2020 a fost un an de pomina, ce a dat peste cap societati, familii, relatii, vieti. Viorela se intreba acum cateva zile cine s-ar fi asteptat sa ajungem la final de an in aceeasi stare de incertitudine si partiala salbaticire in care am fost obligati sa traim din martie incolo. I-am raspuns ca multi oameni se asteptau la asta, ca pe mine nu ma mira cu nimic situatia actuala si ca stiu foarte bine ca mai avem de strans din dinti, inca vreo 6 luni.
2020 a fost un an al incertitudinii si asa va fi si inceputul lui 2021. Fara planuri si cu putina interactiune sociala comparativ cu standardele normale. Cu bucurii mici, iesitul in natura fiind cel mai bun exemplu. Andrei Alexandru definea anul ce tocmai se incheie prin cuvantul cheie "adaptare". Eu il definesc prin "incertitudine, nesiguranta". 2020 ne-a aratat brutal ca nimic nu este permanent, de la planuri de vacante si pana la rutina jobului, toate s-au intors cu fundul in sus. In timpul carantinei ce s-a lasat ca o perdea de nemiscare peste intreaga Europa in primavara, liderii europeni, in frunte cu cancelarul Germaniei vorbeau despre Noua Normalitate. Toamna deja Noua Normalitate era Normalitatea si viata din 2019 era Vechea Normalitate. Interesanta schimbare de perceptie, in doar 3-4 luni. Normalitatea inseamna acum lucrat de acasa pentru toata lumea, inseamna purtat masca peste tot, inseamna spalat pe maini mai des ca bautul apei, inseamna oximetru, termometru, inseamna stat acasa la cele mai mici simptome. Mi-a displacut profund faptul ca pandemia ne-a tinut departe de parinti si in rarele si scurtele momente in care ne-am vazut, ochii si vocea erau cele care tineau loc de mama si fiu. Si daca e sa imi doresc ceva pentru noul an, atunci dorinta imi e simpla: sa fim sanatosi si sa pot calatori, cu mama, in siguranta, in vacanta promisa si dorita, in Portugalia.
In Ianuarie iarna se simte inca iarna, noaptea e lunga si soarele rasare tarziu, asa ca e luna clasica pentru Morning Glory. Reusim unul chiar original, la varful Omu, cu mare de nori peste intreaga Tara Barsei.
Febuarie vine cu primele ture de cursiera si cu o bucatia mica de concediu, in Tenerife. 5 zile de bicicleta (din 6 petrecute acolo), 13000 m urcati, de 3 ori pe Teide, fructe de mare, doi oameni faini pe care i-am cunoscut mai bine in serile calduroase petrecute in fata unui pahar de vin si a unei cine mereu diferita. Peste toate astea, am si lucrat si mi-am vazut in continuare de meditatiile la spaniola.
Martie s-a scurs inegal intre doua saptamani pline in Andalusia (si vai ce bine ca ne-am luat concediu in primavara) si 2 saptamani de stat inchisi intre 4 pereti la intoarcerea din Spania, intr-un fel de carantina fortata, cand numarai cazurile de Covid pe degetele de la o mana si orice caz era vazut ca o ciudatenie a naturii. Au fost locuri noi in Andaluzia, o regiune de care ne indragostim din ce in ce mai mult, cu fiecare vizita. De data asta, dupa ce am prins gustul in Tenerife, am mers in regim de concediu: masina inchiriata, cazari faine, ture de cursiera lungi si zile de pauza umplute cu vizite culturale. Cu ajutorul pandemiei am vazut Alhambra, am aflat cum poti sa urci si sa cobori din Sierra Nevada si sa nu mori de frig, am regasit salamul , cascavalul si bagheta de benzinarie la 1 euro si ne-am intors arsi de soare. Pacat ca apoi am trait pe creditul soarelui de atunci cale de 2 luni.
In Aprilie, noi si 85% din populatia Europei am stat inchisi in casa. Zwiftul a fost unica si principala distractie. Am fost constiincioasa cu temele la spaniola, am vizionat cursuri pe Pluralsight si zilele au trecut greu, s-au tarat pe langa noi, cu ochii pe stirile internationale.
