Ausangate sau ciresul de pe tort

“De-ar fi pe negândite să vrei să găseşti neasemuitul, minunea nemaipomenită din poveşti, unde ar fi să o cauţi?”
Thomas Mann în Moartea la Veneţia

Raspunsul e simplu: in Ausangate

In fundatura noastra de langa rau soarele nu cred ca o sa ajunga niciodata, asa ca ne consolam si strangem in frig. Drumul ne asteapta insa cu soare glorios si supriza placuta este sa dam peste o tentativa de sat unde gasim o tentativa de magazin de unde refacem stocul de dulciuri si cerem apa.

Tuc tuc-uri si indigeni

In magazinul asta aveau 3 chestii dar una din ele era ce ne interesa pe noi: napolitane aka dulciuri

Curand vom lasa in urma drumul principal si vom coti brusc spre muntele ce ne momeste cu aparitia sa alba si masiva, vizibila inca de la 4300 de metri. Viata ne e usurata de un drum de pamant in stare foarte buna, care merge spre o mica asezare de pastori de lame si oi, numita sugestiva Ausangate. Cam din dreptul ultimei case locuite drumul se transforma in poteca, insa ramane in mare parte ciclabila pana pe la 4600 de metri, in fundul unei vai ce se naste chiar din ghetar.

In dreptul podului din fata vom coti stanga spre ghetar

Catunul pentru care a fost construit drumul pe care suntem noi

Din ce in ce mai aproape

De aici urmeaza un efort punctual pana la 4900 de metri, pentru a sari primul pas al scurtei noastre traversari sud-nord. Acum, trebuie sa ne intelegem: cuvantul punctual nu e poate cel mai bun epitet, in sensul ca nu reprezinta suficient de bine efortul cerut de cei 300 de metri pe care trebuie cumva sa cari/ impingi bicicleta la deal. Si desi acasa sunt mereu gata pentru o sesiune de carry bike, aici, la peste 4500 de metri, cu considerabil mai mult bagaj fata de ce luam intr-o tura de bikepacking din Romania, totul ajunge sa se rezume la a pune un picior in fata altuia. Rabdarea e calitatea cea mai de pret aici,cand pe umeri duci cam 25 de kilograme, fara sa ai parte de ajutorul unui rucsac solid de drumetie, cand pozitia in care iti tii bicicleta nu e mereu cea mai comoda cu putiinta si mai ales cand totul se scurge la putin sub 5000 de metri. Ceasul a ramas pe ghidonul bicicletei, asa ca nu prea am cum sa imi masor progresul, altfel decat luand ca reper locul de campat de la 4600 m de unde am plecat si care ramane din ce in ce mai mic sub noi.

Pregatindu-ne de carry bike

Fata in fata cu uriasul

Si totusi efortul de fata va fi rasplatit inzecit. Pe de-o parte, pentru ca nu e putin lucru sa te gasesti cu bicicleta in spate pe o culme paralela cu ghetar impresionant, cumva fata in fata cu gigantul. Si mai mult decat atat, sa pedalezi in paralel cu el, pe un single trail natural, insa croit exemplar, fara ruperi mari de panta, fara bolovani imposibili, o poteca in care poti lasa in mare parte bicicleta sa curga, totul desfasurandu-se intre 4900 si 4500 de metri.

Cum a fost bucata asta de pedalat la 4900 m

Locuinte de vara

Si lame ce vor ajunge friptura intr-un restaurant de fite

Ajungem devreme la locul de campat si desi am avea timp sa mergem mai departe spre al doilea pas al traversarii noastre, nu ne grabim, caci avem mancare, avem apa, avem timp si locul de cort din seara asta este unul din cele mai estetice din calatoria noastra din Anzi (poate chiar cel mai frumos, avand in vedere ca din gura cortului avem deschidere fix spre muntele cel mare, laguna ce il precede si corturile colorate ale unei expeditii comerciale). Chiar si cand inchidem tenda cortului, ghetarul ne aduce aminte constant unde ne aflam, caci zgomotele vreunei mici avalanse generate de ruperea vreunui mic serac sunt semne clare ale puterii pe care muntele o are asupra a tot ceea ce ii sta imprejur.

Am gasit si o "camera" cu view

Date si track: aici

Sursa de inspiratie: Ausangate Traverse (bikepacking.com)

Foto by Radu