luni, 20 ianuarie 2020

Varful Omu Morning Glory


Un rasarit la Varful Omu, in mjlocul saptamanii, intre doua zile de munca, era pe lista scurta pentru iarna asta, oricat de putin prietena sunt eu cu frigul si cu zapada (vai cate vorbe de duh o sa imi aud dupa afirmatia asta). Oricum asta e o iarna buna pentru standardele mele, cu putina zapada, fara geruri prelungite si fara pericol de avalansa. De altfel, cum nu a mai nins de saptamani, toate potecile sunt bine batute, urme sunt cam peste tot pe unde se merge constant iarna, si asta ne garanteaza ca ne vom putea misca repejor. Impartim tura in doua. Duminica seara urcam la Malaesti, iar luni dimineata urcam pe varf, coboram la masina si apoi mergem la munca. O sa fie ceva alergatura pentru a ajunge la timp la job, dar ne mintim ca suntem in forma si o sa ne iasa. Stau mult si cumpanesc echipamentul, inca de dinainte de a ne decide sa mergem. Adidasi,snowline si o foita subtire de fas ar insemna usurinta si viteza buna la urcare si coborare (cu exceptia Hornului Mare), dar probabil si frig la picioare luni dimineata si morcov in fund pe horn. Bocanci, coltari si suprapantaloni ar insemna mai mult confort, mai multa siguranta, dar o viteza mai mica la deal si la vale. Spiritul de conservare alege siguranta si confortul. 
Echipata regulamentar si facandu-le cu mana baietilor din Postavaru
Cum nu am mai fost de ceva vreme la Malaesti, nu ne amintim foarte usor cum e cu locurile de parcare pe drumul forestier, asa ca lasam masina destul de jos si avem de facut la pas cam un kilometru si jumatate de drum. Insa avem spor la urcare si cabana ne primeste cu caldura in sala de mese, foc in soba din camera, 2 ceaiuri fierbinti intra pe nerasuflate, iar apoi ne umplem seara citind dintr-o interesanta monografie a primei societatii de schi a Brasovului. V-ati putea intreba ce ar putea fi interesant la o adunatura de date si de nume, insa mie mi s-ar parut fascinant sa descifrez printre randuri cum arata viata in Brasov la finalul secolului 19 si inceputul secolului 20. Cu ce se ocupau locuitorii, care era distributia etnica, cum se mergea pe munte, care era geografia zonei, toponimele, cum se scria pe vremea aceea (desi fragmentele de jurnal au fost traduse din germana, modul de exprimare se poate intelege foarte bine). Bineinteles ca intr-o ora si putin nu am avut timp sa citesc prea mult, asa ca mi-am pus in minte sa continui lectura la biblioteca si eventual sa notez cateva idei interesante, caci ma identific din ce in ce mai mult cu orasul de sub Tampa si mi pare interesant sa ii descopar prin povesti, carti si istorisiri fragmente din trecut. Radem si o prajitura cu mere si ciocolata inainte de culcare si apoi ne bagam la somn, caci ceasul suna maine la 5.30.

Cerul senin si spuzit de stele lumineaza camera intunecata in care pana si focul din soba s-a stins. Ne echipam si cu ceva intarziere pornim pe poteca lata ce merge spre Hornul Mare. Ar fi intrat o cafea calda alaturi de ceva dulce, dar nu avem, asa ca ma multumesc cu aerul rece de afara si cu miscarea vioaie, care ne anima in 10-15 minute. Dupa ce mi se incalzesc degetele de la maini, e chiar bine. Drumul pana la baza Hornului Mare e parca mai lung decat imi aduceam aminte. Poate si pentru ca ultima data cand am mers pe aici era totusi vara. Trecem de bifurcatia cu traseul de vara si imi pun in minte o alta tura faina de facut cu Claudia, in care sa combinam cateva locuri dragi noua din Bucegi, printre care si Valea Malaesti. La vara, in pantofi de alergare, in cateva ore. Oh, de idei nu duc mai niciodata lipsa.... 

