Trei pinguini amfibii

Se facea odata, intr-o vara fierbinte ca un bunic isi racorea nepotul cu povesti polare. Mihaita adora povestile, ca orice copil mic, iar bunicul lui le inventa pe loc, plin de inspiratie, aprinzand imaginatia baietelului. Erau povesti incredibile, cum numai mintea unui copil le putea trai. In dupa-amiaza asta, dupa masa de pranz, se asezara pe prispa la umbra si savurand o inghetata pe bat, Mihaita asculta cuminte, cum sfatos bunicul sau innoda firele unei istorii nemaiintalnite.

" Se facea odata, pe o vara din asta caniculara, cam pe la sfarsit de iunie ca 3 pinguini (de fapt un pinguin si doua pinguinite) hoinareau prin munti, pe aici pe la noi prin Bucegi."

"Pai cum bunicule, pinguinii nu traiesc la Polul Nord?".

"Nuuuu. Pinguinii traiesc la Polul Sud, in Antartica."

"Pai si atunci ce sa caute la noi in munti?"

"Ei pai vezi tu copile, acestia nu sunt niste pinguini normali, ci o specie noua, se numesc pinguini umblareti. “

“Si au mers si ei in lumea intreaga ca Apolodor din Labrador?

La circ,in Targul Mosilor,
Pe gheata unui racitor,
Traia voios si zambitor
Un pinguin din Labrador.
"- Cum se numea?" 

"-Apolodor."
"-Si ce facea?"
"-Canta la cor."
Deci nu era nici scamator,
Nici acrobat,nici dansator
Facea si el ce e mai usor:
Canta la cor.
Era tenor.
Grasut,curat,atragator
In fracul lui stralucitor
Asa era Apolodor”

“Ei nu chiar in lumea intrega dar au cutreierat ceva prin lume, cand pe jos, cand cu bicicletele, cand pe apa.

Asa, si pinguinii astia 3 loviti de caldura au plecat in munti sa caute racorarea, ca se topeau de-a-n picioarele.

Si au ajuns ei , aici la noi, in Bucegi, la Gura Diham, de unde au pornit sa urce voiniceste spre Poiana Izvoarelor. Tare le mai placea pe acolo, ca era umbra si racoare. Pinguinul a luat-o in fata, sprinten cum era, iar pinguinitele au ramas mai la urma. Oricum mergeau cu spor caci le pria temperatura si nici macar la cabana nu s-au oprit caci acolo totul era batut de soare. Au ajuns pana la Pichetul Rosu, acolo unde demult pe cand Romania nu era intregita, era granita si post de graniceri. Ai zice ca au mers mult, dar ei nu au facut mai mult de 1 h, si ce e o ora pentru niste pinguini umblareti? Nu reprezinta nimic. Asa ca si-au urmat drumul mai departe si tot cautand marcajul Triunghi rosu, cu ochii mereu pe flori, caci stii cum sunt muntii nostri acum in iunie...spuziti cu flori de toate felurile, de toate culorile, mici, mari, imbobocite, sau trecute au ajuns la Prepeleac.

Si ca sa iti demonstrez ca tare rapizi au fost nu le-a trebuit decat 1 h 45 de jos pana acolo sus, la 1700 m altitudine. Aici ai fi zis ca au dat de belea caci padurea se termina si nici gheata de racorit nu era. Dar poteca ce coboara spre Cabana Malaesti (Tache ii spun oamenii, de la numele lui Take Ionescu, care a fost si prim-ministru al Romaniei dupa razboi)..."

"Asa ca Emil Boc acum?".

"Ei, nu ca acum nu mai e Boc prim-ministru, e Victor Ponta. Si oricum Take Ionescu nu a fost prim-ministru decat vreo luna, dar a fost un bun om politic, ministru de externe, un om cult, aranjat si dichisit".

"Si de ce ii spune la poteca Tache Ionescu? Se plimba pe acolo Tache Ionescu cu monoclu, baston si palarie?"

"Ei asta, nu mai stiu, dragul meu. Dar Tache Ionescu a contribuit cu bani la constructia acestei poteci caci era un om ce iubea muntii."

