luni, 29 aprilie 2019

Cheile Nerei dupa 13 ani


Ziua incepe cu nelipsita cafea si porridge-ul cel de aproape fiecare dimineata. Si nimic nu intra mai bine in stomac precum ceva cald, care sa iti dea ghes sa te misti intr-o directie. Daca initial Radu era hotarat asupra faptului ca porridge-ul e la fel de bun si rece, castig usor, usor teren cu varianta mea calda. Cu siguranta terciul merge oricum, la nevoie chiar si rece, si in mai putin de un an a devenit una din variantele de baza pentru micul dejun, chit ca il servim acasa sau in deplasare. 

Pentru azi avem in plan o plimbare mai lunga sau mai scurta, in functie de cum ne lasa picioarele noastre de mtb-isti prin Cheile Nerei. Sa tot fie 13 ani de la prima si ultima parcurgere reusita a cheilor si suntem curiosi ce s-a mai schimbat. Si cum ne-am schimbat si noi. In orice caz putina varietate face bine entuziasmului pe doua roti.

Insa pana atunci trebuie sa ascundem bicicletele cat sa ne tihneasca plimbarea. Desi nu suntem deloc matinali, poteca e aproape pustie, astfel incat putem merge in tihna cu gandurile noastre, lasandu-ne.privirea sa alunece pe verdele luxuriant al padurii. 





Lacul Dracului ne primeste cu culori interesante, caci lumina cade din unghiul potrivit si coloreaza luciul apei in nuante puternice de albastru .


Anii au trecut atat peste noi, cat si peste poteca ce insosteste cheile. Cumva ne-o aminteam mai curata, mai primitoare, si nu neaparat o cursa cu obstacole. Nici ploile recente nu ajuta, caci totul e alunecos si jilav. Barcile de rafting se scurg neauzite la vale si doar vocile pasagerilor le tradeaza prezenta. In unele zone Nera e asurzitoare acoperind totul in jur. In altele e tacuta, facand loc zgomotelor padurii sa se manifeste. Tot mintiti de repere ajungem in final pana in locul in care trebuie traversat raul prin vad, care era oricum punctul maxim pe care ni-l propusesem pentru incursiunea noastra. Si asa distanta s-a strans sub picioare, orele s-au scurs si ele si noi mai avem de pedalat cativa kilometri, cu speranta unui magazin de unde sa facem aprovizionare.

Satele Sopotu Nou, Barz, Dalboset trec fantomatice pe langa noi, insirate de-a lungul unui drum cu mai multe gropi decat asfalt. Nu e nevoie sa cauti capatul lumii in tari exotice. Sunt cateava sate in Banatul montan inghetate in timp, semi-izolate de lume, cu timpul lor propriu.

Bozovici ne salveaza cu singurul magazin deschis in a doua zi de Pasti, iar o aplecatoare-fanar este hotelul nostru uscat pentru noaptea asta. Tare ne e ca ploaia din seara asta e doar preludiul a ceea ce va sa vina zilele urmatoare.
Vine
De acum poate sa ploua cat o vrea

Foto by Radu

duminică, 28 aprilie 2019

Lutul galben si noroiul rau



Bigarul traieste in lumea lui si pentru locuitorii micului sat de pe dealuri, sarbatorile Pascale s-au consumat anul trecut. In noaptea de Inviere pe rit ortodox, doar ploaia ne-a batut in tenda cortului. Dimineata vine cu aer rece si cu valuri de ceata ce se ridica dinspre dealuri. Drumul de pamant spre Ravensca arata foarte rau, asa ca hotararea e implicita: asfalt pana la Dunare si apoi urcam pe un drum mai mare ce urca din Liubcova. 

Duminica dimineata in Bigar pana si magazinul comunal e deschis, asa ca mai aprovizionam cu ceva napolitane si ne lansam intr-o coborrae frumoasa spre Dunare.

