miercuri, 27 mai 2020

Jurnal de Coronvirus. In calitate de suspect


Chiar nu aveam de gand sa ajung intr-un spital la vremea asta, dar doua saptamani de simptome ciudate, niste analize de sange proaste si un episod de tremurat necontrolat si frisoane, m-au determinat sa pun piciorul in prag. Pur si simplu nu simteam ca mai am rezerve sa mai zac inca o saptamana pana ma perindam din nou pe la laborator, doua consultatii de specialitate si alte analize la care nu puteam decat sa sper ca o sa iasa ceva. Orice care sa constituie o explicatie logica al tabloului clinic ciudat pe care il expun la fiecare dialog cu un cadru medical. Calculul meu (gresit, dupa cum se va vedea mai tarziu) era ca intr-un spital o sa pot sa dau lucrurile pe repede inainte, si una sau doua saptamani de alergat pe la medici dupa diverse analize se vor comprima in 1-2 zile. Asta poate functiona in vechea normalitate. Noua realitate functioneaza insa diferit.

Vineri

Triajul de COVID de la Judetean merge chiar repede, dar apoi ne blocam in curtea spitalului. Din motive de distantare sociala, toata lumea asteapta afara. Si asta nu ar fi neaparat rau, daca nu ar bate un vant hain si nu ar fi un frig de martie afara. Eram pe cale sa plec de 2 sau 3 ori, si in lunga si infrigurata asteptare am aflat repede ca strategia castigatoare e sa vii totusi cu ambulanta. Macar asa ai prioritate si stai la cald.

Deci dupa ce s-au perindat 5-6 ambulante si alti pacienti mai batrani sau cu diverse accidente (cam 1.5-2h), intru si eu in spatiul care era folosit in trecut ca triaj. Scaunele alea albastre de plastic au disparut, au aparut banci puse la distanta de un metru si practic algoritmul e simplu: capacitatea din camerele de consult dicteaza cati oameni pot astepta aici, la vechiul triaj. Daca consult + triaj > numarul de pacienti, noii veniti stau afara. Din lunga asteptare am dedus ca dupa ora 23-23.30 se elibereaza si merge repede, deci asta pare un moment bun de venit daca urgenta voastra nu va pune viata in pericol. Ca un etalon de timp la 17 eram la cortul de triaj covid, la 17.30 in curtea spitalului, pe la 19.45 am intrat inauntru la vechiul triaj si pe la 21 am fost chemata la consultatie. Apoi business as usual: EKG, CT, analize de sange, perfuzie (cam asta e meniul complet cand ajung la urgente la alte specializari in afara de ortopedie). Si da, am ajuns la urgente cam o data la doi an, deci am strans o minima experienta in Bucuresti, Sibiu, Brasov si Campulung Moldovenesc :).

Sincer nu aveam niciun fel de asteptare de data asta, asa ca m-am lasat dusa cumva de curent. Dar aveam in rucsac minimul necesar pentru 2 zile de spitalizare (antrenamentul de a face bagaje pentru mers la munte ajuta sa ai totul la indemana si sa arunci in 10 minute in rucsac aproape tot ce ai nevoie, cu exceptia pastei de dinti si a sarii de masa). Analizele bune de azi, cand nu ma simt bine, nu se potrivesc cu analizele proaste de acum 4 zile cand ma simteam mai bine si nici cu tabloul clinic. Medicul generalist de la o clinica privata la care am fost nu are piste clare, dar nici el nu exclude 100% o infectie virala (asa cum nici eu nu am exclus-o de acasa). Medicul de familie imi mentioneaza si el acelasi lucru. Si la urgenta mi se spune la fel: nu ai simptome tipice de covid, dar tot ce ai tu se potriveste oarecum pe simptomele atipice. Asa ca noi iti propunem sa te testam. Aprob si dupa putin chin la exudatul nazal (deviatia de sept nu ajuta), plec cu ambulanta la spitalul CFR. Habar nu aveam ce ma va astepta acolo caci experienta mea personala cu spitalele din Romania s-a oprit la camera de garda (si sper sa ramana asa). Dar ma gandesc ca pana dimineata supravietuiesc eu cumva si apoi fac un inventar al situatiei si il pun pe Radu sa imi aduca ce am nevoie.

La fata locului, pe cand imi despachetam micul bagaj, constat insa ca e bine sa ai asteptari joase, supriza va fi mai mare. Nimeresc intr-o rezerva curata de doua paturi in care sunt singura (caci doar sunt aici ca suspect). Asternuturi curate, saltea si perna ok, curat in salon, curat la baie (care e pe hol, dar e doar a mea). Toata lumea vorbeste frumos si incerc sa imi vad cat mai bine de treaba mea, sa nu deranjez, sa respect regulile, caci nici viata medicilor, asistentelor si infirmierelor blocati cu totii cu orele in combinezoane, sub viziere, ochelari aburiti si masti de protectie nu e deloc usoara.

Mor de somn si sincer abia astept sa ma bag in lenjeria alba si curata si sa dorm, insa pe la mine se perinda asistenta cu termometrul, apoi cu un paracetamol (asta asa, ca sa iti dea ceva ca nu stiu ce mai era de scazut la 36.7-le meu) si apoi telefonul de la medicul de garda care imi explica ce si cum.

Imi fuge somnul si incerc sa imi mut gandurile ipohondrice in alta parte. Reusesc intr-un final si dorm bine, asa cum o fac, de regula, in orice pat.

Sambata

Covidul asta a adus in sfarsit sapun si curatenie la baile din spital.

Ma intreaba Andrei (si mai tarziu Radu) daca asteptarea nu e grea. Sincer momentan nu mi se pare grea. Nici acasa nu as fi facut mult mai multe lucruri, asa ca daca e sa stau in pat si sa bolesc, pot sa o fac oriunde sunt niste conditii decente.

M-am gandit daca as avea vreo preferinta legata de rezultatul testului si nu am. Daca e covid, macar stim ce e si simptomele mele capata o explicatie. Daca nu e covid, atunci nu e (ceea ce e cumva bine), dar asta inseamna ca trebuie sa scormonesc in continuare.

Altfel ziua se scurge intre o carte scrisa, o carte audio, ceva spaniola si povesti pe messenger. Mancarea si asistentele vin in mod regulat, dar cam atat. Contactul apropiat se reduce la minimul necesar si orice se poate face din tocul usii e preferabil. La pranz se agita putin atmosfera pentru ca a venit rezultatul testului pentru domnul din salonul alaturat si il externeaza. Al meu nu e printre ele, asa ca dupa plicurile de paracetamol aduse de asistenta dupa masa de pranz imi dau seama ca o sa mai stau inca o noapte pe aici. 

