joi, 22 noiembrie 2018

Baiului, clatita si ....gazul lampant

O zi cu soare strecurata intre zile mohorate si cu precipitatii cerea sa fie petrecuta afara.

Ne agatam cu determinare de ultimile zile fara zapada si plecam spre sud, spre Posada. Aveam un plan o seara petrecuta la o cabanuta faina din Baiului, alaturi de prieteni, iar pentru duminica o plimbare pe culmile domoale ale muntelui, inmagazinand soare si facand poze cu muntii mai inalti din jur pudrati cu zapada.

Cum la o reuniune intre prieteni, pe langa un vin, merge si o mancare buna, urcam echipati cu toate cele necesare pentru un weekend culinar. Muha este responsabila cu piesa de rezistenta a serii- clatitele, noi cu restul mancarii, iar Vali cu sculele pentru transformat lemne ordinare in lemne de foc. Singurul experiment nereusit al serii a fost schimbarea combustibilului pentru arzator din clasica benzina in gaz lampant. Gazul lampant are marele avanataj ca nu miroase si te lasa sa gatesti inauntru, insa e si tare naravas si flacara arzatorului nu se lasa reglata neam. Dupa ce ne gandeam deja ca vom face clatite pe soba pana la 12 noaptea, Radu gaseste finetea reglajului perfect si ne punem pe treaba. La 10.30 eram deja la orizontala, plini de clatite si cu sticla de apa la cap (vinul il terminasem) cat sa ostoim setea ce avea sa loveasca probabil la noapte. Caldura din cabana urma sa isi ceara drepturile.

Plasma din seara asta
Gazdele noastre ne spuneau ca rasaritul se vede excelent, fix de pe prispa, dar ceata deasa de aseara nu ne dadea prea multe sperante in acest sens. Si totusi, la ora 7, printr-unul din geamuri patrundea vesela lumina rosie ce vestea inceputul unei zile cu vreme perfecta. In 20 de secunde sarim in bocanci, luam cu o mana pufoaica din cui si iesim afara. Sa radem la soare, sa ne minunam cum soarta a facut ca in dimineata asta sa existe o fanta de 5 minute intre 2 plafoane de nori, fix la inaltimea potrivita pentru un morning glory fara efort. Chiar daca momentul e scurt, stim ca soarele are putere azi, va sparge plafonul superior pana ce il va reduce la niste fasii difuze de abur ce luate de vant vor dezveli in final cerul albastru mult-dorit 


Asa ca ii dam timp si noi ne ocupam dimineata ca un poridge (varianta premium cu ciocolata si merisoare) si o cafea buna.

Pe la 9 o luam din loc, la deal, lasand sub talpi iarba galbena a toamnei. Va mai dura 4-5 luni pana cand o vom vedea din nou la fata. Momentan trebuie sa ne obisnuim cu zapada, si sunt gata sa bat palma, daca iarna imi da la schimb zile cu soare. Zile in care moralul e sus, inima usoara, muntii curati.



Deasupra plafonului de peste campie
Drumul ne poarta lin galma dupa galma, ne adancim in povesti si discutii, ne apropiem de Bucegi, lasam Piscul Cainelui in stanga, Grohotisul creste in dreapta noastra, Ciucasul intra si el in peisaj, apoi Postavaru ce din unghiul nostru pare (doar pare) lipsit de zapada, ca la final sa apara si cusma Magurii Codlei.


Iarna isi intra usor, usor in drepturi
Ne despartim de prietenii nostri in saua Zamorei si noi ne continuam plimbarea spre Urechea, coborand in Azuga si palnuind...ce altceva, daca nu vacante in tarile calde.




Si totusi mai e doar putin mai mult de o luna pana la solstitiul de iarna si de atunci, ziua va incepe sa creasca din nou. Si asta-i tot ce conteaza.

Foto by Radu

vineri, 16 noiembrie 2018

Fagaras-Cand muntele isi tine respiratia


Lui Radu, pentru ca fara el aventura si ideile bune ar lipsi din viata mea. Pur si simplu pentru ca exista si pentru ca impartasim aceleasi pasiuni.

