sâmbătă, 26 august 2023

Mangart - one small family adventure


Mangart a fost primul meu contact cu Triglav-ul si a fost uau la prima vedere, devenind "ok" dupa ce am revazut Dolomitii. 

Triglav-ul nici macar nu era pe lista ca destinatie de concediu pentru anul acesta, dar vremea ploioasa anuntata pentru Dolomiti ne-a convins sa economisim 2-3 ore din drumul spre Cortina si sa ne oprim in Triglav. 

Aici, activitatile au variat intre sesiuni de vegetat dupa o noapte intreaga de condus, ture de bicicleta, plimbari pe la raurile cu apa ireal de albastra si o aventura de o zi, in 3, un fel de bike-climb-bike adaptat la varsta de 6, spre si pe Mangart, un var de pe granita dintre Slovenia si Italia.

Ce a fost inainte de Mangart

Probabil ca  road cycling-ul nu e printre activitatile cu care as fi asociat Triglavul in mintea mea, insa la fata locului am constatat ca era plin de oameni pe cursiere si biciclete de gravel/ touring, multi mergand in regim de bikepacking.

Pasul Vrsic pe care l-am folosit ca poarta de intrare cu masina nu m-a impresionat cu nimic, datorita asfaltului prost, drumului ingust si acelor de par, de am si obosit cu Marius sa numar la serpentine.

Dar urcarea spre Mangart propusa de Radu chiar parea sa aibe potential, fiind pe un drum secundar, care se termina undeva in parcarea de la 2000 m.

Chiar si drumul principal spre Predel (un pas mai mic, auto, pe granita dintre Italia si Slovenia) mi-a placut, fiind liber si placut la pedalat in orele diminetii. 

Distractia principala a zilei era insa urcarea de 9 km cu 900 m elevatie pe un drum cu taxa pentru masini si motociclisti, construit de armata italiana in al doilea razboi mondial. Istoria a facut insa ca in zilele noastre, Slovenia sa se laude cu el, ca fiind cel mai inalt drum din tara. La drum au lucrat cam 500 de oameni, timp de 6 luni, impartiti in echipe de 10 oameni, fiecare avand asignat un anumit segment de drum si lucrand simultan la toate segmentele. Se lucra in schimburi de 12 ore, existau 2 linii de aprovizionare cu mancare si unelte si in general, din ce spun slovenii, moralul era sus. 

In ciuda gradientului mediu de 10% si a celui maxim de 22%, drumul e chiar placut cu rapoartele potrivite, traversand etaje succesive de vegetatie de la padurea de foioase umbroasa si racoroasa, trecand prin padurea de zade ce miroase a rasina incinsa la orele amiezii si terminand in zona golului alpin, acolo unde se deschid perspective largi in jurul varfurilor din jur. 

Am intrat pe drum in ritm de zona 2,  pierduta in ganduri diverse. In primul kilometru ma depasesc 3 baieti pe curisera, ce nu au insa un ritm imposibil si decid sa incerc sa ma tin de ei, in speranta ca acest efort punctual de zona 4 ma va scoate din letargie. 

Ac de par dupa ac de par suntem acolo, intr-o cursa nevorbita de-a soarecele si pisica, pana pe la 1600 m, cand impulsionata de soare si de dorinta de a iesi mai repede in locuri deschise, apas mai cu ravna pedala si ma despart de ei. Incerc sa ma gandesc care ar fi cea mai buna strategie sa revin aici si cu Marius si sa facem drumul asta in coborare, cat sa ne bucuram de fiecare viraj.

Mangart - one small family adventure


Cand am fost ieri cu bicicleta spre Mangart nu ma asteptam sa revenim chiar a doua zi, si cu siguranta, nu la hike. In imaginatia mea, o invarteala cu bicicleta pe platou plus coborarea spre Predel aveau sa fie suficiente si nici nu mi-a dat prin cap sa citesc cum se poate ajunge pe varful cel fotogenic, din doua motive:

1. Nu mai urcam a doua oara pe aici, pe bicicleta, pentru ca mai sunt si alte drumuri faine de descoperit. 
2. Nu credeam ca ar exista ceva poteca abordabila pentru un copil de 6 ani care sa duca pana pe varf, iar via ferrata aferenta nu era pentru incepatori. 

Insa Radu a fost de data asta mai bine documentat si mi-a trimis un link de pe summitpost cu ruta clasica italiana, un traseu de drumetie, de dificultate moderata, ce mergea pe fata italiana a varfului, invizibila de pe partea slovena. Dificultate moderata, dar echipat cu cabluri, 2-3 ore de urcat. O descriere sumara, care ma face sa fiu prevazatoare si sa indes in rucsac de toate. Echipament de via ferrata pentru Marius, apa, mancare, haine si tot ce crezi ca iti trebuie pentru o zi de hike la 2500 m. Si evident, fara nicio siguranta ca o sa ne iasa planul, mai ales ca experienta lui Marius pe trasee la peste 2000 m si cu expunere e egala cu 0. De fapt, daca ma gandesc bine, nu cred ca a avut niciodata ocazia sa treaca de 2000 m pana acum...

Masina  o lasam cu mult noroc intr-o margine de parcare si cum pana la inceputul traseului era mult de mers, ne folosim de bicicletele pe care le-am carat constiinciosi pe masina tot concediul. Sufa e si ea in functiune, ca sa economisim la maxim efortul copilului, avand in vedere ca se anunta  o zi destul de lunga. La capatul drumului pe care atat eu cat si Radu il cunoastem bine din turele anterioare de pe aici, legam bicicletele de o balustrada de lemn si incepem partea de hike.

Varful e chiar cel din spatele nostru, dar traseul e pe partea care nu e vizibila in foto

Urcarea merge surpinzator de bine, Marius avand libertate totala de miscare, iar pana la sectiunea de cabluri, era precum un ied pe toate pietrele si grohotosurile. Catararea la deal fiind elementara, am preferat sa merg in spatele sau si doar sa il ghidez la nevoie, iar sectiunea de cabluri i- a captat atentia in totalitate si a facut ca oboseala perceputa sa fie mult sub realitate 

Mai intai sa tot fie 30 min de hike simplu, pana in saua din fundal, apoi urmeaza catararea

Varful este destul de aglomerat pentru gusturile noastre, avand in vedere ca aici ajungeau si cei care abordau ruta slovena si tocmai ieseau din via ferrata, dar ne gasim si noi un loc la soare si ferit de vant unde sa mancam si sa il echipez pe Marius de coborare, cu ham si lonja de autoasigurare. Un kit de via ferrata nu are sens din 2 motive:
  • Cu cateva exceptii expunerea nu este insemnata, lanturile fiind mai mult pentru siguranta.
  • Majoritatea sistemelor pentru via ferrata de pe piata sunt pentru persoane de peste 40 kg, la cele 20 kg ale lui Marius fiind doar greutate inutila. Tocmai din acest motiv car in rucsac si o semi- coarda de 20 m, cu care sa il asiguram la nevoie.
Cel mai greu merg primii 200m diferenta de nivel, care sunt cumva prapastiosi, pe o poteca impartita in multe fire, ce tese versantul nordic. Marius e obosit psihic. Ii recunosc starea, similara cu cea de pe Horoabe si casc si mai mult ochii la ce face, crescand doza de ajutor oferita. Incerc sa nu mai repet greseala de pe Horoabe si ii propun sa doarma, dar nu reuseste, caci acum e deja mare si are nevoie de conditii perfecte pentru asta. 
Inainte de sectiunea asta de lanturi am facut o pauza de zahar


Si dupa zahar, toata coborarea a mers snur

Asa ca dupa 10 minute de pauza, bagam zahar, cat sa ii tin concentrarea si energia sus pentru partea de cabluri. Care merge foarte bine, cu mult peste asteptari. E incredibil ce pot face niste viermisori Haribo la timpul potrivit. Bucata pana la bicicletele parcate la 2100 m merge intr-o alergare usoara si iata ca asa punem punct si primului traseu mai serios din Alpi, dar si sejurului din Slovenia. In ciuda ploii, ne cheama Dolomitii. 




Foto by Radu

1 comments:

Claudia spunea...

Triglavu e pentru voi așa cum au fost și pentru mine și Miruna Dolomiții, prima dată pentru ambele, împreună. La cât mai multe astfel de momente!