luni, 12 iulie 2010

Tura recunoastere Bucegi 7500



Echipa: Dani, Florin, Radu, Mike

Traseu: Bran-V Gaura-Omu (CR)-Saua Batrana (BR)-Poiana Gutanu (TR)-Saua Strunga (BR)-Padina-Pestera(CR)-V Ialomitei (BA)-Omu (BA)-V Ciubotea (TG)-Bran (TG)

Timp total: 11 h

Timpi intermediari//timpi marcaj:
Bran-V Gaura-Omu -3 h 1/2 // 6-7 h
Omu-Padina-3 h 1/2 // 5 h
Padina-V Ialomitei-Vf Omu- 2 h 10 min //3 h
Omu-V Ciubotea-Bran- 3 h 1/2/

Cum 7500 bate la usa si cum timpul nu ne-a permis sa ne clarificam anumite aspecte despre sectiunile de traseu ce coboara/urca spre/din Bran, am hotarat sa mergem in recunoastere. Am incercat sa reunim intr-un singur traseu de 1 zi, cam toate bucatile necunoscute si a iesit ceva mai mult decat un antrenament bun pentru ultima saptamana. Am invatat extrem de multe din tura asta...si cel mai important, am realizat ca o sa fie greu, al naibii de greu...ca tura de weekend, desi a fost cea mai lunga ca distanta din toate turele mele la munte de 1 zi, a fost doar 55 la suta din cat e de facut la maraton. Am descoperit in weekendul tocmai incheiat trasee noi si faine in Bucegi dar am descoperit si multe despre mine insami. Forta si slabiciunea se reunesc in mine si ramane o enigma cine va castiga intrecerea.

Am plecat din Bran, de la partia de schi cu gandul sa bifam mai intai Valea Gaura.Radu, Dani si Florin incep cu totii sa alerge forestierul pana la intrarea in Valea Gaura. Cam fara tragere de inima ma pornesc si eu sa alerg si avantajul e ca ajungem repede la indicator.
Dani, inainte de a incepe urcusul pe Valea Gaura
Ma ingrozeste timpul de pe el, asa ca il evit cu privirea. Stiu ca o sa fie lung, si ma intreb doar cat de lung, imi dau seama ca fata de timpul scos acum, la concurs e posibil chiar cu 50 la suta mai mult din cauza oboselii. Asa ca urc. Desi am plecat prima, foarte repede Radu si Dani trec pe langa mine si dusi sunt. Dar nu prea am ce face, urc in ritmul meu la limita superioasa a respiratiei normale. Pe plat si prin poieni alerg usor, prin padure ma racoresc.

Radu ma asteapta periodic si ma pune sa mananc si sa beau. Iau orice imi da: suc de portocale, apa cu miere, jeleuri. Imi pune in vedere sa beau multa apa. Si nu apa chioara, tot timpul apa cu ceva. Incerc sa ma controlez in acest sens,stiu ca acum sunt fresh si nu simt deshidratare, nici lipsa de energie. Astfel incerc sa gasesc un echilibru intre a alimenta pe plat si a alerga.

Ocazional rucsacul ma incomodeaza, dar trebuie sa ma invat sa merg cu el, caci nu am cum sa bag intr-o borseta tot echipamentul obligatoriu pentru concurs. Putin mai jos de cascada ma despart si de Radu si fixam punctul de intalnire: sala de mese de la Omu. Raman singura pe Valea aceea imensa, strajuita de pereti severi si pavata cu flori
Valea Gaura
Dau drumul la iPod si incerc sa nu ma gandesc cat mai e pana sus. O muzica nebuna imi rasuna in urechi, nu e muzica mea dar acum ma motiveaza. Incerc sa imi sorb energia din orice. Ajunsa in zona de jnepeni ma intersectez cu un grup mare, asa ca fac realimentare. Valea e superba si e placut sa te tolanesti pe iarba moale, sub soarele duios...foarte dulce pentru luna lui cuptor.

Putin mai jos de stana de pe Valea Gaura
Dar nu apuc sa imi pun planul in aplicare (oricum nu as fi avut timp) caci sunt interceptata de cainii de la stana.Negrii, mari si cu niste dinti respectabili, ma inconjoara si ar fi in stare sa ma manance de vie. Na la oi, mars si alte chestii din astea nu sunt bune la nimic. Noroc ca vine ciobanul si ii cheama. Sper ca la concurs sa se sature cu concurentii de dinainte daca vor cu adevarat sa manance pe cineva.

