Ecuador si Peru 2019. Surse de informare, logistica si costuri

Surse de informare

Atunci cand proiectul concediului prelungit in America de Sud a evoluat de la stadiul de idee la stadiul de intentie, am deschis de multe ori bikepacking.com uitandu-ne la fotografiile exotice de acolo. Munti inzapeziti, plante ciudate, oameni noi, toate ne-au facut sa visam cu ochii deschisi.

Ecuador

Trans Ecuador Mountain Bike Route Dirt version 

Alte rute alternative/ variante: https://bikepacking.com/locations/ecuador/

Forum Facebook Trans Ecuador Mountain Bike Route

Lonely Planet Ecuador & the Galapagos Islands

Peru

Dirt route touring Peru: Cajamarca to Caraz

Northern Cordillera Blanca bikepacking loop 

Peru's Great Divide

Ausangate Traverse

https://www.brianlucido.com/category/bicycling/bike-touring-latin-america/ (seria pentru Peru)

Huscaran circuit respectiv The triple heart bypass

Lonely Planet Peru

Logistica

1. Zbor Europa-Bogota (aprox 500-600 euro, bilete luate cu 6 luni inainte pentru zborul de plecare). Bicicleta va veni in plus, inca 100 de euro. Motivul pemtru care am ales Bogota este ca aceasta (alaturi de Panama) este cam singura destinatie ieftina din Europa. Zborurile spre Lima sau Cusco presupun o escala in plus in SUA sau Canada.

La fata locului gasiti autocare pe distanta lunga (chiar si intre tari), in care puteti sa va luati si bicicletele (cu sau fara cutie). Preturile sunt accesibile.

La retur, un retur Cusco-Bogota ar fi insemnat o calatorie de 7 zile in autocar (cu cel putin 5 autocare schimbate), ca atare am zburat cu o companie low cost locala. Pret 230 de euro/ persoana si bicicleta pentru Cusco- Bogota (cu escala in Lima), bilete luate cu 2 luni inainte.

2. Vize-nu aveti nevoie din tara. Se dau la granita pentru toti cetatenii UE

3. Asigurare medicala- noi am folosit o asigurare de la Mondial Assistance, cu sporturi incluse (includea MTB si trekking pana la 6000 m). Am avut nevoie la fata locului de 3 vaccinari anti-rabice, pe care le-am si platit. Decontarea s-a facut fara probleme dupa intoarcerea in tara. Nu cred ca exista furnizor de asigurari private in Romania care sa va garanteze o decontare pe loc (intre asigurator si spital).

4. Limba- invatati spaniola. Va usurati viata si e chiar foarte usoara

5. SIM - nu va complicati cu roaming. Cumparati-va un SIM local. Este ieftin si aveti suficient internet. Procesul de achizitie a unui SIM e foarte simplu in Columbia si Ecuador, insa foarte birocratic in Peru (inarmati-va cu rabdare). 

6. Moneda- dolar american in Ecuador, sol in Peru.

Costuri si alte date statistice

Citeste mai departe...

Ecuador, cuvinte de sfarsit

Ecuadorul a insemnat primul nostru contact cu America de Sud si avand in vedere ca am petrecut o luna printre vulcani, sate rasfirate (si eventual saracaciose), drumuri mai bune sau mai proaste etc, cred ca merita sa las in urma cateva cuvinte despre aceasta mica tara dintr-un mare continent.

Trebuie spus insa ca cele de mai jos se refera strict la zona Anzilor, situatia putand fi diferita pe coasta Pacificului sau in zona amazioniana. 

Considerente generale asupra costului vietii de calator

In primul rand Ecuadorul nu este ieftin. Cel putin nu comparativ cu Romania. Mancarea cumparata din magazine, cazarile si anumite servicii au preturi comparabile cu cele de acasa. 

Mancarea

Ceea ce este cu adevarat ieftin este mancarea cumparata de la coltul strazii si cea din localurile populare. Daca nu esti pretentios, poti manca un pranz cu 2-3 dolari. Neajunsul insa este ca varietatea de feluri de mancare incluse in meniurile standard este cvasi inexistenta si vei sfarsi cel mai probabil cu o supa si un orez cu pui. Deasemena legumele lipsesc cu desavarsire din meniu.

