sâmbătă, 2 iunie 2018

Spre Nord! Rodnei si frumoasa caldare a Puzdrelelor


Somnul leganat in hamac mi-a cazut la fix. Protejata de vant de balustrada foisorului, in coconul meu nu m-a deranjat cu nimic vantul. In scurtele momente in care ma trezeam pentru a ma intoarce de pe-o parte pe alta urmaream mersul lunii pe cer ce colora norii franjurati de deasupra crestei. Caldarea Lalei veghea tacuta deasupra noastra. 

Dupa ce terminam mancarea din desaga si ne facem dusul de dimineata la picioare traversand din nou raul, coboram legat pe forestier pana dam de asfalt. Sarim cu usurinta pasul Prislop si coboram in Borsa pentru a face jonctiunea cu oameniii care vin cu trenul de noapte din Bucuresti. Planul lor e sa urce direct din Borsa pe la fosta cabana Puzdrele si decizia noastra de a cobori de la 1400 m (Pasul Prislop) pentru a urca in Gargalau de la 700 m cat are Borsa e putin ilogica, mai ales ca ne indoim amandoi despre cat de ciclabila va fi urcarea planuita de noi pe care cele mai multe trackuri o dau ca si coborare. Insa gasca e faina, timp avem, asa ca merita explorate locuri noi.
Cei 7 magnifici (by Radu T.)
Plecarea din Rodnei prin fanetele de deasupra orasului e brutala, cu drum de pamant, alergie la polen, pic de vant si o caldura inabusitoare. Lucrurile se maj aranjeaza cand ii prindem din urma pe oameni, pe o culme de deal, loc bun pentru poze. Si drumul isi mai revine si devine ciclabil, desi la limita si cu efort. 

Dintr-o sa avem o prima vedere spre caldarea Puzdrelelor si dintr-o data stiu ca nu voi mai regreta nicio clipa faptul ca am ocolit atat si nu am urcat din Pasul Prislop. O vad larga, innierbata si in trepte, cu stana in fundul vaii si ruinele fostei cabane mai sus, si desi de aici ochii nu gasesc o continuare facila a drumului, nu ma indoiesc ca o continuare exista. Locurile imi par frumoase chiar si de la departare. Misterioase prin noutatea lor si totusi acesibile, fara senzatia aceea impenetrabila pe care o ai in Fagaras. Caldarea Puzdrelelor pare primitoare, asa cum am perceput intregul masiv la ultima mea vizita aici, in alergare, in 2015.
Dupa o portiune serioasa de urcat, ajungem intr-o sa, cat sa ne mai tragem sufletul
Popas cu caldarea Puzdrelelor sub nori negri
10 minute mai tarziu ajungem si noi sub aceiasi nori
Pe urcare ne alearga ploaia si norii burzuluiti si perdelele ude de stropi ne strang usor, usor ca intr-o menghina, pana cand stropii se revarsa mari si grei deasupra noastra. Improvizam un adapost din supratendele pe care le avem fiecare la noi si sa zicem ca ne ferim cumva de ploaie. 
Doru pedaland prin oceanul verde
Push bike cu atitudine
Razi tu, razi, Harap-Alb, dar ploaia nu te iarta
Adapost, ca sa zic asa
Continuam apoi sa alternam push bike-ul cu partile ciclabile pana ajungem undeva la 1800-1900 m si lasam in urma inclusiv adapostul firav al jnepenilor. De aici suntem complet expusi ploii insa avem surpriza unei poteci nesperate ce ne urca in serpentine pana in Saua Galatiului. Acest single trail ciclabil imi pare absolut superb si ma bucur de el cu toata fiinta mea.
Urcand spre Saua Galatiului
Saua Galatiului si implicit creasta ne intampina cu un drum de iarba, ce ne conduce pana in Saua Gargalau. Ploaia ne ramane prietena dar stropii s-au mai rarit desi incepem sa ne punem serioase probleme legate de locul unde ne vom petrece noaptea. Cu toate ude pe noi si prea putine schimburi in bagaj, o zi cu ploaie implica un loc uscat pentru dormit, asa ca directia implicita e Pasul Prislop unde stim ca exista cateva cabane/ pensiuni in care ne punem speranta.
Pedaland pe drumul de creasta
Coborare!
Deasupra Taului Bistritei
Coborara frumoasa ne conduce pe single trail pana deasupra Taului Bistritei, de unde se transforma intr-un drum de 4x4. Totusi locurile sunt linistite si incredibil de verzi si in egala masura ascunse sub o ceata deasa care nu ne lasa sa vedem niciun fel de detalii. Norocul nostru ca pe masura ce coboram se imbunatateste si vizibilitatea si ochii reusesc sa identifice un adapost ce pare nou nout, la cateva zeci de metri de poteca principala. Cladirea este o viitoare stana, dar este inca la capitolul finisaje interioare si mirosul de branza de oaie si fum este inlocuit de cel de lemn. Adapostul nostru cu pridvor si dormitor cu priciuri castiga rapid voturile majoritatii si se coloreaza instantaneu cu haine puse la uscat, semn ca ramanem locului in seara asta. 

