joi, 9 august 2018

Berevoescu si MTB in Fagarasul estic



Verticalitatea muchiilor Fagarasene ni se dezvaluie pe masura ce pasim printre pietre pe poteca ciobaneasca ce urca spre refugiul Berevoescu. Bicicletele par mai grele si mai incomode cu fiecare suta de metri castigata si trebuie sa recunoastem cu totii ca nu-i deloc usor sa cari bicicleta in spate vreme de aproape doua ore fara un rucsac de care sa o sprijini. Mike e singura care are si rucsac si a incropit si un sistem in care bicicleta sta pe el fara nici un fel de ajutor.

Dar noi suntem usori si rapizi (poate mai putin) asa ca trebui sa strangem din dinti pe masura ce mainile amortesc si pe masura ce cadrul isi lasa forma pe umeri si pe spate. Iar norii de furtuna ce par ca s-au intepenit peste Iezer ne fac sa ne ingrijoram putin legat de cat de usori suntem si de cat de putine haine avem dupa noi. Nu de alta, dar pe creasta adie un vant rece care in combinatie cu o ploaie neasteptata ne-ar face destul de repede sa dardaim de frig.

In schimb trebuie sa recunosc ca-mi place la nebunie pustietatea din partea estica a Fagarasului si din triunghiul format de Iezer, Crai si Fagaras. Sunt locuri prin care lumea ajunge mai greu, locuri ce par sa fie usor, usor recastigate de natura salbatica.

Cel mai bun exemplu e foretierul din partea nordica a Pecineagului, forestier pe care l-am gasit incredibil de napadit de iarba si de copaci tineri. Alt exemplu e drumul forestier ce urca spre Berivoiu, drum ce fost pe alocuri complet distrus de ploile din ultima luna. Inca nu-mi vine sa cred ca acum 2 ani urcam cu spor cu bicicleta prin locuri prin care acum e albie de rau. La fel de surpinsi cred ca sunt si ciobanii de la stana care au ramas cu un Aro blocat sus. Nu-i nimic, vine buldozerul si ii salveaza dar noi nu putem sa ne intrebam si ce alte drumuri si poteci au fost maturate de ploi.
Sarind muchia spre Pecineagu (by Doru)
Baietii sustin ca pe aici ar fi fost un drum
E ceva sa faci baie intr-un lac inconjurat de munti
Viitura care a matura inceputul drumului spre Berevoescu
Cica drumul trebuia sa fie asa
Dar ce e a lasat viitura in urma in urma arata cam asa
 In schimb tura pana aici a avut toate incredientele unei ture perfecte de fara, vreme buna, zmeura din belsug, o baie in lacul Pecineagu, afine din plin, salbaticie multa si lume putina.


Doar murele au lipsit din oferta
Incepem in cele din urma si coborarea spre Comisul si dureaza putin pana cand ne asezam din nou pe biciclete dupa ce le-am carat atat de mult in spate. In departare abruptul calcaros al Craiului e inca in soare, rotile musca in pamantul iar noi incercam sa ocolim bolovanii mai mari si smocurile de iarba si sa zburam cat cursiv la vale.

Trebuie sa recunosc ca sunt putine locuri in Romania care imi plac mai mult pentru MTB iar coborarea pana in Rudarita da un pic de sens carry-bike-ului din orele anterioare. Continua, lunga, provocatoare, cu Pecineagu stralucind sub noi, cu Craiul in fata. Tot ce ti-ai putea dori.
Hike a bike



Single trail pe creasta
Privind la coborarea de pe Comisul
Final de zi in Plaiul Foii
Track si date aici

Text si foto de Radu

miercuri, 8 august 2018

MTB Zarnesti Challenge


Initial concursul fusese programat o luna mai devreme, doar ca dupa cateva zile de deluviu in Brasov, culminand cu un cod rosu de precipitatii in ziua concursului, organizatorii au decis sa il amane. La momentul iulie 2017, intentionam sa merg sambata la proba scurta aici si duminica la Duatlon Tara Barsei. Bine ca vremea a avut alta parere si in weekendul acela, in loc de doua concursuri prin noroaie si dammage total pentru bicicleta, am facut o tura faina de cursiera pe la poalele Fagarasului.

Cum pentru inceputul lui august nu aveam nimic palnificat si Radu era deja inscris, ma inscriu si eu, la tura lunga, pe principiul deja bine- cunoscut "more pain for the same money".
Convingerile imi sunt zdruncinate de o recunoastere facuta de Radu joi, care imi spune ca bucatile care ne sunt necunoscute nu au nimic estetic in ele si ca pe deasupra e inca destul de mult noroi. In plus, vremea perfecta din weekend ne indeamna cumva la o tura mai lunga, eventual prin Fagaras...
Pana la urma ne hotaram sa mergem. Si sa mergem si in Fagaras, duminica :).

Cand ne strangem in Zarnesti pentru start constatam ca suntem o mana de oameni, deci pentru mine, 40 de kilometri vor fi mai mult o tura individuala. Asta nu pot sa spun ca nu imi convine, pentru ca nu imi place sa mi se sufle in ceafa nici la urcare si nici la coborare. Eu am ritmul meu, acel ritm de anduranta, care, daca ma lasi sa il tin, ma duce departe. Acum nu ma intreceam decat cu cronometrul, caci timpul limita intermediar din Prapastii, precum si timpul limita de la finish te fortau la o medie de 10 km/h . Si chiar eram curioasa daca pot sa duc 10km/h timp de 70 km. 

Serie de Boțea Constantin
Cum vorbim totusi de o zi lunga, plec relaxata din jumatatea inferioara a plutonului. Cum ii spuneam si lui Radu, eu am nevoie de 20 de kilometri ca sa ma incalzesc. 

Prima urcare prin padure imi place. 

Forestierul de viteza spre pasul Poiana Marului trece repede si ma vad in fata urcarii descrise de Radu, care avea sa ma scoata dupa 300 de metri diferenta de nivel pe o culme unde e rost de visine coapte si zmeura. Pacat ca eu ma lupt acum cu timpi limita si nici macar un ochi nu arunc in spate spre Bucegi. Dar stim deja ca vom reveni aici intr-o aventura din timpul saptamanii. Ajung la punctul de alimentare cu rezerve inca bune de energie. Aici stau si mananc in tihna dulciuri si fructe. Aflu ca Alexandra a trecut cu doar 2-3 minute inaintea mea, dar nici asta nu ma face sa ma grabesc. Preget mai mult pentru ca nu am niciun chef de coborarea coborarilor ce urmeaza. Inceputul pe iarba ma fura atat pe mine, cat si pe alti baieti din plutonul in care eram si o singura clipa in care am ridicat privirea de pe track ma face sa ratez curba la dreapta deapre care ma avertizase si Radu si asa cobor mai jos de poteca. Dupa o traversare in diagonala si un gard sarit reintram in poteca cea buna, insa curand, foarte curand, lucrurile se complica, devin ude, alunecoase, noroioase si abrupte, iar eu devin parte dintr-un trenulet de oameni si biciclete ce isi croiesc drum la vale.

Ma simt izbavita cand iesim in final in forestier. Pe asfaltul ce leaga Plaiul Foii de Zarnesti las putin pedala ca sa iau un gel si sa ma pregatesc pentru urcarea spre Coltii Chililor. Ma depasesc Vanessa si Ioana, dar nu imi fac griji. Stiu ca azi imi merg bine picioarele si le voi depasi pe ambele fete pe urcare. Soarele in care e scaldat drumul ma seaca de energie, asa ca nu fortez deloc nota. Pedalez conservativ, iar atunci cand consumul energetic e prea mare, ma preling din copac in copac, eu si bicicleta, eu si sleaurile, eu si noroaiele. Ma mai animez cand ma intersectez cu concurentii ce coboara spre Hora cu Brazi, pe o poteca paralela cu drumul pe care urcam noi. Pe de-o parte urmaresc cu atentie cat de accidentata e poteca (si din fericire nu este) si sunt curioasa daca ma voi intalni cu Alexandra, ca sa aproximez cam cate minute mi-a dat pana aici. Nu ca as putea recupera ceva, sunt doar curioasa... Ajung si eu la punctul de alimentare si dupa o scurta pauza, incep coborarea. Imi place, desi nu simt flow-ul. Imi propun totusi sa revin pe aici intr-o dupa-amiaza si sa fac vreo doua repetari, cat "sa simt" mai bine poteca. Stiu deja ca mai ales pentru oameni fricosi ca mine, repetitia ramane mama invataturii.

Pe scurta bucata de push bike ce precede Hora cu Brazi se consuma si singurul moment notabil al concursului. Vanessa m-a prins din urma pe coborare si din intrebarile ei legate de profilul traseului imi dau seama ca ma vede ca pe o potentiala concurenta. Stim amandoua ca azi urc mai bine, dar ca ea coboara mai bine, deci, daca am fi amandoua la tura scurta, ar fi normal ca fiecare sa ne facem calculele si sa aproximam cam cate minute pot pune eu pe urcare, cat poate recupera ea pe coborare. Doar ca suntem la ture diferite si cand ii explic Vanessei ca avem numere de culori diferite si depasim momentul "Aha", lucrurile se relaxeaza. O las in fata pe coborarea spre Gura Raului si de acolo drumurile ni se despart. Unul din voluntari imi face semn sa continui inainte spre Fantana lui Botorog. Intreb de un punct de alimentare si aflu ca e putin mai sus de Botorg. Cum stiu zona, imi imaginez ca e fix pe drum, la intarea in drumul ce urca spre Magura. Dupa ce trec cu stoicism prin tunelul de oameni si masini ce strajuiesc drumul pana la Botorog si meditez ca jumatate din capitala pare revarsata la munte weekendul asta (cealalta jumatate e cu siguranta la mare), astept sa apara pe stanga sau dreapta punctul de alimentare. Dar ia-l de unde nu-i. Masor ochiometric apa din bidon si sper sa imi ajunga pe urmatoarea bucla (coborarea in Moeciu si urcarea pe Valea cu Calea). Intuiesc ca punctul de alimentare e putin mai sus, pe drumul spre Prapastii, dar sincer nu am chef nici sa ma intorc la izvorul de la Botorog, si nici sa urc spre punct. 

Asa ca intru in padurea de foioase ce face ca urcarea spre Magura sa mearga mai usor. Prind din urma un baiat, schimbam cateva vorbe, apoi ii dau pedala, caci ma alearga timpul limita. Bucata de viteza prin Magura pica la fix in lupta mea cu cronometrul. Ma tot intreb cand vom intra pe o coborare mai tehnica si primesc raspuns destul de repede. Cobor cu grija, pe alocuri pe langa bicicleta, pana in asfaltul din Moeciu de Jos. Mai am undeva intre 40 si 50 de minute pentru Valea cu Calea si coborarea in Prapastii. Ar trebui sa imi iasa, dar raman la limita si stiu ca trebuie sa fac o urcare buna pe Valea cu Calea. Iau un gel sarat, caci cere mai putina apa si ma motivez sa dau ce e mai bun din mine pe una din urcarile care imi plac in mod real. 

In cele 30 de minute in care invart la pedale imi vin in minte imagini de la 4Munti, cand pedalam pe aici, cot la cot cu Bogdana, direct spre ploaia in care era scaldat Craiul. Acum e o caldura naucitoare, drumul pare mai spalat decat il stiam eu, dar nici nu e de mirare dupa ploile din ultimile doua luni.

Urc bine Valea cu Calea si Poteca Piticilor merge si ea bine. Ajung in punctul de alimentare si control cu 10 minute inainte de expirarea timpului limita, asa ca preget putin, cat sa ung lantul, mananc ceva fructe si sa imi umplu bidonul cu izotonic. Sunt putin intrigata cand vad ca de pe contrasens vin deja baieti care au terminat si bucla cu Prapastiile si se indreapta spre finish. Nu ma intreb ce au mancat, caci stiu de la Radu: kilometri pe paine.

Asa ca ma azvarl si eu in invartit de pedale in marea de oameni ce umple drumul prin Prapastii. Cred ca e a treia sau a patra oara pe anul asta cand fac urcarea asta si presimt ca o sa mai fie 1-2 repetari pana la finalul sezonului. Cum ii stiu deja fiecare curba, mai ramane sa imi invat si fiecare respiratie. Trec de Salvamont, trec de Cheile Pisicii si in spatele meu se aude constant zgomotul unui motor de enduro. Incep sa emit o presupunere, cum ca sunt ultima si am in spate inchizatorul. Oh well, nu am mai fost in situatia asta de la 2BE-ul lui Suca. Nu imi place deloc, dar nici mai repede nu am de ce sa merg. Totul trebuie calculat bine, ca sa ramana energie pana la final. Daca pana acum am consumat doar 3 geluri, acum incep sa bag unul la jumatate de ora. Pur si simplu simt ca am nevoie de ele ca sa sustin efortul. Rezultatele incep sa se vada si dupa ce las in dreapta drumul spre Curmatura, incep sa prind din urma concurenti. Macar pana in Saua Joaca sa nu mai fiu ultima. Din om in om, se termina drumul forestier, intru pe poteca, ajung la Table, ajung in Saua Joaca trag aer in piept si ma pregatesc pentru coborarea pe care ma vor intrece toti. Nu prea repede, dar cursiv, las reperele bine-cunoscute sa se scurga pe langa mine, pana cand ma vad din nou in Magura. De data asta, coborarea spre punctul de alimentare imprumuta poteca de urcare de la MPC, pana intr-un punct. Ultima portiune, pe o albie cu pietre netede si rotunde ma depaseste, asa ca ma dau jos. 

