Motto: "Inca nu mi-am revenit din salbaticie, sunt de ceva ore la munca si inca ma intreb ce dracu caut eu aici".
As spune ca asta a fost cea mai frumoasa zi a epicii. A fost poate si cea mai grea, daca ar fi sa ma uit pe raportul intre kilometrii parcursi si diferenta de nivel, a fost ziua in care ne-am imputinat, insa eu nu mi-as fi putut dori nimic mai mult de la o zi de pedalat pe coclauri.
 |
| Chiar si cand ziua a continut ceva carry-bike. Dar ce e MTB-ul fara carry-bike? |
Dimineata a inceput glorios cu sapte biciclisti parcurgand pe lung Fundatura, traversand de nenumarate ori raul, reusind macar partial sa ramanem uscati la picioare si bucurandu-ne de locuri. Mergem spre un conac aflat in partea superioara a Fundaturii, unde ciobanul Ion ne-a sfatuit sa cotim stanga ca sa iesim din nou in culme. Nu cred ca au fost prea multi turisti care au batut locurile astea si faptul ca suntem iesiti din track si nu avem nimic mai mult decat sfaturile de cu seara si doua harti ne incanta maxim pe mine si pe Radu caci abia acum tura are potential sa devina epica si pentru noi. La capatul Fundaturii gasim un parau lateral din care luam din nou apa, apa cu gustul de pamant cu care deja am inceput sa ne obisnuim si ne facem curaj pentru 50 m diferenta de nivel de push/ carry bike, peste un deal ce ne va scoate din nou in locuri mai deschise. Deasupra Fundaturii sunt drumuri prin padure si drumuri de iarba ce ne poarta in parcurs usor spre Poiana Omului. Ah, si semnal, ce ne permite sa incarcam o bucatica noua de harta pe telefon.
 |
| Asteptand cafeaua de dimineata |
 |
| Mic-dejun |
 |
| Una din multiplele traversari ale paraului |
 |
| Iesind din Fundatura |
 |
| In echipa e mareu mai usor |
 |
| Zari deschise |
Poiana Omului reprezinta revenirea pe track, insa aventura ramane, caci de aici locurile sunt noi. Nu ne mai putem baza decat pe ce vedem pe harta ori din satelit, daca avem semnal. Primele ganduri de abandon incep sa apara si dupa 2-3 kilometri Andrei si Octavian hotarasc sa se intoarca. De momentul asta imi era cumva cel mai teama, caci Poiana Omului este suficient de aproape de catune mai inchegate si iti permite o revenire in Costesti in maxim 2 ore, acolo unde cealalta parte a grupului este cantonat la o pensiune cu pat, dus, gratar si alte cele. Luam mancarea ramasa de la oameni si noi ceilalti 5 ne continuam drumul spre Sureanu. Urmam un marcaj bun BA ce ajuta sa depasim relativ usor cateva varfuri impadurite precum Porumbelu Mare si Varful Rudii. Sub cel de-al doilea facem pauza pentru masa de pranz si cat Radu se duce sa caute apa, noi ne infruptam din casul ramas si terminam chiar si zerul din punga. Spre linistea lui Cristi, Radu se intoarce cu bidoanele pline, asa ca acum ne putem continua nestingheriti drumul.
 |
| Sureanu si nimic mai mult |
 |
| Uite asa era mormolocul de mare in balta din care am luat apa. |
Ziua lunga de mai ne lasa inca suficient timp pentru un spalat la rau si pentru a cauta locul de bivuac perfect, caci stana iese din discutie. Desi mare si cu multe acareturi este si destul de murdara si parca dupa atatea nopti faine petrecute sub cerul liber, nu am vrea sa renuntam fix la ultima. Ne este suficient sa stim ca avem un adapost deasupra capului in caz de ploaie, asa ca mergem spre padurea de brazi de deasupra stanii unde ne intindem hamacele. Lungim seara cat putem de mult in jurul focului datator de caldura, caci la noi in dormitor e un frig si un curent de zile mari. Se pare ca vom dormi cu toate geamurile si usile deschise in noaptea asta.
 |
| Sesiune foto pe campurile de branduse de deasupra stanii |
 |
| Ultima sera la foc din epica noastra |
0 comments:
Trimiteți un comentariu