Creasta Balaurului

Ei bine, daca ieri, pe Valcelul cu Fereastra, ritmul a fost domol, astazi a fost de-a dreptul asezat.

Perspectiva de a conduce 4 ore pentru o tura de MTB in Iezer nu suna foarte placut, asa ca ne-am lipit de grupul Viorelei, care mergea pe Balaur. Nu fusesem niciodata pe Bucsoiul Mic, cu Viorela nu ma mai vazusem din iunie, traseul de ieri tocmai ce mi-a redeschis apetitul pentru nemarcate...Motive erau suficiente sa punem bicicleta in cui pentru un weekend intreg. In plus, nici febra musculara nu lovise, asa ca trebuia profitat.

Fix o mana de oameni intre doua nemarcate

Vara asta am ajuns rar prin Bucegi si exclusiv pe partea nordica, cu plecare din Bran/ Moeciu. Asa ca ne surpinde putin schimbarea pe care o gasim pe drumul ce merge spre Gura Diham. Corturile, rulotele si tabara de vara au disparut cu desavarsire sub amenintarea amenzilor.

La Gura Diham parcarea e pe jumatate goala. Hmm...Unde sunt oare hoardele de turisti ? La Fantana lui Botorog, la ora asta, e deja aglomeratie...

Plecam repejor in traseu si intreaga zi vom reusi performanta sa nu intalnim decat 4 oameni si aceia in zona Bucsoiul. Ajuta ce e drept si faptul ca ne-am petrecut toata ziua pe coclauri.

Daca poteca pana in Valea Morarului ne este cunoscuta si, fiind destul de umblata, este si curata, mai apoi intram repejor in imparatirea boschetilor. Balaur rimeaza cu balaureala si cu balarii. Mai ales balarii erau din plin. Mai intai o poteca firava prin padure, sarit ceva copaci, strecurat printre altii. Apoi tufe de zmeura cu topping de urzici tinere si potente. Zmeurisul, inalt de un stat de om, facea in asa fel incat sa nu ajunga nicio boare pana la noi. Fiecare isi poarta supliciul si il indulceste cu o zmeura mare si carnoasa culeasa din zbor.

Ma tot uit pe ceas cum se aduna diferenta de nivel si ma intreb serios cand o sa iesim si noi la lumina. Si la aer. Balaurul asta promite niste perspective superbe asupra Morarului, dar noi parem momentan inghititi de balarii. Eu si Radu profitam de orice colt cu umbra ca sa ii asteptam pe oameni si sa ne regrupam. 

In Poiana Morarului. In jungla Bucosiului mic, nu ne-a ars de poze

Cam pe la 1900 m suntem in sfarsit suficient de sus cat sa ne reintalnim cu vantul si sa scapam de ierburi. Mai avem ce e drept niste portiuni de jnepeni , dar poteca e clara si in curand ii lasam si pe acestia in urma. Suntem liberi. Iarba, stanci si cer albastru. Si o mana de prieteni. Nici nu ai ce sa iti doresti mai mult. Muntele e linistit, totul e placut, de la adierea si soarele de la 2000 m, la temperaturi si peisaje. Partenerii nostri cam fug pe la umbra. Noi insa ne prajim la soare. Il abosorbim prin toti porii incercand parca sa facem rezerve caci iata, e final de august si toamna cu zilele ei din ce in ce mai scurte pandeste dupa colt.

Toamna care pandeste dupa colt, rimeaza cu flori de colt

Pauza cu deschidere spre Piatra Mare si Postavaru

Pintre jnepeni docili

Parcursul e elementar, mult mai usor comparativ cu nemarcatele din Crai. Avem spor pe pantele de iarba si iesim curand in poteca marcata cu banda rosie ce merge spre Varful Omu.

O parasim insa curand pentru a ne incepe coborare pe Valea Morarului, pe care am avut-o la picioare intreaga urcare. Acum o luam sub talpi si la coborare. Cred ca e prima data cand o cobor si ma suprind in mod placut amenajarile de la 2-3 saritori. Poiana Morarului, ultimile priviri spre Ace si intram apoi in padure. Definitiv si irevocabil. In urma noastra ramane o lunga si frumoasa zi de vara, in care am descoperit un loc nou din Bucegiul cel vechi, alaturi de o mana de oameni faini. Zilelea astea tihnite, petrecute de diminneata pana seara pe munte, creeaza dependenta, in felul lor.

Valea Morarului

Foto by Radu