Apropierea de horn ma aduce totusi inapoi cu picioarele pe pamant. Respectiv in zapada. Si cu mainile pe piolet. La urcare e usor, e cea mai buna zapada pe care am prins-o pana acum, urmele sunt generoase. Doar ca toate sunt la urcare, nu pare sa fi coborat nimeni pe aici. Sunt cateva zone mai abrupte unde deja imi pun probleme pentru coborarea ce va sa vina. Incep sa regret ca nu am gandit cum trebuie tura si nu am luat casca. Ma uit la cei 200 de metri de sub mine si imi dau seama ca nu vreau sa alunec pe aici. Fata de alti ani, la iesirea in platou nu e nici cornisa, nici gheata. 
Potrivim coltarii

Urcand cu spor pe Hornul Mare
In intrecerea de astazi rasaritul a castigat detasat, iar noi am fost mult prea lenti. Primele clinuri ale Muchiei Tiganesti si apoi Bucsoiul de coloreaza brusc in rosu. Marea de nori de sub noi ii urmeaza, desi nuantele sunt ceva mai blande. Postavaru leviteaza parca, precum o Arca a lui Noe naufragiata printre valuri pufoase. Sub ea se ascunde depresiunea. Soarele se inalta rapid si arunca culoare peste tot ce este la peste 2400 de metri. In spatele nostru Craiul, Iezerul si Fagarasul se inalta compact, alpin, aproape ca un monolit. Daca nu le-am cunoaste scretele, am putea gandi ca e vorba de un singur masiv. Cand ajungem pe varf ne intampina si ceilalti munti mai mici, mai fara zapada, dar la fel de "plutitoari". 
Soarele a iesit deja peste Crai
Monolitul Crai-Iezer-Bucegi
Piatra Mare plutitoare
Si Postavaru cu o telecabina suspendata (prima din saptamana)
Stam ceva cam mult in vant pentru gustul meu, dar apoi o luam la vale si in 15 minute suntem din nou in buza Hornului Mare. De data asta ma uit in jos si il mai intreb o data pe Radu daca pe aici am urcat. Urmele sunt insa evidente si ma gandesc ca daca golul in stomac si-a facut aparitia aici, unde panta e relativ lina, presimt ca el va creste in mod accelerat cand ajung pe la mijlocul coborarii, in partea cea mai inclinata. Obiectiv vorbind nu e nimic greu. E insa o mare lipsa de exercitiu. Am coborat vai de abrupt la fel de inclinate, am coborat si pe aici de vreo doua ori, dar toate astea pe vremea in care iarna era sinonima cu coltari si piolet si nu cu pedalat pe trainer. Pasul imi e nesigur desi coltarii isi fac treaba. Doar eu nu am incredere in mine si in abilitatea mea de a-i manui. Radu dispare repede la vale descatarand cu spor cu fata la panta. Dupa momentul de panica si frustrare carcacterizat prin "ce naiba caut eu aici", imi impun sa ma calmez si sa o iau sistematic, pas cu pas, indiferent cat de mult o dura. O (re)veni la un moment dat si increderea asta. In realitate coborarea totusi merge, dar usurata ma simt abia cand pot sa pun pioletul inapoi pe rucsac si sa scot betele. De aici sunt convinsa ca nu are ce sa mearga rau. 

Intind pasul pana la cabana si apoi cobor in sub o ora pana in drumul forestier lasand picioarele sa curga la vale si molfaind din sandvișul cu unt de arahide preparat de acasa. Intru in ceata, intru in umezeala, ma intreb daca are sens sa revin pe aici intr-un alt weekend din iarna asta pentru o bucla care sa includa si Scara si Tiganesti. Negociez cu mine insami intre siguranta si bucuria bicicletei, atractia primaverii ce va incepe pentru mine la jumatatea lui februarie si momentele astea de uimire in fata unei naturi simple, in fata muntelui peste care se scurg milioane si miliarde de rasarituri si apusuri, unele mai frumoase, altele ascunse de nori, unele colorate, altele terne. Ca zilele noastre. Bucuria celor doua activitati e total diferita si de cele mai multe ori icongruenta. Bucuria de a fi pe munte este clar mai mare si mai intensa decat cea de pe asfalt sau de pe doua roti si mersul pe munte ramane in fond activitatea care ma face cu adevarat fericita. Stiu asta, nu trebuie sa mi-o spuna nimeni. Linistea, pacea si frumosul care ma umplu atunci cand merg pe munte, singura sau cu prietenii, nu se compara cu niciun alt hobby. Muntele imi poate fi muzica si cuvant, chiar si fara arcorduri ori fara carte. Si asta spune totul. Muntele imi este fericire, libertate si autenticitate. 

Omul mic si neinsemnat, fata in fata cu frumosul muntelui


Foto by Radu

marți, 31 decembrie 2019

2019 pe scurt

2019 a stat fara indoiala sub semnul celor 3 luni petrecute in America de Sud. Dar asta nu inseamna ca asta a fost tot. Fiecare luna a avut momentele si turele ei faine si mai jos le voi strange pe cele mai cele.

Ianuarie sta sub semnul schiului de tura. Avem parte de una din iernile acelea adevarate, zapada este peste tot, nu cari deloc schiurile in spate, te urci pe ele de la masina, cobori pe ele pana la masina. Au fost cateva ture faine, pe Clabucetul Auzgii dupa Revelion, cu Stefan si Monica, ori in Muntii Taga, insa cea care merita numita aici a fost un Morning Glory in Piatra Mare cu Radu si Alin.

Februarie a avut un vis: traversarea Iezer- Mezea-Oticu-Fagaras. Nu a iesit, nu avea cum sa iasa cu echipamentul greu, antrenamentul lipsa, bagaj mult prea mare si fara sa fac pace cu iarna. A iesit insa o tura lunga de schi de tura, in care am descoperit multe locuri noi, am balaurit, am luptat cu vantul, am luat decizii corecte si am avut parte de un apus superb in timp ce urcam spre Papusa.

Martie aduce cu ea prima adiere de primavara. Concediul din Andaluzia era cat pe ce sa fie spulberat de o tensiosinovita crepitanta cu care m-am ales probabil dupa tura din Iezer, insa cu antininflamatoare si o orteza pornim la drum si lucurile se simt din ce in ce mai bine pe masura ce se scurg zilele pe cursiera.Usor, usor renunt mai intai la elementele de rigidizare, iar apoi chiar la orteza. Andaluzia ne vrajeste cu amestecul de mare si munte ce se nasc unele din altele si se prelungesc unele cu altele. Orasele-i sunt poveste,cafelele o incantare a simturilor, iar copacii infloriti profilati pe fundalul alb al Sierrei Nevada ne picura in suflet dorinta de a reveni, curand, in zona.
Pedaland in tricou prin Sierra Nevada
Aprilie e un amestec ciudat de MTB prin Postavaru, trainer si ture de trekking, insa in urma-i ramane o lunga tura de bikepacking facuta prin Banat la finalul lunii si inceputul lui mai. Almajului, Aninei, Cheile Nerei, Cernei si Mehedinti, 10 zile, munti domoli dar pustii, primavara pe bune si multe ploi.

Mai. Se apropie plecarea si noi suntem in continuare nepregatiti. Iesim in continuare afara si facem lucuri faine, insa in egala masura setea s-a domolit cumva, pentru ca stim ca in fata ne stau trei luni pe drum, trei luni in care ne vom face plinul de calatorit, in care vom vedea tari si munti noi. Si din experienta asta ne hranim si inainte de a pleca, dar ne vom hrani si luni bune dupa ce ne vom intoarce. Se leaga totusi  o vizita la Sibiu cu colegii de munca, o aventura solitara in timpul saptamanii in Crai si o exploare prin Leota.
Vezi, acolo-i mosia mea
Iunie a fost prima luna a calatoriei noastre sinonima cu descoperirea unui nou continent, limba noua, mancare si oameni diferiti. Doar cateva zile in Columbia, dar si o trecere a frontierei cu Ecuador ce spune pe viu povestea trista a oricaror refugiati, ce fug din tara lor (in cauza asta Venezuela).

Iulie este dedicata in principal celei mai mici tari din America de Sud- Ecuadorul, insa una extrem de diversa. Noi ramanem focusati pe lantul muntos ce traverseaza tara nord-sud si ajungem sa schimbam destul de des peiajele: vulcani inzapeziti, portiuni lungi de platou inalt semi-arid, campuri verzi, urcari provocatoare, sate inghetate in timp.
Not your average selfie- Quilotoa loop
August este cu siguranta cea mai frumoasa luna din concediul nostru. Scapam de vremea capricioasa din Ecuador, de ploaie, vant si frig (da, desi nu ati crede, la Ecuador poate fi si frig) si ne bucuram de un soare generos in Peru.Si de munti. Cei mai specatulosi munti de pana acum, munti in care vom reveni cu siguranta (Cordilliera Blanca si Cordillera Huayhuash)
Ride on. baby!
Jurnalele din America de Sud sunt aproape integral pe blogul lui Radu.

Septembrie aduce cu el putina oboseala, ceva mai mult dor de casa. Adevarul este ca zilele la 4000 de metri se simt si corpul cere odihna. Sufletul cere paduri verzi. Asa ca pentru ultimile doua saptamani ale concediului nostru ne stabilim cartierul general in Cusco si facem ceva ture scurte, dintre care cea mai frumoasa a fost fara indoiala o tura de bikepacking in Ausangate.
Epic Ausangate
Octombrie ne face cel mai frumos cadou posibil si aduce cu sine o toamna lunga si calduroasa. Ne pastram obiceiul de a ne trezi devreme, dobandit in America de Sud, si iesim constant inainte de job cu MTBul sau la Social Morning Glory. 
Munte, prieteni si biciclete, combinatia perfecta
Noiembrie sta sub semnul "asta-i ultima tura pana ce vin zilele mohorate si cenusii de toamna adevarata". Doar ca zilele nu au venit si noi am tinut-o in continuare cu iesirile noastre matinale. Fac progrese la MTB si facem cateva ture frumoase cu prietenii, printre care si cea din Baiului si Neamtului.
Pe din afara cioban, pe sub suba, lycra boy
Decembrie continua cu goana dupa vreme buna si schimbam MTBul pe Morning Glory. Dar nu la schi, asa cu probabil ca v-ati asteptat, ci la trekking. Potecile sunt uscate si indeamna la mici aventuri: seri petrecute la un refugiu sau la o cabana, dimineti colorate: Piatra Mica, La Om, Postavaru, Saua Strunga.
Zapada a venit abia dupa Craciun si din adidasi sarim direct pe schiuri.
La Om Morning Glory
Si pentru ca aceasta este si un blog despre sport, statisticile generate de Strava arata cam asa:

Foto by Radu

luni, 30 decembrie 2019

Ningau de Brasov 2019


Decembrie a fost nesperat de cald anul acesta, aproape fara zapada si prima luna de iarna s-a transformat cu usurinta in a patra luna de toamna. Asa ca am inghesuit de toate: cursiera, alergare, trekking si multe Morning Glory inspirati de potecile uscate si temperaturile placute.
Aici pe Postavaru, cu vedere spre Bucegi
1 decembrie- 80 de kilometri pentru nici 5% din prajiturile mancate in weekend

Ultimul weekend din noiembrie sau primul din decembrie ne gaseste invariabil la Slatina. Cum momentan iarna doar bate la usa, hoataram sa petrecem mai mult timp cu parintii si sa ne rezumam la 2-3 ore de cursieea in fiecare zi. Sambata ploaia vine mai devreme decat ne-am asteptat, asa ca sfarsim prin a merge la sala. Nici duminica nu ne vine usor sa ne urnim, caci afara e frig si bate vantul. Totusi bucatile mari de tiramisu si de prajitura cu nutella ne bat obrazul si o bruma de soare ne ajuta sa ne mobilizam. Tura clasica spre Carlogani, pe care o lungim de fapt pana in Madulari. La dus, cu vantul din spate, a fost usor si m-am schimbat rezonabil de des la treba, mai ales dupa ce m-am incalzit. La intors insa am luat vantul din plin si am sfarsit prin a incerca sa ma tin dupa Radu care nu parea sa sufere prea tare (cu exceptia ultimilor 10 km). Cand i-am zis ca 80 de kilometri imi par cam multi, nu a vrut sa ma creada. Picioarele de acum 2 ore s-au facut jeleu si nu prea mai fac mare branza cu ele, frigul parca a inceput sa intre in oase si ma bucur sincer cand ajungem inapoi acasa si pot sa aterizez in fata unui castron cu ciorba de fasole aburinda. Ma intreb daca o sa mai prindem vreo tura de cursiera in aer liber pana cand da zapada. 
Romanistan sau peisaj dintr-un sat tipic de campie in luna lui Ningau
Date: aici

3 decembrie- Stimuland producerea naturala a vitaminei D

Dimineata imi fac constiincios bagajul pentru sala, insa soarele nesperat de afara ma face sa imi schimb planurile si intr-o pauza de masa extinsa sa dau o tura de alergare pe potecile de sub Tampa. Cos frumos cam tot ce e pe jos, pe versantul ce da spre centru si imi propun sa mai revin pe aici pana da zapada. O ora de miscare afara face minuni pentru concentrare si productivitate, iar soarele e cel mai bun stimulent pentru a iesi dintre cei patru pereti ce-mi sunt si casa si birou. 

Date: aici

4 decembrie Efffect CX Work, Bazin si Zwift

Nu am o chemare deosebita pentru clasele de la Efffect pentru ca nu se pune mai deloc accent pe forma corecta de a executa un exercitiu, nu esti corectat etc. Si aici nu e vina lui Gabi sau a Cristinei, e pur si simplu conceptul celor de la Les Mills. Dar in combinatie cu bazinul e varianta castigatoare, caci cele locatii sunt aproape poarta in poarta.

