O Oama si doi Oameni

Ideea de a lega intr-o singura zi cele 2 varfuri de peste 2000 m de langa Brasov o port cu mine de anul trecut, cumva ca parte a unui plan mai amplu pentru care in mod clar nu sunt inca pregatita. Daca Home2Omu2Home s-a bifat acum 2-3 ani in varianta bicicleta, cu Radu, iar Home2LaOm, anul asta, in varianta sa cea mai naturala bike+hike, cautam o zi buna de vara in  care sa leg ambele varfuri. Dupa concediul din Alpi, care a inclus si ceva hike cu Claudia si pentru ca ma simtisem bine la editia Home2LaOm din iunie, profit de weekendul in care baietii sunt plecati la Medias si pe principiul bate fierul cat e cald (adicaa nu lasa forma fizica de la hike sa scada), imi aleg ziua de duminica pentru proiectul meu. Nu e ziua perfecta, se anunta ceva vant (si nu de spate) pentru portiunile de bicicleta de acasa pana la Zarnesti si apoi de la Bran pana acasa si posibil ceva ploi la pranz in Bucegi, dar ma decid ca vara e scurta si mai bine fac tot ce pot cu conditiile date, decat sa treaca vara asteptand ziua perfecta. Din categoria plusuri macar o sa fie racoare cu relativ putine ore de soare.

Desi sunt multe variante de a lega aceste varfuri, nu poti sa le legi doar cu bicicleta, urcarea si coborarea la pas din Grind in La Om e cam impusa.  Mie cea mai eficienta mi s-a parut bike pana La Table, hike La Om si retur La Table, bike spre Bran (aici am ales Saua Joaca-Pestera-Moeciu, dar sunt multe variante) si continuat pe bicicleta pana la Refugiul Salvamont Ciubotea, hike pe Valea Ciubotei si retur si ultimul segment de bike pana acasa (si aici sunt mai multe variante in functie de energia ramasa). Dar pentru Bucegi e posibil ca o ruta Moeciu-Bucsa-Strunga-Batrana-Omu-coborare dupa posibilitatile tehnice, pe bicicleta, sa fie o varianta, desi sunt convinsa ca nu o fac in 5 ore cat mi-a luat hike-ul pe Ciubotea (dus-intors). 

Reusesc sa plec la 5.45 de acasa si pedalatul prin aerul rece al diminetii si pe drumurile pustii e chiar placut. Doar vantul e mega enervant si am vant de fata pana la Zarnesti. Am cugetat mult daca sa incep cu Piatra Craiului sau cu Bucegii si am decis sa incep cu La Om. Alegerea a fost una psihologica. Stiu ca urcarea in Bucegi e grea. Daca incep cu ea, o sa trebuiasca sa muncesc mult cu mine insami sa mai urc la Table si apoi La Om, mai ales ca am fost recent si mi-e teama ca dupa Ciubotea, mi se ofileste motivatia si fac doar jumate de treaba.

De acasa pana La Table scot timp mai prost decat atunci cand am fost cu Radu (cam 20 min in plus). De miercuri ma doare spatele (am ridicat ceva bagaj gresit) si pare ca de abia urc. Nici vantul pana la Zarnesti nu m-a ajutat deloc...

Am impresia ca si urcarea la La Om merge prost (sau cel putin eu asa o simt si obiectiv vorbind a fost cu 10 min mai lenta ca in iunie), dar in realitate fac 1h30 si mai putin de 1h pe coborare. Mi se pare ca poteca turistica e din ce in ce mai degradata si desi am inceput pe marcaj, pe la jumate ma razgandesc si ies in muchie ca sa prind poteca pe la Coltii Gainii pe care mi se pare ca am mai mult spor. Totusi coborarea imi iese. E alta viata sa cobori in papuci de trail vs spd-uri. Cand am urcat am fost aproape singura. Un grup de 2 pe care i-am depasit pe la jumatea urcarii, un alergator pe creasta si un drumet pe varf. La coborare insa ma intalnesc cu foarte multa lume care vrea sa ajunga pe varf, dar asta e o zi din aia in care nu am chef de vorba cu strainii si la toate intrebarile legate de "cat ati facut?" raspund in 2 peri.

Toate florile astea rare erau intr-un areal de 50 m

Imi recuperez bicicleta si ma bucur de coborarea pana in Moeciu. In Bucegi ploua si sper sincer ca asta sa fie singura ploaie a zilei pe care eu sa o fi fentat cu mare arta.

Putin resuply la Mega in Moeciu si intru pe asfaltul nou spre Poarta.  O tranzitie pe care eu o calculam cam la o ora, asa, s-a intins in realitate mult mai mult (2 ore cu tot cu pauza de Mega si cu 15 min sub niste brazi, arsteptand sa se opreasca a doua ploaie a zilei). Am pedalat incet, am pedalat prin ploaie, am tot urcat, cu gandul ca daca leg bicicleta la refugiul Salvamont si ma apuc de hike, doar potopul ma mai poate intoarce din drum. 

Plec la deal inca pe ploaie, dar cu padurea pe post de umbrela imi e bine. Imi e si frica sa calculez cei 1500 m pe care ii am de urcat, care se pun peste aproape mia urcata deja. In rucsac mai am doua geluri pe care mi le calculez cat mai inteligent.

Pana in Poiana Ciubotei nu am de ce sa ma plang. Potecile Bucegilor sunt clar mai prietenoase fata de spalaturile Craiului. Au cumva mai multe trepte naturale, par mai usor de urcat (dar cum se va vedea mai incolo, nu si de coborat). Muzica imi e singura companie azi. M-am saturat pana si de gandurile mele, am nevoie de ceva cu care sa imi spal creierii la urcare. In poiana ma fac fleasca la picioare de la toata udatura stransa de la ploile de azi. Greul incep sa il simt cand ma apropii de 2000 m, dar stiu ca de acolo nu ma mai intorc. Bucegiul ma primeste incetosat, cu ultimele tufe de rododendron. La Omu e deja pustiu, nu stau nici macar de o poza (nici nu am ce poza azi, pe aici, sincera sa fiu).

Aici suradeam, caci eram deja pe coborare

Imi calculez sa dovedesc coborarea asta lunga in 2 ore, un calcul usor optimist avand in vedere ca Ciubotea a ramas la fel de necioplita cum o stiam din vremurile in care alergam prin munti, e murata dupa 2 ploi, iar picioarele mele nu se simt ca cele de capra neagra, dar dus-intors scot sub 5 ore.

Stau si ma intreb cum am reusit sa merg 90 km la Marathon 7500, sau chiar sa alerg 45 km cu 3500 m diferenta de nivel, la un alt 7500, mai scurt :D, ca sa ajung acum sa numar sutele de metrii diferenta de nivel pe Ciubotea.

Ultima tranzitie se simte ca o usurare sincera sa fiu, desi pedalatul spre casa, prin lumina faina a serii e dureros la propriu. Pe bicicleta ma doare stangul, acasa o sa ma doara dreptul. Pana la urma genunchii se ung in miscarea repetitiva a pedalei si inchid ceasul dupa 14h si vreo 15 minute de la plecare -cea mai lunga zi din an pentru mine :) .

De acum, o saptamana, pana la urmatorul concurs, am timp doar de munca si de odihna fizica.

Din punct de vedere organizatoric:

Bagaj

Trusa medicala minimalista incl folie de supravietuire

Foita, bluza maneca lunga, incalzitoare, sapca

Pompa

Multitool

Lant

Casti, acte, telefon, chei

Mancare

4 geluri

O banana

Un sandvis

Prajitura proteica x 2

Salam de biscuiti

Haribo 

(uitand-ma peste lista, imi dau seama ca mergea si mai multa mancare)

Timpi intermediari

Bike 1:Bv-La Table 3h11 min incl mici pauze

Tranzitie 1 bike- hike 6 min

Hike 1: La Table-La Om si retur 2h24

Tranzitie 2 hike-bike 5 min

Bike.2: La Table-Ref Salv Ciubotea 2h10 

Tranzitie 3 bike-hike 6 min

Hike 2: Valea Ciubotei-Omu si retur 4h52

Tranzitie 4 hike-bike 5 min

Bike 3: Ref Salv Ciubotea-Brasov 1h14 min

Total 14h15 min

Citeste mai departe...