"Hai mai bunicule ca tot nu e bine. Pe vremea aia nu erau nici drumuri, nici asfalt si prim-minstrul dadea bani pentru poteci pe munte? Pai nu se puteau folosi potecile acelea vechi, ciobanesti? In plus cine vroia sa ajunga la Malaesti pe vreme aia?"

"Pai poteca asta era "strategica" cum s-ar spune. Ocolea Bucsoiul ca un brau, trecea frontiera in Transilvania, cobora la Malaesti unde se intalnea cu vechiul drum unguresc ce urca spre Omu si cobora spre Rasnov. Dar lasa-ma ca imi pierd cuvintele si uit sa iti mai povestesc de pinguinii umblareti. Vrei sa mai auzi despre ei?"

"Daaa!"

"Asa deci Pinguinul si Pinguinitele s-au reintalnit la cabana la Malaesti si de acolo au plecat mai departe pe Padina Crucii spre Lacul Tiganesti. Stiau ei mai mult din auzite de un lac frumos, rotund si albastru chiar in inima Bucegilor si tare s-ar mai fi racorit si ei o lecuta, caci lacurile de la munte au apa rece, ca la pol.

Au urcat deci in sus spre Padina Crucii si apoi pe la umbra spre caldarea Tiganesti.

Tare mult le-au placut locurile, ce e drept, lacul i-a dezamagit putin mai mult ca era deja cam secat, dar ar mai fi stat o leaca la racoare doar ca i-au descoperit repede cainii de la stana si s-au pus sa ii alerge si sa ii latre de s-au cam speriat saracii pinguini si nu stiau pe unde sa o dea in sus mai repede. Asa ca manati de caini de la spate au ajuns pana sus, la refugiul Tiganesti, asa pe la ora 1.

Iar aici era ceata si frig, asa cam ca la Polul Sud.

Sub Varful Scara

Cum clima le pria acum, au avut mult elan si au inceput sa mearga cu spor spre Omu, ba chiar sa si alerge pe alocuri.

Au urcat pe varful Scara, au admirat de sus Valea Ciubotei, apoi Valea Gaurei, au ajuns deasupra Hornului Mare si au inceput sa urce spre Omu speriati tare de norul negru care venea spre ei dinspre Batrana.

Spre Omu

Bietii pinguini s-au speriat si mai tare cand apropiindu-se de un stalp de marcaj au auzit cum acesta bazaia si zumzaia, ca un roi de albine.

“Pai cum asa bunicule, erau albine in stalpul de marcaj?”

“ Nu! Atunci cand se apropie furtuna norul este incarcat cu o sarcina electrica (stratul superior al norului este incarcat pozitiv, iar cel inferior, dinspre pamant e incarcat negativ) iar acest lucru determina o sarcina de semn contrar la nivelul solului. Asta e semn sigur de furtuna”. Si pinguinii stiau asta, mai ales ca li se zburlea parul pe cap la propriu si cautau sa ajunga repede la adapost in cabana. Dar grindina i-a prins inainte de cabana. 2-3 picaturi si apoi direct grindina, bilute de gheata dureroase.

Au intrat intr-un final cu totii in cabana sperand ca acolo sa se odihneasca putin si sa asepte sa se termine furtuna. De regula stii cum e cu furtunile de vara. Se termina repede.

Dar cabana de la Omu era plina. Si in sala de mese si pe hol, erau oameni prinsi de ploaie pe traseu. Aglomeratie mult, caldura, apa pe jos, o sauna generala.

Au asteptat pinguinii nostri in picioare, cam 1 h se se opreasca grindina caci tot cadea din cer si se acoperise totul pe jos cu bilute mici de gheata. Au reusit sa plece, dar cand au iesit afara grindina era pana la glezne si era frig, aproape ca iarna.

Au inceput sa coboare pe Valea Cerbului si nu au facut 20-30 de pasi ca a reinceput si grindina si ploaia. Pe valea Cerbului poteca merge in serpentine. Cand mergeau cu spatele la grindina mai era cum era dar cand aceasta le venea drept in fata se faceau toti mici si zgribuliti unul in spatele altuia. Isi cam pierdusera antrenamentul de la Polul Sud de cand erau tot in calatorii si acum conditiile meteo ii cam dovedeau.