In fiecare primavara din ultimii ani i-am promis ca il voi vizita mai des, si era cat pe-aci sa nu ma tin nici anul asta de promisiune. Noroc cu toamna lunga, uscata, calda si insorita. 

Vremea ne vrea afara. Sufletul meu vrea si el afara. Sa faca rezerve de soare pentru la iarna. Inima spera intr-o iarna scurta care sa inceapa in ianuarie si sa se termine la sfarsit de februarie. Dar pana atunci este rost de hoinarit. Pe picioare, caci bicicleta e deja in cui, fiind totusi parca prea frig dimineata pentru cursiera. Si ziua prea scurta pentru un MTB de seara. Asa ca revenim la activitatea primordiala, acela alfa si omega de la care au plecat toate: trekkingul. Daca weekendul trecut am socializat la greu in Bucegi, weekendul asta suntem de capul nostru desi am incercat pe multi sa ii corupem, mai ales ca planul parea perfect: 3 zile in Fagaras, o parcurgere a portiunii alpine din creasta (Urlea- Suru), soare, inversiune termica, refugii goale, mancare buna.
L-am gasit asa cum mi l-am imaginat si asa cum l-am asteptat, de la ultima parcurgere a crestei in 2015
Asa ca vineri dimineata lasam masina in Breaza si prindem urcarea pe la Coltii Brezei spre cabana Urlea. 2h45 mai tarziu iesim in poiana fostei cabane si luam in piept jnepenii si tufele trecute de afine si bujori de munte. Urcarea e lunga si pauzele se cer a fi dese, mai ales cand ochii descopera Craiul. Pe masura ce urcam orizontul incepe sa cuprinda Bucegiul, Ciucasul, Postavaru, Piatra Mare, Magura Codlei si o multime de culmi din Carpatii Orientali. Undeva departe, spre nord, la linia orizontului ghicim Rodnei. Galbenul bland al versantilor contrasteaza placut cu cerul incredibil de albastru si soarele de la mijlocul zilei cere crema de soare. 
In locurile umbrite, bruma diminetii staruieste pana tarziu
Cu vedere spre Crai si Bucegi
Ne ia 6 ore sa iesim pe Varful Urlea. E deja dupa-amiaza si ne consolam ca vom parcurge o portiune de creasta in conul de lumina al frontalei. Poate e mai bine asa, sa nu vedem varfurile si muchiile pe care le avem de sarit intre Fereastra Mare a Sambetei si Portita Vistei. 

Picioarele se bucura cand in final gasim poteca lata si bine- batuta de pe creasta si curba de nivel spre Fereastra Mare se scurge placut. Ochii redescopera cu placere locuri prin care am fost: Valea Bandei, Varful la Cheia Bandei, Refugiul Cataveiu, Muchia Sambetei, coborarea din Curmatura Racorelelor. Si din nou imi promit ca o sa revin mai des in Fagaras.

In sfarsit in creasta
Indicatorul din Fereastra Mare naste discutii caci din punctul lui Radu de vedere el arata un timp nerealist pana pe Moldoveanu- 5h. Deci 4h pana in Portita Vistei. Mie mi se pare rezonabil la cate varfuri stiu ca sunt de urcat si coborat. Si noi venim deja cu 2000 m diferenta de nivel in picioare. Slanina merge usor, pe Galasescu Mic ne mangaie lumina calda a apusului, pe cel mare spunem la revedere ultimei gene de lumina, iar Hartopul Ursului se face la frontala. Am obosit, a fost o zi lunga si visez la o mancare calda. Desi toata ziua nu am intalnit nici tipenie de om, doua frontale clipesc vesele de pe Vistea Mare si in final vom imparti refugiul cu alti doi drumeti veniti pe Valea Vistei.
Asteptand ultimile culori ale zilei
Galbenul Fagarasului tomantec
Se stinge lumina

Sa luam soarele in rucsac? Mai avem o paine de mancat pana in Portita Vistei
Cand culorile se intrepatrund
Calea Lactee si Modoveanu

Date si track: aici

Utile
  • Refugiul din Fereastra Mica arata destul de trist. E curatel, dar l-am gasit cu usa deschisa. Priciurile sunt dintr-un grilaj ce nu pare a fi prea confortabil.
  • Apa este 100 m sub Fereastra Mica, cum coborati spre sud.
  • Izvorul din zona Galasescu, pe traseul de creasta era extrem de firav, dar exista.
  • Refugiul din Portita Vistei este curat si in stare buna. Apa, ca de obicei, spre sud.