La bazin nu se intampla nimic deosebit. Ma focusez momentan pe a scoate capul cat mai putin din apa. Imi gasesc ritmul respiratiei abia pe final, cand leg 200 de metri. 

Dupa ce am stat eu si am meditat, am hotarat ca inca nu sunt pregatita pentru iarna si voi spune pas ideii unei nopti reci in Postavaru. Asa ca pornim Zwiftul. In loc sa incep si eu cumpatat, cu un social ride, m-am bagat la un antrenament de VO2 max. Pe care as fi putut sa il termin, dar imi compromiteam antrenamentul de maine. Asa ca fac doar 3 din cele 6 serii si mai pastrez ceva picioare si pentru intervalele piramidale de maine. 

6 decembrie- Tour de Tampa in loc de pauza de masa

Vremea buna de afara ma inspira din nou, reusesc sa ii corup si pe Andrei si Claudia si evadam in trei pentru un Tour de Tampa in alergare. Inutil sa spun ca mai apoi am fost din nou nesperat de productiva la munca. 


Credits by Andrei si Claudia
Date: aici

8 decembrie- Un apus nesperat intr-o zi gri

Soarele a fost astazi scump la vedere, asa ca m-am indeletnicit cu ocupatii casnice si multa socializare, asa ca tocmai din acest motiv apusul fugitiv si complet neasteptat suprins pe Tampa ne-a colorat ziua. 


Date: aici

11 decembrie- TRX cu Irina

12 decembrie- Zwift Endurance Ride 

13 decembrie-TRX Functional

Chiar sunt mandra ca m-am mobilizat si am ajuns azi la clasa Irinei. Desi sunt doar 40 de minute, fiecare minut e folosit la maximum. Pot la fel de bine sa stau o ora si jumatate la sala, de capul meu, si sa fac mai putin. Cum apoi a intrat si o sauna pot sa declar vinerea reusita. 

14 decembrie- O zi plina, pe langa casa

Dimineata a inceput cu o plimbare pe Lempes, dorind sa prospectam potentialul zonei pentru Morning Glory. 

Apoi asteptam cuminti sa se usuce asfaltul si sa invartim putin pedala in aer liber, caci temperaturile primavaratice ne cheama afara. Clasica de Sfantu Gheorghe intra la fix si cinste baietilor ca au dus trena toata tura. Mie mi-a revenit sarcina cea mai simpla: sa stau la cutie si sa ma bucur de tura. 

Ziua se termina la bazin, cat sa ma trezesc putin din toropeala care m-a cuprins dupa masa. Si apoi in pat, studiind putin la spaniola si recitind Narcis si Gura de Aur.

Date cursiera aici 

15 decembrie - Clasica de Plaiul Foii

Pentru astazi suntem cumva impartiti intre o tura de drumetie si o iesire la cursiera. Castiga cursiera, caci soarele de pe fereastra promite multe. Realitatea ne loveste insa de la primele pedale: e mai frig ca ieri, dar aerul e mai curat. Atmsofera cristal ne dezvaluie Craiul, Iezerul si Fagarasul. Si asta pana sa iesim din oras. 
Vantul insa isi face de cap si desi am stat mereu la cutie am suferit pana la Plaiul Foii. Rezolvam problema cu o baie de soare, o mata si o cafea, astfel incat returul spre Brasov merge considerabil mai bine. 

Continuam exploatarea orelor de lumina cu o plimbare pe Tampa spre apus, punem apoi de o mamaliga cu de toate in Racadau si termin ziua devreme, ca si ieri, (re)citind de zor din Hesse. Hunger e abandonata undeva pe noptiera si ma intreb daca o voi mai termina vreodata. 

Are you also enjoying the warmth, human?
Apus peste Brasov
18 decembrie - Postavaru Morning Glory

Sunt intr-o fuga continua dupa experiente, dupa dimineti cu vreme buna si cu rasariuturi faine. Schimb doar muntii pentru varietate, nu simt ca obosesc, frica de iarna si frig imi hraneste entuziasmul si imi da energie. Desi astazi am o zi libera, nu ma pot abtine sa nu urc dimineata in Postavaru, caci prognoza promitea un apus spectaculos. Nu am fost singurii, caci la un moment dat ne-am strans pe varf aproximativ 7-8 oameni.