Fructele si legumele cumparate din piata nu sunt nici ele ieftine. Exista insa o varietate mult mai mare decat in Romania si practic gasesti cam orice de la papaya la rosii si cartofi. Rosiile sunt incredibil de triste (necoapte), in schimb se merita sa cumperi pe langa banane (nici nu va imaginati cate sortimente diferite de banane exista, cu gust, textura si consistenta diferita), mai ales fructe exotice: papaya, mango etc. Avocado este absolut divin, perfect copt, este probabil fructul cel mai cumparat de noi.

Painea este si ea diferita de cea de acasa. In primul rand pentru ca ea se gaseste in general sub forma de painicute, simple sau umplute, sarate sau dulci. Este in egala masura si destul de grasa. Insa cum de cele mai multe ori este proaspat coapta, ajunge sa dea dependenta, desi pe 6 painicute lasi lejer 1 dolar.

Magazinele de panificatie vand si produse de patiserie si cofetarie, biscuti, prajituri, torturi. Unele au fost decente (biscuitii, doua prajituri),altele niste copii nereusite ale celor din Europa (de exemplu eclerele).

Cam asa arata o piata dintr-un oras mare din Ecuador

Street food

Si o bucatarie dintr-un local cu 4 mese

Sfanta papaya

 Apa

Din considerente ecologice, am evitat pe cat posibil sa cumparam apa imbuteliata (dar am compensat cu Cola) si am ales mereu sa cerem apa la localnici sau la magazine. Nu am fost refuzati niciodata si nici nu am avut probleme cu stomacul. Singura data cand am comis-o a fost in Parcul National Cotopaxi unde am ramas fara apa si am fost nevoiti sa o fierbem (nu aveam inca pastile pentru dezinfectat apa), iar rezultatul a fost dezastruos si a tinut vreo 3 zile.

Cazarile

Cazarile in Ecuador au preturi comparative cu cele de acasa. Pe o camera faina dadeam cam 40 de dolari (a fost una singura). In plaja de preturi in care ne invarteam noi (20-25 de dolari) camerele erau curate, dar in general mici, constructiile putin cam vechi si de cele mai multe ori fara sau cu o tentativa de fereastra. 

Camera tipica de hotel

Lista cu cazari

Tulcan- hotel, aprox 20 de dolari camera

El Quinche- Quinta Natura, 40 de dolari

Pifo- ferma fratilor Dammer, gratis

Quito/ Tumbaco - Casa del Ciclistas, donatie

Lasso- Cabanas de los vulcanes, 24 dolari

Quilotoa- Shalalala, camping,10 dolari

Salinas de Guaranda- Puerta Abierta, 40 de dolari, 2 nopti

Riobamba- Apart Hostal Humboldt, 40 de dolari, 2 nopti

Cuenca, camping, 20 de dolari, 2 nopti

-----------------------------------------------------------

Total= 204 dolari

Locurile de cort/ Wild camping

In Ecuador nu am avut niciodata probleme majore in a gasi locuri de cort, chiar daca de multe ori campam pe proprietati private, sarind un gard sau deschizand o poarta si apoi incercand pe cat posibil sa ne departam de drum. Cand am gasit propietarul si am cerut voie sa campam, am primit mereu raspunsuri pozitive. Altfel, nu a venit sa ne intrebe nimeni de nimic pe propietatile private (de regula pasuni pentru animale). In schimb am primit destule vizite de curtoazie in munti, cand nu saream niciun gard, ci campam pur si simplu pe o bucata de iarba ce nu parea a cuiva. Insa vizitele erau strict axate pe socializare, caci trecerea noastra prin locuri salbatice si departate de infrastructura turistica, starnea fara indoiala interesul si curiozitatea localnicilor.

Un loc de cort chiar fain, gasit langa Panamaericana

Transportul

Cuvantul de baza in Ecuador este autobuzul/ autocarul. Conexiunile sunt bune atat intre orasele mari, cat si la nivel regional. Am vazut autobuze mergand in creierii muntilor, pe niste drumuri pe care nu te-ai fi asteptat ca cineva sa bage o asemenea hardughie. Pretul este de aproximativ 1 dolar pe ora, bicicletele se tarifeaza separat si te intelegi la pret cu soferul. Cursele sunt suficient de dese, exista mai multe companii pe aceeasi ruta (deci exista competitie de piata) si cel mai important, exista o organizare la nivel de plecari/ sosiri, totul intamplandu-se dintr-o autogara unica numita Terminal Terestru (exceptia este Quito) care are mai multe terminale, in functie de punctele cardinale si principalele iesiri din oras.

