vineri, 25 octombrie 2013

Barcelona ca o poveste


La sfarsitul primaverii, cand m-a vizitat ultima oara pestisorul de aur, mi-a spus ca imi poate indeplini trei dorinte (prieteni, o destinatie interesanta si temperaturi varatice la mijloc de toamna) cu un singur cuvant: Barcelona. Nu am stat nicio clipa pe ganduri si am zis: DA.

Prinsa in predari de proiecte, am incarcat pe ultima suta de metri pe Kindle (adica cu o jumatate de ora inainte de a pleca spre aeroport) un unic articol despre capitala provinciei Catalonia si detaliile privind gasirea apartamentului. In rest ma lasam pe mana Wikipediei ce m-a "luminat" intotdeauna. Inainte de a decola avionul, incarc pe Kindle un articol lung despre Gaudi, ca sa am material de citit pe durata zborului si debarc in El Prat (aeroportul Barcelonei) mai mult sau mai putin "tufa de Venetia" (sau "tabula rasa" dupa cum preferati). Dar mai stiu din experientele anterioare ca nu e cazul sa ma impacientez. Trebuie doar sa ai dispozitia necesara si sa te lasi sa te scufunzi in misterele orasului. Prea multe articole, prea multe filme de prezentare, prea multa dorinta de documentare inainte de tura strica sau diminueaza voluptatea descoperirii, reteaza aripile incantarii atunci cand ajungi la locul faptei. Si daca nu prinzi lumina potrivita, daca nu se aliniaza planetele si ochii nu descopera cadre cel putin la fel de frumoase ca cele din filmele de prezentare (atent prelucrate) risti sa ramai putin dezamagit. Asa ca, fara asteptari! Un loc nou si complex asa cum sunt multe capitale europene trebuie simtit, mirosit, pipait si admirat, cu curiozitatea si entuziasmul unui copil in fata unui castel din povesti.
"Omul fara religie este un om cu carente spirituale-un om mutilat"(A.Gaudi)
Pentru noi, castelul din povesti a fost fara indoiala Sagrada Familia (in traducere "Familia Sfanta", pentru ca biserica va fi dedicata lui Iisus Hristos, Fecioarei Maria si Sfantului Iosif).  Si cum momentan nici macar nu are cruce in varf (va capata una abia cand va fi gata cel mai inalt turn al bazilicii) as putea foarte bine sa imi imaginez ca este un castel. In fond, formele originale, turnurile ce unesc pamantul cu cerul, detaliile unice in lume spun mai degraba o poveste fermecata decat o realitate inginereasca

Sagrada Familia are cate o fateta pentru fiecare: pentru inginerii ce analizeaza solutiile tehnice de ultima ora folosite, ori geniul vizionar al lui Gaudi, pentru turistii manati de curiozitate, pentru visatorii ce traiesc intr-o lume magica in care imposibilul este posibil, ori pentru cei care cauta o intalnire cu divinitatea. Si ceea ce a fost cel mai intersant este ca in timpul vizitei prelungite am trecut prin toate aceste stadii ale descopeirii oprindu-ma la visatorul ce intalneste divinul. 
Tavan
Trebuie sa fac mai jos o marturisire usor personala. Eu cred in divinitate dar o fac in felul meu. Nu trec prin toti sfintii ci tintesc sus, la esenta, la origine. Uneori pot sa treaca zile, saptamani sau luni fara sa ma rog, fara sa multumesc sau fara sa imi doresc ceva. Alteori asta se intampla zilnic. La fel ca alte lucruri pe care le fac in viata, nu pot urma o rigoare si o disciplina stricta, ci fac asa cum ma indeamna inima. Uneori rugaciunea e o forma de constientizare a dorintelor mele, a neputintelor mele, uneori stand de vorba cu divintatea stau de vorba cu mine. Insa ca un numitor comun al tuturor trairilor mele legate de religie, gasesc ca biserica ma inhiba. Ma leaga cumva in canoane, pe cand eu cred ca relatia cu divinitatea trebuie sa fie una libera si nemijlocita. Chiar daca nu e corecta, e naturala. E venita din inima si nu din mintea ce urmeaza traditii semi-laice ori invataturi religioase insuficient explicate. De aceea mi se intampla deseori sa ma rog in natura. De fapt natura ma inspira pur si simplu si cand vad cata gratie, cat mister, cata simplitate si cata frumusete sunt ascunse in iarba in care ma tolanesc, in copacul cu frunze galbene pierdut in poiana ori in brandusa ce iese de sub zapada, simt ca Dumnezeu este acolo, caci plantele si animalele nu fac rau in mod constient, asa cum o fac oamenii. 
"Arhitectura este cea dintai arta plastica. Sculptura si pictura ii urmeaza/deriva din ea. Suprematia sa provine din lumina. Arhitectura este rezultatul luminii". (A. Gaudi)
De aceea, mai ales in ultimii ani, desi am intrat in multe catedrale impunatoare reprezentand diverse stiluri arhitectonice ori momente istorice, prea rar am reusit sa trec de peretii incarcati de icoane sau picturi, ori sa sparg zidurile groase si sa imi trimit gandurile pana sus. Bisericiile erau fie un obiectiv turistic, fie un subiect de meditatie cand ma uitam la toate ornamentatiile si statuile si ma gandeam cati bani au fost investiti in ele. Si ma intrebam daca asta isi doreste Dumnezeu.