In plus desi au coborat sute bune de metrii, continua sa trazneasca destul de aproape de ei dar nici nu se putea grabi din cale afara.

Toata poteca era un sant de fapt pe care curgea apa si noroi si tare greu le era sa isi mai croiasca drum.

Pe la nivelul Braului Mare al Morarului, grindina s-a oprit dar au dat peste alta belea. Paraul de pe Valea Cerbului care de regula curge anemic si vara e secat, acum era un suvoi de apa si noroi pe care trebuiau sa il traverseze facand echilibristica pe bolovani. Pinguinul le mai ajuta pe pinguinite si uite asa impreuna razbeau cu totii.

Cand au ajuns aproape de Valea Priponului credeau ca au scapat dar si de acolo venea un suvoi mare si murdar care se unea cu cel de pe Valea Cerbului si uite asa, apa devenea si mai mare. Stiau ca vor avea de traversat apa asta la intrarea in padure si tare le mai era teama ca nu stiau ce o sa gaseasca.

Au ajuns repede si acolo si oricat au cautat o cale de a traversa nu au gasit, asa ca au luat-o mana de mana, drept prin apa. Le-a intrat noroi si nisip in incaltari dar acum ce mai conta. Oricum erau uzi. Important era sa ajunga la masina mai repede. 

Ca atare s-au folosit sa foloseasca scurtatura care ii scotea de la Poiana Costilei direct la Gura Diham si sa nu mai mearga pe Plaiul Fanului.

Ei, dragul mosului, stii tu vorba aia cu “Drumul cel mai scurt e drumul stiut?” Pe munte se aplica insa o varianta a ei: “Drumul cel mai scurt e drumul marcat”. Hai sa iti spun de ce.

Pinguinii nostri stiau cu totii poteca asta secreta. Mai fusesera pe ea in urma cu un an. Asa ca intrarea au dibuit-o si desi s-a schimbat intru-catva si peisajul au reusit sa parcurga prima parte a ei cu bine, pana au ajuns la o creasta accidentata pe care si-o aduceau bine aminte.

Aici insa s-au impotmolit. Oricat au cautat poteca de continuare nu au mai gasit-o.

Coborasera cam jumatate de drum si le parea rau sa se intoarca asa ca au incercat sa dibuie poteca sperand sa o regaseasca mai departe.

Dar s-au invartit zadarnic prin padure, au coborat versanti abrupti, plini de nori si frunze, au urcat la fel, au traversat pante unde nu erau siguri ca urma din fata lor rezista, au sarit copaci cazuti si s-au pierdut prin vegetatie mai mare decat ei. Au tot fost trasi spre albia raului caci versantii se apropiau vertiginos de apa si deveneau din ce in ce mai abrupti. Cand credeau ca drumul lor era inchis, au gasit poteca cea buna, foarte aproape de Gura Diham. Totusi desi aventura lor pe scurtatura a durat vreo 2 ore, au ramas bine dispusi, veseli si glumeti si asta e cel mai important: ca in situatii delicate sa ai prieteni cu simtul umorului si prieteni pe care te poti baza aproape. Asa toate trec mai usor.

La Gura Diham un singur hop mai ramasese: raul de trecut, direct prin apa, care pinguinitei celei mai mici ii ajungea in unele locuri pana la fund. Dar erau atat de aproape de masina incat nu mai conta, mai ales cand aveau in fata perspectiva unor haine curate.

Si uite asa au incheiat pinguinii o aventura memorabila in Bucegi.

“Asa, ca aventura lui Apolodor!”

“Nu, Apolodor a calatorit mult mai mult si a vazut mult mai multe:
Pe unde a trecut si cum
A strabatut atata drum?
A navigat peste ocean
Pe urmele lui Magellan
Si-a ratacit din nou, un an

Pe continentul african?
S-o fi oprit in statul Ghana?
A strabatut Mediterana?
O fi trecut pe la Bosfor?”

Mai multe foto

Filmuletul, special cu dedicatie pentru pinguinul Vintila:

Sosonii mei de incredere-ultima lor tura:

Aici odihnindu-se linistiti pe iarba de la Izvoru