marți, 30 aprilie 2019

Apa ca lubrifiant de lant


Pentru astazi se anuntau ploi. Multe si insistente. Cam dupa ora 11. Calculam ca avem o fereastra de vreme uscata dimineata, asa ca plecam mai devreme decat de obicei, sperand ca vom putea astfel minimiza dezastrul. Primii stropi apar dupa 30 de minute de invartit pedala. Dar efortul rotund ne mentine incalziti si moralul e sus. Ajuta si drumul pitoresc dintre Bozovici si Iablanita pe care pedalam acum. Imi pun in minte sa revin la un moment dat pe aici pe cursiera caci asfaltul e bun si verdele crud indeamna la planuri de viitor. Satele sunt mici si departate unele de altele si pe cand credeam ca am scapat si ajungem teferi si uscati in Iablanita se porneste potopul. Trag hainele de ploaie pe mine, haine pe care planuiesc sa le iau si in America de Sud si care astazi vor fi puse la grea incercare. Laolalta cu restul echipamentului de bicicleta. Stiu insa ca outfitul meu are o hiba, respectiv faptul ca nu am nimic cu care sa acopar incaltarile (un set de overshoes sunt pe lista de cumparaturi) si in cativa kilometri balta se instaleaza in adidasi. Incaltamintea cu membrana insemna ca nu intra nimic prin partea textila, dar poate intra pe filiera pantalon >> ciorap si evident, nici nu iese nimic, astfel incat, odata balta instalata, o sa o plimbi din varf si pana in talpa la fiecare invartire a pedalei. 

Rand pe rand, in fata ploii, cedeaza fiecare strat totusi antrenamentul de cursiera ne permite sa tinem un ritm bun, desi mersul la trena este exclus. Coborarea din dealul Cireagu este interesanta, cu apa scurgandu-se in valuri pe carosabil, tiruri, masini care improasca stanga dreapta si ceva panta pe care merg cu frana de mana trasa.

In campie se indreapta vremea, mijeste timid chiar si soarele, dar inainte de Herculane mai inghitim un val de ploaie. 

Aici oprim la gara ca sa ne evaluam optiunile: plecam acasa sau ne luam o nopte de cazare in statiune si mai ramanem in zona cu speranta de vreme buna pe joi-sambata. Alegem sa fim inisisteni, caci oricum ajungem rar prin zona si ne petrecem dupa-amiaza uscand haine pe calorifer si adidasi cu foenul. In a doua parte a zilei a plouat considerabil mai putin, total opus prognozei initiale, dar cum hainele uscate ramase erau doar cele pentru dormit, o pensiune cu caldura, dus cald, prize pentru incarcat electronice etc se impunea. Astfel, cel putin, ne creem perspective ideale pentru partea a doua a aventurii noastre prin Banat, respectiv pentru drumurile si potecile din Cernei-Mehedinti.

Radu nu s-a lasat pana nu a mers si la cloaca. Eu am preferat dusul cald de la pensiune

Herculane
Date si track: https://www.strava.com/activities/2332243447

Foto by Radu

Related Posts:

  • Weekend pe MTB la Holbav si UrlatiHolbavul e un loc drag noua, accesibil atat la pas cat si la picior, inclusiv pentru persoane mai putin antrenate. Am fost aici cu prietenii pe MTB, a… Read More
  • Deasupra norilor, in BucegiTranzitia de la toamna la iarna, mie una, imi iese foarte greu. In noiembrie e nevoie de un mare efort de vointa sa ma extrag de la 18 -20 de grade si… Read More
  • Florar de Brasov Duminica 1 mai- Slatina, prin jurul stanii Duminica Pastilor si Ziua Oamenilor Muncii pica anul acesta in acelasi timp. Dimineata dau o tura… Read More
  • Ultima Saua Strunga pe 2020  Am fost un elev silitor si am invatat din lectiile de ieri. Am pastrat tot ce a functionat (hainele, mancarea adevarata, ceaiul cald carat in te… Read More
  • Prier de Brasov 20211  aprilie Dumbravita, una bunaIn sud sunt deja copaci infloriti si explozie de verde. Aici abia ne bucuram de cateva zile mai insorite si de cev… Read More