In locul mirosului greu si dulceag de tamaie prefer mirosul sarat al marii, ori pe cel al ploii, iar in locul obscurului din catedralele gotice prefer lumina. Si de aceea Sagrada Familia a fost pentru mine o revelatie. 

Din clipa in care am facut primul pas in bazilica am stiut ca voi rezona cu Gaudi. Pe masura ce dadeam primul tur in interiorul bisericii, cu fiecare pas, agitatia se departa, se estompa, ca si cum te-ai afunda din ce in ce mai adanc intr-o padure. Cu fiecare tur ma afundam mai adanc in padure si intram in jocul lui Gaudi. Coloanele-copaci ma prindeau in hora si ne invarteam prin anotimpuri privind proiectiile multicolore ale sutelor de vitralii ce dadeau viata arcadelor si le colorau in galben, verde ori rosu ca o padure curpinsa de toamna.

Interiorul bisericii, infrumusetat doar prin culoare
Iar padurea aceasta deasa si adanca era invaluita in lumina. Intr-o lumina puternica, asa cum se intampla cateodata cand un manunchi de raze se strecoara printre copaci si lumineaza pentru cateva minute un loc ce pare pentru scurtul interval "binecuvantat". Lumina izbucnea de peste tot, impresura totul, iar in mintea mea deja prizoniera vrajii, hora se invartea pe fundalul Odei Bucuriei iar cantecul urca nestingherit prin turnurile imense si ajungea la cer.
"Interiorul templului va fi ca o padure. Pentru bolti voi utiliza paraboloide care sunt un simbol magnific al Sfintei Treimi. Doua generatoare drepte si infinite reprezentand Tatal si Fiul pe care se sprijina o alta dreapta infinta -cea a Sfantului Duh. Am incercat deja aceasta structura pentru Cripta Güell  A fost atat de perfecta incat am reluat-o pentru Sagrada Familia"(A. Gaudi).
Inclinarea lui Gaudi pentru linii curbe nu este intamplatoare, tatal sau fiind un artizan si fabricand diverse ustensile din cupru. Gaudi insusi afirma "am darul perceptiei spatiale deoarece sunt fiu si nepot de alamar". Cum un alamar/caldarar face dintr-o bucata plana de meterial un produs tridimensional, nu este greu de anticipat faptul ca Antoni Gaudi a mostenit aceasta perceptie spatiala a volumelor pe linie paterna si ca de aici rezulta si preferinta sa spre modele si machete din gips ori spre desene, in detrimentul planurilor exacte.

Ceea ce am simtit acolo, in interiorul bazilicii goale, dominata doar de forme, nu a fost egalat nici de admiratia din fata simbolismului ascuns in fatada Nasterii si nici de analiza rece si scrupuloasa a formelor geometrice din fatada Pasiunii. Si ceea ce este deosebit este ca pot retrai la infinit acele sentimente. Nu am nevoie neaparata nici de un film reusit si nici de o fotografie impresionanta. Pur si simplu pot sa recreez ambientul, formele si imaginile ramanand cumva inca pe retina.

