luni, 5 iunie 2017

Florar de Brasov 2017


3.05 Magura Branului-descoperire

Ar fi trebuit sa fie o aventura din timpul saptamanii si am carat dupa noi si sac de dormit si sateluta, dar pana la urma s-a transformat intr-o plimbare de final de zi. O plimbare foarte frumoasa, in care am descoperit un loc nou, mai precis Magura Branului. Pentru a face cat de cat un circuit am lasat masina in Pasul Predelut si am incercat sa gasim o poteca spre culmea magurii. Am boschetarit ceva, inclusiv pe un fagas abrupt pe care s-au tras busteni mai demult, de am ajuns sa merg in 4 labe, dar pana la urma s-a aratat la fata si poteca cu pricina. De acolo a fost simplu. Poteca ne-a scos negresit in marcajul BR care vine din Bran, Bucegii ne-au suprins, caci pareau din unghiul acesta extrem de aproape, inaltandu-se ca un zid in fata noastra, iar apoi muchia ne-a rezervat o plimbare frumoasa pana ce am ajuns in partea cealalta, fata in fata cu Craiul. Aici am gasit o platforma excelenta ca loc de bivuac, doar ca era batuta de vant din toate partile, asa ca am amanat pentru o data ulterioara atat bivuacul, cat si explorarea marcajului pana in Magura. Dar vom reveni. Candva, intr-o noapte de vara fara vant, mancand cirese, privind apusul, iar mai apoi numarand stelele.

Date: aici 
Creasta Craiului dintr-o perspectiva ce te unge la suflet

Gasind o poteca buna (nemarcata) la coborare
4.05 Solomon-Stejeris

Prin Brasov tot ploua. Putin si des, cat sa tina potecile ude sau chiar noroioase. Cand prinzi 2-3 zile uscate la rand, e clar: iesi cu MTB-ul. Stejerisul e unul din traseele mele preferate si am lasat multi kilometri sub talpa adidasilor pe acolo. Mai putin sub roti, caci desi in cea mai mare parte e o placere sa te dai la vale, are cateva bucati mult prea tehnice pentru mine, carora nu le dau de cap neam. E adevarat ca nici mersul singura nu ajuta. Urc clasic pe drumul de la Pietrele lui Solomon, apoi cobor in Poiana Mica si apoi prind poteca larga de pe Stejeris. 

Date: aici 

11.05 Cand intreci masura (Tampa si Stejeris in alergare)

Si eu si Radu aveam in minte o alergre. Eu mai cumpatata, Radu mai heirupista. Evident ca Radu ma corupe si se strang cat de un semi. Chinuiti, ultimii 6 km mai mult mersi, semn ca am intrecut masura.

Date: aici 



12.05 Plimbare pe Tampa cu Marco si Estele

3 seri au stat la noi Marco si Estele. El italian, ea din Catalunia. S-au intalnit pe drum si au decis sa pedaleze o perioada imprena. Au fost probabil cei mai fun cicloturisti pe care i-am gazduit ever. Imi e greu sa spun ce a facut ca cele 3 seri sa fie atat de placute. Poate firea lor deschisa, poate serile lungi care ne gaseau pe toti in jurul mesei, gatind, macand, facand schimb de retete, degustand. Poate masina de facut paste pe care Marco o cara cu el si pe care a folosit-o inca din prima seara pentru niste tagliatele superbe si delicioase. Sau chitara mica ce colora auditiv miezul zilei, in care Marco, pe veranda, cu o cana de cafea in mana canta ceva, in timp ce eu lucram. In ultima seara ii corup la o plimbare pe Tampa, la semnul cu Brasovul pe care Estele l-a remarcat inca din prima zi. Speram ca mai am cativa asi in maneca cu Dupa Ziduri, Turnul Alb, Promenada si de ce nu cu traseul pe Tampa. A fost o plimbare la fel de placuta ca si zilele petrecute impreuna. Vorbind cu Estele despre cate in luna si in soare (ca fetele) si trecand alaturi de Marco prin toata Italia de la nord la sud, si schimband impresii despre sunetele atipice din limba romana, radacini lexicale comune in italiana, romana si franceza, neratand nimic de la modificari linvistice in franceza si pana la denumierea leurdei in italiana sau a licuricilor in spaniola. Seara o incheiem cu o mamaliga autentica si un gris cu lapte, innobilat cu stafide si cu topping de rubarba ramas din seara anterioara. Pana sa vina Marco de la piata cu o legatura de rubarba nu am luat seama la ea, desi era plina piata. Acum pazesc o oala in care fierbe prima dulceata de rubarba ever. Si pare buna. Marco, pasionat de gatit si agricultura ecologica a adus in mod cert un plus de savoare zilelor petrecute impreuna, iar Estele cu firea ei mereu vesela, un plus de culoare.

