Trebuie sa recunosc ca imi era teama de prima tura de trekking adevarat si de aceea, hotararea Claudiei de a merge in Ascutit m-a nelibistit putin. Nu stiu de ce credeam ca alegera se va indrepta spre Bucegi (cort sau refugiul din Saua Strunga). Dar acum asta e, promisiunea e promisiune, mergem in Crai, vad eu apoi cate zile trag cu febra musculara aferenta. Claudia o corupe si pe Rose, si cand am aflat ca si Carmen era singura in Brasov, mi-a parut rau ca nu i-am zis si ei. Fetele trancanesc mare parte din urcare si mergem legat, atat pana la Curmatura, cat si mai sus, pe Lehmann. A trecut ceva mai mult de 1 an de cand am parcurs singura acelasi traseu intr-o seara de mai. Totusi amintirile ma insala cand vine vorba de portiunea de creasta dintre Saua Padinii Popii si Ascutit. Desi am fost de doua ori in ultimul an pe acolo, in ambele sensuri, am uitat complet cat de lunga este. Astfel ca incepem o cursa cu intunericul, pe care o pierdem. Insa ne vine in ajutor luna, care face chiar treaba buna in zona de creasta. Ajungem la refugiu pe la 10 si ceva si Claudia decreteaza ca i-au ajuns atatea ore de stat afara, renunta la planul de bivuac si ne insoteste in refugiu, unde nu vom fi singure. Cu ceva timp inaintea noastra a ajuns un baiat din Oradea, pe care cu siguranta ca l-am luat putin prin surpindere cu sosirea noastra tarzie si in formatie 100% feminina. Faptul ca a trebuit sa impartim refugiul a taiat chicotelile fetelor si in maxim 45 de minute de la sosire eram si mancate, si in sacul de dormit. Eu eram oricum pregatita de orice cu dopurile de ureche la purtator. Claudia pare destul de convinsa cu sculatul matinal pentru a vedea rasaritul, asa ca imi fac sumar planul sa pun ceasul la 5.30, rulez totul in salteluta, insfac rucsacul si ies din refugiu cu minimul de zgomot necesar. Fetele imi urmeaza exemplu si nu apucam noi sa ne expanadam bine pe langa refugiu, caci soarele, grabit tare, iese rotund si rosu de dupa Ciucas.
Profitam de vremea linistita, manacam ceva repejor si pornim coborarea pe Padinile Frumoase, care iese chiar bine. In 2h10 suntem la masina, iar la 9 si foarte putin sunt deja acasa, dupa ce le-am lasat pe fete pe la casa lor. Pe cand conduceam spre Brasov, le ascult din nou, cu drag, sporavaiala plina de entuziasm, schimbul de poze si ma bucur de bucuria lor. Desi nu ma pot pune in pielea lor de mama, stiu cat de rare sunt aceste momente de totala evadare si imi imaginez ca se simt cam ca atunci cand incepeam sa mergem pe munte. Putina teama, putina nerabdare, lipsa exercitiului, entuziasm cu carul, amintiri care sa te tina o luna.
Pe cand eu si Claudia ne planuiam escapada la Ascutit, Radu punea in practica o idee mai veche: o intrecere prieteneasca intre biciclisti si alergatori, cu start comun, finish pe varf si traseu liber. Dilema era simpla: cine scoate timp mai bun, alergatorul sau biciclistul. S-au facut calcule, adunat timpi de pe diverse segmente de pe Strava si concluzia a fost ca alergatorii de top sunt peste biciclistii de top. Ramane de vazut daca asta se aplica si amatorilor din Brasov care ar da curs provocarii. Doar ca la prima editie nu s-a prezentat niciun alergator. Doar 5 ciclisti. Cu totii am ales acelasi traseu: Piata Unirii- Drumul Vechi- Poiana Mica- Asfalt pana la Rossignol- Drumul Rosu integral- Cabana Postavaru- Varful Postavaru. Radu ne pune pe fiecare sa ne fixam un target de timp. N-am nici cea mai vaga idee si zic la plesneala 1h45. Radu a zis 1h20 si mi se pare optimist cand ma gandesc ca dimineata am si coborat 1000 m de la Ascutit, dar om vedea ce va fi. Daca nu merg picioarele nici nu o sa insist. Totusi picioarele merg. Urc conservativ pe Drumul Vechi, dar scot al doilea timp personal. Pe asfaltul ce traverseaza Poiana incerc sa ma pregatesc moral pentru Drumul Rosu. Urmatoarea ora nu are cum sa fie usoara. Desi ultimile urcari dateaza din octombrie 2019, Drumul Rosu nu are cum sa fie o urcare placuta. Cel putin nu pe o bicicleta la care trebuie sa dai la pedale pentru a inainta. Suprafata de rulare e chiar dificila azi. Uscata, prafoasa, foarte usor sa pierzi aderenta. Cere maximul de concentrare si tot nu reusesc sa stau in sa toata urcarea. Cam de pe la statia intermediara incep sa il vad pe Marmota, dar nu reusesc sa il ajung pana la finish. Finish care s-a lasat nu numai cu push bike, ci si cu carry bike, caci Radu, organizatorul a cerut finish pe varf cu tot cu bicicleta. A doua oara am promis ca nu mai fac. Din lipsa de lumina am ales sa cobor cu Marmota tot pe Drumul Rosu si iata ca inchei la ora 21.30 o zi plina de vara.
