luni, 9 mai 2022

Triada de MTB. Avrig. Cursa de 1 zi

Am si eu cateva concursuri de bicicleta, organizate an de an si la care nu am fost niciodata, din diverse motive:  e prea devreme in sezon (Avrig), e prea tehnic (Geiger), nu s-au aliniat planetele (Gentlemen's Race).  Daca traseele de la Geiger si Gentlemen's Race imi sunt cunoscute, respectiv familiare, la Avrig, habar nu aveam despre ce e vorba, desi nu e chiar la capatul tarii raportat la Brasov si cumva, in fiecare an, ma gandeam ca primavara asta sigur ajungem in zona, cu cateva saptamani inainte de concurs, sa ma conving daca e sau nu e de mine. Nu s-a intamplat, nu am ajuns. Anul asta eram cel mai aproape din ultimii 3 ani sa ma inscriu la stage race, dar anumite planuri in familie au avut castig de cauza. Asa ca stage race-ul ramane pentru un alt an si in 2022 incerc marea cu degetul la cursa de o zi, evident traseul lung.

Vorbeam dupa cursa cu Anastasia si ii explicam ca pentru mine nu prea exista nimic altceva in afara de traseul lung. Pe de-o parte pentru ca stilul meu de mers e mai diesel si cu cat traseul e mai lung, cu atat diferentele dintre mine si fetele din fata scad. Pe de alta parte, are clar de-a face si cu varsta. Pentu juniori si cadeti, sa stai 4-5-6 ore pe traseu, la intensitate de zona 4 nici macar nu e recomandat. Ei au tot timpul din lume si mi se pare oricum fain ca sunt din ce in ce mai multe fete tinere care intra in echipe de ciclism si se strang suficiente pentru a avea podium complet la Cadeti si Juniori.

Revenind la Avrig, inca de la plecare aveam sentimente amestecate legate de concurs. Stiam ca nu e concurenta la tura lunga (eram doar 2 fete) deci cumva totul era sa termin. Pe de alta parte mi-as fi dorit sa merg bine, doar ca primavara asta, dupa ce mi-am luat o cazatura gratuita in Postavaru, cobor mai prost ca oricand. Am stat putin pe MTB, traseul e de fuga, cu diferenta mica de nivel raportat la cei 70 km (nici asta nu mi se potriveste). Asa ca duminica, la Avrig, totul e posibil.

Am plecat destul de relaxata in concurs si foarte din spate (cand m-am trezit eu la 10.20 sa ma pun la start era deja o multime de lume stransa). Asa ca de indata ce intram pe prima urcare, pe asfalt, apas pedala cu simt de raspundere. Macar aici sa se vada orele petrecute pe cursiera primavara asta. Pe MTB nu am power meter, asa ca nu stiu cati watti ies, dar pulsul e la locul lui (adica in zona 3-zona 4) si progresul e evident, caci depasesc constant. Prima urcare merge bine, doar ca pe prima coborare, inevitabilul se produce si ma ajunge Emese. Recuperez pe a doua urcare, ma depaseste din nou pe bucata valonata, raman in contact vizual cu ea o perioada, dar din pacate, dupa fiecare urcare vine o coborare si cum ziceam, coborarile sunt punctul meu slab (mereu, dar mai ales in primavara asta). Fix pe primul segment marcat ca dificil, concurentul din fata mea rateaza un viraj la stanga si reuseste sa sara peste ghidon si sa aterizeze in tufisurile de pe margine. In acel moment, orice urma de elan se curma, declipsez cuminte si sa vezi cum cobor eu pe langa bicicleta. 

Ritualul se repeta absolut la fiecare coborare si fix pe una ca asta ma depaseste si Szidonia. La momentul asta nici macar nu am compilat ca are numar de tura lunga...O prind din urma in primul punct de alimentare unde eu nu opresc caci am si apa si geluri, si mergem impreuna pe urmatoarea urcare, unde daca imi amintesc bine era si un segment de uphill cronometrat. Trec in fata, insa evident, doar pana vine coborarea . Pe ultima coborare ma depaseste si Anastasia si nu pot decat sa ma consolez ca vine barajul. Las putin pedala, caci din spatele meu se aud 2 baieti si intram impreuna pe baraj. Baietii incep tare si momentan nu sunt invitata sa duc trena, asa ca ma pun in roata lor, cat sa cobor pulsul. Ajung repejor in zona 3 si cam de acum incolo as putea sa duc si eu trena, dar primesc asigurari ca stau bine unde stau, caci ei sunt la tura scurta si eu mai am ceva din concurs....Adevarul e ca da, mai am ceva din el, dar nu ma impacientez, caci profilul arata o urcare lunga si o coborare la fel de lunga si fara probleme tehnice, pentru bucla spre Suru. Ca nu a fost chiar asa, e alta poveste...

