marți, 16 mai 2017

Bucegi, Holbav si Magura Codlei in saua MTB-ului

Cum trecea trenul printre munti...ca un sarpe luung, uite asa crestea si ingrijorarea mea legata de vremea de azi. Sau daca nu de vreme, cel putin de tot noroiul ce se prefigura peste tot, caci de la Timis in jos parea ca tocmai se oprise ploaia. Si versurile de mai sus se potrivesc foarte bine cu trenul de la Regiotrans pentru ca are multe vagoane. Nici in Sinaia nu parea mai bine, iar ora petrecuta in parcarea din gara contempland intamplarea nefericita nu a ajutat nici ea prea mult. Din fericire insa baietii sunt pusi pe treaba si ii dam inainte urmand planul initial. Pe asfaltul spre Cota 1000 ma gandesc ca oricum o dam, ori o sa fie noroi la vedere, ori o sa fie frunze moarte, pe care atunci cand sunt ude pe care aluneci ca sania. Dintr-o data imi vine o idee geniala, zic eu. Mai putem prelungi putin asteptarea off-roadului urcand in Bucegi pe Dichiu- Piatra Arsa si apoi facand o tura frumoasa pe platou. Daca putem, chiar bucla spre Omu- Batrana- Strunga.

Totusi spiritul de aventura al baietilor nu e chiar atat de dezvoltat si ei ar prefera sa ramanem la planul initial. Doar ca nu ne lasa drumul pe care ar trebui sa coboram din pasul Cota 1000 in Comarnic si care e (cel putin la inceput) un infect drum de exploatare activ pe care s-au tras de curand busteni. Si daca ma intelegeti ce vreau sa spun...era atat de grav incat ar fi insemnat carry bike la vale si ieseam de acolo impachetati cu noroi cat pentru doua spalari la masina. M-am dus doar in recunoastere, m-am convins repede si am facut cale intoarsa cu aceeasi viteza.

Asa ca trebuie sa reconfiguram. Urmatorul drum promitator pare a fi 5 kilometri mai la vale, probabil tot drum de exploatare, mai mare insa, caci aparea si pe harta. Realitatea o reprezenta insa un gard imens si multi dulai care blocau drumul cu pricina.

Asa ca nu ne ramane decat sa revenim la Bucegi si sa urcam pe drumul vechi si neasfaltat ce pleaca din Moroieni. Urcare faina pe care o fac sporovaind cu Vali. Diferenta de nivel se castiga constant, la intersectii ne regrupam cu Octavian si Andrei care vin mai incet si purtati de vorbe ne trezim la un moment dat in asfaltul ce urca de la Padina in Dichiu. De aici variantele sunt clare: Padina, ciorba si apoi asfalt pana in Sinaia sau direct Dichiu, ciorba, cu posibilitatea de a prelungi tura spre Piatra Arsa, Babele si retur pe off-road. Asa cum ar face orice om normal la cap, alegem varianta potential mai lunga. Era oricum deja ora 3 si mergea de minune o ciorba la pranz. Si celebra placinta cu branza (si stafide) de la Dichiu, de care nu a auzit nimeni, dar pe care ospatarita si-o "vindea" cu entuziasm. Pe noi ne-a convins, am luat cate o portie si a fost buna, dar nu deosebita. Mai putin buna a fost ploaia de pranz ce a venit in cateva rafale (grindina inclusiv) si ne-a cam taiat aripile. Octavian este cumpatat tura asta si coboara in Sinaia. Noi ceilalti trei iesim din cabana intr-o fereastra de ploaie, speram cu convingere ca vantul va mana norii si pornim pe asfaltul ud spre Piatra Arsa. Cand ajungem in zona de fals plat, ne prinde ploaia din urma si ne cadoriseste cu grindina si tot tacamul. Pana la Piatra Arsa insa se opreste.

La finalul asfaltului ne sta in fata un drum nisipos si plin de balti spre cabana, unde ne prinde a nu stiu cata repriza de ploaie. Plecam cat inca mai bureaza si impingem bicicletele pana in BG-ul care vine din Babele. Bucata spre Miorita merge bine, comprativ cu curba de nivel ce ocoleste Furnica si care este un fel de noroi miscator, un smarc bun sa inghita om si bicicleta, de nu pastrezi o linie cat mai pe iarba. Insa groaza noastra cea mare e de fapt Drumul de Vara si ne si imaginam cum o sa intram noi in noroi pana la glezne pe acolo. Din fericire suntem noi prea pesimisti, caci Drumul de Vara se dovedeste a fi chiar ciclabil. Ajungem cam infrigurati la cota 1400 si de acolo ii dam la vale pe drumul vechi, pe la Schit, pana in asfalt si apoi pana in oras. Conform legilor lui Murphy a iesit soarele fix cand am ajuns in Sinaia, dupa vreo 3-4 ore de ploaie.

