joi, 13 octombrie 2022

Am intalnit-o in sfarsit pe Dara


"Asteptam cu drag, dor si nerabdare turele de trekking alaturi de Claudia. Recunosc ca mi-ar fi placut o incursiune in Fagaras, poate spre marea noastra restanta- Urlea - Dara. 2 zile wild in Fagaras, cu dormit la cort, raman visul unei vacante viitoare". Asa imi incepeam jurnalul celor 2 ture din August, alaturi de Claudia. Cu o dorinta. Si poate ca e putin adevar in vorba care zice ca dorintele rostite sunt pe jumatate implinite. Cumva pe neasteptate, dar cu bucurie, Claudia a venit pentru cateva zile in tara, iar eu am cateva zile de concediu in plus, de folosit exact la final de septembrie/ inceput de octombrie. Asa ca dupa bucuria numita MPC ne continuam planul cu tura promisa in Fagaras. Radu ma ajuta sa cizelez ideea initiala si sa fac planul perfect pentru tura perfecta: o urcare prin locuri mai putin umblate din zona Urlea, o noapte la refugiu, cu luna plina si rasarit din usa adapostului si o zi intreaga pe creste. Totul alaturi de cea mai buna prietena.
"Give every day the chance to become the most beautiful day of your life". Mark Twain

Muchia Trasnita incepe cu urcusul abrupt pe un vechi drum de exploatare, cazut acum prada vegetatiei. Ne incurcam pasii prin rugii de zmeura, asudam in padurea inca deasa si castigam altitudine incet si constant. Ne bucuram cand intersectam punctul albastru ce vine dinspre Lisa, caci de acum parcursul ne va fi mai usor. In golul alpin, Claudia face cunostinta cu jnepenii arsi ce dau probabil nume muchiei. Peisajul pare post-apocaliptic, mai ales ca ne gasim in niste straturi succesive de nori subtiri, ce plutesc pe langa noi si ne inchid orizontul in toate directile. Suntem doar noi, o ceata laptoasa si scheletele gri ale jnepenilor ce au ars de la radacina.


De data asta, gasim poteca corecta, ce ocoleste cataclismul pe care l-am traversat stoic, cu Radu, acum un an. Singurul care ne insoteste e vantul, partener obsesiv...Suntem lenese si nu ne oprim sa culegem cateva cazaturi din zona jnepenilor, ci urcam cat mai sus. Iar ienuparul, aveam sa aflam cateva ore mai tarziu, nu arde nici pe departe la fel de bine ca jneapanul...

Refugiul e neschimbat. Un adapost multumitor, curatel, cu priciurile puse pe jos. Dar e numai al nostru, asa ca le putem alege pe cele mai bune si ne putem incepe ritualul de seara. Vantul continua sa isi faca numarul afara, luna se ridica rotunda si perfecta dinspre nord, iar noi, zgribulite, iesim din refugiu in cautarea unui loc unde sa ne facem vatra. Pietre sunt suficiente, focul se aprinde repede, doar ca lemnele uscate se termina si ele cu rapiditate si tot ce ne ramane e sa ne luptam cu lemne ude, sa resuscitam fiecare focul cate o data si sa facem inhalatii serioase cu fum.



Somnul  nu e vreo izbavire, ci e agitat si alarma de la ora 7 nu ma supara deloc. Afara e frig, suficient de frig cat sa nu rezist sa stau si sa astept rasaritul. Totusi frigul de octombrie e un semn bun. Semnul unei zile superbe, cu vizibilitate si aer clar. Zapada defineste muchiile si vaioagele, adauga un plus de contrast  si scoate la iveala linii pe care altmiteri nu le-ai vedea nici vara si nici  iarna.



Urcarea spre Cheia Bandei nu e chiar usoara, desi bagajul ni s-a mai imputinat. Pauzele sunt dese, nu neaparat pentru ca am fi noi obosite, ci pentru ca in jurul nostru este atat de frumos. Nori firavi, ceturi diafane ca un fum incep sa se ridice din vai si sa urce spre varfuri. Si noi nu ne mai saturam de privit. Mai intai spre Muchia Dragusului care se profileaza peste drum, iar mai apoi, cat pot ochii nostri sa curpinda din lunga creasta a Fagarasului (cam din Curmatura Zarnei si pana la Vistea Mare-Moldoveanu).




In zapada batatorita in poteca de creasta putem citi urmele oamenilor ce au trecut pe aici in weekend. Dar azi e luni si nu se cade sa deranjam Facebook-ul cu pozele noastre din salbaticie si sa ne facem dusmani. Dupa ce i-am spamat pe prieteni ne vedem de drum. Spre Dara. Dam ocol Caldarii Bandei si apoi facem cunostinta cu lacurile din Rezervatia Naturala Golul Alpin Valea Rea-Zarna. Niste ochiuri mari de apa ce imi amintesc de salba de lacuri cu nume de fete din Retezat. Si in mintea mea mai rasare o pentru o noapte de vara, la cort, in Fagaras...

Curmatura Zarnei precum si Lacul Urlea raman pentru alta data. Trebuie sa las mereu motive sa ma intorc in zona Urlea caci estul Fagarasului este mereu prima optiune datorita apropierii relative fata de Brasov.
Lacul Urlea

O diva ce nu se mai lasa dusa

In drum spre Dara


A doua trecere pe la Urlea

Culmea Mosu/Mosuleata e lunga cat o zi intreaga de tropait. Si noi ne grabim deja spre casa. Varfurile se invaluie in nori din ce in ce mai grosi, semn ca spectacolul s-a terminat. Ma uit mai degraba cu interes spre spectacolul padurilor de sub noi, caci acum, la ceas de toamna, culorile se preschimba din unele in altele, pe masura ce coboram. Tufele rosii de afine lasa loc frunzelor foioaselor care lasa loc unui drum-ravena din ce in ce mai degradat in partea inferioara, astfel incat deja ma gandesc sa uit de coltii Brezei si sa imi incerc norocul si prin Valea Pojoratei. Fagarasul va ramane mereu acolo, mereu cu capul in nori, mereu cu toane si mereu dorit si visat. Caci turele in Fagaras sunt cu totul si cu totul speciale. Mai ales acum, cand turele lungi de hike sunt din ce in ce mai rare.
Iarba galbena de octombrie-noiembrie


Foto eu si Claudia