6h10 de la start, ultimul punct de alimentare si de aici trebuie sa bag viteza spre finish. Mai am 50 de minute pana sa se implineasca cele 7h si probabil cam 10 kilometri prin camp. Bucata asta imi pune rabdarea la incercare si nervii mi se intind la maxim in ocolul asta fara sens pe la periferia orasului. Trebuie sa stau constant cu ochii in trackul de pe ceas, caci ruta face o multime de zig-zaguri. Kilometrii acestia imi par fara sfarsit si au stricat toata bucuria coborarii din Saua Joaca. Ajung la finish cu 15-20 de minute inainte de termenul limita si nu vreau decat sa stau la umbra, sa imi spal bicicleta si sa plecam spre locuri mai aventuroasa, mai estetice. Imi pare rau ca nu am vazut esteticul din traseul de azi si eu l-am perceput doar ca pe o adunatura de drumuri/ poteci clasice din zona Pietrei Craiului. Poate senzatia asta neplacuta e data si de faptul ca MTB Zarnesti Challenge este fix primul concurs dupa 4Munti si diferentele intre cele doua sunt notabile.
Cand la start sunt 30 de oameni, cei din urma, mai prind din cand in cand si podiumul
(by MTB Zarnesti Challenge)


Cum Cristian Silaghi a cerut un feedback real, iata-l mai jos:
  • Traseul poate fi clar imbunatatit. Personal mi-a placut prima parte (urcarea de la circuitul de Motocros pana in Poiana Marului), precum si single- trailul ce coboara din Coltii Chiliilor spre Zarnesti;
  • Bucata prin camp (Gura Raului-Zarnesti) este fara rost (doar pentru a strange kilometri). Concursul (cel putin pentru tura lunga) poate fi oprit la a doua trecere pe la Gura Raului, predate numerele si apoi, fiecare concurent continua in afara concursului spre punctul de start.
Eventual se pot organiza 3 ture diferite, cea ce ar creste cumva atractivitatea traseului. Stim cu totii ca mai ales turele scurte si medii atrag participanti.
* Tura scurta, aprox 27 km (varianta actuala, dar cu oprire in Gura Raului).
* Tura medie, aprox 35 km, ce poate contine urcarea spre Magura si coborarea pe Poteca Piticilor cu sosire la Gura Raului (a doua trecere)- va fi in mod cert mai grea, caci va totaliza mai multa diferenta de nivel pe o distanta asemanatoare. Sau putem vorbi chiar intreaga bucla Magura-Moeciu-Valea cu Calea-Prapastii-Gura Raului, ce va da o tura medie adevarata de 47 km. 
* Tura lunga poate parcurge initial urcarea prin Prapastii (pentru a evita ambuteiajele pe Poteca Piticilor) si apoi, la final, sectiunea Magura-Moeciu-Valea cu Calea. Daca se doreste pastrarea distantei de 70 km la tura lunga, se poate include o urcare la Curmatura si o coborare pe BG sau PG (va creste si aici dificultatea traseului, datorita diferentei mai mari de nivel si a coborarii tehnice de la Curmatura, dar mare parte din cei care au participat anul acesta la tura lunga, ar participa probabil si in varianta cu urcarea la Curmatura inclusa).
  • Marcajul- a fost unul din punctele nevralgice ale concursului, mentionat de mai multi concurenti. Marcajele trebuie sa fie suficiente, intuitive si acolo unde este necesar, dublate (vopsea si banda). Stim cu totii ca benzile nu stau prea mult timp pe loc, de aceea o revizuire a marcajului in ziua competitiei este extrem de necesara. Fara track-ul GPS, incarcat pe ceas, nu m-as fi descurcat in portiunile pe care nu le stiam. 
  • Voluntarii trebuie sa fie bine instruiti cu privire la portiunea urmatoare de traseu, punctele urmatoare de alimentare etc. Si mie mi s-a spus ca exista un punct de alimentare putin mai sus de Fantana lui Botorog (ceea ce era adevarat), insa ma asteptam sa fie maxim in intersectia spre Magura, sau macar 2 oameni, cu cateva bidoane de apa...Altfel, trebuie comunicat explicit la briefing ca in punctul X este sursa de apa, insa fiecare concurent este responsabil sa se alimenteze de la izvor. Idem si pe coborarea spre Moeciu unde au fost plasati cativa membri Salvamont. Nimeni nu stia unde este urmatorul punct de alimentare.

In mod cert un eveniment creste treptat si, din punctul meu de vedere, ingredientele principale sunt traseul ales, maracajul impecabil si voluntarii/ echipa de organizare/ atmosfera de pe traseu. Cand toate trei sa regasesc in ecuatie, rezultatul va fi cu siguranta unul pozitiv.

Cu ganduri bune,

Date: aici 

marți, 7 august 2018

Cuptor de Brasov 2018


3 iulie- Piatra Arsa

Cand te trezesti pe nepusa masa cu doua ore libere, nu stai sa pui prea multe intrebari. Dai log out si de fapt, singura intrebare care te macina e "in ce loc fain sa mergi?". Ma decid sa mai bag o fisa cu Bucegiul, restanta de la Piatra Arsa. Sper la vreme buna si nori pufosi. Cel putin asa se vede de la mine de pe fereastra cand ma uit in directia Bartolomeu. Realitatea de pe munte e insa diferita. Atunci cand iesi din oras pe DN1 ai un scurt moment in care din unghiul potrivit se vad Bucegii. Si fata de imaginea plamadita in mintea mea cu norisori bucalati ca niste puti jucandu-se printre Acele Morarului am parte de un nor masiv de ceata si umezeala ce invaluie muntele de la 2000 m in sus. Oh well, vremea nu va fi spectaculoasa, dar macar sper sa nu ploua si o sa fac ceva miscare pe niste drumuri pe care ajung mai rar.

Urcarea spre Dichiu merge bine. Mai bine decat data trecuta. Merg intins spre Piatra Arsa, revin in Dichiu si apoi mai urc o data, tot sperand la un apus spectaculos. Totusi putin cate putin se strange diferenta de nivel si finalul de zi se apropie cu pasi repezi. Intre timp drumurile s-au golit si muntele imi apartine. Mie si animalelor ce isi fac veacul pe pajistile de la 1800 m. Cobor spre casa cu gandul spre weekendul prelungit ce ne sta in fata. 4Munti, MTB, echipa, o cu totul alta experienta.

Date si track: aici


11 iulie- Papanasi vs kilometri. De data asta au castigat cei din urma

Aveam de mai mult timp in minte ideea de a profita de drumul asfaltat spre Plaiul Foii si sa ajung acolo in timpul saptamanii pe cursiera, sa mananc o portie de papanasi si apoi sa ma intorc spre casa. Ideala ar fi o plecare la 17.00 de acasa, pentru a putea avea timp de toate. Altfel cam ai de ales intre mancat papanasi si intors cu trenul vs sarit peste papanasi si mancat kilometri. Nu eram decisa ce sa fac, urma sa ma hotarasc pe parcurs. Dupa calcule laborioase a reeiesit ca varianta prin campie ramane pe alta data, si daca o fac, macar sa iasa cu stil. Asa ca urc spre Poiana, ca mai apoi sa cobor in Rasnov. Incep anemic pe prima panta asa cum fac de obicei si ma activez abia cand sunt depasita lejer de doi baieti. Ma tin cu dintii de trena lor si putin dupa Belvedere preiau conducerea. Urcarea spre Poiana merge mediocru si sincer nu cred ca anul asta sa fie rost de un PB.

