Cozia MTB 2022, tura lunga

Sau concursul in care cel mai aprig concurent mi-a fost caldura

Uitasem cum e sa mori de cald. Am cautat o iarna intreaga caldura, am pornit in intampinarea ei in sudul Spaniei, am dovedit ultimile ninsori ale lui martie cu gandul la ea, m-am bucurat sincer de primele seri la cort si primele ture de bicicleta la tricou si pantaloni scurti, daaar, caldura de la Brasov nu e la fel cu cea din sudul tarii. Cele 5-6 grade diferenta se simt, zi de zi si seara de seara. Astfel incat, atunci cand am vazut ca prognoza anunta 30 de grade la Calimanesti, am stiut ca nu va fi usor, asa cum nici anul trecut, la Movilele Blajelului, nu m-am simtit in largul meu. Profilul cursei mi se potrivea manusa: urcari lungute, pe forestier, coborari usoare, nimic tehnic, traseu oarecum de viteza in ciuda diferentei de nivel. Asa ca speram sa merg bine. Nu se stie de unde, caci anul acesta prioritatile sunt altele, probabil din amintiri, dar eu puteam totusi sa sper😄 .

Ei bine, Anca mi-a bagat rapid mintile in cap. Mai precis din primele 5 minute dupa start. In fond la cursa asta socoteala era simpla. Aveam 3 fete la elite si 3 fete la open, deci in cele mai bune calcule, as fi putut sa vin pe 4 la general feminin. Doar ca nu am luat in calcul si watii Ancai. Care fix dupa start se pune in spatele fetelor de la elite si apoi chiar trece in fata. Eu? Ei bine, eu eram in alt film. Filmul acela in care toata lumea trecea pe langa mine, desi eu eram in zona 5. Dupa vreo 20 de minute de chin, decid sa ridic piciorul de pe pedala de acceleratie, ca eu altfel mor. Bine, viteza inferioara in care ajung tot inseamna +170 bpm. Graficul de heart rate de la finalul cursei mi-a aratat ca am stat 3 ore in zona 5 si da, centura de puls functioneaza bine, dar eu cand ma supra-incalzesc/ consum cofeina, imi duc pulsul pana in cer...

Revenind la desfasurarea actiunii, inca de la sedinta tehnica imi era clar ca primii 18 km aveau sa fie rapizi (cam cat de rapizi pot sa fie cand strangi totusi 1000 m diferenta de nivel), integral pe forestier. Candva dupa CP2 o prind din urma pe Salome (i-am vazut tricoul de-a lungul celei de-a doua urcari) si chiar depasesc pe un push bike, dar stiam ca o sa o pierd pe coborare.

Semnul de intrebare avea sa fie portiunea de creasta/ culme dintre km 18 si km 28, pe care toata lumea o lauda. Off camber-ul nu e deloc specialitatea mea, dar m-am descurcat decent pe aici, chiar daca a fost la prima vedere si cand ajung inapoi in forestier rasuflu usurata, caci de acolo lucrurile sunt oarecum cunoscute.

In feed zone imi iau bidoanele si plec pe urcarea spre Manastirea Frasinei, convinsa ca o sa merg bine acolo, caci doar asfaltul e specialitatea mea. E, daca nu sunt deja moarta de caldura. Merg prost si ma cert in sinea mea ca nu am dat cu apa pe mine in feed zone. Ambele bidoane imi sunt pline de izotonic (chiar am gustat caci in feed zone ramasese un bidon de la Radu si speram sa aibe apa, asa ca am luat unul de-al meu si unul de-al lui, dar in ambele bidoane de pe bicicleta am isotonic dulce si lipicios, pe care chiar nu am nicio intentie sa mi-l torn in cap). Iesirea din asfalt e pe un gat batut de soare unde ma indarjesc sa raman in sa doar pentru a ajunge mai repede la padure si a ma racori putin.

