Martisor de Brasov 2021

2  martie - Alergare pe Stejeris

Sunt zile calde si insorite de primavara, in care as vrea sa ma mobilizez sa stau mai mult afara, dar nu reusesc sa ma organizez. Se face tarziu, nu mai e timp pentru bicicleta, asa ca inghesui o alergare pe Stejeris, pe interes,sa vad daca e suficient de uscat pentru MTB. Ne-am luat bicicleta de oras. O bicicleta olandeza- o gazela cu numele. Cu aparatori, lant incasetat integral, portbagaj. Bicicleta aia care nu atrage priviri si pe care o poti lega pe oriunde. E grea cat o gazela in viata reala, dar ma consoleaza Mara ca o sa pot sa pun pe ea doi copii, cumparaturile si o canapea.

3 martie- Primul MTB al sezonului

Mergea de MTB inca de sambata trecuta prin zona Tampa, dar abia acum s-au aliniat astrele. Bicicleta merge greu, ruginit. Si eu ma simt la fel. Urc totusi legat in Saua Tampei, cobor pe traseul de la Bike Race care e in conditii foarte bune, aderent la fix. Caut apoi sa urc din Piata Uniri la Belvedere si descopar cu ocazia asta un colt nou din Brasov. Imi cam iese pe nas urcarea, dar razbesc. Coborarea pe Stejeris merge bine, caci stiam detaliile de la alergarea de ieri. Si totusi, e ceva ce nu se leaga. Poate cele prea multe semne de intrebare legate si  de anul asta ? Nu imi gasesc ritmul timpului petrecut afara, cochetez cu ideea sa studiez mai mult...

4 martie- Mini-clasica Alpina sens antiorar

Aveam eu un pitic cu segmentul asta de pe Strava, asa ca m-am dus sa inchei treaba, respectiv sa iau QOM-ul. Cum am mers solo, era imperios necesar sa aleg o zi fara vant. Mi-am facut bine planul si toate mi-au mers din plin. Timpul poate fi eficientizat daca scadem si pauza de imbracat in Poiana si eventual o trena/ mai multi watti/ kg.

5 martie -Tampa Morning Glory si O baba calda

Daca tot nu mai e zapada buna in Postavaru, ne mutam pe Tampa pentru un rasarit pe langa casa. Savurez ziua calda

7 martie- Soare, Bucegi si schiuri.

Februarie si Martie par ca au facut schimb anul acesta, si cu toate avantajele zilelor mai lungi si a soarelui mai puternic, temperaturile par sa fie mai joase in inceputul asta de primavara decat in mijlocul iernii. E perioada in care noi suntem cumva impartiti intre iarna si bicicleta. Pe de -o parte, vazand zapada proaspata si muntii inzapeziti in fiecare zi, tentatia schiului si a turelor de iarna e mereu acolo. Pe de alta parte, dupa atatea luni de gri si de frig incepi sa tanjesti un pic dupa caldura si dupa verdeata. Anii trecuti fugeam tocmai in perioada asta in tari mai calde pentru a fura startul la inceputul de primavara, nu de alta dar pana la sfarsitul lui Aprilie verdele lipseste aproape complet din jurul Brasovului, iar primavara e un anotimp atat de fain, inca nu mi-ar displace sa-l traiesc de mai multe ori pe an.

Dar revenind la titul si la Valea Ialomitei, tura de duminica a fost dupa toate criteriile o tura veritabila de iarna. Rareori ai parte de o zi atat de linistita si cu atat de mult soare, asa ca am fost pana la urma convinsi sa renuntam la bicicleta si sa punem din nou schiurile in picioare. Soare glorios de la plecare, un strat de nori sub noi spre sud, strat ce s-a imprastiat peste zi.

Pe platoul dam peste un puf fin pus peste un strat tare. Fata de alti ani, chiar daca am avut o iarna care a venit in bucati de cate 2 saptamani acum chiar avem zapada la munte in zona inalta. Cred ca in orice masiv de la noi de la limita padurii in sus e un strat de zapada ce o sa mai dainuie saptamani bune de acum incolo.

Tropaim cu spor pe platou pana la Cerdac, dupa Cerdac facem si primele viraje spre Valea Ialomitei si ochim zapada buna de langa Mecetul Turcesc. Cred ca e singurul loc in care zapada nu pare sa fi fost transformata de vant in toate felurile. In rest pare sa fie o tabla de mijloc de iarna care straluceste in soare. Virajele astea in schimb fac toti banii si dupa ce ne plictisim de panta pornim pe Valea Ialomitei spre Pestera sperand sa mai gasim bucati cu zapada buna. Asteptarile ne sunt complet inselate din pacate si dam de o tabla de zile mari.

Apusul de care am avut parte varful Furnica, cateva ore mai tarziu a depasit complet toate asteptarile. Se intelege din pozele de mai jos de ce. (text scris de Radu)

13 martie - Rulaj sprinten cu Radu

Sunt cu un picior in groapa cu noroi si atunci cand realizez ca nu pot sa ma scot singura, stiu macar sa apelez la prieteni. Radu si Claudia ma oferteaza fiecare pe cate o parte. Imi fac totusi curaj si ies cu Radu. Un Plaiul Foii si cu soare, si cu nor, si cu vant si cu caldura, si cu bine si cu rau. Ma frustreaza ca sunt in acelasi punct in care eram in mai 2020, insa sunt destul de determinata ca anul asta sa gasesc o rezolvare pe termen mai lung problemelor de sanatate care ma tot sacaie de ceva luni incoace.

Ziua cea buna se incheie alaturi de prieteni in apartamentul primitor al Ursilor, testand cat de multi oameni pot sa incapa la o masa de 4 persoane.

14 martie - Sfantu pe lung, in ritm chill cu Andrei P si Andrei T.

Soarele anuntat pentru azi invita la o zi lunga petrecuta afara, asa ca ma execut si ma alatur Andreilor pentru o tura la Sfantu. A fost cea mai chill tura ever, dar au fost si primele sute de metri de mers fara maini.

Seara o petrecem la foculet. E interesanta alternanta de iarna acesta intre perioadele calde, primavaratice (si au fost asemenea intervale in fiecare an) si perioadele cu precipitatii si frig (cum vor fi urmatoarele 10 zile). In lipsa de primavara, apreciem si intermezzo-urile astea.

17 martie -Ninsoare ca la sfarsitul lumii

3 zile a nins la Brasov ca la sfarsitul lumii. In Poiana Brasov cred ca s-au pus 50 cm de zapada proaspata. In oras, considerabil mai putin. De fapt Bartolomeu si Racadau/ Schei par doua cartiere diferite. Daca le noi abia s-a pus zapada de o palma, in Schei este iarna autentica, iar in Poiana Brasov toate parcarile sunt blocate de troiene cand ajungem noi, pe 17 martie, la 7 dimineata.  Reusim sa parcam pe un colt de drum unde intorsese plugul si dam o urcare pana la cabana. Zapada e uda si nu ne mai trebuie nimic pentru azi.

