Puta madre, que subida ~ Amintiri din munti

Cu exceptia pascutului ritmic si a temerii ca sa nu se impiedice vreo vaca de o ancora si sa se pravaleasca pe cortul nostru, nu ne-a deranjat nimic.

Coboram lansat in Angamarca si in piata centrala prin care vantul purta gunoaiele in toate partile ne intalnim cu un cuplu de cehi, super de treaba, care asteptau autobuzul de Zumbahua. Stam si povestim cu ei despre Ecuador si Peru, mai facem niste cumparaturi si ne pregatim sa luam in piept o urcare de 800 m diferenta de nivel, marcata in descriere ca lunga, abrupta si provocatoare. Si epitetele astea sunt complet insuficiente pentru a o descrie. Cum am mai tot mentionat, drumarii ecuadorieni nu se zgarceasc cand vine vorba de gradiente de doua cifre, doar ca aici totul se intampla serpentina dupa serpentina, constant pana pe la 3500- 3600 m. Noroc ca la altitudinea asta suntem deja aclimatizati si motorasele trag la deal. Mai greu e dupa 3600-3700. Cand la altitudine se adauga si panta, totul devine o lupta cu gafaitul, bicicleta, eventual drumul si aproape mereu, vantul.

Trebuie neaparat sa scriu si despre vant, caci ne fluiera aproape in fiecare zi de cand am intrat in Ecuador, constant de cand suntem in zona centrala a tarii. Si nu adie, ne zboara cu totul. Fara directie, invartindu-se in loc, cu toanele sale in functie de valea pe care te gasesti. Si mereu rece. Zici ca e un ventilator pe treapta cea mai de sus, alimentat de la congelator.

Coborand spre Angamarca

Tomas si Lara din Cehia, doi oameni cu care ne-ar fi placut sa fi pedalat cateva zile, daca am fi mers in acelasi sens

Piata centrala din Angamarca si biserica in stil colonialist

La finalul urcarii ce ne-a mancat ficatii azi

Cu putina imaginatie si la o alta scara, ai zice ca suntem in Fagaras

Revenind la ziua de azi, a fost o zi lunga si grea, similara cu cea de la Lago Mojanda, caci dupa ce am dovedit urcarea cea mare, ni s-a deschis in fata ochilor un peisaj tras la indigo. Ochii mei pot sa numere deja vreo 4 vai pe care trebuie sa le traversam (adica sa coboram si sa urcam), fara nicio asezare mare in campul vizual.

Terenul seamana acum cu un Fagaras la o scara mai mare, dar avem parte de paraie, suvoaie, cascade, perdea de pini, fanete inalte si un drum umed si jilav. Stam constant la 3500-3700 si vantul, viteza si panta, ne determina sa ne tot imbracam si dezbracam. Insa la modul general este frig si dupa ora 15, temperatura a scazut constant pana ce a ajuns la 5 grade. Nu chiar asta imi imaginam cand ma gandeam la Ecuador…

Ziua e oarecum salvata de un alt apus superb,.cu niste culori ireale si de un loc de cort,ferit de vant si cu iarba buna, gasit langa o gospodarie abandonata.