sâmbătă, 1 iulie 2017

Ciresar de Brasov 2017



6.06 29er-ing cu Andrei


Andrei isi manifesta dorinta de a testa 29"er-ul, asa ca eu iau racheta lui Radu si iesim la o invarteala mica. E oricum prima iesire pe anul asta cu 29er-ul si sunt curioasa cum or sa se simta toate obstacolele clasice de pe coborarea spre Saua Tampei. Merge fain, mai relaxat decat cu Simplonul, doar ghidonul incredibil de lat mi se pare ciudat. Aproape ca ne prinde noaptea.

Date: aici


9.06 Se intoarce vremea buna (Poiana Marului)


Dupa cateva zile de ploi, Foreca anunta pentru azi vreme buna. Privirile mi se duc din jumate in jumate de ora, fara voia mea, spre fereastra, pandind momentul in care se vor sparge norii. Asfaltul e uscat, cursiera e pregatita, nu trebuie decat sa mai izbucnesc in pedalat. Targetul e sa urc in pas in Poiana Marului. Fac greseala sa si cobor in sat, dar promit sa nu mai repet pe viitor. Pentru o intoarcere prin Rasnov si Poiana nu mai am timp, asa ca raman in campie pedaland spre Vulcan si apoi spre Codlea. De acolo se cam termina energia, faptul ca nu am facut nicio pauza se cam simte, asa ca merg mai mult din inertie spre Brasov. Tragand linie la sfarsitul celor 70 de kilometri ma simt cam muncita, dar inima imi crestea de bucurie cand pedalam spre casa si vedeam cum vremea buna isi face din nou loc in depresiunea Brasovului, muntii se curata de nori si totul prevesteste o serie de zile superbe de vara, numai bune de stat afara.

Date: aici

13.06 Asta inseamna sa fii mafiot (Piatra Craiului, Prapastii, Magura)

Plimbarea prin Prapastiile Zarnestiului- La Table- Saua Joaca- Magura, mie una imi place foarte mult. Intr-o alta vreme as fi batut drumul din Bucurresti pana in Crai, chiar si pentru atat. Acum plec pur si simplu la 5 de acasa si am timp suficient pentru o tura lejera cu Andrei. Lumina in schimb nu ne ajuta neam si pozele ies complet neinteresante desi la fata locului atat Craiul arata interesant (cuprins de neguri) cat si Bucegii din care doar Batrana si Saua Strunga erau in soare.

Date: aici
Magura- by Andrei
Saua Joaca- by Andrei
14.06 Pasul Bratocea si Muntele Rosu pe cursiera

Aveam in minte de ceva timp sa dau o urcare dupa program in Bratocea, dar am tot amanat pana miercuri cand cei 6 m/spe directie NV/ SE m-au convins definitiv. Pe urcare are sa imi prinda tare bine, la intoarcere o sa il am din fata, dar va compensa cu faptul ca sunt pe coborare. Urcarea merge bine, desi e inca trafic greu pe DN. Cobor fara graba si cum stau bine cu timpul decid sa urc si pana la Muntele Rosu. O frumusete de urcare de 3 km provocatori de la inceput pana la sfarsit. Aveam chef de un Ciucas pustiu, voiam sa simt muntele ca fiind din nou al meu si pentru asta reteta e simpla: mers in timpul saptamanii cand nu mai e nimeni.

Revin in pas, fac jonctiunea cu Radu si coboram impreuna pana la masina. In spate Ciucasul ramane scaldat in ultimele culori ale apusului asteptandu-ne si data urmatoare.

Date: aici
Drum intins-by Radu
15.06- 1000 m in jurul Tampei

Desi stam de mai bine de 1 an in Brasov, tot mi se pare incredibil cate oportunitati ai doar pentru MTB in Postavaru. Azi m-am luat dupa Radu si Oac si s-au strans cu usurinta 1000m diferenta de nivel din 3 urcari diferite, 2 dintre ele in premiera: drumul vechi al Poienii si Saua Tampei. Mai problematic e cu coborarile, dar am toata vara sa lucrez si la asta.

