Moeciu-Padina-Initiere CRPO

27-28 noiembrie 2010

Traseu:

Ziua 1:Moeciu de Sus-Vf La Bisericuta-Valea Bangaleasa(nemarcat)-Poiana Gutanu(TR)-Saua Strunga(BR)-Cabana Padina(CR)

Ziua 2: Cabana Padina-Saua Strunga (CR)-Saua Bucsa -Vf Bucsa (BR)-Muntele Bucsa-Valea Bangaleasa (TR)

Echipa:ovex+operatorul, baris+sotia, mad, ionica_mushu,marcelstamate+Mihaela 

Stamate,enderb,adriamia,lilicam

S-a scurs mult timp de cand nu am mai pus o tura de initiere pe carpati. Vara mi-a furat tot timpul, cu zilele ei lungi si cu vremea buna pentru care planurile nu se mai terminau. Intre timp site-ul nu a stat in loc si atunci cand s-au finalizat inscrierile am constat ca am de-a face cu multi oameni noi pe care nu ii cunosteam deloc. Nu ca asta ar fi o problema, pentru ca, de cand merg pe munte, este o adevarata placere sa socializez cu cei care au pasiuni comune. Astfel cum nici pe echipa, nici pe vreme nu ma puteam baza, macar pe traseu sa fiu sigura.

Am ales astfel cu multa intelepiune zic eu, un munte usor accesibil (Bucegiul) dar din care aveam sa exploram partea vestica, ceva mai putin batuta la picior de excursionisti. Aici aveam o multime de trasee, pe care le puteam adapta usor in functie de vreme, de starea si spiritul echipei, de timpul pe care il mai aveam la dispozitie. Astfel prima schimbare vine chiar la plecare, cand, pentru a nu mai parcurge la picior 4 km prin sat, ne "cocotam" pe dealuri. Este o buna ocazie pentru mine sa ii cunosc putin pe oameni, sa le arat imprejurimile si sa arunc o privire peste Bucegi sa imi dau seama cam care vor fi conditiile (mai ales zapada).

Un loc care imi este din ce in ce mai drag

In egala masura e bine si pentru oameni, pentru ca drumul e usor-asa de incalzire cu urcusul, de acomodare cu zapada, si bun de socializare. Deslusim printre neguri Poiana Gutanu si chiar si Saua Strunga, iar in spate mici parti din Crai. Mi-as dori sa avem aceeasi vizibilitate ca si acum o luna dar nu a fost sa fiesi ma multumesc cu faptul ca nu e viscol si nici foarte frig. 

Toate parleazurile sunt coborate, caci vitele au coborat in sat, iar fanarele stau cuprinse de nemiscarea iernii ce va sa vie. Capitele sunt si ele amortite si parca intregul deal isi tine respiratia asteptand prima navalire a zapezii adevarate, a viscolului turbat care va trece totul in izolare.

In mica sa de unde coboram spre Valea Bangalesei discutam putin cu harta in mana, traseul de urmat, precum si poteca nemarcata ce urca pe muntele Barbuletu.

Ba chiar ne alegem si un nou sef care sa ne duca pe toti, in echipa si in siguranta pana in Poiana Gutanu. 

Astfel Marcel cel vorbaret preia sarcina orientarii si se ingrijeste de noi, regrupand echipa, stabilind ritmul dupa suflul oamenilor si dupa timpul pe care il mai avem la dispozitie. Eu imi gasesc un loc prin coada plutonului si ma multumesc sa stau sa meditez la oamenii din tura. Imi dau seama deja ca nimeni nu e chiar atat de incepator pe cat spun turele de initiere, ba multi chiar merg bine si au echipament bine pus la punct. Iar problema celor mai slabi nu e neaparat experienta caci se vede din discutii ca sunt umblati, ci faptul ca nu merg pe munte foarte des si conditia fizica se pierde si ea daca nu e exersata. Plus faptul ca multi nu au cu cine sa iasa pe munte atat de des pe cat si-ar dori...

Asa cum stau si urc usor, am vaga impresie ca urcusul e nespus de lung..,sau cel putin asa imi aduceam eu aminte de la EcoMarathon, dar pana la urma, semnele nu mint si iesim mai repede si cu mai putin efort decat m-am asteptat in Poiana Gutanu. Aici facem pauza de masa, admiram Craiul si in spate Iezerul, iar Marcel ii preda stafeta Dianei, discutam cu harta in fata ce avem de facut, ce marcaj urmarim si ce vom intalni mai in fata si pe un soare nesperat pentru modul mohorat cu care a inceput ziua, lasam in urma fosta Casa de Vanatoare Bangaleasa  si intram intr-o portiune frumoasa si usoara, prin padure. Este momentul nostru de respiro, caci in curand va urma urcusul spre Saua Strunga. Avand in vedere ca pe aici vantul bate destul de tare si grupul se misca diferentiat (unii foarte bine, altii incet), le spun celor fruntasi sa nu stea sa inghete pe traseu si sa urce in grup compact spre Saua Strunga, urmand sa ne regrupam acolo. Doar eu, Marcel si Mihaela ramanem mai la urma asteptand cu rabdare ca fiecare sa isi urce „Golgota”. Il admir mult pe Marcel care gaseste cate o vorba de incurajare pentru fiecare si aproape in fiecare moment...eu una, imi epuizez la un moment dat resursele si desi stau cu rabdare la urma, nu reusesc sa ma implic in lupta omului cu el insusi-pentu ca de fiecare data, pentru mine, a fost ceva personal.

