Prima Evadare 2023

Prima ora a zburat literalmente pe langa mine. Sau eu am zburat pe drumurile de pamant de pe langa Bucuresti. Noi si vantul care nu s-a oprit o clipa si care a batut mereu din fata, asa cum ii si cade bine la o cursa de ciclism.

Nu stiam la ce sa ma astept de la o cursa cu 1500 participanti. O cursa rapida, in care stai cu pulsul in gat, o cursa unde conteaza unde te pozitionezi si a cui roata o tii. Desi Prima Evadare e la a 15-a editie, pentru mine e prima participare. Si calculele mele spuneau ca ar trebui sa mi se potriveasca, caci pe plat nu merg chiar prost... Dar socoteala de acasa nu se potriveste mereu cu cea din targ. Radu face tot ce poate sa imi pregateasca bicicleta, eu sunt prinsa cu munca si nu prea gasesc timp sa ies si sa ma antrenez pe plat, asa ca ma simt cam cu lectiile nefacute la start. Sper doar sa gresesc cat mai putin. E acolo un echilibru foarte fin intre a profita de avantajele unui pluton si a evita cazaturi si efectul de acordeon. O cazatura tot imi fur pe la kilometrul 12, dar e bine ca atat eu cat si bicicleta ne ridicam repede de pe jos si cursa continua. Ca si la o cursa de sosea sunt mereu intrebari de genul: stau cu acest grupetto sau accelerez, ma lupt cu vantul si incerc sa prind grupul din fata care s-a rupt de grupul nostru? Stiu ca raspunsul corect e mereu sa accelerezi si cum simt ca picioarele sunt cu mine astazi, o fac de fiecare data. Daca nu mergi cu primii (si eu nu ajung niciodata sa ma tin de ei), ai mereu variatii date de oamenii care participa, de forma lor fizica etc, ca atare ideea de a tine roata cuiva de la un capat la alta a unui concurs, pe care o vehiculeaza si practica Radu, mie mi se pare greu de pus in aplicare. Inevitabil, ajung si eu in plutonul potrivit, dar pe la mijlocul cursei... 

Oricum, ochi pentru cifre nu prea am, caci trebuie sa casc bine ochii la ce se intampla in fata mea. Si sa ciulesc bine urechile la ce se intampla si dupa mine.

Prima jumatate e rapida, a doua jumtate are insa mai multa poteca si ma suprind dansand printre copaci, cu bicicleta sub mine. Am in minte un mic filmulet cu cadrele care mi-au placut cel mai mult. Praful frunzelor uscate, care se ridica in urma rotilor noastre,mirosul incredibil de salcam care ma insoteste cam 1 km prin padure, tunelul de vegetatie din apropierea finishului. Nu stiu a cata fata sunt. Sunt 4 fete la elite, dar eu tot sper sa vin a treia, dupa Suzi si Miruna. Apas pedala, inchid in momentul in care plutonul se rupe pe portiunile de viteza. Nu conteaza cat suferi. In 2 ore nu ai cum sa te arzi. Prin padure e racoare, pe drumurile deschise ma racoreste vantul si eu tin cu dintii orice roata din fata mea. Recunosc ca m-a ajutat mult tura din aprilie cu echipa, caci pe langa markerii care imi spuneau ca mai sunt 10,8,5,3 km, stiam in mare ce ma asteapta. Finish-ul valurit m-a suprins, dar cand il aud pe Memo ca spune un loc cu 100 si ceva, imi dau seama ca a fost un alt concurs reusit. 

Cand mai creste Marius, facem echipa, momentan insa ne bucuram de o cursa buna pentru ambii parinti... Poate ca in pump track o sa mearga foarte curand mai bine ca mine. Dar cand e vorba de fuga, varsta e inca de partea noastra. 