Date: aici
Pe Stejeris
16-17.06 Ascutit inainte de potop

Nu stiu daca tura asta in Crai ar trebui inclusa la aventura din timpul saptamanii sau la o tura de weekend, dar prognoza dezastruoasa cu ploaie non-stop sambata si duminica ne-a facut sa ne mobilizam si sa urcam vineri seara in Crai. Radu propune Padina Hotarelor, ca fiind cea mai scurta cale catre creasta. Probabil ca asa e, dar cea mai scurta inseamna si cea mai directa, caci dupa ce lasi in urma drumul placut spre Schitul de la Coltii Chiliilor incepe brusc o poteca abrupta pe grohotis si pamant reavan ce urca sute de le metri diferenta de nivel pe o vale ingusta fara viziune. 1 km vertical de la masina si pana in creasta si ceva efort in cele aproape 2 ore de urcat. Nu, nu m-am ramolit chiar asa de rau de am ajuns sa urc cu 500 m diferenta de nivel pe ora, dar poteva asta chiar e necioplita si nu ai niciun spor pe ea. Desi atunci cand iesim in creasta e trecut de ora 21.00 si lumina se estompeaza rapid, culoarul de jnepeni care ma scoate aproape de varful Turnu imi pare drumul spre lumina. Izbavire, mantuire, spuneti-i cum vreti, dar eu prin Purgatoriul de sub mine nu mai calc prea curand si sper ca niciodata la coborarea.

Indicatorul de pe Turnu si o paine buna de mancat pana la Ascutit. Dar nu e graba. Acum, ca am iesit in creasta e chiar usor. Cateva varfuri. Sus-jos dar cu diferente mici de nivel. Ochii se obisnuiesc cu crepusculul si ajungem sa ne aprindem frontalele cand e deja trecut de ora 22.00.

Crepuscul in creasta
La refugiu mai sunt 2 polonezi care au in plan sa coboare maine la prima ora ca sa evite vremea rea. Cam asa vrem sa facem si noi. Peste noapte se porneste vantul si cad si vreo 2-3 averse, cat sa ude bine calcarul de Crai. In conditiile astea nu imi surade prea tare o coborare pe Cioranga Mare si optez pentru varianta cea mai simpla pe Padinile Frumoase. Oricum afara e ceata, vant si ar trebui sa coboram cat mai repede la vale. 
Pe coborare blestem adidasii de trail de la Asics care aluneca pe calcarul ud ca pe patinoar si le promit o retrogradare pe potecile de pamant din Postavaru. Mai mult nu pot, sau in niciun caz pe ud.

Ma relaxez cand intram in padure si plimbarea spre Curmatura ne cade chiar bine amandoura. Pe o poteca pustie, in aerul curat al diminetii, inconjurati de atata verde, cu gandul la o omleta si un ceai la cabana inca goala. Pregetam la Curmatura mai mult decat ne-am asteptat caci suntem tinuti in loc de prima rapaiala a zilei. Mai urmeaza si altele, insa ne vor gasi fie in drum spre/ fie la masina.

Restul weekendului se scurge prin oras, marcat fiind doar de niste placinte cu branza mancate impreuna cu prietenii, la un film bun (Ida).

Date: vineri si sambata




19.06 O Poiana scurta, cat sa punem sangele in miscare

Urc mediocru in Poiana, mai continui putin spre Rasnov si apoi revin in Brasov, chaising the sunset.

Date: aici

21.06 #gatala4 si ploaia la fel

De cea mai lunga zi din an...am muncit. Dar aveam de gand ca macar dupa-amiaza si cea mai scurta noapte din an sa le marcam cum se cuvine. Event pe FB, dormit sub cerul liber, oameni faini. Se pare insa ca si ploaia a avut acelasi plan, desi a fost secretoasa si nu a dat join. Preferam sa dea si sa nu apara. Acum nu stiu daca avea de gand doar sa ne faca o vizita, dar a bagat o udatura in noi, de ne-a dejucat toate planurile. Cum urcam noi asa alaturi de Claudia, Miruna si Andrei, cu norul de pe Bucegi tinut sub control din ochi si norul de pe Codlea de niciunde se intuneca brusc in mai putin de 5 minute si primele picaturi isi fac aparitia. Ne grabim si noi spre adapostul padurii si ne pinguinim toti 5 sub prelata de hamac asteptand sa treaca ploaia. Asteptari zadarnice timp de 45 de minute, stropi din ce in ce mai mari si mai desi, pana cand ne dam seama ca nu mai e de stat. Chiar de se va opri, udatura lasata in urma ne tair cheful de bivuac. Asa ca revenim spasiti la masina si ne promitem ca a treia incercare de bivuac pe Magura Branului va fi cu noroc.

Date: aici
Adapost
Moise
Ne retragem spasiti
22.06 Drop, ud si tehnica 0

De cand am ramas doar cu SPD-urile pe bicicleta, ma dau si mai prost decat inainte. Frica, teama, ezitarile sunt la ordinea zilei. Radu zice ca ma ajuta saa vindec, asa ca ma duce pe varianta care coboara din Poiana Stechil spre bazine. Inutil sa spun ca nu m-am vindecat de nimic, ca era ud, ca m-am dat jos regulamentar la fiecare obstacol mai ciudat si cele nspe repetari de dropul din poteca, desi mi-au iesit toate, a fost din cauza ingerului pazitor si nu a tehnicii mele. Dupa fiecare repetare ma miram ca nu m-am imprastiat nici de data asta si dupa 5-6, deja simteam ca fortez prea mult mana norocului. Totusi cred ca o sa dovedesc data urmatoare macar piatra aia mica din coborarea spre La Iepure

Date: aici

28.06 Stejeris cu Claudia si Miruna

Anul trecut imi facusem aproape un obicei din a iesi saptamanal cu Claudia pe undeva, profitand de zilele lungi de vara. Sper sa reluam obiceiul respectiv, de data asta in 3. Am inceput timid, pe langa casa, prin Postavarau, dar speram sa plecam curand in deplasare: Curmatura, Coltii Chiliilor, Bunloc, Magura Codlei. Idei sunt suficiente.

Date: aici
Cateva randuri de la Claudia: aici

3 fete cucuiete pe Stejeris

miercuri, 28 iunie 2017

Valea Zarnei si MTB in creasta Fagarasului

Asocierea bicicleta - creasta Fagarasului nu e prea intalnita. Fagarasul nu are neaparat cautare pe doua roti. Este mai mult un univers al trekkingului, zile lungi, rucsac mare sau incursiuni de o zi pe vai si muchii nordice. Doar pe sud sunt cateva circuite clasice, precum tura spre Curmatura Malita, si desi este brazdat de multe drumuri forestiere (si lungi) acestea nu au continuitate, terminandu-se cumva brusc in jurul altitudinii de 1300-1400 m. De acolo ori faci cale intoarsa, ori te angajezi intr-un lung push si carry bike. Cand am ajuns prima data la poalele Fagarasului cu gandul de a urca cu bicicleta in creasta alaturi de Radu, Dani si Doru, nu aveam, fara indoiala, nici cea mai mica idee in ce ma bag. A fost in egala masura greu si frumos. Salbaticia vaii Bandei, Craiul la apus si frumoasa bucata ciclabila de dinainte si de dupa Berevoescu au marcat amintirile mele din Fagaras. Cu toate astea in minte, m-am intors, pentru o noua explorare- de data asta pe Valea Zarnei. Pe scurt, pentru cine nu are rabdare sa citeasca intreaga poveste, vrea doar un rezumat si sa dea scroll peste poze (da, sunt ok si cu asta): a fost din nou greu, frustrant si frumos. Greu pentru ca 600 m diferenta de nivel cu bicicleta in spate nu sunt ca 600 m diferenta de nivel