Iata ca a venit luna iulie si eu inca nu am treceut pe raboj nicio tura in Postavaru. Si cand te gandesti ca in alti ani incepeam din aprilie...Totusi strang azi 50 km pe potecile de pe langa casa. Urcarile au mers foarte bine, coborarile au fost praf, toate, dar absolut toate.
Cum maine si marti dimineata se anunta o vreme impecabila, nu ma agit prea mult cu planuri de duminica si ies doar pentru o plimbare, pe seara, pe la Poiana Marului. Visinii inca nu s-au copt. Am gasit doar ceva ciresi salbatici, multa iarba cu polen si niste dealuri cu lumina faina.
Soarele darnic ma trezeste inaintea alarmei si imi toarna in vene energie si in suflet entuziasm. Radu nu da curs invitatiei mele de a urca pe Tampa pentru un mic dejun, asa ca ies la cursiera. Nu e timp pentru prea multu kilometri si ma las in voia drumului. Pedala nu a mers cine stie ce, dar a iesit o medie decenta pentru o ora jumate de pedalat singura.
Lunga pauza generata de iarna si pandemie a subminat masiv increderea castigata in toamna. Cred ca nici ture precum Saua Strunga la inceput de sezon nu au ajutat, caci am impresia ca nu m-am asezat (inca) pe bicicleta. Sectiuni care la finalul toamnei imi ieseau fara probleme, ma duc din nou in blocaj mental si Putreda nu se leaga deloc. Galbenul are ceva mai mult flow, doar pentru ca sut mai multe chicken- line-uri.
Soarele ma ajuta din nou sa ma mobilizez in dimineata asta, desi nu la ora dorita. Am totusi timp sa urc Valea cu Apa si sa cobor Saua Tampei-Iepure. Imi iese totul legat, inclusiv urcarea din Valea cu Apa. Nu m-as hazarda cu afirmatii precum "incep sa ma asez in sfarsit pe bicicleta", dar asta a fost o dimineata buna, cu poteci pustii si cu flow. Cu alte cuvinte, mi-a placut si as mai fi stat cat sa mai urc o data in Saua Tampei sau pe Tampa si sa cobor pe traseul de la BikeRace, dar mi s-a terminat bateria la casti si ma rodea stomacul. Asa ca am plecat spre casa, cat sa nu stric zenul.
Nimic nu intra mai bine inaintea unui cantonament de mtb ca o cursiera. La pranz. Covidul m-a invatat ca nu e niciodata prea mult soare, prea multa miscare, prea mult stat in aer liber. Asa ca profit de orice fereastra, inclusiv de pauza de masa. Pe seara imi iau picioarele obosite si le scot la o tura de mtb cu Claudia. Radu a lucrat aseara sa ii tuneze bicicleta si a reusit sa o faca cu 2 kg mai usoara, sa ii puna o furca functionala si niste cauciucuri cu balonaj mai mare. Ar trebui deci ca in noua forma bicicleta sa genereze mai multa incredere si sa fie mai fun. Asa cum ma asteptam, Claudia urca bine si coboara prost. Dar sunt pregatita cu o pleiada de trasee pe care sa castige incet, incet incredere. Prima lectie: lasa bicicleta sa curga, nu i te opune, ai incredere in ea, caci stie ce face.