Podiumul de la Feminin +36 de ani

Despre organizare, numai de bine (si nu pentru ca as fi partinitoare, avand in vedere ca este un concurs organizat chiar de echipa din care fac parte), dar:

1. Nici nu vreau sa ma gandesc ce inseamna sa organizezi un eveniment pentru 1500 de oameni.

2. Sistemul de atribuire a numerelor/ asezare la start. Poate nu perfect, dar in orice caz, o solutie pentru a evita haosul generalizat cand ai 1500 de oameni la start.

3. Medalia de finisher (super faina).

4. Pastele delicioase (cred ca am mancat 3 portii).

5. Locul de finish, super relaxat, cu iarba, lac, stand-uri de mancare pentru participanti si apartinatori, mese, scaune, tot ce trebuie.

6. Faptul ca s-a respectat programul anuntat pe site, de la ora de start, la cea a festivitatii de premiere.

7. Logistica autobuzelor care puteau prelua participantii care doreau sa se intoarca in Bucuresti, mai ales ca dupa festivitatea de premiere s-a pornit o ploaie pe care sigur nu iti doreai sa pedalezi +30 km spre casa.

Citeste mai departe...

Marvin 2023

... si zonele de frecventa cardiaca.

Cum Maratonul Vinului a fost primul concurs pe 2023, in ultimile iesiri cu mtb-ul mi-am desenat traseele, cat mai apropiate de tiparul de la concurs, si in ciuda frigului din Brasov, am apasat pedala, cat sa verific daca inca mai pot sta, suficient de mult in zona 3 si 4 de heart rate, caci dupa o iarna intrega de zona 2, le dadusem disparute...

Dupa ce m-am linistit ca zonele mele de heart rate sunt la locul lor, ma trezesc la start fara centura de frecventa cardiaca (senzor de putere oricum nu am pe mtb). Deci cu ce masuram noi datele si cum putem stii daca ceea ce simt eu, se si reflecta in cifre?

Cum sansa de a gasi o centura de puls de imprumut e considerabil mai mica, comparativ cu a gasi o pereche de pantaloni cu bazon, de care cauta Radu, ma consolez cu situatia si imi spun ca solutia e simpla: merg cat de tare pot. Plec tare si o tin tot asa... Planul de la masina suna bine, insa cand ajung la linia de start, constat ca din prea mult entuziasm de inceput de sezon, lumea s-a asezat la start cu niste zeci de minute inainte si sfarsesc in ultima linie, alaturi de alti cativa rataciti. Asezarea la start e o lectie pe care o uit mereu, de la un sezon la altul si in primele curse gresesc constant la acest capitol. Totusi nu inteleg care e logica pentru care trebuie sa te pui cu 30 minute mai devreme la start pentru a prinde un loc in prima treime din pluton!!!???!!! Si din acest punct de vedere, apreciez etapele de Cupa Nationala, cu boxele valorice de start!

Slalomul printre oameni nu a fost niciodata specialitatea mea, dar pe prima urcare lunga de la Marvin imi iese si urcarea imi prieste. In fapt, e probabil similara cu drumurile de langa casa, atat ca lungime, cat si ca gradient. Aici depasesc multe fete, dar cum nu stiu cine s-a aliniat la start, nu am idee cu cine ma intrec si calculez ca optimist-realist ma asteapt un loc intre 4 si 6, la general, daca Radu a reusit sa stranga valva de la roata, nu pierd aer si nu ma trezesc ca trebuie sa umflu cauciucul la fiecare 10 km.

La Marvin am mai fost in 2018, pe vremea in care, tura de 18 km se repeta o data, de doua, sau de 3 ori. M-am uitat putin peste pozele de atunci si am zambit cand am vazut cum aratam atunci pe bicicleta...

Traseul de 51 km nu e cu totul nou, am mai fost pe aici cu prietenii, candva in timpul pandemiei, in cautarea soarelui si a primaverii, dar atunci am mers pentru socializare, in ritm de 5 ore pe traseu, asa ca nu imi amintesc mare lucru nici de atunci.

Revenind la cursa, dupa ce se incheie prima urcare si se cern plutoanele, cam raman in grupul meu de baieti. Fete nu mai vad. Undeva un deal mai departe as zice ca e tricoul albastru a lui Miriam, dar nu pare sa ma apropii de el, desi as zice ca urc bine. Urcarile vin si trec. Si coborarile la fel. Sablonul se repeta mereu. Recuperez pe urcare cateva pozitii, pierd pe coborare. Nu e nimic tehnic si desi zbor in toate directiile cu bicicleta si incerc sa ma tin bine de ea, baietii ma depasesc.

Vremea e pe sufletul brasovenilor. Noros, la inceput incepe si o burnita, deja ma gandesc sa mai arunc din apa, ca ma intorc cu ea la start...

Pe nesimtite, sau oricum, inainte sa ma uit la ceas si sa ma intreb cat mai e, ma trezesc cu 3 din cele 5 urcari deja bifate. Socotesc ca voi ajunge la finish in mai putin de 2h45 si faptul ca ne-am intersectat cu turele mai scurte si orizontul imi este plin de concurenti, ma face sa invart in continuare, constiincios, pedala. 

Elevatia ramasa se tot imputineaza, acum 100 m, acum 30 si la final, doar la vale, o coborare rapida, fix pe portiunea de asfalt unde mi-am facut incalzirea si 2h38 pentru primul concurs la sezonului. Nu stiu exact cate vor urma, dar e cu siguranta, Marvin a fost un concurs care mi-a cazut bine. 

Tragand linie, a fost un loc 1 la categoria de varsta si un loc 4 la general, dupa fetele de la Elite

La final, inchei cu cateva ganduri legate de organizare:

1. Traseul a fost marcat impecabil. Nu a fost nevoie nici macar o secunda sa ma uit pe ecranul de navigatie. 

2. Ridicarea pachetelor de start a mers foarte bine.

3. Diverse activitati pentru copii. 

4. Ramanand la cursa pentru copii insa, e si un aspect de imbunatatit, mai exact startul. 2 boxe, una pentru copiii mai mari care fac 2 bucle si una pentru copiii mai mici, care fac o bucla, e ideal. Sau start decalat. Copiii mari pleaca la 9, copiii mici pleaca la 9.10, termina cam in acelasi timp si ramane totusi suficient de mult timp pana la startul adultilor. Haosul de la start cu mutari de copii si biciclete dintr-o parte in alta a plutonului a fost departe de ideal.

Foto: Razvan Lupica, Traian Olinici, Tibi Hila, Janos Cherestes

Citeste mai departe...

Si copiii mici fac ture faine

Nu credeam ca o sa ajung sa scriu jurnale despre ture cu copii, dar zilele de vineri si sambata au fost prea faine ca sa nu lase o urma si pe hartia virtuala a blogului. Zile de primavara coapta, cu mult verde, cu copiii liberi, cu joaca, cu noroi, cu soare, cu provocari si reusite.

Vineri a fost si prima zi in care am mers la birou dupa 3 ani si 2 luni de work from home si ea nu se putea incheia mai bine decat cu o noapte la cort. Initial voiam sa mergem la unul din locurile dragi noua de la Holbav, dar am reconfigurat cu ceva pajiste fara view, insa cu iarba perfecta si cu acces auto. Nu am rezistat insa sa nu facem o vizita dealului de unde se vede cel mai fain apus din zona, pana au venit si s-au instalat Hoinarii. Focul a incalzit atmosfera, copiii si-au facut de cap, candva a sfarait si niste carne pe gratar si a fost o seara asa cum trebuie.

Seara asta de manual a precedat o dimineata cum ti-ai dori sa fie mai multe. Tihnite, cu copii care stau si citesc despre stele si planete, cu concursuri de bicicleta pe trasee amenajate ad-hoc si cu mult soare.