Drumuri care nasc alte drumuri (Albert Heim Hütte)

Noaptea e calda si linstita. Minima de 5-7 grade, si o alarma pentru rasarit pe care cred ca am pus-o doar in vis. Avantajul de a dormi pe versantul estic e ca soarele te gaseste devreme si dupa ce ne mancam si ultimul mic-dejun la punga, pornim spre Albert Heim Hütte, pe un traseu ce tine o muchie frumoasa peste varful Schafberg. Zapada nu mai constituie o problema pentru ca pe aici locurile sunt umblate si urmele intarite ne scutesc de udatura. De pe varf refugiul se vede excelent, asezat pe o platforma de piatra, inconjurat de varfuri de 3000 m si ghetari. Este un refugiu ales atat de cei care vor sa faca o tura spectaculoasa si usoara de o zi, cat si de cei care aleg sa faca traversari lungi in sezon, sau sa urce diverse trasee de alpinism. Iar primavara devreme este deschis pentru schi de tura. 

Breakfast with a view

Prin Scahfberg, spre refugiu

Acum, duminica dimineata e aproape pustiu. Ne luam o prajitura cu caise facuta in casa, care asa cum este proaspata si colorata intra excelent si dupa o scurta pauza, alegem o alta poteca de coborare ce ne va permite sa continuam spre Andermatt. 

Desi stim ca tura noastra e pe sfarsite, simt ca a fost, din nou, o tura buna. Diferita fata de cea de acum 2 ani, cu alta structura si alta logistica, dar la fel de reusita. Suprinzator, intreaga coborare lunga spre Andermatt (sau cel putin pana pe la 1800 m) a fost placuta, cu poteca strecurandu-se pe sub o creasta si cu muntii mari, cu zapada, inca la orizont si pe deasupra catorva lacuri glaciare. 

La ultimul lac s-a facut popas si s-a mancat toata mancarea din rucsac

Locurile noi ne-au dat idei noi si cu siguranta nu ne ajung anii ramasi in fata ca sa umplem toata harta Alpilor cu viermisori :). Important e sa ne mentinem in forma, sa ardem in continuare kilometrii sub talpi, caci tolba cu povesti e mereu acolo.

Date si track: https://www.strava.com/activities/18916953225

Foto Claudia si Mike

Citeste mai departe...

Into the wild- Chietal & Grimselpass si aventura de hike a fetelor

Cum zilele de iunie sunt lungi din cale afara, faptul ca noi coboram din tren la ora 20.30 nu inseamna nimic. Tot mai avem timp sa strabatem la pas cele cateva stradute din satul numit Geschinen si sa urcam +300 pana cand ne iese in cale un loc bun de oprit pentru seara asta. Este o mica platforma, in afara potecii turistice, langa o ruina de piatra, unde singurul loc drept este vatra de foc, dar cu putina amenajare punem cortul intr-un loc chiar decent.

Noaptea e linistita si calduroasa, iar padurea e tacuta. Doar capusele umbla fericite prin iarba, una a gasit Claudia pe ea, una a sarit pe mana mea cand am strans dimineata cortul, iar pe una am dus-o pana la 2220 m, aproape de Furka Pass, pe supratenda de la cort. Impartim ca 2 surori crema de soare si spray-ul de capuse si intr-o dimineata superba de sambata ne asternem din nou drum, de data asta intr-o zona mai putin turistica/ umblata (Chietal si Gestler Grimsler).

Picioarele se simt bine dupa ziua de ieri cu 20 km, poate pentru ca am fentat coborarea de la 2200 m (care e moartea cvadricepsilor), poate pentru ca am mancat bine proteine,  ne-am hidratat cu radler, cina a fost echilibrata nutritional,  si bineinteles ne-am luat aminoacizii si electrolitii. Genul asta de disciplina care te duce departe, zi dupa zi.

Caldarea glaciara in care ajungem atunci cand iesim din padure seamana cumva cu Fagarasul, doar ca are o alta scara. Pe fundul vaii cateva constructii de piatra ce par stane ne dau incredere ca vom gasi apa. Dar aparent nu e asa. Jgheaburi sunt, robineti sau furtune, nu. Tinta noastra e un prag glaciar imens pe care se pravalesc la vale cascade, si la o adica am putea lua apa si de acolo si sa o fierbem. Imi pun ca nota mentala ca data urmatoare sa strecor in bagaj si cateva pastile de purificare a apei, just in case. Totusi drumul are grija de calator si ne scoate in cale niste izvoare firave langa care gasim o captare si o teava, semn ca asta e sursa si pentru stanele de mai jos (care nu au urcat inca).

