Inceput de toamna in Bucegi, pe doua roti

Dupa o saptamana in capitala, reintoarcerea in Brasov ar fi oricum suficienta. Insa cu sperietoarea numita toamna mohorata care bate la usa, o zi cu vreme buna e o invitatie pentru a petrece timp in natura. Asa ca la recomandarea lui Radu plec in Bucegi cu urmatorul plan in minte: Rasnov-Diham-Busteni-Cota 1400- Piatra Arsa-Pestera-Saua Strunga-Simon.

Aveam de ceva timp in minte ideea de a urca la Diham din Rasnov si acum parea o ocazie numai buna. O plecare de acasa la o ora placuta, micul-dejun luat pe o banca in Rasnov cu corn proaspat si branza topita, iar apoi invartit de pedale pana la Diham. Aici nu preget prea mult, ci ii dau rapid la vale spre Gura Diham. Nu pot sa zic ca inteleg foarte multe din coborarea asta. Merg cu o frica mai mare decat de obicei, datorata probabil si faptului ca sunt singura si in asemenea conditii instinctul meu de conservare devine si mai puternic decat gradul uzual, care e oricum destul de sus. Poteca imi e necunoscuta si multitudinea de santuri pline cu noroi ma tot determina sa ma dau jos de pe bicicleta. Daca nu imi revin urgent, o sa imi cam bat joc de coborarea din Saua Strunga.

De cand ne-am mutat in Brasov, coborarea din Saua Strunga chiar are sens si e un mod perfect de a incheia tura

In Busteni tot caut din priviri un loc unde sa opresc si sa iau ceva de mancare, take-away, un sandwich sau ceva simiar, dar nu imi sare nimic in ochi. Sfarsesc prin a-mi cumparat doi covrigi cu care sa imi umplu stomacul la nevoie. 

In Poiana Tapului intru pe forestierul spre cariera unde mi-am inceput ucenicia in alte cataratului si apoi o retea de drumuri ma scoate in dalele ce urca spre Poiana Stanii. Asta e o urcare pe care o asteptam, cu care voiam sa imi masor fortele. Picioare sunt, dar cu tehnica stau prost. Serpentinele mai late imi ies ok, insa cand curbele devin stramte si una dupa alta, sunt nevoita sa imping bicicleta la deal o perioada. Opresc la izvor sa iau apa si apoi ies in Poiana Stanii unde am primele perspective asupra Bucegilor. Arata mult mai bine decat atmosfera mohorata de azi de dimineata de pe Glajarie, ori de la Diham. 

Fac legatura cu usurinta cu Cota 1400 si incerc sa ma pregatesc moral pentru suferinta de pe partie. Nu imi place deloc sa urc pe Drumul de Vara, dar chiar nu stiu alta varianta si cand sunt singura nu trisez cu gondola. Asa ca din pauza in pauza, scurgandu-ma din umbra in umbra sau asteptand vantul sa ma racoreasca ajung si la traverseul pe sub Furnica. Mai imping si pe aici putin, pana ajung pe la cota 1900, dar apoi chiar ma urc pe ea spre Piatra Arsa.

Trec si aici pe langa hotel fara sa opresc (avantajul turelor in care nu vrei sa cari lant pentru bicicleta la tine) si intru pe poteca de legatura spre Pestera. Este prima data cand o parcurg pe MTB si presimt ca nu o imi iasa cine stie ce din ea, caci poteca ingusta marginita de maluri de iarba nu e chiar specialitatea mea. Sunt convinsa ca in alergare o parcurgeam cam cu aceeasi viteza, dar macar recuperez pana la Padina. Aici cochetez din nou cu ideea unei pauze la cabana, insa ma mobilizez sa merg mai departe si opresc scurt, putin mai sus, pentru a devora o punga de Haribo dulce-acrisor. Am nevoie de energie pentru urcarea spre Saua Strunga, urcare ce te face sa pui putin osul la treaba. Ma intai pe drumul care stoarce ce-i mai bun din tine si apoi, dupa stana, pe portiunea de push/ carry bike. Insa daca e sa preget, aici e locul potrivit sa o fac si d-asta m-am si zorit in rest. Imi place mult Saua Strunga cu al sau refugiu de lemn, linistea locurilor din timpul saptamanii, banca inalta care invita pur si simplu la stat. Sunt frumoase apusurile dar si rasariturile de aici. Sunt frumoase noptile petrecute inauntru cu mirosul de lemn proaspat in nari. M-am grabit (oarecum) pe aici, doar ca sa preget in locurile care imi plac.

Sa las in urma partea tehnica a coborarii si sa mai stau putin pe iarba, urmarind cu privirea zidul continuu de stanca alba, adancitura seii, cerul albastru si norii pufosi. E un loc in care am revenit de multe ori de cand ne-am mutat in Brasov si de care nu ma plictisesc.

Odata ce intru in padure cobor legat spre Simon. Nu e timp de stat. Regiotransul de 18.30 din Zarnesti nu mai poate fi prins, dar nu regret timpul pe care mi l-am acordat in Saua Strunga. Totusi sunt la limita inclusiv cu lumina pentru a pedala pana in Brasov si pornesc intrecerea. Am la mine farul de bicicleta, as putea evident sa pedalez si pe noapte, dar e motivant pentru mine sa vad daca imi iese fara sa aprind lumina. In Lustic intru pe drumul secundar ce ma scoate direct acasa si kilometrajul sare de 100 de kilometri. A fost o zi lunga si desi stau cu picioarele in sus pe canapea, trebuie sa admit ca o parcurgere in alergare a Crestei Craiului ar fi o idee foarte proasta. Asa ca raman si pentru maine la MTB, de data asta cu Radu si Ionut.

Date si track: aici 

Zi lumina pe MTB

Din nou pe drum, din nou urcand spre Diham, de data asta via Forban. Imi omor timpul pe urcare schimband impresii cu Ionut despre ProPark. Portiunea Diham-Pichetul Rosu-Poiana Costilei-Busteni e MTB cinstit. Anul asta am lasat-o mai moale cu strans kilometri si diferenta de nivel si am inceput sa apreciez intr-un fel potecile care te fac putin sa muncesti. Putin dar bun si nu imposibil. Cand incerci sa nu ii lasi pe baieti sa te astepte prea mult nu e timp pentru studiu, incercat, testat, dar asta e cu certitudine o poteca pe care merita revenit.

Deasupra cabanei Diham, fata in fata cu abruptul Bucegilor

Sticker pe semnul de marcaj de la Pichetul Rosu

Into the wild, varianta Poiana Costilei

In Busteni oprim pentru aprovizionare la Lidl si apoi punem de un brunch pe o bancuta de langa Castelul Cantacuzino. Covigi proaspeti, humus, ardei, masline, cascaval, toate intra in sistem inainte de urcarea de pe Zamora. Radu dispare dupa 2-3 pedale, eu si Ionut ramanem cam toata urcarea in campul vizual reciproc. Pe aici se lasa cu suferinta si decid sa scurtez cumva tura, caci dupa cei 100 de kilometri de ieri nu mai sunt picioare. Nu numai ca le simt grele, ci chiar curprinse de un inceput de febra musculara, cel putin la nivelul cvadricepsilor. Scot totusi destul de multe portiuni in sa si imping doar sporadic. Sunt curioasa cu cat ar iesi mai bine cu o pereche de picioare odihnite.

Ne mutam peste drum de Bucegi

In culmea principala ne oprim sa ne regrupam si pentru ca un mal de pamant ne protejeaza de vant, ne intindem ca soparlele la soare sub pretextul ca discutam continuarea turei. De fapt nu avem mare lucru de discutat. Radu continua dupa planul de acasa spre Sinaia via Terra Incognita de pe Cumpatu, eu si Ionut ne-am retrage spre Azuga. Insa norii cenusii ce vin peste noi dinspre sud il fac si pe Radu sa se razgandeasca, si atunci cand soarele intra definitiv in nori pornim spre statia superioara a gondolei si prindem poteca pe de Drumul Carutasului, spre Azuga. Cand oprim la un magazin pentru aprovizionare incepe ploaia, insa nu dinspre Sinaia, ci dinspre Brasov. Ne-a nimerit la fix, aici la adapost. Stam pana trece si apoi ne asternem din nou la drum. Urcam spre Susai, doar pentru a evita cu totul DN1 si astfel strangem 2000 m diferenta de nivel, cinstiti, cu un minim de asfalt (4 km) si multe poteci faine.

In culmea Baiului, feriti de vant

Pregatiti de coborarea faina spre Azuga

2 ore mai tarziu, coborare spre Predeal

Maine chiar fac pauza :) .

Date si track: aici