Brumar de Brasov 2018

1 nov- Nici azi n-a vrut sa iasa cu mine (Holbav matinal)

Desi este deja noiembrie vremea se incapataneaza sa ramana buna. Si eu ma incapatanez sa imi pastrez bunele obiceiuri din Sicilia si sa ma trezesc de dimineata. Si sa ies cu cursiera, desi atunci cand plec imi ingheata picioarele de frig si dureaza mai bine de 30 de minute pana imi intru cat de cat in regim. Astazi credeam ca am sa il corup si pe Radu, dar s-a dat lovit de frig in Cristian, asa ca am ramas sa imi fac tura singura. 

Date: aici  

7 nov- Toti soferii nebuni s-au strans la Prejmer

Astazi chiar cred ca e ultima iesire matinala caci e deja frig. Asa ca intarzii cat de mult pot plecarea si scurtez tura la 40 de kilometri cu o bucla Tarlungeni-Carpinis- Prejmer. Drumurile sunt insa aglomerate. Pe intrarea in oras dinspre Tarlungeni este o coada de kilometri, iar dupa ce savurez momentul de respiro dintre Tarlungeni si Carpinis, am niste treceri razante ale masinilor mici si mari pe langa mine, pe legatura dintre Prejmer si drumul european. Plus multe claxoane care vor sa ma faca sa inteleg ca autoritatiile mi-au facut pista. Daca nu ar fi plina de interuperi si oranta cu cioburi, ar mai fi ce ar mai fi, dar pista asta n-are nimic de-a face cu cursiera. Imi tin respiratia si abia astept sa se termine blestematia asta de pista si sa intru in Harman, ca sa scap de stress. Si cand te gandesti ca si pentru maine mi-am planificat o noua zi in sa...

Date: aici  

8 nov - O zi lunga in sa (Baraolt si Zagon)

Cum anul asta zile de concediu sunt din plin si Radu nu cupleaza la o tura de 4 zile, imi folosesc ziua de joi pentru o tura lunga de cursiera. Credeam ca ultima pe anul acesta, dar ma inselam. Astazi imi doream drumuri linistite si insorite, asa ca decid sa ma departez de Brasov si sa incep din Feldioara. Target nu aveam. Stiam doar ca ma voi duce spre Baraolt, ca mai apoi sa revin in Sfantu Gheorghe. De acolo, optiunile erau nenumarate.

Pe cand personalul taia ceata groasa din campie, ma intrebam ce caut eu aici, fara lumina spate si imbracata asa sportiv. De fapt subtirel. Desi eram inca la caldura, parca vizualizam valurile de ceata cum patrund ca niste stafii in oase. 

Sunt singurul calator care coboara in Feldioara si asfaltul nu ma imbie deloc sa ma urc in sa. Fac pauze numeroase, caci nu reusesc sa ma reglez termic si imi pare ireal cum pedalez pe drumul drept, gol si flancat de arbusti cuprinsi de chiciura. 

Stiu ca trebuie doar sa am rabdare. Sa ii dau timp soarelui sa se urce pe cer si sa incalzeasca. Sa topeasca albul, sa imi redea glabenul uscat la ierbii ori negrul pamantului. Sa ma dezghete. Asta se intampla abia dupa Baraolt, cand decid sa opresc pe pajistile care preced stanga-dreapta bucata de pavate. Am picioarele bocna si simt ca daca nu fac cativa pasi nu o sa mai pot gandi logic.

Pavatele vin si trec si ma vad in drumul national ce coboara lin spre Sfantu Gheorghe unde incep sa am si eu, in sfarsit, ceva randament. 

Frost

Inainte de pavatele de dupa Baraolt

80 de kilometri au trecut usor. Mai am inca suficiente ore de lumina, asa ca incep sa fac calcule cum sa imi lungesc tura. 