Pragul cu cascadele

Cu rezervele refacute pentru intreaga zi, ne continuam urcarea spre 2600 m, pe o muchie curata si placuta. Tinta noastra e o salba de lacuri aflate undeva intre 2500 m si 2200 m, intr-un peisaj alpin si putin umblat.

Traversam cateva limbi cu zapada moale in care piciorul intra uneori si pana la sold, ocolim orice putem si ajungem in final deasupra unui lac inghetat numit Rundsee, care mie una mi-a placut cel mai mult. Claudia incearca sa faca baia traditionala la picioare, eu ma rezum la filmat si apoi, pe si printre alte limbi de zapada ne croim drum spre Grimselpass, unde cu autobuzul Postei de ora 14.30 coboram in Oberwald.

La Rundsee, un lac care mi-a placut foarte mult

Ramanem la altitudine, pana in Grimselpass

Urmam aceeasi rutina ca si ieri: supermarket, cottage cheese, bere, mici provizii pentru ultima zi, gara, priza in gara pentru incarcat telefonul si tren 20-30 minute mai sus pe vale. De data asta calatoria e interesanta caci trecem prin Furkatunnel. In tunel internetul curge valuri, la fix ca sa ne putem definitiva planurile si ruta pentru ultima zi. Daca am invatat ceva pana acum e ca ne dorim ceva la 2500 m, cu expunere spre est/sud, cam de 20 km lungime. Combinam cu arta o urcare la un refugiu si o poteca nationala ce urmeaza sa ne scoata in Andermatt.

Ultimul segment din viermisorii nostri de pe harta Alpilor elvetieni incepe in Realp, o asezare ce pare usor anesteziata in aceasta sambata dupa-amiaza de inceput de sezon. Soarele e la datorie si padurea prin care urcam la inceput e binevenita. Serpentina cu serpentina castigam diferenta de nivel si iesim in golul alpin la 1800 m. Prin acelasi loc vom trece si maine,pentru a prinde coborarea spre Andermatt, dar azi facem stanga, spre Furkapass, deoarece inainte de coborare mai avem timp si de o urcare la un refugiu. Si implicit sa mai prelungim putin orele la altitudine, acolo unde ni s-a parut cel mai frumos. Drumul spre Furkpass e suprinzator. Mai intai poteca se transforma in drum, apoi pe marginea drumului apar van-uri si oameni veniti aici, in mod clar, sa doarma in natura. Unii in gasca, altii cu copiii, altii doar cu partenerul. La fiecare serpentina apar noi masini si noi locuri de tras masina pe iarba, musai orientata spre est, ca sa vezi rasaritul. Unii fac chiar si focul, altii au ceva mici gratare, dar de nicaieri nu urla muzica si nu apar gunoaiele. Ne e clar ca si noi vom ramane in zona, dar mai intai eu trebuie sa imi rezolv problema stringenta numita apa, asa ca suntem nevoite sa coboram pana in Furkapass (doar ca sa avem apoi de unde sa urcam),.intru la restaurant, iau o cola, folosesc baia la maxim (numai telefonul ce nu l-am incarcat la priza) si revenim la locurile de cort unde ne alegem o platforma perfect plata dotata si cu pietre de luat masa si intins bagaje pe ele, dar si cu o vatra de foc (pacat ca nu aveam ce arde acolo).

Nebun de verde, urcand din Riederal spre altitudine

La locul nostru de somn, aproape de Furkapass

Date si track: https://www.strava.com/activities/1890329560

Foto: Claudia si Mike

Citeste mai departe...

Musai spectaculos- Aletschgletscher si aventura de hike a fetelor

"Eu: Eu nu inteleg cum ai gandit tu traversarea din Märjelensee in Lötschental.

AI-ul: Ai dreptate să o pui sub semnul întrebării. Dacă te uiți pe hartă, observația este corectă:

Märjelensee și Lötschental nu sunt legate printr-o traversare T2/T3 simplă și elegantă.

Cred că în răspunsurile anterioare am amestecat două idei diferite:

zona Aletsch (Riederalp – Bettmeralp – Märjelensee) si

zona Lötschental (Fafleralp – Lauchernalp)

care sunt ambele foarte frumoase, dar nu se leagă natural într-un trek de început de sezon fără un pas alpin serios.

Problema este că:

Lötschenlücke este la ~3170 m este teren glaciar nu este o traversare de trekking T2/T3

în iunie este clar în afara criteriilor tale. Deci varianta "Märjelensee → Fafleralp" pe care am descris-o ca o simplă traversare nu este una pe care ți-aș recomanda-o pentru weekendul acesta."

