Brasov Marathon (Semi)

Tanjeam...Tanjeam dupa «febra» concursurilor de acasa, dupa pregatirile din seara de dinainte, dupa sprintul de final cand in cap nu iti vajaie decat gandul ca vei fi izbavit de toate greutatile si dupa incurajarile de dupa concurs, daruite din suflet celor de pe ultima suta de metri. Pentru primul concurs de alergare de pe anul acesta am incercat sa fac lucrurile nemteste, dar pana la urma am reusit doar pana la jumate. Nu a fost "perfect planning", ci a fost doar "good planning" dar a fost suficient cat sa nu genereze un "pathetic performance". Bineinteles ca inainte de concurs si chiar si in timpul lui, pana am dat piept cu treptele lui Gabony, planurile de acasa erau inca fezabile, dar realitatea ultimului urcus m-a adus cu picioarele pe pamant...Cica mai trebuie sa revin pe munte, sa urc din greu, sa las vantul sa imi racoreasca transpiratia, sa ma lupt cu minutele, asa cum faceam pana in 2012 pentru a fi din nou bunicica la capitolul asta.

Ca sa nu va tin in suspans, cale de un jurnal, dovada ca am terminat semimaratonul.
Deci "no pathetic" performance, this time (foto by Gabriela Varzari)

Dar destul cu planurile de viitor, sa revenim cu picioarele in prezent si sa lasam sa curga povestea "Brasov marathonului", pentru mine de fapt doar semi. De cand am (re)venit din Germania am incercat sa alerg de doua ori pe saptamana in primul rand pentru a combate intr-un fel cele 8-9 ore lungi petrecute zilnic pe scaun. Cum in lunile de iarna stransesem doar cativa kilometri modesti pe plat, am stiut de data asta sa imi vad lungul nasului si m-am inscris la semi. Fiind singura, vorba lui Radu «more pain for the same money» nu m-a bantuit nicio clipa, iar acum, cand o febra musculara inumana ma bantuie nu am niciun fel de regrete vizavi de decizia luata. Nemteste, imi fac rezervare cu cateva zile inainte la un hostel aflat la 3 minute de Piata Sfatului si descoperit la Postavaru Night, ajung in Brasov vineri pe la 9 seara si imi petrec urmatoarea ora pregatindu-mi hainele pentru concurs si restul echipamentului. Daca de regula sunt//eram foarte expeditiva la acest capitol, acum nu stiu ce sa aleg. la concursuri pe distante scurte nu am prea participat si oscilez intre tricou de ciclism sau tricou normal+ borseta. Pana la urma nu rezolv nimic seara si fac o stiva de echipament sub pat. 

Noaptea se scurge agitata, prea agitata pentru un concurs atat de scurt, dar aerul rece al diminetii ma trezeste instantaneu. In Piata Sfatului, la ora 7.00 e liniste, imi iau repede numarul si ma trezesc ca mai am inca 45 de minute la dispozitie. Asa ca ies cu tot bagajul in aerul rece si ma apuc sa fac niste alegeri. Renunt repede la borseta de care ma dezobisnuisem in Germania si hotarasc sa merg sportiv: cu bidonul in mana pe portiunile alergabile si cu bidonul in buzunarul de la tricoul de ciclism pe urcarile mai abrupte. Betele nu intra deloc in discutie pentru ca traseul e destul de alergabil, prima urcare pe Drumul Serpentinelor va merge repede, trasa fiind de pluton, iar pentru a doua urcare pe treptele lui Gabony trebuie sa am mainile libere ca sa ma trag de balustradele de pe acolo. 

Cu ipodul pornit , cu buzunarele de la spate incarcate cat de cat uniform, alerg usurel, de proba pe strada Michael Weiss, atat de linistita la ora aceasta, si apoi pornesc spre Piata Sfatului unde dau pe rand de Dani, de Horatiu si Roxana si la final de Mustacios. Pana la urma, la start, nu suntem chiar asa de multi cati paream pe lista de inscrisi si pornim punctuali pe stradutele tihnite ale orasului de sub Tampa. Plutonul intra repede pe Aleea Tiberiu Brediceanu, dar ritmul inca imi convine. Cand picioarele mele intalnesc Drumul Serpentinelor intuiesc ca o sa am viata grea pe aici. Oamenii inca alearga pe aici, asa ca ma focusez sa raman in plutonul acesta.