Cobor in Rasnov si pe drumul spre Zarnesti ma lupt putin cu vantul din fata. La fel si pe cel spre Plaiul Foii, dar peisajul compenseaza. Afara s-a racorit, e placut si Craiul isi tot schinba culorile. E putin trafic, asfaltul e bun si nu sunt singura care ma bucur de locurile astea pe doua roti, dar sunt singura pe cursiera.

In Plai ajung dupa 20.00, cam tarziu pentru papanasi, asa ca fac cale intoarsa spre Zarnesti. La vale si cu vant din spate merge chiar bine. Acum incep dilemele. Sa raman in Zarnesti pentru tren, sa merg spre Rasnov sau chiar spre Brasov? La limita as avea timp sa ajung in Brasov cu ultima geana de lumina. Ma hotarasc sa ma opresc acolo unde ma prinde trenul din urma, si tot mintindu-ma cu urmatoarea statie, intr-o intrecere continua cu noaptea intru in Brasov, cu 85 de kilometri la bord si fara papanasi.

Date si track: aici 

14 iulie - Ceva mai mult decat sustinator la 7500

De ziua Claudiei prietenii i-au facut cadou o inscriere la Marathon 7500, proba "O data la Omu" aka 1600 m diferenta de nivel, impreuna cu Andrei. Andrei saracul a fost prins la mijloc, dar ne-am gandit ca ar fi fain un concurs in familie, asa ca pe el nu l-am mai intrebat, ci l-am pus direct in fata faptului implinit. Inscrierea a venit la pachet si cu promisiunea ca Pinguinii vor avea grija de Miruna pe durata concursului, astfel incat Familia de Ursi sa poata alerga relativ linistita.

Cand am plecat vineri seara din Brasov sentimente contradictorii ma incercau, caci experienta "Mike are grija de Miruna" putea sa fie orice intre epic fail si succes. Miruna ma cunoaste, caci ne vedem cu Andrei si Claudia, in medie o data pe saptamana, insa nu am ramas niciodata singure. Mie una mi se parea in mod cert mai usor sa alerg decat sa vad de copil, dar in egela masura ma bazam si pe faptul ca Miruna e un copil sociabil si ca nevoia va readuce in memorie experienta pe care am avut-o cand a aparut fratele meu mai mic. Sau pur si simplu un oarecare instinct de femeie.

La ora 5.00 dimineata cand in tabara de corturi de la Pestera rasuna Zdob si Zdub cu "Buna dimineata", am zis ca e o gluma proasta, insa anunturile organizatorilor, verificarea echipamentului si startul celor de la 3200 mi-au facut somnul sa zboare pana la Omu si inapoi. Am mai pregetat in sacul de dormit pana pe la 7.00, cand, ca sa fie siguri ca nu ma fura somnul, CPNTistii au mai dat o data trezirea cu aceeasi melodie.

Eh, se pare ca asta e. Andrei si Claudia se pregatesc de start, eu si Miruna ne facem de lucru prin tabara. Ne tot invartim pe langa boxe, inspectam firele de iarba si le facem "Bravo" alergatorilor care pornesc la ora 8.00 in traseu. Primele 2h30 s-au umplut cu mancat de doua ori, plimbat, mangaiat vacute, navigat printre corturi, jucat in nisip, matait, plans, trantit cu fundul in iarba, invartit Miruna ca elicea avionului si folosit toate simturile ca sa ai grija de un argint viu precum un copil de 1 an jumate.

Pe la 10.30 cand deja obosisera atat atentia mea distributiva, cat si copila, o imobilizez in sistem si plec cu ea la plimbare. Stiam ca are sanse sa adoarma daca merg intins, asa ca avem de gand sa imi umplu urmatoarea ora cu o plimbare spre Pestera Ialomitei- Padina si o revenire pe asfalt. Capul ii cade greu pe piept, paraul care susuie pe langa noi e ignorat cu desavarsire, semn ca si copila e rupta de oboseala, nu doar eu. Totusi telefonul lui Cristi care ma anunta ca schimbul doi a ajuns la Pestera ne face sa ne intoarcem. Vali, Cristi si Muha au bagat sprint pe Jepii Mici si in 2h30 au fost la Pestera. Deja in mai multi, e mai simplu si printre povesti si vazut de fata trec si urmatoarele 2 ore. Cand verificam clasamentul intermediar vedem ca Familia de Ursi trecuse deja de Saua Strunga, asa ca ne pregatim sa ii primim cum se cuvine, cu galagie, talanga si copil, livrat teafar si nevatamat :)

Dupa ce ne incheiem misiunea la Pestera, ma alatur si eu grupului de Pinguini de pe Jepii si mergem spre Piatra Arsa si Jepii Mari, prilej de ganduri ingrinorate legate de ProParkul ce se apropie parca prea repede.

Date si track: aici

Familia de ursi si prietenii (by Dani Florea)
15 iulie. Suntem niste finuti (cursiera)

Desi sambata seara paream convinsa ca o sa ma scol duminica la 5.00 dimieata ca sa.plecam cum MTBul in Fagaras, nu a fost deloc asa, caci orele putine de somn de sambata si-au spus cuvantul. Ne justificam lenea cu vremea instabila anuntata pentru Fagaras si ramanem pe langa casa, plecamd pana la urma la o tura de cursiera cu multe urcari (Cheile Gradistei, Fundata, Ciocanu). Urcarile in Cheile Gradistei si Ciocanu imi sunt inca proaspete in minge de la 4Munti si probabil gandurile din ziua 4, cand ne indreptam spre finish, ori marturisirile sincere dintre mine si Bogdana de pe urcarea pe Ciocanu imi vor ramane inca o perioada proaspete in minte. Iar atunci cand se vor estompa, va ramane in urma esenta celor 4Munti 2018.

In orice caz, urcarile se simt complet diferit pe cursiera. Trec mai repede, insa sunt in egala masura mai brutale, mai ales Ciocanu. La final strangem cam 1550 m in picioare, iar urcarea spre Pestera ramane pentru o data ulterioara, caci ploaia pare sa fie serioasa, atat dinspre Rucar Bran, cat si dinspre Moeciu de Sus.

Dar am in minte un Moeciu Deluxe 2500 minim, pentru o alta zi de cursiera pe.langa casa.

Date si track: aici
Sirnea
22 iulie -Bazin matinal

In weekend sunt la Bucuresti, dar mai mult de un inot matinal cu Viorela, nu a intrat. Totusi asta e oricum o raritate ce are loc o data la 6 luni, deci merita mentionat

23 iulie- City run (Schei)

N-as fi crezut ca o sa ajung sa alerg prin oras in mijlocul verii, asta e activitate de iarna. Dar cand ploaia te incolteste peste tot, faci si tu ce poti. Parca e mai bine sa ma ploua in alergare, decat pe cursiera.

Date: aici

24 iulie- Stretching

Clasa de stretching de la Grand Fitness imi facea demult cu ochiul si azi i-am dat o sansa.

25 iulie - Ca prin urechile acului

Radu spune ca azi sunt nori inalti si nu va ploua. Asa ca plec la o tura de cursiera care sa includa pe final urcarea in Poiana Brasov dinspre Rasnov.  Ploaia ma fugareste pe bucata Vulcan-Rasnov si ma simt prinsa din ce in ce mai mult ca intr-un cleste. Pe prima parte a urcarii spre Poiana picura, dar ca prin minune se opreste si in afara de atmosfera sufocanta, nu am motive de nemultumire. De fapt, pe cand coboram spre Brasov eram chiar multumita caci am scapat ca prin urechile acului.

Date: aici

27 iulie- Cand totul e ud, raman forestierele (alergare)

Cum spune si in titlu, ploua iar, asa ca revin la siguranta alergarii. Cum potecile ies din ecuatie, leg un traseu de 11 kilometri pe Drumul Vechi-Poiana-Solomon. Am cam fortat pe coboare si presimt ca maine o sa imi simt cvadricepsii, dar daca ma bate gandul unui MPC si trebuie sa vad cum stau.

Date: aici

28 iulie- Soare. 9%.Sauna. Ploaie. Lepsa

DN2D Targu Secuiesc-Lepsa e un drum care ne place mult deoarece vine la pachet cu un asfalt bun si trafic putin. Cred ca momentul potrivit pentru a-l parcurge este toamna cand culorile padurilor de foioase si de pini pe care le traversezi te fac sa uiti mai usor de gradientele pantelor, dar cum vara asta e nesteptat de ploaioasa pe la noi, orice zi cu soare e o invitatie la plimbare. Cum amandoi aveam chef de pedalat, am pornit spre Targu Secuiesc si de aici am luat in piept panta si sauna din padure. Muschii se resimt dupa alergarea de ieri, asa ca pana la releu, unde ma asteapta Radu, abia apuc sa ma incalzesc. Coboram spre Lepsa, iar apoi, sectiunea Tulnici - Valea Sarii ma prinde pe picior gresit, caci uitasaem cat de valurita este.

In mod cert nu este ziua mea cea mai buna, insa dupa ce aprovizionez cu 2 pastile de nurofen de la farmacia din Tulnici si bag una in sistem, viata pare din nou frumoasa si mergem pana in Focsani, daca e nevoie. Oricum, tot invartind la pedale ma mir si eu cum se scurg kilometrii, si daca la inceputul zilei, Focsaniul cu ai sau +100 km parea foarte departe, acum dintr-o data, a devenit la o aruncatura de bat.

In Valea Sarii hotaram sa facem cale intoarsa si dupa o pauza tihnita de masa ne asternem la drum inapoi spre masina si spre locul unde se aduna norii. De altfel este evident ca pe dealuri ploua si nu apucam sa mergem 10 kilometri ca suntem trimisi urgent la adapostul unei statii de autobuz unde pregetam cam o ora, fara ca ploaia sa dea semn ca vrea sa se opreasca cu adevarat. Imi fixez ora 17.00 ca ora limita de plecare, indiferent de conditiile atmosferice, caci pana la masina mai e cale lunga si cel putin 13000 m diferenta de nivel de acoperit. Si acum stiu bine fiecare urcare...

Asa ca pe o ploaie constanta parasesc adapostul uscat, pedaland cu speranta ca nu o sa am parte de udatura toate cele 3 ore pana la masina. Si norocul imi surade, caci picurii devin mai mici si mai rari, in fata plafonul incepe sa se sparga si desi trebuie sa cobor cu grija si sa nu ma inclin prea mult in viraje, pedalez totusi constant spre vreme buna. Radu a decis ca mai sta ceva timp la adapost, si pleaca la 17.30, asa ca sunt singura. Imi place sa pedalez singura, caci am ritmul meu, unul de distanta lunga. Satele trec pe langa mine, urcarea de la Tulnici se duce si ea, cochetez cu o pauza de masa in Lepsa dar nu imi sare nimic atractiv in ochi, asa ca atentez la punga de Haribo din buzunar si 340 kcal se duc usor pe gat in gust dulce-acrisor. Am nevoie de combustibil pentru urcarea lunga din Gresu. Pedala dupa pedala castig metri pe verticala, se fac 2000 m urcati, apoi nu mai ramane decat o Poiana, si apoi iata-ma ajunsa in varf. Culorile arata fain, ceata sta aninata printre copaci, insa stiu ca telefonul meu face oricum poze praf si daca ma dau jos de pe bicicleta, greu imi va mai fi sa pornesc din nou, asa ca ma bazez pe pozele lui Radu si pe anduranta mea si ii dau legat pana la masina, incheind o zi plina sub culorile unui apus frumos.

Date: aici 





marți, 17 iulie 2018

Aventura din timpul saptamanii (Piatra Mare si Grind)

Nu, nu va impacientati, ambele ture sunt vechi, dintr-o perioada de acalmie a musonului brasovean. Parca au trecut saptamani si nu doar 10 zile.

Luni -Piatra Mare

Am plecat cu gandul sa dormim in foisorul de vanatoare din Horvatca, dar ne-au intors din drum vantul si frigul. Vremea e capricioasa vara asta in Brasov si putine sunt zilele cu vreme cu adevarat buna. De regula nu facem decat sa ne strecuram printre ploi. Asa s-a intamplat si astazi. Cand am plecat de acasa, vremea se arata buna. Cand am iesit din Brasov, o perdea de ploaie cadea atat spre Tarlungeni, cat si spre Centrul Civic. Dar Bucegji erau in soare cu toate detaliile la vedere. Si in Piatra Mare parea bine. Cand am ajuns la Dambu Morii, deja nori cenusi se ridicau din spatele masivului. Asa ca intram in padure, ca macar sa nu ii mai vedem. Urcarea pe Drumul Familiar nu te lasa sa ridici capul din pamant, asa ca uiti repede de nori si singura ploaie care te insoteste sunt picaturile sarate de teanspiratie care ies prin toti porii. Radu fie dispare de langa mine, fie trece pe langa mine fluierand, cert este ca urc in general singura, eu cu promisiunile mele ca nu mai calc a treia oara pe acolo pe bicicleta. Pare ca am uitat cum e, de anul trecut. Si imi mai pare ca ploile din vara asta au stricat multe poteci, inclusiv, pe alocuri, Drumul Familiar.

La cabana este liniste. Trec in goana, caci ne alearga noaptea si pana la locul de bivuac mai avem o bucata buna de carry bike. Nu ma intrebati ce cautam cu bicicleta in spate pe pantele bolovanoase ce preced iesirea pe platou, ca nici noi nu stim. Singura rasplata ne-a fost un apus de trei minute, cu o margine de soare rosu ce a iesit punctual de sub un plafon compact si cenusiu, doar ca sa intre in spatele unui alt plafon sidefiu.

Cum si lumina era din ce in ce mai putina si vantul de pe sus nu ne indemna chiar la un bivuac, hotaram sa ne intoarcem la cabana cu muscate in fereastra. Este oricum ceva atipic sa poti sa iti alegi orice pat doresti la cabana care de regula este plina si rezervata cu 4 saptamani in avans. Asa ca trebuie profitat in timpul saptamanii.
Apusul de 3 minute
Deasupra Brasovului, la 1600 m altitudine
Date: aici

Marti- Drumul Familiar. Ud

Peste noapte a plouat usor. Asa ca partea superioara a drumului e uda. Nu e o coborare care sa imi placa in mod deosebit, dar supravietuiesc pana jos si in rastimp de 1 ora schimbam decorul Poienii Sura de Piatra unde se gaseste cabana, cu cel al monitorului si tastaturii de la birou. Un sentiment de catapultare ne incearca, dar evadam, din nou, diseara. Cum spuneam, zilele cu vreme buna sunt rarisime in Brasov in vara asta si trebuie profitat de ele.

Date: aici

Marti seara- Grind. Si aici cu MTBurile

Carry bike -ul efectuat aseara intre cabana si platoul de sub varful Piatra Mare a fost doar antrenamentul pentru cel de azi dintre La Table si Grind. Inutilitatea lor imi pare evidenta. Utilitatea apare doar la 4Munti si la ProPark.

La Fantana lui Botorog e agitatie mare. Se vede ca a inceput perioada vacantelor si de acum potecile vor fi pline 7 zile din 7. Noi pornim in ritm de pedale invartite, pe drumul bine cunoscut spre La Table. Tocmai ce l-am parcurs la 4Munti, si cel mai probabil, il voi mai parcurge cat de curand si la Zarnesti MTB Challenge. Dupa ce luam apa de la izvor ne inhamam la caratul bicicletei pana la Grind si ajungem cand lumina e inca generoasa. Mancam afara si apoi ne imprastiem toate lucrurile prin refugiu.



Urcarea la Grind
A doua zi dimineata intoarcerea e prin Magura si incheiem astfel 2 zile pline, mult mai pline decat daca am pierde timpul pe acasa.

Acum nu ne ramane decat sa asteptam o saptamana cu 4 seri cu vreme buna, ca sa fim siguri ca nu dormim nici macar o seara in patul de acasa.

Date: aici 

marți, 10 iulie 2018

4 Munti 2018 (Piatra Craiului si Bucegi)


Etapa 3 - Piatra Craiului 

Aceasa este etapa care imi place cel mai mult. Da, nu urca la peste 2000 m, nu are nimic alpin si nici nu este provocatoare din punct de vedere tehnic, dar trece prin locuri dragi mie, prin satele de la poalele Craiului, traverseaza comunitati autentice si desi sunt multe forestiere si din ce in ce mai mult asfalt, sunt si poteci faine, iar de prinzi o zi cu lumina potrivita, vederile spre Crai si Bucegi compenseaza lipsa caracterului alpin. In plus, profilul de azi e mult diferit fata de celelalte etape. Nu exista o urcare mare, ci mai multe urcari si coborari scurte, ce dau nastere unui traseu valonat ce nu se potriveste oricui. Mie una nu mi se potriveste in mod deosebit, insa Bogdanei da, si in concursul asta nu e vorba despre preferinte individuale, ci despre echipa. Plec din nou cu un target de 6 ore in minte, dar ramane sa il maj ajustam pe parcurs.
Optimiste inainte de start (by Corina Fodor, aka Ecolife)
Plecarea din pole position, alaturi de oameni care fac la jumate din timpul nostru nu e deloc confortabila.
Cum spuneam. Sa pedalez in spatele lui Oac si al lui Maus e total nenatural
Ajungem in schimb repede acolo unde ne este locul (serie by Viorel Micu)
Sa pastram putina inertie, zic (by Corina Fodor, aka Ecolife)
Tururile de incalzire prin complexul din Cheile Gradistei nu fac decat sa ne ridice pulsul si de abia asteptam sa ne asternem in final la drum. O las pe Bogdana sa impuna ritmul pe bucata asta valurita si kilometrii se aduna pe nesimtite. Iesim in DN si apoi lasam in urma coborarea ce ne va scoate in asfaltul dinspre Ciocanu. Incercam aici sa o imping la deal pe Bogdana, si desi ne sicronizam la pedalat, nu mi se pare ca ajuta cu adevarat, iar cand reusesc sa o agat pe Bogdana cu ghidonul, hotarasc sa ma las de experimente. Asa ca ma apuc sa dau din gura. Ciocanu e un moment bun pentru povesti de ambele parti, pentru a trece in revista ce ne-a adus pe amandoua in echipa, ce cred prietenii comuni despre echipa noastra, ce sanse avem sa terminam, ce relatie avem fiecare cu concursurile, alergarea montana si MTB-ul. Povestile se insira cu usurinta si kilometrii trec pe nesimtite. Ajungem repede la bancuta ce marcheaza finalul urcarii si apoi nu ne ramane decat un rulaj placut spre Sirnea unde gasim punctul de alimentare si o echipa de oameni faini ce ne incurajeaza din tot sufletul si nu stiu cu ce sa ne mai ajute. Eu mananc pepene cu ambele maini si chiar mi se pare ca pepenele a intrat cel mai bine, prefect blansat intre zahar si apa.

Apoi urcam scurt doar pentru a intra pe o sectiune faina de drumuri de iarba si poteci pe curba de nivel ce ne vor duce in firul apei. Pana acum ne simtim amandoua excelent, moralul e sus si suntem hotarate sa nu ne fandosim prin Zbarcioara si sa luam problema in picioare de la bun inceput. Adica prin apa de la prima balta, caci inevitabil ne vom uda. La intrarea in firul apei ne intalnim cu Corina care ne incurajeaza ca apa e numai buna de o baie. Ce e drept, tot ce ajunge pe gambe se simte excelent, dar ce sare mai sus si uda bazonul nu mai e la fel de fun. Un bazon ud nu e cel mai placut echipament pentru inca o jumatate de etapa, dar Zbarcioara e fun. Este a treia tentativa pe aici si de departe cea mai reusita. Stam neasteptat de mult pe bicicleta, ne distram cu adevarat, chiuim pentru fiecare reusita si curgem la vale o data cu apa. E prima data cand incercam sentimentul de flow pe Zbarcioara, semn ca a treia tentativa e cu noroc. Stropii sar pe langa noi, furca lucreaza, pedalele se invart si incurajarile echipei EcoMarathon ne merg direct la suflet. Zbarcioara trece suprinzator de repede si daca ar fi un shortcut care sa ne duca la inceputul sectiunii, ca sa mai dam o tura, am zice da, pe nerasuflate. Simt ca mi-ar iesi cam pe jumatate fata de face baietii din filmul lui Dragos Costea, dar iese ceva, se simte progresul.

Zbarcioara (by Cornelia David)
In punctul de hidratare de la iesire dam cu ulei de lant la biciclete, miere pe limba si curaj in suflet si intram pe Valea cu Calea. Mie imi place urcarea asta. Mult. Bodgana e si ea montata si plina de entuziasm, si desi in fata noastra ploua, urcam cu spor si placere. Azi e despre bucurie. Bucurie impartasita cu coechipierul sj cu toti oamenii din puncte cu care am ajuns sa ne simtitm ca o familie. 

Scurta portiune de push bike de pe Valea cu Calea (by Corina Fodor, aka Ecolife)
Coboram frumos la Botorog unde mai facem o cura de pepene rosu in punctul de alimentare unde il gasim pe Ciprian Lolu, mai dau cu ulei pe lant si ne montam pentru urcarea spre La Table. Urcam singure, stand de vorba, admirand cum Craiul se curata de nori si purtand cu noi in continuare aceeasi bucurie in suflet. Intram pe poteca spre La Table, urcam cu zvac in Saua Joaca (bravo Bogdana!) si coboram spre Sirnea, o coborare pe care Bogdana preia conducerea si ajungem cu usurinta la punctul de alimentare din Sirnea, noi si inca 3 echipe de baieti. Ajci gasim gogosele si placinta, absolut delicioase, intra ca unse, si plecam cu totii pe asfaltul de viteza ce ne va scoate in DN. De aici ziua e terminata. Mai povestim putin pe urcarea spre Complex si gata-i si etapa de azi. A treia zi, mai mult MTB, mai bine, mai frumos. Pana acum 4 Munti mi-a mers la suflet.
Urcand din Sirnea spre DN
Finish etapa 3 (by Viorel Micu)
A iesit soarele (by Dan Feraru)

Etapa 4 - Bucegi

Ultima etapa de la 4 Munti, cea care in mod normal este cea mai scurta se anunta dificila datorita ploii anuntate in prognoza, ploaie ce avea sa inceapa inca din timpul noptii si sa tina inca 2 zile de acum incolo. Ma temeam de frigul din creasta si coborarea uda din Saua Strunga. Astfel incat, solicitarea lui Lucian de la sedinta tehnica de a avea la noi o a doua pereche de pantaloni nu mi s-a parut exagerata si am pus din oficiu in rucsac si o haina mai serioasa de ploaie. Am inca destul de proaspat in minte frigul din tura din Leota cu Alex, ca sa ma mai dau viteaza. Singura parte plina a paharului e ca vremea asta ploioasa ne-a ocolit pana acum si faptul ca am ajuns acum la ultima etapa face lucrurile mai usoare. 

In plus, in intervalul 6.30-8.00 in care forfotim cu totii pe langa masini, pregatim echipamentul, ungem bicicletele etc ploua anemic, cat sa ne lase sa ne desfasuram activitatile in aer liber. O ploaie torentiala fix la start era bomboana de pe coliva, insa in afara unei atmosfere apasatoare data de ceata uda care ne impresoara, nu avem de ce sa ne plangem. Stim deja ca traseul a fost rerutat, coborarea clasica din Saua Strunga fiind inlocuita de o coborare pe un traseu turistic marcat cu TR ce ne va scoate in Valea Bangaleasa. Insa pana atunci ne sta in fata scurta, dar tehnica bucata dintre Biserica din Fundata si Moeciu si apoi lunga urcare spre Buucsa.
In ciuda ploii, zambetul e inca la locul lui
Un fel de Rovine cu bicicletele pe circuitul de biatlon de la Cheile Gradistei (serie by Viorel Micu)
Coboram cu grija in Moeciu, mai ales cand dupa biserica, pe un forestier inofensiv aud in spate exclamatii, rabufniri metalice si un cauciuc pe pana. Din fericire e toata lumea intreaga si bicicletele functionale (cu exceptia unei pene). Dupa asta coboram cu si mai mare grija, de fapt aproape ca alergam pe langa biciclete la vale si ploaia ne prinde pe asfalt.

Aproape de asfalt (by Cornelia David)
Decid sa raman la tricou si manecute, caci rucsacul imi tine de cald la spate. Suntem in zona o echipa de feminin, una de mixt (Race Hub) si cativa baieti. Rulam pana la finalul forestierului. Baietii se opresc pentru un gel, iar eu ma apuc sa imping bicicleta pe poteca. Astazi vreau sa pun ceva mai multa presiune pe Bogdana, pentru ca sa terminam cat mai repede posibil si sa stam cat mai putin prin ploaie si zloata. Cred ca Bogdana mi-a citit gandurile, caci vine excelent in spatele meu. Continuam sa facem push bike pana cand poteca revine in drum. De acolo eu ma sui pe ea. Stiu urcarea asta bine, bine de tot si stiu ca pot sa stau integral in sa pe urmatoarea sectiune de drum lat. Sper ca exemplul meu sa o motiveze si pe Bogdana sa incerce. E ceva mai greu decat in mod normal, caci drumul de pamant s-a transformat intr-o combinatie de mici suvoaie, nisip, pietre, noroi, toate franand cumva roata si ingreunand pedalatul. Bogdana urca bine si ajungem amandoua destul de repede la intrarea pe poteca in serpentine ce ne va duce spre punctul de alimentare. 

Incerc si aici sa stau cat mai mult pe bicicleta, insa nu imi reuseste decat maxim 50%. Trebuie sa vin sa mai exersez, caci repetitia e mama invatarii :). 

Ajungem mai bine decat m-am asteptat in punctul de control si alimentare si de acolo pornim pe ultima bucata a urcarii. Ritmul este bun,  reperele vin si trec pe langa noi si iesim intr-un final in poteca pe curba de nivel ce ne conduce spre varful Dudele. Asta e o poteca din aceea exersata, si la fiecare repetare m-am simtit mai bine pe ea. Si acum se intampla la fel. Intre mine si Bogdana e o distanta confortabila, cat sa nu o incurc cu numeroasele mele ezitari. In fata nu e nimeni asa ca imi vad de echilibrul meu printre tufele de afine. Remarc ca s-au facut afinele si trebuie venit pentru o cura serioasa de fructe de padure. Din cauza cetii sunt usor nesigura daca saua din fata chiar ne va scoate in culmea principala si supriza e frumoasa cand constat ca asa este. Bogdana vine si ea pe bicicleta si bucuria imi e si mai mare. Ne tragem pe noi foitele si nu mai apuc decat sa ii spun Bogdanei sa aiba grija la coborarea pe noroi, ca dispare din campul meu vizual. Plec dupa ea si ploaia ce cade cu simt de raspundere face ca foita sa fie fix-pix. Macar se creeaza in interior o umezeala calduta si placuta. Pana in Saua Bucsa, tot pedalez ca sa o prin pe Bogdana. Acolo o gasim si pe Corina,o imbratisam si ii multumim sincer pentru orele petrecute in ploaie. Sa ne intelegem. Noi ne-am miscat tot timpul, am produs caldura, insa oamenii pe care i-am intalnit la coborare au stat mai toti in puncte fixe, asteptand concurentii. Toti concurentii, pana la ultimul. Asa ca nu am niciun fel de scuze sa ma vait de ploaie.
Corina Sava, la intrare pe TR. Afara ploua de ore bune (by Corina Fodor. aka Ecolife)
Coborarea alternativa pe TR este relativ noua pentru mine. Am mai facut-o o singura data, acum 10 ani la trekking, deci nu mai stiu nimic din ea. Se dovedeste a fi destul de ciclabila, chiar si pe acest teren neprimitor, si imi pun in minte sa mai revin pe acolo pe uscat. Dupa primele 10 minute la vale am deja noroi in adidasi si cand merg pe langa bicicleta simt cum apa imi balteste in incaltari. Singurele lucruri care ma intereseaza acum este sa cobor cu grija si sa urmaresc cum scade altititudinea pe ceas. Pe ultima parte, fix inainte de forestier, sunt cateva serpentine stranse unde mergem pe langa biciclete. In forestier rasuflu usurata si ii spun Bogdanei ca asta a fost. Concursul e de acum gata. Rulaj la vale spre Cheile Gradistei-Moeciu, urcarea clasica la complex si gata ziua, gata 4Munti. Ma inselam...

Avem parte de 2- 3 kilometri de forestier si inca 2 de asfalt, care merg repede, dar ma enerveaza la culme apa care imi intra in ochi. Nici ochelarii nu ajuta, caci nu sunt dotati cu stergatoare. Huzurul se termina insa, cand in fata imi apare o vesta portocalie de la organizatori, ne intalnim din nou cu gasca de la Ecomarathon si suntem dirijati sa facem dreapta, pe omuletul rosu ce urca in serpentine, cat sa intersecteze coborarea clasica ce vine din Saua Strunga.
Gata cu huzurul pe asfalt, din nou la noroaie (by Cornelia David)
Bogdana nu stie combinatia, dar eu am coborat de mai multe ori pe poteca pe care vom urca acum si ii spun sincer ca trebuie sa mai strangem din dinti inca vreo ora pana la Cheile Gradistei Moeciu. Bogdana nu zice nimic, dar imi e clar ca de acum mie imi va fi greu. Ea abia isi intra in regimul de anduranta. Ora asta mie mi s-a parut lunga. Un razboi al nervilor. Car fara probleme bicicleta la deal cand se inaspreste panta. Ma intorc ocazional dupa cea a Bogdanei care urca insa bine in spatele meu. Iesim in culme stand in sa, insa de aici nu imi mai vad rostul. Frumoasele poteci sunt niste sleauri de noroi, pe care strunim cu greu bicicletele. E provocator, dar cam atat. Placerea a cam lipsit azi. Sentimentele bune si rele vin si pleaca, valuri valuri. Ne intalnim cu Lucian si parcurgem bucata asta in paralel cu Mircea si Raluca, precum si cu o echipa de baieti (Panzer Division) cu care ne-am tot "duelat" zilele astea. Raman fara chef pana jos la asfalt, trecand prin balti, noroaie, contempland cum ploaia mi se scurge pe sira spinarii si probabil sfarseste in bazonul de ciclism. As avea nevoie sa rezolv niste mici probleme, caci pare ca absorb apa si prin piele si ea vrea sa iasa afara cumva. Doar ca nu imi vine sa ma opresc, sau dau pantalonii jos si sa ii trag uzi si reci inapoi. Cochetez cu ideea sa nu ii mai dau jos deloc, caci oricum maine intra la masina de spalat, dar tot intrebandu-ma cum sa fac, imi trece. Candva, dupa un timp nesfarsit, ajungem si la asfalt si ma activez si eu cand Bogdana imi spune ca ii scot geaca de ploaie din rucsac caci tremura necontrolat. Unul dintre baieti o imbraca cu un hanorac mare si gros in care incap 2 Bogdane si o grabim sa se urce pe bicicleta, sa pedaleze ca sa se incalzeasca. Trecem prin punctul de alimentare ca vantul si ca gandul caci nu ne mai stau in cale decat 5 kilometri pana la finish si momentan, prioritar este sa se incalzim. 

Pedalez cu rabdare. Acum chiar ca e gata. Nu mai avem ce sa ne spunem. Asteptam amandoua sa vedem cum vine din dreapta poteca pe care am coborat ieri, curbele vin si trec. La un moment dat Bogdana renunta la hanorac si trece la geaca uscata din rucsac. Continuam sa urcam, Craiul ne insoteste pe stanga, ploaia s-a oprit pe nesimtite si bucuria si caldura isi fac din nou loc in suflet. Eu am crezut in echipa asta din momentul in care i-am pus Bogdanei intrebarea si pana la finish. Si ma bucur ca am facut-o. Prieteniile forjate pe munte sau in incercari de genul acesta raman trainice si valoroase. 

Trecem de mana linia de finish, asa cum am facut-o in fiecare zi. 
Ultimul finsih de la 4 Munti (by Viorel Micu)
Si mult noroi
Astazi e ultima zi de la 4 Munti, dar traseele raman acolo, oamenii frumosi pe care i-am cunoscut vor veni si la alte concursuri. Sau poate ne vom intalni pe munte, cum ar fi bine si frumos sa se intample. Ploaia tine cu noi si desi plafonul de nori ramane jos, picurii se opresc si noi ne facem veacul pe gazonul de la complexul de biatlon. E ultima zi a "taberei" si deja ne uitam la ce va fi peste doi ani de zile. Daca vorbim frumos la festivitatea de premiere, poate il convingem pe Luci sa ne promita un 4 Munti si in 2020. Oricat de mult ne-am stradui nu cred ca putem intelege imensul efort organizatoric al unei maini de oameni ce stau in spatele evenimentului 4 Munti, doar am auzit cate putin despre plecat pe traseu la 3 dimineata, marcat, balizat, verificat marcaje, stat pe tarseu pana trece ultimul concurent si cum in Piatra Craiului baietii s-au intalnit cu Lucian de doua ori, in doua locuri diferite, umbla vorba printre ultimile randuri de oameni de la premiere cum ca sunt mai multi Lucian. 

Indiferent cum ar fi, in 4 Munti e suflet, e pasiune, e dragoste de munte, sunt oameni unul si unul, este fair play, echipa si toate astea fac ca pentru mine, participarea la 4 Munti de anul asta sa fie o bucurie. Eu chiar m-am bucurat 95% din timp si de-ar fi sa dau zilele inapoi nu as schimba nimic, nu mi-as retrage gesturi, nu mi-as lua cuvintele indarat ori gandurile nerostite. Si in primul rand, ii multumesc Bogdanei, caci fara ea 4 Munti nu ar fi fost la fel, sau cel mai probabil nu ar fi fost deloc (cel putin nu din postura de participant).
Premiere open feminin
Mana de oamneni ce au stat in spatele celor 4 Munti, editia 2018