Per total, dupa 12 km de mers, 2 cazaturi si 3 mici victorii, Claudia e entuziasmata si asta e tot ce conteaza.
Logic ar fi fost ca dupa cele 4 zile de la Paltinis, sa iau o zi de pauza. Dar socoteala din calendar spunea altceva, asa ca ma gandesc ca pe post de recuperare, merge o tura cu Claudia, la Pietrele lui Solomon. Conditiile erau propice: luni, prima zi din saptamana, dupa ploaie, frigut, noros. Nu imi pun mintea cu Claudia pe urcare si o las sa se duca. Nu am picioare pentru puseul ei de viteza. Inghet pe coborare, desi mi-am luat haine groase la mine. Dar nu suficient de groase. Respectiv imi lipsea geaca de vant. Ceea ce conteaza insa e sa creasca increderea Claudiei in bicicleta. Si pentru asta e nevoie de rabdare si exercitiu. Ca adult, rar te imprietenesti cu un sport care implica viteza, coordonare si echilibru peste noapte. E nevoie sa iti invingi niste frici. Sunt frici pe care le am si eu la bicicleta, doar ca la un alt nivel. Dar pot sa le inteleg, pot sa empatizez cu ele si poate voi reusi sa imi aduc contributia la depasirea unora dintre ele.
Ies in fiecare zi cu MTBul pe cam toate traseele dintre Poiana Brasov si Brasov, dar nu inteleg mai nimic din coborari. Toate potecile imi par spalate si reconfigurate de ploile din iunie/iulie. Nu imi gasesc nici echilibrul, nici increderea. Asa ca pana la Hateg (daca o sa merg) o sa pun MTBul in cui. Simt ca am nevoie de un reset.
Daca tot am hotarat sa fac o pauza de bicicleta, il conving pe Radu sa iesim la o plimbare pe Tampa, cu conditia sa il ajut cu pregatirile pentru plecarea la Paltinis.
Weekendul asta sunt singura acasa, asa ca dupa ce umplu pauza de masa cu o urcare in Poiana, pe seara ies cu fetele la o tura la zmeura. Miruna merge bine si hotarat, mananca zmeura cu mare spor si pana la urma s-a comportat exemplar pana la final.8 km, 2 ore de tropaiala efectiva, 350 m diferenta se nivel si un pas dezinvolt, cum numai copiii pot avea.
Cum Triada de MTB de la Paltinis a iesit din discutie din cauza ploii, am planificat o iesire cu colegii de munca. Aveam suficiente optiuni cu vreme buna pe langa Brasov, ca sa nu ma duc sa ma ploua la Paltinis. A iesit o plimbare faina, deloc pretentioasa, care s-a lasat insa cu picioare grele, semn clar ca am pierdut antrenamentul la tropaieli lungi.
 |
| Turism in vremea pandemiei |
Hateg se apropie. Habar nu am cu ce bicicleta ar fi mai bine sa merg si ploile zilnice din Brasov nu ajuta nici ele.
30 iulie Cursiera matinala si foculet de seara intr-un BunLoc
Dupa Hateg mi-am luat zile de pauza pe saturate. E interesant ca muschii se simteau ok, eu mai putin. Asa ca nu m-am grabit sa ma urc din nou pe bicicleta, insa in dimineata asta, cand am facut-o in final, am simtit din nou cum merge pedala. Perceptia unor picioare odihnite e nepretuita. Asa ca azi au curs QOMurile, cam pana la Mur de Bod unde sprintul dezlantuit al lui Radu m-a redus la tacere.
Seara, dupa munca, urcam la Bunloc prospectand un loc bun de foculet pentru aventuri in timpul saptamanii in grup mai mare. Azi suntem doar cu Laurentiu, dar apusul e fain si fumul focului nostru haiducesc ne ajuta sa tinem departe tantarii.
31 iulie 2 iesiri la MTB
Ambele esuate din pacate. Adica nu ajuta la nimic ca urc bine, daca cobor prost. Mai ales ca acum am termen de comparatie cu noiembrie 2019. Nu stiu ce am patit atunci, dar increderea ce o aveam e de negasit.
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu