Spre dimineata s-a pornit vantul, care zgaltaie temeinic cortul pe la ora 6 si ceva. Mai furam putina caldura citind, insa pe la 7 si ceva Radu isi face curaj si aprinde primusul. Partea buna este ca pentru prima ora avem numai de coborat, pana la 3500 de metri spre un sat unde trebuie sa facem aprovizionare. Si acolo bate vantul, ba chiar apar si cateva picaturi de ploaie razlete. Conform planului de acasa ar trebui ca de aici sa urcam din nou la 4700 m, dar cum spre munte norii stau buluc, iar vantul, desi vuieste, in loc sa ii risipeasca, mai rau pare ca ii compacteaza, hotaram sa o tinem la vale si sa reintram in track peste o zi sau dou. Cu siguranta nici treaba asta nu va fi deloc usoara, dar macar va fi cald si daca avem noroc, pe vale vom fi feriti de uragan. Si cam asa a fost.
 |
| Locul de cort friguros |
 |
| Cer mohorat si coborarea spre Viracocha. |
Jos, la sub 3300 de metri, soarele dogorea cu simt de raspundere, vantul nu se simtea si panta drumului storcea din noi broboane de sudoare. Din nou muncim pentru fiecare pedala si la fiecare damb sau cot al drumului ne mai motivam pentru inca una. Undeva la 3200 de metri incep serpentinele si din cand in cand sorele mai intra dupa un nor, racorind atmosfera. Cei cativa soferi care vin de sus si cu care ne intersectam sunt super de treaba si opresc astfel incat sa putem trece noi, fara sa ne dam jos de pe bicicleta. Cu ochii pe ceas dovedim inca vreo 400 de metri diferenta de nivel si ne inscriem din nou, temporar pe firul unui parau. Incepem sa ne intrebam daca la 3800 de metri e cu adevarat un sat (asa cum zice harta) sau visam degeaba la o bautura cu bule si cu zahar. Drumul se strecoara printre stransori ale muntilor, se ingusteaza in ton cu paraul pe care il urmam si continua sa urce sustinut. Abia cand ne gasim la 100 de metri sub sat ne reinvie speranta. San Jose de Banos ne-a depasit insa asteptarile caci am gasit acolo un magazin extrem de bine aprovizionat (unde am facut ravagii), insa si un local satesc unde am mai gasit doua supe ratacite (era deja 15.30, mult prea tarziu pentru masa de pranz in Peru), care ne-au mers la inima. Am stat mai bine de o ora in satul acela, petrecand cele 60 de minute mancand orice ne facea cu ochiul, de la supa, la mango, papaya si tort. Cei 1000 de metri urcati in putin peste 10 kilometri isi cereau tributul si nu aveau sa fie singurii pe ziua de azi, caci drumul continua sa urce pana la 4600 m. Din fericire, urmand tiparul cu care deja ne-am obisnuit, pe la 4000 m panta se domoleste si ne lasa sa ne mai tragem si noi sufletul, respectiv sa ridicam capul din pamant in cautarea unui loc de cort. Daca pana pe la 4000 m peisajul e monoton si arid (cel putin in sezonul uscat in care suntem noi acum), la altitudine apar varfuri si lagune ce indulcesc cumva locurile. In plus suntem departe de atractiile turistice, suntem in acel Peru simplu si natural, oamenii sunt cu totii de treaba, calzi, primitori, copiii sfiosi ori speriosi si noi sarim pas dupa pas si vale dupa vale, taind muntii nord-sud, prin acel Peru autentic care ne place, daca uitam de drumurile uneori proaste, rupte si prafuite
 |
| Traffic jam la plecarea din sat |
 |
| O raza de soare pe ziua de azi |
0 comments:
Trimiteți un comentariu