Foto by Radu

miercuri, 7 noiembrie 2018

Valea Morarului, Tiganesti si un loc de cort de vis


Soarele dispare treptat la orizont, ascunzadu-se tot mai mult dupa plafonul inalt de nori in spatele caruia a stat mai toata dupamasa. In jurul nostru, pe langa turnul de stanca pe care ne-am pus corturile auzim cum se invart rotocoale de vant. Stanca ce face legatura dintre turn si muchia inierbata care urca spre Scara ne tine adapost iar noi urmarim in liniste cum se sting si ultimele nuante rosiatice la orizont.

Locul in care ne gasim acum si in care am pus corturile l-am zarit de cativa ani dar nu am avut niciodata timp pentru a a petrece o noapte aici. Pana acum o ora si un pic nici nu eram convins ca se poate ajunge cu usurinta pana pe el caci de la distanta era cam imposibil sa-ti dai seama daca umarul prin care e legat de muchie poate fi parcurs cu usurinta sau nu. Astazi am descoperit si chiar daca vantul ne mai ia in primire din cand in cand si chiar daca lumina de la apus nu e foarte spectaculoasa locul chiar e foarte frumos. Trebuie revenit aici si vara urmatoare, intr-o dupamasa linistita in care sa poti sa stai la soare ca si soparla cu o carte in brate.

In schimb cu cateva ore inainte in timp ce curgeau apele de pe noi spre cantonul Coltii Morarului lucrurile nu pareau in schimb asa de roz, asta mai ales dupa o vara intreaga in care cam toti ne-am dezobisnuit de caratul greutatilor in spate. Valea Morarului in schimb arata la fel de spectaculos ca intotdeauna. Pentru mine e sigur valea din Bucegi pe care am calcat de cele mai multe ori pana acum, fie la urcare ca o varianta mai salbatica de a ajunge la Omu fie la coborare pe schiuri, mai ales in ultimii ani. Dar mai o pauza, mai o sueta, mai o discutie despre mancare si urcusul a trecut pe nesimtite.
Greii si usorii din tura
In umbra Acelor
In talvegul Vaii Morarului
Ocolind canionul
O noua pauza, o noua discutie despre mancare
Urcand spre lumina
 Dupa o vara si o toamna petrecuta in goana bicicletei trebuie sa recunosc ca imi place ritmul domol al drumetiei, mai ales atunci cand poti sta de vorba cu oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult. Intr-un fel o tura de drumetie se confunda destul de usor cu o lunga socializare, mai ales atunci cand nu te grabesti si atunci cand vremea nu te goneste nicaieri. Iar atunci cand timpul e ocupat in mod diferit pentru fiecare dintre noi cu bicicleta, alergare sau catarat, drumetia e poate cel mai simplu numitor comun.

Dupa o noapte in care vantul ne pune somnul linistit la grele incercari, dimineata ne bem cafeaua de dimineata cu o priveliste de 5 stele spre Crai dupa care pornim usurel, la pas, spre Tiganesti si apoi spre Malaesti si Busteni. Fata de ziua e ieri cerul e complet senin, vizibilitatea e pe masura si e incredibil de cald si de placut la soare. Daca acum un an zona alpina a muntilor era de mai bine de o luna si ceva sub zapada, anul asta poti sta linistit la soare in tricou aproape de mijlocul lui Noiembrie. Tare sunt curios cum o sa arate iarna ce urmeaza dar dupa o astfel de toamna, oricum ar fi, primavara parca nu mai e chiar asa e departe…..
O noua pauza aproape de varful Omu. Din nou mancam
Oitz in foto-session