Urc ultima panta care se termina nesperat de repede, pe Rammstein. Am motivatie si ma misc cu talent.Ajunsa in Curmatura Hornurilor, ma mai despart 30 de min de Omu. Aici e frig, ceata si bate vantul, iar eu sunt in tricou. Nu am ceas si nu stiu cat am facut, dar asta conteaza mai putin, ma simt bine si intru furtunos in sala de mese. Aici baietii ma intreaba (nu stiu daca serios sau la misto) daca putem sa plecam.

Mananc un baton, beau niste apa si sunt gata, sa vedem ce ne mai asteapta, parca doar ce m-am incalzit o lecuta. Eu am facut 3 ore jumate, baietii 3 ore, dar pe noua portiune-coborarea spre Saua Batrana, nu ne mai permitem sa ne despartim, caci e ceata destul de deasa si trebuie sa fim atenti la marcaje.


E o coborare placuta, pe poteci largi sau tentative de drumuri forestiere, pe alocuri bune de dat la bicicleta. Avem un ritm foarte bun, e racoare si placut, si alergam fara griji, fara constrangeri, fara nici o jena fizica.

Ne oprim cand si cand ca sa ne pozitionam in spatiu, cu grija sa nu ratam Saua Batrana. Stim ca anul trecut au fost ceva probleme de orientare in zona si nu mai eram la zi cu situatia actuala (aveam sa constatam ca marcajele au fost bine refacute si acum totul este clar ca lumina zilei, chiar si pe noapte). Descoperim toti 4 cu uimire si placere niste locuri extrem de pitoresti prin acel colt al Bucegiului, o natura verde si vie, frematand de culorile miilor de floricele, cu iarba grasa si mare, cu stanci si pereti ce cauta imbratisarea cu cerul. Tabloul este incantator si fiecare element si-a gasit aici parca locul pe care il cauta de veacuri.
Dani, admirativ, in Saua Batrana

In Poiana Gutanu
Dibuim cu usurinta si marcajul BR care avea sa ne poarte spre Saua Strunga si iarasi exploram locuri noi...o padure faina si racoroasa prin care alergam usor, apoi o sa in care ne lasam prizonieri ai vantului domol de iulie numai bun sa stearga transpiratia, perspectiva catre Saua Strunga...aflata parca atat de aproape, cat sa o atingi si totusi atat de departe, pestre 3 muchii si 3 vai.
Saua Strunga
In drum spre ea
Si o buna-dispozitie ce se revarsa din noi, ne facea sa sarim peste noroaiele si balegile din poteca, sa ne grabim incet admirand natura ce ne inconjura pe toate partile. Nu ne simteam deloc intrusi, eram singuri in universul acesta frumos, si calcam repede si sigur prin el, de parca dintotdeauna fusesem aici sau asteptasem sa ajungem aici. Ne indreptam spre Saua Strunga pentru a lasa cat mai putine urme in spate, pentru a nu tulbura echilibrul unui loc ce in goana mi-a parut de vis, si de ce nu,pentru a descoperi noi orizonturi, dincolo de Sa, eram curiosi ce se gaseste (Padina o sa imi spuneti...bine eram curiosi cum arata poteca, drumul).
Spre Padina
Desi intotdeauna plec prima, ajung intotdeauna ultima, asa a fost si in Saua Strunga cand din lipsa de inspiratie ma pornesc sa cobor...cand colo descopar ca baietii sedeau frumos la refugiu...Ca atare nu ma mai opresc, incerc sa ma tin dupa Dani, pe iarba, pe pamant, prin mijlocul stanii, pe unde nimeresc, dar la Padina, tot ultima ajung.

Pana acum am strans cam 7 ore de mers si mai avem o lecuta in fata. Dar dupa atata drum o pauza ni se cuvine, un baton, niste apa intr-un cuvant energie pentru Valea Ialomitei, caci cum –necum trebuia sa ne intoarcem de aici in Bran, la masina. Bonus, genunchiul stang primeste si o genunchiera, ca sa ii fie cald si bine la urcare. Pana fac eu set-upul, baietii o si tulesc in pas alergator pe drumul spre Pestera si stabilim sa ne intalnim din nou, ghici unde? La Omu in sala de mese. Ei aveau o motivatie care se numea cabanos cu piure.