Duminica

Ma trezesc deja obosita, de parca toata noaptea as fi dansat si baut in club. Asa ca jumatate de zi se scurge intre stat in pat si visat la prajituri. Eu nu sunt om de o portie de gem sau una de miere pe zi. Mie imi trebuie macar o prajiturica...cand nu visez la clatite, profiterol, eclere sau amandine citesc sau ma fac ca ascult o carte audio de calatorii, la care tot dau back la capitolele anterioare, caci simt ca ascult capitolele doar in prima jumatate si la a doua adorm. 

Orele se scurg cum vor ele, trece pranzul si ma intreb daca pana la urma o sa vina si rezultatul meu sau mai stau aici o seara. 

Pe la 4 ma suna doctora. Avem rezultat, dar e neconcludent. Cata bafta sa ai? Asa ca mai bagam o fisa si mai asteptam pana maine seara. Iesirea asta din apatie ma anima. Radu se infiinteaza cu mult dorita prajitura si dupa 200 grame de crema de lapte cu caramel ma simt fericita. Rezolv si ceva friptura si fac bilantul ca de la ora 12 am tot mancat (ceea ce e bine). Partea a doua a zilei trece pe repede inainte, ora 23 prinzandu-ma inca treaza, citind in paralel o carte de leadership si una despre comunism. Saptamana incepe din nou cu rabdare, dar fata tutun :). 

Luni

Singura mea grija e sa nu ma trezesc si azi cu un rezultat neconcludent...Altfel as putea accepta orice, desi intuiesc ca situatia intr-un spital covid nu va fi asa de linistita si confortabila ca acum. Toata lumea ma intreaba cum ma simt, dar cum poti sa iti dai seama de asta intr-un salon de spital in care singura activitate marcanta e sa mergi pana la toaleta?  Pe la 4 asteptarea ia sfarsit si lucrurile se precipita. La 5 ma vad deja afara, in curtea spitalului si profit de acalmia ploii pentru o plimbare spre casa. La 8 stau deja in fata unei portii generoase de clatite pregatite de Andrei, din care ma infrupt fara grija sau remuscari, impartind niste ore frumoase cu 3 oameni dragi pe care nu i-am mai vazut de 3 luni.

Ulterior, discutand cu medicul de familie, am aflat ca a avut pacienti care au avut chiar si 5-6 rezultate neconcludente la testul de covid si mi-a explicat si de ce. Asa ca dintr-o data m-am simtit deja norocoasa.

In alta ordine de idei, in toata perioada pandemiei, desi am citit diverse articole in romana sau engleza (unul scurt si relevant e aici), am reflectat prea putin la impactul pandemiei asupra sutelor de milioane de bolnavi (in stadiu cronic sau acut) si asupra programelor de dezvoltare si vaccinare pentru alte boli cu rata mare de mortalitate precum TBC, malarie, varicela etc.

Pe de-o parte, in Romania, exista fara indoiala practica curenta si nesanatoasa de a sta pana in ultimul moment si atunci cand nu mai poti, sa mergi la urgenta. Daca inainte de pandemie sa zicem ca ea functiona, acum este sortita esecului. Doar sa spui ca te doare stomacul de 2 luni, ca vei fi trimis inapoi acasa, chiar din usa spitalului, cu recomandarea de a discuta cu medicul de familie. Cat am stat la UPU insa au venit si cazuri care poate in vechea normalitate ar fi fost internate (mai ales un domn in varsta cu un accident de masina care ar fi trebuit tinut sub observatie 2-3 zile). Acum insa toata lumea pleca acasa cu o reteta si instructiuni clare de a reveni daca apar probleme majore. Spitalele sunt si ele goale. Pe de-o parte pentru a reduce numarul bolnavilor ce pot fi eventual infectati, pe de alta parte pentru a economisi resurse. Atat umane, cat si materiale. Si evident pentru a avea spatii disponibile imediat pentru un eventual nou val de infectari.

Medicii nu vad nici ei altceva decat covid. Ar face orice parca pentru nitica febra sau un semn clar de covid. Nu ne mai intereseaza nici tensiunea arteriala, nici alt gen de indicatori, un consult, ceva. Doar temperatura si saturatia de oxigen. Si oricum primesti paracetamol, just in case :). Nu as vrea sa fiu in pielea niciunui bolnav cronic in prezent.

Realitatea mondiala este si ea foarte interesanta. Pe de-o parte se observa o incetinire marcanta a programelor de cercetare pentru vaccinuri impotriva altor boli cu incidenta crescuta si mortalitate mare (TBC cu 10 milioane de cazuri noi in 2018 si 1.5 milioane de decese, malaria cu 228 milioane de cazuri si 500.000 de decese din care doua treimi sunt copii sub 5 ani, tot in 2018). Pe de alta parte avem programele deja in derulare precum vaccinarea contra rujeolei, care trebuie facuta dupa un calendar fix, pe care tarile sub-dezvoltate, ce depind de vaccinuri din import, nu il pot respecta datorita dificultatilor logistice/ de aprovizionare generate de faptul ca zborurile internationale sunt din ce in ce mai rare si mai scumpe.

Asa ca traim intr-o realitate interesanta si din cand in cand e foarte bine sa ne mai zdruncinam putin, sa iesim din bula noastra legata de teama de a merge la magazin, dezinfecatarea fiecarui ambalaj etc si sa privim si alte directii. Nu zic ca pandemia actuala nu este o realitate, zic doar ca trebuie gasit un echilibru, trebuie sa rafinam niste procese, astfel incat sa ne fie bine tuturor, sau in orice caz, unui numar cat mai mare de oameni.

joi, 21 mai 2020

Ocolul Pietrei Craiului


Am inceput si am abandonat jurnalul asta de vreo 2 ori, caci pe cat de mare mi-a fost bucuria libertatii dupa 15 mai, pe atat m-a lovit in moalele capului cine stie ce viermisor, indispozitie sau astenie de primavara, de m-am intrebat vreo 2 zile jumate ce e cu mine. Si cand zic viermisor, nu glumesc…Apa de vineri seara avea in ea niste mormoloci si abia astazi cred ca am scapat de toata familia lor si mi-a revenit cat de cat moralul. Si cheful de a scrie.