Ninge, zapada ne-ngroapa

Pe 18 martie schimbam locul de plecare si alegem sa mergem doar pana la Pietrele lui Solomon. Nici acolo nu e mai simplu cu locurile de parcare. Cum a nins toata noaptea, urmele facute de Radu si gasca cu o seara inainte au disparut cu desavarsire. Urcam fara spor pe Drumul Vechi, prin zapada uda si printre copaci cazuti. Poiana e linistita, adormita chiar. Mergem doar pana in Poiana Ruia caci azi am fost intarziati si s-a tocat tot pulverul.

Ce daca vine primavara

Atata iarna e in noi

Ca martie se poate duce

Cu toti cocorii inapoi

19 martie- Cea mai buna focareala a sezonului

Ninsoarea s-a oprit ieri seara, asa ca astazi dimineata aveam planul facut si rafinat: urcam cu masina pana la Rossignol, ne bucuram de partiile impecabile pana pornesc instalatiile si apoi mergem la munca. Planul ne-a iesit la fix. Locurile de parcare erau deszapezite, zapada era foarte buna, gondola a pornit cu intarziere, asa ca au iesit 1200 m foarte buni.

20 martie -Sarbatorind echinoctiul de primavara cu Pinguinii, la Casinu Nou

Zilele ultimei saptamani, petrecute mai mult alaturi de Andrei, Alina, Andrei si Claudia mi-au cazut la fix si m-au pus pe picioare in ciuda vremii mohorate si reci de iarna. Asa ca nu aveam cum sa refuz nici weekendul petrecut la o pensiune din Secuime care promitea sauna si o reuniune cu prietenii. Desi in afara de o drumetie pe dealurile din jur nu am facut mare lucru, socializarea mi-a cazut bine. Mi-au venit idei pentru o tura de bikepacking la toamna in Harghita si Nemira, am facut singura sauna a sezonului si am terminat o carte in 3 zile (aproape un record).

25 martie- Un Postvarau matinal, chinuit

Au trecut doua zile de la vaccinul covid. Ieri m-am simtit chiar bine, asa ca am invartit pedala, lejer, la Z2 pe trainer.

Astazi am optat pentru un Postavaru Morning Glory, avand in vedere zapada buna din Postavaru. Doar ca programarea la analize mi-a dat peste cap rutina care ma ajuta sa ma pun dimineata pe picioare. Fara cafea si fara ceva dulce, la 6.30 sunt zombi. Mai mult de atat, urcarea planificata in zona 2 nu imi iese neam. Sar repede in zona 4 si apoi in zona 2 si tot asa. Incep chiar sa banuiesc ca e o problema cu centura de puls, nu doar cu mine. Ma tarasc la deal pe Drumul Rosu si la vale pe Sulinar. Analizele ies prost si ipohondria loveste din nou si ma tine pana sambata.

27 martie -Plaiul Foii cu Radu, Suzi si Iustin

Asta a fost o iesire chiar chinuita. Mult chin pentru 29 km/h medie, mers la plasa. Frecventa cardiaca era in aer si acum chiar o simteam. M-am adunat cu greu pana acasa, unde am cazut rapusi vreo ora, si eu si Radu. Macar TSS-ul a fost de aceeasi parere cu mine.

28 martie -Shaorma cu de toate

Astazi Radu a plecat in sud, la mtb, pe traseul de la Maratonul Vinului. In ciuda zilei dezastruoase de ieri, astazi e mai bine. Suficient de bine cat sa ma conving ca intra si 2 ore de bicicleta inainte sa vina ploaia. Am avut parte de soare, ploaie, vant de fata, vant de spate si o medie solitara de 29 km/h, cu infinit mai putina durere comparativ cu ziua de ieri.

29 martie -City run

Pe poteci e inca plin de zapada si de copaci cazuti. Pe sosea bate un vant hain. Asa ca singura optiune e o alergare pe asfalt. In amintirile mele mergea mai bine, dar macar se simte si la Brasov primavara in aer.

Citeste mai departe...

Faurar de Brasov 2021

1 februarie Cursiera primavaratica in pauza de masa

La Brasov se anunta 10 zile cu temperaturi primavaratice, asa ca imi e destul de clar cum imi voi valorifica pauza de masa. Plecand de acasa pot sa fac cateva ture chiar ok de 35 de kilometri, pe plat. Astazi e vant si modul e doar on-off. Ma lupt cu el sau merg cu 38 km/h fara sa depun mare efort. Nu exista nimic intermediar. Pedala se simte patrata, dar macar m-am bucurat de soare. 

2 februarie Piatra Mare Morning Glory. Raid cu Claudia

Intrecerea cu rasaritul e din ce in ce mai apriga si numarate ne sunt diminetile de Morning Glory. Asa ca ma mobilizez impreuna cu Claudia pentru un raid in Piatra Mare, nu de alta, dar trece iarna fara sa bifam varful. Ora de trezire nu doare si beau cafeaua mai mult pentru kick-ul de energie decat pentru a ma trezi. Ziua este ideala. Nu e frig, nu e zapada mare, sunt alaturi de cea mai buna prietena. Urcam sprinten cu vreo doua pauze de reorganizat hainele pe noi. Ne bucuram de aparitia zapezii, ne bucuram si de portiunile plate ce preced iesirea la cabana. Apoi facem liniste. Ne ajunge din urma oboseala, urcusul, panta, zapada. Pentru 200 m diferenta de nivel imi aud doar respiratia si gandurile. Imi simt doar muschii care cer pauza. Iesim la platforma pentru cort si apoi, pe hornul larg, pe platou. Norii rasfirati de la orizont anunta spectacol si noi avem bilete in primul rand. Esenta se intampla spre Ciucas si ne-am putea opri la fel de bine si aici, sa admiram in liniste aparitia soarelui. Totusi astazi castiga varful. Pentru ca e aproape, alb si pustiu. Mai intai conduce Claudia, apoi, pe ultimul gat, trec in fata. Vad cum indicatorul se coloreaza in rosu si imi e teama sa intorc capul. A fost pur si simplu sincronizare la minut. Pregetam putin, tragem cateva poze pentru eternitate, bem putin ceai, mancam ceva dulce si o luam din loc. La vale. Repede. Lasam kilometri sub picioare. In  3 ore ne iese o dimineata frumoasa si o noua poza in doua, de pus la colectie.