Daca nu aveam buzunarele pline, deschideam tricoul pe toata lungimea lui

In CP4 insa opresc si cer apa. O sticla intreaga. Jumate beau, jumate imi torn in cap. Reintru in padure si in sfarsit pare bine. Pentru 15-20 de minute pun pe pauza chinul. Profit si de CP5 pentru un tratament similar, de data asta, fara sticla, dar cu 2 pahare de apa. Ultima urcare incepe promitator pe o vale umbroasa unde incep sa prind din urma oameni de la alergare. Dar confortul nu dureaza mult caci bineinteles ca forestierul iese de pe vale, se catara pe un versant si din nou am intalnire cu soarele. Am inteles inca de la sedinta tehnica sa nu imi fac iluzii legate de venirea coborarii, caci vor mai tot fi gaturi pe creasta pe care ne inscriem spre final. Recunosc intersectia cu traseul scurt, desi am mai fost pe aici doar in 2018. Dar alte detalii, in afara de faptul ca a fost o coborare care mi-a placut si mi-a iesit, nu imi mai amintesc, oricat scormonesc prin creierul incins. Neuronii mei baltesc oricum intr-o ciorba calda de ganduri amestecate, fragmente de cantece pentru copii, liste de cumparaturi si tot ce poti sa mai scoti de la naftalina in 4 ore si ceva de concurs. Incep sa vad luminita de la capatul tunelului cand ajung la semnul cu "mai sunt 5 km". Nu o sa ma incadrez in 4h30 cat speram pe la jumatatea concursului, dar la cei 2300 m diferenta de nivel cat imi spune ceasul ca am strans, nu era loc de mult mai bine.

Sosirea vine repede, fara niciun asfalt ori forestier ca preludiu. Pur si simplu ne pravalim pe o poteca ce iese in spatele scenei si un culoar de 200 m ne conduce la linia de finish. Opresc ceasul si ma indrept spre o pajiste de unde rasar la florile ciclisti tolaniti in iarba si biciclete abandonate care pe unde. Caut tricourile verzi ale lui Radu si ale lui Suzi si imi gasesc si eu un colt de umbra, cat sa revin la sentimente mai bune legate de restul zilei ramase si taskuri urgente precum spalat, mancat etc.

Spalatul il rezolv la un izvor cu apa sulfuroasa, dar ma bazez ca pana la premiere iese mirosul din piele. Mancatul il rezolv cu ajutorul a doua portii de paste super bune pregatite de organizatori. Asa ca mai ramane ceva timp si pentru socializare.

    Premierea de la Master din Cupa Nationala

Socializare (credits pentru toate fotografiile - organizatorii)

O sa profit de prezentul jurnal si pentru un scurt feedback legat de concurs:

Plusuri

• Traseul la care s-a muncit mult (mai ales poteca de la tura lunga si poteca de final). Tot traseul a fost marcat impecabil, amenajat cu plase si /sau perne in orice zona in care ar fi existat cel mai mic pericol.
• Numarul punctelor de alimentare a fost probabil un record (6 puncte pentru 60 km).
• Pastele.
• Numarul si disponibilitatea voluntarilor
• Organizarea unui feed zone si suportul oferit de voluntari acolo.

Principalul minus al concursului a fost comunicarea si imi voi permite sa dau aici cateva exemple:

• Sedinta tehnica de vineri seara (greu de urmarit firul logic al explicatiilor, nu a existat o harta in format mare care sa insoteasca explicatiile verbale. Organizatorii aveau o singura harta alb negru printata in format A4 !!!! ).
• Pentru traseul lung niciun fel de detalii legate de amplasarea punctelor de alimentare pe site-ul oficial si/ sau social media.
• Idem si pentru profilul de altitudine (screenshotul acela din bikemap nu e chiar cel mai bun exemplu de profesionalism).
• Niciun fel de detalii legate valoarea premiilor (din punctul meu de vedere, acesta ar fi un plus la capitolul transparenta).
• Informatii contradictorii in regulament: "Daca la o categorie nu sunt minim 9 concurenti, categoria respectiva se cumuleaza cu urmatoarea" vs "Se vor premia primele trei locuri de la fiecare categorie, daca sunt minim 5 concurenti la categoria de varsta, daca nu sunt se cumuleaza cu categoria urmatoare!". Deci care este numarul minim de participanti pentru a cumula categoriile ? 
• Si un ultim comentariu, de data asta chiar personal: mi s-a parut putin ciudata decizia de a comasa elitele feminin cu open feminin (desi da, este acoperita de regulament). Fiecare organizator este liber sa stabileasca regulile jocului, insa la toate concursurile la care am participat, elitele nu au fost niciodata comasate cu alte categorii (cu exceptia situatiei cand s-a anuntat din start ca nu exista categorii separate de Elite/ Open/Master si exista o singura categorie de Open feminin (vezi Triada de MTB de la Avrig ca exemplu)). Sau daca tot vorbeam de transparenta, se putea anunta acest lucru dupa finalizarea inscrierilor, asa cum Federatia a anuntat din start ca se va face o singura categorie de Master feminin la Cupa Nationala.