Dar sa o luam cu inceputul. Tura asta se putea face lejer la o zi, dar dupa doua luni de stat in casa, noi voiam exact opusul: sa petrecem timp pe munte, sa dormim la cort, sa pornim primusul dimineata si seara, sa schimbam patul pe salteaua si sacul de dormit care mai aveau putin si se pierdeau prin fundul sifonierului. Asa ca impartim ocolul Pietrei Craiului in doua zile.
Stana, biciclete si munte- e tot ce ne doream pentru finalul izolarii
Vineri era zi scurta si cuprindea doar o urcare la stana din Tamas. Am descoperit coltul asta de munti intr-o zi senina de februarie, cu zapada cam apoasa, cand ne propusesem o traversare Plaiul Foii- Iezer-Fagaras. Planul a ramas pentru o alta iarna, dar in weeendul petrecut prin munti am mutat de pe harta tiparita sub picioarele noastre, locuri noi precum Dracsin, Cascoe si de fapt o mare parte din arealul dintre Crai si Iezer. Stana din Tamas ne-a invitat inca de pe atunci la o revenire si i-am onorat invitatia acum. Stiam ca in zona nu se pasuneaza (oricum e putin cam devreme ca ciobanii sa fi urcat deja la stane), stiam si ca stana-i buna, asa ca am transformat-o intr-un Airbnb ferit de Covid, ca nu cred sa treaca prea multa lume pe acolo.

Urcarea din Plaiul Foii merge partial pe bicicleta, partial pe langa ea. Nu stiu ce as mai fi putut lasa acasa din ce am la mine, dar e clar ca turele din zona 3 si la 90 de rpm de pe Zwift nu au nimic de-a face cu pedalatul asta in forta pe drumurile reavene de inceput de primavara pe unde incercam acum sa urcam. Din tura de iarna folosita ca reper traiam cu impresia gresita ca din Saua Tamasului nu va fi decat un rulaj placut pana la stana. Doar ca iarna drumul pare ca in palma caci e acoperit de zapada. Vara, cu pietrele la vedere, lucrurile nu mai sunt asa rapide. Devin extrem de saltarete si ne luptam mult si bine cu bicicletele printre smocuri de iarna, sleauri, pietre, lemne si tot ce a mai lasat in urma ei iarna. Apa in schimb nu a prea lasat. Noi ne apropiem de stana si apa ne e pe sponci. Totusi drumul are grija de calator si ne scoate in cale un fel de izvor plapand de unde ne umplem bidoanele.

In poiana cu stana reusesc doar sa sperii o caprioara. In rest e o liniste desavarsita. Si mult “praf in aer” pe care il punem (in mod gresit) pe seama prafului saharian despre care citise Radu pe undeva. Constatam ca apa de izvor are ceva vietati prin ea, dar decid repede ca dupa ce o fierbem o sa omoram tot (acum nu mai sunt sigura de asta), ca doar suntem la noi acasa si nu in Anzi.
In Saua Tamasului
Spre hotelul nostru din multe scanduri
E ora 21 si inca mai e lumina
Vantul isi face de cap toata noaptea, salteaua mea cam pierde aer si nu pot sa ma intorc comod pe o parte ca imi infig coapsa in priciul tare al stanii, dar e totusi bine. E diferit fata de patul de acasa. Dimineata e si mai buna, caci incepe cu soare darnic, terci si cafea.




In sfarsit vedem indicatorul care ne arata continuarea corecta a traseului (ratat cu brio anul trecut) si la fata locului descoperim un drum ce ne coboara rapid in drumul mare, ce vine din Satic si merge la Pecineagu. Coboram in Satic, coboram in Podu Dambovitei, oprim la magazin, facem aprovizionare si ne pregatim pentru portia de aventura de sambata.
Pregatiti sa mai punem o bucatica de harta sub roti
Verde crud intre Satic si Podu Dambovitei 
Urmatorul segment logic al ocolului presupunea sa ajungem la Brusturet si puteam face asta in doua moduri: mergand pe asfalt spre Dambovicioara, Cheile Dambovicioarei si apoi cabana Brusturet, sau prinzand o culme initial impadurita si apoi presarata cu poieni, pe care o vedeam mereu din drumul national si care ne starnea curiozitatea. Radu alege culmea cu argumentul semi-aventurii, caci fusese pe acolo la Carpatian MTB Epic, doar ca in coborare. Asa ca debutam cu vreo 200 m diferenta de nivel de carry bike, dupa care lucrurile devin partial ciclabile. Sunt cateva poieni si catune faine pe aici. Poteca e in general buna in zonele cu iarba. Prin padure e haos cu frunzele uscate, conuri si crengi, dar ajutati de ziua lunga, suntem chiar relaxati. 
Pe Plaiul Mare
Marcajul asta TR nu apare pe nicio harta pe care o am acasa...
Coboram intr-un final la 1-2 km in aval de cabana Brusturet si cam pe aici ne incheiem si aventura, caci ce urmeaza e teren cunoscut. Urcarea in Poiana Grindului merge repede, portiunea spre Saua Joaca e mereu faina, iar coborarea rapida spre Gura Raului via Casa Folea e deja bine-cunoscuta.
In Poiana Grind
La Casa Folea
Pe Poteca Piticilor
Date si track: vineri (Plaiul Foii-Stana din Tamas) + sambata (Stana din Tamas- Satic- Zarnesti)

Pentru duminica prognoza anunta ploaie in a doua parte  a zilei, asa ca ne limitam la o Saua Strunga, in regim sportiv.  Dupa gustul meu e cam devreme in sezon, sa sar asa de pe trainer fix pe coborarea tehnica din Saua Strunga, dar cand stateam in carantina imi ziceam ca nu voi face mofturi. Urcam cu spor prin padure, investigam bujoreii care nu dau momentan niciun semn si iesim in culme, in bataia vantului. In Strungulita gasim ultimile covoare de branduse si ne bucuram, caci pana si ele sunt pe trecute si altele nu mai prindem pana anul urmator. Bifez si prima coborare a sezonului din Saua Strunga, dar recunosc ca incep sa ma bucur abia cand intram in padure si pot sa ma relaxez putin. Daca cu radacinile am cam facut pace, cu pietrele am o relatie dificila si nu prevad o coabitare armonioasa pe termen scurt.  Pe desupra Moeciului incepe sa ma prinda din urma oboseala si imi zic ca am cam intins coarda weekendul asta, asa ca pauza de ploaie de la magazinul din satul Cheia nu imi displace. Stam cuminti mai bine de o ora sa treaca ploaia si apoi incheim bucla, revenind in Fundata si recuperand masina.