Dupa ce Radu rezolva o problema complicata numita sarpe, aciuat si el la loc uscat, avem liber la gospodarit, iar eu ma duc sa caut apa. O gasesc usor intr-o vale, la 80 de metri diferenta de nivel sub noi. Ma intorc la adapost cu bidoanele pline si cu un capat de curcubeu usor decolorat agatat de rucsac, semn ca se imbuneaza vremea. Cat ne mai invartim noi, caci deh, ziua de vara e lunga, norii se rasfira si avem parte de un apus frumos, pe care il continuam cu un foc de lemne ude, ce reuseste in final sa dea si caldura, nu doar fum, suficienta cat unii dintre noi sa iso usuce ciorapii si adidasii. Noaptea se scurge linistita si deja ma incearca parerea de rau ca maine vom lasa in urma Rodnei. Din nou imi promit sa revin pe aici.

Adapostul din seara asta, varianta cu haine puse la uscat si un colt de curcubeu
Uscam haine, facem supa, ne definitivam mirosul de ciclisti epici (by Radu T)

Final de zi

Track si date: aici 

Foto by Radu

vineri, 1 iunie 2018

Spre nord! Rondei, Curatel, Lala


Rodnei ma asteapta de multa vreme. Din 2015, de cand am facut creasta cu Claudia mi-am propus sa revin. Anul trecut am avut o tentativa de traversare Calimani- Rodnei, terminata incipient in Giumalau. Si pe atunci aveam in minte un mic segment din Rodnei pe MTB, respectiv Rotunda- Saua Gajei (pe bicicleta)- Inaut- Saua la lac (carry bike) - Curatel (mers pe langa ea)- Capul Benesului- Rodna, coborare frumoasa pe MTB. De data asta am gasit un track care ne promitea o urcare ciclabila pe Valea Cobasel (plecand din Rodna), pana sus in Curatel. 
Nordul ma cheama regulat, cu miros de paduri si zbucium de ape
Eram foarte curioasa sa revad geografia zonei vara si trebuie sa recunosc ca valea Cobsel m-a suprins: un drum forestier destul de degradat, a scos putin untul din noi pana pe la cota 1000. In momentul in care am parasit raul, continuarea era un adevarat mister pentru noi, insa drumul ni se dezvaluie in serpentine dese, cu terasament bun, invitand parca la pedalat. Mai castigam 300 m diferenta de nivel cu usurinta, dupa ce doua ploi ne ajuta cu 2 scurte pauze. Nu ne grabim nicaieri. Ideea unei epice este sa ai timp. Timp pentru tine, timp sa admiri peisajul, timp sa traiesti, sa asculti cum pedalele se invart ori cum pasii calca greu la deal, in ritmul secundelor, ducand cu ei gandurile, grijile, fericirile, separantele. O epica e despre locuri noi, traversari, drumuri care nu sunt pe heatmap si despre prieteni. Asta e si motivul pentru care impingem bicicletele la deal, pe ultimele sute de metri spre Curatel. Pe partea cealalta a crestei, in Borsa ne asteapta maine cinci prieteni, cu care vom imparti cu bune si rele urmatoarele trei zile.
Valea Cobasel, inceputul 
Valea Cobasel, capatul drumului 
Deasupra refugiului Curatel, contempland carry bike-ul spre creasta
Pana in Saua la Lac stim terenul destul de bine si suntem consolati cu faptul ca trebuie sa facem un carry bike glorios, de 500 m diferenta de nivel. Dupa cateva pauze de ajustare a pozitiei gasesc un sistem in care pot sa fixez bicicleta pe rucsac, in echilibru, fara sa fie nevoie nici macar sa o sprijin cu mainile. A fost nevoie de cateva iteratii, dar la fiecare tura am mai rafinat cate ceva. Pentru ca lucrurile sa mearga ai nevoie in primul rand de un rucsac relativ plin. Apoi cu o chinga trecuta pe dupa sa si una pe dupa ghidon, ajustandu-le lungimea si fixandu-le cu o carabiniera iese un sistem super comod. 

Si uite asa urcam in creasta in 1h45, de ne suprindem chiar si pe noi insine.