Date: aici 

Crema de vanilie home made cu topping de rubarba si mere

Clasica mancare de linte a lui Radu
Paine adevarata, branza de burduf in scoarta de brad si alte delicatese locale
Pe spatele telefonului lui Estele, un mesaj sugestiv, amuzant, agramat, dar de succes

Paste home made
Si pregatiti pentru noi kilomnetri prin secuime

13.05 Crucur cu sculare matinala la 6 dimineata

Foreca anunta ploaie incepand cu ora 10. Tot weekendul. Treaba pare compromisa, dar nu e panica. Sambata si duminica avem program de zugraveala in Racadau. Asa ca poate sa ploua. Totusi, ca sa nu zicem ca a trecut weekendul pe langa noi si ne-a prins cu bidineaua in mana, ne mobilizam in mod exemplar sambata la ora 6.30 pentru o urcare matinala in Poiana. Ma mir si eu de mine cu cata usurinta m-am sculat, chiar inainte sa sune ceasul. La 6.30 in cea mai deplina liniste ies pe usa. Asteptam cumva cu nerabdare sa ies pe poarta, in orasul inca netrezit, pe forestierul de la Pietrele lui Solomon absolut pustiu. Eu, invartind ritmic la pedale. Nu trag de mine. Drumul pana in Poiana Ruia e lung, eu dimineata functionez doar 75% (celalalt sfert inca doarme) si vreau cumva sa ma bucur de clipa asta de liniste universala. Hai ca o iau pe aratura. Inainte de a intra pe Drumul Rosu ma intalnesc cu o caprioara deloc sfioasa, pe Drumul Rosu cu un iepure, iar cand intru pe Crucur ma suna Radu care era si el pe finalul urcarii si coboram impreuna, motiv bun pentru mine sa mai exersez una alta. Acasa, Marco ne asteapta cu o omleta cu urzici, mai mancam si ultimile bunatati din frigider, oamenii se astern la drum si eu dau o fuga pana la piata pentru alte chestii gustoase.

Date: aici 

16.05 Bod- Halchiu - Codlea, cu Suzi

Initial aveam in minte un plan frumos spre Sfantu Gheoghe, dar o sedinta prelungita pana aproape de 7 fara un sfert m-a facut sa reconfigurez. Pe la Colonia Bod ma intersectez cu Suzi care venea din sensul opus, asa ca mergem impreuna spre Halchiu si apoi Codlea, vorbind cate in luna si in stele. Radu a fost dezamagit cand a aflat ca nu am mers la trena si am pierdut vremea in modul acesta, atat de feminin de a face tura.

Date: aici 

17.05 La cules de muguri de brad- prospectiuni

Iarasi plec pe la 7 de acasa, de data asta dupa un drum la piata in cautarea rubarbei pentru dulceata. Tura se inscrie pe acelasi fagas culinaro-organic, caci la ultima alergare am vazut ca bradutii de pe Tampa au inmugurit bine, asa ca m-am gandit sa dau o urcare pe Valeaa cu Apa si apoi o coborare spre oras si sa investighez problema. Avem si prima recolta. Coborarea merge nesperat de bine pana in Saua Tampei, dar de acolo nu prea mai am timp sa merg spre La Iepure, asa ca o iau direct spre Racadau si Dobrogeanu Gherea. Mai asteptam socul si delicatesele de primavara sunt complete.

Date aici 
Prima recolta
23.05 Fuga cu noaptea 

Ma bag la o tura lunga de cursiera spre Sfantu Gheorghe si ma cam alerg cu noaptea.

Date: aici 

24-25.05 Ceaiul de la ora 18.00 si cafeua de dimineata...la Batrana

Aproape vine vara si noi inca mai pregetam pe acasa in timpul saptamanii invocand scuze de genul: ploua, e frig, e prea frig, nu se mai incalzeste odata etc. E totusi timpul sa luam taurul de coarne, caci presimt ca vara o sa treaca in ritm de InterCity pe langa noi. Radu zice ca vrea sa isi faca zob muschii pentru ProPark, asa ca lasam bicicletele acasa si plecam la trekking. Radu in ritm alert, eu cu Ionut in ritm de povesti spre Batrana. Urcam integral pe PR pana la Refugiu si putin suprinsa de lejeritatea traseului, fascinata de frumusetea si linistea Bucegilor pe inserat la mjloc de saptamana, imi incoltesc in minte noi idei. Apusul nu e spectaculos, dar sufletul meu se simte bine, papilele gustative sunt si ele fericite dupa o masa copioasa la refugiu si spatele meu apreciaza confortul noii saltelute de la Therm-a-rest.

Noaptea se anunta a fi friguroasa, dar de data asta am avut hainele potrivite la mine si nu a fost nimic de speriat.

Cobram matinal spre masina si la ora 9.00 sunt la munca. Secretul unei seri la peste 2000 m il tin pentru mine sau il ascund pe blog intre prieteni.
In Poiana Gutanu
Directii

Apus la Batrana
Date: aici si aici 

28.05 Pana prostului fara pompa la el

Plec pentru prima data sa explorez forestierul din Noua, de la Zoo, care merge spre Timis. Aveam de gand sa urc apoi la Bunloc si sa cobor pe TR dar uit acasa pompa. Imi dau seama pe drum, insa decid sa nu ma intorc dupa ea. Care e posibilitatea sa fac pana tocmai acum, avand in vedere ca nu am mai facut pana din toamna anului trecut? Pai maxima cand nu ai pompa la tine. Pana se produce cand coboram in Timis. E brutala, roata fata e desumflata in 2 minute. Profit de faptul ca Radu nu avea in plan decat o tura scurta de alergare pe Tampa si il rog sa vina sa ma recupereze.

Date: aici

29.05 Cel mai lung drum la spalatorie

Azi aveam in plan sa ma duc sa spal Simplonul, ca sa il gaseasca Em curat pentru ProPark. Doar ca in drum spre spalatorie merge si o tura, nu-i asa? Desenez ceva care sa ma scoata cat mai aproape de spalatorie. Cristian nu e suficient de aproape, asa ca ajutandu-ma de Strava heat map duc drumul pana la intrarea in Brasov. Iese o tura nefericita, singura portiune faina fiind continuarea Stejerisului pana in punctul in care traseul de la Bike Race coboara spre Poiana Aviatorilor. De acolo drumul era ba bolovanos, ba noroios, ba afanat de rotile motoarelor de enduro. TR spre Cristian nu imi spune nimic. Insa aventura incepe dupa Cristian, cand intru pe o retea de drumuri de exploatare cu muult noroi, ma rafuiesc cu o javra si cu stapanul ei si (ma) sperii de 2 mistreti. Scap teafara, dar promit sa nu mai calc pe aici caci locurile nu mi-au spus nimic. Intr-un final, cu ultima geana de lumina intru si in Brasov si opresc si la spalatorie

Date: aici 

vineri, 26 mai 2017

Iezerul Ighiel- Ramet (Trascau Z3)


Peste noapte s-au risipit norii si cerul s-a limpezit. Prin plasa hamacului in scurtele momente in care ma intorceam de pe-o parte pe alta priveam stele ce se tot indeseau. 