Ca sa gandesc corect ma opresc mai intai sa mananc, caci ratiunea trece prin stomac. Dupa ce rad un sandwish cam trist cumparat din zona garii si ceva dulce, hotarasc sa plec spre Zagon. Aveam o multime de alegeri care nu implicau off-road, dar ma atragea incheierea aceea glorioasa, in coborare, din pasul de la Intorsura Buzaului si pana in Brasov. Stiam drumul din august, de cand mai fusesem pe aici, asa ca am pedalat relaxata, doar cat sa ma bucur de ziua asta de toamna plina. Daca la inceputul zilei imi ardea fata de frig, acum o simt cum arde de soare, si cred ca sunt cel putin 10-15 grade diferenta intre primele ore ale zilei si amiaza.

Ajung in Brasov o data cu inserarea si acasa inainte de a termina in mod normal programul de munca. Asta da viata!

Mestecanisul de la Reci

Zagon

Date: aici 

16 nov - Zwift Cruise Intervals

Date: aici 

20 nov - Postavaru Morning...fara glorie, dar cu multi morcovi

S-a dat alerta de zapada proaspata in Poiana. Si desi nu sunt deloc o pasionata a schiului, un Postavaru Morning Glory, intra bine, asa, de diversitate.

Ieri dupa-amiaza si aseara au fost deja primii schiori de tura care au urcat in Postavaru. Dimineata vine ziua a doua. Noi deschidem balul, dar suntem prinsi rapid pe urcare de Alin Tanase. 

Daca urcarea merge cum merge, deja incep sa ma ingrijorez pentru coborare. Hotarasc sa cobor pe cea mai lina varianta posibila, respectiv pe familiar. Problema e ca ratracul intrat ieri nu a facut decat sa macine zapada, fara sa o si niveleze la coborare, ca atare partiile nu sunt partii si iese o prima coborare a sezonului la limita dintre supravietuire, coborat in plug ca sa ai varfurile cat mai sus si sa ramai la suprafata printre crusta, bulgari inghetati si alte capcane specificie sezonului si care sunt moartea genunchilor. Hotarasc sa nu mai revin prin Postavaru pana nu se indeplinesc conditiile optime, caci tin prea mult la picioarele mele.

Date: aici 

24 nov- Ciucas cu mult soare si fara vant

Cand prognoza se anunta impecabila, cu soare si fara vant, asta suna ca o invitatie de mers in Ciucas. In plus, nu suntem gata inca pentru turele adevarate de iarna si cateva ture de "acomodare" cad numai bine. In plus noi iarna intram in modul acela de confort, venit acasa, stat la caldura, baut ceai si mancat bine...Asta cu mancatul bine trebuie schimbata. Cert este ca nu (ne) mai place frigul si tranzitia, primele zile cu grade sub 0 nu sunt deloc usoare. Ne mobilizam si noi pe langa grupul format de Lilly si Cindy si plecam pe urmele oamenilor pe culmea Bratocei. Dupa o sesiune foto extinsa ne despartim, noi continuam spre cabana, pe partea cea inghetata si intunecata a muntelui. Si desi am ajuns inapoi la asfalt la lumina fronalei, cand privim in urma nu am pasrat in suflet decat soarele de pe varf.

Date: aici 

25 nov - O scurta si insorita pauza de Zwift (Sf Gheorghe)

Nu credeam sa mai prind momentul acela in care ma voi urca pe cursiera, afara, in sezonul asta. Dar vremea ne rezerva mereu suprize si iata ca astazi iesim la o clasica prin campie. In afara de ultima bucata intre Bod si Sanpetru unde m-am cam simtit alergata de baieti, in rest a fost bine. Doar caci Fagarasul + tura de fata mi-au cam dat peste cap genunchiul drept. 

Date: aici

27 nov-Din nou Zwift

30 nov- Sa fie clor (WC)

Suprinzator de multa lume astazi dimineata la bazin. Am fost totusi aproape tot timpul singura pe culoar.

Date: aici 

Citeste mai departe...

Baiului, clatita si ....gazul lampant

O zi cu soare strecurata intre zile mohorate si cu precipitatii cerea sa fie petrecuta afara.

