Praga

In 2007 cand descopeream Europa cu un InterRail in buzunar, Praga era pe lista facuta acasa. Insa pasii ni s-au oprit mult timp in Austria, ochii ne-au ramas fascinati de muntii lor si ne-am schimbat planul din mers. De atunci am mai auzit povesti despre Praga insa nu mi-am dorit niciodata cu toata fiinta sa ajung acolo. Insa odata ajunsi in Berlin, capitala Cehiei era prea la indemana pentru a nu ne invita la o vizita. Aveam astfel asigurat un colac de salvare pentru un weekend cu vreme proasta. Chiar daca schimbam un oras pe un alt oras diferenta e marcanta: De la "tanarul" Berlin (reconstruit din temelii dupa Al Doilea Razboi Mondial) la "batrana" Praga, ce  avand sansa de a nu fi reprezentat o tinta importanta pentru bombardamentele din a doua conflagratie mondiala, a oprit pe alocuri timpul in loc. 

Vedere clasica de Praga

Deceniile au ramas prinse in reteaua de turnuri gotice, cladiri baroce, stradute inguste si tramvaie vechi toate incluse acum in lista Patrimoniului Unesco. 

De fapt Cehia are destul de multe obiective incluse in aceasta lista, mai exact 12 puncte de interes si alte 17 propuneri despre care am devenit constienti abia dupa ce am vizitat o expozitie cu intrarea libera organizata pe aceasta tema in incinta primariei. Aceasta bogata oferta turistica este remarcabila avand in vedere ca nu vorbim de o tara mare (ca suprafata- doar o treime din suprafata Romaniei, iar ca populatie, la jumatate), dar destul de bine pusa in valoare.

Insa asa cum "ma amenintau" inca de acasa autorii ghidului Lonley Planet ce ne-a servit ca sursa de informare, (informatii "free" sunt disponibile aici) Praga nu mai era de ani buni un oras ascuns si exotic, ci a 6-a capitala europeana dupa numarul de turisti inregistrati. Totusi desi am vizitat si alte "capete de lista" (Roma, Paris, Viena si Berlin), nicaieri nu am intalnit atatia turisti ca in Praga. Parea ca orasul acesta nu doarme cand este vorba de turism. Sute de magazine de suveniruri cu cele mai inutile obiecte deschise din zori si pana tarziu in noapte, case de schimb, supermarketuri ce functionau duminica precum in orice tara din est, restaurante si taverne la tot pasul. Parea ca niciun sacrificiu nu este prea mare pentru Maria Sa Turistul, desi am vazut cu ochii mei cum peste granita, la vecinii nemti se poate face turism si respectand un anumit timp personal al angajatilor ce lucreaza in acest domeniu, desi din pacate si in vest tendinta este de a se inspira mai mult din exploatarea estica a angajatului si a relaxa regulile.

Dar sa revenim la Praga, sau mai bine zis la bagajul cu care am plecat de acasa. Bagajul redus fata de weekendurile normale... Un rucsac la 2 oameni dar capul plin de cuvinte imposibile. Oricat m-am straduit sa dezleg denumirile obiectivelor turistice pe care vroiam sa le vizitam si sa incerc sa ma pozitionez putin in spatiu, cuvintele cehe nu puteau sa iasa din gura si in mintea mea era un amestec de denumiri in ceha, engleza sau romana in functie de sursa de informare folosita.

Noroc ca pana la Praga drumul e aproape numai autostrada, noroc ca locul ales pentru dormit (Camping Pension Dana) avea o denumire cat se poate de normala si se afla pe o strada cu nume articulabil in cazul in care GPS-ul se pierdea si el in literele cu semne si caciulite pe care nu le puteam scrie din tastatura telefonului mobil.

Despre "cazare" nu am nimic deosebit de spus:

- un camping mic si prietenos

- preturi decente (18 euro pentru 2 persoane+cort (o noapte)+masina lasata 2 zile)

- receptioner era un domn in etate ce vorbea insa engleza destul de bine (si cel mai probabil si germana)

- un singur grup sanitar dar foarte curat (erau si foarte putini turisti-cateva rulote si inca un cort)

- de la camping primeai harta si toate informatiile despre transportul spre centru, puteai cumpara inclusiv bilete.

Astfel incat, pe la amiaza, cu harta intr-o mana si Kindel-ul in alta, plecam sa descoperim Praga. Ce stiam bine de acasa era ca obiectivele importante erau reunite intr-o suprafata de doar 9 km patrati, (ceea ce insemna ca puteam sa batem leger cu piciorul toate stradutele) si erau impartite in 4 zone de interes:

- pe un malul stang al Vlatvei se gaseau Staré Město (Old Town/ Orasul vechi) si Nove Město (New Tow/ Orasul nou)

- pe un malul drept al Vlatvei se gaseau Hradčany (zona castelului din Praga) si Malá Strana (Lesser Town/ Orasul mic)

Zona castelului din Praga

Am urmat si noi logica de la vechi la nou si am poposit pentru inceput in piata din Staré Město (Old Town/ Orasul vechi). La intrarea in piata ne intampina un indicator cu sageti in toate partile, indicator ce pe noi mai mult ne descumpaneste caci toate sunt in ceha si noua ni se incurca limba in minte incercand sa le pronuntam, sa le asociem, sa ne amintim despre care e corespondentul lor in engleza s.a.m.d.. Bodoganim limba asta neprietenoasa, Radu se duce la Oficiul de informare turistica sa vada daca exista si harti in engleza si sa le putem apoi suprapune (ceha si engleza) ca sa intelegem si noi ceva si eu citesc descrierile de pe Kindle incercand sa deduc din ele ce e in stanga, ce e in dreapta, ce e pe diagonala si tot asa. Ce sa faci, inceputul e intotdeauna greu, noroc cu statuia lui Jan Hus aflata chiar in centrul pietei, cu ajutorul careia ma pozitionez in spatiu.

Lost in space

Recunosc ca istoria este unul din punctele mele slabe, iar de Jan Hus nici nu auzisem dar e mereu loc pentru largirea orizontului si calatoriile sunt un mod extrem de interactiv de a invata ceva istorie, deoarece facand asocieri intre imagini si povesti, datele si evenimentele raman mai bine intiparite in minte.

Jan Hus a fost un reformator pentru timpurile sale, predicand contra papalitatii si promovand o credinta autentica, fara mijlocitori, fara participari la cruciade ori cumpararea unor indulgente pentru iertarea pacatelor. In plus a contribuit foarte mult la dezvoltarea limbii cehe, atat prin scrierile sale, cat si prin predicile sale. Evident ca a fost considerat eretic si ars pe rug.

Piata din Orasul Vechi

"Mă bucură faptul că totuși au trebuit să citească cărțile mele și că, în speranța că vor găsi ceva necurat, le-au citit mai sârguincios ca și Sfânta Scriptură."

Mai departe, piata veche din Praga nu pare deloc unitara.

Intr-un colt troneaza Biserica Sfantul Nicolae (construita in stil baroc- un adevarat tort de nunta cum il numesc si cei din Lonley Planet).

Pe diagonala se intrevad din spatele unui vechi colegiu turnurile inalte de 80 m ale bisericii Tyn construita in stil gotic. Cenusiul acestora se amesteca cumva cu cerul de toamna si ochii pastreaza doar formele zvelte ce contrasteaza cu turnul gri, masiv si cenusiu al primariei din Praga.

Biserica Tyn

Intre aceste obiective majore, o multime de cladiri cochete, fiecare cu ceva aparte, inchid piata, asa cum poate pe vremuri  (in secolele 10-12) o faceau ziduri groase de piatra. Rolurile intre localnici si negustori s-au inversat insa. Forfota a ramas doar ca in alte culori, imbracata in jeansi, rochii de mireasa sau colorata cu umbrele rosii pe post de reclame ambulante. Acum localnicii sunt negustori, vanzand servicii, iar turistii sunt cumparatori, cumparandu-si cu o cafea la extra-pret privilegiul de a privi de la terasa, cu detasare si beneficiind de un spatiu personal cum ceasul astronomic arata ora exacta. Doamne, ce lume cu susul in jos!

Ceasul astronomic pe zi

Si pe noapte

Noi nu am ales a treia varianta- nu am asteptat nicidecum ora exacta. Dar de baia de multime tot nu am scapat caci si stradutele din jurul pietii erau sufocate de turisti. Asa ca am ales sa evadam in Cartierul Evreiesc(Josefov). Nu am calculat insa faptul ca astazi este sambata si toate sinagogile (si nu sunt "decat" vreo 6 intr-o suprafata de cateva strazi) sunt inchise.

Totus desi nici acum nu am avut ocazia sa vad cum arata o sinagoga pe interior, am avut prilejul sa citesc o alta pagina de istorie interesanta despre viata evreilor din Praga, o viata cu susisuri si coborasuri in functie de regim si de cum au dictat interesele tarii.

-> Astfel primul ghetou a luat nastere in secolul 13 dintr-o directiva papala conform careia evreii si crestinii trebuiau sa traiasca separat.

-> Intre 1526 si 1564, imparatul Ferdinand I dorea expulzarea tuturor evreilor din Boemia;

-> Doar cativa ani mai tarziu (in timpul domniei lui Rudolf al II-lea (1575-1611)) ghetoul infloreste, cateva figuri marcante se disting, printre care si un rabin ce devine ministru de finante al imparatului si cel mai bogat om al Pragai

-> In 1648, Ferdinand al III-lea le ofera privilegii suplimentare si isi pot extinde cartierul dincolo de limitele zidurilor

-> Un secol mai tarziu sunt insa alungati complet din oras pentru 3 ani de zile dar primiti inapoi pentru ca lipsa "afacerile" lor afecta economia orasului

-> In 1848, zidurile au cazut si fostul ghetou a devenit parte din oras.

-> Nazistii au adus populatia evereiasca din Praga la cifra de doar 300 de locuitori (in urma exterminarilor sau ca urmare a fugii evreilor), dorind sa transforme ghetoul intr-un "muzeu al unei civilizatii disparute". Ironia face insa ca multe din locatile din cartierul evreiesc sa fie acum parte dintr-un muzeu ce contine atat cele 6 sinagogi, cat si sali de ceremonii si cimitirul evreiesc, adapostind in plus si probabil cea mai mare colectie din lume de artefacte evereiesti (conform Lonely Planet).

Pasii prin cartierul evreiesc au fost ca un intermezzo intre doua scufundari in multime, pentru ca am schimbat aglomeratia din Piata Veche cu cea de pe Podul Carol. Imaginati-va 2 rauri ce curg cumva perpendicular unul pe altul. Vlatva jos, cu un flux normal din amonte in aval, si un fluviu atipic, colorat si multilingvistic, ce curge in doua sensuri, cocotat pe un pod.

Pinguinii si Podul Carol

Da stiu, nu este orice pod! Este cel mai renumit pod din Praga, este simbolul pe care il gasiti pe orice vedere, tablou sau schita din Praga. Si este si cel mai vechi, de pe la 1400. Pe atunci noi ne jucam inca in tarana cum spunea Radu si ne mandream cu ceva cnezate si voievodate, iar cehii isi traiau epoca de aur. Sub conducerea lui Carol al IV-lea, Imparat al Sfantului Imperiu Roman, Praga a devenit unul din cele mai imporante orase europene cu constructi gotice monumentale, cu poduri ce iata dainuiesc peste sute de ani si cu prima universitate europeana (fondata in 1348).

Podul Carol  nu este nici pe departe primul pod de piatra ce unea cele doua maluri ale Vlatvei. Inaintea lui (intre 1172 si 1342) a existat un altul- Podul Judith ce s-a prabusit insa ca urmare a unei viituri. Asa ca cehii au construit altul "mai mare si mai frumos", podul constituind pana la 1841 singura posibilitate de a traversa raul. In plus, timp de 600 de ani a indurat cu stoicism de la trafic si pana la inundatii, fiind dedicat exclusiv traficului pietonal abia dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

Ultima inundatie indurata a fost in 2002 (cea mai mare din ultimii 200 de ani), dar podul a ramas tare pe pozitie, pardon, pe piloni, sugerand ca atata timp cat va rezista si Praga va merge inainte.