in alergare, frustrant, pentru ca nu am tehnica, nu am incredere in mine si in modul in care pot sa strunesc bicicleta mai ales cand sunt in SPDuri (si cand nu sunt, nu are niciun Dumnezeu, caci pantofii nu stau neam pe pedalele mininaliste) si frumos, pentru ca Fagarasul e unic, mare, roz la vremea asta si siret: cand e greul mai mare, iti scoate in cale o stana cu branza buna, un urs, un peisaj fain. ori cand frustrarea atinge cote maxime, o bucata faina in care stai pe bicicleta.
Mica aventura de fata nu ar fi fost posibila fara ajutorul lui Nico, Cindy, Suzi si Iustin, care ne-au dus pe noi si bicicletele noastre, pasageri, pana in Capataneni. Sambata dimineata Radu a luat startul la Vidraru Bike Challenge, eu, mai cumpatata si fara absolut nicio chemare spre concursuri anul asta, am decis sa ma menajez pentru incursiunea in adevaratul Fagaras. Spun adevaratul Fagaras, pentru ca traseul de concurs merge mai mult prin paduri si pe drumuri forestiere, fiind 95% ciclabil chiar si pentru un MTB-ist fricos ca mine. 
Dolce far niente sau cum sa te manajezi placut
Plecam din Capataneni pe la 17.00 cu gandul sa trecem de Slatina (Ag) si sa cautam un loc de cort pe Valea Doamnei. Nu am reusit nici macar atat, caci Radu era obosit dupa cei 90 de kilometri in regim de concurs si traseul nostru sarea vreo 2 muchii si cobora in 2 vai pana in Slatina (odata muchia dintre Turburea si Bradetu si a doua oara cea dintre Gruiu-Nucsoara si Slatina). Drumul framantat de copitele vacilor era asa cum il stiam de acum cativa ani cand am fost pe acolo cu Cristi, iar urcarea din Bradetu spre Gruiu (noua pentru mine) zici ca a fost deschisa cu ratracul, asa niste gradiente avea serpentinele cu pricina. Doua lucruri merita asternute pe hartie din acest sfert de zi: faptul ca in Bradetu, la aprovizionare, am luat (din nou) prea putina mancare si prea putine dulciuri, astfel incat in creasta visam doar prajituri scaldate in valuri de crema de cicolata si imaginea a trei babute ce stateau pe o banca, in dreptul unei case cocotate in varful dealului din Nucsoara si ma incurajau ca pana aici a fos de urcat si de acum e tot la vale. 
Sa tot fie ora 20.00 cand incepem coborarea si cum avem si apa si de-ale gurii, hotaram sa ne oprim inainte de Slatina, daca gasim un loc fain. Drumul se inscrie cumva in serpentine, urmand o perioada culmea dealului si cu destul de multa usurinta gasim pe o laterala o plaforma cu iarba scurta, ferita de vant si cu priveliste spre satul de sub noi si spre primele culmi ale Fagarasului. 
Prin fanete, ocolind drumul de vaci
Summer time life is easy

