si track: aici


Duminica, ziua 2 - Barlad- Chisinau

Dimineata incepe cu vizita padurarului care ne intreaba de sanatate, continua cu o cafea trista de la Lidl si apoi cu 60 de kilometri pana la Husi. Prima jumatate se scurge monoton, dar apoi peisajul se mai coloreaza cu dealuri, paduri si podgorii, soarele se ridica tot mai sus pe cer si arde ca la inceput de vara, apa dispare din bidon in ritm alert si o pauza de masa se impune in Husi. Aveam o curiozitate legata de Husi in urma unui articol fain scris citit pe DOR. Nimerim la o terasa care nu are ciorba la care visam, dar reusim o combinatie cu pizza, salata, bere si limonada cu menta. In asteptarea mancarii dam si un interviu inopinant pentru un ziar local. Radu cu al sau tricou pe care scrie Brasov atata imediat curiozitatea si starneste cu usurinta intrebari.
In Husi
Erau mai mult de 7 case, dar tot mic era satul
Racoriti si cu stomacul plin pedalam cu usurinta pana in Albita unde oprim din nou pentru aprovizionare. Aici avem un dialog foarte amuzant cu un localnic, de altfel, binevoitor:
- Unde mergeti?
- La Chisinau.
- Si vreti sa treceti pe aici, pe la Albita?
- Da.
- S-ar putea sa nu va lase cu bicicletele. 
- Pai si de ce sa nu ne lase?
- Pai inainte se putea, dar acum, de cand am intrat in UE...

Aparent, 10 ani le ia stirilor sa ajunga de la Bucuresti la granita. Sau poate localitatile de frontiera au un timp al lor.

E inutil sa spunem ca trecem prin granita ca prin branza, schimbam bani si luam sub roti un drum bun. Indicatorul de pe partea romaneasca promite 74 de kilometri pana la Chisinau. Cel de pe partea moldoveneasca, 94. Analizam harta, intrebam localnicii si ne hotaram pentru varianta mai scurta, prin Hancesti.

Trecerea granitei e un salt in timp cu 20 de ani. Sate mici, cu drumuri desfundate, uneori fara magazin sau loc cu umbra, dar mai mereu cu o cruce, troita etc. Din pacate toate aceste manifestari ale religiei nu tin de foame, caci cumva din tot si toate razbate saracia. De-o parte si de alta a Prutului, facem dupa umila mea parere, o greseala. Credinta ar trebui sa ramana ceva interior, banii fiind mult mai utili catre dezvoltarea comunitatii. Aceea practica, ce creeza locuri de munca sau servicii pentru membrii comunitatii. 
Parasim Romania si UE pentru o zi jumate
Ceva monument sovietic
Drumurile de peste Prut
Moldova e plina de astfel de statii de autobuz
Hancesti, pauza, magazin, Chisinau Radler (renunt cu inima impacata la bomboanele Bucuria, daca mi-ar putea cineva aduce de peste Prut bere) si o iahnie de fasole la borcan. Apoi alti kilometri, de data asta pe un european impecabil si cu vant prielnic spre Chisinau. Picioarele in schimb au obosit. Nu ma mai pot ridica in pedale si urcarile se scurg din ce in ce mai lent pe foaie mica, dar destinatia noastra se apropie. Pe cand urcam ultima panta spre Chisinau savuram senzatia de a ajunge la capat, chiar daca asta nu inseamna in cazul nostru sfarsitul calatoriei. Dar era cel mai estic punct in care ne propusesem sa ajungem. In egala masura revedeam cu ochii mintii imaginile intrarii in Erevan, respectiv in Leh. Mi se pare fascinant cat de bine am inca tablourile pe retina si ma gandeam cat de mult se aseamana ca feeling intrarile intr-o capitala/ oras mare, curiozitatea pe care o genereaza.
Cum intra berea asta...

Ajunsi la destinatie
Cum este deja 19.30 nu mai avem timp sa mai trecem prin centru si mergem direct la cazare. Ruta desenata de acasa ne poarta pe la periferia orasului pe niste strazi ce nu au mai vazut asfalt de pe vremea lui Stalin, cum s-a exprimat foarte plastic, Radu. Apartamentul e impecabil, desi zona aminteste de cartierul Balta Alba din Bucurestiul anilor 2000. Si dupa gustul lui Radu e departe de centru. Doar ca numai el crede ca e ceva demn de vazut in centrul Chisinaului. Pe mine una, destinatia ma interesa mult prea putin, importanta era calatoria.