Citeste mai departe...

Triada de MTB. Avrig. Cursa de 1 zi

Am si eu cateva concursuri de bicicleta, organizate an de an si la care nu am fost niciodata, din diverse motive:  e prea devreme in sezon (Avrig), e prea tehnic (Geiger), nu s-au aliniat planetele (Gentlemen's Race).  Daca traseele de la Geiger si Gentlemen's Race imi sunt cunoscute, respectiv familiare, la Avrig, habar nu aveam despre ce e vorba, desi nu e chiar la capatul tarii raportat la Brasov si cumva, in fiecare an, ma gandeam ca primavara asta sigur ajungem in zona, cu cateva saptamani inainte de concurs, sa ma conving daca e sau nu e de mine. Nu s-a intamplat, nu am ajuns. Anul asta eram cel mai aproape din ultimii 3 ani sa ma inscriu la stage race, dar anumite planuri in familie au avut castig de cauza. Asa ca stage race-ul ramane pentru un alt an si in 2022 incerc marea cu degetul la cursa de o zi, evident traseul lung.

Vorbeam dupa cursa cu Anastasia si ii explicam ca pentru mine nu prea exista nimic altceva in afara de traseul lung. Pe de-o parte pentru ca stilul meu de mers e mai diesel si cu cat traseul e mai lung, cu atat diferentele dintre mine si fetele din fata scad. Pe de alta parte, are clar de-a face si cu varsta. Pentu juniori si cadeti, sa stai 4-5-6 ore pe traseu, la intensitate de zona 4 nici macar nu e recomandat. Ei au tot timpul din lume si mi se pare oricum fain ca sunt din ce in ce mai multe fete tinere care intra in echipe de ciclism si se strang suficiente pentru a avea podium complet la Cadeti si Juniori.

Revenind la Avrig, inca de la plecare aveam sentimente amestecate legate de concurs. Stiam ca nu e concurenta la tura lunga (eram doar 2 fete) deci cumva totul era sa termin. Pe de alta parte mi-as fi dorit sa merg bine, doar ca primavara asta, dupa ce mi-am luat o cazatura gratuita in Postavaru, cobor mai prost ca oricand. Am stat putin pe MTB, traseul e de fuga, cu diferenta mica de nivel raportat la cei 70 km (nici asta nu mi se potriveste). Asa ca duminica, la Avrig, totul e posibil.

Am plecat destul de relaxata in concurs si foarte din spate (cand m-am trezit eu la 10.20 sa ma pun la start era deja o multime de lume stransa). Asa ca de indata ce intram pe prima urcare, pe asfalt, apas pedala cu simt de raspundere. Macar aici sa se vada orele petrecute pe cursiera primavara asta. Pe MTB nu am power meter, asa ca nu stiu cati watti ies, dar pulsul e la locul lui (adica in zona 3-zona 4) si progresul e evident, caci depasesc constant. Prima urcare merge bine, doar ca pe prima coborare, inevitabilul se produce si ma ajunge Emese. Recuperez pe a doua urcare, ma depaseste din nou pe bucata valonata, raman in contact vizual cu ea o perioada, dar din pacate, dupa fiecare urcare vine o coborare si cum ziceam, coborarile sunt punctul meu slab (mereu, dar mai ales in primavara asta). Fix pe primul segment marcat ca dificil, concurentul din fata mea rateaza un viraj la stanga si reuseste sa sara peste ghidon si sa aterizeze in tufisurile de pe margine. In acel moment, orice urma de elan se curma, declipsez cuminte si sa vezi cum cobor eu pe langa bicicleta. 