La ora 10.30 seara cad absolut lata  in patul de acasa, somn adanc, fara vise, probabil si fara sa ma intorc, asa cum nu am mai dormit de luni bune. Mi-a fost dor de un somn fara vise, mi-a fost dor sa imi simt muschii obositi de prea mult pedalat si ochii plini de prea multe peisaje. 


Ultimile branduse din anul asta
Poiana Gutanu e unul din locurile faine de langa Brasov
Date si track: aici
Foto by Radu

duminică, 10 mai 2020

Jurnal de coronavirus. Numarand AMRul


Sper ca acesta sa fie ultimul jurnal din seria celor dedicate izolarii generate de pandemia de coronavirus. De altfel, virsului nu a plecat nicaieri. E tot acolo, cu noi, printre noi. Poate chiar in unii dintre noi. Uneori chiar fara sa ne dam seama. Dar cum Europa a depasit deja primul val, fiecare tara si-a stabilit oarecum niste proceduri interne la care sa faca apel in cazul in care situatia se inrauteste din nou, este momentul pentru un pas in fata. Economia nu sta pe loc (de fapt este in prabusire libera), rabdarea oamenilor se termina si ea...Majoritatea tarilor europene (cu exceptia Marii Britanii) au intrat deja in prima etapa de relaxare a masurilor de izolare si Romania nu avea nici ea cum sa faca nota discordanta. Doar ca fata de Spania, Franta, Germania si alte tari vestice care au venit cu un plan articulat, cu etape clare, noi nu avem momentan decat zvnouri. Declaratii care se contrazic unele pe altele, semn clar al jocurilor de culise si ale negocierilor duse in spate. 

Luni situatia parea clara in urma declaratiei presedintelui. Ne vom putea misca liber in interiorul localitatii, in exteriorul ei doar pe bicicleta, iar pentru calatorii cu masina/ tren in alte localitati vom avea nevoie de un motiv intemeiat. Pentru brasoveni, si mai ales pentru cei care mai au si o bicicleta pe acasa, asta insemna insa destul de mult si dupa ce am analizat putin cam ce intra in orasul Brasov (in mod surprinzator, si Poiana Brasov face parte din oras (daca nu ma credeti dati o cautare pe Google Mpas dupa Brasov)), deja ne linistisem. Apoi noi vesti si din ce in ce mai bune au inceput sa curga marti si miercuri: ca de fapt avem voie pe munte pentru alpinism, in grupuri de maxim 3 persoane, ca de fapt si calatoriile intre localitati vor fi permise daca mergi la rude, ca se redeschid si hotelurile (dar fara spatii comune) etc. Apoi s-a lasat tacerea, semn ca s-a promis poate prea mult.

Ce este sigur, este ca de indata ce incepe relaxarea, mastile vor fi obligatorii in spatii inchise precum mijloace de transport in comun si supermarketuri. Si legat de purtarea corecta a mastii, las aici un desen sugestiv:
Marti- noua realitate va presupune multe schimbari. Mici si mari. Sa le zicem mici celor legate de igiena mainilor, renuntarea la a da mana cu cineva ca forma de salut, sa le spunem mari cand ne gandim la reorganizarea spatiilor comune etc. Un articol interesant privind aceasta reorganizare, atat de necesara in domeniul hotelier, pentru a putea inspira incredere vizitatorilor si implicit a trece cu bine peste perioada ce vine puteti citi aici (doar in engleza). Rezumatul este insa posibil intr-o singura fraza: inainte de pandemie erau hoteluri cu ceva protocoale de siguranta, acum trebuie sa se reinventeze intr-un spatiu al sigurantei, care ofera si facilitati de cazare. Reinventarea nu este complicata, insa necesita un plan clar, bine pus la punct, necesita reguli pentru angajati si vizitatori, dar si transparenta. Aceleasi considerente se aplica si pentru spatiile de birouri, cu un articol de pe acelasi site.

Miercuri

Asta era anul potrivit pt a face un copil. 
Daca stiam cu 7-8 luni inainte... ( Andreea C. , triatlonista)

In mod cert, discutiile de pe grupul de fete care se dau pe Zwift sunt suprinzator de diverse, acoperind topicuri de la mancare, la angrenaje, metode eficiente de a curata lactatul din picioare, copii, strategii de recuperare dupa efort. Dupa ce intr-o tura anterioara Elena si Ela au adus o perspectiva asupra situatiei de mama cu copil mic, acum am revenit la topicuri de ciclism, cum ar fi sansa unor concursuri toamna asta. Majoritatea fetelor de aici sunt competitive, genul de fete care ar tine cu dintii de roata celui din fata si cu siguranta, concursurile sunt un mod de a-ti hrani competitivitatea. Concursurile nu sunt o intrecere cu tine insuti. Astea sunt povesti pe care le debitam si eu cu ani in urma. Concursurile sunt mereu tu fata de altii, in aceleasi conditii. Vrei sa te intreci cu tine insusti? Iti faci un proiect, iti setezi un target si pleci la drum, tu cu echipamentul necesar si cu ceasul.

Cu siguranta pot sa inteleg frustrarea Andreei cand te antrenezi o iarna intreaga pentru un concurs la capatul lumii care este apoi anulat din cauza pandemiei. Nu ai cum sa tii motivatia sus si desi nu am nicio situatie similara la care sa ma raportez, respectiv un proiect pentru care sa ma pregatesc luni de zile si care sa pice, micile accidentari personale, inerente atunci cand faci sport, s-au simtit mereu ca un uscator de par care arunca in aer un castel din carti de joc la care ai muncit cu migala si ma ajuta cumva sa empatizez cu gandurile Andreei si alte altor prieteni aflati in situatii similare.

Am incercat sa arunc o pastila in discutie cum ca 2020 e anul proiectelor (sportive) personale, dar nu a prins radacini. Si nici nu insist. Oricum sunt mai solitara, asa. Un solitar linistit cand are la ce visa si mai ales cand din vise fac parte niste munti si o bicicleta. Acum, ramane ca dupa 15 mai sa bagam carbuni si cu antrenamentele mai lungi, caci asta e ceva ce eu nu pot sa fac pe Zwift, dar imi iese suprinzator de bine in lumea reala. 

Joi. Am lucrat cu spor la blog. Nimic nou despre pandemiei, am organizat pur si simpu niste postari mai vechi. Un fel de curatenie de primavara.