La 11 intregim echipa si pornim spre inghetata mult promisa de la Vasi. E drept ca amintirile mele despre traseul pana la Vasi erau vechi de vreo 3 sau 4 ani, asa ca am fost optimista in descriere. Inselatoare e si plecarea pe drumul acela lat si plat, pe care merge orice masina. Copiii pedaleaza cu entuziasm si energie, Radu Fodor e atins de frumusetea din jur si cand pedalam pe langa el, exclama sincer "E asa frumoasa padurea". Recunosc ca m-a miscat putin observatia asta, venita de la un copil de 5 ani, cu o casca mare pe cap, pedaland pe o bicicleta mare de fete :D .

Inca ne facem incalzirea pe drumul lat si bun

Dupa ce s-a terminat entuziasmul copiilor, au intrat in joc si adultii. Cam toti, niste adulti incapatanti, dispusi sa care si sa impinga biciclete, sa astepte oricat e nevoie, atata timp cat inaintam in directia cea buna. O pauza de masa si de joaca, luata strategic la jumatatea urcarii, a readus rabdarea si cheful de tura la cote normale, desi terenul se tot strica, apare noroiul, copiii imping biciclete, se straduiesc sa tina trasa buna printre urmele ploilor recente si se transforma incet incet in cauza nobila pentru care au fost inventate apa curenta si masina de spalat :D .

Pauza de la jumatatea urcarii

Inaintarea continua, cu pauze lungi de regrupare

In orice caz, rasuflu usurata cand profilul de elevatie imi arata ca s-au terminat urcarile si de aici si pana la mult promisa inghetata e doar drum lat si bun. La magazinul laudat s-a gasit si inghetata, dar si ceva muzica departe de gusturile noastre, totusi am incercat sa ne asezam la masa cea mai departata posibil de sursa zgomotului, baietii, dupa ce si-au mancat inghetata au fugit la joaca, iar oamenii mari au ramas sa se lupte cu pungile de pufuleti cumparate suplimentar.

Si am ajuns si la Vasi, si copiii au primit inghetata

Cum echipa de parinti a votat unanim ca facem un traseu in circuit, i-am dat drumul coborarii, o coborare de 4 kilometri, pe un teren surprinzator de bun, ce ne-a scos fix la inceputul fasiei de asfalt ce duce spre sat. Pauza la locul de joaca de la intrarea in sat a incheiat tura cum nu se putea mai bine si uite asa, tura cu tura, ne cresc copiii. 

Reteta succesului ? O mana sanatoasa de copii, o zi petrecuta afara, adulti relaxati si, bineinteles, masina de spalat si apa curenta acasa  :D. 

Echipa fantastica

Citeste mai departe...

Scrisori pentru viitor. Elvetia-prima data in tari straine

Nu ti-am mai scris de multa vreme nimic. Peste noi au trecut atat Craciunul, cat si ziua ta si iata ca s-a facut un an de cand te cunoastem si te-am vizitat pentru prima data.

Scurta vacanta in Elvetia la Andrei, Claudia si Miruna a insemnat pentru tine si prima iesire din tara. Iar daca in vara lui 2022 universul tau nu se intindea mai departe de Brasov, nu prea intelegeai tu ce e cu orasele, cum de o tara poate avea mai multe orase si cum de lumea intreaga are atat de multe tari, usor, usor lumea si hartile au inceput sa prinda un vag contur si pentru  tine, iar in anii urmatori sunt convinsa ca vom extinde din ce in ce mai mult orizonturile imbinand calatoriile cu povesti de istorie si geografie.

Pana una alta, prima plecare avea sa fie in acea mica tara europeana unde muntii aproape ca nu se mai termina si avea sa vina la pachet si cu primul tau zbor cu avionul. Desi pot sa iti inteleg entuziasmul, mi-as fi dorit sa fii mai rezonabil cand vine vorba de a sta cu centura de siguranta pusa. Pot sa inteleg ca decolarea si aterizarea sunt cele mai interesante parti ale zborului, dar tin sa iti spun ca mi-ai scos ceva fire albe in cele 2 ore pana in Memmingen...

