Maratonul Vinului a fost un concurs in familie, a doua oara cand facem deplasarea la Urlati in trei si cand fiecare isi gaseste o cursa pe puterile sale.
Personal, imi place sa merg la Marvin atat datorita faptului ca mi se potriveste ca profil (de fuga, fara elemente tehnice), cat si pentru ca fiind devreme in calendar, e un bun antrenament de intensitate pentru concursurile din primvara/ vara.
![]() |
Din 2 participari in ultimii ani, 2 podiumuri la general |
Cum Marius avea primul start pe ziua de sambata, la ora 9, decidem ca cea mai buna strategie e sa ajungem la Urlati inca de vineri seara si sa dormim la cort pe undeva pe prima urcare. Poate locul ales, langa o sonda de petrol ce a lucrat in surdina intreaga noapte, nu a fost cel mai idilic posibil, dar important este ca am dormit bine si ziua de sambata a inceput sub un soare generos, cat sa ne motiveze sa avem cu totii o zi buna, iar pe noi, adultii, sa nu ne prinda ploaia pe traseu.
Marius se aliniaza constiincios la start, pe un traseu de 4 kilometri, si acesta mai degraba de fuga decat tehnic si termina dupa 11 minute, pe un onorabil loc 3. Am apreciat-o atat pe fetita cu care s-a duelat Marius si care a venit pe locul 4 la general, cat si faptul ca anul acesta, s-au organizat boxe de start separate, in functie de distanta, haosul de acum 2 ani fiind doar o amintire.
Marius de la 8 ani e considerabil mai independent, dar si mai responsabil, comparativ cu Marius de la 6 ani, asa ca anul acesta avem incredere sa il lasam singur prin tot acel spatiu pietonal din centru, cu 2 locuri de joaca, standurile echipelor, mese cu mancare etc. O trotineta, casca, ceas, un rucsac cu niste mancare, niste apa, o bratara ca sa isi ia ce doreste de la bufetul ce se va instala dupa concurs la sosire, ceva jocuri in rucsac si un adult de referinta. Cam asa se traduce independenta la 8 ani.
In timpul asta, noi iesim la incalzire, iar apoi, eu una ma aliniez, din timp, la start, invatand si eu din greselile de acum 2 ani, cand am plecat prea din spate si am facut slalom pe urcare.
De data asta pozitia e ideala si cat timp rulam in spatele masinii de politie, imi croiesc drum spre Suzi si Miriam, si ma asez cat mai aproape de ele. Planul pe care il aveam de acasa era simplu: dau tot ce pot pe urcari, profitand de bicicleta usoara, incerc sa pierd cat mai putin pe coborari fata de Suzi. Anul acesta, dupa un an de tatonare cu un full suspension, am revenit pe hardtail, o bicicleta ce am constatat eu ca se potriveste mult mai bine genului de trasee pe care ma dau eu. O bicicleta rapida si fasneata, pe care recunosc ca abia asteptam sa o pun la incercare la primele concursuri din sezon.
Pe prima urcare execut perfect planul, le depasesc relativ devreme pe Suzi si Miriam si nu ma uit in spate, focusandu-ma pe a pune un avantaj cat mai mare pana incepe coborarea. Am calculat ca daca fetele nu ma mai vad (si ajutata de profilul terenului) nu vor avea motivatia necesara sa apese pedala…
Prima coborare merge cumva cu trac. Simt ca trebuie sa ma asez cumva pe bicicleta, nu imi dau seama cat de mult sa fortez, eu avand mereu nevoie sa stau in control. La finalul coborarii mi-a povestit Suzi ca mi-a vazut tricoul si de acolo a inceput exact acea alternanta pe care o anticipasem de acasa. Eu pun distanta pe urcare, Suzi recupereaza totul pe coborare :).
In satul Rotari ajungem exact in aceasta formatie. Suzi prima, eu probabil la 1-2 minute dupa ea. Stiu ca de aici incepe un segment de KOM/ QOM pe care, la fel, il calculasem si unde voiam sa trag. Pe de-o parte, imi dau seama ca probabil Suzi va castiga cursa. Nu pot eu sa urc asa de bine, ca sa nu recupereze ea la vale. Pe de alta parte, strict pentru QOM imi convine aranjamentul acesta, caci vazand-o pe Suzi la orizont, ma motiveaza si viteza cu care ma apropii de tricoul de la Nomad ma ajuta sa imi cuantific cumva progresul (daca exista si cat de mare este). Mananc religios un gel planificat pentru acest moment, ma strecor ca o umbra pe trasa urmata de ea si distanta pare ca se reduce putin cate putin. Ajungem aproape una de alta la finalul urcarii, iar cand Suzi opreste in punctul de alimentare, trec din nou prima, fiind apoi depasita pe coborare.
De aici nu mai sunt decat 2 urcari scurte si intre ele e si o bucata de plat pe un camp/ ogor atat de rupt, ca deja simt cum incepe sa ma doara spatele de la toate hurducaielile de pe traseu. Aici las putin pedala si desi o am pe Suzi in campul vizual, nu pot sa mai recuperez nimic din cauza terenului. La ultimul CP si inaintea ultimei urcari, voluntarii de acolo imi spun ca are 1 minut in fata. Prea putin ca sa mai faca vreo diferenta, deja incep sa ma intreb daca timpul de anul asta va fi mai bun sau mai prost ca cel de acum 2 ani. Simt cumva ca am mers in 2 viteze. O viteza pana la QOM-ul de la Rotari si o viteza inferioara dupa aceea. E adevarat ca ture lungi pe MTB nu am avut inca anul asta, dar am compensat la sosea. Gelurile le-am mancat religios si nu simt ca am gresit ceva la nutritie. Si o sa fie greu din iunie incolo la concursurile de 3-4 ore, asa se pare. Pana atunci trebuie sa fac ceva cu durerea de spate (aka sa lucrez focusat la sala pentru partea lombara) si sa vad ce solutie gasesc din nou pentru inflamatia de la bolta plantara, care m-a lasat in pace vreo 3 ani, dar acum pare ca s-a intors. Foarte complicat cu anii din buletin…Sunt putin mai mult invidioasa cand vad ca Marius se culca seara rupt si obosit, iar dimineata nu mai are nimic. Imi lipseste in mod clar feelingul acela de "invincibil" de la 20 de ani :).
Cu toate gandurile astea, ultima coborare trece pe repede inainte si ajung la finish rapid, bucurandu-ma de o dubla NoMad la fete, un loc 3 la Marius, la copii, si tot un loc 3 la Radu la categoria lui de varsta.
A fost un weekend bun la Marvin !
![]() |
Categoria 40-49 la traseul lung, masculin |
![]() |
QOM/ KOM |
![]() |
Categoria 30+ la traseul lung feminin |
![]() |
Si Feminin Open, alaturi de Suzi, Miriam, Cecilia si Cristina |