Cum ii spuneam si lui Radu mie formele alese de Gaudi in multe din operele sale mi se par ludice. Il vad ca pe un copil, iar creatiile sale sunt punerea in forma a ideilor si intrebarilor fara raspuns ale unui copil. Imaginati-va un baietel ce deseneaza copaci in interiorul unei case si ramane desumpanit atunci cand un tata practic ii spuna caci copacii nu pot sa creasca in casa. De pe buzele lui de copil tasneste intrebarea: "De ce?" si neprimind un raspuns satisfacator pentru imaginatia sa bogata, isi pune in minte, ca atunci cand va creste, sa traiasca intr-o casa cu copaci sau intr-o casa de scoici etc. Si ajuns mare, isi inchina toata priceperea, toata experienta, toata imaginatia si tot geniul procesului de a da viata viselor de copil. Doar un copil poate desena copaci in casa si doar un om atipic poate construi lucruri inspirate din desenele unui copil. De aceea mie operele lui Gaudi mi s-au parut simultan, de o inocenta ludica, pline de simboluri la interior si exterior si avangardiste ca si proiect, resurse si forme folosite. In opinia mea Gaudi este in acelasi timp un homo faber (omul- creator), un homo sapiens (omul inteligent) si un homo ludens (omul jucaus).
"Clientul meu nu se grabeste."
Constructia bisericii a inceput in 1882, iar Gaudi a preluat proiectul in 1883 si lucrat la acesta pana in 1926 cand a decedat intr-un accident. Astfel isi va dedica ultimii 40 de ani din viata acestei constuctii care era precum un laborator in care el isi experimenta si apoi aplica toate ideile si teoriile. Arhitectul era constient de amploarea constructiei si stia ca nu o va vedea terminata, afirmand la un moment dat "My client is not in a hurry". De fapt in 1926, proiectul ajunsese la mai putin de 25%, in 2010 depasise 50% iar in prezent a ajuns la 60%, doua fatade ale bisericii, 8 turnuri si interiorul fiind deja gata. Arhitectii si inginerii implicati spera la o finalizare pana in 2026 cand se vor celebra 100 de ani de la moartea arhitectului dar nu exclud si un termen mai indepartat precum 2028, asta pentru ca partile dificile ale proiectului nu au fost inca realizate. Astfel Sagrada Familia este cel mai lung proiect arhitectonic in desfasurare din lume. Constructia merge destul de incet si datorita faptului ca banii necesari provin in principiu din donatii, cuantumul biletului de intrare constituind el insusi o donatie iar bugetul anual fiind in jur de 20 de milioane de euro. In acest filmulet puteti vedea cum va arata bazilica atunci cand va fi terminata.

Planurile lui Gaudi pentru aceasta biserica includ 18 turnuri  si 3 fatade. Turnurile ii reprezinta pe cei 12 Apostoli, pe cei 4 Evanghelisti, pe Fecioara Maria si cel mai inalt turn  (ce va avea 170 m inaltime si caruia i se va mai adauga o cruce) il va reprezenta pe insusi Iisus. Desi la terminare, bazilica va deveni cea mai inalta biserica din lume, totusi ea va ramane cu 1 metru mai joasa decat dealul Montjuïc din Barcelona, crezul lui Gaudi fiind ca nicio constructie umana nu ar trebui sa depaseasca creatia divina.
In interiorul unuia dintre turnuri
Cele trei fatade ale bisericii sunt urmatoarele:

Fatada Nasterii (deja construita) este partea in care influenta lui Gaudi se face cel mai mult prezenta, arhitectul dorindu-si ca aceasta sa functioneze ca un exemplu al crezului sau artistic si sa atraga oamenii prin scenele calde prezentate, in contradictie cu imaginea austera, rece si dura sugerata de fatada Pasiunii ce ar putea sa respinga oamenii la prima vedere. Ea este impartita in 3 sectiuni: Portalul Credintei (dreapta jos), Portalul Sperantei (stanga jos) si Portalul Caritatii (central) fiind ca o Biblie in imagini.
Detaliu din Fatada Nasterii
"Sunt gata sa sacrific intreaga cladire pentru a reprezenta sacrificiul si durerea" (A. Gaudi) 
Fatada Pasiunii doreste sa intruchipeze dramatismul ultimelor zile din viata lui Iisus. Fatada fost gandita de Gaudi pe cand suferea din cauza diverselor boli ce i-au macinat existenta si nu este de mirare ca dupa asemenea experiente interioare ravasitoare, artistul a cautat cele mai potrivite mijloace artistice pentru a reprezenta suferinta lui Iisus, retraita la o scara mult mai mica de fiecare individ in parte, integrata in povestea vietii fiecaruia dintre noi. Cu toti cunoastem cupa amara a suferintei doar ca artistii in general incearca sa ii dea acesteia viata prin forme, culori sau prin sunete.
Fatada Pasiunii in partea superioara
Usa de acces din Fatada Pasiunii
"Gloria este lumina, lumina da bucurie, iar bucuria este fericirea spiritului" (A. Gaudi)
Fatada Gloriei va fi fatada principala si punctul central de intrare in biserica. Momentan nu exista decat o imagine a usii centrale ce va fi decorata cu cuvintele Crezului (in catalana).

Fiecare fatada va fi diferita ca reprezentare, fiecare fiind insa o suma de simboluri: de la amplasare (Fatada Nasterii pe partea de est a bazilicii, estul reprezentand trezirea la viata, fiind bogat ornamentata cu elemente inspirate din natura si celebrand divinul ca si creator al vietii), Fatada Pasiunii spre vest (cu scene inspirate din Patimile lui Hristos, dominata de reprezentari figurate ale oamenilor si de forme trunchiate, bazate pe figuri geometrice, unghiuri si linii drepte ori frante) si Fatada Gloriei (spre sud, sugerand lumina, ce va reprezenta drumul spre divinitate (Moartea, Judecata de Apoi si Viata vesnica).
Figuri din fatada Pasiunii
Patimile lui Hristos (serie)-aici: Procesul si Dealul Golgotei
Patimile lui Hristos (serie)-aici:
Iisus legat, cu fata metamorfozata datorita suferintelor fizice si psihice
Patimile lui Hristos (serie)-aici: Crucificarea lui Iisus
Astfel nu este hazardat sa spun ca Sagrada Familia este un simbol al vietii lui Hristos. Cum Gaudi a avut 3 mari crezuri in viata: religia, natura si arhitectura, nu este de mirare ca acestea au fost combinate in aceasta bazilica ce reprezinta in mod cert un crez artistic al arhitectului.
"Inconjurat de munti, intre pomi infloriti, vii si maslini, animat de cantul pasarilor si de zumzetul insectelor am pastrat imaginile cele mai pure ale naturii, care imi este pentru totdeauna stapana (A. Gaudi)".
Elementele naturale sunt prezente peste tot: de la broastele testoase ce sustin coloanele din fatada Nasterii si care sugereaza timpul ce dainuie mai mult decat o poate face chiar si piatra, la cameleonii din aceeasi fatada, ce intruchipeaza schimbarea, la coloanele interioare si exterioare ce trimit cu gandul la trunchiuri de sequoia sau la o adevarata padure, dand o reprezentare clara a afirmatiei lui Gaudi care spunea ca el plaseaza copacul in centrul univerului sau arhitectonic.
Cloanele-copaci
Acum, faptul ca nu toata lumea a rezonat cu constructia planuita de Gaudi este ceva normal. Tine de conceptiile fiecaruia dintre noi, de deschiderea noastra la nou, de idei preconcepute si de ancorarea in realitate. Fata de orice "deviere" de la normal vor exista voci pro si voci contra. Iata cateva dintre ele:
"Este probabil imposibil sa gasesti o alta constuctie a unui lacas sfant comparabila cu aceasta, chiar si daca parcurgi intreaga istorie a artei" (Rainer Zerbs).
"Cea mai extraordinara interpretare personala a arhitecturii gotice de la Evul Mediu incoace" (Paul Goldberger).
" Cea mai mare creatie arhitectonica din ultimii 25 de ani. Este spiritul -insusi incorporat in piatra"(Louis Sullivan).
"O minune a perfectiunii tehnice" (W.Gropius despre peretii bazilicii).
vs
"Una din cele mai hidoase cladiri din lume" (George Orwell).
"In intreaga arhitectura europeana contemporana nu exista ceva atat de vulgar si de pretentios (Gerald Brenan).