De la un supermarket din zona cumparam mancare pentru o masa de seara regeasca (planul era sa facem niste paste, dar cine a putut rezista in fata placintelor cu branza si marar, prajiturilor si salatelor gata pregatite?), dusul e dumnezeiesc (nici eu nu ma mai suportam dupa 2 zile de transpiratie) si adormim in dulcele grai moldovenesc al unei prezentatoare de la un post TV obscur.

Traseu: Barlad-Husi- Albita- Hancesti- Chisinau, 169 km, + 1800 m


duminică, 30 aprilie 2017

Prier de Brasov 2017

S-a scurs un an de Brasov. Ca vantul si ca gandul. Pana voi apuca sa scriu postarea aferenta, las mai jos un rezumat al unei luni aprilie nespus de capricioasa in Brasov, cu reintoarceri ale iernii si cu o primavara prelungita

5.04 Semi de seara

Am chef sa alerg. Alerg din ce in ce mai rar, desi e o activitate fascinanta prin logistica inexistenta, mai ales cand alergi in Postavaru si nu trebuie decat sa iti iei adidasii in picioare si sa iesi pe usa. Totusi de ceva vreme ma supara niste contracturi musculare mai jos de gambe. Si pun mereu in balans faptul ca o alergare lunga te "invalideaza" 2-3 zile, fata de o tura la fel de lunga (ca timp) pe bicicleta.

Nu aveam un plan clar in minte. Las timpul, cheful si vremea sa ma conduca. Pana la urma a iesit un semi cu urcat in Saua Tampei- Drumul Domnilor- Poiana Mica- Stejeris. E uscat, uscat. E timpul deci sa scoatem MTB-ul de la iernat.

Date: aici

6.04 Plimbare pe Tampa- fentand ploaia

Astazi se anunta ploaie pe seara. Plus ca trebuie sa punem sangele in miscare dupa alergarea de ieri. Asa ca ma rezum la o plimbare pe Tampa. Socotesc ca daca ma lasa ploaia sa ajung pe Tampa, la coborare merge repede. Preventiv iau si umbrela. Relativ pustiu pe Tampa. Aparent pe toti i-a speriat ploaia. Copacii infloriti se amana inca putin.

Date: aici

10.04 Copacii infloriti de la Holbav

Dupa Seciu, inca mai merge o cursiera. De miercuri pare sa se strice vremea, asa ca mai bine profitam acum. Ramanem la cautarile copacilor infloriti, dar mai la campie. Desenam o tura "de revenire" (poate pentru Radu) spre Holbav. Incheiem seara cu paste carbonara, pasca si struguri, la Claudia si Andrei.

Date: aici


Copaci "explodati" in Cristian
11.04 Kilometri chinuiti- Fantanita Dreptatii

Stoarcem tot ce se poate din serile cu vreme buna si in ciuda oboselii din picioare astazi am chef de o alergare. Plec cu gandul de a gasi o poteca de legatura, pe sub Tampa, care sa ma duca fara prea multa diferenta de nivel in Schei. Nu gasesc nimic evident si ajung sa urc in Poiana Stechil pe la Fantanita Dreptatii. Dar tot raul spre bine, caci am revelatia faptului ca poteca asta e perfecta de coborat cu MTBul. Am mai coborat pe aici de doua ori la Brasov Maraton dar nu am vazut-o niciodata cu ochii acestia. Poate pentru ca, pe atunci, petreceam mult mai putin timp pe bicicleta si in egala masura cand ajungeam la concurs pe aici, eram deja obosita, cu muschii munciti dupa coborarea lunga de pe varf.

Restul alergarii e fara istorie. Ma tarasc in continuare spre Saua Tampei, imi place portiunea spre La Iepure si apoi, cu greu fac sa se scurga poteca Curmaturii. Pe vremuri puteam mai mult si mai bine.

Date: aici 

13.04 La fript clisa pe Coama Lunga

Vremea pare sa ne mai ofere un ragaz si astazi, asa ca punem in aplicare un gand mai vechi, un inceput timid al aventurilor din timpul saptamanii, momentan, cu ceva usurel, pe langa casa. O mana de oameni, slana buna, ceapa verde, legume si paine. Cand tocmai ne activasem si noi, linistisem stomacul si intrasem in discutii mai profunde, suntem goniti de ploaie.