Vineri

Din nou cu fetele pe Zwift (si in afara lui). Astazi discutam despre suplimente, recovery, cafeina si altele. 
Mi se pare interesant de urmarit, dar cam atat. Cum anul asta nu or sa fie concursuri o cafea, izotonic si proteine dupa tura sunt suficiente.

Sambata

S-a publicat lista cu propuneri pentru deplasarile in afara localitatii si din fericire atat activitatile sportive cat si evenimente familiale sunt permise. Daca lista va deveni si definitiva, aproape ca avem planul pentru urmatoarele doua saptamani si pentru fiecare dimineata ori seara inainte/ dupa munca. Sa ne tina doar picioarele.

Duminica

Invart pedala pe cele doua dealuri din spatele casei si strang 1000 m urcati. Ne-a luat cam o luna sa rafinam traseele, dar ziua asta frumoasa cerea putina miscare afara. Radu ramane sa se bronzeze ca mosii la soare, eu revin acasa si bag carbuni cu ce aveam pe lista de rezolvat (niste geamuri de spalat, restanta de la Pasti, ceva ordine). Am de fapt o lista destul de lunga pentru saptamana asta, cu deadline joi, cat sa fiu sigura ca nimic nu imi va bruia weekendul petrecut in natura (cu exceptia ploii, evident, caci cu siguranta nu va lipsi din program).

Acesta va fi de altfel (sper eu) si ultima postare  a seriei. De vinerea urmatoare sper sa inlocuiesc articolele despre covid cu poze din natura, de pe munte si sa imi readuc blogul pe drumul cel bun.

duminică, 3 mai 2020

Jurnal de coronavirus. Ganduri de un 1 mai intre patru pereti


Saptamana asta am fost dezorganizata si nu am reusit sa notez nimic consecvent.

Pur si simplu m-am lasat prinsa in hora proiectelor de la munca, cursuri online si Zwift si am omis scrisul. Nici nu am de gand sa ingras porcul in ajun si sa scot din joben cate ceva pentru fiecare zi. Nu e stilul meu si daca nu am scris e si un semn ca am interiorizat mai putin, sau cel putin legat de actuala pandemiei, caci altfel am luat la puricat alte lucruri din mine. 

Totusi vreau sa astern cateva lucruri. De data asta nu va fi despre cifre, va fi despre masuri. Cifrele (numarul de cazuri, numarul de decese si numarul de vindecari) s-au stabilizat in multe tari europene si au intrat chiar pe un trend descendent. Asa ca urmaritul cifrelor s-a transformat in urmaritul diverselor planuri de revenire. Iar  asta e o activitate mai placuta din punct de vedere psihologic. E mai sanatos sa te uiti inainte, decat in urma, la primavara ce a trecut pe nesimtite pe langa noi. Stiu acum fiecare copac de pe strazile din imprejurimi, caci i-am mirosit pe toti. Am privit cu inflorsesc timid magnoliile albe si apoi cele roz, intr-un speactacol efemer de cateva zile. Apoi corcodusii, iar acum a venit vremea liliacului. In curte bujorii se implinesc rotund, si ei aproape ca vestesc vara.
In schimb punctul de belvedere de pe Dealul Cetatii a ramas neschimbat
Padurile de fag nu au stat insa pe loc
Revenind la subiectul blogului, faptul ca vorbim cateva limbi straine ne ajuta sa urmarim situatia in mai multe tari europene (Franta, Italia, Spania, Germania, UK, US) . Si cum nu avem Netflix, ne petrecem serile in fata monitorului, jongland intre filmele de outdoor de la Banff  si discursurile presedintilor ori sefilor de guvern din tarile mentionate. Iar cum discursurile actuale se concentreaza pe planul de intrare in noua normalitate, cam pe asta se vor focusa si randurile mele. Cu totii privim in directia asta. Unii cu mai multa rabdare, altii cu mai putina. Unii cu mai multe sperante, altii cu retineri. Unii cu planuri, altii cu vise. Dar cu totii ne intrebam cum va fi, ce se va intampla. Nu stiu ce om politic a folosit prima oara expresia noua normalitate (eu am auzit-o la Angela Merkel), insa am vazut ca ea a fost adpotata rapid si de catre alti sefi de stat si de guvern si ii mai lipseste hastagul ca sa o viralizam. Intuiesc eu asa ca  #rezist, #StamAcasa vor fi cu toate inglobate in #NouaNormalitate.

Un alt lucru made in Gemania este formula AHA aka DIM in romana (Distanta, Igiena, Masca). Simplu si cu lipici la creier. Luati cu DIM si asortati-l cu Mona, ca ne va fi de folos in noua normalitate (sursa Ministerul Sanatatii din Germania).

Asa ca postarea de fata va fi o colectie a a masurilor planificate de fiecare tara in parte pentru intrarea in noua normalitate (aia cu masca, igiena si o anumita forma de distantare sociala).

Spania are un plan in 4 etape. Fiecare etapa va dura minim 2 saptamani (pentru ca aceasta este in fond intervalul minim in care autoritatile isi pot da seama daca masura de relaxare X (sau pachetul de mauri) duc la o crestere a numarului de cazuri sau nu.  O matematica simpla ne arata ca in cel mai bun caz tranzitia se va termina la finalul lui iunie.

Deasemenea, decizia trecerii din etapa 1 in etapa 2, sau din etapa 2 in etapa 1 (adica revenirea la niste restrictii mai mari) va fi luata regional, astfel incat fiecare zona va evolua in mod diferit. 

Franta. Cum spuneam intr-o postare anterioara, discursul timut de Macron la jumatatea lui aprilie, cand a prelungit starea de urgenta nu m-a convins, mai ales ca mi s-a parut ca a sunat ca un troc: voi cetatenii mai stati cuminti inca o luna, iar eu va promit ca dupa 15 mai incepem sa relaxam lucrurile. Si uite, avem un plan (chiar a descris un plan). Acum avem insa si detaliile planului. Cum francezii au fost cuminti, aparent prima etapa incepe mai devreme, respectiv pe 7 mai iar urmatoarea etapa, daca totul merge bine va fi pe 2 iunie

Germania (incepand din 4 mai)
- magazinele < 800 mp, librariile si magazinele de biciclete au fost redeschise
- idem si pentru saloanele de coafura si frizerie
- parcuri si locuri de joaca 
- muzee
- grupuri de maxim 5 persoane
- mici servicii religioase
- purtarea mastii este obligatorie in magazine si transportul in comun. Amenda este de 150 de euro

Pe de alta parte, ceea ce este cert este ca Maratonul de la Berlin si Oktoberfestul vor fi anulate anul acesta.