Lumina ma trezeste pe la 6 si cum ma simt destul de odihnita m-as cam scula, ca sa pedalam de toate orele de lumina. Dar trag cu urechea si pare ca toata lumea doarme, asa ca stau cuminte in banca mea, pardon, in hamacul meu, si pana la urma ma fura din nou somnul. 
Locul de bivuac (by Cristi)
Mancarea ramasa de la masa de seara se transforma in mic-dejun si urmand simtul de orientare al lui Radu iesim din Poiana Ascunsa cu destul de putin efort daca e sa ma intrebati pe mine, respectiv cu o noua sesiune de push bike pentru Cristi si Octavian. Intersectam un marcaj BR si studiind Google Maps gasim un drum care ar urma sa ne coboare fix la Iezer la Ighiel. Elanul ne-ar putea fi din nou curmat de un obstacol neprevazut, respectiv ceva noroi de exploatare, dar din fericire e de scurta durata si drumul forestier devine din ce in ce mai bun, pana ce ne gasim deasupra iezerului- cel mai mare lac de baraj natural calcaros din tara. In mod suprinzator pe aici domneste linistea si fumul de gratare, respectiv ecourile manelelor lipsesc cu desavarsire. Aproape ca as pregeta mult si bine aici, o seara si o dimineata pe malul lacului, privind doar cum se joaca lumina, citind, scriind. Dar weekendul nostru prelungit se incheie curand, seara zilei de azi si dimineata zilei de maine ar trebui sa ne gaseasca din nou acasa. 
Mic dejun
Iezerul Ighiel

Pentru a ajunge la casele noastre avem doua variante: cea directa (asfalt spre drumul national Teius-Aiud) sau sa incercam sa gasim o combinatie de forestiere, drumuri de caruta si poteci care sa mearga cumva paralel cu drumul national, urcand culmi si coborand vai (in total ar fi cam 3 culmi de sarit) astfel incat sa ajungem cat mai aproape de Aiud. Cristi, Octavian si Vali aleg varianta scurta, eu si Radu continuam sa ne dam de toate orele de lumina si ne despartim de baieti in Galda de Jos. Continuam drumul spre Cetea iar de acolo spre Raicani si Tecsesti. Drumul e in mare parte ciclabil, dar cand si cand mai avem parte si de o portiune de push bike. E pustietate mare pe aici. Aflam ca din Poiana Galdei venea un alt drum, praticabil auto, ce se va uni mai in fata cu drumul nostru, dar faptul e consumat, asa ca nu ramane decat sa il pun aici la catastif pentru o data urmatoare. Si zona asta pare din ce in ce mai parasita si natura isi reintra rapid in drepturi. Mi-a ramas pe retina imaginea unei case de lemn, cu acoperis din fan prin care crescuse un copac. Metafora la vedere a unei naturi mai puternice si a vremelniciei omului.
Privind spre Piatra Cetii

Pe TR spre Cheile Cetii
TR-ul era o capcana. Am gasit pana la urma drumul cel bun
Pedalam, nu ne lasam
Coborarea spre Valea Manastirii e destul de directa si brutala si nu impresioneaza cu nimic. Serpentinele drumului ce urca spre Ramet se vad pe versantul opus si Radu ma ameninta cu o urcare de zile mari. La cat de bine e tersat insa drumul ma indoiesc totusi sa nu fie ciclabil. Serpentinele sunt in general de bun augur. Mai problematic e cu liniile directe.

Segmentul cu pricina se dovedeste a fi o urcare frumoasa, ciclabila dar provocatoare, care te tinea mereu in priza, concentrat, fortandu-te sa iti alegi bine trasa si nu doar sa dai la pedale. Segmentul aferent pe Strava se numeste Ramet (Alpe d'Huez) si se continua la putina distanta de unul mai scurt, numit sugestiv si foarte romaneste "spre AB04VACA".
Urcarea spre Ramet
La magazin in Ramet descoperim cu stupoare ca e deja ora 19.00, dar opresc cat pentru o cola si niste alune. Apoi blana la vale pe drumul judetean ce tine o culme lunga si ne scoate in mai putin de o ora de coborare rapida si legata in centrul Aiudului.

Au fost fara indoiala 3 zile pline care nu au facut decat sa ne aprinda curiozitatea. Din planul de acasa am facut mai mult partea de aventura si am lasat pentru o data ulterioara partea de adunat kilometri.. Chiar daca jumatatea ramasa are mai multe drumuri, culorile toamnei ii vor da o nota in plus de sarm, si o fac inca de pe acum interesanta pentru o noua aventura de septembrie in Trascau.