Serie by Clau

Filmuletul facut de Claudia

Jurnalul Claudiei 

5 februarie Ca-n aprilie doar ca fara verde

Soarele de azi ma convinge sa renunt la harnasamentul gros de iarna si sa scot din dulap hainele mai subtiri de primavara. Ce e drept, ma simt mult mai bine in ele, parca si pedala se invarte cu mai mult spor. Incerc sa stabilesc cateva rute, cu plecare de acasa, cat sa ma incadrez intr-o pauza de masa mai generoasa si azi e randul Cristianului. Totusi, intoarcerea pe la Schaeffler nu imi place, caci la blocurile de tigani e plin de caini. Asa ca imi promit sa evit zona pe viitor.

6 februarie Rulaj "conversational" marca Radu (Baraolt) 

Tura la Baraolt e mai mult o tura de primavara decat una de mijloc de februarie, dar trebuie profitat de temperaturile cu doua cifre si asfaltul uscat. Cam astea sunt gandurile cu care ma conving sa plec cu baietii. Si certitudinea ca daca nu mai pot, ma pot intoarce oricand spre Brasov cu vant de spate. Am temerile mele, caci va fi cea mai lunga tura a anului ce abia a inceput si stiu sigur ca numai rulaj conversational nu va fi pentru mine.  Pana in Baraolt lucrurile merg bine, cu exceptia unei cazaturi de-a lui Radu. In Baraolt facem pauza cat pentru o aluna, o banana, o cola,dar apoi, la intoarcere, baietii dau drumul la watti si ma trezesc ca stau la plasa in zona 4 de heart rate.  Ma ratoiesc putin la Radu sa o lasam mai moale si revenim la un rulaj civilizat pana intersectam nationalul. Pe apendicele spre Crizbav incepe sa se termine gazul baietilor, dar eu, cum mi-am luat deja portia de cazut in groapa cu suferinta, invart la pedale constiincioasa, de as putea sa duc si trena pana acasa, la nevoie.

Sarbatorim ziua calda, cu un foculet pe Stejeris

7 februarie Bucla 3 de la Eco si putin spre Saua Strunga

Dupa cei 140 km de ieri, simteam ca astazi chiar e nevoie de putina varietate. Asa ca dau curs invitatie lui Vio si ies la un trekking, fara pretentii, dar si fara soare, in Bucegi.

by Vio

9 februarie- Cum sa iti dai omorul pe Poiana, inca din febuarie

Astazi a fost o zi buna, dupa toate standardele.Dimineata am iesit la Morning Glory, la pranz am facut prima Poiana pe 2021 si am scos al treilea timp ever, iar seara am iesit la o alergare nocturna, cu Suzi, pe Tampa. Trebuia sa profit de ziua asta calda de februarie,caci de joi revine gerul.

10 februarie Unii au furat startul la primavara

Ieri, pe Tampa, am observat, timide, cateva semne ale primaverii. Asa ca astazi am fost singura, sa le admir mai indeaproape. A iesit un fel de alergare, multe poze, soare pe coborarea spre Iepure, multe pauze pentru mangaiat un mugure ori admirat salcia verde din curtea unui brasovean, de pe Dobrogeanu Gherea.

11 februarie Vantul care aduce gerul

In mod suprinzator, reusesc sa prind si azi o iesire pe bicicleta. Ceva scurt, cu vant de fata in prima parte si vant de spate pe bucata Cristian-Brasov.

12 februarie Tour de Zwift Stage 8, Long ride

Astazi chiar a mers pedala. Poate nu chiar ca in zilele bune, dar a mers bine. Fiind o cursa de plat era esential sa stau intr-un pluton mare cat mai mult si reusesc asta pentru primele 4 ture. La tura 5 am pierdut plutonul si am ramas cu cativa baieti, dar tot am terminat onorabil, probabil cea mai buna cursa a anului cand vine vorba de puterea medie si de cea la 20 de minute.

13 februarie Tour de Zwift (2 etape) aka weekendul restantelor

Cum in Brasov a venit gerul nu am nici cea mai mica intentie sa ies din casa. Asa ca profit de un weekend in care Zwiftul imi permite sa recuperez cursele restante de la Tour de Zwift, si "ma pun cu burta pe carte", aka ma apuc sa invart la pedale. Prima restanta este etapa 4, ma bag la fete, dar gresesc strategia. In loc sa profit de startul rapid si in forta pe care l-am luat si sa stau la FTP niste minute bune, cat sa pun distanta fata de plutonul care mergea in sub 3 W/kg, las pedala, cu gandul ca nu vreau sa fac o cursa solitara. Nu am facut, dar nici nu am castigat. O tipa din Japonia, pe care am remarcat-o la sprint, mi-a bagat wattii in cap. Insa ruta Casse - Pattes e chiar faina. 

A doua cursa a fost Etapa 7, Jungla. Cum veneam fix dupa etapa 4,cu doar 5 minute de pauza intre, am zis ca 3 ture sunt prea multe si m-am bagat la varianta cea mai scurta-2 ture. Am ales sa merg cu MTB-ul de la inceput pana la sfarsit si a fost cea mai buna alegere, caci m-a dus de pe locul 42 la cat eram cand am parasit asfaltul, pe locul 14 la final. Pacat ca iar am terminat singura, neputand sa ma tin pe ultimul kilometru dupa un japonez. 

14 - 17 feb Zwift

18 februarie Zwift Time Trial (sau test de FTP)

Ideea de a face un test de FTP imi da tarcoale, caci picioarele reincep sa se simta la locul lor. Dar niciodata nu sunt pregatita moral pentru suferinta de rigoare. Dar cu o cursa e mai simplu. Initial nu aveam de gand sa ma mai bag la nicio cursa dupa seria de la Tour de Zwift, dar nu rezist mult. Time trial-ul pare perfect ca inlocuitor de test de FTP desi o sa fie ceva mai lung de 20 de minute. Sunt multumita de cum merg, in sensul in care watii de anul trecut, de pe vremea asta sunt in acelasi loc. Trebuie doar sa rezolv cu cele 2 kg in plus. 

19 februarie Postavaru morning glory, fara varf

Ieri a nins, asa ca azi parea o zi buna pentru Postavaru. Meteoblue ne si momea cu un plafon la 1800 - 2000 m si speram ca vom iesi din el pe varf. Dar nu a fost sa fie, cel putin nu la ora rasaritului. De la 8 incolo a fost mai bine. Totusi partiile erau bune, asa ca o sa urcam si maine. 

21 februarie Bucsa, schi si soare

Pentru astazi nu tineam deloc mortis sa ies la schi. Voiam doar sa ma bucur, pe munte, de ziua cu mult soare si 0 vant promisa peste tot in prognoze. Planul initial era sa ies la o tura de trekking cu Claudia. Asta pana vineri seara cand Covidul schimba putin datele problemei. Ramasa solo, aveam doua optiuni:ori ieseam pe undeva singura (dar nu aveam idei si nici masina), ori mergeam cu Radu pe undeva la schi. Am ales schiul, mai mult din lipsa de inspiratie. Nu am murit, nici nu mi-a placut, la fix cat sa uit pana data urmatoare. Adevarul e ca am dat 3 coborari faine, de pe un varf fara nume, aflat pe o muchie secundara ce urca spre Strungulita. O baza tare si uniforma, un puf deasupra. #CaPePartie. Asta a fost partea placuta. Si soarele, generos, plin, rotund, calduros, soarele la care puteai sta sa faci plaja in mijloc de februarie. Si muntii. Bucsa e un loc drag mie, prin echilibrul frumos-accesibil. Un loc in care am fost de 4 ori iarna asta si sunt convinsa ca o sa revin iar si iar, indiferent de anotimp. 

23 februarie O zi plina

Am inceput ziua dis de dimineata, cu o sculare la 5, pentru a prinde rasaritul pe Postavaru. Nu stiu cat timp va ma tine zapada asa buna in Poiana, asa ca trebuie profitat. Deja e timp pentru 2 urcari , cu alte cuvinte, ne dam pentru toata benzina. Dar asta cere un sacrificiu, numit sculare la ora 5. O facem si pe asta, am totul pregatit, pun focile pe schiuri, claparii in picioare si cand sar din masina, in fix 1 minut sunt pe partie. Nu e timp de pierdut, nici macar un singur minut. Urc insa bine, cu muzica in urechi, cu nurofenul si cafeaua circuland prin vene. Din cocktailul asta nu poate sa iasa decat un CR sau un QOM🙂 .Soarele e la datorie, atmosfera pe varf e intima. Mai dam o jumatate de urcare in ritm social, cu Doru, Dani, Simona si Dan si apoi ne retragem spre casa. Cum afara e soare glorios, nu rezist sa stau in fata calculatorului si ma conving sa ies si la o cursiera. Scurta, dar buna, cu probabil cel mai bun average speed pe care l-am avut intr-o tura solitara. Maine e o alta zi. Pe care sper sa o petrec afara, dar parca ceva mai cumpatata ca astazi.

24 februarie  Aproape Mini-clasica alpina de Brasov

O cursiera rapida astazi, cu ceva diferenta de nivel. Am plecat cu gandul sa atat QOM-ul de pe segmentul de mai sus, dar am ratat o intersectie in Rasnov. Insa macar acum stiu ca e posibil, intr-o zi similara, fara vant. M-a cam chinuit urcarea din Rasnov in Poiana, dar Strava spune ca e PB si ar mai fi de unde sa mai scad jumatate de minut, caci prin Poiana Aviatorilor am coborat cu frana de mana trasa, pe motiv de asfalt ud. La fel si pe coborarea spre Brasov. 

25 februarie Postavaru Morning Glory si cursiera

Scularea la 5 nu e deloc usoara, dar zile ca astea sunt rare. Cand afara e cald si placut si poti urca in colanti, cand se anunta senin, cand partia e buna, cand picioarele merg.  Nu am niciun motiv sa ma plang pentru dimineata de azi. Mi-am baut cafeaua cu lapte in masina, mi-am mancat salamul de biscuiti, am sarit direct pe schiuri, cu muzica in urechi si am alergat la deal, caci a avut Radu grija sa intarziem, asa ca am dat tot ce am putut sa ajung la timp pe varf. Unde a fost un mic spectacol, cu fuioare de nori translucizi si franjurati, ridicandu-se din friguroasa vale a Timisului. Ne rezumam la o singura coborare, caci partia nu era chiar buna, si la 8 suntem acasa.

Soarele si caldura de afara ma momeau prea tare, asa ca am iesit in pauza de masa la o Poiana scurta. Nu am tras decat pe ultima parte, in rest foaie mica si savurat inceputul acesta de primavara. Nimic mai mult. 

27 februarie Alergare matinala pe Tampa (Stechil)

Radu imi dejoaca planul pentru Magura Codlei, caci monopolizeaza masina. Asa ca ramane Tampa ca varianta de rezerva. Iese o alergare reusita, cu soare pe culme si poteci uscate, bune si de mtb. 

28 februarie Alergare cu Andrei in IOR

Sunt la Bucuresti, asa ca optiunea implicita pentru sport ramane alergare. Ies 3 ture de IOR cu Andrei si alte 2 plimbari cu familia. Iar pe seara, facand ceva ordine cu mama, am dat peste o cutie cu toate medaliile stranse de-a lungul timpului la concursurile de alergare montana. Le las aici pentru amintire, desi sunt convinsa ca nu sunt ultimile si ca mai devreme sau mai tarziu voi reveni la concursurile de alergare.

Citeste mai departe...

Gerar de Brasov 2021

1 ianuarie - Magura Branului pe poteci vechi si noi

Ne incepem anul cu o drumetie tihnita pe Magura Branului, alaturi de Andrei si Claudia. De altfel e prima data cand prietenii nostri reusesc sa ajunga cu cap si coada prin acest loc care noua ne este atat de drag. Desenasem de acasa un circuit, cu plecare din Bran, intial pe la poalele Magurii, pe un drum/ poteca paralele cu asfaltul spre Predelut, iar apoi pe poteca turistica. Curba aceea de nivel a iesit la iveala pe Strava Heatmap in modul ride, si am considerat ca merita o incercare, caci ar permite un traseu in circuit. Ei bine, poate pe viitor, acum jumatate din ea era o tentativa de drum rascolit si noroios. Urcam in sa, cautand soarele, dar suntem primiti cu ceata umeda. Craiul e ascuns sub o cusma groasa si cenusie. Pornim spre Bucegi, sperand ca pana ajungem noi acolo, sa se mai risipeasca norii. Radu ne conduce pe o poteca ocolita, ce coboara spre un catun ascuns intr-o vagauna, catun inca locuit de cateva persoane, desi nu are acces auto.

Soarele se indura de rugamintile noastre si pana la urma ne zambeste cu cativa dinti de lapte din spatele norilor. Ne multumim cu asta si speram ca va fi mai generos maine.

3 ianuarie - Scurta plimbare la Holbav, descoperind locuri noi

Daca pana acum am tot batut dealurile sudice de la Holbav, ne folosim de duminica cu vreme nesperat de buna pentru a explora dealurile nordice, ce leaga Holbav de Magura Codlei. Gasim cateva locuri faine si idei pentru foculet/ apus/ ture de bicicleta pentru la primavara.

4 ianuarie -Alergare pe Tampa

Dimineata a inceput cu Morning Glory, alaturi de Dani si Lili veniti pentru vreo 10 zile in tara. Apoi a continuat cu o alergare pe Tampa, cam lunga pentru moodul actual, dar cred ca asta s-a datorat simplului fapf ca nu m-a mai durut capul. 

6 ianuarie- Primul schi de tura pe sezonul asta (din nou spre Bucsa)

Nu stiu cum de ma las vrajita de Radu sa imi iau o zi de concediu si sa iesim la schi de tura. Motivul a fost probabil soarele glorios anuntat in prognoza, soare ce a lipsit in ultimile zile. La finalul zilei, am regretat evident momentul de slabiciune, caci nicio zi de concediu nu trebuie irosita iarna. Adevarul e ca nu m-am simtit chiar bine, pe sus a batut vantul, sa schiez in zapada mare nu prea stiu,asa ca era foarte greu sa scot ziua asta pe plus. Zapada de pe triunghiul rosu, precum si sub Bucsa, pe pantele dinspre Poiana Lacului era chiar faina si totul arata a iarna, mult mai adevarata comparativ cu tura de pe Bucsa, de acum o luna cu Claudia.

Jurnal Radu

9 ianuarie -Tour de Zwift Longer Ride

Schiul in Ciucas nu ma inspira deloc, asa ca raman acasa pentru un zwift alaturi de vreo 2000 oameni. Cursa e interesanta, cu o bucata de plat la inceput si 3 urcari scurte si abrupte in a doua jumatate. Merg bine. 

Dupa doza de endorfine generate de sport, ma uit eu pe fereastra, vad soare glorios si ma hotarasc sa ies si la o plimbare pe Tampa.

10 ianuarie- Tour de Zwift Womens Race

Stiu ca sezonul asta de Zwift e departe de cel de anul trecut, dar cand viata iti da lamai, faci din ele limonada. Scad vreo 10 W din averge powerul de la cursele de acum un an si ne dam in continuare. Incerc sa redevin smart la curse si sa fac cea mai buna cursa in functie de cum se simte acea zi. Astazi chiar mi-a iesit. Fara sa ma rup pe cei 2 km de plat dupa start, depasind masiv pe urcare, coborand bine si cu un plat de final unde am lucrat in 3. Castig la limita sprintul de final, dar pierd la general din cauza startului decalat. A fost totusi o cursa desteapta. 

11 ianuarie -In alb si negru. Scurta alergare

Nu sunt in apele mele si e greu sa te mobilizezi cand te doare mereu cate ceva. Totusi ma simt inspirata de ninsoarea de afara si ies la o alergare. Cel mai mult imi place pe Dealul Cetatii si dau cateva ture pe potecile neatinse, prin zapada aderenta, ce parca doar imbraca rama pantofilor de alergare. O muzica pozitiva imi canta in urechi si pentru cateva minute orgasmice uit de tot. Endorfinele suprascriu orice, ma misc liber si fluid, cu mintea golita, cu picioarele usoare, cu corpul ascultator, cu inima de copil bucuros. Magia aceasta totala nu dureaza, dar alergarea continua sa contina cateva momente faine, de iarna autentica, pe sub Tampa ori pe derdelusul din parculetul din Livada Postei. 

12 ianuarie- Mia de dimineata in Postavaru

Vara e mia de seara, in unele dimineti bune de octombrie poate fi mia de dimineata. Iarna, in general, varful e mai atragator si din Poiana pana pe varf nu se strang 1000 m, dar cand vremea nu promite nici urma de rasarit, merge si doar ceva sport. Intra fix doua urcari pe Drumul Rosu si Doamnei. Zapada nu e geniala la coborare, in partea de jos chiar lipseste cu desavarsire, dar pentru 2 ore de miscare matinala a fost decent. In orice caz, insa, schiul e un sport fara viitor pe aici. 

Pandemia a dus insa la o explozie a schiorilor de tura. Cred ca am tot numarat 20 de persoane, intr-o banala zi de marti, fara nimic special. Claudia, care a ramas la schi de partie spunea ca au tot continuat sa urce. 

14 ianuarie Tour de Zwift Stage 3 Longer Ride- La reine

O cursa lunga, nu atat prin distanta, cat prin diferenta de nivel, respectiv 14 km cu 1200 m de urcat. Merg cuminte pe plat, in 3 W/kg si ma pastrez pentru urcarea ce a parut considerabil mai lunga ca Alpe de Zwift. Recuperez totusi vreo 200 de locuri pe urcare, ceea ce e bine. 

15 ianuarie-  Un workout de revenire dupa cursa de ieri

16 ianuarie -Tour de Zwift, Etapa 3 Shorter ride

Anul acesta, la fiecare etapa din Tour de Zwift sunt cate 3 trasee diferite  si imi place imi place diversitatea asta, caci daca ai chef de curse, gasesti mereu curse cu multi oameni, pe trasee de lungimi diferite.

21 ianuarie Postavaru social night, cu fetele

Au fost 4 zile de pauza, pentru ca pur si simplu nu am reusit sa am suficienta energie ca sa si lucrez,sa fac si curat la vechea chirie si ordine la noua casa. Trainerul era dezasamblat, frigul de afara nu mi-a dat ghes sa ies, asa ca am stat in casa si am facut treaba. Reusesc sa ma mobilizez abia joi, in urma unei postari de-a lui Suzi, pentru o urcare nocturna in Postavaru.Nu imi plac mie cine stie ce urcarile nocturne, dar am zis ca e un mod bun sa imi dau un sut in fund si sa ies din casa. Cum eu de regula ies dimineata, cand e mai putina lume, am fost surpinsa, de fapt socata de forfoteala de pe partii. In mod cert, de 5 ani de cand stam in Brasov, in fiecare an, au fost din ce in ce mai multi oameni care urcau dimineata ori seara in Postavaru. Trendul a fost mereu vizibil si ascendent. Insa anul asta, miscarea a luat avant si mai mult, probabil impinsa de la spate de pandemie, astfel incat, la o banala curba in S, sub statia telescaunului din Ruia am numarat nu mai putin de 17 frontale. Pe terasa cabanei era plin,prajiturile si ceaiurile se vindeau pe banda rulanta si era evident ca oamenii profitau de seara calda si fara vant.

22 ianuarie Postavaru morning, cu Claudia, pana la cabana

Cum tot aveam tot echipamentul pregatit inca de aseara, o convoc pe Claudia la o urcare matinala in Postavaru. Plecam prea tarziu si ne miscam prea lent pentru rasarit, asa ca mergem spre cabana, unde suntem singurele musafire. Scoatem din rucsac termosul, prajitura de la purtator, privim cum se coloreaza Bucegiul si o luam la vale spre oras. La 10 eram si acasa. La noua casa.

23 ianuarie Pauza de Zwift. Sfantu de iarna si Postavaru Social Night cu Bogdana si Radu

In 20-25 ianuarie anul trecut eram tot pe cursiera, insa prin jurul Bucurestiului. Anul asta ne-a iesit in jurul Brasovului. Initial planificam o tura de drumetie, dar cumva m-am lasat deturnata catre o tura de cursiera cu Suzi si Radu. A fost ceva cam lunga pentru mine, si ceva cam friguroasa pe final. Se vede lipsa de experienta a turelor de iarna. Am plecat flower-power, fara apa si doar cu o banana in buzunar, sperand la o realimentare pe parcurs.Nu a fost sa fie. Cei 60 km s-au transformat in 80, si cam dupa Sfantu am inceput sa sufar. S-a dus si rezistenta de sub 2 ore de la Zwift, s-au dus si oricare rezerve, s-a dus si entuziasmul. Totusi, dupa o masa tihnita si o pauza de o ora acasa, reusesc sa ma resetez, cat pentru o urcare nocturna in Postavaru. Acum, cand pandemia nu iti lasa multe optiuni, cea mai buna socializare e cea outdoor, la o drumetie, la o plimbare,la un morning glory sau la un social night,dupa caz, timp si bioritm. Cu Radu si Bogdana am tot incercat, fara succes, sa ne sincronizam toamna asta la o tura de bikepacking, dar nu a fost sa fie. Asa ca e placut sa stam la o poveste, chiar si la lumina frontalei. 

24 ianuarie -O cursiera de iarna chiar placuta

Dupa tura de ieri mi-am facut temele. Mi-am luat apa in flask si l-am pus in buzunarul de la bluza, mi-am luat mancare si m-am calmat, caci cu 4 baieti in pluton, nu imi ramanea decat sa stau cuminte la cutie. Mai mult decat mancare am mancat nisip si magza, dar altfel, pedalatul s-a simtit considerabil mai placut, in parte datorita temperaturii/soarelui, in parte datorita faptului ca au fost doar 60 km vs 80 ziua anterioara. 

26 ianuarie- Tour de Zwift Stage 5

Daca tot am montat trainerul la noua locatie, e timpul sa mai invartim o pedala. La Tour de Zwift, cursa lunga din etapa curenta este identica cu o alta cursa din martie 2019 la care am participat. Pe vremea aia eram in super forma dupa o iarna de Zwift, 2 cantonamente de cursiera in Spania si un raport W/kg cum nu cred ca o sa mai vad prea curand. Avea deci sa fie o calibrare interesanta. Eram convinsa ca rezultatul va fi mai slab, dilema era doar cat de mare va fi diferenta. Dupa o ora si 3 minute de suferinta opresc cronometrul cu un average power mai prost ca in 2019, dar un timp mai bun. Semn ca daca putere nu e, macar mi-a mai venit mintea la cap. 

27 ianuarie -Postavaru social night (cu plecare de la Solomon) 

In Brasov ninge de 3 zile. Zapada s-a asezat consistent, in Racadau 15 cm peste ce s-a pus in centrul orasului. Pare una din acele putine ferestre in care poti urca din oras, fara drumul spre Poiana. Ne strangem 8 oameni pestriti si ne bucuram de zapada mare si uscata. Si coborarea merge bine, printr-o zapada untoasa, pe urme de ratrac. 

28 ianuarie- Postavaru morning cu Claudia (cu plecare de la Solomon) 

Cum iesirea de ieri chiar a fost faina si anticipam niste partii perfecte in dimineata asta, o corup si pe Claudia pentru o repetare matinala. Din nou urcam pana sub Ruia. Eu chiar ma bucur de coborare si sper ca si maine sa prind doua urcari pe Drumul Rosu. 

Citeste mai departe...

Prin Leaota, la inceput de an

Daca ieri, soarele abia ne-a zambit cu 2 dinti stirbi de lapte din spatele norilor, astazi eram decisa sa il gasesc pe cel cu dantura si zambetul perfecte si sa ma bucur de el toata ziua. Si Claudia avea cam aceleasi ganduri si cu 2 vorbe mestesugite, il corupe si pe Cristi. Pe cand analizam noi, ieri, variantele de traseu, am pus pe lista scurta Ciucasul si Leaota, insa a castigat cea din urma. Aveam noi o restanta cu muntele Clabucetul si cu urcarea pe Dudele ...Cum pe Bucsa si Barbuletul tocmai fuseseram, imi pun mintea la contributie pentru un traseu nou, care sa ne mentina cat mai mult posibil la altitudine, pentru a profita de soare si de vizibilitate. Ma bazez pe turele de MTB din Leaota si desenez coborarea prin Santilia Mare si Fundata. Insa noaptea e un sftenic bun si imi dau seama ca s-ar putea sa fim mai castigati sa schimbam sensul, fiind mai multe sanse sa avem parte de urme la urcare si sa tinem poteca buna de coboare fix in Moeciu. Chiar imi doream ca tura asta sa iasa bine, cumva si pentru ca stiam ca avea sa fie prima intalnire a prietenilor mei cu Leaota si cu deschiderile pe care le ofera. De aceea, reusita urcarii imi parea esentiala, caci daca nu reuseam nici macar sa iesim in creasta, magia nu avea cum sa aiba loc.

O parte din magia Leaotei

Eu si Claudia am ales sa caram cu noi atat adidasii, cat si bocancii, si primii kilometri merg placut, pe poteci uscate, incercand sa iesim cat mai repede la soare. Poteca folosita pentru a intersecta banda rosie ce vine din Fundata este si poteca de urcare de pe prima bucla de la EcoMarathon si constat ca a trecut ceva timp de cand nu am mai alergat de aici.  In pauzele de dezbracat, Claudia imi arata fata golasa a fetei noastra Morgana (aka Claubucetul). Ochii sunt mult mai obisnuiti cu georgrafia locului comparativ cu anii in care alergam la Eco si recunosc mai multe repere. In culme dam si de zapada, dar cat timp ramane mica, urcam in adidasi. Apoi trecem la bocanci si la outfitul de iarna. Zapada creste, dar avem noroc de urme. Mare noroc, caci nu ma asteptam ca urcarea sa fie asa de lunga. Perspectiva este clar distorsionata cand singurul sens de parcurgere al unei poteci este in coborare, pe bicicleta. Totusi nimeni nu se vaita, caci la orizont au inceput sa apara muntii. Iezerul pe o parte, Bucegiul pe alta, varfurile din Leaota, inca departe. Recunosc totusi curba de nivel ce precede iesirea din padure si acolo facem sfat de taina, daca sa urcam direct spre Santilia Mare, sau sa ne folosim o perioada de urmele ce merg pe curba de nivel ce iese in Curmatura Fiarelor. Alegem abordarea sigura si directa si avem parte de o placuta supriza din partea zapezii, care este majoritar tare, semi-inghetata, numai buna de mers cu gherute, cel putin pentru mine si pentru Claudia, care ne mentinem fara mari probleme la suprafata. Cristi are ceva mai mult de munca, caci el este mai greu. Urcam bine pe Santilia Mare si constatam ca pe creasta e lume. In fata se insiruie cateva varfuri mai mari sau mai mici si stiu ca acum, iarna, le vom urca si cobori pe toate. Nu sunt urme, dar zapada isi mentine consistenta ideala si sunt convinsa ca vom inainta cu spor.

Curba de nivel ce precede iesirea din padure si vederi spre Bucegi  (foto Claudia)

Santilia Mare (foto Claudia)

Blandetea culmilor din Leaota

Merg constant in fata, nu pentru ca ma grabesc, ci pentru ca vantul ma impinge de la spate cu o mana invizibila. Catelul numit "Pleaca" nu se da dus si ma insoteste cand pe stanga, cand pe dreapta. Din cand in cand intorc privirea si imi vad prietenii cum vin si ei. Facem o scurta pauza inainte de urcarea pe Dudele. Pe aici si cainele se chinuie putin, dar razbeste primul si ma amuza cum se tot intoarce, intrebator, neintelegand de ce nu mai venim. Cam pe aici l-am si pierdut. Si-a dat seama ca la coborare ar fi incurcat-o si si-a vazut cuminte de drum. Din vorbele grupurilor cu care ne-am intalnit am dedus ca e "de-al muntilor". Cu o grija in minus, ne focusam pe coborarea de pe Dudele. Stiam ca va fi abrupta. Avem inca in minte imaginea grupului, ce acum doua saptamani urca din greu, sisific chiar, pe aici, noi privindu-i din culmea blanda  a Barbuletului. Coborarea asta era singura dilema ramasa, dar ma simteam bine cand ma gandeam ca avem mereu culmea paralela si stiuta ca varianta de rezerva. Cristi preia curand conducerea si de data asta, greutatea lui ne ajuta, caci urmele-i adanci sunt suficiente pentru noi. Cu putina atentie ajungem in zapada mai buna si curand intram intr-un palc de padure, doar pentru a iesi mai jos intr-o poiana prelunga, desfasurata fix pe culme, ce adaposteste o stana veche si un grajd nou.

E atat de placut aici, cald, soare, deschideri spre Piatra Craiului si Iezer, prieteni, suc de portocale si dulciuri din rucsac, povesti. Tot ce e nevoie pentru o zi reusita pe munte. 

Vechea stana de sub Dudele

Un set de urme coboara spre Poiana Lacului, pentru a iesi in Barbulet, noi continuam insa pe culmea matematica spre Fata Morgana: Clabucetul. Zapada se imputineaza si ajungem curand pe curba de nivel ce ocoleste varful solitar. Cristi propune sa urcam. Eu si Claudia nu asteptam a doua invitatie. Vrem sa vedem panorama, sa stam la soare, sa facem poze la tricou, sa ne manifestam bucuria pentru ziua de astazi.

Pantele de iarba devin majoritare, desi zapada persita inghetata prin locurile umbrite. Cristi pare sa se grabeasca incet spre masina. Eu il temperez spunandu-i ca nu e rost de graba. Incepe ora de aur si padurea isi intensifica aramiul. Lumina ingalbeneste si se imblanzeste, iarba moale mangaie talpile obosite din interiorul bocancilor si drumul de azi dimineata se vede la picioarele noastre. Am putea cobori la el, dar noi vrem sa vedem unde iese poteca de pe Muntii Nostri. Si vom afla, incheind ziua cu saritul unui parau, din fericire din mal pe piatra, si nu prin apa.

Date si track: aici

Jurnal Claudia

Traseu: Moeciu de Sus >> Valea Lacului (asfalt)>> La Mandru (nemarcat)>> banda rosie spre Leaota >> Santilia Mare (!!!! nu urmati poteca de vara pe curba de nivel spre Curmatura Fiarelor) >> Piscul Lacului >>sub vf Dudele >> parasiti marcajul turistic si urcati direct>> Muntele Clabucetul >> Moeciu de Sus (nemarcat). 

In general nu sunt zone expuse, dar coboarea de sub Dudele este abrupta si in cazul in care zapada este inghetata, pot fi necesari coltarii sau macar gherute + piolet. Alternativ, puteti cobori pe muchia paralela si mai domoala (Barbuletul)

O zi mai tarziu, primesc un mesaj de la Claudia cu o propunere de tura de raid, in primavara, tarziu.

"doar o traznaie, sa nu te apuci deja de desenat

dar nu m-am putut abtine sa nu-ti zic".

Inutil sa zic ca am si desenat-o, ca sa stiu pentru ce alerg iarna asta !

Citeste mai departe...

2020 pe scurt sau anul Coronavirusului

2020 a fost un an de pomina, ce a dat peste cap societati, familii, relatii, vieti. Viorela se intreba acum cateva zile cine s-ar fi asteptat sa ajungem la final de an in aceeasi stare de incertitudine si partiala salbaticire in care am fost obligati sa traim din martie incolo. I-am raspuns ca multi oameni se asteptau la asta, ca pe mine nu ma mira cu nimic situatia actuala si ca stiu foarte bine ca mai avem de strans din dinti, inca vreo 6 luni.

2020 a fost un an al incertitudinii si asa va fi si inceputul lui 2021. Fara planuri si cu putina interactiune sociala comparativ cu standardele normale. Cu bucurii mici, iesitul in natura fiind cel mai bun exemplu. Andrei Alexandru definea anul ce tocmai se incheie prin cuvantul cheie "adaptare". Eu il definesc prin "incertitudine, nesiguranta". 2020 ne-a aratat brutal ca nimic nu este permanent, de la planuri de vacante si pana la rutina jobului, toate s-au intors cu fundul in sus. In timpul carantinei ce s-a lasat ca o perdea de nemiscare peste intreaga Europa in primavara, liderii europeni, in frunte cu cancelarul Germaniei vorbeau despre Noua Normalitate. Toamna deja Noua Normalitate era Normalitatea si viata din 2019 era Vechea Normalitate. Interesanta schimbare de perceptie, in doar 3-4 luni. Normalitatea inseamna acum lucrat de acasa pentru toata lumea, inseamna purtat masca peste tot, inseamna spalat pe maini mai des ca bautul apei, inseamna oximetru, termometru, inseamna stat acasa la cele mai mici simptome. Mi-a displacut profund faptul ca pandemia ne-a tinut departe de parinti si in rarele si scurtele momente in care ne-am vazut, ochii si vocea erau cele care tineau loc de mama si fiu. Si daca e sa imi doresc ceva pentru noul an, atunci dorinta imi e simpla: sa fim sanatosi si sa pot calatori, cu mama, in siguranta, in vacanta promisa si dorita, in Portugalia.

