On top of the world

Linistea serii curpinde orasul de sub munte. Cozile de pe DN sunt mult in spate. Aici nu se mai aude nimic. Suntem doar noi doi. Eu si un caine usor beteag ce da ocol unei strazi rectangulare. Nu cauta ceva anume, cred ca pur si simplu se dezmorteste si isi pune sangele in miscare. Dupa fiecare tura se aseaza din nou pe locul sau, la colt de strada. Am tras masina in asa fel incat sa am vedere spre abruptul Caraimanului care este momentan invaluit in nori. Dar din cand in cand, silueta unui pinten stancos se profileaza ca un asiberg printre valurile de ceata.

Am pus cratita cu mancare deoparte. Cred ca am facut o portie prea mare pentru o singura persoana si acum trebuie sa imi adun curajul sa o termin. Asa ca incep printr-o pauza de mancat. Iau Kindel-ul ca sa incep o carte noua. Ochii parcurg titlurile si mana se opreste la "Padurea Norvegiana" a lui Murakami.  Imi place inceputul descriptiv. Rezonez cumva cu el. Seara se lasa molcom, lumina se imputineaza si pentru scurte fragmente de timp Crucea Caraimanului se iveste supla pe cea mai inalta culme a muntelui. Abruptul ma varajeste. Inchid ochii, revad ture si stiu ca mai sunt inca multe secrete ascunse pe branele si valcelele sale.

Aveam cumva nevoie de seara asta petrecuta singura la munte. Era mai frumos daca eram undeva pe sus, dar nu le poti avea pe toate. De aici de la mine muntele arata misterios si la fiecare 2-3 randuri citite imi ridic ochii si contemplu spectacolul cetii. Maine voi fi din nou acolo sus, si asta ma umple de bucurie.

Asa arata Bucegiu pe care il iubesc

Dimineata de sambata ma gaseste pedaland pe piatra cubica din zona Castelului Peles. Incalzire se cheama si avand in vedere ca e ceva de urcat tura asta, ar fi bine sa ma incalzesc putin. Startul se da neprotocolar si toti tasnesc pe langa mine, ca si la alergare. Nu imi fac griji. Urcarea e lunga, motoarele mele se incing abia dupa 10 kilometri si eu nu vreau decat sa ajung la Omu in sub 4 ore. 

Pentru urcarea spre Cota 1400 nu imi fac griji. E ciclabila in totalitate si va fi ceva animatie, cat sa ma ajute sa tin un ritm sustinut. Cel mai urat imi este de portiunea de partie dintre 1400 si 1900. Drumul de vara nu imi place neam si prevad un lung push-bike pe acolo. Ceea ce se si intampla. Pur si simplu momentan nu am plamani si picioare ca sa raman tot drumul in sa. Dar prevad ca este posibil cu ceva mai multi kilometri in sa, o tehnica mai buna si mai mult curaj la mers cu SPD-uri.

.

Sa imping la bicla nu mi-e rusine, doar ca odata cu panta scade si viteza si odata cu timpul se aduna si oboseala. Ma trezesc din visare cand tot mai multi baieti de la alegare trec pe langa mine, apoi trece si prima fata si deja treaba e groasa. Ori ma pun mai serios pe impins, ori ma sui pe ea. Varianta castigatoare ramane sa alternez abordarile, dar la anul nu ma mai dau jos din sa pe aici. 

Spre 1400

Cota 1900 ma izbaveste si mare bucurie e cand intram pe curba de nivel ce ocoleste Furnica. De aici pot sa ii dau pedala spre Piatra Arsa. Imi aduc aminte de tura de anul trecut cand am fost cu  mama prin zona si se putea face geografie de aici peste o mare parte din Bucegi si peste Baiului.