Traseu:  Poiana Ascunsa-marcaj BR- Iezerul Ighiel- Ighiel-Ighiu- Cricau-Galda de Jos- Cetea- spre Tecsesti- Fata Pietrii- Valea Manastirii-Ramet-DJ107L-Aiud

Date si track: aici

Cateva detalii tehnice

Pentru planificarea turei am folosit in principiu Strava heat map, iar la fata locului, Bikemap, Google maps si evident indicatiile localnicilor

Echipamentul a fost in mare similar cu cel pe care l-am avut in tura de la Chisinau, dupa cum urmeaza:

1. In Seat bag
- sac de dormit de vara
- hamac
- 1 pereche colanti lungi din polar (pentru dormit) 
- 1 bluza cu maneca lunga de dormit 
- 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorapi pentru dormit
- 1 bandana 
- 1 pereche chiloti
- 1 pufoaica
- o camera de rezerva prinsa de cadru, multitool, petice, leviere, pompa, lumina spate
- frontala
- perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse, crema de soare, sapun mic
- un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc 
- un lant/antifurt (poate fi inlocuit cu ceva mai compact) 
- 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.
- power bank, cablu telefon, cablu ceas.

2. Pe ghidon: salteluta+ cordeline+ carabiniere pentru hamac

3. 2 bidoane de apa.

4. Un rucsac de 20 l in spate in care am pus in principiu mancarea, foita de vant si o bluza cu maneca lunga, acte, servetele etc

Ce as mai fi avut nevoie: crema anti-frecare (am imprumutat de la Vali).


Foto by Radu


joi, 25 mai 2017

Trascau + Bikepacking = Tot ce iti poti dori (platoul Bedeleu, Cheia, Poiana Ascunsa)

Lumina ma trezeste insa o ignor, tragand bandana pe ochi. Pare ca nimeni nu misca in front, asa ca mai fur niste dulci zeci de minute de somn. Soarele nu ne-a gasit inca pe noi cei din hamace, dar oricat am vrea sa amanam momentul, in fata ne sta o zi lunga si e bine sa plecam devreme. Impachetam, micul dejun e relativ frugal si usurati de greutate pornim sa impingem bicicletele la deal. Trebuie sa iesim practic de pe valea pe care ne aflam si drumul degradat, partial noroios si cu panta mare nu ne lasa alternative. Dimineata push bike, la pranz carry bike, seara tot push bike. Asta o sa fie o zi lunga, cu kilometri putini. Dar de calitate. 
Sa fie single trail
Iesim in platoul Bedeleu printr-o sa verde, plina de flori, flancata pe una din margini de o liziera de padure. Asta era locul perfect de bivuac, dar nu aveam nicio sansa sa ajungem aici aseara. Ne multumim cu perspectivele pe care ni le ofera acum, pe ziua, si luam sub roti drumul innierbat de pe platou. Cand si cand cate un marcaj, un stalp ca reper si GPSul, insotitor fidel si tacut, prieten de nadejde si legatura noastra dintre planurile de acasa si realizarile de la fata locului. Pe alocuri drumul devine poteca, chiar un single trail care ii pune la grea incercare nervii lui Cristi, surprins putin de tehnicitatea si angajamentul cerut de ziua de azi. E greu de explicat de ce asa si nu pe drumuri ocolite, de ce se merita un push bike pentru o coborare faina, insa nu ma chinuiesc prea tare sa o fac. Fiecare trebuie sa se convinga singur, stiu bine cat poate Cristi si piticii sunt doar in capul lui. 
In loc de cafea, push bike


Pauza la iesirea din Platoul Bedeleu
Inainte de coborarea spre Bradesti impartim si ultimele doua branzoaice si o jumatate de salam de biscuiti si cu rezervele pe zero, ne dam la vale.