Si continuarea constructiei a fost criticata uneori de-a lungul timpului, in trecut de arhitecti ca Walter Gropius sau Le Corbusier, iar in prezent o seama de arhitecti spanioli militeaza pentru intreruprea constructiei, avand in vedere ca nu se mai poate distinge care este partea lui Gaudi si care este viziunea echipei de arhitecti ce a continuat munca la aceasta biserica, nici in versiunea prezenta si nici in versiunea finala.

Totusi indiferent ce ar gandi unii sau altii, trebuie sa mergi sa te convingi cu ochiul tau profan daca iti place sau nu. In fond totul pe lumea asta e o chestiune de gust. Insa eu nu am gasit pana acum un calator, stiutor sau nu in ale arhitecturii care sa nu ramana miscat in fata creatiei lui Gaudi, asta poate si datorita capacitatii sale de a vedea spatiul intr-un mod total diferit de alti arhitecti, de a da viata spatiului, de a vedea lucrarea ca un tot unitar, fiind condus in primul rand de pasiune, dupa cum spunea el insusi: "Pentru a face ceva bine trebuie mai intai dragoste si apoi vine tehnica".

Sagrada Familia nu a fost nici pe departe singura lucrare din sfera religioasa la care a contribuit Antonio Gaudi si chiar si in Barcelona se gasesc si alte exemple precum Cripta din Colonia Güell  in care se gasesc idei reluate in constructia Sagradei Familia.

Dar in 3-4 zile nu este timp pentru toate si in plus este bine sa mai lasi si pentru mai tarziu.

In mod cert operele lui Gaudi incluse in Patrimoniul Unesco (7 la numar- Gaudi fiind ahitectul cu cele mai multe opere incluse in Patrimoniul Unesco) sunt cele mai valoroase, spre ele se scurge multimea de turisti, spre ele am mers si noi. Si aceasta migratie are o logica. Mai intai trebuie sa ramai uimit, sa fii impresionat, apoi se declanseaza curiozitatea, cauti informatie, citesti, incepi sa compari si incepi sa intelegi. Astfel, atunci cand mai tarziu vei fi pus in fata altor opere la care a lucrat/contribuit Gaudi, poate nu la fel de celebre ca cele declarate Patrimoniu al Umanitatii, vei sti totusi sa le apreciezi valoarea, sa vezi dincolo de aparenta, sa descoperi simboluri sau tehnici ce la un prim contact nu ar fi putut fi suprinse de mintea ta in cautarea spectaculosului.

Astfel, continuand pe firul siturilor in Patrimoniul Unesco, urmatoarea oprire am facut-o la Parcul Güell

"Natura nu ne prezinta niciun obiect intr-o maniera uniforma, monotona, nici in regnul vegetal [...] si nici in regnul animal. Constrastul de culori apare in permanenta mai mult sau mai putin viu/plin de viata."

Numele Güell se regaseste in 3 opere importante ale lui Gaudi: Colonia Güell  Parcul Güell si Palatul Güell  Toate au fost comandate de acelasi om: Eusebi Güell care i-a fost lui Gaudi initial client, apoi protector- introducandu-l in alta societate si la final prieten pe viata.