In Ianuarie iarna se simte inca iarna, noaptea e lunga si soarele rasare tarziu, asa ca e luna clasica pentru Morning Glory. Reusim unul chiar original, la varful Omu, cu mare de nori peste intreaga Tara Barsei.

Febuarie vine cu primele ture de cursiera si cu o bucatia mica de concediu, in Tenerife. 5 zile de bicicleta (din 6 petrecute acolo), 13000 m urcati, de 3 ori pe Teide, fructe de mare, doi oameni faini pe care i-am cunoscut mai bine in serile calduroase petrecute in fata unui pahar de vin si a unei cine mereu diferita. Peste toate astea, am si lucrat si mi-am vazut in continuare de meditatiile la spaniola.

Martie s-a scurs inegal intre doua saptamani pline in Andalusia (si vai ce bine ca ne-am luat concediu in primavara) si 2 saptamani de stat inchisi intre 4 pereti la intoarcerea din Spania, intr-un fel de carantina fortata, cand numarai cazurile de Covid pe degetele de la o mana si orice caz era vazut ca o ciudatenie a naturii. Au fost locuri noi in Andaluzia, o regiune de care ne indragostim din ce in ce mai mult, cu fiecare vizita. De data asta, dupa ce am prins gustul in Tenerife, am mers in regim de concediu: masina inchiriata, cazari faine, ture de cursiera lungi si zile de pauza umplute cu vizite culturale. Cu ajutorul pandemiei am vazut Alhambra, am aflat cum poti sa urci si sa cobori din Sierra Nevada si sa nu mori de frig, am regasit salamul , cascavalul si bagheta de benzinarie la 1 euro si ne-am intors arsi de soare. Pacat ca apoi am trait pe creditul soarelui de atunci cale de 2 luni.

In Aprilie, noi si 85% din populatia Europei am stat inchisi in casa. Zwiftul a fost unica si principala distractie. Am fost constiincioasa cu temele la spaniola, am vizionat cursuri pe Pluralsight si zilele au trecut greu, s-au tarat pe langa noi, cu ochii pe stirile internationale.

Jumatatea lui mai a adus cu sine si mult prea dorita eliberare si in primul weekend de liberatate am facut o mica tur a de bikepacking prin jurul Pietrei Craiului, descoperind locuri noi aproape de casa si bucurandu-ne de tot ce aduce cu sine o epica: miros de stana, foculet, terciul si cafeaua calde de dimineata etc.

Iunie a deschis sezonul turelor adevarate de bikepacking, cu o explorare a Cindrelului si a partii centrale din Lotrului. Lotrului de altfel a fost revelatia verii si vom mai reveni pe acolo.

Iulie a venit si cu primul concurs al anului (Tara Hategului MTB Stage Race). Si dupa concurs, puteam sa jur ca va fi si unicul, pentru mine, dar bine ca nu am facut-o, caci m-as fi inselat. Am facut o echipa suprinzatoare cu Radu si desi a fost greu pentru mine, am mers zi de zi mai bine si am terminat in final pe 2 la mixt.

In August punctam din nou cu o tura faina de bikepacking in Parang-Latoritei si, bineinteles, Lotrului. Bine, in Parang mai mult am carat bicicleta in spate, dar in rest, chiar am pedalat. De data asta ne-a insotit Cristi si as spune ca i-a si placut, dupa vreo doua zile s-a obisnuit cu starea de usoara si vesnica transpiratie, cu dormitul boschetaresc la hamac si mirosul de fum din fiecare seara. Pe langa asta, merita mentionata si o lunga tura de trekking, intr-o intrecere prieteneasca de Rogaining organizata de cei de la CPNT. Cu ocazia asta am explorat in detaliu traversarea Cai-Fagaras, intr-o duminica cu ceata si burnita, in care nu cred ca am fi gasit ceva mai interesant de facut.

Septembrie vine cu o noua tura de bikepacking, de data asta in munti noi. Descoperim Godeanu si petrecem 4 zile excelente, cu bivuac, hamac, un refugiu izolat, foame mare si multe idei pentru alte ture in zona Tarcu, Godeanu, Retezatul Mic.

Octombrie a fost in esenta despre un singur weekend cu doua concursuri, ambele la Pucioasa. Sambata, MTB pe traseul de la Alpine Challenge, iar duminica The Wall (aka Sultanu). Am mers la tura scurta la ambele, dar picioarele au fost la locul lor si am fost foarte multumita de pretatia mea din acel weekend.

Noiembrie ne-a facut o supriza neplacuta, caci a venit cu mult frig si primele ninsori. Am pus bicicleta in cui si am incaltat pantofii de drumetie pentru una din cele mai frumoase ture ale toamnei, pe Cascoe si Boteanu.

Decembrie

Daca Radu s-a indeletnicit cu schiul si bicicleta afara, eu am bifat Zwift si multe drumetii, 2 din ele alaturi de Claudia. Cea mai faina a fost cea din Bucsa, intr-o zi de decembrie in care puteai face plaja la tricou.

by Clau

Merita insa mentionate si cele doua foculete nesperate (cel de Solstitiu si cel de Revelion).

Si la final, cateva statistici ale anului si cateva comentarii pentru cifrele sportive din 2020, comparativ cu cele din 2019:

In mod total suprinzator pentru mine, in ciuda celor doua luni in care am stat inchisi in casa si activitatea fizica s-a limitat la indoor cycling, s-au strans un numar similar de ore. Si spun ca asta e suprinzator, pentru ca dupa standardele proprii, 2019 a fost probabil unul din cel mai buni ani din punct de vedere al formei fizice. Cu exceptia a doua-trei saptamani la finalul calatoriei in America de Sud si revenirea in tara m-am simtit excelent, am mers excelent, m-am adaptat foarte bine la altitudine si la efortul zilnic, am slabit cam 5 kg si am reusit sa imi pastrez noua greutate etc.

De aceea, nu ma asteptam deloc ca 2020 sa fie comparabil cu anul anterior. Pe de-o parte au fost cele doua luni de carantina, pe de alta parte au fost diverse probleme de sanatate care m-au sacait toata vara si rare au fost zilele din vara asta, in care nu m-a deranjat nimic. De aceea nu imi explic cum s-au strans nici mai multi kilometri si nici mai multa diferenta de nivel. Este misterul anului pandemiei, un an cum nu a mai fost si cum sper ca nici nu va mai fi cate zile oi avea.

Citeste mai departe...