Raman iarasi singura pe drum, scot muzica, ma plictisesc, ma pun sa alerg pana la schit si apoi pana in dreptul hotelului Pestera. Curand intru pe poteca spre Omu, ii interceptez si pe baieti care nu erau prea departe si fac greseala sa consult indicatorul iesit in cale (de aici 3 ore pana la Omu). Gandesc ca e lung domne, si parca e mai placut sa cobori pe schiuri decat sa te crucesti la asemenea prezicere: trei ore. Dar apoi Mihaela, telecabina de la Pestera s-a inchis si cu altceva nu ai cu ce sa iesi din caldarea asta...decat pe picioarele tale. Si daca nu poti acum, o sa poti la concurs? Cu toate astea in cap ma motivez si plec la deal. Imi fixez obiective mici de genul SMART pe care sa le pot atinge si care sa ma motiveze pentru mai inainte. Constat ca frumos rau pe valea asta vara, e fain rau sa mergi singur cu toate gandurile tale, fricile tale, limitarile tale inventate sau reale si totusi e si al naibii de greu. Nu ai cui sa te vaiti ca nu mai poti, nu ai cui sa ii spui ca mai e mult, nu ai cu cine sa te bucuri cat ai urcat... In plus toti coborara numai eu urc de nebuna spre Omu. Si macar de-ar fi capat de drum, dar nu este.
Cascada Ialomitei
Ajunsa sub cascada Valea Ialomitei, si ma mobilizez din ce in ce mai greu. Sunt aproape de zid, ceva mai mult de 30 de km s-au strans dar efortul m-a prins din urma. Imi pare ca am pasi de plumb si plamanaii sunt un furnal. Imi dau duhul, ma gandesc, ma compatimesc, ma vait, ma uit la peretii din fata ce nu se mai termina, as vrea la mama si nu sa ma caznesc aici singura pe urcare si ma intreb prin ce iaduri o sa trec la 7500 daca deja sunt varza. Pana la urma nu mai rezist, ma opresc sa ma imbrac cu bluza cu maneca lunga si deschid sticluta magica cu energizant din care iau un prim gat...Dupa 15 minute nimic...Gasesc un firicel de apa si mai iau o gura, trebuie sa gasesc o solutie sa trec peste moment si din tot ce am in rucsac doar sticluta magica ma cheama...

Usor, usor ies deasupra cascadei si pentru scurta vreme poteca se domoleste, ata ce ma leaga de stalpii de marcaj, ce sta parca sa se rupe se intareste ca prin minune si merg pe firul ei pana la urcusul final. In golgota drumului aud distinct 2 Pau-uri, ma gandesc sa sunt baietii mei si vor sa vada unde sunt, macar sonor, caci vizual nici o sansa, sunt complet in ceata si nu vad mai mult de 20 de m. Incerc sa dau un Pau de raspuns dar nu iese nimic definit...un sunet sugrumat si nimic mai mult.

Imi revine moralul abia cand ies in drumul ce vine de la Babele si vad ca turistii care merg la Omu sunt mult mai obositi decat mine. Aici, pe platou, vremea e din ce in ce mai proasta, ma cam alearga ploaia, ceata devine de nepatruns si daca as avea energie as alerga mai repede spre cabana ca sa ne coboram spre Ciubotea inainte de a se strica vremea. Dar nu am energie mai multa decat pentru a merge, asa ca raman la stadiul asta. Intru in sala de mese si singura mea vorba este sa ii intreb pe baieti daca si lor le-a fost greu...Imi si imaginam ca ei au zburat pana aici, si ma asteapta cu burta in sus, savurand cartofii cu cabanos.Totusi m-am inselat...au venit abia acum 10 min si aveau impresia chiar ca ei stau pe loc, si eu merg si o sa ii prind din urma.. Astfel m-am linistit si am mancat ultimile imbucaturi de mancare calda zorindu-i in egala masura sa coboram mai repede ca afara e o vreme caineasca.

Nu m-au crezut pana cand nu s-au echipat (si aratam o adunatura foarte fun, Radu cu o pelerina albastra de 1 leu, Florin cu niste adidasi imaculati, nici nu ziceai ca ne pregatim de marathon...noroc cu mine si cu Dani ce mai salvam onoarea de pantofari a grupului) si nu au iesit afara...
Distrugand mituri. Cel mai pantofar alergator. Pun pariu caci cabaniera de la Omu nu dadea
nici o ceapa degereata pe echipamentul lui
Vremea era oribila, incepuse sa ploua/ninga habar nu am cert e ca vantul era nebunesc (gen Ciucas) si ne arunca in fata mici particule de ploaie inghetata. O placere si un sublim. Din fericire coborarea pe Ciubotea e bine marcata si in ciuda cetii generale si a ploii care se oprea doar ca sa porneasca din nou (adica sa ne faca la psihic) nu am avut probleme de orientare. Am avut probleme cu orice altceva iarba uda si alunecoasa, pietre, bolovani, urzici si o padure interminabila...ne uitam pe altimetrul lui Radu si parea ca nu coboram deloc.

Deja graba noastra se stinsese, nu ne mai doream decat sa ajungem odata la drum...fiecare din noi eram obositi in sinea noastra si fiecare insa il suspecta pe celalalt ca odata ajuns la drum o sa se puna pe alergat pana la masina...daca mai puteam sa o fac, mai alergam caci miscarea asta i-ar fi facut la psihic pe baieti...totusi nimeni nu a mai avut energie sa alerge, ba chiar mie imi era chiar somn si eram cu bateriile aproape de 0 si ma gandeam cum naibii o sa mai merg la marton inca 40 de kilometri de acum incolo...Planuiam deja un somn de trei-patru ore pe undeva, insa ajunsi la masina, acordandu-ne ragazul sa stam jos si sa mancam ceva sarat (de asta am dus lipsa toata tura caci nu am avut decat dulciuri la noi) in 30 de minute eram pusi pe picioare..bine, nu eram gata sa urcam inca odata Valea Gaura asa cum foarte amabil sugerase Florin dar cel putin eram capabili sa ne suim in masina si sa mergem sa campam pe undeva-in Rasnoave de exemplu.

Gasim cu greu energie sa intindem cortul si gasesc si cu mai mare greutate resurse sa ma bag in sacul uscat, dar hainele ude de pe mine sunt o buna motivatie. Radu e bucatar si imi aduc o oala de paste din care mananc cu pofta in ciuda somnului greu care ma cuprinsese. Socotesc ca noaptea e asa de scurta si as vrea sa aflu si eu cum in 6 ore organismul meu va fi gata din nou sa functioneze. Totusi in mod uimitor o face...nu stiu ce repara, ce carpeste, ce peticeste dar duminica dupa ce furam niste ore de somn suplimentare-caci avem noroc de umbra si racoare pana tarziu reusim sa ne mobilizam pentru o noua plimbare...

Completam tura de recunoastere pentru 7500 cu gasirea scurtaturii intre Gura Diham si Poiana Costilei si apoi cu o plimbare pe Plaiul Munticelu. E o adevarata incantare poteca pe aici dupa oboseala de ieri, un bulevard bun de promenada. Fara graba stam si admiram copacii plini de muschi, ciupercile de toate felurile, umezeala ce pluteste in aer, izvoarele transformate in adevarate salbe de mici cascade de la atatea precipitatii si in general natura altfel decat opercepem tura de tura. Poate mai tihnita, ca si inimile noastre, ca si picioarele noastre, ca si nazuintele noastre azi.

Vom ajunge la o vreme cand vom rezona zi de zi cu tihna si cu linsitea unei poteci pustii, caci pana la urma focul din inimi se va domoli, energia se va risipi, picioarele se vor ingreuna si privirea se va impaienjeni. Nu o sa mai fim sprinteni ca acum si va trebui sa apelam la bunavointa tinerilor nostri prieteni sa ne astepte. Insa dragostea de natura, ea nu se poate diminua, este ceva cu care traim in suflet, este poate unul din numitorii comuni ce va caracteriza 70 de echipe ce vor strabate peste o saptamana cararile Bucegilor.


Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu