luni, 5 februarie 2018

Gerar de Brasov 2018


2 ianuarie- Plimbare pe Tampa cu Claudia si M.

Anul trecut nu s-a sfarsit bine, si nici 2018 nu incepe sub auspicii bune. 3 apofize fracturate in zona lombara au facut praf concediul de sarbatori si presimt ca o sa mai trag inca ponoasele. Totusi azi sunt optimista, caci trendul recuperarii e unul rapid si ascendent. Depresia o sa apara mai tarziu, cand lucrurile vor intra intr-o viteza inferioara si imi va parea ca nu va mai fi niciodata cum a fost. Am si de la cine sa invat in materie de depresie nu e bai. Radu e un mentor bun la treburi din astea. Inca nu imi dau seama cata munca e inainte. Inca nu realizez si ma gandesc cu inocenta cum o sa pedalez eu ca o zeita pe Zwift.

6-7 ianuarie- Piatra Mare cu Pinguinii

Ma ucide ea...rabdarea. Sau mai bine zis, lipsa ei. Recunosc ca nu am fost niciodata o persoana rabdatoare si momentele cand am fost privata de  munte, desi putine, imi sunt inca clar si dureros intiparite in minte.

Ma ucide ea...inactivitatea. Sunt constienta ca in alte situatii nu aveam nici macar atat (trekkingul), dar asa e cand stai in Brasov si te obisnuiesti cu mult. Cand serile iti sunt pline si nu stii ce sa alegi intre Zwift, sala, iesit la alergat. As accepta chiar si un schi de tura in Postavaru. Orice ar fi mai bun decat sa imi numar AMR-ul. Care nici macar nu e singur. E un fel de AMR minim, dupa care mai vedem...

Si totusi, ca si in cazul maternitatii Claudiei, Brasovul face treaba asta suportabila. Nu stiu care-i numarul de magie. Dar in Brasov chiar as putea sa ies seara sa ma plimb. In Bucuresti nu ar avea sens sa amintesti despre asta. Sa te plimbi unde? Desi am batut toate strazile centrului vechi de nenumarate ori la pas, mai e loc mereu de o noua plimbare.
Faptul caci cade muntele pe mine, face lucrurile putin mai usoare
In weekend am fost in Piatra Mare, cu pinguinii, la cabana. Si dupa o tura de recuperare, ca asta, am reusit sa fac febra musculara. Care nu cred ca e febra musculara. E lipsa de activitate. Muschii mei, articulatiile mele ruginesc cand stau degeaba. In schimb, desi m-a durut spatele toata saptamana in cele mai ciudate locuri, dupa o doza sanatoasa de soare...mi-a trecut ca prin minune. Ca sa ii parafrazez pe cei de la Vama Veche cu unul din cantecele lor ce mi-au colorat adolescenta:

"De doua luni ma doare spatele in mod inexplicabil" -"Si de fiecare data cand ma vede soarele suficient de mult, imi trece"

Pe langa semn clar ca stau prost cu sinteza de vitamina D, e semn clar si ca trebuie sa fac ceva si sa stau mai mult afara. Chiar si iarna. Chiar si cand e frig. Statul in casa nu imi prieste. Trebuie sa ma imprietenesc cu frigul pentru iarna urmatoare si sa stau mai mult timp afara. Daca stau in casa ma coclesc, ruginesc, ma anchilozez, ma descompun...
La Sirul Stancilor


Un apus frumos pe Piatra Mare. Frumos ca am ajuns pe varf, frumos pentru ca imi petrec weekendul alaturi de prieteni
Totul e mai usor cand ai prietenii aproape
Noapte de ianuarie la cabana Piatra Mare
Jurnal Radu

Pentru ca duminica am terminat tura devreme, mi-a mai ramas ceva timp de pierdut. M-am invartit pe langa flota de biciclete din dotare, am incercat Simplonul, apoi bicicleta de oras, dar nu s-a legat nimic. Asa ca am pedalat agale pana la Promenada de sub Tampa si mi-am jucat cartea. Oare are sa se faca vreme frumoasa pe seara? Brasovul e acoperit de un plafon de nori, insa in Piatra Mare mai era o farama de soare. Oare va veni el si spre Tampa? Urc pe Serpentine. Fac 40 de minute pana sus in ritm de mers, asa ca dau un ocol pana pe varf, si pentru ca mai am inca timp, cobor pe Gabony. Ud, alunecos, cu grija sa nu ma imprastii, insa 2 ore extra de miscare si natura, posibile doar pentru ca stau in Brasov.

Atmosfera primavaratica azi pe Tampa
14 ianuarie- Iezer

Ma uit cu jale la golurile din calendarul cu activitatile din Movescount si de pe Strava. Nici nu stiu de ce mai deschid Strava. Doar ca sa imi fac sange rau, pesemne. Ca sa imi constientizez zilnic latura masochista. Ma incearca un amestec greu de transpus in cuvinte intre frustrare (cand ma uit la toate bicicletele expuse in hol), resemnare, tristete si inecat tristete in rauri de biscuiti cu unt si gem. Orice echipament de munte poate fi ascuns in mod decent, dar nu si bicicletele. Pe alea nu am unde sa le bag. Cu alea traiesc zilnic in hol. Si nici cu Radu nu stiu ce sa fac. Ori cu feed-ul de Facebook.

Weekendul asta s-a umplut cu drum la parinti, la Slatina.

Si in loc sa ies sa alerg, am taiat, jumulit si parlit gaini. Bine, puteam sa le fac pe amandoua daca puteam sa alerg. Dar nu a fost nevoie de mai mult de 20 de metri ca sa imi dau seama ca e inca prea devreme.

Seara s-a lasat cu Rummy, reusind sa evitam televizorul.

A doua zi dimineata, alungati de hoardele de carnati si fripturi am plecat fara prea multa hotarare spre Iezer. Toata campia era acoperita de ceata. Indulcesc depresia cu o prajitura si jumatate la Iepurasul. In ritmul asta nu voi reusi sa raman la 65 de kilograme.

Il las pe Radu sa decida unde mergem azi. E deja tarziu, cheful si moralul meu sunt la cote minime, asa ca am nevoie de un imbold ca sa ma misc. Iezerul pare in soare, asa ca mergem spre Voina. N-am chef de frig, de poteca alunecoasa ori de sapat urme, insa dupa ce ma mobilizez lucrurile devin mai bune. Urcam pe Vacarea fara speranta de a iesi din ceata. Stana vine chiar repede comparativ cu amintirile mele dar nu sunt semne ca vom iesi din ceata.
Padurea la Barajul Rausor
Deasupra stanei din Vacara
Totusi continuam sa urcam si dupa inca 100- 200 m diferenta de nivel culorile din jur se schimba usor, usor, cenusiul se transforma in galbui, plafonul se fisureaza pe alocuri si lasa sa se vada peste drum Papusa si noi continuam in sus, siguri acum pe noi-Iezerul ne va rasplati si de data aceasta cu o super vedere spre toate masivele din jur care se itesc de peste plafonul de nori: Bucegi, Crai, Leota, Piatra Mare si Postavaru.



Incep drumul de intoarcere in jur de patru, consolata cumva cu coborarea la frontala, insa sigura de faptul ca jumatatea de ora petrecuta deasupra norilor e cel mai bun panaceu contra deprimarii prin innactivitate care m-a incoltit in ultima vreme. Ma cam simt bagata in corzi si sper sa gasesc mai repede o solutie sa scap din stransoare.

21 ianuarie- Scurta plimbare in Postavaru cu Claudia, M. si Lilly

Daca sambata a fost vreme proasta in Brasov si a mers la fix ceva sala si sauna, duminica merge o plimbare. Planul era sa ma mobilizez inca de la prima ora si sa dau o urcare pe forestierul de la Pietrele lui Solomon, sa cobor, sa imi las schiurile acasa, sa ma intorc in Livada Postei si sa ma intalnesc cu Claudia. Insa planul de acasa a ramas acasa si eu am ramas in pat si m-am mobilizat doar pentru intalnirea din Livada Postei de la 11. Brasovul ma intampina dimineata cu o bruma de soare. Urc cu Claudia in Saua Tampei unde ne intalnim cu Lilly si de acolo continuam pe urme bune spre Poiana Stechil si La Bancuta. Potecile din Postavaru sunt bine batute, ne si intalnim cu o multime de oameni, poteca arata fain, gura ne merge ca intre fete si cele 3 ore trec pe negandite. Numai Miruna nu e foarte incantata de peisajul si frigul de afara.


Postavarul ce imi devine din ce in ce mai drag
Un omulet mic

Iarna autentica
Restul lunii ianuarie mi l-am petrecut facand Kinetoterapie si mergand ocazional pe la sala. Progresele sunt evidente. Usor, usor, pe langa exercitiile pentru spate incorporez alergari usoare, stepper, rowing machine si spatele se simte din ce in ce mai bine. Doar eu sunt prea nerabdatoare si as vrea sa fie totul mai repede ca inainte. Doar atunci cand incep sa imi simt spatele imi dau seama cat de mult il foloseam si cat de mult trebuie sa lucrez ca sa il fac sa fie ca inainte. Ma ingrozeste asta putin. Nu e vorba, nu imi e frica de munca. Daca imi spune cineva ca trebuie sa fac sute de ridicari, le fac bucuroasa numai sa fiu mai repde bine. Dar aparent nu merge asa si pe langa multa munca mai trebuie si un ocean de rabdare. Asta numai Radu cred ca are. Eu am doar o balta, ca sa dea bine media in familie.

0 comments:

Trimiteți un comentariu