Si in Liubcova gasim magazin si deja intuim un pattern dupa numele satului. Pariem ca si in Ravensca o sa fie magazin. Pana acolo insa avem de pedalat vreo 10 kilometri. Drumul intra initial pe un fel de lunca larga pentru a urca hotarat abia in a doua jumatate. Suntem aproape singuri caci mai sunt cativa oameni cu atv-ul care isi fac veacul pe aici, dar in rest linistea e desavarsita. Cam la fel se intampla si in Ravensca, cea cu cateva case aninate pe dealuri. Poposim putin la birtul satului (inchis la ora asta) cat sa ne lamurim ce intentii are un nor negru ce s-a itit de dupa dealuri. Prima alarma a fost falsa, asa ca la a doua am crezut ca norocul ne va surade si vantul va muta norii in alta parte. Ne-am inselat. Ploaia a fost cel mai mic impediment. Dezastrul principal au fost drumurile lutoase pe care am ajuns. 50 de metri au fost suficienti pentru o impachetare cu namol ca la Techirghiol. Mai putin pentru noi, mai mult pentru biciclete. Si iata ca ceea ce parea o coborare rapida spre Sopotu Nou s-a transformat intr-o prelingere inceata la vale, cu scartait de frane, curatat roti pe iarba si la final spalat bicicleta in rau.

Nici nu intram bine in Sopotu Nou, ca marcajul ce strabate Cheile Nerei ne cheama din nou in off road. Drumul prin padure, desi ud, are terasament bun si printr-o succesiune de poieni lungi, pasuni si sectiuni de lunca impadurita ajungem cu mare usurinta si pe biciete pana in Poiana Maliug. Capatul ei va fi si locul nostru de inoptat, cu Nera cea involburata in urechea stanga.
Trafic intens pe drumurile neasfaltate ale patriei
Special pentru Suca
Crede cineva ca am scapat de ea?
150 m au fost suficienti
Buretele de vase intra in actiune


In lunca Nerei
Locul nostru de cort, dintr-un colt izolat din Poiana Maliug
Gourmet, by chef Radu


Foto by Radu

sâmbătă, 27 aprilie 2019

Terra incognita de la Dunare. Descoperind muntii Almajului


Ziua incepe cu adevarat in Dubova atunci cand ne hotaram sa parasim drumul national ce merge pe malul Dunarii, pentru a urma un marcaj banda rosie ce promite sa ne scoata aproape de intrarea in Cheile Nerei, via Bigar si Ravensca

Pana aici nu a fost decat rulaj pe asfalt si alegerea din Dubova nu a fost deloc usoara, caci totul se rezuma la asfalt si promisiunea unei aprovizionari bune in Moldova Noua, versus ceva provizii incropite de la magazinul comunal si...aventura. Terra incognita, locuri noi, spatii goale de pe harta care trebuie umplute cu amintiri si repere. In mod normal am fi ales aventura fara urma de indoiala, dar acum avem considerabil mai multe bagaje, bicicletele sunt mult mai grele si carry bike-ul nu mai e deloc floare la ureche, devenind dificil atat ca efort, cat si ca logistica. Pur si simplu nu se mai pune problem de a forta o vale sudica din Fagaras sau de a dovedi sute de metri diferenta de nivel cu bicicleta pe rucsac. Drumurile alese trebuie sa aibe pante de 10-15% si un gradient mediu decent pentru ca totul sa aiba sens. Asta deci complica si mai mult alegerile pentru ca drumuri neasfaltate, ciclabile, care sa mearga prin locuri pitoresti sunt greu de gasit in zone noi. Si totusi noi ne bazam pe reteaua de drumuri vizibila pe view ranger si pe combinatia personala de antrenament, determinare si spirit de aventura
Si feelingul ne-a dus in locuri ca acesta
Asfaltul se termina cand iesim din sat si in fata ne sta un forestier ce porneste pe valea raului Ponicova. Ne adancim in padurea verde de fag si castigam altitudine cu fiecare curba a drumului. Asudam ceva pe urcare, dar undeva pe la 800 de metri iesim din padure in dreptul unui indicator nou care rezolva enigma marcajului impecabil. Asociatia Montana Carpati si-a lasat urmele pensulelor pe aici.

Continuarea spre Bigar este surpinzatoare, pe de-o parte pentru ca drumul, in loc sa intre din nou in padure si sa coboare hotarat, asa cum ne asteptam, se pastreaza pentru mult timp la o altitudine constanta de 800 m. Pe de alta parte pentru ca vom pedala indelung pe o culme despadurita ce mai pastreaza cativa copaci fumos infloriti. Primavara tasneste pa aici din orice por si se oglindeste in orice detaliu: in drumul albit de petalele copacilor scuturati, in padurea de un verde crud ce ne insoteste pe partea dreapta, in iarba inca majoritar uscata colorata pe aici pe colo de primele fire verzi.


Spring it's in the air
Chiar si dupa ce reintram in padure continuam sa mergem inca mult timp la o altitudine constanta de 800 m. Iar drumul acesta, suficient de liber de cazaturi, cu gradient decent si aproape neumblat (caci nu se vad nici urme de caruta si nici de tractor) pare putin ireal.

Coborarea in Bigar este insa abrupta, aproape violenta si descoperim astfel un sat curat cu 70-80 de case. Suntem atractia pustimii care isi face veacul prin centru, insa noi ne grabim sa ne cautam un adapost sau un loc de cort, caci ploaia e iminenta. Il gasim sub forma unei casute de lemn cu o singura camera, nou ridicata si transformata in atelier de facut stupi. 

Primele picaturi ne gasesc astfel adapostiti, ascultand de sus zgomotele satului si privind valurile de ploaie ce se aveau sa se succeada regulat pentru restul dupa-amiezei de astazi. Aici vom petrece si noaptea caci loc cu iarba buna, izvor si magazin aproape nu gasesti pe toate drumurile.
Radu devine usor atractia pustimii din sat
O dupa-amiaza slow...in ritmul ploii, deasupra satului

Foto by Radu

vineri, 26 aprilie 2019

Ploioasa epica de la Dunare. Inceputul


Trenul nu se mai da plecat din Gara de Nord. Asa cum era de asteptat, este plin ochi. Oamenii merg acasa de sarbatori si parca s-a terminat si rabdarea. Bicicletele se aseaza cuminti in carlig, iar noi incercam sa ignoram zarva si aglomeratia si sa mai furam cateva ore de somn. Noi nu ne grabim nicaieri. Vom cobori la capat de linie si in fata ne stau 10 zile de hoinarit pe biciclete prin sud-vestul Romaniei. Cernei, Almajului, Aninei, defileul Dunarii sunt pe lista scurta, dar planul e vag. Avem insa destul echipament si destula tehnologie cu noi ca sa improvizam din mers.

Galagia din Drobeta ne perturba. Orasul are destul de multa zarva in el si dureaza ceva pana ne asternem la drum si scapam de trafic. Tura asta nu o sa fie despre carry bike-uri epice, ci despre primavara, padure verde, primele nopti la cort din acest an, foculet si tarait de greieri..

Asa ca asfaltul nu ne intristeaza si nici nu incercam sa i ne impotrivim. Ruta finala a zilei a iesit o combinatie de drumuri judetene cu drumuri de pamant peste dealuri. Unele alegeri au fost mai inspirate, altele mai putin, cert este ca s-a simtit placut invartitul acela de pedala, bicicleta care mergea rotund, soarele generos. Nu la fel de mult ne-au placut roiurile de muste si transpiratia generala dintr-o zi cu 26 de grade. Ne simteam teleportati din Brasovul friguros de aprilie in caldura din Banat. Totusi si soarele asta e bun la ceva: vitamina D. Si simt ca am mare nevoie de ea in aceasta primavara capricioasa.

Prin paduri verzi de fagi

Caldura mare si transpiratia aferenta cer o racorire
Orsova si faleza Dunarii
In sfarsit wild camping

joi, 25 aprilie 2019

Prier de Brasov 2019


3.04 Primul MTB din sezon (Valea cu Apa)

Daca pe cursiera pot sa ma urc oricand, vara, iarna, apoi la MTB am mereu trac la inceput de sezon. Anul trecut barem am amanat momentul pana pe la sfarsitul lui aprilie. Sau asa imi aduceam aminte. Strava spune ca de fapt l-am inceput pe la jumatea lunii, dar cumva, ceva nu m-a convins si abia in tura din Sureanu mi-am dat drumul. Ma gandesc ca anul asta ar fi bine sa nu mai astept atata, asa ca am zis ca e cazul sa profit de potecile uscate din zona inferioara a Postavarului si sa iau taurul, pardon, bicicleta de coarne cat mai devreme in sezon. Incep usurel cu clasica urcare in Valea cu Apa si coborare in Saua Tampei. Si nu imi trebuie mai mult de 2-3 pedale ca sa imi dau seama ca o sa fie bine. Nu simt ca as fi regresat prea mult de asta toamna. Ca de obicei sunt rigida pe bicicleta, insa obstacolele vin si trec. In schimb potecile de pe Tampa sunt geniale. Nu numai ca au aderenta perfecta de la combinatia de ud-uscat, dar sunt si extrem de curate, fara vegetatia bogata in care te incurci in timpul verii. Maine si vineri termin la 5, deci presimt ca o sa am timp sa scanez mai toate variantele din zona Tampa.

Date: aici

4.04 Putreda si Fantanita Dreptatii

Zic sa o luam usor si sa nu sarim direct la mia de seara, asa ca fata de ziua de ieri, mai introducem in program o a doua urcare. Poteci sunt suficiente pentru coborare si astazi leg o Putreda cu o Fantanita a Dreptatii. Putreda merge chiar mai bine ca toamna trecuta, pentru ca este mult mai aderenta, dar tot sunt cateva zone pe care ma intreb daca am sa le trec vreodata. Anyway o sa revin si maine, pentru o coborare clipsata si mai legata, acum ca am fost in recunoastere. Mai fac o urcare pe Valea cu Apa si ma retrag spre casa pe la Fantanita Dreptatii. Traseul e marcat si pregatit pentru crosul de la Semimaraton Brasov Intersport, insa poteca este plina de frunze si trebuie coborat cu mult mai multa atentie. Maine am in plan sa reiau Putreda, apoi o coborare clasica in Saua Tampei si la final o urcare in Saua Tampei, cat sa trecem granita miei. Trebuie batut fierul acum, cat e cald, ca de luni vin ploile de primavara.

Date: aici

5.04 Prima mie de seara

Saptamana urmatoare vin ploile, asa ca e un fel de bate fierul cat e cald pe potecile uscate din Postavaru. Oricum perioada asta de vreme stabila si uscata este atipica pentru primavara brasoveana, asa ca merita exploatata. Daca zilele anterioare am luat-o usurel, adaugand cate o urcare pe zi, acum a venit timpul primei mie de seara. Un adevarat ritual al verii. Legam o urcare la Bancuta, cu o coborare in Saua Tampei si apoi Iepure, o urcare in Saua Tampei si o coborare pe traseul de la BikeRace, Dupa Gradini si in final, o urcare scurta pana la sfarsitul forestierului de pe Valea cu Apa + partea inferioara din Putreda. Picioare ar mai fi fost, dar s-a stins lumina :).

Date: aici

6.04 Sohodol si locuri noi prin zona Branului

Cum astazi ar trebui sa ma intalnesc in Bran cu Viorela & co pentru o tura de refacere dupa Semimaraton Intersport, dupa indelungi schimbari de plan ne oprim la a explora dealurile de pe langa Sohodol. Nu, nu din Sohodolul acela cu Cheile Sohodolului unde mergeam cu ani in urma la catarat, ci de pe langa un Sohodol care este dubios de aproape de Bran. Practic intre Tohanul Nou si Bran, la maxim 3-4 kilometri de drumul national plin de pensiuni si nebunie se gaseste un satuc linistit, cu case vechi aruncate pe dealuri, case de pe prispa carora ai vedere atat spre Bucegi, cat si spre Crai. E un loc de explorat pe doua roti, cel mai bine la inceput de primavara sau la mijloc de toamna, cat timp muntii cei inalti au ceva zapada pe creste, cat sa ajute la contrast. Oamenii sunt prietenosi, cainii vocali si plimbarea merge struna, pastrand mereu un ochi deschis spre locuri cu potential pentru aventura din timpul saptamanii.

Date: aici



6.04 Hike a bike pe Magura Branului

Am incetat sa mai numar turele pe Magura Branului. A devenit prea "acasa". Dar inca nu explorasem fix portiunea marcata ce incepe de la Vama Branului. Asa ca planuiesc sa o fac astazi, alaturi de Viorela, Raluca si restul celor care au alergat la Semi Intersport. Stiu bine ca aceasta culme adeseori ignorata, ba chiar greu de ghicit din drumul national, aduce cu sine perspective foarte frumoase asupra Bucegilor, mai ales la apus, cand soarele bate din unghiul potrivit. Inceputul este neprietenos, mai ales cand trebuie sa car si bicicleta in spate, dar nu am unde sa o las si ma bazez pe faptul ca la coborare ma va ajuta considerabil. Pana atunci insa, facem antrenament pentru la vara. Castigam repede altitudine si in cateva locuri mai deschise incepem deja sa zarim Bucegiul. Ne va insoti intreaga dupa-amiaza, pana sub varful Magurii, cand vom schimba perspectiva cu Craiul. In multe locuri poteca este ciclabila, chiar si asa, iesita din primavara, necuratata, plina de cazaturi. Sunt insa si destul de multe locuri unde e nevoie de push bike si daca nu te fandosesti, ajuta sa iei bicicleta cu totul in spate.

Aproape de #LoculNostru ne prinde din urma Radu si apoi eu cobor cu oamenii pe poteca clasica ce ne va duce spre Pasul Predelut. Lumina se stinge definitiv abia cand ajungem la masina si gandurile de cu seara se indreapta deja spre cea de-a doua zi a weekendului care va aduce cu sine o plimbare in Piatra Mare.

Date: aici






Serie by Vio
7.04 Horvatca cu Vio & co

Cerul gri se asorteaza bine cu tura pe care ne-am propus sa o facem astazi, caci Horvatca si Muchia Ciorga se scurg prelung prin padurile prea putin umblate din Piatra Mare, poteca scotandu-te suprinzator si fara prea mult preludiu direct pe varf. Este o tura ce merge bine in orice anotimp, mai ales legata cu o cobrare spre Tamina. Acum padurea era inca terna si golasa si cu exceptia catorva viorele si a unei tufe de liliac salbatic, urmele iernii ce au trecut erau mai proeminente fata de urmele primaverii ce va sa vina. Dar fetele cu care am fost in tura (o tura doar de fete, de altfel) erau suficient de coloarat imbracate cat sa inveseleasca atsmofera. Si cu exceptia catorva momente punctuale, animau si suficient de mult atmosfera cu discutiile despre te miri ce si mai nimic, ca intre fete. Sa ne intelegem, ca nici eu nu sunt mai prejos :). Acestea fiind spuse ne bucuram de poteca uscata pana pe la 1500 m si zapada incepe cu adevarat abia in poiana lunga in forma de L de la foisorul de vanatoare. Pe aici a avut loc in linistea iernii si un carnagiu caruia i-a cazut victima un cerb. Depasim momentul si ne continuam procesul de spalare al adidasilor prin zapezi de diverse adancimi (de regula zapada era bine asezata, dar si cand iti scapa piciorul cine stie unde, pana la fund te duceai). 

Nu se stie prin ce mister, pe varf vantul doar adia, insa odata ce am coborat pe culmea de leaga varful de Coada Pietrei Mari, a revenit urganul si ne-a insotit pana la intrarea in padure spre Tamina. Mai bagam o tura de zapada inghetata si pe primii 200 m din padure, insa apoi ne putem relaxa si continua coborarea pe o poteca uscata, dar relativ plictisitoare (cel putin pentru mine, care am coborat pe aici de nenumarate ori). Dar oricum ar fi, tura de fata (ca si orice alta combinatie de trasee in Piatra Mare) nu se poate mandri cu peisaje faine sau locuri care sa iti taie respiratia. Dar chiar nu e e nevoie de ele in fiecare weekend si o companie placuta suplineste toate acestea. 

Date: aici 

Serie by Vio
by Raluca
9.04 Tour of Watopia: Stage 2 - In Hot Pursuit (Women Only)

Da, sunt o finuta si nu ma indeamna inima sa ies din casa cand se burzuluiesc norii ca sa imi iau o ploaie gratuita. Pentru saptamana trecuta cu vreme calda si stabila o sa platim alte 2-3 saptamani cu varf si indesat. Incepe vremea primavaratica, cu 3 ploi pe zi, toate in a doua parte a zilei, nu se stie clar cand, nu se stie unde, dar ori esti sub ea, ori alergi de ea. Din 14 aprilie am anulat oricum abonamentul la Zwift, asa ca ma hotarasc sa mai profit de el cat mai pot. Cum picioare odihnite am si pare ca si genunchiul drept si-a revenit, ma bag la o cursa. Plec tare, dar dupa cativa kilometri trebuie sa las pedala caci nu am cum sa tin ritmul de 3.5 W/Kg. Totusi am noroc sa ma lipsesc de alte 2 fete (o cehoaica si o suedeza) cu care duc restul cursei. Si da, e faina munca asta in echipa, schimbatul la trena, simti acolo cum faci lucrurile sa se miste. Din mesajele de pe chat deduc ca asta se intampla si in plutonul fruntas, dar cred ca imi mai trebuie o iarna de munca serioasa, ca sa ajung acolo. Totusi am deja doua obiective pentru 2020 si asta e ceva avand in vedere ca 2019 abia a inceput. Pierd clasic la sprint, insa sunt multumita de cursa rotunda si imi promit sa mai trag de zwiftul asta pana duminica.

Date: aici

10.04 Zwift- Specialized Mixtape Stage 4: Astoria Line 8

In fiecare sezon e un moment ce dureaza cateva saptamani in care unul din genunchi ma supara. Chiar si de cand m-am lasat de alergare. Sau ma lupt cu o lipsa de flexibilitate. Sau se intampla ceva. Anul asta e doar genunchiul. Dreptul. Ala bun pe vremuri. Acum nu mai sunt convinsa care-i care. Ce e drept, nici cursele pe Zwift nu ajuta, dar nici sa stau in varful patului nu pot. Azi din nou o cursa in categorie de fete ce urmeaza modelul de ieri: plec tare, pierd plutonul fruntas si raman cu alte 2-3 fete cu care duc toata cursa. Pierd clasic la sprint.

Date: aici

12.04 Zwift- 3R Watopia Flat Reverse Race - 2 Laps si Zwift- 3R Innsbruckring Flat Race - 2 Laps 

Cum nu am gasit nicio cursa mai lunga care sa se potriveasca cu orarul meu, am combinat doua curse de jumatate de ora fiecare. Lucururile au mers ca si in zilele anterioare. In prima, o cursa de plat am incercat sa merg mai tare. A doua, o cursa cu ceva urcare, am incercat sa stau la o medie de 190 W si mi-a iesit destul de bine. Nu sunt inca decisa daca voi participa la Seciu sau nu, si am luat-o pe aceasta ca pe un test pentru sanatatea genunchiului meu.

Date: aici si aici

15.04 Copaci infloriti si frig

Desi primavara s-a instalat si la Brasov aducand cu ea copaci infloriti si primele nuante de verde in padure, temperaturile raman mici, mici de tot si bronzul din Spania dispare vazand cu ochii. Astazi Radu dicteaza tura si iese una scurta, cu un Radu mort de frig

Date aici
Deasupra Vulcanului


16.04 Poaiana social ride cu Suzi si Diana

Prima Poiana de anul asta a fost una linistita, in care am tataonat terenul si am stat la taclale cu Diana. Cum am hotarat ca anul asta nu vor fi concursuri, nici nu vad de ce m-as agita prea tare. Mi se pare mult mai important sa ma setez in moodul potrivit pentru America de Sud si calatorit pe termen lung.

Date: aici 

18.04- Pilates

Dupa Poiana de mai sus m-a prins o raceala, asa ca am bagat doua zile de sauna. Joi am fost insa si la ceva clasa de Pilates in speranta unei dezmortiri mai temeinice, dar in realitate m-am pricopsit cu o super febra musculara.

20.04 Galerie la Brasov Marathon Semi

Planul initial pentru acest weekend era sa facem o tura cu MTB-urile prin Podisul Hartibaciului, cu prima seara la cort a sezonului si cu foculet. Dar vineri seara a lovit comoditatea si cum frigul de afara e mereu o scuza buna, am amanat testarea echipamentului pentru tura de Pasti. Asa ca nu puteam sa ratez ocazia de a merge sa ii fac o surpiza Claudiei si sa fac galerie la Brasov Marathon. De ani buni ne tot insotim la concursurile de alergare, si chiar daca nu mai alergam impreuna, impartim in continuare bucuria momentului.
Stiu foarte bine toate traseele probelor de la Brasov Marathon si nu e loc mai bun de stat ca poienita cu vedere spre Astra si Racadau de pe Treptele lui Gabony. Ai ceva deschidere, ai oameni obositi caci treptele astea nu-s pentru nimeni o placere si cand mai ai si o talanga si un fotograf ascuns intr-un tufis, e combinatia numai buna.

Date: aici

20.04 Prima data la Sugas Bai dupa 3 ani de Brasov

Una dintre cele mai frecventa destinatie de cursiera in campia de langa Brasov este Sfantu Gheorghe. Cu 3 drumuri care merg combinate in fel si chip, este in plus si ceva diversitate. Si desi am ajuns de multe ori la Sfantu Gheorghe (singura sau in grup), cumva niciodata nu s-a potrivit sa fca si urcarea spre Sugas Bai. Am corectat acum alaturi de Suzi, Dani si Radu si a iesit o tura cinstita in care baietii au dus trena si noi am stat cuminti in spatele lor. QOM-urile de pe Strava au ca singur merit abilitaea de a te tine cu dintii de roata din fata.

Date: aici

21.04 Solo, din nou spre Sfantu Gheorghe, ritm de anduranta

De vreo 2 saptamani si mai bine ma sacaie un genunchi. Uneori unul. Mai rar amandoi. E clar mai rau cand pun presiune pe el (asa cum se intampla la urcarile abrupte) si pe langa luat medicamente si facut stretching cu religiozitate, incerc sa imi dau seama si care e ritmul acela unde nu deranjeaza nimic. Asa ca si pentru azi aleg tot cursiera, tot spre Sfantu Gheorghe, insa de data asta singura. Cu un power meter e mai simplu sa stiu cat trag si unde ar trebui sa stau pentru ritmul acela de cursa lunga. Nu am un plan concret in minte, dar hotarasc sa incep cu Codlea-Halchiu-Crizbav si apoi sa merg spre Sfantu Gheorghe caci de acolo am multiple variante de, retragere. Ideal ar fi fost sa ma intorc lung prin Ozun, dar nu s-a putut. Nu au fost picioare decat pentru clasicul Ilieni, unde oricum m-am luptat cu vantul din fata.

Date: aici 

21.04 La prajit clisa pe Stejeris

Cand am venit acasa dupa tura de cursiera imi si imaginam cum voi merge eu la bazin si apoi, legat, la o plimbare pe Tampa, dar Radu mi-a deturnat planurile cu un MTB pe Coama Lunga /Stejeris, la prajit de clisa. Cu alte cuvinte, primul foculet al sezonului. Urcarea pe drumul vechi nu imi cade deloc bine si nici pentru coborarea pe Stejeris nu prea am inima, dar insistentele au meritat, caci pana la urma am fentat ploaia si am facut foculet in liniste. Astept serile cu foculet din Cernei Mehedinti.

Date: aici