Pe rutele lungi (peste 3 ore) autocarele arata chiar decent, cu scaune rabatabile, wifi, priza, toaleta etc. Pentru cursele locale sunt mai mult niste autobuze, dar important este ca exista si iti faci treaba cu ele.

Infrastructura

Drumurile principale sunt asfaltate destul de bine si au inclusiv un "umar" lateral, astfel incat poti pedala oarecum departe de trafic.

Drumurile secundare sunt neasfaltate, in general cu pietris tasat, in nordul tarii cu piatra cubica. Aspectul comun pentru toate drumurile este gradientul. Se pare ca inginerii ecuadorieni au o singura referinta: gradiente cu 2 cifre. Ni s-a intamplat de multe ori, inclusiv pe Panamericana sa mergem cu granny gear.

Soferii sunt civilizati, la standarde europene as putea spune. Suficient de prudenti in trafic, fara depasiri riscante pe contrasens, fara depasiri la milimetru pe sensul de mers, ba chiar asteptand suficient sa se termine un set de curbe si sa aiba vizibilitate.

Cele 3 stadii ale drumurilor ecuatoriene- Noroiul

Pavatele nesfarsite

Asfaltul impecabil

Toaletele

Am spus-o de multe ori ca toaletele indica din punctul meu de vedere gradul de civilizatie al unui popor. Si toaletele din Ecuador, desi poate nu foarte moderne, au fost mai mereu fie decent, fie suprinzator de curate (si nu ma refer la cele de la cazari, ci la cele din autogari, orase etc). Mai toate aveau o taxa de intrare de 50 de centi, dar macar vedeai ca se face ceva cu banii aceia.

Oamenii

Ecuadorienii ni s-au parut oameni de treaba, saritori atunci cand le cereai ajutorul, poate putin curiosi uneori si poate putin bagaciosi alteori, caci te mai trezeai din senin cu intrebari precum: "De unde esti?" "Unde mergi?" etc insa de regula totul era din pura curiozitate si odata satisfacuta aceasta curiozitate, viata mergea inainte. Totusi oamenii nu erau familiari cu tine, nu te invitau in casa etc.

Costuri totale pentru o luna de calatorit, cat ne-a luat traversarea nord-sud:

Cazari (vezi mai sus) 204 dolari

Spalat haine 10 dolari

Transport (legatura cu Peru) 80 de dolari

Mancare aprox 15 dolari/ zi= 450 de dolari

Cumparaturi diverse, reparatii, intretinere biciclete 80 de dolari

Si la final, vine fara indoiala intrebarea: m-as mai intoarce in Ecuador. Desi e o tara mica,din care nici nu avem pretentia ca am fi vazut prea multe, caci asa cum am zis ne-am limitat la coridorul central al Anzilor, raspunsul este nu. Fara indoiala ca mai sunt inca multe activitati de facut (trekking pe Inca Trail sau in alte parcuri naturale, asecensiuni pe vulcani, o calatorie in jungla etc, toate astea, precum si multe altele le poti avea/ face si in Peru, intr-o diversitate mai mare si ceva mai ieftin.

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Cuenca si ultima zi de pedalat in Ecuador

Ultima zi de pedalat prin Ecuador debuteaza cu burnita asa ca nu reusim sa ne mobilizam prea devreme. In plus asta e una din putinele dati cand nu am campat pe terenul nimanui, nu am sarit niciun gard etc.

Mai trebuie mentionata o alta diferenta notabila. Pe primii 10 kilometri de azi suntem scutiti de urcari si coborari abrupte, asta pentru ca drumul urmeaza un vechi terasament de cale ferata ce ne scoate la 3200 m.

Desi suntem pe un drum secundar, plin de noroi si absolut lipsit de trafic, casele sunt din ce in ce mai mari si mai ingrijite. Se vede apropierea de Panamericana si de orase mai mari unde se castiga mai bine.

In Panamericana ajungem si noi, la fix pentru prima ploaie a zilei. Ii vor mai urma si altele, precum si un alt drum desfundat ce ne va urca din nou la 3000 m. Cu siguranta azi am stat cel putin la fel de mult cat am mers si asta e cu atat mai frustrant cu cat esti la mai putin de 50 de kilometri de un oras mare, ce vine cu promisiunea unor zile de pauza, realimentare, reparatii, dus, spalat haine, gatit mancare buna etc.

Cuenca este mai mult decat atat. Pentru noi este finalul calatoriei noastre in Ecuador. Desi ruta Trans Ecuador Mountain Bike merge mai departe in sud (inca 6 zile), permitand o conexiune cu Peru printr-un punct de trecere a frontierei cu trafic minim, pentru noi ar insemna inca 2-3 saptamani pana am ajunge in partea centrala din Peru, acolo unde vrem sa pedalam prin Cordiliere

In plus Cuenca ofera legaturi bune cu Peru si tentatia de a ne teleporta intr-o singura zi intr-o alta tara e pur si simplu irezistibila.

Pana atunci insa am facut o strasnica baie de multime in aglomeratia de oameni si masini din Cuenca, un oras care ne-a placut mult, mult mai mult decat Quito-ul, in ciuda celor 5 ploi pe zi si a maximei de 16 grade. Este mult mai curat decat capitala, centrul vechi e cumva mai bine dezvoltat si structurat, piatetele sunt mult mai bine puse in valoare si pare considerabil mai cosmpolit si mai bine organizat.

Artefacte incase in unul din muzeele din Cuenca

Explozie de culori in una din pietele din Cuenca

Arhitectura coloniala

Date si track: aici

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Ingapirca si vechile ruine incase

Nu lasa pe maine ce poti manca azi”. Motto scris la taraba numita “Cei doi palmieri” de pe Panamericana

Urarea de buna dimineata data de omul care mergea sa mulga vacile e cel mai bun desteptator. E 6.30, soarele abia rasare, dar ziua se anunta faina. Asteptam cuminti ca pajistea pe care avem intins cortul sa intre si ea in soare si o luam incet, cu vesnicul terci de ovaz cu cafea. Azi i-am asorta niste margarete, din puzderia de manunchiuri care sunt in jurul nostru.

Bividiul meu de cale lunga

Principala destinatie a zilei este Ingapirca, locul celor mai bine pastrate vestigii incase de pe teritoriul actual al Ecuadorului.

Pana acolo mai avem insa 30 de kilometri pe Panamericana, kilometri care aduna si vreo 800 de metri diferenta de nivel. Totusi peisajul nesperat de verde, pajistile, localnicii care au iesit cu laptele la strada asteptand masina ce il va colecta sunt toate demne de mai mult de o privire si fac sa treaca mai usor timpul. Nu foarte usor insa, pentru ca in ecuatie intra si vantul, care are astazi, din nou, proportii de uragan.

El Tambo este locul in care vom parasi Panamericana, dupa 80 de kilometri, care s-au scurs neasteptat de placut, cu trafic minim si cu un cu totul alt peisaj fata de asprimea muntilor inalti lasati in urma.

In El Tambo cautam un loc unde sa mancam de pranz, dar sfarsim prin a manca la coltul strazii, de la vanzatorii ambulanti. Si cum se intampla deseori in asemenea cazuri, am mancat incredibil de bine. De fapt intreaga noastra pauza aici a fost focusata pe mancare, si mai ales pe mancaruri noi. Asa ca urmeaza cateva randuri inchinate nu combustibilului fara de care nu am putea pedala, ci gurmandului din noi. Incepem cu niste orez prajit cu pui, trecem printr-un snack tipic ecuadorian facut din faina de malai legata cu ou, amestec invelit in niste frunze de porumb cat sa rezulte un fel de saramale ori pernite ce sunt ulterior fierte (numite humitas sau tamales). Apoi ne-am mutat in piata unde se manca pe rupte dintr-un porc gatit intreg (se numeste hornado), servit cu niste galusti din cartofi, porumb si salata. Si am sfarsit cu doua prajituri.

Piata din El Tambo

Cu asemenea bagaj la bord, ne mobilizam sa urcam cei 9 kilometri pana la Ingapirca. Aici gasim un complex arheologic destul de bine pus la punct, cu o taxa de intrare modica (2 dolari) si ghid in limba engleza inclus. Situl este interesant din doua motive. Pe de-o parte pentru ca adaposteste atat un templu incas, dedicat soarelui (zeul suprem al incasilor) cat si unul dedicat lunii, ridicat de populatia pre-incasa din sudul Ecuadorului, numita canari. Practic, in expansiunea lor spre nord, incasii s-au lovit prima data pe teritoriul Ecuadorului de azi de cultura canari si au depus eforturi considerabile pentru a-i integra. Acest lucru nu s-a facut cu forta armata, ci prin negocieri si aliante (inclusiv casatorii). Doua caracteristici ale incasilor merita mentionate aici: prima este aceea ca in expansiunea lor, forta militara era privita ca un ultim resort, a doua fiind aceea ca incasii nu si-au impus religia in teritoriile cucerite. Acest lucru a creat premizele acestui gen de asocieri (temple incase si temple ale culturilor locale coabitand in acelasi spatiu restrans din punct de vedere geografic, dar si temporal).