Ne agatam cu determinare de ultimile zile fara zapada si plecam spre sud, spre Posada. Aveam un plan o seara petrecuta la o cabanuta faina din Baiului, alaturi de prieteni, iar pentru duminica o plimbare pe culmile domoale ale muntelui, inmagazinand soare si facand poze cu muntii mai inalti din jur pudrati cu zapada.

Cum la o reuniune intre prieteni, pe langa un vin, merge si o mancare buna, urcam echipati cu toate cele necesare pentru un weekend culinar. Muha este responsabila cu piesa de rezistenta a serii- clatitele, noi cu restul mancarii, iar Vali cu sculele pentru transformat lemne ordinare in lemne de foc. Singurul experiment nereusit al serii a fost schimbarea combustibilului pentru arzator din clasica benzina in gaz lampant. Gazul lampant are marele avanataj ca nu miroase si te lasa sa gatesti inauntru, insa e si tare naravas si flacara arzatorului nu se lasa reglata neam. Dupa ce ne gandeam deja ca vom face clatite pe soba pana la 12 noaptea, Radu gaseste finetea reglajului perfect si ne punem pe treaba. La 10.30 eram deja la orizontala, plini de clatite si cu sticla de apa la cap (vinul il terminasem) cat sa ostoim setea ce avea sa loveasca probabil la noapte. Caldura din cabana urma sa isi ceara drepturile.

Plasma din seara asta

Gazdele noastre ne spuneau ca rasaritul se vede excelent, fix de pe prispa, dar ceata deasa de aseara nu ne dadea prea multe sperante in acest sens. Si totusi, la ora 7, printr-unul din geamuri patrundea vesela lumina rosie ce vestea inceputul unei zile cu vreme perfecta. In 20 de secunde sarim in bocanci, luam cu o mana pufoaica din cui si iesim afara. Sa radem la soare, sa ne minunam cum soarta a facut ca in dimineata asta sa existe o fanta de 5 minute intre 2 plafoane de nori, fix la inaltimea potrivita pentru un morning glory fara efort. Chiar daca momentul e scurt, stim ca soarele are putere azi, va sparge plafonul superior pana ce il va reduce la niste fasii difuze de abur ce luate de vant vor dezveli in final cerul albastru mult-dorit 

Asa ca ii dam timp si noi ne ocupam dimineata ca un poridge (varianta premium cu ciocolata si merisoare) si o cafea buna.

Pe la 9 o luam din loc, la deal, lasand sub talpi iarba galbena a toamnei. Va mai dura 4-5 luni pana cand o vom vedea din nou la fata. Momentan trebuie sa ne obisnuim cu zapada, si sunt gata sa bat palma, daca iarna imi da la schimb zile cu soare. Zile in care moralul e sus, inima usoara, muntii curati.

Deasupra plafonului de peste campie

Drumul ne poarta lin galma dupa galma, ne adancim in povesti si discutii, ne apropiem de Bucegi, lasam Piscul Cainelui in stanga, Grohotisul creste in dreapta noastra, Ciucasul intra si el in peisaj, apoi Postavaru ce din unghiul nostru pare (doar pare) lipsit de zapada, ca la final sa apara si cusma Magurii Codlei.

Iarna isi intra usor, usor in drepturi

Ne despartim de prietenii nostri in saua Zamorei si noi ne continuam plimbarea spre Urechea, coborand in Azuga si palnuind...ce altceva, daca nu vacante in tarile calde.

Si totusi mai e doar putin mai mult de o luna pana la solstitiul de iarna si de atunci, ziua va incepe sa creasca din nou. Si asta-i tot ce conteaza.

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Moldoveanu Morning Glory

Claudiei, pentru ca partea alpina a Fagarasului imi va aminti mereu de tura noastra din 2015

Cand te culci la ora 9 si ai de acasa antrenamentul format ca sa te scoli de dimineata, ora 6 nu pare asa imposibila. La 6.30 iesim pe usa refugiului si lumina ce precede rasaritul ne permite sa lasam frontalele in rucsac. Am pornit spre un morning glory special- Moldoveanu. Acolo ne asteapta insa un cuplu cu o idee si mai buna: profitand de noaptea fara vant si calduta, oamenii au dormit cu cortul fix pe platforma de langa varf. Le vedem siluetele si cortul rosu inca de la jumatatea urcusului pe Vistea. Pentru noi soarele rasare inainte de spintecatura Moldoveanului iar pe varf ne regasim in formatie de patru, mangaiti de lumina calda a diminetii. Stam cam 20 de minute admirand cum ies varfurile rand pe rand din umbra si ochii nostri scruteaza zarea pana hat departe spre Negoiu, pe care doar il ghicim. Stim ca isi asteapta randul cuminte la Morning Glory- pentru maine. 

