Sarbatorim prima zi de libertate dis de dimineata, impreuna cu Suzi si Iustin, cu o urcare cu MTBul pe Tampa, putina socializare, o cafea calda la termos si ceva dulce.
 |
| Piata Sfatului, la 7.30 dimineata, dupa 2 luni de stare de urgenta |
Dupa cele doua zile in care am dat ocol Pietrei Craiului pe MTB, duminica mergea o zi mai scurta, mai ales ca pe seara se anuntau ceva ploi. Asa ca ne hotaram pentru Saua Strunga, cu clasica urcare prin Bucsa. Nu sunt eu chiar impacata cu alegerea, caci coborarea din Saua Strunga mi se pare o palarie mult prea mare pentru mine, in acest iceput de sezon in care am fix 0 ore de MTB, dar alta idee mai buna chiar nu am.
Dupa cateva zile in care m-am simtit dubios de obosita, fac o incercare sa ies joi seara, momita de propunerea lui Suzi: o urcare lejera spre Poiana, cu 3 W/ kg. Desi am verificat toare setarile ceasului inainte sa ies pe usa, cand sa pornesc inregistrarea, nu reusesc sa il leg la power meter. Cel mai probabil e dusa bateria, dar nu mai am timp sa mai cotrobai dupa alta baterie. Asa ca ma bazez pe faptul ca ma asez si eu in roata lui Suzi si ma tin dupa ea. Urcarea merge usor, caci picioarele sunt odihnite si o intreb chiar de 2 ori pe Suzi daca e sigura ca ne tinem de planul cu 3 W/ kg, caci prea vorbim mult. Coborarea e insa aiurea rau, trebuie sa strang bine de frane, nu pot sa ma inclin in curbe, ceva da in mod grav cu virgula. Ajung acasa si nimeresc drept in pat.
Vineri 22 mai- Luni 25 mai
Imi petrec weekendul intr-un pat de spital, suspecta de covid. Am scris pe larg aici . Cu rezultatul negativ in dinti ma infiintez la Andrei si la Claudia luni seara, si sarbatorim cu o portie generoasa de clatite, specialitatea lui Andrei. Cam 6 clatite au intrat, cu gem, nutella, iarasi gem, si mai multa nutella. Simteam ca la cele 57.5 kg imi permit orice dezmat culinar.
Decid sa ies la aer cu gandul de a urca pe Tampa. Dar a ramas doar gandul, realitatea la fata locului e brutala si trista. Obosesc din te miri si dupa ce am ajuns in Promenada, Tampa se transformase intr-un fel de Mont Blanc. Asa ca imi tarasc dezamagita picioarele spre casa. Creierul insa functioneaza si incearca sa puna cap la cap simptomele astea ciudate. Balanta se inclina din cei in ce mai mult spre o reactivare a Borreliei. Spirocheta asta imi pare momentan singura explicatie logica pentru tabloul meu clinic extrem de haotic.
Ne petrecem restul saptamanii la parintii lui Radu si vineri imi fac curaj sa ies cu el la o tura de cursiera.Din cele 90 de minute de pedalat, nu cred sa fi fost mai mult de 10 minute in care sa nu ma doara ceva. De regula muschii de la picioare. Dor, inteapa, gamba se incordeaza de parca acum se va pune o crampa musculara, iar zvacul lipseste. 160 W e deja mult, confortul e pe la 140 W. Nicio sansa sa ii tin roata lui Radu, sa fortez chiar si 10 secunde, sa ma ridic in picioare, toate imi dau cu virgula. Pedalez si simt cum lacrimi mari si sarate se scurg pe obraji.Vantul le usuca imediat. Pacat ca nu poate lua cu el si frustrarea aferenta.
Dupa tura esuata de ieri, aveam 0 asteptari pentru azi. Totusi Radu reuseste sa ma convinga sa vin spre Fundata caci pe Rucar Bran e soare, muntii sunt pudrati de zapada, traficul e inexistent, urcarea e domoala, drumul e rupt. Plec cu Suzi, ma incalzesc usor, usor si moralul creste cu fiecare pedala. In Fundata ne regrupam cu Radu, Horatiu si Costin. Baietii se gandesc sa coboare spre Podu Dambovitei si sa urce Ciocanu. Reflectez la aceasta propunere cat timp ma agat de toate gardurile facand stretching si incercand sa imi relaxez gamba dreapta. Hotarasc sa ii dau inainte caci in afara de senzatia de crampa iminenta, ma simt considerabil mai bine ca ieri.
Ciocanu vine, Ciocanu trece. Urc singura, eu si muschii mei. QOMul cred ca s-a datorat dorintei mele de a pune capat supliciului mai repede. Coboram in Sirnea, revenim in DN si la final, ii insotesc pe baieti si pentru o urcare la Cheile Gradistei. Asta e a mers cel mai bine dintre toate, undeva in 230 W, cot la cot cu Horatiu, care a castigat la sprint. Dar aici parca a iesit cumva dopul. Coborararea a mers si ea foarte bine, Suzi avandu-l pe Radu pe post de iepure si eu urmarind-o pe Suzi. A ajutat clar si drumul lipsit de trafic, care ne-a permis sa intram mai larg in curbe.
 |
| We ride like girls |
 |
| Duoa ploaie, sau din arta d ea cunoaste locurile si de a intui momemtele |
Daca vineri mi-ai fi spus ca in weekend o sa pedalez cot la cot cu Radu si Suzi,ti-as fi zis ca asta e doar un vis frumos. Insa cand ma trezesc duminica dimineata si vad ca nu e chiar asa de rau, imi urc si eu bicicleta pe masina si ne regrupam cu Suzi si Iustin la Bran. Radu desenase doua variante de tura, una de +40 km si 1800 m diferenta de nivel si una de +60 km si 2600 m diferenta de nivel. Partea faina e ca amandoua puteau fi scurtate, mai ales ca zona Bran-Moeciu imi e familiara. Aleg sa merg cu rucsac unde pun apa, mancare si pufoaica, caci la munte nu se anunta a fi prea cald.
Incepem cu o explorare a culmilor de deasupra Branului, admirand Bucegii tapetati cu zapada proaspata.
Coboram apoi in Simon, doar ca sa urcam in Poiana Gutanu. Aici as cam renunta, caci pe ultimii 200 de metri diferenta de nivel am tot impins bicicleta. Cum remarcasem si vineri, imi lipseste explozia, forta aceea bruta, esentiala la MTB, pentru a depasi obstacole scurte, gaturi etc. Asta pe langa tehnica deficitara. Daca anul trecut reuseam sa compensez cate ceva din tehnica prin forta, acum nici asta nu mai merge. Suzi ne da clasa tuturor, inclusiv pe urcarea spre Saua Strunga. Caci da, in Poiana Gutanu ne hotaram sa facem o nefacuta si sa incercam sa urcam in Saua Strunga pe acolo pe unde de regula oamenii coboara. Saua Strunga Reverse cum i-am zis pe Strava. Suzi a iesit cea mai castigata, caci a stat cel mai mult pe bicicleta, apoi baietii, si apoi eu. Ma cam tarasc pana in Strungulita, nu prea inteleg ce sa fac cu bicicleta pe primele segmente de poteca, dar usor, usor, cu trac dar si cu perseverenta incep sa imi dau drumul si leg cam ce am legat si toamna trecuta din coborarea de pe Bucsa. La cat de ud era peste tot, padurea de conifere de pe Bucsa e oricum cam singura optiune viabila.
Din Moeciu mai urcam o data in culme, caci drumurile furmoase de culme cer mereu cate o revenire si incheiem astfel o zi adevarata de MTB.
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu