Putin din vechile drumuri incase

Peste noapte a plouat, din nou, a nu stiu cata oara de cand suntem in Ecuador. Dimineata plafonul de nori e jos, bureaza usor si noi nu avem niciun chef sa ne urnim. Noroc cu orezul care fierbe greu si ne lungeste sederea in sacul de dormit. Am ajuns la fundul sacului de mancare si cam asta e singura motivatie sa o luam din loc. Asta si vizita unui localnic venit sa faca conversatie. Nu reuseste cu mine, dar are succes cu Radu. Discutia se leaga printre picaturi de ploaie si stransul cortului. Ne urnim in final pe la 10.30 si il tot zoresc pe Radu sa pedalam mai cu viata, ca sa scapam din muntii astia inalti, sa ajungem in locuri mai insorite si mai calduroase.

Stim de la localnici ca sunt 15 kilometri pana in Tocasso si Radu viseaza ca vom ajunge acolo la pranz si vom gasi si o dugheana unde sa mancam. Eu sunt mai rezervata si ma gandesc doar la ceva magazine mai bine aprovizionate. Din nefericire pentru noi, am dreptate, caci Tocasso este doar o aglomerare mai mare de case si ulite prafuite. Gasim totusi magazine si luam cele necesare pentru o omleta.

Totusi macar de aici ar trebui sa avem parte de drum mai bun, caci ne indreptam, peste munti spre Panamericana.

Si vremea pare sa se imbuneze, caci ne departam de lantul muntos din est (cel care functioneaza ca un scut in fata precipitatiilor care vin dinspre Amazon) si ne apropiem de zona mai valonata si mai joasa, dintre munti si zona de coasta (a Pacificului). Drumul ne coboara in serpentine largi pana la 3550, in firul unei vai unde gasim si un loc idilic de cort: iarba, apa, soare, copaci- toti ce iti poti dori. Pacat ca e doar ora 14. Totusi locul e suficient de fain cat sa ceara o pauza de pranz si in 15 minute ne facem cateva shaworme cu chifle proaspete si omleta cu rosii si ceapa.

Asa-i vremea in Ecuador. Dimineata ploaie, la pranz se crapa nori

Iar dupa-amiaza iese un soare glorios, incat bagam in functiune panoul solar

Multumiti si cu foamea rezolvata luam sub roti drumul ce se prelingea de-a coasta, urcand si coborand usor. Peisajul se schimba constant, cand mai arid, cand mai verde, apar din ce in ce mai multe case, iar la orizont se vad versanti intregi parcelati si cultivati.

Tinta noastra de azi este un sat numit Achupalla. De aici incepe atat o sectiune din Inca Trail, cat si asfaltul ce coboara in Panamericana. Ruta de single track merge pe Inca Trail spre Ingapirca (locul din Ecuador cu cele mai bine conservate vestigii incase) insa descrierea nu este deloc incurajatoare, promitand push si carry bike sustinut. Sunt atatea epitete negative in descriere, incat o tai din start din minte: “the infamous hike-a-bike of Ecuador’s mini Inca Trail, unless you seek an extremely (mind bogglingly, even) challenging ‘shortcut’ to Ingaparca.” Si masochistul din mine are niste limite si doua zile de carat tancul in spate la 4000 m sunt mult prea mult.

Totusi merita asternute cateva cuvinte despre acest Inca Trail, de fapt despre sistemul de drumuri construit de incasi, din care s-au mai pastrat actual doar cateva segmente, transformate in destinatii pentru ture de trekking mai lungi sau mai scurte.

Sistemul de drumuri totaliza aproximativ 40000 km si era format din doua mari drumuri principale ce mergeau pe directia nord-sud (unul prin munti si unul pe coasta Pacificului), plus o serie de drumuri secundare construite pe directia est-vest.

Cel mai important dintre ele era cel dezvoltat nord-sud, prin Anzi, totalizand o lungime de 5000 km si legand capitala imperiului Incas (Cusco), de teritoriile din nord (mergand pana in sudul actualei Columbii) si cele din sud (actual Chile si Argentina).

Drumurile erau marcate, pavate acolo unde era necesar cu pietre, in portiunile abrupte erau facute scari, exista un sistem de drenare a apei, in zonele expuse la vant erau construite ziduri din pietre, existau poduri, podete, punti, ba chiar si un mic tunel, plus un sistem de adaposturi, hanuri, depozite de grane, provizii, resurse si armanent pentru armata. Toate aceste fiind construite prin munca manuala, caci incasii nu cunosteau nici roata, nici mortarul si nici nu aveau animale de povara. Rolul retelei de drumuri era plurivalent: strategic (transmitere de informatii, militar)- precum si de transport de bunuri cu ajutorul caravanelor de lame.

Revenind la ziua noastra, gasim un loc de cort chiar fain la iesirea din Achupalla si marcam pe raboj a doua noapte din vacanta asta in care e placut sa gatesti afara. Nici prea cald, nici prea frig, fara vant, ploaie ori tantari. Maine ne asteapta 80 de kilometri de asfalt pe Panamericana si munti de fructe si legume. Cred ca o sa incepem cu un pepene rosu sau galben, niste papaya, niste avocado si niste prajituri bune. Si totusi as fi nedreapta daca nu as spune ca Radu gateste chiar bine, avand in vedere oferta limitata de ingrediente pe care le avem la dispozitie. De exemplu azi am inceput ziua cu niste orez cu lapte condensat si cu gem, a urmat apoi omleta cu legume de la pranz si am terminat cu niste paste cu sos de rosii, ceapa, ardei si sardine.

In sfarsit, in seara asta nu ne ploua

Date si track: aici 

Foto by Radu