Este interesant de observat si cum se schimba mesajele pe retelele de socializare.
De la #StamAcasa in toate limbile posibile (StayHome, iorestoacasa), am trecut prin curcubeul #TotulVaFiBine (andra todo bene, todo ira bien, ca va bien aller), iar acum suntem la nivelul "doar impreuna vom invinge acest virus" (Este virus lo paramos unidos, #WirHaltenZusammen (un fel de rezistam impreuna), This virus we will stop it together, Insieme ce la faremo)

Sa speram ca expertii in comunicare au dreptate...

duminică, 26 aprilie 2020

Jurnal de coronavirus. Se iteste luminita de la capatul tunelului ?


Luni

"Imi trebuie un plan solid de supravietuire intr-o lume stramba cu reguli noi, ciudate, asta da este ceva serios de facut". Mihai, intr-un comentariu la ultima postare a Claudiei.

Pentru ca din vest vin primele semne de relaxare a masurilor de izolare, ne gandim si noi, inevitabil la cum va arata noua normalitate. Cum vom adapta obiceiurile vechi la lumea noua. Cum ne vom forma noile obiceiuri. Si daca pentru toate imi pare ca pot gasi cate o solutie individuala, cel mai greu imi este sa ma gandesc cum vom petrece timp cu parintii nostri. Sau mai bine zis cand o vom face linistiti sufleteste ca nu ii imbolnavim noi pe ei. 

Si ca sa scutesc eu niste cuvinte, las aici o cronologie a pandemiei, facuta de cei de la World Economic Forum (decembrie 2019-aprilie 2020)


Marti

Incep sa apara si in spatiul public primele zvonuri privind o relaxare a masurilor de distantare sociala incepand cu 15 mai.


Miercuri

Zvonurile se confirma. Lumea incepe sa numere AMRul, eu sunt insa ceva mai rezervata caci mai sunt trei saptamani pana atunci si in trei saptamani se pot intampla multe. Pe grupul de fete care se dau pe Zwift prind glas tot felul de dorinte. O notez aici doar pe ea mea

"Ce sa zic, eu o sa ma multumesc cu iesit pe munte, la trekking, prin ceva munti obscuri eventual. padure, stat la cort, foculet, e tot ce imi doreste inima".
Momentan, pentru inca 3 saptamani ne vom multumi doar cu apusurile
In doua comentarii scurte pe Facebook pun de un challenge cu Andrei: nicio zi din AMR fara o activitate pe Strava.


Joi

Primim un comentariu la o postare de-a lui Radu de pe Facebook care suna cam asa: " Măi dar voi chiar credeți în această poveste cu coronavirusul? Am urmărit de mult toate postările tale Radu, te apreciez, [...] dar nu pot să-mi închipui că stai în casă pentru că așa vor acești incompetenți!"

Opinii cum ca totul e o conspiratie mondiala, un experiment social am mai citit si in mod cert, fiecare e liber sa faca ce afirmatii doreste, atata timp cat prin ele nu jigneste, insa imi par in acelasi timp atat de copilaroase. Sau poate cum scriam si in urma cu 2-3 saptamani, eu cred ca unora din oamenii care minimizeaza realitatea le este, de fapt, frica, in adancul lor, doar ca nu o constientizeaza sau o ingroapa si mai adanc,ascundanzand-o sub o masca de bravura. Insa daca i-ai lua la bani marunti cu intrebari pertinente de genul: "cum ar arata viata ta/ a familiei tale daca si tu si sotia v-ati pierde locurile de munca", ori "cum s-ar schimba viziunea ta daca ai fi fortat sa lucrezi in sistemul medical si conex si sa ai de-a face zilnic cu oameni infectati/ purtatori/ contagiosi?". "Cum ar fi viata ta, daca ambii tai parinti s-ar imbolnavi si din cauza lipsei locurilor din spitale/ de la ATI si ar muri acasa, unul dupa altul la interval de 2 saptamani?" I-ai vedea cum se chinuiesc sa respire, repetand ca o mantra ca nu au aer, pana cand nici macar acest lucru nu o mai pot face. Au trecut cativa ani de la ultimile nopti albe alaturi de bunica, ce se plangea la randul ei de lipsa de aer, dar inca nu suficienti de multi ca sa stearga amintirea neputintei. Lacrimile s-au uscat, dar sentimentul neputintei a ramas. Cand iti pui toate aceste intrebari, parca nu te mai simti atat de viteaz. Sau eu una, nu ma mai simt...

Apoi mai sunt spargatorii de greva. Cum sa stai in casa doar pentru ca asa iti cer autoritatile/ iti impune legea? Ei bine, daca ai ales sa traiesti intr-un stat, exista niste legi. Legi care iti ofera anumite garantii de siguranta (sociala, financiara etc) dar care iti impun si anumite restrictii. Renunti la anumite libertati individuale, pentru o anumita siguranta. Asta e trocul. Nu iti convine, du-te si traieste in padure mancand frunze de fag. Vrei sa fii parte dintr-un grup social (orice grup social are reguli), ei bine, te vei conforma acelor reguli. Si in vremuri ca astea putem face multe (dona, activa ca voluntari), dar cel mai important este sa fim un exemplu pentru cei din jur. Alegi sa hoinaresti pe munte, foarte bine, ai macar decenta sa nu te lauzi in social media cu hoinareala ta. Tine-o pentru tine, fii egoist, bucura-te intr-un cerc restrans de avanatajul pe care il ai traind poate intr-o zona cu acces facil catre munte. Cum ar fi fost sa imi umplu feedul de poze cu foculet, hamac, ture de bikepacking etc cand toata lumea sta in casa si mangaie pisica?

Cat despre incompetenta ? Nu zic ca statul roman ar fi un ocean de competenta, se uita si el mai la vest si face cam ce fac si alte tari mai competente. Uneori mai bine (impunerea timpurie a restrictiilor de circulatie si a izolarii), uneori mai prost (achizitii). In mod cert, solutia la pandemia asta nu va veni din Romania (ca ea se va numi vaccin ori medicamentul minune), dar nici nu mi se pare ca am dat chiar asa cu bata in balta, cum ne sta in fire.

Si cine se plange ca la noi e greu cu izolarea, las aici scris ca a doua masura de relaxare a restrictiilor din Spania a fost sa le permita copiilor de sub 14 ani sa iasa afara 1h pe zi, insotiti de un parinte. Dupa 7 saptamani de stat inchisi in casa. (Prima masura a fost repornirea fabricilor care produc bunuri neesentiale). Ei bine, acum parca faptul ca ma puteam urca pe un deal sa vad apusul, ori alerga in jurul unui IOR-ului pare un motiv ceva mai mic de nemultumire.