Un personal ma duce acasa, la caldura si loc uscat.

Traseu: Sinaia- Cota 1000- Moroieni (asfalt)- Sanatoriul Moroieni- Dichiu (pe drumul vechi)- Piatra Arsa- ocolind Furnica- Drumul de vara- Cota 1400- Schitul Sf. Ana- Sinaia
Track si date: aici


Duminica- Explorand Magura Codlei, Holbav si Poiana Marului pe MTB

Si pentru azi se anunta o posibila ploaie pe la mijlocul zilei, dar mi-o asum.

Plec boiereste de acasa, pe la ora 10.00 si ma bucur de vant din spate pana in Codlea. Nu a fost un accident, chiar am planuit cu atentie tura sambata seara, aruncand un ochi si pe vreme, si pe vant, dar si pe harta. Aveam in plan sa prind traseul de la Maratonul Rafael, cursa de maraton, pe care sa il parcug in sens invers pana in Holbav, dupa care sa urc pe dealuri si sa trec spre Poiana Marului, coborand in pas si apoi in Zarnesti. Planul mi-a iesit in mare, desi a trebuit sa mai reconfigurez pe parcurs, insa pe la jumatatea zilei, cand eu ma gaseam inca pierduta prin padurile Magurii, imi cam pierdusem orice speranta.

In Codlea imi dau seama ca discul de franta de la roata spate agata intr-un punct, asa ca intorc bicicleta cu rotile in sus si ma apuc sa mesteresc. Nu reusesc sa il fac sa mearga mai bine, asa ca ridic din umeri si imi zic ca nu va fi decat putin antrenament in plus. Ajung cu usurinta de data asta in zona Maial, semn ca am invatat traseul si incep sa caut drumul de la Maratonul Rafael. Instinctul imi spune sa urmez triunghiul galben care stiu ca ma va scoate la strand la Codlea, dar trackul spune altceva. Decid sa urmez trackul si urmatoarele 2-3 ore simt ca ma invart fara cap si fara coada prin reteaua de drumuri si poteci largi ce bradeaza, aparent in toate directiile partea estica a magurii. Padurea de fag e frumoasa, ce e drept, nu ma intalnesc cu nimeni si nimic, sunt doar eu si bicicleta mea. Si ceasul care imi asigura cumva certitudinea ca la nevoie o sa ies de aici, atata timp cat are baterie. 
Cat am asteptat verdele crud al padurii de fag
Track-ul de la concurs ori a fost luat cu un GPS prost si are mult off-set, ori e din cauza padurii, cert e ca nu sunt aproape niciodata pe el, ori in stanga, ori in dreapta, eu pe drumuri, trackul prin boscheti. La un moment dat nu mai inteleg nimic din el si decid sa urmez un marcaj BA care stiu ca ar trebui sa ma scoata la un moment dat in partea opusa a Magurii. Orice e bun, numai sa ies de aici. Cu padurea asta deasa nu e simplu nici macar sa iti iei puncte de reper, dar eu simt ca tot in zona estica ma invartesc, pierd BA odata ajunsa pe muchie si decid sa tin muchia si sa cobor. Coborare initial urata, pe o vaioaga plina de frunze, mai mult tarand bicicleta dupa mine, vaioaga ce debuseaza in final intr-un drum, drum ce da intr-o poiana, poiana plina de balegi de vaci, civilizatia se apropie. Se aud masini si cum in Codlea nu-s, asta nu poate fi decat drumul ce vine de la Sibiu. Ajung pe asfalt la stranduri, ocolesc lacurile pe drumul lat prin padure si apoi ma chinui pe poteca ingusta de pe malul celalalt spre punctul glorios in care aveam sa prind din nou track-ul, de data asta cel de la semimaraton. Gasesc cu usurinta marcajele de la concurs si chiar daca punctele sunt aplicate pe spatele copacilor, cum urc eu, tot ma ajuta enorm la orientare.

Usurata de faptul ca in sfarsit sunt din nou pe drumul cel bun, nici push bike-ul nu mai pare asa de lung. Crucea albastra pe care o prind pare chiar buna, marcajul nou, bucatile perfect ciclabile alterneaza cu bucati scurte de push-bike. Momentan este o harababura generala in mintea mea cu marcajele din Magura Codlei, dar dupa cateva ture pe aici si putina documentare, lucrurile vor prinde mai bine contur, sunt sigura de asta.

Desi stau multicel in sa, simt cum constant diferenta de nivel si ma astept sa ies cat de curand in capatul vestic al magurii, in zona Poienii lui Sulica pe care aveam oricum de gand sa o explorez ca varianta de aventura in timpul saptamanii. Vremea e inca tanara si usurata de faptul ca am iesit din labirintul padurii si ca de acum ma voi invarti mai mult pe dealuri, imi continui planul initial si prind o coborare frumoasa in Holbav. Nu coborarea in sine e faina, cat mai ales peisajele, formele si unduirile dealurilor din fata ta etc. 



In Poiana lui Sulica
Coborarea se dovedeste a fi insa lunga si nu prea imi surade sa urc pe aici, poate o sa gasesc alta varianta mai buna pentru a urca in Poiana cu pricina, mai sunt ceva drumuri ce trebuie investigate pana sa dau un verdict clar. In drumul mare fac pauza si hotarasc sa continui spre Paltin. Nu am energie necesara unui nou push bike care sa ma scoata de pe vale si sa ma urce pe dealul ppus.

Pe culme de deal
Inainte de a iesi in drumul care vine dinspre Sinca Noua/ Sinca Veche intru pe asfaltul pustiu dar bun de pe DJ110. Stiu ca de aici se face un comunal bun, care nu apare pe Bikemap, ciclabil in intregime si care te scoate pe dealurile din Poiana Marului, dar eu vreau sa explorez variantele care pleaca fix din fundul vaii.

Urcarea pe variantele legate de mine e ciclabila integral cu ceva antrenament si ma scoate repede la lumina, fata in fata cu Bucegii si Craiul. De fiecare data cand ajung aici imi spun ca trebuie sa urc mai des, caci sunt frumoase tare locurile si din cale afara de linistite. Cumva ancestrale as putea spune. Ar trebui sa vin pe aici in fiecare anotimp.


Fascinanta perspectiva Craiului din unghiul asta

Locurile, vazute prin lentila ochelarilor
O parte din drumul ce imi sta in fata e similar cu cel din toamna trecuta cu Pinguinii, insa de data asta vreau sa evit o coborare directa in localitate si sa explorez o varianta de a ajunge direct in pasul de deasupra Zarnestiului. Imi iese destul de bine, desi am parte de ceva noroaie si zenul mi se tulbura abia pe la 17.40 cand constat ca in 40 de minute am tren din Zarnesti. Asta nu ar fi mare bai, daca urmatorul nu ar fi abia peste trei ore. E relativ clar. Ori prind trenul asta, ori pedalez pana in Brasov. Stiu ca nu am o problema sa pedalez pana acasa, ba as putea chiar sa urc si macar pana in Poiana Aviatorilor-Poiana Mica daca imi refac rezervele de energie in Zarnesti, dar parca nu as vrea sa ajung acasa odata cu noaptea, mai ales ca s-au strans suficiente ore de haladuiala si sunt multumita de descoperirile facute. Asa ca dau ce-i mai bun din mine sa ies cat mai repede in asfalt si de acolo sa zbor pana in oras. Imi ies, cu singura mentiune ca incurc directia garii, si in loc sa fac dreapta, fac stanga. Eram convinsa ca halta T.Mosoiu e spre stanga si gara principala e in dreapta, dar am gresit, pentru ca ma trezesc curand afara in oras. Si iesita din oras si fara rezerve refacute si cu ceva kilometri de pedalat pana in Rasnov. Incerc sa reconstitui in minte traseul trenului dar nu imi vine in minte clar nicio gara. Insa pana nu ma depaseste trenul mai e o sansa. Ajung sa merg cu 35 de kilometri la ora pe asfaltul ce duce spre Rasnov, uneori nici cu cursiera nu merg asa pe aici si sansa se intoarce din nou de partea mea, neasteptat, cand la prima trecere de pietoni din oras imi taie calea cativa oameni care par sa se indrepte spre tren...Oare sa fie pe aici vreo halta? O gasesc cu usurinta si urmarindu-le dialogul aflu ca mai sunt chiar 6 minute pana vine trenul. Lux. Am scapat si de kilometrii pana in Brasov. Nu credeam sa imi iasa, dar pana la urma inchei multumita o zi plina, cu drumuri noi, neudata de ploaie, cu frumusetea dealurilor inca pe retina si cu ganduri de reintoarcere. In fiecare anotimp.

Date si track: aici