Dupa ce revenim pe Vistea si bagam ceva in gura plecam pe curba de nivel ce ocoleste Corabia, Ucea, Ucisoara. Pasii nostri vor lasa mai bine de 10 varfuri in spate astazi si la ora asta a diminetii mintea nu poate sa cuprinda distanta pe care o avem de acoperit pana la destinatia noastra de azi- Caltun.

Momentan muntele pare ca isi tine respiratia. Suntem fericiti cu o dimineata fara vant si singurele momente in care il simtim sunt in seile nordice, precum Saua Podragului.

La Podul Giurgiului facem o pauza mai mare si radem niste porridge si o cafea. Locul nu e foarte frumos caci ruinele refugiului si niste gunoaie sunt imprastiate prin toata caldarea, dar trebuie sa profitam de sursa de apa, care nici ea nu e ferita de gunoaie, inclusiv de ambalaje de geluri...

Cafeaua ne da un imbold numai bun sa urcam varful Mircii si apoi ocolim Arpasul Mic, depasim "La 3 pasi de moarte" si ne gasim in Portita Arpasului. 

In fata ne sta traverseul pe sub creasta Vartopel- Arpasel si amintirile celor doua parcurgeri vin singure in prim plan. 

Saua Caprei e un alt punct de reper si aici ajungem fix la 14.30. Luam apa, privim in vale Transfagarasanul pe care se vad inca masini si pornim urcusul spre Iezerul Caprei. Mancam sub varf, ascunsi in iarba mare si uscata si ne continuam drumul spre Caltun. 

A doua pauza de masa

Incerc sa imi aduc aminte detaliile terenului bazandu-ma pe tura facuta cu Claudia in 2015, dar in afara de urcusul pe Laitel nu reusesc sa scot nimic din tenebrele uitarii. De fapt cred ca nu am ce sa-mi amintesc pentru ca nu s-a salvat nimic pe hard disk. Chinul urcusului, gelul luat pe la jumatate, pantalonii rosii de la Compresport ai Claudiei pe care ii vedeam mereu in fata sunt ultimile amintiri. Ce a fost dupa arata ca ma deplasam in directia Balea in regim de zombie.

In orice caz tura de fata e numai buna pentru o reimprospatare a memoriei si desi Laitelul nu e nici pe departe singurul urcus, portiunea spre Caltun merge bine cu toate ca dupa-amiaza cere scurte pauze de admirat. Culorile muntelui se schimba si varfurile lasate in urma migreaza de la galbenul puternic al orei 3, la galbenul plin al orei 4 si mai apoi la galbenul mustar, aproape un maro, de dinainte de apus. Invers proportional cu muntele se schimba si cerul si pe cat se apropie finalul zilei, pe atat culorile se topesc unele in altele, orizontul se aprinde mai intai pentru ca la crepuscul albastrul marin si rosul apusului sa se imblanzeasca intr-un roz pal si intr-un bleu, ce aproape se nasc unul din altul.

Lumina rosie din varful refugiului ne vegheaza ultima jumatate de ora si interiorul calduros si curat ne este adapost in seara asta.

Date: aici 

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Fagaras-Cand muntele isi tine respiratia

Lui Radu, pentru ca fara el aventura si ideile bune ar lipsi din viata mea. Pur si simplu pentru ca exista si pentru ca impartasim aceleasi pasiuni.

In fiecare primavara din ultimii ani i-am promis ca il voi vizita mai des, si era cat pe-aci sa nu ma tin nici anul asta de promisiune. Noroc cu toamna lunga, uscata, calda si insorita. 