Vineri

Una din cele mai vehiculate masuri post 15 mai este obligativitatea purtartii mastii in spatii publice (magazine si mijloace de transport in comun). Si daca ma uit putin peste granite, pot sa pariez ca asta va fi implementata si la noi. In Bayern nu au prea avut amenzi in aceste luni (adica na, nemtii sunt ascultatori), dar au apus acum: 150 de euro daca folosesti transportul in comun si nu porti masca. Nu m-ar mira sa inlocuim si noi amenda pentru declaratie, cu amenda pentru masca

Sambata

Recunosc ca nu trece zi fara sa citesc ceva despre pandemie. In masura in care imi dau seama, incerc sa evit prostiile si sa aleg din multitudinea de materiale disponibile articole echilibrate (asta daca nu am deja vreo recomandare de la un prieten). Un astfel de articol echilibrat mi s-a parut a fi acesta. Articolul analizeaza din perspectiva mai multor medici specialisti din diverse tari momentul oportun al folosirii ventilatiei mecanice si e un bun exemplu al dezideratului initial invocat de toate guvernele care au impus carantina: "sa castigam timp pentru sistemul medical". Citind opiniile pro, contra sau nuantate, remarci cu usurinta cat de mult s-a invatat in aceste luni. Din greseli si reusite. Din recuperari sau decese. Cat de mult a invatat personalul medical implicat direct, cat de multe proiecte de cercetare si studii s-au pornit/ derulat/ finalizat. Urmaresti cum saptamanal lucrurile se misca, cum se aduna informatia, cum se ajusteaza reactii, scheme de tratament, cum, totusi, la nivel global, lumea are toata dorinta sa faca lucrurile cum trebuie, cu cat mai putine balbe. La nivel individual, la nivel de societati (de exemplu Autoliv produce masti si viziere pentru protectia propriilor angajati), la nivel de guverne.

Duminica

In afara de o cursa lunga pe Zwift, singurul lucru care merita mentionat e un film documentar de la Festivalul de Film de la Sibiu, despre Transalpina. Putin munte, mai multe legende, cateva date istorice precum si fotografii si filmari din arhiva reusesc sa umple unitar cele 40 de minute ale documentarului.

duminică, 19 aprilie 2020

Jurnal de coronavirus. Pastem fiecare la casa lui

Luni

"Cea mai plictisitoare apocalipsă este asta. Domestică, cu realism, virtuți (empatie, solidaritate, sacrificiu) repetate ad nauseam [...]. Timpul prezent pare o piftie: inert și grețos. [...] Voi finaliza sec, menționînd că orașele astea pustii sînt din zona extrem de puțin studiată de intersecție dintre feeric și sinistru" (Cristi Marculescu).

Pentru mai multe opinii din astea "optimiste" va sta la indemana un articol din Dilema Veche. Fiecare mica marturie e faina in felul ei, in fiecare va veti regasi cu o particica, pentru ca da, izolarea arata cam la fel in toata lumea. Il recomand si pe cel scris de Ioan Maxim.

Marti

Tot feedul de Facebook imi este inflamat de un acord intre  guvern si BOR legat de luatul / adusului luminii. Ca acordul asta s-a facut pe interese politice este evident, ca de ce la catolici s-au putut abtine si la noi nu,  ca e discriminare etc...

Eu am stat la o parte caci pot sa inteleg, cumva, ambele tabere. Religia la romani e oricum un amestec de invatatura religioasa si obieceiuri ce dupa sute de ani au ajuns sa se intrepatrunda, de nu mai poti sa le mai descurci. Ca niste gheme de lana tinute in dezordine. Rezolvarea era in mod ideal simpla. Ai 5 voluntari cu masti si manusi. Se duc si iau lumina in candele din acelea mai mari cu capac. Preferabil si pastele ca sa nu faca doua drumuri. La fiecare bloc se gaseste un drept-credincios care sa puna la bataie o alta candela mare. Voluntarul aprinde candela blocului, lasa Pastele si pleaca mai departe. Apoi oamenii din bloc nu au decat sa se organizeze si sa se duca sa ia lumina de jos, de la parter. Dar asta ar fi intr-o Romanie ideala si sincer, nu cred ca o sa reusim sa ne organizam, noi, ca popor, nici cu toata pandemia. Suntem romani si asta ne mananca tot timpul. Ah si revoltatul in bula-ti proprie, de parca asta ar ajuta la ceva...

Miercuri

Saptamana asta trece chiar repede din cate observ si ma uit destul de relaxata la cele 4 zile libere care imi stau in fata. Da, este nespus de trist ca nu putem pleca nicaieri, dar nu ma mai ingrozesc. Incep sa am proiecte, incep sa vad alternative....cred ca incep sa ma adaptez la noua situatie. Cam o luna a durat, cele 30 de sfinte zile ale oricarei schimbari de rutina.
Intre timp primavara trece pe langa noi
Andrei reuseste sa faca pe messenger un rezumat cat se poate de reusit al ultimelor zile:
Între timp am sentimentul că nu este real ce se intampla...
Ăștia se "caftesc" pentru Paște
Ministrul de finanțe zice ca păstrează majorarea cu 40% a pensiei din toamna
Ministrul Muncii spune că s-a depășit plafonul initial pentru plățile celor afectati
Lumea pe grupuri gen sector 3 , sector 6 și drumul taberei se întreabă unde gasesc miel și organe pt drob.Etc
Imi caut o planetă cu o specie mai normală și plec. 

Joi

Astazi vegetez. E o zi din aceea in care nu are sens sa ma opun vegetatului. Ies doar pana la easyboxul de la Kaufland sa recuperez un colet de la Emag. Parcarea e aglomerata si ma felicit ca am facut cumparaturile marti dimineata cand nu era nimeni. 

In mod curios, nu ma sperie cele 4 zile libere care imi stau in fata. Ma bucur cumva ca o sa am ceva timp pentru studiu individual. Adevarul este ca timp e oricum in perioada asta, dar dupa 8 ore de stat cu ochii in monitor, entuziasmul meu pentru a sta inca 2 ore in fata unui alt ecran pentru a invata ceva tinde spre 0.  Pe langa invatat mai intra ceva Zwift, mult stretching, minimul posibil de curatenie, aerisit creierii, citit, doua spectacole. Incep sa ma ingrijorez ca incep sa ma obisnuiesc cu carantina. 

Bula mea de Facebook a migrat de la lumina de Pasti la frame-ul cu politistul care scrie amenzi. O stire (falsa) afirma ca Politia are norma de dat amenzi. Plecand de la asta cineva a facut un frame pentru poza de profil si jumate din oamenii din feed l-au folosit...

Vineri

M-am tinut in mare de activitatile enumerate mai sus cu exceptia curateniei. Baie de soare la jumatea zilei, dar si un spectacol fain de la Bulandra, al doilea din seria de transmisiuni live la care chiar m-am uitat pana la capat. Majoritatea au fost doar tentative esuate dupa 30 de minute, fiecare noua incercare nefacand decat sa imi confirme sentimentul ca eu nu am o relatie deloc usoara cu teatrul. Insa acesta (Mamouret) chiar mi-a placut. Un spectacol pe filon clasic in care mi-a facut placere sa o vad pe Tamara Buciuceanu. 

Pana la urma spiritele luminii s-au calmat. A venit presedintele si a zis ca lumea sta in casa, sa aduca preotii lumina daca vor, fara implicarea MAI. Spargatori de greva insa au fost, caci vorba aceea, in mediul rural preotul are cam aceeasi autoritate ca si primarul. 

Pe partea pozitiva, Salomon va incepe sa produca masti si se va alatura astfel unei pleiade de alti producatori de echipament sport care au facut trecerea spre ceea ce se cere acum pe piata (masti si echipamente de protectie). Ce e drept e ca mastile se gasesc acum cu mai multa usurinta, nici acoolul sanitar nu lipseste si cererea probabil va creste o data ce si in Romania se va impune purtarea de masti in afara casei, la schimb cu relaxarea masurilor de izolare. Problema e ca masti bune nu sunt chiar usor de gasit. Prima incercare cu niste masti refolosibile s-a soldat cu un retur (prea groase si deloc eficiente in a retine aerosolii). Asa ca am revenit la cele de unica folosinta, avand in vedere ca oricum nu ma vanzolesc prin spatii aglomerate decat o singura data pe saptamana, cand merg sa fac cumparaturile.

Sambata

Am timp sa reflectez la gestul Claudiei de a da sterge din lista de Facebook toate persoanele care nu respecta regulile jocului (respectiv a petrece 99% din timp in casa si de a nu merge pe munte). Eu, ca de obicei, sunt mult mai putin transanta decat Claudia, probabil si din cauza faptului ca nu avem in totalitate acelasi punct de vedere asupra acestui subiect. Si tocmai pentru ca privesc lucrurile (si as si actiona) intr-o maniera semi-egoista (mers pe munte la drumetie, fara sporturi care presupun un grad mai mare de risc precum mtb sau schi de tura, dar si fara poze si activitati postate pe social media) nu pot sa fiu eu prima care sa dau cu piatra...

Am ramas totusi in legalitate si weekendul asta si mi-am facut un circuit de crit in spatele casei pe care cu putin antrenament as strange 500 m diferenta de nivel pe ora. Si mai avem unul peste drum. Acum ramane sa ne invartim in cerc ca hamsterii si sa strangem 1000 m diferenta de nivel pe doua dealuri obosite. Intre timp primavara avanseaza cu pasi repezi. Corcodusii ce acum o saptamana erau explodati au infruzit. Magnoliile albe s-au ofilit si ele. Padurea incepe sa inverzeasca de jos in sus, de la arbusti si lastari inspre copacii mai mari.

Despre Covid nimic nou sub soare. 


  • SUA pare sa se stabilizeze.
  • Italia si Spania se invart si ele zilnic pe la 3000 de cazuri  pe zi. Spania a repornit magazinele mici non-alimentare precum si productia in domeniile neesentiale. Italia a deschis si ea in anumite regiuni magazinele pentru copii si librariile.
  • UKul e inca pe val
  • Franta a prelungit sea starea de urgenta pentru inca o luna. Prea putin credibil Macron in discursul lui, parca si el incerca sa se convinga pe el insusi de ceea ce voia sa spuna. De fapt totul a sunat ca un troc. Voi, cetatenii, mai stati cuminti 30 de zile. Noi va promitem ca din 11 mai redeschidem treptat treaba si incepem cu scolile, ca sa poata respira si parintii. 
  • Germania se descurca bine, ca pana acum. Pare sa aiba un plan transparent si sa se tina de el. Scolile vor incepe sa se redeschida treptat dupa 4 mai. Deasemenea toate magazinele, indiferent de profil se vor redeschide. Raman tabu adunarile mari de oameni, serviciile religioase, baruri, restaurante, cafenele.
Sursa https://www.worldometers.info/coronavirus/

Duminica

Ironia sortii a facut ca in prima primavara in care nu am mai depins din punct de vedere profesional de sarbatorile din Germania sa stam inchisi in casa. Vremea ne face si ea in ciuda si din cele 4-5 zile de haladuit pe coclauri s-au ales...asteptarea si dorul. Pastele trecut haladuiam prin Almajului si Cernei-Mehedinti. Pastele asta, haladuiesc cel mult pe dealul din spatele casei si ma simt norocoasa ca il am si pe acesta. Oua nu am inrosit niciodata pana acum, cozonac si pasca primeam de la mame, curatenie de Pasti nu am facut in niciun an (desi acum parca chiar ar fi cazul sa sterg geamurile la dormitor). Doar ca mereu plecam de acasa. Uneori pentru mai multe zile, alteori pentru doar doua zile la Slatina. Uneori mancam conserve ori mamaliga la tuci (depinde unde eram pe munte), alteori salata din solar sau mancarurile pregatite de mama lui Radu. Acum o sa mancam fix ce avem in frigider (mancare de linte si orez). Ouale incondeiate ale bunicii stau de multa vreme pe birou si nu pentru ca se apropia Pastele, ci pentru ca imi sunt dragi si imi aduc aminte mai bine ca orice altceva de ea. De cum arata casa ei, de miros, de gustul conzonacilor bine rumeniti. Si cam atat. Mai sfredelesc putin amintirile cu cateva poze din anii normali si apoi ma intorc la noua mea normalitate de weekend: spaniola, cursuri online si ceva miscare in casa.
2019- Un Pasti si un 1 mai petrecute pe biciclete (Cheile Nerei)

2012- Delta
2011- Cozia
2010- Cernei Mehedinti
2009 - Cheile Nerei
2008- Cheile Rametului si Padis