Poluarea de deasupra Brasovului
Date: aici

20 decembrie- Reuniune cu oameni faini (plecare Lili si Dani)

Credits Lili
23 decembrie- Bazin, Bucuresti

Desi nu a fost decat o banala zi de Bucuresti, sunt mandra de mine ca nu m-am lasat pe tanjeala si am reusit sa fac ceva miscare dimineata, inainte de munca. Indes in braul de la festival montan Sacele tot echipamentul pentru bazin, trag foita pe mine si ies din intunericul diminetii, doar ca sa constat cu supriza ca afara ploua. Pentu o secunda m-am gandit sa ma intorc acasa si sa stau chill cu o carte in brate. Intr-o alta secunda am iesit in ploaie, bucuroasa pentru mica mea victorie, cu mine insami. 10 minute mai tarziu alergam printr-o ploaie de vara, cu bulbuci, care a udat cam tot ce aveam pe mine, astfel incat aparitia mea murata la bazin a starnit priviri suspicioase si incredule din partea doamnei de la receptie care nu intelegea unde as putea sa am ascuns echipamentul de inot. Ii explic cu convingere ca am la mine tot ce imi trebuie si sunt chiar fericita sa scap de hainele alea ude de pe mine, chiar daca stiu ca le voi lua la fel de ude la intoarcere. Inotul a mers chiar bine, cu multe bazine legate si perspectiva unei noi zile de munca este mereu mai buna dupa putin sport. 

25 decembrie Alergarea de Craciun cu Vio

In mod suprinzator, alergarea cu Vio a mers foarte bine si a fost combinatia perfecta intre socializare si miscare. 

Date: aici

26 decembrie Cauciuc tocit pana la carne

Nu aveam cum sa nu profitam de vremea frumoasa, calda si insorita de decembrie si sa nu invartim pedala. Ne iese o tura in circuit in care ma enerveaza drumul aglomerat spre Dragasani. Imi place insa urcarea de la Gosinari, iar o data ce am iesit in Madulari suntem deja pe teren cunoscut. Ne ajutam cu un pepsi si o banana cat sa iasa bine si intoarcerea spre casa si putem sa ne asezam linistiti la masa de pranz. 
Expozitie de cruci pe marginea drumului, in Madulari
Cica asta mai merge 1000 km :)
Date: aici

28 decembrie-  Social Curmatura

Cand vremea nu te inspira si ai sta mai degraba acasa decat sa iesi in griul de afara, te-ai ascunde de primii fulgi si ai sta cu patura pe cap pana la primavara, te salveaza prietenii care se mobilizeaza la o plimbare la Curmatura. Gasca e mare, multi copii si mai multi cunoscuti pe poteci, un brad fain si cu decoratiuni organice si prima zapada mai serioasa (dar si primul frig strasnic). 
Date: aici

30 decembrie Zwift 3R Volt Group Ride si scurta alergare in pauza de pranz

Primul grup ride si al doilea antrenament pe trainer din iarna asta. Groaznic. Dupa 30 de minute s-a terminat gazul. Nici nu stiu cum sa imi adun curajul si sa fac un test de FTP. E clar ca trebuie sa imi bag mintile in cap si sa ma pun serios cu fundul pe sa. Noroc ca a venit iarna.

In pauza de pranz, desi creierul imi spunea sa stau cuminte in banca mea, sufletul nu i-a rezistat soarelui de afara si am alergat putin. Picioarele grele de la plecare nu m-au descurajat, nici pace-ul de 7 minute pe kilometru nu mi-au tulburat prea tare zenul. Era prea frumos afara, prea soare, stiam ca asta e cea mai buna alegere, asa ca am alergat cu sufletul ignorand cu desavarsire ceasul. Pana la urma picioarele si-au dat drumul si desi nu erau trotuarele inghetate mergea si mai bine.

Date cursiera si alergare

31 decembrie Zwift Batman intervals

Dupa antrenmentul destul de esuat de ieri imi este clar ca daca vreau sa incep sezonul de primavara in forta, asa cum s-a intamplat in 2017, trebuie sa investesc mai mult timp in antrenamentele pe trainer. Si inainte de a face un test de FTP as prefera parca sa strang cateva sute de kilometri in picioare, kilometri folositori, pedalati in antrenamente care te scot din limita de confort. Si cel de astazi a fost la fel. Mi-am dat seama de cand am vazut prezentarea. 5 x (10 sec la 6.0 W, 3 minute la FTP , 10 secunde la 6.0 W, 4 minute recovery la 70% FTP). Primul interval a mers bine, al doilea a fost greu si psihologic a fost si mai greu cand am vazut ca abia s-a scurs prima treime din antrenament. Dupa 45 de minute am pierdut plutonul fruntas, pluton care oricum se reduese la 12 oameni. Restul erau de mult ramasi in urma. Totusi strang din dinti pe principiul "sufar azi ca sa imi fie mai bine maine".

Date: aici

Trecerea dintre ani ne-a gasit in Poiana Brasov. De fapt la capatul partiei Bradul. Dupa ceva analize legate de cel mai bun loc pentru revelion, am ales Poiana Brasov, pe principiul ca la 2000 de euro sejurul, ar trebui sa fie si niste focuri de artificii pe masura. Si nu ne-am inselat. Am avut in plus si aer curat, vin fiert si mult spatiu. O partie intreaga. Pentru 2020 avem un plan chiar mai bun, un fel de sharoma cu de toate (schi de tura, prieteni, munte, artificii).

duminică, 22 decembrie 2019

Sarbatorind solstitiul de iarna



Sa zicem ca de multa vreme nu mai suntem atinsi de spiritul Craciunului si singura-i placere ramane timpul petrecut pe indelete cu cei dragi, insa si pentru asta e nevoie de exercitiu si putina planificare, pentru a evita capcana de a incerca sa inghesui prea multe vizite, aka forme fara fond, vizite ce sfarsesc de multa vreme in jurul unei mese plina de mancare, a se citi tentatii. E o mare diferenta intre o revedere scursa in tihna, in care se reinoada sau se aprofundeaza legaturi si o vizita de dragul conversatiei. Si cam toate sarbatorile din timpurile noastre poarta in ele aceasta capcana-tentatie. Vom da mereu cu inima deschisa beculetele de Craciun pe licaririle unui foc jucaus, masa imbelsugata pe mancarea carata in rucsac si vizitele scurte pe serile lungi de aproape iarna petrecute impreuna cu prietenii. Chiar si cu o mana de prieteni. 
Carne fripta si foc, chitesenta paganismului
Natura ne este o a doua casa si desi nu traim hoinar suntem conectati la ciclurile ei, la anotimpuri, ne schimbam programul si orele de somn in functie de soare si tot asa. Astfel incat, pare mult mai natural sa serbam solstitiul de iarna care in fond poarta in el insusi promisiunea primaverii, decat data de 25 decembrie, impusa fortat de biserica, suprapusa in fond peste obiceiuri si practici ancestrale legate de acest important fenomen astronomic. 

Solsitiul va aduce cu el si un val de frig si posibile ninsori, asa ca planific o ultima tura "varatica" in Piatra Craiului. Calculele mele nu au fost chiar cele mai reusite, caci desi nu este evident, partea vestica chiar poarta ceva zapada, in profunda contradictie cu creasta. Dar promisiunile mele de tura la adidasi il fac pe Cristi sa bata drumul pana la munte si in 5 ore jumate legam un traseu frumos prin locuri prin care nu am mai ajuns de mult: refugiul Sperantelor, Braul Cioranga Mare, Padina Popii. Pe Cioranga mare am gasit suprinzator de multa zapada, pe creasta era majoritar uscat insa portiunile in care poteca era bine batatorita si pe alocuri inghetata trebuiau abordate cu mare grija, iar pe coborarea pe Padina Popii ne facem singuri urme. Totusi ne-am miscat suprinzator de bine si ajungem in Plaiul Foiii cam in acelasi timp cu Radu care venea direct de la Brasov. 
Creasta Craiului intr-un decembrie fara omat
Schimbam rucsacul mic pe cel mare in care isi gasesc loc mancarea, apa si echipamentul de dormit si il initiem pe Cristi in tainele muntilor Taga, incepand cu o baie de namol pe forestierul pe care s-au tras recent busteni. 

Fosta stana din Gaoaza ne intampina linistita. Vantul ce ne-a insotit constant in ultimile 3-4 ore nici nu se simte aici, padurea geme de lemne uscate si in cateva minute focul incepe sa trosneasca vesel. Ca sa intram in spiritul sarbatorii pagane renuntam la dansuri ritualice in jurul focului ori vanatoarea unui mamifer, dar ne facem de lucru cu doua bucati de carne de vita cumparate de la magazin pe care incercam sa le gatin pe o piatra incinsa. Experimentele culinare mai includ si ardei si ciuperci coapte pe aceasi piatra si ne tin in priza ore bune. Noaptea linistita si calda ajuta, focul functioneaza ca un magnet si privirile hoinaresc libere prin depresiunea ce ne sta la picioare din care se identifica cu usurinta Zarnestiul si Rasnovul. 



