Cu ziua Invatatorului am facut cunostiinta anul trecut, pe cand Marius era la gradinita, dar intre timp am uitat de ea. Anul acesta m-a lovit din nou si mi-am dat seama ca sunt un parinte novice si dezorganizat, mai ales ca ea se lega acum cu alegerile, cand bineinteles, ca pe motivul pregatirii sectiilor de votare, nu se face scoala. Ar fi rezultat o mini-vacanta chiar faina, daca mi-ar fi cazut fisa...
Pusa in fata faptului implinit, pun in aplicare un plan mai vechi si anume sa il initiez pe Marius in arta serilor si diminetilor petrecute pe munte, la o cabana faina sau la un refugiu numai al tau. Acelasi lucru se poate face si in weekend, dar cand vrei sa ai muntele pentru tine, atunci mijlocul de saptamana este cel mai potrivit. Ni se alatura si Victor. Baietii primesc cate un rucsacel dupa puterile lor, eu indes in rucsacul cel mare cele necesare pentru o seara si o dimineata pe munte. Si daca tot e ziua Invatatorului, am de gand sa fac si niste educatie despre natura pe drum. Ajungem tarziu in Valea Bangaleasa din cauza lucrarilor, dar sunt linistita, pentru ca stiu urcarea spre Saua Strunga ca pe buzunarul de la haina.
Poteca abrupta spre Poiana Gutanu merge cu mult entuziasm si din spusele baietilor a fost portiunea care le-a placut cel mai mult pentru ca a fost de catarat. Nu imi e clar ce au gasit ei de catarat, dar fiecare scurtatura abrupta era o cale si fiecare mal era o provocare pentru o saritura spectaculoasa. In Gutanu ajungem la fix pentru lumina calda a serii si pauza la masuta de langa fosta casa de vanatoate ne prieste tuturor. Baietii au liber la Haribo, iar eu ma bucur ca sunt din nou aici, intr-unul din locurile care imi sunt tare dragi.
Bucata anosta de padure ce urmeaza o atacam cu un joc in care unul dintre noi se ghiceste la un animal, iar ceilalti incearca prin intrebari sa afle la ce animal s-a gandit. Si asa iesim din padure pentru o noua pauza. Aici era frumos sa avem parte de spectacolul apusului, dar nu a fost sa fie, soarele cazand in spatele unui zid inalt de nori. Elanul incepe sa scada si desi Saua Strunga pare aproape, eu stiu ca e doar o iluzie. Dupa ce se mai cere inca o pauza, parca prea devreme pentru gusturile mele, scot la inaintare arsenalul cu povesti. Povesti adevarate, fapt de vitejie, si pentru ca suntem in Bucegi, asortez la ritmul asta molcom povestea unui 7500 in care eu ma simteam mai rupta decat se simt baietii acum. Si le-am povestit cum am urcat eu si Claudia de 4 ori la Omu, cum ne-am ratacit pe Bucsoiul Mare, cum Claudia se jura ca a adormit mergand si mai ales cum eram aproape sa intram in a doua noapte, urcand anevoie spre Saua Strunga impreuna cu apusul. Amandoi au concluzionat ca asa ceva nu e de ei, dar din vorba in vorba ajungem la izvor, luam apa, ingreunez rucsacul, le iau si eu bagajele, pe Marius il dotez cu frontala, pe Victor il iau de mana si tot numarand la stalpi ajungem in sa. Stiu ca au facut un efort apreciabil sa ajunga aici, asa ca ne bucuram cu totii sincer cand baietii identifica in crepuscul lumina de veghe de la refugiu.
Deschidem usa grea de fier, apoi deblocam zavorul de la usa de lemn si iata-ne in casuta. 10 minute a durat moleseala ca apoi a reinceput distractia. Aparent priciurile sunt provocari excelente pentru catarat, si nici macar supa instant nu i-a convins prea usor sa se potoleasca. Cu greu ii bag la somn la ora 23, dar apreciez ca in ciuda oboselii ne intelegem rezonabil.
La 6 ma trezesc fara alarma si fara nimic, doar pentru ca aceasta e ora de sculare si acasa. E bine in sacul de dormit si scriind jurnalul ma uit la amandoi cum dorm linistiti. Lumina intra difuz printre obloane, particule de praf se agita timid prin aer si mie imi este bine in corp si suflet. Simt ca afara e o dimineata faina, dar le respect somnul copiilor si ii las sa doarma cat de mult ne permite programul din ziua asta. Unii dintre noi mai si muncim :) .
 |
| Pare ca se doarme bine la si la refugiu |
Daca ieri educatia s-a focusat mai mult pe...gandacii de balegar, paianjenii vaduva-neagra, lupi si ursi, azi avem in programa florile. Muntele incepe sa se coloreze. Bujorului ii vor urma florile de vara. Le povestesc baietilor de gradina suspendata din Batrana, le arat gentiene, 3 frati-patati si tot ce altceva mai stiu din flora montana de la vremea asta. Ajungem cu usurinta in Strungulita, ne prelingem printre versantii roz si tintim la tricolorul de le Bucsa care se vede bine de departe.
 |
| Masurand sa se asigure ca are 10 cm inaltime, cum a zis mama |
 |
| Silabisind nume de varfuri |
Daca pana aici am fost super multimita de ritm, cum intram in padure,coborarea e din ce in ce mai lenta si pauzele mai dese. Incerc sa ii conving pe baieti caci creierul lor e suficient de destept cat sa poata sa si mearga si sa si vorbeasca in acelasi timp. Si ca nu e necesar sa se opreasca de fiecare data cand au ceva de zis sau cand trebuie sa se gandeasca la ceva. Cum, necum ajungem la drumul forestier, de care sincer ma ingrozeam putin, dar aici scoatem artileria grea: problemele de matematica fac drumul sa curga usor si scaderile, adunarile, comparatiile si mai ales numerele pare si impare ne ajuta sa mai asternem vreo 2 kilometrii sub talpi. In masina se lasa in sfarsit linistea si eu conduc spre Brasov, asa cum am facut-o in multe alte dimineti. Doar ca acum nu sunt nici singura si nici cu Radu, ci cu doi baieti faini alturi de care sper sa ajungem vara asta in tot felul de locuri interesante caci natura poate fi si ea un profesor excelent.