In creasta un vant hain care nu ne indeamna sa pregetam prea tare. Planul era sa coboram spre Gura Lalei. Din amintirile mele drumul nu avea sa fie ciclabil pana la intrarea in padure, insa a fost mai rau de atat. Limbi de zapada, poteca ingusta, traversari de rau (desculti), jnepeni si un efort constant de a cara bicicleta la vale. Dupa zapada neatinsa as spune ca suntem printre primii turisti pe aici pe sezonul asta si oamenii pe care i-am vazut sus la lacuri au coborat din creasta pentru a campa acolo si in niciun caz nu au urcat de jos pe aici, pentru a iesi in creasta. Este mare diferenta fata de poteca din septembrie 2015, partial si datorita faptului ca acum e inceput de sezon si drumul nu a fost curatat nici de jnepeni si nici de cazaturi.
Coborarea in caldarea Lalei. Ups, cam multa zapada pe aici... 
La picioarele noastre sta marea de jnepeni prin care vom cobori 
Ecuatia contine treceri de rau, limbi de zapada, jnepeni 
Ajungem insa la padure si descoperim o stana/ adapost nou cu un foisor dragut unde ne instalam pentru noapte. Locul e incredibil de salbatic. Suntem singurii oameni pe o raza de multi kilometri si oricum, pe aici nu trece multa lume in general. Apa si lemne sunt la discretie asa ca suntem in elementul nostru cu foc, supa si somn de voie.

Ultima trecere de rau, in drum spre adapostul nostru de astazi seara 
Masa de seara, work in progress 
Noapte de mai in Rodnei

Jurnal Radu

Track si date: aici


Foto by Radu

joi, 31 mai 2018

Florar de Brasov 2018


Drumul Vechi si Stejeris

Urc bine pe Drumul Vechi, dau chiar o tura pe Bradu si cobor clasic pe Stejeris. Asa cum ma asteptam nu am facut upgrade la tehnica de coborare peste iarna.

Track si date: aici

Inainte de weekend

Cum cursiera mea e cu rotile in sus (de fapt fara roti) imi raman ca activitati principale doar alergatul si MTB-ul. Si cum inca ma resimt dupa cazatura din Sureanu si nu prea pot sa alerg  neam la vale, imi omor serile in saua MTBului. Urc pe potecuta redescoperita de Radu ce merge pe deasupra cabanei Companiei de Apa, cobor la Iepure si mai dau o urcare lunga pe forestier pana pe Tampa. E fascinant cum din cateva poteci banale pe Tampa poti sa strangi cu usurinta 700-800 m diferenta de nivel.

Track si date: aici

Vin ploile. Poteci vechi de MTB. Poteci noi de alergat

Dupa o pauza de o saptamana de alergat, sunt curioasa cum se simte piciorul meu stang la coborare. Pentru ca m-am plictisit usor de potecile de pe Tampa, imi mut centrul de interes la Pietrele lui Solomon, caci am niste idei de ture de alergat faine cu plecare si sosire acolo. Cu masina ajung destul de repede si cum ziua e lunga, pot sa ma intind doua ore de voie pe potecile de la poalele Postavarului. Imi fac planul cu atentie, astfel incat sa am parte de o coborare cat mai lina si alerg pe BA pana in Poiana Mica, apoi pe Drumul Vechi pana la Cariera Veche, intru pe traseul de la Semi Intersport pana la Bancuta si cobor pe poteca ce merge deasupra cabanei Companiei de Apa. Am sa revin in zona si pentru o Pestera de Lapte si coboare pe Crucur, ba chiar pentru un Postavaru in alergare cand se va mai lungi putin ziua.

Track si date: aici

Easy morning run cu Lilly (Stejeris-Blvsd-Prund)

Nevoie mea de diversitate ma face sa ciclez traseele de alergare. In plus imi place sa duc oamenii prin locuri noi si nu sa frec saptamana dupa saptamana Serpentinele. Asa ca acum a venit randul Stejerisului sa il includ in alergarile mele matinale cu Lilly. Easy run si la deal si la vale.

Track si date: aici

Cu MTB-ul lui Radu

Cum Radu imi tot spune ca ar fi cazul sa imi schimb ghidonul la 29er, ies de proba cu MTBul lui, sa vad cum ma simt. Desi eram convinsa ca nu o sa imi placa, mi-a placut chiar mult. Dar nu ghidonul. Ci toata bicicleta cum se simte. Mare, mare greseala sa iesi cu o bicicleta mai faina ca a ta.

