Anul asta incepuse chiar bine la capitolul ciclism. Am reusit sa imi pastrez greutatea castigata in America de Sud, ceaa ce a dus la un salt mare in ceea ce priveste wattii/ kg generati. In lunile de iarna am combinat in mod fericit Zwiftul si mersul la sala. Zwiftul aducea ceva intensitate in profilul meu de ciclist de anduranta, sala corecta cate ceva in ceea ce priveste postura si core-ul. Apoi au venit cele 3 saptamani de concediu-cantonament, mai intai in Tenerife si apoi in Spania. Ture lungi, cu multa diferenta de nivel, ture de zona 2-zona 3 cu niste valori de TSS de speriat. Desi simteam oboseala in picioare, puteam sa pedalez zile la rand ture de +2000 m diferenta de nivel. Ce era sub, era considerata zi usoara. Se strangea frumos anduranta si acum in primavara era timpul potrivit pentru alte ture de sosea, lungi, in care sa strang in primul rand kilometri. Si ceva concursuri, incepand cu Drumul Vinului unde tinteam un PB. Dar a venit molima si a trebuit sa ma intorc la Zwift. Teoretic marti termin cu autoziolarea si poate as putea sa ies sa dau o tura pana in Poiana, dar la ce bun? E asa o atmosfera de inmormantare peste tot, incat singurul loc unde m-as duce ar fi in adancul unei paduri. Sa ma pierd, sa uit, sa ma ascund, sa ma reconectez.
Pana atunci ma droghez cu Zwift. Dupa CRIT-ul de ieri parea ca picioarele vor mai duce o alta cursa scurta. A doua tentativa de a participa la o cursa de fete. In general le ocolesc pentru ca nu se strang decat rareori suficient de multe fete pentru un grup frumos si rarele experiente anterioare au fost un fel de time trial.
Insa si cand se strang fetele potrivite...atunci iese cu scantei. Din punctul meu de vedere, eminamente feminin, fetele sunt destul de foarte competitive (formularea e voita). Intre ele, dar si fata de baieti. Au mereu de demonstrat ceva. Cand vedeti un status de genul #IRaceLikeAGirl, fiti convinsi ca o sa se lase cu orgolii, strans din dinti, tinut cu dintii de cel din fata etc. Cand faceam arte martiale in liceu, cele mai crunte batai le luam tot de la fete. Ce e drept, la kumite eram praf, ca atare nu era mare filozofie sa ma bage cine in corzile ringului si sa se urce pe mine. Din fericire la ciclism nu sunt chiar asa de praf, asa ca aici mai exista speranta.
Radu tocmai a avut o revelatie astazi dupa prima experienta de Group Ride in Tour de Watopia, cum ca astea nu sunt chiar group ride. Nu, nu sunt. Astea sunt niste curse sub acoperire si cel putin la categoriile superioare sunt tratate ca atare. Asa ca azi sunt 60 de fete aliniate la start. Oh boy, it will be hot! Cursa a mers ceas: plecat ca din pusca, format grup, strans randurile la fiecare atac, blocat orice incercare de evadare, desi nu avea nimeni interes sa evadeze, erau mai mult tatonari, incercari de a rupe ritmul, de a vedea cine si cat duce. Primul gat merge bine. Ne formam un grup suficient de mare pe plat si mergem frumos. Intram pe ultimii 4km si stiu deja ca totul se va decide la sprint, acel sprint care nu a fost niciodata specialitatea mea. Am un power up si am tras cu dintii de el. Am vazut ca mai toata lumea l-a folosit, dar eu am preferat sa trag in cursa si sa il pastrez pentru sprint, mai alea ca e ceea ce trebuie: un plus de aerodinamica.
Intram pe al doilea si ultimul gat. Accelerez in prima portiune, pentru a ma ridica in picioare in a doua iumatate si a duce puterea in zona 5. Doar ca fix atunci Zwiftul nu mai primeste informatii de la senzorul de putere. Si eu stau in pedale, ecranul arata 0 W, fetele trec pe langa mine si se departeaza. 1 sau 2 secunde dar indeajuns pentru a strica orice strategie. Cu creierul hipoxic imi iau adio de la podium, dar picioarele continua sa genereze peste 300 W. Cu un cost energetic destul de mare le ajung pe fete si ma asez la plasa. Nu vreau decat sa o lase putin mai moale, cat sa pot sa imi cobor frecventa cardiaca. De sprintat nu cred ca mai am cu ce. Radu vine la datorie (ori are un al 6lea simt al sprintului, ori se prinde dupa cum iau o pauza din gafait). Aman cat pot de mult sprintul, fetele pleaca, activez plusul de aero, plec si eu, intru pe rosu si ar trebui un slow motion ca sa vedem cum s-a trecut linia de sosire. Rezultatele confirma cursa competitiva de astazi, cu 5 fete in 2 secunde si 4 fete intr-o singura secunda.
Daca mi-ar fi placut sa ma lupt pentru locul 1? Da, cu siguranta, pentru ca lucrurile erau destul de echilibrate in pluton, lumea muncea dar nu era nicio fata din circuitul profesionist sau semi-pro care sa treaca racheta pe langa tine si sa nu o mai vezi in vecii vecilor amin. Daca voi mai incerca curse de fete? Da, cel mai probabil da, mai mult ca exercitiu de a face fata presiunii. Pentru ca in cursele mai lungi unde merg eu, si care sunt de regula mixte dar majoritatea sunt baieti, nu e nicio presiune legata de locul in clasament si un finish in primul sfert sau prima treime pe un anonim loc 200 e cam tot ce pot avea ca obiectiv. Dar fetele concureaza in alt mod si aici e in mod egal distractiv si provocator. #WeRaceLikeGirls.
0 comments:
Trimiteți un comentariu