Una din putinele statui care decoreaza podul

O casa de la cap de pod si o specatatoare indiferenta la zarva de pe pod

Si noi mergem inainte, odata cu turma, spre Castelul din Praga si dupa ce urcam o serie interminabila de trepte, ne trezim parca intr-un alt oras. Alta arhitecura, alte strazi, un alt colt din Praga. Cum se lasa inserarea si aglomeratia incepe sa dispara, dar apar fotografii, purtatori de trepiede, porniti la vanatoare de imagini. Catedrala Sf. Vitus, atrage privirile tuturor si pozeaza cu naturalete, precum un fotomodel in fata blitzurilor. 

Timpul in acest cartier pare a se fi oprit in loc daca nu ar exista fatadele renovate, ai crede ca ne te aflii undeva prin secolul 18, cu umbra impresionanta a catedralei ce se prelungeste peste strazile cu piatra cubica si se strecoara printre casele mici de pe "Ulita de aur". Radu a venit aici sa caute secretele alchimistilor, ascultand de cuvantul legendei, eu am venit aici ascultand doar cuvantul istoriei ce spune ca in aceste case mici de la marginea domeniului traiau artizanii si negustorii castelului. Niciunul din noi nu ne-am gasit reprezentatiile. In loc de aur, am gasit o lumina galbuie si frumoasa, iar in loc de mestegurari de seama si mestesuguri la mare cautare am gasit niste casute mici, inghesuite unele in altele, 11 la numar. Si nesperat de multa liniste pentru un loc ce se regaseste aproape in orice recomandari datorita caracterului sau romantic.

Cum aceasta era singura noapte petrecuta in Praga, am dedicat-o hoinaritului, pentru ca stim foarte bine cat de mult isi schimba un oras infatisarea odata ce luminile se aprind. Frigul ne mana si el de la spate, dar pasii ni s-au oprit repede, agatati de o pancarta neagra pe care scria Mied (rece sau cald). Asa ca am aterizat intr-o micuta carciuma ascunsa pe una din stradute. Aspectul medieval si aglomeratia ne amintea de Excalibur.Miedul cald, bun de incalzit oasele, asezonat cu bere rece si ieftina a venit la pachet si cu un program cultural artistic. Si atunci am simtit ca Praga nu este nici macar pentru doi, cum a zis Claudia. Praga este un oras pentru mai multi. Ce n-as fi dat sa fim toti pinguinii la o masa mare, cu bere din asta buna si ieftina in fata si sa ne radem de o dansatoare din buric ceva cam plinuta pentru asa reprezentatie fina. Partea a doua a reprezentatiei a fost fierbinte, caci o alta tanti mai buna si mai scolita se juca cu focul la propriu. Cu obrajii imbujorati si sangele pus bine in miscare de miedul cald, parca si afara se mai incalzise, sau pur si simplu eram noi mai bine imbracati pe dinauntru.

Acum pe noapte ne sar in ochi si alte cladiri frumoase (de exemplu Muzeul National sau Rudolfinum), iar tot centrul vechi vibreaza precum Cartierul Latin din Paris.

Ziua urmatoare ne-am mai invartit putin prin oras, fara o tinta anume si apoi am luat la ocazie o tipa ce mergea spre Berlin pentru a-si gasi implinirea profesionala. Pur si simplu, o aveam in masina, pe bancheta din spate, cu un geamantan imens in portbagaj in care se gaseau lucrurile de baza cu care avea sa inceapa o viata noua in Berlin. Cum anume nu stiu? Fara chirie, fara luare in spatiu, cu un job de 780 de euro pe luna, tipa era in cautarea fericirii. Desi nu ma vad niciodata in locul ei, nu pot sa nu o admir intr-un fel pentru curajul/nebunia de care a dat dovada....si mai apoi pentru perseverenta pentru ca intamplarea a facut sa lucram in aceeasi cladire si pana in mai anul acesta cand am plecat eu, am tot vazut-o dimineata sau in pauza de pranz, fumand o tigara in fata intrarii din cladire.

In the realm of ideas everything depends on enthusiasm... in the real world all rests on perseverance. (Johann Wolfgang von Goethe )

Mai multe foto gasiti in albumul de Picassa a lui Radu