Primele case din Valea Poienii
Coborarea e si ea single trail initial, apoi drum spre Valea Poienii, un catun suspendat intre cer si pamant. Fanare, cateva case, vaci pascand molcom, drum prafuit la care nu a ajuns niciodata asfaltul si o batrana ce culege flori. Are deja un buchetel strans si acum le alege doar pe cele care ii fac cu ochiul, fara graba, cu pasul domol si gandurile departe. Mi-ar placea sa stiu la ce ii fuge mintea acum si ceva din modul in care merge, isi tine spatele si capul imi sugereaza ca nu la treburile de zi cu zi, ci la ani trecuti, cand fata mare fiind, culegea flori pe aceasi margine de drum in acelasi sat inghetat in timp, poate doar ceva mai animat, caci pare ca si satul a imbatranit impreuna cu putinii oameni ramasi pe langa gospodarii. Ne salutam cu gand bun, intrebam de drumul pana in Bradesti si de magazin. 

Vestile sunt incurajatoare si lasam Valea Poienii in urma pentru o scurta urcare ce ne conduce in centrul Bradestiului. E mult spus sat. O adunatura de case, o cutie postala si un indicator turistic. Atat. Magazinul e inchis, asa ca Radu pleaca in cautarea propietarului. Pana se intoarce Radu, inspectam toate usile si ferestrele si golul de foame din stomac devine mai mare caci magazinul pare rupt din stepa mongola...Cateva conserve anemice, niste pufuleti si multe lazi de bere constituie intreaga oferta, asa cum se vede ea de afara. Nici cand intru in interior nu e mai bine si impreuna cu Radu incerc sa gasesc niste combinatii de mancare pentru o masa de pranz care sa ne domoleasca foamea, mai ales ca nici micul dejun nu a fost cine stie ce festin: conserva de carne, ciuperci la borcan, conserva de peste si biscuiti la 20 de bani bucata. Si din nou ne scoate painea mare si buna. Pregetam la pauza de panz urmarind cu privirile si ingrijorare crescanda norii care se tot aduna in jurul nostru, dar stim ca nu e rost de stat. Trebuie sa ajungem astazi in Intregalde si sa mai adaugam ceva kilometri la bilantul anemic de pana acum.
Vasta oferta a magazinului satesc, by Cristi
Masa din Bradesti
Incepem cu o coborare cu de toate spre Cheia. Fanete, poteca lata prin padure, putin noroi si multe treceri ale apei, cand pe pietre, cand pe punti din cate un bustean cioplit. Uneori fara balustrada, la simtul echilibrului propriu. Ploaia ne da tarcoale, dar la cate salase sunt pe aici, avem unde sa ne adapostim. E incorect sa le spun salase, caci aici, pana acum 50 de ani, intr-o casa cu o singura camera si acoperis de fan locuia o familie intreaga. La una din primele case, o casa mare cu gospodarie inchegata, ce tradeaza buna starea de odinioara, printre gard se zareste o batrana (tanti Laurica ???). Usor grea de urechi, priveste cu ochii pierduti in ceea ce era odata. Parca citesc in trupul ei durerea a ceea ce nu mai e, pustiul din sat si linistea mormantala din viata. Toate s-au dus, toate s-au imprastiat, pe toate le inghite usor pamantul, asa cum vom vedea si maine. 



Frumoasa coborare spre Cheia
Tot pe single trail
Team work
Nenumarate punti ale suspinelor, by Cristi
Ne apropiem
In timpul zilei m-am tot gandit si catunul asta imi parea de necuprins cu mintea mea de orasean. Nu puteam sa imi dau seama ce i-a determinat pe oameni sa se stabileasca pe termen lung aici. Cheia e in fundul pamantului si la capatul lumii dupa toate standardele. Catunele din Cernei sunt de-a dreptul la sosea daca e sa ne gandim ca in 50 de minute esti in Valea Cernei si de acolo, pe asfalt in Baile Herculane. Aici in schimb, 3 poteci de picior te scot dupa o ora jumate la 2 drumuri de pamant, in 3 sate (Bradesti, Intergalde si la Manastire la Ramet) locuri aflate ele insele la capat de lume. Revenind acasa si citind putin am descoperit ca in urma cu 50 de ani locuiau in Cheia 50-60 de familii. O serie de mori de apa si cresterea animalelor le asigurau oamenilor veniturile necesare traiului de zi cu zi.