Vremea ne vrea afara. Sufletul meu vrea si el afara. Sa faca rezerve de soare pentru la iarna. Inima spera intr-o iarna scurta care sa inceapa in ianuarie si sa se termine la sfarsit de februarie. Dar pana atunci este rost de hoinarit. Pe picioare, caci bicicleta e deja in cui, fiind totusi parca prea frig dimineata pentru cursiera. Si ziua prea scurta pentru un MTB de seara. Asa ca revenim la activitatea primordiala, acela alfa si omega de la care au plecat toate: trekkingul. Daca weekendul trecut am socializat la greu in Bucegi, weekendul asta suntem de capul nostru desi am incercat pe multi sa ii corupem, mai ales ca planul parea perfect: 3 zile in Fagaras, o parcurgere a portiunii alpine din creasta (Urlea- Suru), soare, inversiune termica, refugii goale, mancare buna.

L-am gasit asa cum mi l-am imaginat si asa cum l-am asteptat, de la ultima parcurgere a crestei in 2015

Asa ca vineri dimineata lasam masina in Breaza si prindem urcarea pe la Coltii Brezei spre cabana Urlea. 2h45 mai tarziu iesim in poiana fostei cabane si luam in piept jnepenii si tufele trecute de afine si bujori de munte. Urcarea e lunga si pauzele se cer a fi dese, mai ales cand ochii descopera Craiul. Pe masura ce urcam orizontul incepe sa cuprinda Bucegiul, Ciucasul, Postavaru, Piatra Mare, Magura Codlei si o multime de culmi din Carpatii Orientali. Undeva departe, spre nord, la linia orizontului ghicim Rodnei. Galbenul bland al versantilor contrasteaza placut cu cerul incredibil de albastru si soarele de la mijlocul zilei cere crema de soare. 

In locurile umbrite, bruma diminetii staruieste pana tarziu

Cu vedere spre Crai si Bucegi

Ne ia 6 ore sa iesim pe Varful Urlea. E deja dupa-amiaza si ne consolam ca vom parcurge o portiune de creasta in conul de lumina al frontalei. Poate e mai bine asa, sa nu vedem varfurile si muchiile pe care le avem de sarit intre Fereastra Mare a Sambetei si Portita Vistei. 

Picioarele se bucura cand in final gasim poteca lata si bine- batuta de pe creasta si curba de nivel spre Fereastra Mare se scurge placut. Ochii redescopera cu placere locuri prin care am fost: Valea Bandei, Varful la Cheia Bandei, Refugiul Cataveiu, Muchia Sambetei, coborarea din Curmatura Racorelelor. Si din nou imi promit ca o sa revin mai des in Fagaras.

In sfarsit in creasta

Indicatorul din Fereastra Mare naste discutii caci din punctul lui Radu de vedere el arata un timp nerealist pana pe Moldoveanu- 5h. Deci 4h pana in Portita Vistei. Mie mi se pare rezonabil la cate varfuri stiu ca sunt de urcat si coborat. Si noi venim deja cu 2000 m diferenta de nivel in picioare. Slanina merge usor, pe Galasescu Mic ne mangaie lumina calda a apusului, pe cel mare spunem la revedere ultimei gene de lumina, iar Hartopul Ursului se face la frontala. Am obosit, a fost o zi lunga si visez la o mancare calda. Desi toata ziua nu am intalnit nici tipenie de om, doua frontale clipesc vesele de pe Vistea Mare si in final vom imparti refugiul cu alti doi drumeti veniti pe Valea Vistei.

Asteptand ultimile culori ale zilei

Galbenul Fagarasului tomantec

Se stinge lumina

Sa luam soarele in rucsac? Mai avem o paine de mancat pana in Portita Vistei

Cand culorile se intrepatrund

Calea Lactee si Modoveanu

Date si track: aici

Utile

• Refugiul din Fereastra Mica arata destul de trist. E curatel, dar l-am gasit cu usa deschisa. Priciurile sunt dintr-un grilaj ce nu pare a fi prea confortabil.
• Apa este 100 m sub Fereastra Mica, cum coborati spre sud.
• Izvorul din zona Galasescu, pe traseul de creasta era extrem de firav, dar exista.
• Refugiul din Portita Vistei este curat si in stare buna. Apa, ca de obicei, spre sud.