Momentan ma incadrez fara probleme in cut off-ul de la kilometrul 38. In punctul de alimentare de la kilometrul 40 ma asteapta Iustin cu bidonul (mii de multumiri, pe aceasta cale), dar am apa sa ajung pana in PA3, asa ca doar scap de unul care e gol si imi prisoseste. Si acum sa revenim la traseu. Urcarea aia lunga din profil? E o mare teapa. Teapa cu T mare. Inainte de ea vine un camp minat cu smocuri de iarba si damburi. La inceput imi zic ca e doar o pajiste pe care o traversam, uite ce frumos se vede Fagarasul in dreapta, e chiar superb locul, trebuie venit aici cu masina sa stai la cort etc. Dupa 2-3 kilometri deja, cand la orizont nu se vede nimic altceva decat aceeasi imensa pajiste verde si o linie de stegulete portocalii, incep sa imi reconsider pozitia. Rabdarea e pusa la grea incercare. Incepe sa ma doara spatele, incep sa ma doara articulatiile de la stanga de la atata zdruncinat. Mi se pare ca merg agonizant de incet pe aici si ma si gandesc ca o sa petrec o ora intreaga in acest regat al smocurilor de iarba si galmelor....

La orizont vad doua siluete, dar nici nu ma apropii, nici nu ma departez de ele. Cand ajung in ultimul punct de alimentare constat ca una din siluete era Dan. Iarasi profit de organizare si nu fac decat sa le cer voluntarilor sa imi dea bidonul pregatit inca de la start. Geluri inca am, suficiente pana la finish. Ma bucur sincer ca m-am intalnit cu Dan si ma bucur la fel de mult ca avem cativa kilometri de drum forestier ca in palma. Simt ca in sfarsit intru si eu in filmul care trebuie. Padurea de foioase ofera umbra si racoare si suprafata de rulare e chiar mai buna ca forestierul de acasa. Apoi urmeaza o portiune valurita, de culme, pe care din nou mergem impreuna, doar ca trebuie sa ma opresc scurt sa imi strang un surub la maneta de frana, asta daca nu vreau sa risc sa il pierd pana la sosire, caci jocul pe care incepuse sa il aibe acum 10 kilometri a devenit tot mai mare si mi-e ca pierd surubul pe ultima coborare. 

Din fericire, cum nu e nimic abrupt, pastrez contactul vizual cu Dan, ceea ce ma ajuta mult pe partea de orientare, caci in locul drumului evident, poteca e trasata cand pe stanga, cand pe dreapata, printre copaci si iti trebuie destula atentie sa observi urmatorul marcaj (ideal era daca acolo unde poteca traversa drumul, se inchidea cu banda). Revin in spatele lui Dan intr-un alt moment in care marcajul e usor deficitar, caci fix acolo m-am balbait si eu acum 20 de kilometri, deci stiam bine locul si bifurcatia. De aici am cam mers impreuna. De fapt in 3 caci mai eram cu un baiat de la Scott. Si da-i si continua agricultura pe tot felul de drumuri de pamant, pe langa ogoare, pe iarba si din cand in cand si pe ceva asfalt si drum de tara unde dadeam pedala cat puteam, mai ales ca intrasem deja sub auspiciile favorabile ai ultimilor 5 kilometri. Pe tot ce insemna drum acceptabil, mergea pedala fix cum trebuie si daca mai era vreo ora de forestier, se rezolva si ea, fara probleme. Numai smocuri de iarba si galme sa nu mai vad.

Cum nu am mai vazut-o de la jumatatea concursului pe Szidonia, nu ma mira cu nimic informatia primita de la Radu legata de locul 2 (din 2) si nu imi ramane decat sa trag ceva invataminte din concursul de astazi si sa ma pregatesc (poate nu doar moral) pentru o luna Mai, plina, cu Cozia si apoi Gentlemen's race. 


Credits Tibi Hila


2 comments:

Claudia spunea...

Trebuie sa recunosc ca descrierile de la concursurile tale de MTB sunt mai intense ca ale mele de la alergare :D
La cât mai multe podiumuri, sezonul e abia la început!

Mihaela Diaconescu spunea...

Da, sezonul abia a inceput... Si sper ca parintilor nostri le va face placere sa se plimbe cu noi, prin tara :D