Cu toata imaginatia de care dispun nu pot da viata satulului asta. Nu il pot vedea cu ochii mintii animat, vesel, plin, ci doar tacut, izolat, retras, asa cum l-am cunoscut acum multi ani cand am ajuns prima data pe aici prin Cheile Rametului. Si toti Apusenii se golesc usor, usor. O analiza a Directiei de Statisica Alba arata ca in judet sunt 10 localitati care nu mai au niciun locuitor de ani de zile si alte 30 de localitati cu mai putin de 10 locuitori permanenti, Iar tendinta e clara in intreg judetul: in 20 de ani, Alba va pierde datorita sporului negativ si dezvoltarii economice deficitare aproximativ 62.000 de locuitori.. Nu am idee daca Gabriel Suliman, omul care a dus downshiftingul mai jos decat m-as fi putut gandi vreodata ar putea face o diferenta aici, dar povestea lui merita fara indoiala urmarita. Iar daca vara ce vine vreti sa imbinati utilul cu relaxarea, aruncati o privire peste activitatile de voluntariat pe care le propun oamenii.
La liliachul inflorit in sat
Dupa ce traversam apa Rametului incepem un pushbike lung spre Dealul Geoagiului. Sa fi fost 45 de minute de efort si sudoare, dar macar avem parte apoi de o coborare lunga pana in Intregalde. Aici ajungem odata cu soarele si nu ne oprim decat la magazinul din centrul satului, magazin in care intram de mai multe ori, pentru bere, mancarea de la ora 18.00, cumparaturi de seara, provizii suplimentare etc. Nu am facut foamea, dar nici indestulati nu ne-am simtit pana acum, asa ca avem de gand sa corectam aceasa deficienta in seara asta. Initial Cristi si Octavian se cam codeau la masa, ce e drept nici borcanul cu mancare de fasole nu era vreo delicatesa, dar le-am zis sa puna mana sa manance, ca mai dureaza pana la masa de seara, mai si pedalam ceva si vorba aia, ce-i in mana, nu-i minciuna, ia si baga in stomac :).
Pauza dupa push bike
Dupa ce am rezolvat toate treburile administrative ne continuam dupa-amiaza pedaland pe un drum bun spre Negrilesti. Suntem fortati de imprejuari sa ne reconfiguram tura si in loc sa cotim spre vest, spre Rosia Montana, trebuie sa gasim o cale spre est, care sa ne scoata inapoi in zona cu Teius-Aiud. Exista, evident, o cale directa (drumul ce vine in Intregalde) dar nimeni nu vrea asta). Toti mai vrem putin aventura si maine. Cu ajutorul hartii ne facem un plan: cumva, nu stim cum, dar sigur se poate sa ajungem la Iezerul Ighiel si de acolo treaba e simpla ca lumina zilei: drum forestier, asfalt prin sat, asfalt si mai bun, sat si mai mare, pana in drumul national. Ar fi si un marcaj: cruce galbena ce ne va duce acolo la nevoie. Marcajul paraseste satul dar continua pe drum bun spre Negrilesti. Da, satul ala cu Poiana cu Narcise din Valea Negrilesei. Nu avem treaba cu asta, norocul nostru, caci la vremea asta arata cam asa.