Cam cu genul acesta de discutii mi-am ocupat putinul timp liber din saptamana 8-11 iunie. Eu cautam idei pentru o traversare de 3 zile prin Alpii Elvetieni, AI-ul imi lua ochii cu propuneri tentante din punct de vedere poze si obiective, eu stateam cu harta in mana si mereu gaseam cate o aberatie pe acolo. Legaturi care nu existau decat cu coarda, coltari si piolet, telecabine care nu functionau inca deoarece sezonul in Alpi abia incepe, poduri susendate in reparatie sau transport imposibil. In orice caz parea ca o traversare legata in iunie era de domeniul SF-ului si pe cat insistam cu cautarile, pe atat ma frustram mai tare. Colac peste pupaza, joi ma uitam la prognoza cu ploaie de vineri si ma simteam si mai lipsita de idei. Insa din toate discutiile cu AI-ul am avut si un prompt care a functionat. Daca nu se pricepe sa citeasca harti, a nimerit-o la capitolul prognoza. In Ticino e diferit, dar nu e chiar alpin, mai repede un fel de Fagaras. Si noi vrem de fapt ghetari si lacuri glaciare. Asa ca l-am pus pe AI sa imi spuna care sunt urmatoarele locuri peste care frontul trece repede si asa am ajuns in Valais si mai precis in zona Belalp. Antropizata, cu telecabine, dar si cu un ghetar spectaculos. Claudia verifica webcam-urile, eu ma uit fascinata pe poze si cam tot acum intervine si schimbarea de paradigma. Cel mai probabil nu vom putea construi o traversare de 3 zile legate, asa cum am reusit acum 2 ani, dar am putea sa stam 3 zile pe munte in locuri spectaculoase, folosind ziua de vineri pentru a strabate Elvetia de la nord la sud, iar apoi, urcand spre nord, segment cu segment, cumva sincron cu vremea buna.

Rucsacul se face repede, iar scularea la 5.30 nu e grea, pentru ca in fata ne stau acele putine zile din an in care suntem doar noi doua si in care avem posibilitatea sa reinnodam firele pe care distanta, le desira, invariabil.

Cand in final coboram din tren, lasasem deja in urma oamenii care mergeau la job, picaturile de ploaie etc si cu cea mai ieftina gondola pe care am gasit-o in Elvetia, urcam la aproape 2000 m in Riederalp. De aici ne incepe noua traseul spre Riederfurka si nu dureaza mult pana sa incepem, inca din padure, sa avem primele deschideri spre Aletchgletcher, ghetarul de 27 km lungime marginit in capat de prietenii nostri de acum 2 ani: Monch si Jungfrau. Practic intreaga zi nu vom face decat sa mergem pe deasupra ghetarului, printr-un peisaj demn de Elvetia. In spatele nostru varfuri de 4000 m, printre care Matterhorn si Weisshorn.

Fetele, ghetarul, Lolek si Bolek

Undeva, in departare, pe jumate in nori, se vede Matterhorn-ul

In stanga noastra cel mai lung ghetar din Alpi care imi aminteste de pozele cu Mer de Glace care se gaseau, invariabil, la capitolul destinat ghetarilor de prin manualele din anii 1990. Si noi, doua furnici carandu-i pe Lolek si Bolek (rucsacurile noastre trase la indigo :) ).

Fata de acum 2 ani suntem mai eficiente de bagajul. Mancare deshidratata pentru toata perioada si dulciuri cat sa ne ajunga pentru 1-2 zile, deoarece faptul ca vom cobori zilnic in vale ne da posibilitatea de a face realimentare.

Desi pentru azi se anunta o zi innorata, in realitate am avut soare din belsug si bronzul de Alpi a inceput repede sa se arate.

Urcarea in saua asta putea sa fie fentata printr-un tunel elegant, inchis insa pana la final de iunie

Ultima privire spre ghetar

200-300 m, o Tampa, un mizilic pentru noi

Ne terminam traversarea undeva in jurul orei 17.50, cand, spre suprinderea noastra, oamenii tocmai strangeau gondolele instalatiei de la Fiescheralp, desi pe site ar trebui sa mai fie curse, din ora in ora, pana la 20.30. Luam apa, intram la gondola si constatam ca au mai pastrat 2-3 gondole care sa sustina cusele rare de la final de zi. La 18.30 coboram elegant cei 1000 m pana in vale, dam o fuga la singurul supermarket inca deschis, luam esentialele (proteine si hidratare) si prindem si trenul care urma sa ne duca cateva statii mai sus pe vale, conform planului.

