Soarele continua sa fie prezent la datorie si noi iesim sa il sarbatorim cum se cuvine, caci acum vin zilele gri si cenusii. Stabilisem inca de ieri cu Simona si Dan sa ne vedem la locul stiut pe Tampa. Ni se alatura si Laurentiu. Pe langa festinul rasaritului, organizam si un festin culinar caci Simona si Dan au adus clatite si rodie, eu am adus gem si ceva budinca de casa, calda. Si o ceasca de cafea de caciula. Cobor apoi pe Serpentine si la 9 pornesc laptopul, cu bateriile incarcate pentru o noua zi de munca.
Bine, poate alergarea nu a fost chiar matinala, caci ora 8 numai matinala nu e, dar mi-a cazut bine pe moment. Doar pe moment. Cert este ca m-am bucurat de ea, m-am bucurat de miscare, de aleile de sub Tampa pavate cu frunze galbene neatinse de aproape nimeni astazi. De aerul curat si totusi nu foarte rece. De tempo-ul bun. Am plecat special la drum, ca sa imi ridic starea de spirit caci de cand cu noiembrie asta, cu ziua scurta si lumina lipsa, starea mea de spirit se duce constant la vale. Si stiu foarte bine ca cel mai bun remediu este miscarea in aer liber, la soare. Daca nu e soare, macar miscarea in aer liber. La mai putin de o ora de la alergat loveste ceva durere dubioasa la unul la ligamentul deltoid de pe laterala gleznei stangi si mi se zdruncina zenul zilei. Ies totusi pentru doua ore de lucru pe Dealul Cetatii sa ma bucur de singura zi cu soare darnic anuntata saptamana asta.
Glezna nu se simte ok, dar am sperante ca la bicicleta o sa fie bine. Asa ca ies la o cursiera, cu grija. Dar pedala merge si am vant de spate spre Rasnov. Continui apoi spre Bran pe asfaltul nou pe care am mers mult prea rar, doar ca sa descopar cu placere ca drumul spre Zarnesti s-a asfaltat. Mai erau fix 500 m in lucru, care acum sunt gata si iti permit sa legi o tura faina cu asfalt integral. Revin spre casa prin breteaua de la Schaeffler si trag linie multumita, dupa 60 km si o medie de 29.4.
Cu Tampa la indemana, orice zi de weekend poate fi salvata. E suficient un rasarit cu mare de nori, sau un loc nou descoperit la apus, pentru a trece ziua pe plus.
 |
| Rasaritul dintr-o zi de duminica |
 |
| Tihna, ceai cald si caldura soarelui |
 |
| La orice rasarit, merge si un apus. Acelasi munte, alta orientare |
V-am zis ca rasaritul pe Tampa creaza dependenta. Si de cand ma scol cu usurinta la ora 6, merg chiar zile la rand. Energizata dupa portia de frumos de dimineata, ies si la o cursiera la pranz. E posibil sa fie ultima, caci e din ce in ce mai frig. Simt cum aerul rece ma bate pe piept, desi sunt imbracata super bine, din cap pana in picioare. Daca in oras ceata se risipise deja, din campurile proaspat arate se ridica inca valuri translucide. Pedalez cu spor, cat sa ma incalzesc si sa ies la soare. Codlea- Vulcan merge bine, precum si Vulcan-Cristian. Am pastrat ceva picioare pentru breteaua de la Schaeffler, pe care voiam sa iau QOMul.
 |
| Let it be magic |
Lume multa azi pe Tampa, insa am admirat maxim ceata de peste drum. Faptul ca in oras era uscat ar fi trebuit sa ne dea de gandit. Macar a fost cald.
 |
| Poiana Ruia vs Tampa |
12 noiembrie - Circuit training cu Irina, sau unul din cele mai bune antrenamente de pana acum
Pe mine Radu m-a invatat sa ma dau de toti banii. Cam asa e si la sala. Nici cand mergeam la clasele de grup fitness de la Grand Fitness nu imi placea sa trag mata de coada, dar acum o fac chiar si mai putin. Si nu pentru ca Irina e cu ochii pe mine, ci pentru ca asa am invatat sa fac treaba. Sa strang din dinti si sa dau tot ce pot. Sa imi gasesc ritmul acela care sa ma duca pana la capatul clasei/ turei/concursului chit ca asta inseamna 3/4 seturi sau ore de trasee. Si chiar daca s-ar scurge ora si s-ar pogori un al 5-lea set, as baga capul in pamant si l-as face si pe acela, cat de bine pot. Si azi a fost unul din acele antrenamente reusite. Imi plac in mod special antrenamentele de tip circuit pentru ca sunt o combinatie faina de intervale extrem de variate (cam 8-10 statii de lucru). La inceput, cand mergeam la sala pe bune, imi era greu sa retin statiile si exercitiile si am stricat asa cateva ore de grup. Apoi am invatat exercitiile si imi era din ce in ce mai usor. Acum imi iese aproape natural :). Sper ca prin primavara cam asa de natural sa imi iasa si flotarile, preferabil cele in trx.