Incet, incet, agonizant de incet, parca vantul ne punea frana la fiecare pas iesim in sa. In refugiu gasesc niste carpatisti cam inghetati asa ca nu mai stam la vorba si ne pornim sa coboram. Mai avem cam 1 h si jumatate maxim de lumina, si stiu ca oamenii mai rapizi din grup au sanse sa ajunga la cabana pe lumina. In plus, coborarea este clara si lipsita de pericole pe vremea asta...

Pe masura ce ne departam de sa, vantul se mai domoleste si ramane doar zapada care ne mai pune probleme ocazional, caci pendulam intre zone de acumulare si zone in care, sub un strat subtire de zapada, se ascund multe pietre.

Ultimii ajung la cabana chiar atunci cand s-a asternut noaptea si trebuia sa deschidem frontalele si aveam sa descoperim ca in cabana era pustiu. De fapt eram doar noi. Primim o camera faina, renovata si curata, cu paturi noi, parchet si toate cele, de ti-era mila sa calci pe acolo si profitam de ospitaliatea cabanei mancand pe saturate la niste preturi imbatabile.

Din pacate-poate datorita unei sapatamani pline, sau a scularii matinale, rand pe rand ne retragem la culcare si eu una prind cam 12 ore de somn care nu mi-au displacut deloc.

Pe la ora 6 dimineata, deja sunt cu ochii mari si ma bucur cand ma uit pe geam si vad ca vremea este in continuare buna, cerul senin, fara zapada proaspat cazuta.

Desi aveam plecare planificata devreme, ne lungim la vorba si discutam despre cum planificam o tura, cum ne alegem traseul, ce luam cu noi pe munte, ce echipament folosim, cum abordam traseele iarna etc.

Astfel abia inainte de 10 reusim sa iesim din cabana si sa reluam urcusul spre Saua Strunga.

Desi eu una ma asteptam sa mearga mai greu, totusi undeva in jurul orei 12.00 suntem la refugiu si aici ca o adevarata echipa hotaram traseul de urmat. Am avut multe variante din care sa alegem:

-continuarea pe BR spre Saua Batrana si coborarea pe PR in Poaiana Gutanu

-coborarea pe BR+CR in Valea Bangaleasa (dezavantaj mult forestier)

-intoarcerea pe BR in Poiana Gutanu si de acolo pe traseul de la EcoMarathon inapoi in Moeciu (culema Plesa)

-explorarea traseului marcat cu TR ce pleaca de pe Varful Bucsa si ajunge tot in Valea Bangaleasa (dar nu stiam unde anume caci pe harta de la BelAlpin nu aparea marcaj ci doar o poteca probabil pastorala ce iesea la capatul drumului forestier).

Le explic cam ce stiu din aceste trasee si ce parti sunt necunoscute si ii las sa hotarasca. Castiga aproape unanim aventura: respectiv ultima varianta –un traseu nou pentru toti.

Totusi asta mi-a aratat ca echipa era bine sudata deja si se simtea confortabil si sigura pe ea.

Astfel prindem poteca marcata cu BR spre Saua Bucsa si dam piept cu vantul care batea pe versatul vestic. Pe Vf Bucsa chiar batea destul de puternic asa ca fiecare, cum ajungea, era trimis sa coboare pe piciorul innierbat spre padure.

Daca pe culme zapada era spulberata, in poienile de la nivelul padurii se acumulase ceva omat asa ca mergem cu multa inspiratie. Marcajul este discret (semne micute, de nuante diverse: rosii, roz, portocalii (sau rosu sters)).

Pe masura ce coboram prin padure zapada se imputineaza, devine din ce in ce mai apoasa si se amesteca cu din ce in ce mai mult noroi.

Ajunsi la drumul forestier ma mai macina o ultima nelamurire, cat aveam de mers pe drum pana la primele case. Dupa harta era ceva de mers si ne pregatisem pentru 4-5 km, dar din fericire, dupa 20 de minute ajungem deja la intersectia cu TR si de acolo in 1.5 km la intrarea in Moeciu.

E adevarat ca de asfalt nu scapam dar nu se poate ca totul pe lumea asta sa fie perfect.

Totusi lucrurile au fost mai bune decat am sperat in tura aceasta (de la vreme, la cazare, la ritmul de mers etc) si nu imi ramane decat sa ma intorc la vara sa definitivez traseele din zona caci partea de vest a Bucegilor ascunde multe mici minuni care merita daruite mai departe.

Un filmulet facut de Ovidiu puteti vedea aici.

Relatarea Dianei(mad) o puteti citi aici