Cateva date despre ghetar:

Locație: Elveția, cantonul Valais (Wallis), în Alpii Bernese

Cel mai mare și mai lung ghețar din Alpi

Lungime: aprox. 22–23 km

Grosime maximă: până la ~ 900 m în zona Konkordiaplatz

Altitudine: de la ~ 4160 m până la ~ 1650 m

Face parte din patrimoniul UNESCO „Swiss Alps Jungfrau-Aletsch” (din 2001)

Este format din mai mulți ghețari mai mici care se unesc (ex: Jungfraufirn, Aletschfirn)

La baza ghețarului se formează râul Massa, care ajunge în Rin

Gheața se deplasează lent — ca un râu (zeci de metri pe an)

A pierdut peste 3 km din lungime din secolul XIX si continuă să scadă în lungime și grosime

Date si track: https://www.strava.com/activities/18892799730

Foto: Claudia si Mike

Citeste mai departe...

Gentlemen's Race (GeRe) 2026- Watt's Up Ladies

Pe cand invarteam cu fetele pedala la inceput de martie prin Spania nu eram deloc convinsa ca as vrea sa mai particip la o noua editie de GR. Nu pot sa spun clar de ce. Poate pentru ca traseul e compus din aceleasi drumuri din judetul Brasov pe care le bat invariabil, saptamanal. Pentru ca dupa 3 editii in aproximativ aceeasi structura nu vedeam unde ne mai putem imbunatati rezultatul. 5h22 cat am scos anul trecut pe un format 100% asfalt si un loc 11 la general mi se parea un plafon clar, mai ales ca gap-ul intre noi si top 10 era mare. Si nu era ca si cum primavara asta ne-am fi antrenat, ca sa emitem pretentii la mai bine, mai rapid etc. Dar cum nu voiam sa le stric distractia fetelor, ne-am aliniat la start in formatia consacrata de anul trecut. Aceleasi nume, aceleasi tricouri, aceeasi strategie, cu exceptia faptului ca pentru a avea armonie in echipa, am stabilit din capul locului sa oprim la magazin, preferabil la jumatea traseului, preferabil dupa o urcare si nu inaintea ei, ca sa tinem cont de toate doleantele. 

Ora de start ne-a suprins caci ni s-a alocat o generoasa ora 10:05. Noi si baietii buni. Avem si vreo 6 minute intre echipa care a plecat inaintea noastra si noi, timp berechet de sedinte foto. Zambetul acum, grija vantului mai tarziu.

Imi place acest nou unghi

De la stanga la dreapta: Elena, Daniela, Mihaela, Suzi, Rose si Ioana- aka Watt's Up Ladies

Prognoza anunta un mic uragan, de fata la intoarcere, de la Intorsura Buzaului si pana la finish. Daca e ceva ce evit pe cat pot e sa ma intorc acasa cu vant de fata. Hartile de pe meteoblue sunt prietenele mele si mereu imi desenez tura astfel incat sa imi fie usor la intoarcere. Cand insa o deseneaza altii, n-ai ce sa faci in afara de o startegie cat mai buna. 

Prima ora mergem incet, nu trebuie sa se simta efortul, cursa e lunga, ne-am numarat gelurile pemtru 6 ore. Literalmente pana dupa Magherus nu vedem pe nimeni. Daca in anii anteriori aveam mereu echipe in vizor, acum in afara de a fi depasite de baieti mai buni, zici ca mergeam intr-o realitate paralela. Cu vantul a fost un love & hate. Ba il aveam de fata/ usor oblic, ba il aveam din spate cand faceam cate un viraj brusc la dreapta.

Abia pe mica urcare de dupa Lisnau avem parte in sfarsit de ceva distractie. Baietii de la Beers &Geers vor sa ne depaseasca, dar intr-o manevra de a impinge la deal un coleg, s-au impleticit bicicletele si au cazut. Pe prima portiune de gravel intram singure si merge fara incidente. Comparativ cu alte editii (o exceptam pe cea din 2025 care a fost integral pe asfalt) editia aceasta are cel mai putin gravel, ceea ce o va face o editie rapida. Singurul care poate sa incurce socotelile fiind vantul. Pe scurta portiune de DN inainte de a face dreapta spre Borosneul Mare ne depaseste si echipa lui Radu, Alin si Alex Itu, insa usor, usor, mai ales pe urcarea de la Valea Mare, lucrurile devin mai animate si incepem si noi sa prindem echipe din urma.

Urcarea de la Valea Mare

Avem un plan foarte bun, care prevede oprire la magazinul din Sarmas, care e imediat dupa bucata de gravel. Calculez cu Suzi ca 5 minute sunt suficiente pentru apa si pipi si impartim echitabil sarcinile in echipa: cine nu vrea la pipi, cumpara apa si umple bidoanele. Doar ca Rose ajunge pe pana, asa ca Suzi se apuca de partea tehnica :). Stam ceva mai mult, caci trecem cauciucul lui Rose prin 2 verificari succesive avand in vedere ca nu am gasit nimic cand am luat la inspectat anvelopa. Castigam insa timp cu o pompa de picior pusa la dispozitie, providential, de Ovidiu.

Plecam dupa o pauza totala de 11 minute si ne pregatim psihologic de lupta cu vantul de dupa Intorsura Buzaului. Urcarea in pas merge decent. Eu mai iau un gel, fetele se regrupeaza si ele, mai depasim o echipa de mixt si de acum suntem doar noi si vantul. Coborarea mie imi place si calculez ca daca am merge cu toatele ca Daniela, am cobori toate ca Suzi, am rezista fara sa oprim la magazin ca mine, apoi am scoate 4h30 !

Pe platul de dupa Teliu e doar despre strans din dinti pana la Bod. Cand sunt in fata nu aud nimic in afara de instructiunile venite din spate unde sa ma asez astfel incat in spatele meu sa se construiasca morcovul (pentru ca evident vantul nu bate niciodata fix din fata). Cand sunt in spate, mananc, beau si incerc sa cobor pulsul pentru urmatorul interval.

Inchidem cronometrul, in Coresi, dupa 5h04. Ma tratez cu un masaj si mancare de la Lidl, caci pastele mele au ajuns la Marius. In spate ramane un nou loc 11, un PB la GR cu 5h04 si vesnica intrebare: vom reusi vreodata sa coboram sub 5h si sa prindem top 10 ?

Date si track: https://www.strava.com/activities/18714650492

Citeste mai departe...

Coasta Amalfi si soare in vene

Cand scriu aceste randuri mainile imi sunt inca reci dupa plimbarea de 10 minute pana la Easybox unde un colet cu pantaloni de iarna pentru Marius ma astepta de vreo 2-3 zile. Afara zapada scartaie sub talpi, strazile cartierului sunt absolut pustii si albe, iar gluga hanoracului nu a mai fost suficienta, am simtit nevoia sa o dublez si cu gluga de la geaca. Insa in vene imi curge inca soarele de pe Coasta Amalfi si sper ca perfuzia sa ma mai tina vreo 2-3 zile, desi sigur nu o sa dureze pana la urmatoarea repriza de caldura din Spania, din martie.

Napoli nu a fost niciodata pe lista mea scurta de locuri pe care voiam sa le vizitez, dar de cand aeroportul din Brasov si-a extins oferta, am zis sa profitam la maxim de orice destinatie. Zborul Brasov-Napoli oricum pare sa aiba zilele numarate si daca tot nu am petrecut un revelion la caldura, in Grecia, am zis sa iesim de sub plapuma de nori si ceata de acasa si sa facem o infuzie de soare pe Coasta Amalfi. Biletele le-am luat cu o zi inainte de plecare (da, cumva la supra-pret, dar stiam sigur ca vom avea 15 grade si soare glorios toata perioada), in rucsacurile de 30 l am pus cateva maruntisuri esentiale, dar loc a mai ramas, iar in ziua de Craciun, la ora 20, chemam un Bolt spre Aeroport.

Daca anul trecut, cand am procedat identic zburand spre Budapesta in ziua de Craciun avionul era 30% ocupat, acum era aproape plin, semn ca nu suntem singurii care cauta soarele si caldura.

Am dezbatut putin daca sa inchiriem sau nu o masina si pana la urma Radu a gasit o Lancia Ypsilon hybrid la 100 euro pentru 4 zile, iar cazarile le luam mereu de pe drum, de azi pe maine, in afara de prima, undeva fix langa aeroport.