Jumatatea lui mai a adus cu sine si mult prea dorita eliberare si in primul weekend de liberatate am facut o mica tur a de bikepacking prin jurul Pietrei Craiului, descoperind locuri noi aproape de casa si bucurandu-ne de tot ce aduce cu sine o epica: miros de stana, foculet, terciul si cafeaua calde de dimineata etc.
Iunie a deschis sezonul turelor adevarate de bikepacking, cu o explorare a Cindrelului si a partii centrale din Lotrului. Lotrului de altfel a fost revelatia verii si vom mai reveni pe acolo.
Iulie a venit si cu primul concurs al anului (Tara Hategului MTB Stage Race). Si dupa concurs, puteam sa jur ca va fi si unicul, pentru mine, dar bine ca nu am facut-o, caci m-as fi inselat. Am facut o echipa suprinzatoare cu Radu si desi a fost greu pentru mine, am mers zi de zi mai bine si am terminat in final pe 2 la mixt.
In August punctam din nou cu o tura faina de bikepacking in Parang-Latoritei si, bineinteles, Lotrului. Bine, in Parang mai mult am carat bicicleta in spate, dar in rest, chiar am pedalat. De data asta ne-a insotit Cristi si as spune ca i-a si placut, dupa vreo doua zile s-a obisnuit cu starea de usoara si vesnica transpiratie, cu dormitul boschetaresc la hamac si mirosul de fum din fiecare seara. Pe langa asta, merita mentionata si o lunga tura de trekking, intr-o intrecere prieteneasca de Rogaining organizata de cei de la CPNT. Cu ocazia asta am explorat in detaliu traversarea Cai-Fagaras, intr-o duminica cu ceata si burnita, in care nu cred ca am fi gasit ceva mai interesant de facut.
Septembrie vine cu o noua tura de bikepacking, de data asta in munti noi. Descoperim Godeanu si petrecem 4 zile excelente, cu bivuac, hamac, un refugiu izolat, foame mare si multe idei pentru alte ture in zona Tarcu, Godeanu, Retezatul Mic.
Octombrie a fost in esenta despre un singur weekend cu doua concursuri, ambele la Pucioasa. Sambata, MTB pe traseul de la Alpine Challenge, iar duminica The Wall (aka Sultanu). Am mers la tura scurta la ambele, dar picioarele au fost la locul lor si am fost foarte multumita de pretatia mea din acel weekend.
Noiembrie ne-a facut o supriza neplacuta, caci a venit cu mult frig si primele ninsori. Am pus bicicleta in cui si am incaltat pantofii de drumetie pentru una din cele mai frumoase ture ale toamnei, pe Cascoe si Boteanu.
Decembrie
Daca Radu s-a indeletnicit cu schiul si bicicleta afara, eu am bifat Zwift si multe drumetii, 2 din ele alaturi de Claudia. Cea mai faina a fost cea din Bucsa, intr-o zi de decembrie in care puteai face plaja la tricou.
 |
| by Clau |
Merita insa mentionate si cele doua foculete nesperate (cel de Solstitiu si cel de Revelion).
Si la final, cateva statistici ale anului si cateva comentarii pentru cifrele sportive din 2020, comparativ cu cele din 2019:
In mod total suprinzator pentru mine, in ciuda celor doua luni in care am stat inchisi in casa si activitatea fizica s-a limitat la indoor cycling, s-au strans un numar similar de ore. Si spun ca asta e suprinzator, pentru ca dupa standardele proprii, 2019 a fost probabil unul din cel mai buni ani din punct de vedere al formei fizice. Cu exceptia a doua-trei saptamani la finalul calatoriei in America de Sud si revenirea in tara m-am simtit excelent, am mers excelent, m-am adaptat foarte bine la altitudine si la efortul zilnic, am slabit cam 5 kg si am reusit sa imi pastrez noua greutate etc.
De aceea, nu ma asteptam deloc ca 2020 sa fie comparabil cu anul anterior. Pe de-o parte au fost cele doua luni de carantina, pe de alta parte au fost diverse probleme de sanatate care m-au sacait toata vara si rare au fost zilele din vara asta, in care nu m-a deranjat nimic. De aceea nu imi explic cum s-au strans nici mai multi kilometri si nici mai multa diferenta de nivel. Este misterul anului pandemiei, un an cum nu a mai fost si cum sper ca nici nu va mai fi cate zile oi avea.
0 comments:
Trimiteți un comentariu