Ritualul se repeta absolut la fiecare coborare si fix pe una ca asta ma depaseste si Szidonia. La momentul asta nici macar nu am compilat ca are numar de tura lunga...O prind din urma in primul punct de alimentare unde eu nu opresc caci am si apa si geluri, si mergem impreuna pe urmatoarea urcare, unde daca imi amintesc bine era si un segment de uphill cronometrat. Trec in fata, insa evident, doar pana vine coborarea . Pe ultima coborare ma depaseste si Anastasia si nu pot decat sa ma consolez ca vine barajul. Las putin pedala, caci din spatele meu se aud 2 baieti si intram impreuna pe baraj. Baietii incep tare si momentan nu sunt invitata sa duc trena, asa ca ma pun in roata lor, cat sa cobor pulsul. Ajung repejor in zona 3 si cam de acum incolo as putea sa duc si eu trena, dar primesc asigurari ca stau bine unde stau, caci ei sunt la tura scurta si eu mai am ceva din concurs....Adevarul e ca da, mai am ceva din el, dar nu ma impacientez, caci profilul arata o urcare lunga si o coborare la fel de lunga si fara probleme tehnice, pentru bucla spre Suru. Ca nu a fost chiar asa, e alta poveste...

Momentan ma incadrez fara probleme in cut off-ul de la kilometrul 38. In punctul de alimentare de la kilometrul 40 ma asteapta Iustin cu bidonul (mii de multumiri, pe aceasta cale), dar am apa sa ajung pana in PA3, asa ca doar scap de unul care e gol si imi prisoseste. Si acum sa revenim la traseu. Urcarea aia lunga din profil? E o mare teapa. Teapa cu T mare. Inainte de ea vine un camp minat cu smocuri de iarba si damburi. La inceput imi zic ca e doar o pajiste pe care o traversam, uite ce frumos se vede Fagarasul in dreapta, e chiar superb locul, trebuie venit aici cu masina sa stai la cort etc. Dupa 2-3 kilometri deja, cand la orizont nu se vede nimic altceva decat aceeasi imensa pajiste verde si o linie de stegulete portocalii, incep sa imi reconsider pozitia. Rabdarea e pusa la grea incercare. Incepe sa ma doara spatele, incep sa ma doara articulatiile de la stanga de la atata zdruncinat. Mi se pare ca merg agonizant de incet pe aici si ma si gandesc ca o sa petrec o ora intreaga in acest regat al smocurilor de iarba si galmelor....

La orizont vad doua siluete, dar nici nu ma apropii, nici nu ma departez de ele. Cand ajung in ultimul punct de alimentare constat ca una din siluete era Dan. Iarasi profit de organizare si nu fac decat sa le cer voluntarilor sa imi dea bidonul pregatit inca de la start. Geluri inca am, suficiente pana la finish. Ma bucur sincer ca m-am intalnit cu Dan si ma bucur la fel de mult ca avem cativa kilometri de drum forestier ca in palma. Simt ca in sfarsit intru si eu in filmul care trebuie. Padurea de foioase ofera umbra si racoare si suprafata de rulare e chiar mai buna ca forestierul de acasa. Apoi urmeaza o portiune valurita, de culme, pe care din nou mergem impreuna, doar ca trebuie sa ma opresc scurt sa imi strang un surub la maneta de frana, asta daca nu vreau sa risc sa il pierd pana la sosire, caci jocul pe care incepuse sa il aibe acum 10 kilometri a devenit tot mai mare si mi-e ca pierd surubul pe ultima coborare. 

Din fericire, cum nu e nimic abrupt, pastrez contactul vizual cu Dan, ceea ce ma ajuta mult pe partea de orientare, caci in locul drumului evident, poteca e trasata cand pe stanga, cand pe dreapata, printre copaci si iti trebuie destula atentie sa observi urmatorul marcaj (ideal era daca acolo unde poteca traversa drumul, se inchidea cu banda). Revin in spatele lui Dan intr-un alt moment in care marcajul e usor deficitar, caci fix acolo m-am balbait si eu acum 20 de kilometri, deci stiam bine locul si bifurcatia. De aici am cam mers impreuna. De fapt in 3 caci mai eram cu un baiat de la Scott. Si da-i si continua agricultura pe tot felul de drumuri de pamant, pe langa ogoare, pe iarba si din cand in cand si pe ceva asfalt si drum de tara unde dadeam pedala cat puteam, mai ales ca intrasem deja sub auspiciile favorabile ai ultimilor 5 kilometri. Pe tot ce insemna drum acceptabil, mergea pedala fix cum trebuie si daca mai era vreo ora de forestier, se rezolva si ea, fara probleme. Numai smocuri de iarba si galme sa nu mai vad.