Itinerariu nu aveam,  ci doar 4 zile in care sa ne facem plinul de soare si primavara, de mare, de inghetata si de pizza.

Soare in dar

In loc sa fac o dare de seama, pe zile, o sa impart experientele in 3 categorii: ce ne-a placut, ce nu ne-a placut si lucruri care au fost asa-si-asa.

Ne-au placut

Plajele din peninsula Sorrento unde trebuia sa mergi cate 45 min pe jos, cale de 500 m diferenta de nivel, ca sa ajungi intr-un golf pustiu. Sunt convinsa ca pustiu e doar acum in extra-sezon insa pentru noi asta e marea perfecta.

Toate pozele sunt facute pe poteca spre Fiordo di Crapolla,
500 m diferenta de nivel si 700 de trepte

Toata zona cu Agerola:

Nocelle, acel sat cocotat la 500 m altitudine, format din 100 de case, fara masini, cu alei inguste si detalii decorative faine.

Sentiero degli Dei pe care am fost doar eu cu Marius si pe care am ars-o in 2 ore

Cazarea din San Lazzaro (dar si satucele San Lazzaro si Bomerano).

Pizza mancata la o pizzerie locala din satul unde ne-am cazat in penultima seara.

Cafeaua si prajiturile de la una din patiseriile din acelasi sat.

   Sentiero degli Dei la apus 

San Lazzaro unde am avut o cazare faine,
am mancat o pizza autentica
si am inceput dimineata cu un mic-dejun tipic italian

View-ul de pe Coasta Amalfi cu toate satele asezate unele peste altele. Mi-au amintit cumva de acele Pueblos Blancos din Anadulsia, dar sunt sigura ca nu as vrea sa calc pe aici in sezon.

Ce nu ne-a placut

• Sorento. Aglomerat si comercial, puteam linistiti sa il omitem.
• Traficul si aglomeratia din zona de coasta (30 km la sud de Napoli)
• Mizeria de pe plajele aflate la sud de Napoli.

Despre curatenie nu discut caci stiam unde mergem si ce renume are zona cu Napoli care personal ni s-a parut chiar sub Sicilia la capitolul mizerie, gunoaie si cladiri. Dar repet, dupa experienta India pe mine nu ma mai poate impresiona aproape nimic. Si ca in orice alte zone murdare, murdaria apare acolo unde sunt multi oameni si reguli putine. Cum dispar oamenii din peisaj sau comunitatile devin mai mici, cum dispare si mizeria.

Ce a fost asa si asa:

La capitolul asa-si-asa as include destinatiile turistice precum Vezuviu si Pompei. Sunt locuri de vazut o data in viata, nu mai mult. Daca ar fi fost un concediu in 2, fara Marius, cu siguranta le-am fi evitat si am fi avut o abordare mult mai activa, cu bicicleta pe drumurile cu mai putin trafic, urcarea spre Vezuviu pe cursiera sau mtb si mult hike pe muntii de 1200-1400 m din Agerola. Insa, in 3, ne dorim ca orice calatorie sa fie si educativa, asa ca am bifat atat parcul arheologic Pompei (aici copiii platesc un bilet modic), cat si Vezuviu, unde baile de multime sunt garantate. Insa prea multi vulcani in Europa continentala nu poti sa vezi, asa ca faci geografie cu ce ai la oferta.

Craterul Vezuviului chiar fumega prin cateva fisuri si mirosul de sulf era la tot pasul

Pentru Napoli nu am avut decat vreo 5-6 ore. Eu am sfarsit intr-o cafenea linistita din centru unde am lucrat vreo 2 ore, dar baietii m-au asigurat ca in oras se puteau face lejer bai de multime. Gunoi si glamour la tot pasul si un transport in comun neregulat si aglomerat. Daca ajungeti totusi in Napoli si nu vreti sa mergeti pe varianta mainstream numita Aliexpress (shuttle-ul spre aeroport), lasati-va timp suficient (si aici zic min 2h inainte de ora la care trebuie sa fiti in aeroport), nu de alta, dar noi era sa pierdem avionul. Noroc cu italienii si experientele umane. 

In orice caz, prima experienta cu Amalfi a fost una pozitiva, asa ca o reintoarcere nu este exclusa, nu de alta, dar mai sunt cateva sit-uri Unesco de vizitat, pizzerii locale de descoperit si soare in dar de primit.

Foto by Radu

Citeste mai departe...