Al doilea motiv pentru care complexul de la Ingapirca este interesant e acela ca el prezinta atat un segment din drumul incasilor (Inca Trail), arata foarte clar tipicul arhitecural al incasilor, comparativ cu cel al populatiilor cucerite/ asimilate (canari in cazul nostru), dar mai ales cunostintele de astronomie ale incasilor reflectate in templul soarelui si in modul in care cade lumina inauntru la solstitiu si echinoctiu.

Zidarie maiastra in paradisul cutremurelor

Dupa doua ore petrecute in zona este timpul sa o luam din loc, caci se apropie ora 17 si trebuie sa ne cautam loc de cort, treaba deloc usoara, caci zona e destul de populata. Din fericire, ruta ne scoate de pe drumul asfaltat si intram din nou in off-road, urmand un vechi terasament de cale ferata, in apropierea caruia gasim cu ultima geana de lumina cateva locuri faine de cort.

Cautand locul de cort

Date si track: aici

Foto by Radu

Citeste mai departe...

O zi pe Panamericana ecuadorienilor

Asta e una din putinele dimineti de pana acum in care ne trezeste soarele ce incalzeste placut cortul. Cum vremea se arata frumoasa, strangem catrafusele si gatim apoi in tihna un terci de ovaz gourmet, cu fructe din belsug. Azi se anunta o zi usoara la orizont, integral pe asfalt, asa ca speram sa lasam ceva kilometri sub roti.

Drumul coboara initial spre Panamericana si o face abrupt. Suntem insotiti de nelipsitul vant, care ridica tot praful de pe versanti, astfel ca dupa cativa kilometri suntem tapetati cu praful fin al Anzilor.

In Panaermicana este soare si soseaua este suprinzator de libera. Masini sporadice trec pe langa noi. In rest ne insotim cu caldura si trec la pantaloni scurti cu scopul de a uniformiza bronzul de pe picioare.

Primul oras mai mare prin care vom trece este Chunci si aici oprim pentru o masa de pranz chiar reusita, cu probabil cea mai buna supa de gaina mancata pana acum in Ecuador. Dupa ce completam totul cu o prajitura si o cola, ne asternem la drum.

O papaya perfecta ca motiv de pauza

Drum care este suprinzator de pitoresc, cu case imprastiate pe versantii inverziti, zone de pasunat irigate intens si vai largi. E o alta lume fata de versantii galbeni si lipsiti de viata din muntii lasati in urma.

Locul de cort din seara asta e si el pe o pasune, cu deschideri ample spre campia ce precede coasta Pacificului, campie aflata mereu sub straturi groase de nori, de am ajuns sa ne intrebam daca oamenii de acolo vad vreodata soarele.

Date si track: aici

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Putin din vechile drumuri incase

Peste noapte a plouat, din nou, a nu stiu cata oara de cand suntem in Ecuador. Dimineata plafonul de nori e jos, bureaza usor si noi nu avem niciun chef sa ne urnim. Noroc cu orezul care fierbe greu si ne lungeste sederea in sacul de dormit. Am ajuns la fundul sacului de mancare si cam asta e singura motivatie sa o luam din loc. Asta si vizita unui localnic venit sa faca conversatie. Nu reuseste cu mine, dar are succes cu Radu. Discutia se leaga printre picaturi de ploaie si stransul cortului. Ne urnim in final pe la 10.30 si il tot zoresc pe Radu sa pedalam mai cu viata, ca sa scapam din muntii astia inalti, sa ajungem in locuri mai insorite si mai calduroase.

Stim de la localnici ca sunt 15 kilometri pana in Tocasso si Radu viseaza ca vom ajunge acolo la pranz si vom gasi si o dugheana unde sa mancam. Eu sunt mai rezervata si ma gandesc doar la ceva magazine mai bine aprovizionate. Din nefericire pentru noi, am dreptate, caci Tocasso este doar o aglomerare mai mare de case si ulite prafuite. Gasim totusi magazine si luam cele necesare pentru o omleta.

Totusi macar de aici ar trebui sa avem parte de drum mai bun, caci ne indreptam, peste munti spre Panamericana.

Si vremea pare sa se imbuneze, caci ne departam de lantul muntos din est (cel care functioneaza ca un scut in fata precipitatiilor care vin dinspre Amazon) si ne apropiem de zona mai valonata si mai joasa, dintre munti si zona de coasta (a Pacificului). Drumul ne coboara in serpentine largi pana la 3550, in firul unei vai unde gasim si un loc idilic de cort: iarba, apa, soare, copaci- toti ce iti poti dori. Pacat ca e doar ora 14. Totusi locul e suficient de fain cat sa ceara o pauza de pranz si in 15 minute ne facem cateva shaworme cu chifle proaspete si omleta cu rosii si ceapa.

Asa-i vremea in Ecuador. Dimineata ploaie, la pranz se crapa nori

Iar dupa-amiaza iese un soare glorios, incat bagam in functiune panoul solar

Multumiti si cu foamea rezolvata luam sub roti drumul ce se prelingea de-a coasta, urcand si coborand usor. Peisajul se schimba constant, cand mai arid, cand mai verde, apar din ce in ce mai multe case, iar la orizont se vad versanti intregi parcelati si cultivati.

Tinta noastra de azi este un sat numit Achupalla. De aici incepe atat o sectiune din Inca Trail, cat si asfaltul ce coboara in Panamericana. Ruta de single track merge pe Inca Trail spre Ingapirca (locul din Ecuador cu cele mai bine conservate vestigii incase) insa descrierea nu este deloc incurajatoare, promitand push si carry bike sustinut. Sunt atatea epitete negative in descriere, incat o tai din start din minte: “the infamous hike-a-bike of Ecuador’s mini Inca Trail, unless you seek an extremely (mind bogglingly, even) challenging ‘shortcut’ to Ingaparca.” Si masochistul din mine are niste limite si doua zile de carat tancul in spate la 4000 m sunt mult prea mult.

Totusi merita asternute cateva cuvinte despre acest Inca Trail, de fapt despre sistemul de drumuri construit de incasi, din care s-au mai pastrat actual doar cateva segmente, transformate in destinatii pentru ture de trekking mai lungi sau mai scurte.

Sistemul de drumuri totaliza aproximativ 40000 km si era format din doua mari drumuri principale ce mergeau pe directia nord-sud (unul prin munti si unul pe coasta Pacificului), plus o serie de drumuri secundare construite pe directia est-vest.

Cel mai important dintre ele era cel dezvoltat nord-sud, prin Anzi, totalizand o lungime de 5000 km si legand capitala imperiului Incas (Cusco), de teritoriile din nord (mergand pana in sudul actualei Columbii) si cele din sud (actual Chile si Argentina).

Drumurile erau marcate, pavate acolo unde era necesar cu pietre, in portiunile abrupte erau facute scari, exista un sistem de drenare a apei, in zonele expuse la vant erau construite ziduri din pietre, existau poduri, podete, punti, ba chiar si un mic tunel, plus un sistem de adaposturi, hanuri, depozite de grane, provizii, resurse si armanent pentru armata. Toate aceste fiind construite prin munca manuala, caci incasii nu cunosteau nici roata, nici mortarul si nici nu aveau animale de povara. Rolul retelei de drumuri era plurivalent: strategic (transmitere de informatii, militar)- precum si de transport de bunuri cu ajutorul caravanelor de lame.

Revenind la ziua noastra, gasim un loc de cort chiar fain la iesirea din Achupalla si marcam pe raboj a doua noapte din vacanta asta in care e placut sa gatesti afara. Nici prea cald, nici prea frig, fara vant, ploaie ori tantari. Maine ne asteapta 80 de kilometri de asfalt pe Panamericana si munti de fructe si legume. Cred ca o sa incepem cu un pepene rosu sau galben, niste papaya, niste avocado si niste prajituri bune. Si totusi as fi nedreapta daca nu as spune ca Radu gateste chiar bine, avand in vedere oferta limitata de ingrediente pe care le avem la dispozitie. De exemplu azi am inceput ziua cu niste orez cu lapte condensat si cu gem, a urmat apoi omleta cu legume de la pranz si am terminat cu niste paste cu sos de rosii, ceapa, ardei si sardine.

In sfarsit, in seara asta nu ne ploua

Date si track: aici 

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Donde galopa el viento, la sierra

“Donde galopa el viento, la sierra”// Muntele, locul unde alearga vantul- motto-ul expozitiei dedicata Anzilor din muzeul Pumapungo din Cuenca

Pana sa lasam in urma muntii inalti, ne sta in fata o alta sectiune de drumuri secundare inalte, cu catune rasfirate si izolate. Predictia lui Radu conform careia de acum drumurile ar trebui sa fie mai bune si partea fizica a Ecuadorului a ramas in urma va fi rapid infirmata de ziua de azi. Daca ieri am crezut ca drumul de iarba pe care mergea trackul a fost o scurtatura, astazi ne vom convinge repede ca nu a fost deloc asa, caci drumul cel mare, pe care pedalam cu spor se inscrie in directia nepotrivita. Intrebam localnicii si lamuririle sunt evazive. Spre Totoras nu e chiar drum, trebuie sarit muntii, e frig si vant.

Si cand te gandesti ca in Romania e vara

Si fix asa a fost, caci urma noastra de drum a urcat in serpentine decente pana la 4180 m. In jurul nostru vremea se strica cu fiecare metru castigat in altitudine. Initial intram in ceata, apoi in nor, curand apare si vantul (de parca puteam sa il uitam) si la final, evident ca si ploaia. Ecuadorul a avut pana acum doua mari constante agasante: cainii si vantul. Cainii din Ecuador sunt culmea impredictibilitatii. Acum stau cu burta la soare si nu schiteaza niciun gest cand treci pe langa ei, in doua ore, acelasi caine e in stare sa-ti sara la beregata. Evident caci cainii nu stau legati ci se plimba liberi pe drumuri. Cu vantul e cam la fel. In putinele zile fara vant, viata e frumoasa. Vantul in Ecuador nu adie. Ori bate, dar de cele mai multe ori, sufla. In cazul nostru suficient de puternic incat nici macar nu simti cand cobori. Cand te prinde cate o rafala in curbe, trebuie sa tii bine de ghidon, altfel risti sa ajungi in gardul de sarma ghimpata de pe margine.

Radu coboara in fata mea si o face incredibil de incet. Cica pentru ca sa nu se stropeasca. Eu stau cu ochii priopniti pe ecranul altimetrului si deplang viteza cu care pierdem altitudine. Fundul vaii cu ai sai 3500 m si poate cu ceva soare, sau oricum ferit de vant si fara ploaia mocaneasca in care ne aflam, par atat de departe.

Pe la 3980 m intra in ecuatie si noroiul. Din fericire unul bun, care nu se lipeste si in care nu te afunzi excesiv. Drumul asta e incredibil de salbatic. Pare un vechi drum, lasat in uitare, insa terasamentul puternic si faptul ca inca nu a fost invadat de vegetatie arata ca el mai este inca folosit ocazional.

Serpentinele se insira una dupa alta pana pe la 3600 m, cand drumul se inscrie de-a coasta muntelui, deasupra unei vai largi prin care trece un drum asfaltat ce leaga Anzii de padurea amazoniana. E incredibil de cate ori s-a schimbat peisajul in Ecuador, de la paramo-ul din rezervatia El Angel, la platoul inalt de langa Cotopaxi, la vaile adanci si versantii abrupti de pe traversarea Zumbahua- Salinas, la peisajul arid si selenar de langa Chimborazo, ca sa sfarsim acum in niste vai largi, imense, cu culmi ce amintesc de Fagarasul sudic, cu singura mentiune ca altitudinea e dubla.

Si tot coboram, si ne mai oprim de ploaie....

Radu nu rateaza nicio oprire cand e vorba sa stea de vorba cu localnicii si pe langa intrebarile uzuale, primim si chestii originale, propuneri de vanzare a bicicletei etc. Dintre toate micile discutii de azi, cea mai ampla a fost cu un localnic de 40 de ani, care ne-a vizitat la cort. L-am vazut cum cobora pe drum, fara animale si aparent fara treaba si am asteptat putin cat sa urce panta. M-a suprins mana lui de doua ori mai calda decat mana mea scoasa din manusa de polar si dupa schimbul clasic de replici in care noi intrebam daca putem campa acolo si localnicii spun ca da, trecem la lucrurile de baza si de regula ne oprim aici. Azi insa Radu a fost pe val si a discutat cu vizitatorul nostru de la situatia economica a comunitatii si pana la diferentele culturale si de viata intre Europa si Ecuador. Ca sa usuram intelegerea lucrurilor, le spunem oamenilor ca venim din Italia. Romania e mult prea mica, sursa de confuzii sau de jena, caci nu sunt convinsa cata geografie stiu oamenii simpli care isi duc viata in creierii muntilor. Cu Italia avem o sansa. In plus asta ar justifica si confuziile perpetue pe care le face Radu cand vorbeste si ies doua cuvinte in spaniola si unul in italiana. Deci in seara asta ne concentram pe Italia si dupa ce comparam costurile vietii in ambele tari, omul nostru pleaca acasa si noi ne incheiem ziua cu o portie dintr-una din mancarurile tipice ale tarii noastre de imprumut: paste. Varianta ecuadoriana se face in general cu ton, ceapa si ardei calite impreuna, si in functie de noroc un sos de rosii mai reusit sau mai trist. Azi a fost din cel trist, numit intr-un mod total nerealist salsa de tomate, sos caruia am ajuns sa ii preferam oricand un concentrat de rosii, incredibil de greu de gasit in Ecuador.