Ideea lui Eusebi Güell pentru locul in care se gaseste acum parcul era o colonie de 60 de locuinte de lux cu piata, biserica, primarie. Gaudi schiteaza un plan urbanistic ce intentiona sa aduca arhitectura in natura, gandind un generos spatiu vegetal in care urma sa fie imersata colonia.  Proiectul  a murit insa "din fasa" ca sa zicem asa,  pe de-o parte datorita inceperii Primului Razboi Mondial, iar pe de alta parte datorita faptului ca burghezia nu era pregatita sa traiasca la marginea orasului, sa profite de aerul curat si de perspectiva frumoasa asupra Barcelonei, sa schimbe viata mondena de pe Passeig de Gràcia cu existenta, intr-o comunitate inchisa, oarecum izolata. Astfel nu s-au construit decat doua case, iar parcul a functionat ca gradina privata a familiei Güell  fiind apoi transferata municipalitatii care l-a tranformat in parc public.

Gaudi a "imblanzit" dealul arid si abrupt, numit "Muntanya Pelada " (Muntele Golas), terasandu-l cu o serie de viaducte perfect integrate in natura, ale caror coloane de sustinere par sa creasca din pamant precum copacii (ai caror culoare o si imita) si ale caror balustrade de piatra par o impletitura a ramurilor unui copac.

Viaducte
Gaudi se joaca pur si simplu cu noi, precum un iluzionist, aratandu-ne ca totul e la degetul sau mic. Din nou il regasim aici pe homo faber care a transformat un parc intr-o lucrare de arhitectura sau o lucrare de arhitectura intr-un parc (cine mai stie), pe homo sapiens, care a gasit solutii pentru a imblanzi "dealul" si pe  homo ludens care s-a jucat cu formele, sculptand, aproape, case ca de turta dulce la intrare, fantani-camelon si decorand piata centrala a parcului cu o banca...in forma de sarpe, ce isi unduieste spinarea colorata pe toata lungimea pietii.


Casele de la intrarea in parc
Banca asta oricum nu e o banca precum oricare alta. Ea a fost gandita de Gaudi in cele mai mici detalii. Nesfarsita pentru a da sensul comunitatii si totusi compusa din mici insulite pentru o interactiune preferentiala, inclinata usor spre spatar ca sa se usuce repede dupa ploaie, dotata cu mici bumbi in zona de langa spatar unde avea tendinta sa se stranga apa de ploaie, ca nu cumva calatorul sa se aseze cu pantalonii intr-o balta si mai ales colorata cu acelasi mozaic din materiale reciclate pe care l-a folosit in multe creatii de-ale sale.
Banca plina de culori-detaliu
Cateva zile mai tarziu, dupa o scurta "pauza de Gaudi" am regasit acelasi mozaic (termenul corect este de fapt trencadis) in fatada si mai ales in gradina interioara a Casei Batlló.
"Arhitectura nu trebuie sa renute la culori, ci din contra, ea trebuie sa fac uz de acestea pentru a da viata formelor si volumelor. Culoarea este cea mai clara manifestare a vietii" (A.Gaudi).
Fatada casei Batllo, pe inserat
Gaudi are in Barcelona trei resedinte burgheze la care a lucrat de-a lungul timpului si care sunt incluse in Patrimoniul Unesco (Casa Vicens, Casa Mila si Casa Batlló). Atrasi oarecum de fatada extrem de creativa a Casei Batlló  am pornit in descoperirea secretelor acestei mici bijuterii, ce ascunde intre culorile si formele sale o seama de simboluri. Casa Batlló este deja o opera de maturitate a arhitectului si asta se intelege imediat ce reunesti designul interior cu cel exterior, pentru ca cele trei linii directoare ale vietii lui Gaudi (religia, natura si arhitectura) sunt prezente in produsul final si se imbina unele cu altele, se combina intr-atat incat formeaza un tot unitar si nu mai pot fi deosebite.