Acum intram din ce in ce mai adanc in ceata si viteza nu creste neam, avand in vedere ca trebuie sa fiu mereu cu ochii pe marcaje. Mi-ar fi placut sa ma dau pe aici full speed, sa vad ce poate mai exact 29er-ul, sau cat de mult pot eu sa il exploatez, dar nu a fost sa fie acum. Bajbai putin pe la stadionul de la Piatra Arsa, dar feelingul ma conduce pe poteca buna si apoi, cand intram intre jnepeni, ma opresc in fundul unei turme de oi. Nici aici nu e rost de bagat viteza si tot imi fac carare printre mioare. 

Am intalnit o multime de oameni pe platou, dar toti au fost ok, au apreciat efortul nostru de orbecaitori prin ceata, m-au incurajat ca fata si am impartit frateste poteca. Fix inainte de punctul de control de la Babele mai imping putin bicicleta si aici fac o mica pauza pentru a-mi pune apa in bidon, bidon pe care il uit magistral in punctul de alimentare. Daca pana aici am fost destul de imprastiati (cei buni s-au dus, cei care mergeau doar pana la Babele s-au dus si ei, caci traseul lor era mai scurt), de acum ne rarefiem cu totul. Noi si aerul din jurul nostru. Pardon. Si ceata. O ceata de s-o tai cu cutitul. Pe bucata asta iarasi poti sa pedalezi mult, dar e esential sa ai putina vizibilitate si sa iti poti calcula trasa. Cand nu se intampla asta, atunci faci ca mine. Pedalezi ca magarul in ceata, cu ochii dupa marcaje si cand te trezesti fara marcaj, te opresti, te uiti in jur, indentifici urmatorul stalp, impingi bicla pana acolo, te pui din nou pe drum si tot asa. Cu tot acest sus-jos de pe bicla pierd timp pretios si nu reusesc sa ma bucur de bucata faina, dar planuiesc sa revin aici cu baietii in toamna, sa facem potcoava Bucegilor. 

Apoi intram in zona Cerdacului si merg surpinzator de mult pe bicicleta pe aici. Unde pietrele devin prea mari pentru skill-ul meu, ma dau jos si merg cuminte pe langa bicicleta. Omu e la o aruncatura de bat. Putin impins si gata. Tot stau sa ma gandesc, ca ultima panta nu stiu cum poate fi dovedita in sa, si cum pana si pentru impins pietrele imi par prea necioplite, o iau in spate. Ma pricep atat de bine sa car bicicleta in spate si ma misc cu atata naturalete pe tranzitia pus-dat jos bicicleta din carca, incat nu merita sa ma chuinesc altfel. Asa am doar grija pasilor mei. Nu reusesc sa ii prind din urma pe baietii din fata mea, dar trec totusi linia de sosire mult sub timpul auto-impus de 4 h, al 15-lea concurent ajuns la Omu si prima fata. Aveam sa aflu la premiere ca am fost si singura fata de la tura lunga, dar asta nu m-ar fi facut sa trag mai putin de mine. Curiozitatea mea era cat de repede pot ajunge la Omu cu bicicleta si pur si simplu atmosfera de concurs te motiveaza sa dai tot ce e mai bun din tine, comparativ cu o tura de placere. 

Sosirea la Omu

Zabovesc cam 10 minute si intre timp aflu si de ce au venit asa putin baieti pana acum. Costila a fost se pare motiv de ocol/ ratacire/ detour pentru destui concurenti. Ce e drept platoul pe ceata e inselator si numeroasele drumuri si poteci te pot fura cu usurinta (si duce in directa gresita). Din cauza asta ma simt atat de bine cu gandul si faptul ca inainte de concursuri a fost munte. Munte mancat cu lingurita, ani in care cunostintele s-au sedimentat si abilitatile s-au dezvoltat. In plus in Bucegi ma simt ca in curtea bunicilor mei…

La coborare intentionez initial sa cobor pe Dichiu, dar apoi ma razgandesc subit pentru ca doream sa imi spal bicicleta la punctul de start, si la Piatra Arsa fac stanga, ca sa intru in poteca ce duce spre Drumul de Vara. De aici ma infratesc cu un alt concurent si coboram relaxati, mai cautand poteca, mai cautand niste obiecte personale pierdute in concurs, mai vorbind de schi si sporturi de iarna, pana ajungem inapoi in Sinaia.

Furtunul mentionat de organizatori nu e de gasit, paznicul parcarii spune ca a fost asa ceva anul trecut, dar ca anul asta nu mai este, asa ca ma interesez de o spalatorie in Sinaia. Ajung pe centura orasului unde soc si groaza: coada de masini incepe inainte de gara si continua in directia Brasov cat vezi cu ochii. Din fericire benzinaria mea e aproape si dupa ce prin bunavointa domnului de acolo ma aleg cu bicicleta suficient de curata cat sa o bag in masina, ma pun sa mananc. Imi place mai mult la MTB pentru ca pot sa mananc mai cu spor decat la alergare. Mancarea solida intra fara efort si fara sa ma fortez, asa ca pun de o masa campeneasca, unde altundeva decat pe capota masinii.  Am toata masina pentru mine, asa ca pot sa imi fac de cap. 

Imprastiata in portbagaj

La 17.30 plec spre Cazino, trece si premierea (interesant sentiment sa fii singura fata intre cativa zeci de baieti) si  revin la gara, unde imi fac bagajele sa plec spre Busteni. 

Premiere

Nu fac 500 m si prind coada din urma, coada ce mai mult statea decat mergea. Asa ca trag cu prima ocazie pe dreapta si ma pun pe citit. Mai bine sa fac ceva placut decat sa imi fac nervi stand in coloana spre Brasvov. La 19.30 plec din nou, dar din nou, nu merg un kilometru si prind coada din urma. Acum chiar e groasa. Nu mai pot sta foarte mult, vreau sa ajung in Busteni pe lumina, sa imi iau ceva carne, sa imi fac de mancare si sa ma gospodaresc pentru seara. Asa ca indur coada si cand ajung in Busteni, urc spre Caminul Alpin, unde si parchez masina, cu vedere spre Caraiman.

Cine munceste la concurs, manca seara copios

A doua zi, aveam sa fiu din nou sus.

Nu chiar pe Caraiman, dar din nou "on top of the world." De data asta cu Viorela, la o tura de raid. Traseul e lungut, dar are atuul ca il putem lungi sau scurta dupa pofta inimii: Gura Diham- Poiana Izvoarelor- Pichetul Rosu- Malaesti- sub vf Omu- Scara-Tiganesti- Malaesti- Diham- Gura Diham.

Fata de ziua precedenta, astazi vremea este superba. Soare, putin vant cat sa ne racoreasca, vizibilitate, scurte valuri de ceata, cand si cand cativa nori albi si pufosi. E Bucegiul acela de carte postala si ma bucur ca am prins asa o vreme buna si Viorela se poate bucura de munte. 

Are enorm de multa energie fata de mine, care ma resimt totusi dupa concursul de ieri. Dar stiu ca asta e o tura lunga si energia vine si ea in valuri, dupa cum mananci, ce mananci, cum te simti, cum te inspira traseul si tot asa. Mergem totusi unitar si Viorela accepta toate provocarile pe care i le lansez cu privire la lungirea traseului. Mie imi place oricum. Sunt frumosi Bucegii astazi si important este ca sunt acolo, sus, pe munte, simtindu-ma libera si lasand kilometri sub talpi.

Ajungem la Malaesti

Urcand spre Omu

Scara-Tiganesti

Aproape de refugiul Tiganesti, admirand Omul

Ajungem inapoi la masina in jurul orei 17.00 si tot nu ne dam duse de la munte. Acasa nu ma asteapta decat bagaje de desfacut si patul (mai comod ce e drept decat scaunul masinii) dar prefer de mii de ori ca in locul blocurilor sa vad munti, in locul asfaltului sa calc pe pamant si in loc sa ma pierd in aglomeratia din metrou, sa ma pierd printre brazii in padurea intunecata de pe Glajarie. Weekendul urmator voi fi din nou acolo, sus. Mai mult munte nu inseamna neaparat sete mai putina.

Date concurs Sinaia-Omu

Date tura de raid Bucegi (incl. traseu)