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Valea Morarului, Tiganesti si un loc de cort de vis

Soarele dispare treptat la orizont, ascunzadu-se tot mai mult dupa plafonul inalt de nori in spatele caruia a stat mai toata dupamasa. In jurul nostru, pe langa turnul de stanca pe care ne-am pus corturile auzim cum se invart rotocoale de vant. Stanca ce face legatura dintre turn si muchia inierbata care urca spre Scara ne tine adapost iar noi urmarim in liniste cum se sting si ultimele nuante rosiatice la orizont.

Locul in care ne gasim acum si in care am pus corturile l-am zarit de cativa ani dar nu am avut niciodata timp pentru a a petrece o noapte aici. Pana acum o ora si un pic nici nu eram convins ca se poate ajunge cu usurinta pana pe el caci de la distanta era cam imposibil sa-ti dai seama daca umarul prin care e legat de muchie poate fi parcurs cu usurinta sau nu. Astazi am descoperit si chiar daca vantul ne mai ia in primire din cand in cand si chiar daca lumina de la apus nu e foarte spectaculoasa locul chiar e foarte frumos. Trebuie revenit aici si vara urmatoare, intr-o dupamasa linistita in care sa poti sa stai la soare ca si soparla cu o carte in brate.

In schimb cu cateva ore inainte in timp ce curgeau apele de pe noi spre cantonul Coltii Morarului lucrurile nu pareau in schimb asa de roz, asta mai ales dupa o vara intreaga in care cam toti ne-am dezobisnuit de caratul greutatilor in spate. Valea Morarului in schimb arata la fel de spectaculos ca intotdeauna. Pentru mine e sigur valea din Bucegi pe care am calcat de cele mai multe ori pana acum, fie la urcare ca o varianta mai salbatica de a ajunge la Omu fie la coborare pe schiuri, mai ales in ultimii ani. Dar mai o pauza, mai o sueta, mai o discutie despre mancare si urcusul a trecut pe nesimtite.

Greii si usorii din tura

In umbra Acelor

In talvegul Vaii Morarului

Ocolind canionul

O noua pauza, o noua discutie despre mancare

Urcand spre lumina

 Dupa o vara si o toamna petrecuta in goana bicicletei trebuie sa recunosc ca imi place ritmul domol al drumetiei, mai ales atunci cand poti sta de vorba cu oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult. Intr-un fel o tura de drumetie se confunda destul de usor cu o lunga socializare, mai ales atunci cand nu te grabesti si atunci cand vremea nu te goneste nicaieri. Iar atunci cand timpul e ocupat in mod diferit pentru fiecare dintre noi cu bicicleta, alergare sau catarat, drumetia e poate cel mai simplu numitor comun.

Dupa o noapte in care vantul ne pune somnul linistit la grele incercari, dimineata ne bem cafeaua de dimineata cu o priveliste de 5 stele spre Crai dupa care pornim usurel, la pas, spre Tiganesti si apoi spre Malaesti si Busteni. Fata de ziua e ieri cerul e complet senin, vizibilitatea e pe masura si e incredibil de cald si de placut la soare. Daca acum un an zona alpina a muntilor era de mai bine de o luna si ceva sub zapada, anul asta poti sta linistit la soare in tricou aproape de mijlocul lui Noiembrie. Tare sunt curios cum o sa arate iarna ce urmeaza dar dupa o astfel de toamna, oricum ar fi, primavara parca nu mai e chiar asa e departe…..

O noua pauza aproape de varful Omu. Din nou mancam

Oitz in foto-session

Foto session pentru Radu

Desert

Puiu- vrajitoarea

Asteptand apusul

Si dupa o noapte vantoasa, rasaritul

Cafeaua

Lectia de geografie

Privind spre acasa

Text si foto by Radu

Citeste mai departe...