Plutonul destul de compact de pe Drumul Serpentinelor (by Florin Totalca)

Nu cred ca am ridicat prea mult capul din pamant si nici la ceas nu m-am uitat. Gafaitul meu imi spunea singur ca sunt cu pulsul in aer. Totusi izbavirea vine dupa 36 de minute de la start cand vad cu coada ochiului stang cum padurea se rareste, panta se domoleste si ea, si iesim in curand in sir compact sub Tampa. Urcusul scurt pana la Belvedere nici nu se simte, sunt cu gandul numai ca vine coborarea. Cea pana in Saua Tampei nu e chiar pe gustul meu, dar dupa ce se despart traseele de semi/maraton si cross urmeaza portiunea care mi-a placut cel mai mult din tot concursul. 

Coboarea in Saua Tampei (by Brasov Marathon)

Triunghiul albastru mi-l aduc aminte dintr-o tura de alergare cu Radu si poteca in coborare lina ma unge pe suflet. Dau drumul la picioare si muzica ma poarta ca un vis pana in forestierul din Valea Racadau. Aici ma cuprinde initial lenea, dar pana la urma ma apuc sa alerg usurel si muschii se conving din nou sa presteze la deal. La finalul drumului forestier trec pe modul mers si desi revenirea in Drumul Domnilor nu e grea, e presarata cu ruperi de ritm si mai ales cu bucati de poteca ingusta si alunecoasa, ceea ce nu e in mod cert specialitatea mea. Ocupata sa nu calc stramb si sa ma scurg pe vreo capcana din asta noroioasa, ajung in Drumul Domnilor si bucata de plat pana in Poiana Stechil zboara cu o frumusete deosebita. 

Pana acum a fost un traseu superb de trail running si m-am bucurat de fiecare clipa petrecuta alergand pe munte. Aici cred ca s-au cam terminat si lungile-scurtele mele alergari de IOR, deci probabil, de acum incolo nu va mai fi doar poezie. Coborarea spre Fantanita de la Crucea Dreptatii e scurta si bucata de plat de deasupra Aleii Tiberiu Brediceanu se scurge facandu-le loc celor de la cross ce erau acum pe ultima suta de metri si anticipand treptele lui Gabony. 

Treptele lui Gabony (by Marian Male)

Incep urcusul cu 3 baieti in fata mea si ma bucur ca am iepuri. Depasesc mai repede decat m-am asteptat, mainile mele imprietenindu-se instinctiv cu fiecare bara de metal si cu fiecare treapta. Cand termin cu treptele si ies la bancutele de la Belvedere mai am o geaca fosforescenta in campul vizual, iar apoi chiar la telcabina mai depasesc pe cineva. Pana la urma, bilantul nu a fost chiar asa de rau si ajung sus pe Tampa cu un zambet larg, caci balul e aproape terminat. Nu numai ca treptele sunt mult in spatele meu, dar in fata am numai coborare. 

Intru pe drumul forestier aproape singura si ma straduiesc sa nu ma deziluzioneze suprafata putin neprimitoare de alergare. In curand insa, pietrisul se transforma in pamant, si picioarele mele se bucura de un drum larg de pamant, aproape plat. Niste carcei ma incearca in zona talpii si ma intreb de unde au aparut. Totusi, momentan, doar pandesc, asa ca ma concentrez pe ritm si pe locul unde calc incercand sa evit miscarile bruste. Reintersectam bifurcatia de la treptele lui Gabony si alerg pe ultimele sute de metri prin padure. Coborarea lina si carceii care au disparut ma lasa sa dau drumul la picioare si partial ii compatimesc pe cei de la semi cu care ma intalnesc pe contra-sens si pe care ii asteapta un urcsus nu chiar usor, partial ma bucur ca voi termina curand. Cu un timp mai prost decat calculele de acasa, dar intr-o bucata si cu chef de alergat si in zilele si saptamanile urmatoare. 