Primele 2 zile la Andrei si Claudia au fost lapte si miere, cu voi, copiii, jucandu-va impreuna in pace si buna intelegere. Erati "iubiti", va dadeati impreuna in leagan, va tineati de mana si o mangaiai pe Miruna pe par. Povestea de dragoste a tinut insa doar 2 zile, apoi ati inceput sa va intepati reciproc pana cand ati devenit usor insuportabili si orice lucru era motiv de cearta: cine apasa pe butonul de la semafor, pe cel de la lift, cine se da cu bicicleta si cine cu trotineta samd.

Drumetiile au mers cat de cat, dar joaca era cea mai interesanta parte si am facut turul parcurilor din Altstaetten cu ocazia asta.

Sunt putin curioasa cum vor evolua lucrurile in viitor, dar momentan pare ca 2-3 zile legate de socializare cu alti copii sunt suficiente pentru tine, iar ceea ce am invatat si noi, oamenii mari din aceasta saptamana este ca tu ai nevoie de mult timp  1 la 1 cu unul dintre noi (1-2 ore pe zi, timp si atentie doar pentru tine), ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca cel mai probabil, familia noastra va ramane in 3. Si sunt ok cu asta. Ai avut sansa sa fii primul venit, cresti, lumea ti se deschide, vor veni (sper eu) anii aceia, dinaintea pubertatii, in care vei fi suficient de curios si de puternic sa facem lucruri faine impreuna, sa calatorim, sa invatam, ramand insa afectuos si iubitor.

Ne-am strans o mana buna de romani in acest parc anonim din Elvetia

In primele zile, cand erati inca "iubiti"

Un ou kinder la 2 copii e clar motiv de ciondaneala (cine rupe amabalajul, cine faca surpriza etc)

Gampluet hike

Cand parintii invata din propriile greseli si cumpara 2 iepurasi la 2 copii orgoliosi

Citeste mai departe...

Martisorul lui 2023

7 martie- Ca un c*r

Dupa 10 zile pe cursiera, trecerea pe MTB e brutala. Nu ma simt deloc bine si potecile de pe Tampa mi se par cumva chinuitoare...

8 martie- Ladies social ride

Ne strangem 5 fete pentru o tura de cursiera de 8 martie. Avem parte de vreme buna, dar pedala merge greu si ne cam prinde noaptea pe drumul spre casa. Si eu bineinteles ca nu am plecat cu suficiente lumini la mine...

9 martie- Better than yesterday

Tot insist la capitolul mtb, caci potecile sunt in stare foarte buna si e pacat sa nu profit si sa a nu ma dau...Insistenta da roade si azi e mai bine ca ieri...

10 martie- This one felt good

Insistenta e mama reusitei. Nu zic ca m-am asezat pe mtb, disponibilitatea mea de a incerca lucruri noi e in continuare in fundul pamantului, dar azi a fost fun. Cum ieri am urcat pe Poteca lui Stratila si mi s-a parut ca  e in stare chiar buna, am zis ca azi ar fi cazul sa cobor pe acolo. Am legat-o cu un Iepure, pe principiul, "mie nu imi trebuie multa elevatie, caci la inceputul asta de sezon nu am decat concursuri de plat".

12 & 13 martie- Searching for the spring & Sun worshiping

Mijlocul lui martie (si mai ales luand in considerare iarna scurta de anul acesta) e momentul primelor floricele de pe Tampa. Si e momentul in care functia de macro a telefonului devine esentiala. Duminica, la ora pranzului, am simtit ca lumina e prea arsa, asa ca m-am intors si luni dimineata, in speranta unei lumini mai bune. Nu a fost neaparat asa, insa plimbarile solitare mie imi fac mereu bine. Foarte bine.

