Jurnal de coronavirus. Ziua 0

Am inceput acest jurnal in avionul ce ne duce inapoi in Romania. Ideea mi-a venit in masina, in timp ce conduceam spre aeroport, traversand statiuni pustiite de pe Costa del Sol a Spaniei. Nu stiu cum si cand se va termina intreaga poveste si tocmai din cauza asta mi se pare interesant exercitiul de a tine un jurnal zilnic, in care sa notez, din punct de vedere personal, viata in vremea Coronavirusul. Izolarea, distantarea sociala, limitarea dreptului la miscare si implicit la natura pentru noi, dar de  ce nu, si dragostea, altruismul si ce alte parti bune o mai aduce cu el virusul (daca vor exista si parti bune). Nu sunt nici optimista si nici pesimista, caci viitorul e incert, mai ales din punct de vedere economic. 

O plaja linistita de pe Costa Tropical

M-am gandit deasemenea destul de mult in ultimile zile cum ar fi fost daca as fi devenit medic, asa cum imi doream dintotdeauna si nu am gasit raspunsuri, ci doar si mai multe intrebari si pendulari intre frustrarea cauzata de neputiinta, lipsuri sau prostia umana vs dorinta de a ajuta oameni si de a salva vieti. 

Cert este ca momentan intreaga Europa este in faza de crestere a pandemiei si varful inca nu a fost atins. Mai multe tari au declarat deja stare de urgenta pentru a permite guvernelor sa realoce fonduri, sa rechizitioneze bunuri, sa controleze stocuri, preturi etc. Evident ca asta a venit la pachet si cu limitarea dreptului la libera circulatie si cu o puternica schimbare a rutinei oamenilor. 

Spania si Romania au declansat starea de urgenta cam in acelasi timp. Luni 16.03 la ora 8 (aproximativ). Insa in Spania drumurile si orasele s-au pustiit inca de duminica, asta dupa ce sambata si spaniolii, ca si romanii ori alte natii au invadat magazinele mari ca termitele. Panica asta si acumularea de bunuri mi se par extrem de enervante pentru ca nu fac decat sa genereze si mai multa panica. Si da, iti trebuie un exercitiu de vointa pentru a ramane calm. Si o doza cat mai mica de media care este plina de exagerari ale situatiei. In fond orice eveniment produce multa poluare in media si mai ales in aceste momente de izolare, in care folosim din ce in ce mai mult telefonul si mesageria pentru a tine legatura cu cei dragi, exagerarile care sunt prezente pe majoritatea canalelor sunt o capcana in care e usor sa cazi. 

Pe noi, ne asteapta incepand de maine, 14 zile de izolare la domiciliu.  Normele actuale prevad ca orice cetatean care intra in Romania dintr-o tara cu peste 500 de cazuri (si majoritatea tarilor din Europa de vest au atins deja acest numar), intra automat in izolare la domiciliu. Cati anume o vor si respecta, aici am indoielile mele. Ma uit in avion si numar din ochi cam 100 de persoane. Declarativ toata lumea e ok cu ideea de a merge acasa si a ramane acolo 14 zile. Dar la cati din cei de aici si mai ales in cat timp vor aparea primele fisuri in zidul declarativ al efortului individual? Cum se vor izola ei acasa? Au o casa numai a lor asa cum avem norocul eu si Radu? Ma indoiesc... Cum am fi procedat noi daca doar unul dintre noi ar fi fost plecat? Multe intrebari, putine raspunsuri. 

Cam la fel e si cu igiena. Multi poarta masti, insa o parte dintre ei o fac doar de ochii lumii. Cu ea sub barba, cu ea scoasa terfelita din buzunar se simt oare mai protejati? Sau e doar o actiune de fatada? Da, e vorba de educatie si de frica si cred ca momentan ambele lipsesc de la o mare parte a populatiei. Nici statul nu compenseaza, pentru ca  de exemplu, pe declaratia completata la aeroport nu scria nimic despre faptul ca ar trebui sa iti anunti medicul de familie ori despre faptul ca daca mergi acasa, tu si familia ta intrati toti, automat. in autoizolare. Si nu, statul nu ne presupune destepti, ci doar se acopera pe sine insusi.

Cert este ca pentru noi cele 14 zile petrecute intre 4 pereti vor fi un exercitiu cumulat de vointa, autocontrol si rabdare. Nici starea de urgenta in care se gaseste oricum Romania (si aproape intreaga Europa) nu iti ofera prea multe optiuni, de aceea, in aceasta perioada mi-as dori sincer sa am o casa undeva la munte, cu curent si 4G si sa ma izolez acolo. Cu iarba, copaci, umbra, soare, cer. Pestera, sincer, nu e prea interesanta desi ar putea fi un moment numai bun pentru a rezolva o parte din lucrurile amanate, respectiv de a invata lucruri noi. Daca as avea suficienta disciplina... Tocmai din cauza asta am decis ca ar fi interesant sa tin un jurnal. Pentru ca e si un exercitiu de scriere cand ma gandesc ca majoritatea textelor mele sunt despre actiune, natura, sport. Mai scriu si pentru mine cea de peste ani, pentru noi cei de acum ce poate vom rememora pandemia asta cand ne-or lasa amimtirile, si atunci, ca sa nu ne certam de pomana, putem sa ne uitam in spate la niste marturii de atunci, poate pentru copiii nostri (daca ii vom avea si daca va fi ceva interesant de povestit din intreaga tevatura). Radu si Andrei Doctorul sunt de parere ca va fi ceva demn de povestit nepotilor. Eu sunt parca mai rezervata si sincer mi-as dori din suflet ca de data asta sa fiu eu cea care are dreptate...

Intreaga serie de postari despre epidemia de coronavirus este disponibila aici .