Track si date: aici 

Alergare solo. Drumul Vechi-Pestera de Lapte-Crucur

Alergarea de saptamana trecuta mi-a deschis pofta de poteci noi. Tampa poate sa ramana pentru zilele scurte de toamna. Acum e aproape vara, ziua e lunga si e momentul perfect pentru diversificare. Momentan, pana epuizez oferta, mi-am mutat punctul de plecare la Pietrele lui Solomon. Cu drumul pana acolo si o incalzire riguroasa reusesc sa plec la 18.30 si apoi am 2h30 de lumina, sa tot alerg. Pentru astazi am ales Drumul Vechi (eram curioasa cum se simte si in pas alergator, caci in saua bicicletei il stiu destul de bine)- Poiana-Pestera de Lapte, totul ca sa ajung in muchia lunga a Crucurului. Mai e loc de a extinde putin traseul daca includ si radacinile de langa partia Bradul-traversat partia si curba de nivel spre Cariera Veche. Si de asemenea, trebuie neaparat sa fac cateva alergari pana spre varf si sa variez coborarile. Idei am, picioarele vad ca merg, vara nici nu a inceput. Vai ce ma bucur!

Cat despre alergarea de azi, mi-a cazut foarte bine, in ritmul meu, asezat la deal, pe poteci atent alese la vale, cat sa dai drumul la picioare si sa simti pentru o fractiune de secunda ca zbori. Din goana pasului alergator am analizat si coborararea pe Crucur la MTB si concluzia e ca trebuie sa vin pe aici la studiu caci am niste pasaje care probabil, cu ceva erfort, tupeu si incercari ar putea sa imi iasa. 

Track si date: aici 

In cautarea bujorilor din Piatra Mare

Planurile pentru ziua de luni se schimba din mers. Initial aveam in minte o tura de cursiera spre Piatra Arsa, dar in Bucegi ploua. Desenez altceva in jurul Brasovului, dar la 3 ploua si in Brasov. La ce bun sa termini munca devreme, daca afara ploua. Si ce poti face pe ploaie? Pai singura optiune ar fi o alergare. Asa ca las Postavaru cu ale sale cunoscute poteci pentru alta data si dau o fuga in Piatra Mare. Cand am plecat de acasa, pe Calea Bucuresti e inca ud, semn ca pe aici a trecut de curand norul. La Dambu Morii atmosfera musteste a apa si aburii se ridica continuu de pe vale dar vremea da semne clare ca se va indrepta pe final de zi. Planul cel mai rezonabil ar fi o urcare pe la 7 Scar (unde de obicei este ud si alunecos) si o coborare pe Familiar. Muntele nu e chiar pustiu si pana la 7 Scari ma intalnesc cu doua grupuri de turisti. De acolo raman insa singura, caci programul de vizitare a canionului s-a inchis si nu urca nimeni asa tarziu spre cabana. Trudesc din greu la deal, caci fara bete nu e deloc usor si imi pare ca urcusul nu se mai termina si ca progresul meu este mult prea lent. E adevarat ca picioarele nu prea merg astazi si nu stiu de ce, caci le am odihnite, insa eu insist, urmarind cu ochii linia padurii ce sper sa dispara curand si sa scoata la iveala poiana in care e asezata cabana. La 1600 m alearga norii, asa ca o tulesc si eu spre varf, visand la versanti plini de bujori si la o vedere faina spe Bucegi. Iarna si-a spus cuvantul asupra bucatilor mai abrupte din poteca si terenul nu e neaparat facil. Sus in culme gasesc versantii roz intuiti, insa Bucegiul se incapataneaza sa ramane ascuns in nori. Nu preget prea mult pe varf, 2-3 poze si incep sa cobor cu grija. Singura fiind si cu bagaj minimalist, siguranta mea e pe primul loc. O glezna sucita si nu mai ajung la masina decat la 12 noaptea la lumina telefonului. Jos, in Dambu Morii, un cioban tanar de la stana aparuta la intararea pe Familiar ma intreaba de unde vin, daca am facut tot drumul acela singura si daca nu mi-e frica de animale salbatice. Teama imi este, insa cu ursul te poti intalni si pe drumul de Poiana, iar cu mistretii pe Molidului, asta nu e un motiv sa nu mai merg pe munte. Merg de ani buni pe munte singura, de cand stau in Brasov, mai mult de jumatate din iesiri le fac singura si nu pot decat sa sper ca animalele salbatice vor ramane salbatice si fiintele se vor speria unele de altele, asa cum este firesc sa se intample. La cabana opresc putin sa il salut pe cabanier, iar apoi Familiarul se scurge in 45 de minute. Inca nu e timpul de MTB, e prea devreme, drumul e inca ud si ravasit de iarna in partea superioara, dar vin el si timpul bicicletei in Piatra Mare. S-au strans la final 16 kilometri cu 1200 m diferenta de nivel, un varf, bujori, vreme buna si picioare cu suprinzator de putina febra musculara a doua zi.