Noi vrem sa ajungem in Platoul Ciumerna (aparent Ciumerna nu e un toponim legat exclusiv de Muntii Cernei), dar oamenii din sat ne sfatuiesc sa mergem spre Poiana Ascunsa si sa innoptam acolo. Poiana asta Ascunsa revine obsesiv in recomandarile satenilor la ale caror porti am batut rand pe rand cautand branza de vanzare, poate slana (d-asta nu am gasit) si palinca. Gasirea unui bot de branza a fost o aventura in sine si din recomandare in recomandare, mai incurcand casele, trecand pe la crescatori de capre, o familie careia ii intarcase vaca si in final la o gospodarie care avea o stana mai sus pe munte am gasit o bucata de branza proaspata, nesarata, fara apa, pe la 2 kilograme din care am mancat cu pofta 2 zile la rand. Branza a fost deci primul trofeu al serii, si i-a apartinut echipei Vali-Mike, baietii s-au ocupat mai departe de palinca pentru seara de la barul comunal (buna, aromata, am baut chiar si eu) si ultimul hop de trecut era locul in care urma sa innoptam caci era deja ora 20.20 si noi tot nehotarati eram. Ultimul om peste care ne dam si care cara o butelie ne incurajeaza si ne zice sa o luam spre Poiana Ascunsa, caci in 45 de minute ajungem. Stiu eu ca la muntenii astia 45 de minute pot sa fie si 90, dar prea multe optiuni nu avem si speram cumva ca odata ce ne ridicam deasupra vaii sa gasim un loc bun pe unul din versanti. Preferabil cu un acoperis deasupra capului caci se stang nori de ploaie din ce in ce mai grosi si chiar si eu si Radu, care suntem in general optimisti, suntem de parerea ca nu prea merge sub cerul liber in seara asta. Trebuie oricum sa mai castigam putina altitudine caci aici e foarte multa umezeala si probabil ca se va lasa si frig peste noapte. Ploaia ar fi doar bonus in fundul asta de vale.
Frumosul drum spre Negrilesti (frumos datorita luminii)
Cele 45 de minute promise debuteaza in forta, cu un push bike spre un drum ce merge de-a coasta dealului. Dam peste un adapost nou nout ce seamana cu un viitor grajd de cai si il retinem ca varianta de rezerva daca nu gasim nimic in mult promisa Poiana Ascunsa. E adevarata ca numele asta creeaza cat ai clipi o usoara fascinatie si o mare curiozitate si deja imaginatia plasmuieste o poienita inconjurata pe toate partile de padure, linistita, departe de zgomotele satului, cu plapuma neagra a cerului deasupra capului. Drumul pe care intram urca in continuare si nu as avea o problema cu asta, daca noaptea nu ne-ar sufla in ceafa. Si ploaia. La o ultima curba, cand imi pierdusem deja rabdarea las bicicleta si ma duc pe jos sa imi fac o idee cat se mai joaca drumul asta cu nervii nostri. Radu ramane in urma. Baietii sunt mai in spate. Discutasem deja cu Radu si stabilisem ca nu ne putem asuma riscul unei nopti sub cerul liber si cu norii astia de ploaie ce stau la panda, daca nu gasim niciun acoperis in poiana, va trebui sa ne intoarcem la adapostul de cai. Nu vreau sa ma gandesc ce fete ar face baietii la varianta asta. Urc hotarata, de parca hotararea mea ar putea schimba cu ceva locul poienii sau adaposturile de acolo, insa dupa vorba ca celor indraznesti norocul le surade mereu, ochii descopera cu usurinta un jgheab promitator pentru spalat si apoi un acoperis. Poiana e asa cum mi-am imaginat-o. Nu am timp sa ma duc sa investighez adapostul dar de departe acoperisul pare bunicel si sunt convinsa ca o sa putem improviza ceva la nevoie. Asa ca plec in alergare usoara sa le duc vestile bune baietilor. Toata lumea e multumita de locul de innoptat si cat desfac baietii bagajele ma duc cu bicicleta sa inspectez si alte 2 adaposturi vizibile in poiana si pana la urma il alegem pe cel mai indepartat, in fapt o stana care ofera o veranda numai buna, cu acoperis bun, curata, unde fie ne putem intinde hamacele cu mici inginerii, fie pur si simplu ne intindem saltelutele pe podeaua de lemn. Primii stropi de ploaie ne gasesc la spalatoare, dar deja nu mai conteaza. Seara asta se anunta buna. Doar focul o sa fie sarit, insa compensam cu masa gustoasa formata din branza mult cautata, rosii, castraveti, ceapa, palinca, niste cornulete cu gem si multa voie buna. Baietii organizeaza putin hamacele si suntem gata de somn cu ultimii picuri ai ploii cazand pe streasina. Peste noapte norii aveau sa se risipeasca si sentimentul de a te gasi la adapost, cu prietenii aproape, privind cerul instelat dintr-un hamac ce se leagana usor e nepretuit.
Push bike la ceas de seara
Calatorii si unul din adaposturile din Poiana Ascunsa
Traseu aproximativ: deasupra satului Coltesti- Platoul Bedeleu- Bradesti-Cheia-Dealul Geoagiului- Intregalde-Negrilesti- Poiana Ascunsa

Date si track aici


Foto by Radu