Focul e magie, e conexiune cu toata istoria noastra, e poveste si utilitate in aceasi timp. Orice mana de oameni stransa in jurul focului se vede din exterior ca orice grup de acum mii dea ano, de oriunde de pe glob. Noapte ascunde hainele moderne si trasaturile europene si oamenii grupati roata par rupti din alte timpuri despre care acum citim doar in enciclopedii. Departe de foc frigul musca, iar printre stinghiile adapostului suiera vantul. Rasaritul de a doua zi ramane ascuns in nori, dar locul pare sa aiba orientarea potrivita pe timp de vara. Asa ca strangem in tihna toate catrafusele, gatim un terci si o cafea calda si pornim apoi la vale, integrand in coborarea noastra si putina aventura, cat sa nu se scurga monotona pe acelasi drum parcurs la urcare. Muntii Taga inca ascund poteci, drumuri si locuri necunocute noua si invita la explorare si in anul care vine.
Terciul si cafeaua de dimineata

Date si track: aici


Foto by Radu

joi, 19 decembrie 2019

Am vrut un apus pe sus (Saua Strunga)


Cumpanesc pe indelete cum sa imi petrec ziua libera si decid sa continui seria de rasarituri...cu un apus pe sus si o noapte tihnita la un refugiu. Ce e drept, am de terminat o carte si nimic nu invita mai bine la citit ca lipsa conexiunii la internet. Si desi nu mai sunt multe locuri prin muntii din jurul Brasovului unde sa nu ai 4G, stiu eu unul, o casuta faina, cu priciuri primitoare ce miros inca a lemn, cu o lumina jucaua, cu obloane grele ce odata deschise dau spre rasarit si mai ales cu multa liniste. Nu am ajuns deloc anul asta la regiului din Saua Strunga, asa ca era timpul sa ii fac o vizita. 
Tihna
Inghesui in rucsacul de 20 de litri tot ce am nevoie pentru noapte, adaug primus, mancare, il invelesc bine pe Narcis intr-o punga ca sa nu il murdaresc si o iau din loc. Intind pasul pe forestierul de pe Valea Bangaleasa caci stiu deja din experienta ultimelor zile ca peste tot in zona depresiunii Brasovului este inversiune termica si mie nu imi place frigul. Asa ca ma grabesc sa ies cat mai repede la soare, sa arunc de pe mine hainele groase si sa raman intr-o simpla bluza de corp. Zapada apare timid abia in Poiana Gutanu si pana in Saua Strunga nu pare sa fie nevoie de snow-line. Urme sunt destule, dar nici picior de om. Doar de urs. Niste urme mari ale unui exemplar pe care sper sa nu il intalnesc niciodata pe poteci. Urc incet, privesc pe indelete la muntii mari din jurul meu ce incep sa se transforme sub acoperirea primei zapezi. Gandul de a urca la Refugiul Batrana imi da putin tarcoale. Nu vreau sa dorm acolo, caci adapostul e friguros, ma atrage doar ideea de a merge mai mult timp pe culme, a vedea si a simti mai mult. Intuiesc insa ca pe sus va fi zapada, nu stiu daca vor fi si urme si adidasii din picioare sunt un argument suficient de puternic pentru a ramane pe poteca clasica si a nu risca sa inot prin zapada intre cele doua refugii. Asa ca ma reintorc la gandurile mele si la senzatii. Ma intreb cum va fi iarna, ma gandesc la antrenamentul specific pentru cursiera, observ cu supriza alternanta de aer cald din padure punctat cu valuri de frig ce coboara pe valcelele pline de zapada pe care le traversez ocazional. 

Ajung la refugiu cu 30 de minute inainte de apus, asa ca urc mai sus, pentru a avea suficienta deschidere. Stiu locul dintr-o tura anterioara cu Dani, Lili si Radu. Vantul ma lasa sa imi vad de experimentele mele fotografice si cand soarele coboara sub linia orizontului, ma retrag si eu pentru o seara lunga la refugiu. 




Sac de dormit, ceai cald si trei ore de citit. Continui lectura si a doua zi dimineata caci dupa 8 ore de somn incepute la ora 20, scularea la ora 5 merge de la sine.
Lectura de seara
Lectura de dimineata
Pentru un rasarit tihnit nu este din pacate timp, dar cand plec de la refugiu este deja suficienta lumina pentru a baga frontala in rucsac. Lumina adevarata vine la intrarea in padure si imi promit si alte rasarituri si apusuri in anul ce vine.
Rasaritul de a doua zi