Plimbare prin Bucegi

Traseu: Busteni-Poiana Costilei-Plaiul Munticelu-La Prepeleac-Brana Caprelor-Cabana Malaesti-Tache Ionescu-La Prepeleac-Pichetul Rosu-Poiana Izvoarelor-Gura Diham

Cum sambata a fost vreme urata la munte ne-am ocupat cu pomicultura-adica cu cea mai faina activitate a pomiculturii (culesul –de cirese si visine, acum la sfarsit de iunie). Duminica insa intentionam sa ne luam revansa cu o tura de recunoastere/aducere aminte a catorva parti din traseele de la 7500. Ne-am strans mai multi decat ma asteptasem si fiecare si-a ales traseul dupa posibilitati si aspiratii.

Eu si Claudia, am plecat in tura cu Muha, Vali si Cristi intr-o plimbare tematica, numita “Sa impartasim din experienta” caci baietii intentioneaza anul acesta sa incerce tura lunga. Asa ca a fost mai multa vorba si mai putin fapte daca e sa ne comparam cu Dani si Radu care si-au luat in serios numele echipei de “Picioare Zburatoare” si au bagat vreo 4 trasee...performanta notabila in mod normal dar deosebita daca e sa ne raportam la vremea din Bucegi.

Dar pana sa dam si noi nas cu stihiile lunii iulie, ne incepem tura cu o promenada (asa de incalzire) pe Plaiul Munticelu pana la Pichetul Rosu...ne ascundeam in padure, tot sperand ca vantul se va mai domoli.

La Pichetul Rosu luam in piept vantul dar pana la Prepeleac nu pot sa zic ca ne-a deranjat. Mergem mai bine decat se asteptau baietii si incerc sa ii conving ca timpii nostri de anul trecut sunt 100% fezabili si de ei (incluzand rataciri, probleme de sanatate etc). Nu cred ca am reusi,t dar mai am 2 saptamani sa incerc...

Asa, incepem deci sa simtim vantul abia la Prepeleac si pe cand ajungem la primele cabluri de pe Bucsoiu unde nu am mai gasit anul trecut traseul cu Claudia (cat de usor a trecut acum urcarea avand in vedere ca eram cu totii odihniti) primim un telefon de la Radu. Imi spune ca pe sus vremea este caineasca si nu prea mai este antrenament si survival...Cuvintele astea din gura unui Batman ca Radu suna greu totusi ne incercam norocul in sus, cu gandul sa ne retragem spre Malaesti daca nu putem dovedi pe Bucsoiu (nu stiu cine a venit cu ideea asta stralucita, unul dintre baieti cred). Asa ca reluam urcusul mai intai prin vant, apoi pe langa iarba si pietre imbracate in chiciura, apoi prin vant cu chiciura...nu am ajuns chiar pana la zapada desi eram aproape din ce am vorbit apoi cu Radu.

Asta sigur nu e peisaj de vara

Vantul era strong si noi imbracati relativ subtirel, asa ca facem eforturi sa ne deplasam constant ca sa tinem sub control frigul. Vantul batea dinspre Scara asa ca mai gasim si locuri ferite in care ne regrupam si facem sfat de taina la intrarea pe Brana Caprelor. Abandonam Bucsoiu pe alta data (poate doar Claudia ar fi vrut in sus caci se misca cu atat agilitate in 4 labe prin vant, asa mica cum era...) si incercam Brana Caprelor...unde supriza, e liniste. Poteca nu e inghetata, asa ca inaintam in coborare usoara. E ceata, totul e pavat cu chiciura in jur dar macar vantul a iesit din ecuatie. Acum au si oamenii timp sa se bucure si sa inteleaga cat de fain e sa te misti fara bagaj mare, sa ai ceva rapiditate in deplasare si sa castigi altitudine cu usurinta, fara sa te cocosezi sub rucsac, fara sa numeri pasii etc. Sper sa ii conving ca e mult mai fain asa, si sa legam mai multe ture de treking in zile lungi de vara in care lipsa bagajului sa fie un mare atuu.

Pe masura ce pierdem altitudine , coboram sub plafonul de nori, si Claudia face cunostinta cu Valea Malaesti, un loc paradisiac, imbracat in cea mai puternica nuanta de verde pe care am vazut-o pana acum. E liniste aici, o liniste adanca, poate doar amintirile din ture de demult ne zumzaie prin capsor, si incepe sa se incalzeasca si aerul astfel ca pe la 2.6 grade cu plus ajungem sa ne simtim chiar bine.

Si mai bine ne simtim cand intram in cabana, si ne asezam in sala de mese incalzite, in fata unei cani cu ceai fierbinte si a unei ciorbe de vitel.

Apoi cu bateriile reincarcate, nu mai are sens sa stam, am asteptat in zadar sa se sparga plafonul de nori si poate sa se mai domoleasca vantul dar peste Bucegi la peste 2000 m ramane aceeasi negura. Spre Valea Prahovei este insa frumos, alerg pe Tache dupa primele raze de soare care sa ma incalzeasca si ne intalnim cu multi turisti (parca cum a venit vremea buna s-a spart conducta). Cum mare parte din traseul de retur a fost identic cu cel de urcare nu mai sunt multe de spus, poate doar poteca lata si umbroasa ce cobora de la Poiana Izvoarelor la Gura Diham si pe care mergeam ca in parc.

Nu am poze sa va arat cum arata Bucsoiu in haine de iarna, aproape de 1 iulie, dar tin aproape de blogul Claudiei, sigur face ea un jurnal frumos ilustrat spre care sa pun si eu link.

A scris Claudia blog

A scris si Radu blog

Pana la o noua revedere tihnita cu muntele la treking, sa pedalam sanatosi, sa ne cataram sanatosi, sa alergam sanatosi (sau eu stiu ce alte activitati vor mai veni).