14 martie- Prea devreme pentru MTB in Crai

Feed-ul de Facebook imi este plin cu poze cu branduse si ghiocei, multe din ele din Poiana Zanoaga. Asa ca o tura in Crai se impunea de urgenta. Decidem sa mergem mai intai spre Saua Joaca si apoi sa urcam pe forestier spre Curmatura, doar ca la fata locului am gasit mult mai multa zapada si udatura decat ne-am asteptat. Potecile uscate de pe Tampa ne-au dat iluzia gresita a primaverii, insa Craiul ne-a adus cu picioarele pe pamant, deci mai degraba, in zapada ar fi mai potrivit. La Curmatura nu am mai ajuns, dar am gasit branduse si ghiocei pe saturate inainte de Saua Joaca si desi nu credeam ca o sa spun vreodata, coboratul de zapada e chiar fun, mai ales ca am prins niste conditii ideale, cu zapada tasata, dar aderenta.

15 martie- O cursiera cu Radu si Costi

Adevarul adevarat e ca oricat stau pe MTB, nu ma simt niciodata la fel de  "una cu bicicleta" asa cum se intampla pe cursiera... Ies 60 de kilometri legati, in zona 2, in care simt ca antrenamentul din Cipru chiar a contat la ceva.

18 martie- Orientare CS Babarunca (Family) & Daca a iesit soarele...

Pana sa vina Marius la noi nu am dat nicio sansa concursurilor de orientare,preferand sa imi las ziua libera pentru tot felul de activitati " de o zi intreaga" (trekking, o tura mai lunga de bicicleta etc). Insa de la etapa de Rogaining din decembrie, ne-am dat seama ca orientarea are potential ca si activitate de familie si am bifat editiile din Februarie si martie. Pe o vreme mohorata si friguroasa luam la scanat un deal anonim  de langa Tarlungeni si strang serios din dinti cand plec cu cursiera spre Sfantu Gheorghe. Dupa 10 minute de tremurat cu toate hainele pe mine, incep sa creasca sperantele de vreme buna, cand vad ca blocurile din Sfantu Gheorghe sclipesc vesele in soare. Si cam dupa Marcus m-am tot dus cu soarele dupa mine,cale de 100 de kilometri, prin primavara...

19 martie - Curmatura hike

De vreo 2 saptamani tot imi propun sa ajung in Poiana Zanoaga. Nu neaparat la Curmatura, cat in Poiana Zanoaga, acolo unde sunt branduse, ghiocei si deschideri spre muntii inzapeziti. Am avut o tentativa esuata saptamana trecuta, cu mtb-ul, dar Viorela mi-a mai dat o sansa cu tura ei in Piatra Mica. De Piatra Mica nu aveam timp, insa pentru un raid pana la cabana si o socializare la coborare, chiar a fost timp suficient. Acum ramane de vazut daca reusesc sa pun in practica si planul unei nopti de vineri, la cabana, cu Marius.

23 martie- La firul ierbii

Plimbare matinala pe Tampa alaturi de Radu si probabil cele mai bune poze ale primaverii inainte sa infloreasca copacii.

25 martie-Pe traseul de la Prima Evadare cu echipa

Cum in Bucuresti este primavara la superlativ, am socotit ca asta ar fi un moment bun pentru o prima recunoastere a traseului de la Prima Evadare. Am inceput meticulos din Baneasa, insa cum padurea mirosea innebunitor, prima pauza o fac...la floricele. Mai precis la brebenei albi si mov care au umplut padurile de la ses. Planul parea simplu. Tin trackul de la editia din 2019, iar din Snagov, ma intorc pe asfalt. Doar ca in 3 ani s-a construit enorm pe si pe langa traseu, astfel incat deja de la Greenfield Baneasa am inceput sa improvizez si toata bucata pana in Balotesti a fost o improvizatie continua in care am ajuns pe tot felul de drumuri de camp ori de macadam, culminand cu santierul lui Umbrarescu pentru centura 2 a Bucurestiului.