Date: aici 

14.04 Primul MTB al sezonului

E momentul sa pun in aplicare planul de a testa coborarea din Poiana Stechil spre Fantanita Dreptatii. Planul e sa cobor cu Radu, caci ma simt foarte stangace pe MTB in acest inceput de sezon. Pana la urma ajung sa cobor singura si sa ii astept pe baieti la Troita lui Oaie. Imi pun in minte sa profit de zilele cand termin la 18.00 si sa ies sa mai exersez una alta la MTB ( sa ma dau de mai multe ori pe o sectiune scurta care imi pune probleme, pana cand ii gasesc cheia).

Date: aici 
In curand va trebui sa ma despart de Simplon
15.04 Maraton Medieval Medias 2017- recunoastere

O saptamana intreaga am tot stat cu mouse-ul pe prognoza tot dand refresh. Am luat la rand toate zonele tarii, ba chiar am aruncat un ochi si la vecinii moldoveni, urcainieni si sarbi, dar nimeni si nimic nu promitea 3 zile la rand cu vreme buna. In meniu pe langa oua, pasca si cozonac erau si vant, ploaie si temperaturi scazute. Doar sambata parea sa fie bine, asa ca decidem sa profitam la maxim de terenul (inca) uscat si sa ne dam de toti banii la MTB. De fapt de toate orele cu soare.

Ionut propune traseul de la Maraton Medieval Medias. Ideea ne surade. 

Asa ca dimineata zile de sambata ne gaseste in parcarea din fata hotelului Binder Bubi (probabil cel mai amuzant nume de hotel din Romania) asteptandu-l pe Dan Caba care vine cu noi pentru a ne arata locurile de joaca din spatele casei.

Soarele dogoreste din plin in prima parte a zilei iar noi urmam colinele valurite printre paduri de fag proaspat inverzite, printre stane de oi, printre bujori protejati si printre copaci infloriti. Primavara e putin mai inaintata aici si probabil perioada asta e unul din momentele ideale de ajuns in zona. Vara vine de obiceu cu ceva uscaciune si cu caldura mare iar muntii sunt parca mereu mai tentanti ca podisul Transilvaniei.

Mare parte din farmecul zonei e dat si de satele vechi sasesti prin care ne conduce traseul si care sunt cel putin pitoresti. Se succed pe rand Richis, Copsa Mare, Biertan si Atel fiecare cu aceleasi stradute cu case sasesti si cu vechile biserici fortificate. In Biertan chiar asistam la o disputa teologico-filosofica intre preotul satului si un satean auto-admis pacatos despre poarta raiului, despre primul care a intrat prin ea si despre posibilitatea a te mantui doar prin credinta. Trecand peste stilul certaret al sateanului e o problema care nu e deloc simplu de rezolvat si care a carei interpretare diferita a dus la lutheranism si calvinism si la aparitia tuturor bisericilor protestante.

Dar dupa acest scurt intermezzo teologic noi ne continuam drumul manati de nori intunecati si de picaturi de ploaie ce ne fac sa ne intrebam daca nu cumva s-a inselat prognoza pentru ziua de azi. Dimineata senina si calduroasa de acum cateva ore pare undeva departe iar urcarile si coborarile se succed cu repeziciune. Si trebuie spus ca sunt destul de multe urcari care desi scurte (100-150m) sunt cat se poate de provocatoare si te fac sa-ti iesi un pic din ritmul de plimbare.

As fi foarte curioasa in schimb cum ar fi sa petreci un weekend traversand tot podisul Transilvaniei, peste dealuri, intre Sibiu si Brasov, la 2-3 zile, cu innoptat in unele din multele locuri frumoase intalnite pe drum, cu foc seara si cu Fagarasul in departare. Cine stie, poate un unul din urmatoarele weekenduri cu vreme senina.

Date: aici
Prin padurile verzi de fag
La marul de la rascruce de drumuri
Biertan
Poate una din cele mai frumoase vederi asupra bisericii fortificate
Desupra Mediasului
Cu Fagarasul la orizont
17.04 Alergata de caini pe Dealul Melcilor

O alergare prin oras, dupa ploaie. Pe Dealul Melcilor nu am fost niciodata de cand ne-am mutat in Brasov. Adidasii mei de asfalt nu sunt cea mai fericita combinatie pentru potecile alunecoase din spatele dealului insa imi pun capac 3 javre care erau cat pe ce sa ma trimita la judetean in cautarea antirabiculului.

Date: aici

18.04 Bancuta

O ultima zi cu vreme buna inainte de frontul cu aer polar ce sta sa cotropeasca Brasovul pentru urmatoarele 3 zile (cu repercursiuni o saptamana intreaga asupra activitatilor noastre de timp liber). Renunt la cursiera caci era prea frig si iau MTBul. O tura de placere pe Valea cu Apa-Bancuta-Saua Tampei- La Iepure-Curmatura-Dobrogeanu Gherea. Fara graba. Repetand unele bucati care nu mi-au iesit din prima, notandu-le in minte ca data urmatoare sa ma dau aici cu SPD-urile prinse.

Date: aici
Copacul inflorit asteptand urmatoarea ninsoare

Intre timp, pentru cateva zile, a revenit iarna
22.04 Cautand soarele pe langa Ploiesti

La Brasov se alearga prin zapada pana la genunchi. Radu, ca orice om normal, s-a dus la schi in cautarea pulverului de vis. Eu insa prefer soarele si bicicleta, asa ca impreuna cu Vali si Muha, dam o tura pe langa Ploiesti. Pana la urma s-au strans cam 130 kilometri si 2 prajituri bune in Campina :).

Date: aici 
By Vali, la inceputul urcarii pe Seciu

23.04 Train with CGN-Sweet Spot Passo Falzarego

La Brasov ploua. Sau cand nu ploua e vreme mohorata. Sunt lipsita de chef si inspiratie, mai ales ca saptamana ce urmeaza se anunta vreme buna de la un capat la altul. Asa ca pot sa iau cu inima impacata o zi de semi-pauza, chiar daca e duminica. Fac totusi niste exercitii cu kettlebell-ul si ma dau o ora pe trainer, un antrenamen de sweet spot pe urcare spre Passo Falzarego.

Date: aici 

24.04 Ud dar mega fun. Alergare pe Tampa

E inca frig pentru cursiera. Bine, ca si pe Tampa e inca zapada pentru alergat, dar prefer putina udatura la picioare, decat frig in tot corpul. Asa ca iesim la alergat. Nu am prea multa tragere de inima sa plec de acasa, dar cand ma uit pe fereastra si vad ce lumina frumoasa e, imi zic caci cheful mai vine si mancand, pardon, alergand. Iese o tura faina cu urcat in Saua Tampei-Poiana Stechil- si coborat pe la Fantanita Dreptatii. Coborarea a fost foarte faina. Zapada suficienta cat sa dai drumul la picioare in voie, dar suficient de moale cat sa ai priza buna. Mi-am luat si 2 trante, dar fac parte din joc. Dupa mini-concediul de 1 mai, sper sa fie din nou uscat pentru MTB.

Date: aici

25.04 Prima Poiana cu Felt-ul

Nu am inspiratie, bate vantul, asa ca ma rezum la o urcare in Poiana. Merge bine. Un nou PB desi nu m-am chinuit pentru el.

Date: aici 

26.04 Poiana si Holbav cu baietii

Astazi baietii ma scot la plimbare. Initial aveam de gand sa merg spre Pasul Bratocea, dar ma corupe Radu sa merg cu ei. A iesit pana la urma o tura faina de 60 km.

Date: aici 


27.04 Magura Codlei- descoperiere

Astazi termin la 17.00, dar nu ma invrednicesc sa plec decat la 17.30. Mai pierd o groaza de timp prin Codlea, cautand strada potrivita care sa ma duca in zona Maial, astfel ca reusesc performanta sa plec abia pe la 18.30 in tura. Fiind insa primul contact cu Magura Codlei, e bun orice, oricat de lung. Inceputul nu imi place, drumul fiind mancat de urmele motoarelor, dar cand mai creste panta si se ingusteaza poteca incepe sa devina placut. Urcusul pana pe Magura Codlei e numai bun pentru o dupa-amiaza dupa program, si o excelenta variatie la Tampa. Culorile sunt sterse, insa in capul meu se deseneaza putin geografia locului, descopar alte poteci care ma fac curioasa si care se cer explorate in viitor, posibile variante de MTB si o poiana faina la orizont, buna pentru o aventura de mijlocul saptamanii. Una peste alta nu regret experienta si curiozitatea si stiu ca voi mai reveni in zona.

Date: aici
Magura Codlei