Cum nu am mai vazut-o de la jumatatea concursului pe Szidonia, nu ma mira cu nimic informatia primita de la Radu legata de locul 2 (din 2) si nu imi ramane decat sa trag ceva invataminte din concursul de astazi si sa ma pregatesc (poate nu doar moral) pentru o luna Mai, plina, cu Cozia si apoi Gentlemen's race. 

Credits Tibi Hila

Citeste mai departe...

Prier 2022

Pozele din sud cu copaci infloriti si vreme de tricou fac si mai grea asteptarea primaverii la Brasov.  Totusi orele in plus de lumina de seara si pastrarea obiceiului de a ma trezi devreme dimineata m-au ajutat sa castig ore in plus petrecute afara, ori sa pot profita de momentul din zi cu cel mai mult soare.

1 aprilie - Tampa Hike. Could have been better

Nu sunt intr-o pasa foarte buna si ma mobilizez cu greu sa ies, dar in zilele asteavj imi face o placere deosebita sa observ cum se instaleaza primavara, zi dupa zi, floare cu floare, mugur cu mugur.

5 aprilie-Tampa Morning Hike

Imi revine entuziasmul, ma trezesc cu usurinta si decid sa profit de dimineata frumoasa si calda de aprilie pentru o plimbare pe Tampa. Lumina e chiar faina la ora asta, potecile sunt pustii si imi place sa scotocesc prin iarba dupa florile care se deschid mangaiate de primele raze ale zilei. Circuitul e cel clasic, cu Gabony si platul de sub Tampa, ambele trasee, batute generos de soarele matinal.

5 aprilie-A batut vantul si din fata si din spate

Cand ma simt bine, ma simt bine, si intra miscare si dimineata si seara. Seara vorbisem cu Suzi sa iesim la un rulaj in zona 2,doar ca dupa o ora, Suzi se retrage si imi fac de cap cu vant de sapte spre Prejmer/ Teliu si apoi ceva vant de lateral pana la Sacele. Totusi Strava zice ca nu am mers prost.

6 aprilie- Tampa Morning Glory

Prognoza pentru dimineata asta s-a schimbat de mai multe ori, incat, asa cum remarca si Suzi in tura de bicicleta de ieri, si la tarot erau sanse sa o nimereasca mai bine. Nici teoria lui George cu uitatul pe fereastra nu pare foarte exacta, pentru ca eu cand ma uit pe fereastra vad doar nor spre vest, nord si sud. Totusi ne mobilizam sa iesim caci asa am promis si ne strangem o mana buna de oameni la masutele de pe Gabony si desi rasaritul dureaza maxim un minut, cat ii ia soarelui sa iasa din spatele unui nor si sa intre sub un altul, lumina e frumoasa in despresiune, rosiatica, desertica. Dezbatem daca asta e lumina de apus ori de rasarit si dimineata calda ne ajuta sa pregetam si la umbra norilor.

Rucar Bran #LaTricou

Ca si ieri, cand dimineata incepe bine, toata ziua are sanse sa fie una buna. Asa ca dupa-amiaza ma inspir din tura lui Radu de ieri si aleg Rucar-Branul. Alegerea este una inspirata, caci vremea este superba, lumina pica din unghiul potrivit si atmosfera este super clara, ochelarii de ciclism crescand contrastul. Este cu siguranta un loc in care merita revenit in timpul saptamanii cat timp zapada persista in muntii mari.

Montajul turei

8 aprilie- My kind of lunch break si Social ride cu fetele

Astazi e o zi din aceea in care nu iti doresti decat sa profiti de tot soarele de afara. Cumva motivata de tura scurta planificata cu fetele, decid sa ies si la pranz, mintita frumos de vantul din Stupini. Nu stiu de ce mie, de pe fereastra, mi se parea ca vantul bate de la nord nord vest. Doar ca in realitate, vantul a batut din lateral fata si m-am luptat cu el pana la Cristian si nici nu m-a ajutat prea mult pana in Rasnov. Pe urcarea spre Rasnov mi s-a parut ca au iesit wattii, dar la final, nu a fost sa fie un PB pe segmentul asta. Insa magnolia din parcul central, primul copac inflorit din Brasov, a salvat entuziasmul zilei.

Nici tura cu fetele nu a dezamagit. In primul rand ne-am strans mai multe fete decat as fi anticipat eu si am mers fain in grup, chiar daca nu am mers la trena si traficul din Sanpetru a fost probabil un mic soc pentru fete. Insa ce e de notat este cantitatea impresionanta de claxoane pe care le-am primit tura asta. Cumva, deja m-am obisnuit cu claxoanele cand merg doar eu cu Suzi, comparativ cu situatiile in care mergem cu baietii, dar acum, cand am fost 5 fete pe carosabil, a fost supradoza de claxoane si soferi nebuni.

10-13 aprilie Bucuresti cu multa socializare

Cum m-am cam lasat de alergat de cand cu glezna, singura activitate plauzibila este mersul la sala. Asa ca, religios, ma infiintez la sala in fiecare zi, pentru a bifa portia zilnica de miscare. Pe langa asta, socializare la superlativ. In grup mic (doar cu Vio), in cerc restrans ( cu Andrei si Alina), dar si o Piranha ca pe vremuri, mutata insa in pizzeria din Dristor. Si mult timp petrecut cu ai mei.

14 aprilie - La boier Vintila

Socializarea continuaa Cristi la tara, dar printre mici, gratar si visinata (de fapt dupa ele) merge si o tura de cursiera. Trebuia sa fie ceva mai lung, dar Radu era obosit, eu eram prea odihnita, asa ca nu ne-am sincronizat si am scurtat tura, pastrand insa portiunea cu urcari si asfalt bun pe care am atacat toate segmentele, desi nu prea aveam idee de unde incepeau si unde se terminau.

15 aprilie-La tricou si pantaloni scurti

Am lipsit din oras doar vreo 5 zile, dar am plecat iarna si m-am intors primavara. Daca in Bucuresti in multe locuri s-au trecut deja copacii, la Brasov e o simfonie de culoare si miros. Sunt absolut vrajita de schimbarea intamplata peste noapte si temperaturile de primavara nu ma lasa sa stau in casa. Bag o Poiana in pauza de masa si ar trebui sa imi fac o poza, asa cum pedalez in tricou si pantaloni scurti, caci stiu ca primavara asta nu o sa tina mult.

Tampa Hike cu Miruna si sacul de magie

Pe langa primavara de afara, imi port si eu primavara in suflet caci prietenii nostri cei mai buni sunt la Brasov si nu vreau sa ratez ocazia de a petrece timp cu ei. Asa ca o iau pe Miruna, luam si sacul de magie cu noi si punga de pufuleti in rucsac si pornim spre Tampa intr-o drumetie in doua.

17 aprilie- Zapada mieilor la Brasov

Dimineata ma trezesc inainte de 7 si pe geamul mare de la balcon se vede...cum ninge. Este o liniste de iarna, fara masini, fara vant, doar cu fulgi mari si lipiciosi ce cad din sita cerului. In Racadau e iarna, corcodusii de pe marginea drumului s-au imbracat in alb (jumate de la flori, jumate de la zapada). Nu reusesc sa il conving pe Radu sa iesim la o drumetie pe Tampa, insa ma mobilizez eu sa ies la o plimbare dupa-amiaza. Desi vremea e mohorata si imbie mai degraba la stat in casa, traiesc cu teama sa nu imi scape primavara asta printre degete...

Cires in floare, cu extra alb de la zapada de aprilie

18 aprilie -Tampa hike si Inapoi la hainele de iarna

Cum ma trezesc fara efort undeva pe la ora 6.30, decid sa ies la o plimbare pe Tampa. Spre est e noros si va ramane asa pana spre ora 9, insa dupa ce ma astern la drum pe Gabony, incepe sa se simta bine. Poteca nu mai are zapada, insa florile sunt ofilite tare dupa frigul din ultimile zile.De parca nu am inghitit suficient frig, in pauza de pranz ies si o ora cu cursiera. Watti au iesit, viteza a fost si ea in grafic, doar ca in pantalonii de iarna ma tot scurg din saua bicicletei, manusile de neopren nu mi-au placut caci erau mult prea butucanoase si o soferita care ori nu stie ce e acela cedeaza trecerea, ori nu vede bine rozul, era sa intre direct in mine, ca si cum nu as fi existat.

19 aprilie- Tampa speedy hike cu Cristi

Cristi si Raluca sunt cateva zile la Brasov, in Airbnb-ul din Racadau. Asa ca profit de asta si il scot pe Cristi la o ora alerta pe Tampa.