Dimineata se arata buna
Duminica dimineata pornim pe forestierul de pe Valea Doamnei si ne felicitam pentru locul intim si izolat de aseara pentru ca aici, petrecerea, muzica si gratarele sunt in toi. Dupa baraj se face insa liniste. Forestierul de pe Valea Zarnei e initial intim, ingust si frumos, bucatile mai inguste in care raul se strecoara printre peretii verticali alternand cu portiuni mai largi ce ofera o serie de prime perspective zona mai inalta a Fagarasului. Din loc in loc exploatarile de lemne au deteriorat drumul, lasand in urma doar santuri pline de noroi. Chiar si asa, forestierul nostru moare brusc la putin peste 1200 m, in dreptul unei traversari a apei. Trecem pe malul celalalt si noi si bicicletele si decid sa ma opresc sa ma spal. Ziua in amiaza mare, la un capat de drum unde numi tractorul poate razbi stau doar in pantalonii de ciclsim si dau cu sarg transpiratia jos de pe mine. Nu era nevoie sa fiu asa de harnica chiar de la prima trecere a raului, caci vor mai urma inca 4. In total au fost 5, la distanta mica una de alta, mereu urmand acealasi ritual: bagloslovit, descaltat, agatat incaltarile de rucsac, trecut om si bicicleta pe malul celalalt, bagloslovit din nou apa rece ca gheata, stat cateva minute pe mal sa isi revina picioarele la temperatura, incaltat, luat bicicleta de coarne, pornit mai departe. Repeat de 5 ori.
Deja pe forestierul de pe Valea Zarnei
Ultima trecere a raului
Pana la urma scapam de tot acest dans inutil si dam peste o bucata suprinzatoare, la putin peste 1300 m altitudine, unde stam pentru o perioada pe bicicleta. Pana cand drumul principal se bifurca in mai multe drumuri secundare. Plec in explorare pe cel mai din dreapta, care si urca pronuntat, sperand ca de sus sa am o imagine mai buna, de ansamblu, a optiunilor avute. Drumurile astea prin Fagaras pot fi adevarate capcane pentru ca multe sunt doar drumuri de exploatare, care nu duc nicaieri si mor pe un versant abrupt. Intr-una din aceste capcane era sa cadem si noi. Google maps arata un drum clar ce ducea catre o stana, drum pe care ne-am angajat si noi, cu avant, carand/ impingand bicicleta. Asta pana cand drumul s-a terminat cu o ruptura de panta si cu ceva deasupra noastra, pe malul celalalt al unui parau aproape vertical, ceva ce parea a fi un drum. Radu e convins ca aiae continuarea, eu sunt mai putin convinsa de asta. Asa ca Radu isi ia bicicleta in spate si pleaca in explorare prin bozii. Se dovedeste a fi continuarea, razbesc si eu in urma lui si fagasul cu pricina ne duce in coborare la stana pe care o vedeam din satelit. Aparent, varianta castigatoare nu era nici drumul din dreapta pe care am mers eu la inceput, nici drumul intrerupt pe care am iesit noi la stana, ci varianta de mijloc, ce se tinea pe langa firul apei, pe malul ei stang in sensul de urcare.
Nu speram sa mai stam pe bicicleta pe aici
Drum de taf
Imagini familiare
Bozii time
Radu se abate putin pe la stana, unde se vedea ceva animatie, cu gand sa intrebe de poteca mai sus si sa vada daca poate cumpara niste branza. Dupa o vreme il vad ca vine insotit de unul din ciobani cu o punga in mana, omul ii arata directia de mers (fix in sus pe vale), dau mana barbateste si ...pranzul se apropie. Eram cam pe sponci cu mancarea, iar o branza buna nu strica niciodata. Putea sa fie chiar si nesarata. Am invatat lectia si de data asta am pus si niste sare la mine. Branza se dovedeste a fi un festin regesc. Doua tipuri, ambele de oaie, bine scurse, una mai proaspata si una de burduf. Intra excelent cu paine si cum de apa nu ducem lipsa, putem manca pana nu mai putem. Stam pe loc si asteptam sa coboare oile de pe munte, le lasam sa treaca pentru a nu avea niciun fel de reglari de conturi cu cainii si pe la 15 si ceva, calea spre Curmatura Zarnei ne e deschisa. Valea e numai a noastra (asa credeam noi).
Inca mai avem din ea la frigider. O paste o mamaliga
Initial poteca ramane pe langa firul de apa si merge placut, castigand usor altitudine. Momentan impinsul bicicletei e mai spornic decat caratul ei. In 30-45 de minute ajugem intr-o caldare intermediara, unde mai sunt ceva tarcuri de oi si un adapost rudimentar. In fata ne sta un prag destul de mare, ce ne separa de caldarea superioara si unde nu mai scapam de carry bike. Insa e prima data pe ziua de azi cand ma opresc locului si exclam ca e frumos. Mi-a fost cumva dor de salbaticia Fagarasului din vaile nemarcate de pe sud, de caldarile sale largi smaltuite cu flori, de norii ce alearga pe cerul albastru de deasupra noastra inainte de a se strange cocoloase in jurul varfurilor din creasta. Pe aici reusim sa speriem si un urs tanar care dispare rapid pe versantul opus. Noi ne continuam urcusul sisific si abia pe ultima suta de metri diferenta de nivel, gasesc o combinatie ok in care sa car bicicleta pe rucsac timp idelungat, odihnindu-mi in egala masura mainile.