Foto session pentru Radu
Desert
Puiu- vrajitoarea
Asteptand apusul
Si dupa o noapte vantoasa, rasaritul
Cafeaua
Lectia de geografie
Privind spre acasa

Text si foto by Radu

miercuri, 31 octombrie 2018

Brumarel de Brasov 2018


Pe cand stateam in Bucuresti, octombrie era o luna ca oricare alta. Aveai turele de weekend cu frigul diminetii urmat de cer senin, aveai rutina din timpul saptamanii. Nimic nu zdruncina ordinea lucrurilor. In Brasov insa, octombrie si martie sunt doua luni de cotitura, caci ele sunt granita dintre anotimpuri. Daca martie e o luna a bucuriei si a iesitului din barlog, octombrie este fix opusul ei. Parca nici nu poti savura cu toata inima spectacolul naturii cu frunze galbene, seri caldute si cer senin, caci simti cum spectrul iernii se instaleaza in suflet si in activitati. Nu iti scapa niciunul din micile semne: covorul de frunze care se adanceste, trandafirii ce mor rand pe rand, primele nopti (inca sporadice) cu temperaturi sub 0 grade, primele zile cenusii, prima repornire a centralei. Cu fiecare din aceste mici semne si gesturi iarna e mai aproape. Si stiu deja (si sunt consolata) ca anul nostru, la Brasov, are doua anotimpuri: o vara de 6 luni si o iarna de durata egala. Cele doua ierni bifate imi arata ca nu suntem copii verii si ca vom supravietui iarna de iarna...Doar ca uneori asta se poate doar cu evadari regulate in tarile calde. 

Octombrie e o luna in care trebuie sa fac pace cu mine, sa uit de MTB si sa ma entuziasmez la gandul pedalelor date pe zwift. Sa ma duc constiincioasa la sala. Si sa fac lucruri noi pentru mine. Sa invat lucruri noi, sa citesc mai mult, sa fac ordine in ganduri si intentii. Sa creez o consistenta alternativa, la fel cum timpul petrecut afara, pe doua roti, e o constanta a verii.

2 Octombrie- Cross Training si Indoor rowing

In virtutea gandurilor de mai sus, incep luna in forta cu un antrenament de cross training la sala care a cuprins exercitii cu greutati, coarda si niste aruncari de minge medicinala care in mainile mele ca niste spaghete parea sa aiba 10 kg si nu 5.

Date: aici

3 octombrie Putreda si Stejeris, vine iarna

Ultimile ore suplimentare, ultima mie de seara. Frunzele galbene nu au ajuns inca la apogeu. 

Date:aici

11 octombrie- City run Catania

Pentru cateva zile am schimbat decorul muntilor de acasa cu cel al Mediteranei si daca nu ar fi fost vremea asta de vis acasa, pe cuvant ca as fi plecat in Sicilia cu inima impacata. Ploile ne zadarniceste planurile de bicicleta si ramanem la cea mai simpla activitate posibila: alergarea. Oricat de mult timp petrec in sa, apreciez in continuare alergarea pentru simplitatea sa. O pereche de incaltari si un loc nou de explorat sunt suficiente. Astazi Catania. Stiam centrul vechi din vizita anterioara in Sicilia, insa ma bucuram ca acum il voi parcurge in orele acelea liniatite de final de zi, cand orasul e inca somnoros.

Cazarea noastra a fost intr-o casa veche ale carei ferestre mari dadeau fix spre piata centrala a orasului. Ceea ce a insemnat ca la ora 5 dimineata, in ciuda antifoanelor din urechi conversatiile vanzatorilor care incepeau sa isi pregatesca tarabele au razbatut prin fereatrele mari pana la mine si la 5.30 deja ii scriam lui Radu care dormea in camera de alaturi ca sunt gata de alergat.

Ora 7 ma gaseste facandu-mi incalzirea pe o terasa ce imi aduce aminte de Maroc si apoi izbucnim impreuna pe stradutele inca libere. Am invatat de mult ca un oras turistic se vede mult mai bine dimineata. Micul dejun cu rosii, ricota si struguri proaspeti, la care am asortat o paine calda facuta pe vatra si vanduta invelita in hartie (alta reminescenta a Marocului) au definitivat dimineata. Daca ar fi intrat si cafeaua in schema ar fi fost si mai bine.

12 octombrie Marzamemi Run swim run

Am schimbat coltul insulei si am coborat spre sud est in cautarea oraselor baroce si a plajelor pustii. Acum ne facem veacul pe langa un orasel neinteresant din Sicilia - Pachino si ne animam zilele cu cate o alergare, cand ne lasa ploaia. In ciuda insiatentelor noastre de a prinde rasaritul, daca nu a plouat, a fost cel putin noros. Asa ca degeaba ma bucuram de o ora decenta de sculare, daca soarele a cam fost mereu scump la vedere. Cum diferentele dintre temperaturile nocturne si diurne erau minime (4-5 grade) si umiditatea era destul de mare, am regretat dupa primii 3km lipsa costumului de baie din doua piese, caci tare as fi renuntat la tricoul sintetic si as fi alergat doar in sutien. Pasii ne poarta pe malul marii, urmand un drum secundar, asfaltat dar pustiu spre un fost sat de pescari transformat in mica statiune ce in sezon aparent zumzaie de turisti- Marzamemi. Acum turistii plecasera (sezonul se cam termina la finalul lui septembrie) si am gasit un oras inca somnoros, cu un centru vechi plin de mici case pesacresti, transformate acum in terase sic si ascunse printre colturi sau prin mici piatete. Ne place mirousul de mare, ne plac starzile ce ne apartin in acest inceput de zi si descoperim la final si plaja, ce a fost redata cearsafului. 0 sezlongorui. Doar nisip si niste alge aciforme. Si o apa calda care indemna la scaldat. Dupa ce ne racorim bine pornim pe drumul de intoarcere pentru o noua sesiune de sauna in miscare.

Date: aici







13 octombrie- Portopallo de Cap Pasero

Astazi am reusit abia pe seara sa strecuram o alergare, printre ploi, teatre antice si stradutele inguste ale Siracusei. Pornim spre sud, spre un cap cu far si valuri haotice. Marea este agitata, cu valuri mari si spumoase si in zona capului ele se sparg intresant. In loc sa mearga spre mal, ele au o traiectorie diagonala, se unesc stranga- dreapta formand o coama de val, ce se prabuseste in ea insasi. Astazi ma cam.alearga Radu si pe fondul unui final in coborare iese un negativ split de toata frumusetea.

Date: aici

15 octombrie Marzamemi. Run buy bread drink coffee rub back home

Ultima alergare a concediului din Sicilia. S-au oprit ploile si ar fi fost fara indoiala fain sa exploram un loc nou, o plaja noua etc, dar astazi timpul e scurt, asa ca pornim din nou spre Marzamemi. La intoarcere gasim o brutarie -patiserie deschisa si ne oprim pentru o cafea, o prajitura si o paine proaspata. Imi vor lipsi pastele proaspete, dulciurile si mai ales timpul pentru cafeaua de zi cu zi.

Date: aici

18 octombrie- Tampa Morning Glory cu Claudia si Lili

Rasaritul asta de final de mijloc de toamna, confortabila ora 7 si temperaturile placute de afara inspira....Asa ca ne facem de drum pe Tampa. La o cafea, o prajitura, o sueta, un inceput de zi in natura.

Date: aici

 

18 octombrie- Tabata GF

S-a lasat cu o febra muscalara de 3 zile si 3 nopti :) .

Date: aici

Sambata 20 octombrie Chaising the sun

Daca pe la inceputul lunii cochetam cu ideea sa particip la Festival Montan Sacele, intre timp m-am hotarat ca sezonul de concursuri e terminat pe anul asta, asa ca m-am setat pe o sculare tarzie si o tura de placere. Desi urcarile au fost exclusiv pe forestiere s-au strans totusi destul de multi metri diferenta de nivel, ultimile frunze galbene  si am ajuns la final de zi cu o pofta nebuna de...pizza

Date: aici

Duminica 21 octombrie Bratocea si Muntele Rosu

O tura de cursiera pe DN1A. Teoretic in companie masculina, practic mai mult eu cu mine insami caci am plecat mereu inaintea bietilor, ca sa castig putin timp.

Date: aici

Joi 25 octombrie- Emozia cafe

Orice sosire la Bucuresti e un maraton, de la scularea la 4.15 ca sa prind trenul potrivit, la intalnirile si interactiunile umane de la munca si pana la timpul liber impartit intre familie, prieteni si lucruri de rezolvat.  In Sicilia am reusit sa ma scol in cateva zile de dimineata si mi-ar face placere sa pastrez acest obicei. Asa ca am grija sa imi programez intalniri cu Vio, care e matinala oricum si ma poate ajuta sa ma mobilizez si eu inainte de 8. Astazi avem pe lista o cafea matinala si o sueta, la Emozia cafe . Metroul e inca liber, racoarea diminetii ne mana inauntru si atmosfera placuta si cafeaua excelenta ne face sa pregetam 45 de minute. Cititi recenziile de pe google maps si faceti-le si voi o vizita. O sa va placa.

Vineri 26 octombrie Bazin si TRX cu Vio la WorldClass

Vio propune TRX, eu supralicitez cu un bazin matinal, inainte de clasa de TRX si uite asa ne motivam una pe alta si ora 5.59 ne gaseste in Militari. 10 minute mai tarziu numar bazine si in mod suprinzator nu suntem singure. 50 de minute mai tarziu transpiram la clasa Cristinei si uite asa a iesit un inceput de zi de notat in calendar, numai bun sa incheie maratonul de la Bucuresti de luna asta.

Duminica 28 octombrie. O zi de vara intr-o zi scurta de iarna

Marti 30 octombrie Dimineti cu 10 grade- Sfantu

Oktosommerul e la apogeu si asta e suficient de motivant cat sa ma faca sa ma scol inainte de 6, sa ma urc pe bicicleta si sa bag o tura de 60 kilometri pe bucla clasica spre Sfantu Gheorghe. Fara indoiala e greu cu motivatia, motorasele merg greu dimineata si rasaritul, desi e frumos, nu tine loc de combustibil. Insa vine si momentul acela cand se instaleaza starea de bine (pe bucata valurita intre Sfantu Gheorghe si Araci), cand uiti ca trebuie sa incepi munca la o ora anume etc. Cand ramane doar naturaletea pedalatului. Simplitatea unei miscari familiare si care te reprezinta. Fara indoiala e drum lung pana aici, dar e un deziderat fain in orice activitate pe care o incepi.

Date: aici

Miercuri 31 octombrie-Cand lumina iti da un sut afara, pana in Poiana. De acolo stiu sa ma intorc singura

Fara indoiala, pentru lipsa mea de antrenament in sculat matinal, doua zile de sculat la ora 6 nu sunt deloc simple si daca in prima am reusit sa ma motivez pentru o tura decenta, azi aproape ca renunt. Clar nu am inca mindsetul potrivit, dar incerc sa fur meserie de la Vio. Cica sa-l uit pe "I can't" si sa il inlocuiesc cu "I don't". Oricum azi sunt doar comoda si initial ma multumesc cu o invarteala browniana prin casa. Pana la urma insa, cumva frustrata de faptul ca am reusit sa ma scol devreme, e frumos afara si eu nu fac nimic, arunc hainele pe mine, iau cursiera si fac o urcare pana in Poiana. Urc la tricou si racoarea diminetii se simte placut pe piele. Coborarea merge si ea si din nou, savurez sentimentul de bine pe care ti-l dau cateva ore petrecute afara. Sunt dependenta de afara, fara indoiala. Si ar trebui ca de la anul sa stau chiar mai mult afara. Cred ca pot sa si lucrez de afara/ din locuri neconventionale.

Date: aici