Track si date: aici





duminică, 20 mai 2018

Cozia MTB 2018


Cozia MTB m-a pus in mari dileme in saptamana de dinainte de concurs, deoarece nu stiam daca sa ma inscriu la traseul lung sau la traseul scurt. Din descrierea lui Horatiu, traseul lung parea foarte fain, dar avea pe site un timp limita intermediar de 4 ore dupa 40 de kilometri si nu eram deloc convinsa ca pot sa scot 10km/h medie pe primii 40 de kilometri. Asa ca optez pentru traseul scurt. Pe la jumatatea saptamanii cand prognoza se arata perfecta, am inceput sa regret decizia, dar vineri cand apele s-au mai limpezit si ploile pentru sambata pareau iminente ajung la concluzia ca nici cu traseul scurt nu e chiar asa de rau. Pe mine nu ma avantajeaza distante mici, nu am zvac in prima parte si de regula recuperez pozitii in partea a doua a unui concurs, cand lumea incepe sa oboseasca.

Ma gandeam deja cu groaza cum toata lumea avea sa tasneasca la start si eu voi ramane de caruta inca de pe primul kilometru de asfalt. Situatia nu a fost mult diferita fata de ceea ce mi-am imaginat, insa m-a ajutat apoi urcarea hotarata de pe forestier. Un drum asa cum imi place mie, cu un gradient constant, in serpentine, castigand rapid altitudine si cerand efort pentru asta. Aici incep usor, usor sa depasesc si o tin asa, pe intreaga urcare. Fete, baieti, insa mai ales fete, asta ma interesa momentan, caci recunosc, stiam cam cine vine si plecasem in minte cu un singur gand: sa scot un timp sub 2h46 (primul timp la tura scurta in 2017) si sa prind podiumul. 
Punct ochit, punct lovit, ca sa zic asa
Cu urcarile imi era clar ca o scot la capat, dilema mea era cum vor fi coborarile. De regula ma astept la ce e mai rau, mai ales ca imi lipsesc atat curajul cat si tehnica de a ma da la vale si cobor mereu foarte prudent, pierzand foarte mult timp, acolo unde altii castiga fara efort. 

Din fericirea urcarea de 9-10 kilometri de la inceput a reusit sa ne imprastie destul de bine, si desi am destul de multi baieti in urma mea, nu se face mare inghesuiala, a si citi coada in spatele meu pe portiunile de single trail. Portiuni care intre noi fie vorba nu sunt nici grele si nici lungi, ele facand mai mult legatura intre diverse segmente de drum de pamant. Lucrurile merg bine pana in momentul in care o prind din urma pe Adriela, care intuiesc ca este prima fata. Asta se intampla la o coborare pe un sant, unde Adriela se da jos de pe bicicleta, iar eu raman in sa. Dropperul ma ajuta foarte mult, caci imi permite sa ma joc cu inaltimea seii si pe portiunile inclinate sa o cobr suficient de mult cat sa imi dea siguranta. Coborarea pare a fi deci un punct slab si singurul, caci cum vine urcare, Adriela ii da pedala si se duce. Traseul ne poarta acum pe un forestier pe care il stiu, din epica din Capatanii de vara trecuta, stiu ca e destul de valurit, asa ca decid sa nu fortez si sa continui in ritmul meu. Daca reusesc sa nu pierd prea mult timp pe urcare, am sanse sa recuperez pe ultima coborare, de 7 kilometri.

Prin punctul de alimentare trec ca vantul si ca gandul, si la oferta unui pahar de apa raspund ca am bidonul plin. Nu era chiar plin, doar pe jumatate, dar avea sa imi ajunga pentru urmatorii 5 kilometri de urcare, singura care mai conta. Aici iau si singurul gel al cursei. Mi se pare suprinzator caci la Maratonul Vinului, desi am scos un timp relativ apropiat am folosit 4 geluri si 2 bidoane de apa, iar aici unul singur si trei sferturi de bidon de izotonic. Urcarea numarul 2, numita sugestiv pe Strava Belea 2 merge metodic, tinand ritmul dar fara sa fortez. Cam dupa 3 kilometri o vad pe Adriela si fac ce stiu mai bine. O las putin mai moale cat sa cobor pulsul, ma pun in spatele ei, presez putin desi o simt ca si ea lasa pedala, iar apoi, cand ma simt bine, depasesc. Strategie veche de la concursurile de alergare. Mai am inca 1.5 kilometri de forestier unde as putea pune ceva distanta intre noi si apoi ma bazez pe coborare. 

La finalul urcarii, voluntarii din post imi spun ca sunt prima fata. Asta voiam sa aud. De acum nu trebuie decat sa merg decent pe coborare. Nici prea tare cat sa risc o cazatura, dar nici prea incet. Doar cursiv. 

Coborarea se dovedeste a nu fi chiar asa, la vale. E de fapt o creasta cu destul de multe suisuri si coborasuri si cei 200 m insumati pe micile urcari de aici se simt durerosi dupa alti 1200 stransi pana acum. Sunt portiuni unde as putea sta in sa, daca Focusul meu nu ar trosni din toate incheieturile cand urc pe granny gear si deja imi fac planuri de revolta pentru acasa, daca mecanicul sef nu se ingrijeste si de bicicleta mea. 

Culmea asta e insa perfecta, fix nivelul de MTB care imi face placere. Toate obstacolele sunt marcate impecabil si ele oricum nu sunt cu adevarat obstacole. Traseul scurt nu e tehnic. Cel putin comparativ cu traseele din Postavaru, sau cu traseul de la Brasov Bike Race, care are o lungime si o diferenta de nivel comparabila. Cozia MTB este ciclabil si e un traseu frumos, pe care iti face placere sa te dai, ma ales cand poteca e atat de frumos curatata si trasa se vede clar pe pamantul umed, cu aderenta perfecta. 

Singurul loc mai trist este un fagas de pe ultimul kilometru, unde se lasa cu patinaj artistic pe noroi, insa ma consolez ca finishul e aproape, caci se aude deja galagia de la sosire. Cele 2h46 au trecut demult, ma apropii de pragul de 3 ore, insa avand in vedere ca nu se vede nicio fata in urma mea si ca ploaia pare sa imi mai dea putin ragaz, pot sa nu fortez nota. 
Finish

Frumoasele medalii de finish de la MTB, respectiv alergare (serie formata din fotografiile oficiale de la concurs)
De altfel, ploaia a fost chiar generoasa, caci mi-a dat ragaz inclusiv sa ma schimb si sa ma duc sa imi iau o portie de paste (foarte bune) si sa ma refugiez la caldura in masina. Pe cand ploua cu galeata si cu boabe mici de grindina, ma gandeam ca de data asta am ales bine si chiar nu tineam mortis sa fiu acum pe coclauri, impingand bicicleta cine stie pe unde sau strunind-o la vale, impachetate amandoua cu noroi. Este timp de o revenire in zona, preferabil in gasca mai mare, cat sa exploram in tihna si traseul lung si cine stie, la anul sa fac toti cei 50 de kilometri cu +2300 m in regim de concurs. Pentru anul asta a fost bine oricum :).
by Acasenii.ro

Sfarsitul de zi ma gaseste alaturi de prieteni dragi in casa parintilor nostri de langa Slatina, "arzand-o pe bogatie", dupa cum s-a exprimat Cristi, respectiv mancand cirese direct din pom.

Un weekend numai bun, inceput pe doua roti prin paduri inca verzi, continuat in cires si terminat invartind in oala de dulceata. Dulceata de cirese ce va umple la iarna clatitele imi va aduce aminte, invariabil de Cozia MTB si de padurile de langa Calimanesti prin care se ascund poteci faine de bicicleta.


joi, 17 mai 2018

Bucegi, bujori si poteci faine de MTB



Cu ochii inca carpiti de nesomn conducem pana in Moeciu. Ora de intalnire cu Adi a expirat si noi inca mai avem de luat micul- dejun cumparat pe fuga din Bran, dar peste el nu sarim. Ne trebuie energie pentru ziua de astazi, macar pana la ora patru cand Foreca anunta ca vin ploile. Bagheta proaspata, fasole batuta, legume si un copot de visine intra ca unse in sistem. Aruncam cateva lucruri in rucsac (mai ales haine mai groase dupa frigul de saptamana trecuta cu Suca din Leota) si  pornim din Valea Bangaleasa cu un push bike glorios pana in culme. Bicicleta nu sta neam pe rucsacul gol, asa ca ma resemnez sa o imping la deal.

Ajunsi in traseul de la 4Munti, depasim rapid portiunea de push bike si intram in zona ciclabila. Radu dicteaza ritmul si imi convine de minune, constant, rotund, ca un metronom.

Ratam prima intrare in padure, dar o prindem pe a doua si ne incurcam putin in urmele de bicicleta. Aveam sa descoperim la intoarcere ca de fapt poteca trebuia prinsa mai de jos. Mai pe bicicleta, mai pe langa ea, dupa experienta, tehnica si tupeu iesim din padure si in sfarsit zarile ni se deschid. Leota, Craiul, Bucegiul, Iezerul pierd zapada pe zi ce trece. Curba de nivel de sub Bucsa avea sa ne surpinda cu bujorii de munte infloriti cu o luna mai devreme. Momentan sunt doar primele tufe, insa in curand Bucegiul se va imbraca in roz si lui ii vor urma si alti munti ce ies, usor, usor din iarna. In sa ii vedem pe oameni, insa noi pregetam la poze, caci cadrele de aici sunt dintre cele mai faine.

Ride on!
Am venit in zona de trei ori in trei ani la rand si poteca printre tufele de afine se lasa din ce in ce mai usor descurcata pe masura ce trec anii. Progresul e lent, insa simt cum la fiecare repetare stau mai mult timp pe bicicleta. Radu imi spune ca ar trebui sa vin mai des si o zi intreaga sa frec poteca asta, pana imi iese, daca vreau sa imi intre ceva tehnica in cap...Poate nu ar fi o idee rea. Locul e fain si acum, primavara, dar si toamna daca prinzi o zi calduta.

Iesim in culme si pentru o scurta perioada de timp ne ia in primire vantul, noroc ca marcajul BR se lasa de-a coasta si ne pune din nou la adapost. Poteca si apoi drumul pe care rulam rapid ne apropie de Adi si de Andreea care erau si ei pe bicicleta si facem jonctiunea curand. Aflam ca ei vor sa se intoarca pe acelasi drum si sa lase urcarea in Saua Strunga pentru o data ulterioara. Prietenul nostru, norul cel negru de Leota ne saluta si el de la orizont si cum si noi vrem sa revenim in Saua Strunga pentru o aventura in timpul saptamanii, facem si noi cale intoarsa cu inima impacata, mai ales ca avem si companie si in mai multi e mai fain. Andreea are dreptate cand spune ca single trailul printre bujori precum si poteca prin padure ar trebui sa fie tare faine la vale, asa ca pornim o coborare care ne unge pe toti pe suflet. Ba chiar si sleaul spre Valea Bangaleasa a mers decent si revenim la masina mai repede decat ne-am asteptat.
Vederea clasica cu abruptul vestic al Bucegilor

Si am facut jonctiunea

La vale, din nou prin poteca plina de bujori (by Adi)
Ar mai fi timp pentru multe alte continuari, insa pe amandoi ne-a lovit asa un somn, incat punem pe pauza orice posibila continuare, urcam bicicletele pe masina si conducem spre casa. Prefer sa pastrez entuziasmul si pentru zilele urmatoare caci saptamana in Brasov are atat de multe dupa-amiezi frumoase pe care le petrecem afara si care ne fac o reala placere, incat nu se merita sa consumi totul in weekend.

Foto by Radu

marți, 15 mai 2018

Foc fara fum nu se poate. Mai ales la stana


Dupa ce dam jos stratul de praf depus pe noi dupa cei 54 de kilometri pedalati la Maratonul Vinului, ne urcam in masina si revenim pe Valea Prahovei, pentru o urcare in Baiului si o noapte la stana. Este probabil unul din ultimile weekenduri in care putem beneficia de siguranta unui acoperis deasupra capului, caci dupa Constantin si Elena oile vor incepe sa urce la munte si stanele cele bune vor fi ocupate pana prin octombrie. Avem in minte un loc bun din Petru Orgojoaia, unde intentionam sa facem jonctiunea cu Vali, Muha si Octavian care urcau din Traisteni.

Evident ca dupa 54 de kilometri in ritm de concurs, urcarea pe Valea Azugii se scurge incet, dar si dureros pentru posteriorul meu apasat de un rucsac destul de greu, in care am inghesuit cele necesare unei nopti friguroase de mai, caci caldura de aprilie fuse si se duse si temperaturile placute din Sureanu par o vaga amintire. Pentru noaptea urmatoare Foreca anunta 4 grade la Brasov. Noroc ca este timp destul pentru a ajunge cam in orice punct din Baiului. 
Sus, printre nori pufois si culmi verzi vrem sa ajungem
Valea Azugii pastreaza umezeala destul de bine si noi ocolim baltile cu delicatete. Este unul din putinele locuri in care padurea si-a pastrat inca verdele crud, caci mai peste tot culorile s-au schimbat si acum domneste pre-plinul matur al verii. Nu scap nici de data asta de push bike-ul de la iesirea din padure, insa am picioarele mult prea obosite, ca sa imi mai pun mintea cu el. 
Vali ma anunta ca stana la care voiam sa ne intalnim este ocupata si ochii ne cad involuntar spre o constructie recenta, vizibila pe muchia Cazacu, spre care merge chiar si o poteca ce pleaca fix din locul in care am iesit din padure. Logic ar fi sa mergem sa o inspectam, dar Radu pleaca inainte spre Varful Urechea, asa ca se pare ca vom alege calea mai lunga si cu mai multe poze. Muntii s-au pustiit, turistii au coborat este momentul nostru de intimitate cu muntele. Si momentul nostru in doi, atunci cand gandurile prind glas, caci natura ne inspira mereu. Ma bucura faptul ca impartasim aceeasi pasiune si ca avem o conditie fizica decenta, respectiv ca Radu nu trebuie sa faca eforturi prea mari ca sa mearga in ritmul meu si daca fiecare lasa ceva de la el (Radu), respectiv trage putin de el (Mike) ne intalnim undeva la mijloc si putem face niste ture foarte faine impreuna. Imi revin in minte alergarile lungi, turele de explorare facute cu ani in urma, cand incercam aceleasi sentimente, aceeasi bucurie a momentelor frumoase impartasite cu cel drag. Si pentru noi, cele mai frumoase momente sunt atunci cand suntem pe munte. Ele raman peste ani, acele imagini ne raman pe retina si tot ele sunt inspiratia pentru alte si alte reeditari.
Tipic Baiului
Odata cu finalul de zi se lasa si frigul, accentuat cumva de vantul care isi face de cap pe creste. Fix in punctul in care drumul coboara spre stana ii vad pe prietenii mei pe varful din fata. Sincronizare pinguineasca cum s-ar spune.

Ne inspectam cazarea din seara asta. E curat, doar ca nu avem unde intinde hamacele (asta e si dezavantajul stanelor pentru niste amatori de leganat ca noi). Asa ca alegem cea mai izolata camera pe care o decretam ca fiind dormitor. Constructia e mica si compacta. Doar 4 camere. In holul de la intrare punem bicicletele, in bucatarie facem focul, dormitorul e pentru somn si camera din fund, fara podea, ramane nefolosita...cred ca e beciul :). Vatra larga imbie la actiune si cat ai zice foc ne umplem de fum. Nu stiu daca o folosit la ceva, dar am avut atata fum cat sa ne ajunga pana la toamna si orice solutii am incercat (cu usa deschisa sau inchisa, cu tabla in geam, sau fara) nu au functionat. Totusi rezistam stoic caci avem 9 carnati de prajit si doar ora inaintata de culare si ora matinala de sculare ne determina sa mergem la somn. In dormitor ne asezam ca sardelele unul in altul, convinsi ca treaba asta tine de cald si dormim somn bun pana cand alarama suna neiertatoare la 5.15. 
Trupa reunita
Cazarea noastra de astazi seara
La Pensiunea Caprioara
Apusul zilei
Noi avem in minte o tura spre Saua Strunga, iar Vali si Muha vor sa ajunga devreme in Bucuresti, asa ca o luam cu totii din loc la ora 6.00. Afara este mai cald decat m-am asteptat si actiunea inceputului de zi ne sterge repede urdorii de la coltul ochilor. De data asta prindem poteca pe care o identificasem aseara, varianta ce ar fi si ciclabila daca bucatile de padure nu ar fi pline de cazaturi. Probabil ca la toamna, dupa ce va fi curatata de ciobani va fi o alternativa viabila in caz ca vom mai reveni in zona. 

Dupa 30 de minute iesim in drumul ce urca spre Urechea si ii uram buna-dimineata soarelui din varf. Muha spune ca de ar merge gondola, ar lua-o bucuroasa la vale, insa eu cred ca o sa guste coborarea pe drumul cartuasilor si golul asta in stomac nu o sa o faca decat sa fie atenta si concentrata pe ceea ce face.

Dand "Buna dimineata" Bucegiului
Ne incadram rapid pe marcajul TA ce ne va duce in DN1. Baietilor le place in mod evident coboararea si dispar rapid din campul meu vizual. Eu raman sa o mai astept pe Muha si ajungem cu totii la gara cu 15-20 de minute inainte de a trece Regiotransul spre Bucuresti. Este unul din rarele momente cand ii invidiez pe oameni ca merg spre Bucuresti si au in fata 3 ore de somn pana acasa, caci noi avem intalnire pe culmile Bucegiului cu echipa de preparatori ai traseelor de la 4Munti.


Foto by Radu