In Balotesti ma intalnesc complet intamplator cu oamenii din echipa, asa ca plecam pe o selectie de poteci si drumuri, spre Snagov. Ce e drept, am descoperit cu ocazia asta poteci chiar faine pe langa Bucuresti, din acelea, de aratat la prieteni. S-a stat, s-a vorbit, dar s-a si pedalat...

Cand am revenit in Balotesti aveam deja 100 km si a trebuit sa imi dau 2 palme si 2 suturi in fund pentru ultimii 30 km spre casa, astfel incat, atunci cand am ajuns la parinti si m-am asezat la masa, simteam ca pot sa mananc chiar si pietre.

30 martie- Long shadows

Ne-au ajuns blestemele iubitorilor de iarna si in Brasov ploua si ninge ca in noiembrie. Asa ca singura zi cu soare a saptamanii nu putea fi ratata. Iese o tura mai scurta decat ce am planificat, dar imaginea muntilor proaspat inzapeziti m-a facut sa imi schimb planul si sa merg spre Vulcan, pentru putin peisaj "Elvatia style".

Citeste mai departe...

Cipru training camp

Cipru a fost o poveste cu mult soare, drumuri pustii, primavara la superlativ si vreme de plaja. Eu am venit cu ideile de ture, Suzi cu structura celor 10 zile, amandoua am contribuiut cu disciplina de dinainte si de dupa tura si inca nu pot sa imi dau seama daca zilele petrecute acolo au fost cantonament sau concediu. Primul gand a fost un jurnal cronologic, dar mi-am dat seama ca pentru asta, o scurta descriere in Strava ar fi suficienta. Asa ca povestea de mai jos va fi mai mult despre ce ofera si ce nu ofera Ciprul in materie de ciclism, mai ales ca pentru amandoua acesta era primul contact cu insula din Mediterana.

Nu am stat sa ne uitam la mare, ci am mai si pedalat. Aici dupa o tura de 100 km cu 2000 m

In primul rand, Ciprul este ieftin. Pe cand contemplam in ianuarie destinatiile cu soare si am luat la rand Spania continentala, Insulele Canare, sudul Portugaliei ori sudul Italiei, Cipru promitea o vreme similara cu cea din Canare, doar ca la mult mai putini bani. Cele 10 zile petrecute in Cipru ne-au costat 570-580 de euro de persoana incluzand aici zbor, cazare, masina de inchiriat (e adevarat, o masina mica gen Toyota Yaris) si mancare (inclusiv 2 mese la restaurant, ceva cafele si prajituri ocazionale pe drum).

Am gatit mult, dar cand vine vorba de peste si prajituri, pot manca oricat :D 

Al doilea motiv pentru care m-as intoarce in Cipru este vremea. La fel de cald precum in Insulele Canare si considerabil mai placut decat o luna intreaga in Spania. Singurele momente cand am folosit foita de vant a fost pe primii 500 m diferenta de nivel din coborarile mai lungi. In rest tricou si pantaloni scurti si primele linii de bronz pe sezonul 2023. Au fost amieze cu 26-28 de grade pe ciclocomputer, cand crema de soare cu factor de protectie 50 era singura salvare a pielii noastre extrem de albe dupa o iarna de ascuns pe sub haine groase.

Pentru plaja insa, e suficient de cald doar intre 11 si 15

Cam toate resursele pe care le-am consultat recomanda ca luni ideale off-season martie si aprilie. Totusi, noi, la final de februarie am avut parte de copaci infloriti pe toate drumurile si chiar daca nu au fost prea multe cadre, imaginile cu ciresii infloriti cu marea ori cu sate minuscule de piatra pe fundal s-a integistrat pe retina. Ochii si sufletul nostru visau la verde si l-am gasit din plin, o data ce treceam de primul rand de dealuri aride si prea putin ospitaliere.

In Cipru am gasit ceva intre primavara si vara, care noua ne-a mers la suflet

Cipru e si despre mancare. Peste, fructe de mare, humus, haloumi, citrice si capsuni cu mult peste medie... Cea mai buna combinatie din punct de vedere financiar ni s-a parut sa iti faci cumparaturile principale dintr-un magazin mare/ supermarket, iar fructele si legumele sa ti le cumperi proaspete de la aprozarul de langa casa. Cipriotii aveau un sistem interesant in care fructele si legumele expuse afara erau cam cu 50% mai ieftine si asa am avut parte de cele mai bune portocale ale iernii.

Insa pentru ca scopul principal al cantonamentului-concediu a fost pedalatul, trebuie spus din capul locului ca motivul principal pentru care as reveni sunt drumurile. Asfalt de o calitate buna spre foarte buna, o retea incredibila de drumuri asfaltate (si o alta retea solida de drumuri de mtb) si trafic ce tindea spre 0. Pe malul marii, autostrazile preiau mare parte din trafic si cu exceptia a 10 km inainte si dupa un oras mare, drumurile principale sunt libere. In partea continentala a insulei ai zice ca nu exista masini. Ni s-a intamplat zilnic sa mergem o ora intreaga fara sa ne intalnim cu nicio masina. Era usor ireal.. Cu traficul de pe partea stanga a drumului noi ne-am obisnuit suficient de repede si nu este un motiv real de ingrijorare. Trebuie insa putina atentie in zona montana (Olimp si Pafos Forest) unde sunt foarte multe pietre pe carosabil (cazute de pe versanti) si unde nu prea poti merge cu viteza. Insa cum nu este trafic, le poti ocoli pe sensul opus.

Totusi este ceva la care Cipru nu exceleaza si acest este esteticul. Ciprul nu este neaparat spectaculos. Chiar daca focusul nostru nu a fost pe continut media (spre dezamgirea lui Radu), asta nu inseamna ca toate sesiunile foto cu Radu nu au pus acolo ceva caramizi la ochiul meu artistic. Si trebuie mult talent pentru cadre faine in Cipru. Ele nu apar, asa, pe toate drumurile, cum se intampla in Andaluzia ori in Canare. Trebuie timp, un alt focus. Sa fii in locul potrivit, la ora potrivita, eventual de mai multe ori pana cand gasesti ziua aceea fara pacla in care soarele plonjeaza in mare si ciclistul il priveste de sus, din munti, asezat pe o bancuta de piatra, cu lumina in buzunar, pregatita pentru o coborare de noapte. Stilul meu si al lui Suzi se potriveste aici, cu mers legat, pauze minime, iesim, pedalam, facem tura, venim acasa, mancam, ne odihnim. Cam asta a fost programul, repetat in bucla in toate zilele cu ture lungi. Pentru foto trebuie stat pana tarziu si finish-uri la ora 18 urmate de un start la ora 9 nu fac casa buna cu pedalatul zi dupa zi si recuperarea aferenta.

Multe biserici bizantine, unele in Patrimoniul Unesco, chiar

Cu toate aceste plusuri si minusuri in minte, m-as intoarce fara indoiala in Cipru, poate in usor alta locatie, incusiv cu mtb-ul. La fel, as reveni oricand intr-un cantonament cu Suzi si ma bucur mult ca ne-am intalnit cumva la mijloc de drum si (speram noi) am furat putin startul la primavara. 

Rutele noastre (inclusiv cateva comentarii la fiecare)

Supriza placuta numita Cipru

Winding roads and blossom trees

Paphos Forest sau acadeaua

Fake Oympus. Long day in the saddle

Pissouri Bay

Polis loop

Cap St Georges

Resurse generale

Cyprus by Lonley Planet

Epic road rides-Cycling Cyprus

Inspiratie rute

Cyprus Gran Fondo (stage race): https://www.activatecyprus.com/gran-fondo-cyprus-the-courses

Epic road rides

Citeste mai departe...