Cam asa urci in Fagaras cu bicicleta :)

Cam pe aici a trecut ursul inaintea noastra
Ca si in Valea Bandei, iesirea in creasta e cumva in serpentine pe un drum innierbat foarte slab conturat. Ne-am spetit ceva pe Valea Zarnei, dar acum cand ma uit in spate stiu ca am mai pus o piesa din puzzle-ul numit Fagaras la locul ei. De cate ori voi trece de acum inainte prin Curmatura Zarnei, valea din sud nu va mai fi un loc necunoscut, o parte obscura a masivului, ci voi sti ca undeva la 1400 m e o stana, ca poteca e una buna, valea e cumva segmentata de 2 caldari si drumul ce pleaca de la stana spre Valea Doamnei e unul anevoios cu multe treceri prin apa. De acum vor exista asocieri si o oarecare legatura afectiva, inerenta pentru toate locurile pe care le cunoastem. De acum voi avea amintiri de pe Valea Zarnei.

Curmatura Zarnei e neobisnuit de jos, la 1900 si ceva de metri si mai avem de urcat pe traseul de creasta pana la 2300 m. Nu ne intalnim cu nimeni, urcam in liniste, fiecare cu gandurile sale, cu efortul propriu, despartiti de cateva sute de metri bune. Il vad pe Radu cum pe anumite portiuni merge pe bicicleta. Eu merg de regula pe langa ea, constant, ca un metronom. Inainte de coborarea spre Bratila ne regrupam. Aici e loc fain de stat, caci Craiul de peste drum ne face siret cu ochiul. Hotaram ca nu are sens sa tragem spre Comisu in seara asta si ne oprim la refugiul din Curmatura Bratilei. Adapostul arata mai prost ca acum 2 ani, dar avand in vedere ca suntem singuri ne descurcam cu ce avem. Radu cade rapus de raceala destul de repede, eu atipesc din cand in cand, insa las usa deschisa, ca sa mai aerisesc putin inauntru. O inchid abia cand se lasa intunericul, ma cocolosesc in sac si adorm si eu, somn lung de iarna intr-o noapte scurta de vara, de la 8 seara la 7 dimineata.
In creasta poti sa mai si mergi pe bicla
Crai si nimic mai mult
Bratila
Luni profitam de bruma de rezerve refacute dupa noaptea de odihna si urcam spre Berevoescu pentru a prinde coborarea lunga spre Rudarita. Incheiem de facto tura la Plaiul Foii, cu o ciorba si o portie de papanasi mancate pe terasa cabanei pustii, cu Craiul ridicandu-se vertical, mai bine de 1000 m peste drum. Nu stiu daca vom mai reveni anul asta in creasta Fagarasului pe biciclete, caci ne mai asteapta si Iezerul, si Leota si o multime de alte masive, dar cu siguranta, in Fagaras ne vom intoarce, caci sunt atat de multe de facut si am profitat prea putin de aropierea pe care ne-o ofera acum Brasovul.
Bratila dimineata
 


Nebun de roz
Finalul e aproape- Pecineagu in zare
Se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, chiar si intr-o zi de luni
Date si track:

Foto by Radu

luni, 12 iunie 2017

Potcoava Bucegilor si o seara in Piatra Mare

Sambata 10.06 - Potcoava Bucegilor, Croco rules!

Entuziasmul lui Vali si al Muhai pentru MTB este molipsitor si in ciuda faptului ca dupa toate probabilitatile o sa ne innoroim nitelus, sambata dimineata spunem prezent in gara din Sinaia cu un plan nitel cam ambitios pentru Muha si Andrei: Omu- Batrana-Saua Strunga. Radu ne-a desfiintat din 2 vorbe traseul initial in Baiului, asigurandu-ne ca o sa fie cocina de porci cu noroiul de dupa ploile din ultimele zile si ca orice am alege (Ciucas, Crai, Bucegi) ar fi o optiune mai buna decat Baiului. Imi e teama ca tura in Bucegi o sa fie nitel cam grea pentru Muha si nu ar trebui sa o dau gres chiar de la inceputul sezonului si sa ii stric fetei avantul la MTB, insa si daca o sa ne iasa, o sa fie un bun etalon si Muha o sa capete curaj ca se poate si ca e fain la MTB.
Cam asta am eu in minte cand ma gandesc la Potcoava Bucegilor
Planificam sa urcam pe Dichiu si sa profitam de asfaltul pana in Piatra Arsa. Chiar nu isi avea locul un efort in plus pe forestierul spre Schitul Sf.Ana, Drumul de Vara si poteca spre Piatra Arsa- Babele. Orice efort la inceputul turei trebuie minimizat, pentru ca energia sa ajunga cat mai mult. Or sa fie dupa Piatra Arsa suficiente bucati de drum provocatoare, coborari care te muncesc spre Batrana/ Saua Strunga si o bucata lunga de asfalt pentru a reveni in Dichiu si pentru toate trebuie sa mai ramana "gaz". Chiar daca tura o sa fie grea, trebuie sa ramana loc si de bucurie. Preferabil la fata locului si nu retroactiv cand se sterg amintirile neplacute.

Pana in Piatra Arsa totul merge bine, vremea pare sa tina cu noi de data asta, stam bine si cu timpul si in sfarsit iesim de pe asfalt si incepe adevaratul MTB.
Asta e doar incalzirea
O asigur pe Muha ca urcarea la Babele e un drum, majoritar ciclabil si sunt privita circumspect. Stiu ca drumul mai e rupt din loc in loc, cu sleauri, pietre si alte obstacole, dar spre surpinderea mea Muha merge bine, urmandu-l pe Vali care alege mereu o trasa buna.