Alergand la vale, in cautarea unui loc de cort

Date si track: aici 

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Un loc de cort perfect

Dupa o zi si jumatate de pauza picioarele se simt chiar bine si vremea frumoasa de afara ne inghionteste sa ne mobilizam mai repede decat o facem atunci cand ne luam o cazare pe undeva. Profit totusi de o bucatarie cu toate cele si pregatesc o omleta cu branza si rosii, tragand cu ochii pe geam spre Chimborazo, cel pe care ploile din ultimile doua zile par sa fi pus ceva zapada proaspata.

Mai profitam de avantajele unui oras mare si ne aprovizionam cu ceva dulciuri mai rasarite. Niste incercari de eclere si niste bomboane de ciocolata, chiar decente dupa standardele ecuatoriene. Trebuie spus ca desi gasesti o multime de produse de patiserie/ cofertarie, ele sunt de cele mai multe ori niste replici putin reusite ale celor din Europa, incepand cu pain au chocolat din care lipseste ciocolata si terminand cu eclerele care sunt mai mult niste gogosi lunguiete cu crema. Compenseaza insa la capitolul fructe cu cele mai bune avocado, papaya, banane si inca mai avem fructe exotice de incercat…

Masa de dimineata

Cum trackul de la Trans Ecuador Mountain Bike Ride nu trece prin Riobamba, pentru a reintra pe el trebuie sa urcam vreo 600 m diferenta de nivel, din fericire pe asfalt. Cu muzica potrivita ii vin de hac si de acolo ne lansam intr-o lunga coborare spre o localitate numita Guamote, pe Panamericana.

In sfarsit, soare

Aici ne oprim sa mancam de pranz la cel mai aglomerat local gasit. Si cand oamenilor la ora 13.45 li se termina atat felul unu cat si felul doi, e clar ca nu irosesc mancarea, ce gatesc e proaspat si nu se intind, nici ca sa arunce si nici ca sa ti-o serveasca reincalzita ziua urmatoare.

Dupa ce facem aprovizionare pentru alte doua zile in off-road, pe drumuri ce se catara din nou la 4000 m, parasim Panamericana. In fata ne sta o urcare lunga spre un sat numit Yacupamba. Drumul e bun si doar masinile care trec din sens opus si ne umplu de praf ne strica zenul.

Peisajul in zona este mult mai arid decat inspre nord, de unde venim, dar in egala masura si ceva mai domol, un fel de dealuri inalte din pamantul carora localnicii incearca sa smulga ceva rod: un porumb, ceva quinoa, ceva parcele pentru pasunat si cam atat.

In Yacupamba gasim magazin, cerem apa si facem cunostinta cu 80% din copiii din sat, stransi in curtea scolii pentru ceva activitati extra-curiculare. Pustii sunt struniti de doua voluntare de SUA, si uite asa, ajungem sa vorbim despre calatoria noastra si experienta lor intr-un sat de la 3600 m, in care azi e identic cu ieri si cu maine si in care sunt mai multe oi decat oameni. Dupa ce il plimbam pe cel mai curajos si cel mai inalt baiat din grup cu bicicleta mea, ne continuam drumul, iar apusul ne prinde cautand din nou un loc de cort ferit de vant. Il gasim intr-un capat de drum inierbat, cu vedere spre Panamericana si spre Chimborazo, cel iesit din nori. Maine va fi probabil ultima zi in care vom mai avea vedere spre vulcanii inalti din Ecuador, caci apoi vom cobori spre 3000 m si muntii inalti vor ramane in urma, ascunsi de alte zeci de muchii ce se interpun intre noi si ei.

Pictura naiva

Gradinita din Yacupamba

Am gasit si locul de aruncat buzduganul pentru seara asta

Date si track: aici si aici

Foto by Radu

Citeste mai departe...