marți, 28 mai 2019

Ascutit ca microaventura intr-o pauza de ploi


Imi croiesc din greu drum pe poteca abrupta ce urca fara preget. Ma intreb daca se grabeste sa se intalnesca cu cerul. Cred ca pana atunci gambele mele or sa aiba intalnire cu niste crampe. Nu pot sa dau vina pe nimic. Nu e cald, rucsacul nu e greu, dar eu simt ca nu trag motorasele la deal. Stiu bine ca unul din motive e tura de ieri din Leota, care pentru conditia mea fizica intretinututa o iarna intreaga pe bicicleta, s-a lasat cu muschi abrutizati si durere de genunchi.
Dar nu puteam sa ma abtin. Zilele fara ploaie din primavara asta au fost numarate si nu au prea lasat loc aventurilor din timpul saptamanii.
Nici noi nu le-am cautat prea tare, stiind ca toata vara urmeaza sa ne fie o aventura si nu vom duce lipsa noptilor petrecute la cort, sub cerul de cerneala al muntilor inalti. Dar mai stiu din luna petrecuta in Himalaya indiana, ca la un moment dat o sa mi se ia de atata maiestuozitate. Si sufletul meu va tanji din nou dupa muntisorii mei de acasa, dupa padurile verzi de fag, dupa mirosul de brad si de rasina, dupa vaile glaciare blande si miniaturale daca le raportam la dimensiunile Anzilor.

Pana la Curmatura am mers ceas. 1h30, asa cum calculasem de jos. Ritm asezat, dar constant. Mananc din zbor ceva dulce, umplu sticla cu apa si incep urcarea adevarata. Si urc, si urc. Poteca e taiata in serpentine foarte scurte, aproape niste trepte. E si destul de putin frecventata si incep sa rascolesc in minte ca sa vad daca gasesc un moment din trecut cand am mai urcat pe aici. Sunt destul de convinsa ca nu e niciunul, dar eu insist. Gasesc insa doua momente in care am coborat pe aici. Prima data chiar intr-o tura pe care o organizazem pe carpati.org si in care venisera mult prea multi oameni. Am avut atunci mare noroc cu ajutorul prietenilor care au facut ca tura sa se desfasoare in conditii optime. Si totusi stau si ma intreb ce a fost in mintea mea de am planificat coborarea pe aici? Eram inconstienta? Aveam alte standarde in ceea ce priveste dificultatea unui traseu si riscurile aferente? Raspund hotarata, ca la referendum, cu Da, Da la ambele intrebari. Doar anii mi-au aratat cat noroc am avut la inceput.

De pe la 1700 m motivele de pauza sunt din ce in ce mai dese si ochii cauta involuntar si repetitiv ecranul ceasului pe care altitudinea pare sa se schimbe atat de incet.
Si totusi la un moment dat ajung si sub creasta. 

Iarasi amintirile ma tradeaza, caci parca trebuia sa fie mai putin de mers pana in Ascutit. Momentan varful rotunjit nici macar nu se vede. Sunt intr-o mare verde inchis si imi croiesc din greu drum printre jnepenii puternici si parca revigorati dupa iarna. Peretele Padinii Popii ramane usor, usor in urma, iar unduirile Timbalelor sunt din ce in ce mai bine definite. Pe micile gaturi in urcare imi infig mainile in iarba de pe marginea potecii, iar pamantul negru se impregneaza pe degetele mele precum tusul amprentelor. Alteori merg pur si simplu pe creasta, cu dezinvoltura pasilor caliti pe calcarele Craiului. In singurele portiuni mai delicate (un mic horn in coborare si un pasaj echipat cu lant) pasesc cu constiinta omului singur pe munte, care nu isi permite sa greseasca.

Am avut noroc pe creasta, caci vantul mi-a batut mereu din spate si abia cand am ajuns la Ascutit am realizat ce vajgarete era afara. Cum oricum apusul s-a consumat tern si neinteresant, ma grabesc sa intru in refugiu si sa ma instalez comod. Intuiesc deja caldura placuta din noul sacul de dormit si dupa o portie de 4G declar incheiata ziua de azi.

Vantul insa a vuit intreaga noapte, suficient de tare incat nici macar doapele de urechi nu au facut fata, deci am dormit prost si eram treaza inainte de alarma de la ora 5. Inchid usa refugiului, ma uit in jur dupa rasarit si nu gasesc decat o urma de soare rosu strecurandu-se prin fanta a doi nori, asa ca imi recalibrez asteptarile si o iau din loc la vale. Desi imi pare ca ma misc incet, ajung chiar bine la Curmatura si la ora 9 eram deja acasa. Un weekend comprimat intr-o seara si o dimineata, suficient cat sa supravietuiesc aproape o saptamana in capitala.

0 comments:

Trimiteți un comentariu