Ne tot intersectam cu un grup mare de copii care taie serpentinele drumului si ma bucur intr-un fel ca dupa Babele si mai ales dupa Omu o sa ramanem doar noi, bicicletele si muntele. 
Spre Babele, cu Costila si Caraimanul in campul vizual
Ajungem nesperat de bine la Babele si pornim apoi spre Omu. Si aici, pana la Cerdac poteca e in mare parte ciclabila. Ma straduiesc sa pedalez cu curaj dar si cu atentie si sa ma dezobisnuiesc de confortul psihic pe care ti-l dau pedalele tip platforma.
Pe drumul lat de dupa Babele
Drumul se transforma usor, usor in poteca


Pe sub Cerdac, Andrei cu Acele Morarului, Muha cu Omu in fundal
Cu exceptia lui Andrei, care poate nu vizualizeaza intreg traseul, noi 3 stim exact ce ne asteapta si in curand, in fata, ne va sta un push sau carry bike (dupa puteri si preferinte) care ne va scoate in poteca ce merge spre Batrana. Vali o instruieste pe Muha si ii pune bicicleta pe rucsac, Andrei decreteaza ca tura de fata se va urca rapid in top 3 ture epice, zurand fix pe locul 1 si eu ma pun pe treaba, respectiv pe dus biciclea mea in poteca. Le-as face o poza celor 3 Sisifi ce urca impleticit panta de iarba de sub mine, dar prefer sa ma grabesc la vale si sa ii iau bicicleta Muhai din spate.

Ajunsi cu totii in poteca marcata cu BR, il incurajam pe Andrei ca ce a fost mai greu a trecut si ca de acum nu mai sunt decat cateva mici gaturi de urcat si prindem curba de nivel destul de tehnica spre Batrana. Stiu ca acum tendinta este sa te relaxezi, dar mai e mult de munca pentru a struni bicicleta pe coborari. Plus atentie si concentrare. Si peste tot si toate se adauga peisajul superb care iti fura ochii.
Lumina devine superba
Primii bujori pe anul asta


Fiecare merita tras in cadru


Pajistile arata de vis
Mai e putin pana in Saua Strunga
Ajungem in Saua Strunga pe la ora 17.30 si sunt placut suprinsa de cum arata refugiul dupa renovare. Mirosul de lemn imi inunda narile de cum deschid usa refugiului iar bancuta din fata ma cucereste definitiv si stiu ca trebuie sa revenim aici pentru o seara si o dimineata tihnita.

Coborarea spre Padina merge greoi pana la stana, dar apoi coboram legat pana in asfalt. De aici tura noastra s-a cam terminat. In fata ne mai stau inca 20 si ceva de kilometri de rulaj pe asfalt spre Sinaia, via Dichiu. O tura faina, de inceput de vara in niste munti in care toti patru ne simtim ca acasa.

Date: aici

11.06 Piatra Mare cu MTBul

Aveam o curiozitate legata de Drumul Familiar, respectiv daca e mai rapid sa il urc la picior (sa ii zicem cu ingaduinta trail running), respectiv pe bicicleta, si am zis sa imi satisfac curiozitatea duminica asta. A castigat detasat urcatul la pas de asta iarna in detrimentul MTBului care a fost un push bike hotarat pe jumatate din traseu.

Tura a continuat in acelasi mod cand am luat hotararea de la intra pe TAul care ocoleste varful si am abandonat cu seninatate planul de acasa ce prevedea o continuare spre Clabucetul Azugii si am mers spre varf pentru o baie de soare si de lumina faina. Brasovul mi-a readus aproape o senzatie familiara de la alergare, dar pe care o pierdusem de cand am abandonat alergarile lungi: faptul ca poti fi in locuri ca acestea, in contratimp fata de tot si toate, egoist sentiment de bucurie si exclusivitate.

Coborarea spre Timisul de Sus e trista si ea. Am trac sa ma dau la vale de cand am doar SPD-urile pe bicicleta si nu pot sa trec peste, asa ca pana la forestier cobor mai mult pe langa bicicleta decat pe ea. Apoi prindem scurtaturile drumului pe care le stiam faine inca de cand am fost pe acolo in alergare cu Claudia si ma bucur si eu de 12 minute faine de dat. Atat au durat cei 300 m diferenta de nivel la vale.

Date: aici
Serpentinele de inceput
In sfarsit, o bucata plata
La cabana
Cu Ciucasul in fundal
TA-ul asta nu are nimic de-a face cu MTBul, dar ne-a dus in locul asta fain
Some day, we will all die Snoopy!
True, but on all other days, we will not.