Nu mai sunt multe zile care sa permita o urcare in Postavaru si asa cum am recunoscut fata de Suzi, voiam QOM-urile acelea. Teoretic nu aveam scuze sa nu le iau, caci Drumul Rosu este in cea mai buna stare posibila, cu ceva pamant in plus si nivelat bine, aderenta este, bicicleta usoara am, rapoarte am . Intrebarea era daca am si picioare dupa cele doua zile din weekend.
Nu reusesc sa ma mobilizez suficient de devreme pentru a pleca cu Radu sa prindem rasaritul pe Postavaru, dar poate ca a fost mai bine asa, caci m-am dat de toti banii si la deal si la vale.
Plec tarziu de acasa, cam in acelasi timp cu rasaritul. Am nevoie de peste 30 de minute sa imi fac curaj cu o cafea si ceva dulce, sa ma imbrac si sa ma dezbac de 3 ori. Totusi pana la urma ma urnesc. Fara o tinta clara. Stabilesc cu mine insami sa merg pana la Solomon mai intai si apoi sa ma mai gandesc ce fac, in functie de cum ma simt. Asfaltul merge greu dar ma incalzesc, usor, usor. Aleg sa urc pe Drumul Vechi cu gandul sa pastrez Stejerisul ca varianta de retragere daca nu merge treaba. Imi indes castile in urechi, pun ceva muzica buna pe care nu am mai ascultat-o de multa vreme si ma apuc sa invart pedala. Intru un flow. Efortul, muzica, gandurile, toate sunt acordate pe aceeasi nota. Ajung in Poiana Mica si acum imi e clar ca o sa urc in Postavaru. Cochetez cu ideea de a-mi lua ceva de mancare din Poiana Brasov, dar la singurul magazin deschis e coada, asa ca plec mai departe. Ma bazez ca pana sus ma tine cafeaua de acasa. Sunt reglata termic, aerul rece si ud a ramas in oras, eu imi dau intalnire cu Piatra Craiului in Poiana Ruia. Urc bine si rotund. Magura Codlei se ridica peste drum, depresiunea e sub plafon, eu sunt mangaiata de lumina, caci soarele nu a ajuns inca la mine. Nu stau mult nici la cabana, doar cat sa ma imbrac si sa ma pregatesc de coborare. Cobor pe Familiar, desi poteca nu imi e chiar cunoscuta, totusi nimeresc toate bifurcatiile. Cobor doar ce stiu ca pot sa cobor, ma dau jos acolo unde nu sunt sigura. Nu bravez nicicand, dar cu atat mai putin cand sunt singura pe poteci. Intru in sfarsit in teren cunoscut la Bancuta si de acolo ii dau blana la vale. Aderenta este perfecta in ciuda frunzelor, trasele se vad, potecile sunt pustii, mie nu imi este frig. De fapt este chiar placut prin padure, mai placut ca in Saua Tampei ori in Poiana Ruia unde daduse deja bruma serioasa. Ajung acasa la 10.30, cu 1000 m in buzunar, 30 km, o medie de peste 10 km/h . Asta nu se poate numi decat un sfarsit bun de sezon si un inceput si mai bun de saptamana.
Cand repornim subscriptia la Zwift este semn clar ca a venit iarna
Temperaturile nu vor mai sari de 2-3 grade incepand de sambata, asa ca e momentul sa punem cursiera in cui si sa trecem indoor. Anul asta am si strategie pentru lunile de Zwift. Incepem usurel, cu o luna de adaptare in care fac un training plan pentru distanta de fond si cateva social ride-uri de categoria D in prima saptamana, de categoria C in saptamana a doua, niste antrenamente de grup pentru categoria C in saptamana 3 si la final, 2 curse de C in saptamana 4. Apoi tragem linie, ne odihnim si facem cateva teste de FTP ca sa vedem de unde pornim. Am invatat in iernile anterioare ca e bine sa imi dau timp ca sa ma reasez pe bicicleta, sa ma reobisnuiesc cu trainerul, cu intensitatea diferita etc. Starea de urgenta din primavara m-a invatat ca pot sa stau chiar si 2h-2h30 pe trainer, totul e sa imi dau timp, sa acumulez volum specific. Si cum iarna se anunta lunga, caci a inceput devreme, nu vad de ce nu m-as tine de plan. Pana in martie e cale lunga...
Cum la munte s-a pus un praf de zapada si temperaturile au scazut la nivele comparabile cu miezul iernii, cel mai bine merge o drumetie insotita de socializare. Alegem Baiului/Neamtului pentru a profita la maxim de orele de soare. Cu vantul ramanea sa vedem cum ne descurcam, dar am avut relativ noroc, caci nu ne-a dat de furca decat intre varfurile Rusu si Stevia. Radu este cuprins de frenezia pozelor, Claudia face aranjamente foto cu o cana scobita in lemn de cires si aburii ceaiului din termos, Suzi si Iustin merg cu spor, eu povestesc cu Muha despre echipamente usoare de schi de tura etc. Ne incearca amintiri din ture petrecute pe la stanele din zona, articulam timid dorinte si planuri (mai ales Claudia care vorbeste de ceva ture de bicicleta pe aici). Pentru a cobori de pe Stevia alegem piciorul din mijloc si desi nu e nimic atragator, macar coborarea e cu spor. Continuam ora de sport pe lungul forestier ce ne va scoate la telegondola, sa tot fie cam 6-8 km. As schimba un singur lucru din tura asta: bocancii de 3 sezoane cu care talpile mele trebuie sa se reobisnuiasca cat de curand. Ar fi fost mult mai potrivite niste ghetute joase (era prea frig pentru adidasi), dar folosim ce avem, pe principiul ca cea mai buna oferta de Black Friday e aceea in care economisesti 100% caci nu cumperi nimic.
Jurnal Claudia aici
Primul Postavaru Morning Glory pe sezonul acesta. Cu exercitiul atator dimineti in care m-am trezit la 6, 5. 30 este mai mult decat acceptabil. Este incredibila schimbarea produsa in ultimile luni, de la fluture de noapte, cu randament crescut si miscare in a doua parte a zilei, la sculat la ora 6 fara alarma, miscare dimineata si culcat la ora 9.30. Si in mod curios, mi se pare mult mai fain asa. Daca simt ca activarea nu merge in mod natural, rezolv repede cu o jumatate de ceasca de cafea diluata, ce ma tine in priza pana la ora 10. Chiar si via Postavaru, daca e nevoie. Si astazi e una din diminetile acelea, in care incepi sa tropai la ora 6.45, pulsul iti sare in aer la prima panta mai abrupta de pe Bradul, aburii calzi ai respiratiei trec prin bandana si te bucuri cu toata fiinta ta ca esti aici si nu in plapuma de nori ce acopera intreaga depresiune si se intinde pana la poalele Pietrei Craiului. Doar Magura Codlei si Stejerisul ies putin din ea. Soarele isi face datoria ca in fiecare dimineata, insa nu am mult timp de pregetat, caci la 9 trebuie sa fiu la Irina. Asa ca pun snowline-urile si ii dau la vale pe un Drum Rosu suprinzator de placut pentru alergat. Dupa asemenea inceput de zi, antrenamemtul de la Irina nu poate sa iasa decat foarte bine.
O alta dimineata senina, o alta urcare in Postavaru. De data asta ne insoteste si Andrei si este destul de multa lume pe partii. Merg bine atat urcarea cat si coborarea si pentru ca am muschii calzi si o urma de cofeina in vene, merge si un zwift, inainte de a incepe munca.
Au trecut cam doua saptamani de Zwift, cu ceva pauze datorata turelor de trekking si iesirilor la Morning Glory, dar e totusi timpul sa crestem putin intensitatea si sa incepem sa redevenim confortabili cu zona 4. Desi planul era sa fac un singur antrenament de zona 4, intra doua, cu putina pauza intre ele.Macar daca nu am iesit afara, am facut ceva spor(t).
0 comments:
Trimiteți un comentariu