Cum deja luasem un prim-contact cu stilul lui Gaudi am regasit cu usurinta liniile curbe omniprezente in casa (fie ca era vorba de forma ferestrelor de la primul etaj, ori de spinarea dragonului ce decoreaza acoperisul), am regasit culorile mediteraneene in albul curat al podului si in diferitele gradiente de albastrul folosite in cele doua puturi pentru iluminat ce imbina functionalitatea cu esteticul si  am rams din nou impresionati de atentia pentru detalii investita de Gaudi in tot ceea ce facea, de la literele scrise artistic pe usa, la semineul romantic de la primul etaj.
Remodelarea interiorului de la primul etaj- aici camera de zi, dominata si ea de linii curbe
Cum probabil v-ati dat seama, numele caselor lui Gaudi sunt de fapt numele propietarilor care l-au comisionat pe arhitect pentru respectiva lucrare. In cazul nostru este vorba de Josep Battló i Casanovas, care i-a cerut lui Gaudi sa darame vechea casa ce se gasea in acea locatie si sa construisca una noua, de la zero. Gaudi a propus insa doar o refacere a designului interior si exterior si din fericire a primit mana libera din partea familiei Batlló care nu isi dorea decat o resedinta "neobisnuita", ceva care sa ataga atentia, sa iasa din comunul caselor burgheze de pe Passeig de Gràcia. Cerinta propietarului era in deplina concordanta cu viziunea lui Gaudi asupra locurilor, care considera ca bulevardelor austere ale marilor orase le lipseste ceva: era nevoie de arta, care sa le imbrace, care sa dea un nume acestor locuri. As adauga eu, care sa le dea un viitor.

Astfel arhitectul a conceput o noua fatada, a refacut interiorul primului etaj unde avea sa locuiasca familia Battló  a mai adaugat un etaj si a schimbat total designul acoperisului. Ce a iesit? In opinia mea o poveste marina...Toate liniile curbe ale casei te trimit la unduirea apei si la valurile marii. Fatada e ca un lac ce sclipeste in mii de farame colorate sub soarele puternic al unei amieze de vara, lac al carui adancuri adapostesc o lume scufundata cu palate si turnuri colorate (cosurile de pe acoperis). E o apa de pe undeva de langa Mediterana caci albul curat al podului, arcadele sale, albastrul in degradé al puturilor de...iluminat, ma trimit instant cu gandul la acest colt al Europei. In aceasta mare sau lac traieste si o faptura de legenda, un fel de Monstru din Loch Ness, ce s-afurisat intr-o gaura fara fund si a pacalit timpul (dragonul de pe acoperis). Cert este ca nimeni nu are curajul sa ii faca fata, desi toti stiu ca este acolo, caci din cand in cand pescarii ii vad spinarea cornoasa cum iese la luciul apei (iar liniile arcuite ale podului trimit cu gandul la carcasa unui animal marin de mari dimensiuni). Nimeni nu il provoaca pentru ca scheletele de pesti mari (balcoanele) si oasele (coloanele primului etaj) gasite saptamanal pe mal au generat teama, respect...si au testut multe legende. Asta pana cand in sat a aparut un tanar oarecare pe nume Gheorghe, fara frica de lighioane si stihii ce a invins balaurul si a infipt sabia (crucea de pe acoperis) in spinarea sa (Sfantul Georghe este protectorul Barcelonei).
Acoperisul casei Battlo ce reuneste cosurile stilizate, arcada ce trimite la spinarea unui dragon
si Crucea stilizata ce simbolizeaza sabia Sfantului Gheorghe

Forme jucause
Asta este interpretarea mea personala asupra povestii ascunse in casa Battló, dar se poate in acelasi timp ca fatada sa fie un joc de confetti, balcoanele cu forme ovale sa fie masti de carnaval iar cosurile de fum sa fie palarii de Arlechin. Nimeni nu are de unde sa stie la ce s-a gandit Gaudi cand a dat viata acestor forme.

Podul "mediteraneean" este un loc in care estetica se combina in mod fericit cu functionalitatea, caci acesta era un spatiu de serviciu, folosit de toti propietarii imobilului si el adapostea spalatoria, uscatoria, camara etc
In interiorul podului
Si in aceasta casa Gaudi se joaca cu lumina, lasand-o sa intre de peste tot, colorand podul in alb, proiectand 2 culoare verticale rectangulare, capabile sa lumineze "scara blocului" cu lumina naturala tot timpul zilei. Prin folosirea unui sistem simplu de fante asigura atat ventilatia optima a podului (fara sa lase apa sa patrunda in interior) cat si climatizarea naturala a casei, avand in vedere ca la baza ferestrelor mari stateau fante ce se puteau deschide individual in functie de necesitati. Tot ce a creat Gaudi in aceasta casa se cere atins, se cere pipait si admirat. In fiecare noua cladire arhitectul venea cu noi viziuni, folosea o noua tehnica, impingea mai departe cunoasterea, fiind prin ideile sale cu multi-foarte multi pasi in fata generatiei sale. In 1900 cand nimeni nu se gandea la sustenabilitate si dezvoltare durabila, Gaudi folosea materiale reciclate, gasite printre ruinele diverselor constructii, pentru a dezvolta mozaicuri si a colora fatade, locuri si gradini.

Mi-ar fi placut sa vizitez si Casa Milà  cea mai mare cladire de uz civil conceputa de Gaudi si ultima sa lucrare inainte de a se dedica 100% Sagradei Familia, dar nu a mai fost nici timp si nici atentie, in ultima zi de concediu pe care am dedicat-o interioarelor din Barcelona.
Fatada Casei Mila
Insa concluzia nu cred ca ar fi fost alta: Gaudi nu construia case, ci opere de arta. Planurile sale curpindeau cladirea ca un tot unitar, aplecandu-se asupra fiecarui detaliu de la exterior si de la interior, experimentand, propunand solutii nemaivazute si nemaiauzite pana atunci, debordand de originalitate. Uneori, privind toate cladirile la care a lucrat si pe care si-a pus amprenta si care sunt raspandite prin Barcelona, stau si ma intreb de unde atatea idei? E ca si cum Gaudi ar fi cunoscut secretul inspiratiei vesnice, ca si cum ar fi baut zilnic dintr-un izvor magic. Sau poate ca tot ce a construit era deja acolo, in el. Chiar si asa, maiestria cu care a dat viata ideilor, cu care imaginile din minte au capatat forma, ramane un subiect etern al admiratiei umane in fata frumosului, in fata indraznelii de a fi diferit. Gaudi are aproximativ 20 de opere (mai mici sau mai mari) in Barcelona si nu cred sa fi existat un alt arhitect din lume care sa exercite o asemenea influenta asupra unui oras, asa cum a facut-o Gaudi in Barcelona.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cateva informatii utile:

Pentru a vizita Sagrada Familia la interior puteti sa va procurati bilete online pentru a evita cozile interminabile de la intare. Exista mai multe combinatii de bilete, biletul de baza fiind 15 euro, la care se adauga alte spatii optionale precum unul din turnuri (il puteti alege pe cel pe care il doriti), muzeul Gaudi din Parcul Güell etc. Ghidul audio nu este inclus in pret. Costa aproximativ 3 euro, dar se merita.

Pentru Parcul Güell  atunci cand am fost noi (18 octombrie) accesul era liber dar de la 25 octombrie se aplica taxa de acces

Pentru Casa Battló biletul de intrare este de 20 euro si el include si un audio-guide.

Da, din pacate Barcelona nu este un oras ieftin, insa daca ar fi sa nu am bani decat pentru un singur obiectiv turistic, atunci eu as opta pentru Sagrada Familia.


Foto by Radu


In continuarea seriei: Barcelona fara Gaudi-->

2 comentarii:

  1. O poveste Gaudi, fascinanta de-altfel si cat se poate de reala. Catedrala e impresionanta, cred ca cea mai cea dintre toate indiferent daca si place sau nu. Din filmulet reiese ca mai au enorm de lucrat la ea, iar fatada aceea cu multe turnulete la un loc, ca un fel de cornulete, e chiar inedita. Omul asta a avut niste idei apropiate cu filmele SF unde, din dorinta de a reprezenta civilizatii extraterestre, se adopta tot felul de forme. Altminteri, toata catedrala ma duce cu gandul la un urias musuroi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai aparent, in ceea ce priveste constructia catedralei, a ramas ce era cel mai greu. In egala masura acum tehnica aflata la dispozitie este capabila sa puna in practica ideile din conceptul original, pe cand acum 100 de ani nu stiu daca era cazul.

    RăspundețiȘtergere