luni, 31 iulie 2017

In intimitatea Bucegilor (Gaura, Tiganesti, Clincea)


"E cazul sa plecam, e cazul sa terminam odata si cu urcarea pe Gaura. E o nebunie, e o urcare lunga imi spune Claudia. Incerc sa ii explic cu cata daruire si cu cat spor am urcat acum o saptamana in 3 ore jumate. Nu ma crede, nu ma cred nici eu, dar trebuie sa spun ceva."

Randurile de mai sus sunt vechi de 7 ani de zile, de la Bucegi 7500 tura lunga. In 2007 am fost de 3 ori pe Valea Gaura. Prima data cu o saptamana inainte de Marathon 7500 Bucegi, apoi la concurs si apoi prin toamna-iarna am coborat pe acolo. Cred ca fost prea mult, caci apoi nu am mai calcat deloc pe crucea rosie ce insoteste lungul parcurs al vaii. Si e cu siguranta pacat. Putinele amintiri si tablouri de pe vale mi se amesteca cumva in minte si sunt curioasa cum voi regasi locurile dupa o pauza atat de mare. Imi revin obsesiv 2 imagini din concurs: eu cu pantalonii mei rosii de la Mammut depasind pasajul cu lant si ultimii 200 de metri diferenta de nivel de urcare pana in Curmatura Hornurilor, pe care i-am dovedit alergate de ploaie din toate partile. In rest doar fragmente si multe, prea multe spatii goale. Nu am ales Valea Gaura pentru a umple aceste lipsuri ale memoriei, ci pentru ca era timp. De cand stam in Brasov e timp pentru toate. Inclusiv pentru o dupa-amiaza pe munte, petrecuta in contratimp cu toata lumea ce se indreapta spre casa. Cand insa ai sacul de dormit in rucsac, noaptea te poate prinde oriunde. Pe un colt de iarba ferit de vant, intr-unul din multele refugii de pe munte, sau chiar din nou in patul tau, daca te misti suficient de repede. Nu e cazul nostru. Nu pentru ca nu ne-am misca (inca) multumitor de repede, ci pentru ca vremea buna, lumina si ziua de vara de azi promit o seara frumoasa ce merita petrecuta afara, la inaltime. 
Efectul Oau al Vaii Gaura
Forestierul se scurge in 15 minute si elanul mi se agata printre tufele de zmeura ce flancheaza atat pe stanga catr si pe dreapta. sleaul pe care urcam. E cald, e soare, motive se gasesc suficiente pentru o pauza de zmeura. Cand se termina tufele, intram in padure si tot tropaim, ba urcand, ba pe plat, ba coborand, vreo 2 ore. Claudia spune ca si la concurs ni s-a parut la fel de lunga: "De data aceasta urcăm pe Valea Gaura. Undeva pe la mijlocul ei, într-o poiană, avem CP12. Dar până la poiană mergem prin pădure de ne trec toate frunzele. Îmi simt ochii foarte obosiți, nu mi-am luat ochelarii cu mine așa că încep să joc un joc de-a imaginația. Las trunchiurile, rădăcinile și umbrele din pădure să-mi pară tot felul de animale și îmi ies niște combinații teribile: un cerb cu o pisică în gură, un urs alăptând purcei, furnici uriașe sau căței jucăuși și multe altele desigur, dar nu-i zic nimic lui Mike. Merge liniștită, ascultă muzică și deși o distrează câteodată aberațiile mele simt că de data asta aș cam speria-o."

Nu ma sperii prea usor, cel putin nu de plasmuirile mintii prietenilor mei apropiati, caci ii stiu pe multi din ei cu imaginatia bogata.

Valea Gaura stie sa isi faca reclama inca de pe forestier
Iesirea din padure ne produce o noua supriza. Gasim un loc frumos tare, cu apa aproape, ce ne ademeneste sa lsam pe alta data lunga urcare spre Curmatura Hornurilor si sa pregetam aici. Pe cuvant daca nu as ceda ispitei, daca am fi venit pregatiti, caci locul se preteaza la o mancarica la primus, o carte citita, o cafeluta dimineata cu paine si unt de arahide + nutella, dar noi nu avem nimic din toate astea. Asa ca retinem ideea si ne propunem sa revenim intr-o dupa-amiaza in care sa ne gospodarim aici pe indelete.

Unde sa pleci de aici?
In mintea mea, cum ieseam din padure, hopa cascada si apoi hopa pragul de stanca. In realitate distantele nu sunt asa mici si intre fiecare reper mai manaci cate jumatate de paine. Ma simt greoaie si neindemanatica la pasajul cu cablu, dar nu am momentan nicio chemare pentru catarat. Mai degraba ma cheama iarba asta sa dorm in ea, 2 ore de atipit, promisiune restanta tot de la 7500 cand am urcat tot Bucsoiul pe noapte doar cu gandul pauzei de pe Valea Gaura, 2 trupuri obosite cautand odihna vremelnica pe un tapsan de iarba fierbinte, cu capul la firul ierbii, imbatandu-se cu mirosul florilor de iulie. Ca visul nostru nu s-a concretizat, alergate fiind de ploaie, asta e alta treaba si un bun motiv de a ne reintoarce in aceste locuri frumoase.

In imparatia de stanca a vaii
Ce precede terenul de fotbal de la peste 2000 m
Mergem inainte spre Curmatura Hornurilor si de acolo mai departe spre Scara. Soarele coboara spre apus si noi suntem calatori solitari pe culmile Bucegilor. Imi place momentul de intimitate pe care il avem cu muntele si de nu s-ar prefigura o noapte friguroasa, ar fi un moment bun de dormit sub stele, mai ales ca ochisem un loc foarte fotogenic. Insa la 2000 de metri sunt putine nopti calduroase, chiar si in zilele de vara si adapostul lui ne prinde bine.
Pe plaiurile varfului Scara
Spre Tiganesti
Final de zi aproape de refugiu
Cuvintele sunt de prisos
Noaptea e linistita si rasaritul ne gaseste coborand pe lunga muchie a Clincii. Desi nu sunt o fire matinala imi place cand imi incep ziua acomp[aniata de primele gene de lumina. E sentimentul acela ca nu irosesti niciun moment. Si in orice caz apusurile si rasariturile sunt unele din cele mai frumoase momente ale zilei. Pana la intrarea in padure ochii aluneca pe creasta Craiului si pe culmile din culoarul Rucar Bran, inregistrand cum se schimba lumina si culorile. Padurea e tacuta, doar intr-un tufis de zmeura se aude galagie, semn ca si Mos Martin e matinal.

Masina ne astepta cu geamul plin de roua in parcare si o hartie lasata in geam adauga si acel strop de prietenie bine venit oricand: un salut intre 4 prieteni ce au batut ieri cararile Bucegilor.


Ziua buna se cunoaste de dimineata :)

Jurnal Radu: aici 
Track si date: aici

0 comments:

Trimiteți un comentariu