Dupa un dus cald si in haine curate am chef sa o iau din nou din loc, organismul incepe si isi exprime doleantele asa ca intru intr-un supermarket si imi las mana sa aleaga ce isi doreste: cascaval, magura, apa. Agale revin in Piata Sfatului si o fac la timp pentru a-l prinde pe al doilea finisher de la maraton. Al treilea vine Nusu si tare ma bucur sa il incurajez si sa il urmaresc cum trece linia de sosire alaturi de baiatul sau. Apoi ma asez la finalul strazii Susisul Castelului si stau de vorba cu tipul care era voluntar acolo. Curand, foarte curand si foarte repede vin Dani si Luci si apoi baietii de la maraton aproape ca nu se mai opresc. Ma uit cu respect la timpii lor, desprinsi putin de pe alta planeta... Din pacate pe Mustacios iarasi nu il prind, caci trebuie sa ma vad cu mama, sa bagam ceva in gura si sa combat febra musculara cu o tura scurta pe munte. Profitand de vremea inca tanara (ce inseamna sa se dea startul de dimineata si sa participi la proba scurta) merg pana in Poiana si imi las un clapar la reparat la cabinetul de schirurgie si apoi ma astern cu mama la drum. CR, TA, CG schimbam potecile repejor si locurile isi dezvaluie rand pe rand secretele. Inca 2-3 ture si Postavaru va deveni si el familiar, marcajele nu vor mai fi simple semne ci vor purta in spate imagini si povesti, asa cum imi place mie.

Cu mama, pe munte (serie)

Povesti am depanat si cu Costel (alias Mustaciosul) vreo 3 ore si jumatate, la niste beri prelungite. Doar ora inaintata ne-a trimis pe fiecare la cazarile noastre.

Duminica ma trezesc cu o febra de zile mari, de parca as fi alergat 200 km si nu 20. Greul biruie si raman pana la urma in oras, amestecandu-ma prin multime si privinda parada Junilor Brasovului, racorind febra musculara cu prima inghetata pe anul acesta, bucurandu-ma de soarele darnic si de atmosfera de sarbatoare a orasului.

Oricum nu stiu cat de indicat era sa bat din doua weekenduri toate cararile din zona. Trebuie mereu sa mai lasi ceva si pentru intalniri ulterioare, desi urmatoarele ture la Brasov vor fi cel mai probabil pe bicicleta, avand in vedere ca am descoperit pe acolo niste poteci de mtb ce mi-au aprins imaginatia.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update, Duminica ora 21.00. 

Sa rescriu jurnalul? Si daca da, de ce sa o fac, ce sa spun altceva, simti diferit daca iesi pe locul x sau pe locul y? Eu nu cred. De simtit, simti acelasi lucru. Esti pe munte ca sa te bucuri de munte, de urcari, de coborari, de poteci, de punctele de belvedere, de pietrele din poteca, pietre de pe care zbori la vale, aterizand pe pamantul moale. Esti acolo, la concurs pentru a da tot ce e mai bun din tine, pentru a merge mai bine decat o faci in mod normal la antrenamente, acolo unde lipseste cumva adrenalina, motivatia, concurenta. Am simtit asta la Semi, la Brasov? Da. Puteam mai mult? Momentan, nu. Am mers la capacitatea mea maxima de acum, nu am gresit nimic, mi-a lipsit doar antrenamentul. Desi ma uit la clasament cu o oarecare tristete pentru ca nu am fost acolo, totusi acela nu este un loc 3 meritat. Este un loc 3 prins cumva din intamplare si eu, cel mai aprig critic al meu ii explic laturei mele sentimentale ca pentru a fi printre cei mai buni e nevoie pe langa dragoste de miscare si de natura, si de multa munca. Restul sunt doar intamplari cu final fericit. Totusi intr-un fel mi-am urmat filozofia, caci probabil premierea de la care am absentat nemotivat m-a prins pe undeva pe Crucuru Mare desocperind noi poteci si umpland viata unei persoane la care tin cu frumosul naturii, superba acum in prag de primavara.

Despre organizare nu am decat de bine de spus, dar nu pot sa nu remarc 3 aspecte care mi-au placut in mod deosebit: 

1. traseul foarte bine marcat

2. numarul mare al punctelor de hidratare

3. Si bineinteles, voluntarii inomosi. CPNT-ul a  facut din nou treaba buna, asa cum s-a intamplat si in alte concursuri unde au fost organizatori sau unde au pus umarul.

Site-ul concursului (inclusiv trasee): Brasov Marathon

Datele alergarii: aici