21 aprilie- O Piatra Mica in Joia Mare

Cand ai cu cine sa te indemni, totul e mai simplu. Lucian Anghel mi-a umplut toata primavara feedul de Facebook cu poze cu branduse si ghiocei din Crai si stiam eu prea bine din anii trecuti ca finalul de martie e o luna propice pentru bai de soare in Poiana Zanoaga, tolanit printre branduse, doar ca anul asta iata ca mai avea putin sa treaca si aprilie, si eu tot nu ajunsesem sa vad brandusele. Mi-am refacut constiincioasa abonamentul pentru parc, am scos de la naftalina rucsacul de alergare, ce am calculat ca ma tine deja de 10 ani si am pus de o tura repejoara la portile Pietrei Craiului,nu de alta, dar trebuie profitat de zilele astea lungi, de saptamanile astea cand solstitiul de vara para inca departe. Urcam cu spor pe poteca spre Poiana Zanoaga si ma bucur de linistea zilelor din timpul saptamanii, cand potecile ne apartin.

Brandusele sunt pe trecute, dar tot gasim cateva manunchiuri faine. Mai sus de cabana ne punem snow line-urile si nu le vom mai da jos pana inapoi in Zanoaga. Zapada e inca suficienta, desi toata portiunea e in soare, si au fost multe zile de mijloc de iarna cand am vazut mai putina zapada (sau deloc) comparativ cu primavara lui 2022.

Later edit: 10 zile mai tarziu toata zapada era dusa si se mergea fara probleme atat pe Piatra Mica, cat si spre Turnu.,

In zona plata de creasta ne afundam pe alocuri pana la genunchi si brazii sunt pe partea umbrita tapetati cu zapada, ca la mijloc de ianuarie.

Coborarea merge repejor si dupa 3 ore incheiem o dupa-amiaza petrecuta asa cum trebuie.

23 aprilie-Let the MTB season begin

Cum am ramas pentru prima oara in Brasov de Pasti, decidem sa profitam de orele linistite ale diminetii pentru o cafea matinala cu Cristi, o sesiune de pump-track, unde cumva, chinuit, leg primele mele ture fara sa dau o pedala si apoi o sesiune cinstita de MTB pe poteci, prima mai serioasa de anul asta si spre surprinderea mea, coborarile au mers chiar bine.

24 aprilie-Intre doua nopti la cort

Dupa socotelile noastre, in duminica de Pasti soselele ar trebui sa fie goale si deci un moment numai bun pentru o tura de cursiera pe Rucar-Bran, cat o mai tine asfaltul asta bun. Adevarul e ca pana la Moeciu traficul era ca intr-o zi normala, dar apoi lucrurile s-au calmat. Din pacate in peisaj, pe langa muntii cu zapada au inceput sa apara si gunoaiele. Sute de peturi si doze aruncate in sant de-a lungul lunilor de iarna. Pare ca in Romania santurile si marginea drumului sunt ale nimanui si chiar imi propun sa aflu cine ar trebui sa faca igienizare pe aici. Nici lumina nu e stralucita, o atmosfera gri si stearsa, care nu ajuta deloc peisajele din jur si implicit compensarea nesimtirii umane. Plasticul si dozele nu vor avea o rezolvare simpla in Romania si din pacate, impinsul de la spate va trebui sa vina in continuare de la Uniunea Europeana. Iar in ultimii 2 ani, avantul bun din anii 2015-2020 a fost curmat de noile realitati numite pandemie si razboi.  Fara o taxa consistenta pe doze/pet, initiative private precum cele luate de diverse lanturi de supermarket-uri nu vor ajuta, deoarece beneficiile oferite celor care fac acest efort de a colecta, sorta, depozita si aduce ambalajele goale la supermarket sunt neglijabile (2 bani/ ambalaj sau bonuri de reducere la o gama limitata si nisata de produse). Iar impactul financiar trebuie sa mearga mana in mana cu educatia copiilor. Deci realist, vorbim de 10 ani intre inceputul unei implementari consistente pe partea de colectare a ambalajelor si atingerea unei mase critice de la care sistemul merge din inertie si se autoregleaza.

Ramanand la gustul amar, Sirnea si Ciocanu nu arata nici ele splendid. Niste constructii noi, care nu se integreaza deloc in peisaj si masini peste masini cu oameni care au urcat aici, probabil sa se bucure de natura, dar sunt total neimpresionati de peisaj.

Am lasat pentru final partile pozitive, ca sa indulcesc amarul:

• Drumul ce trece prin Cheile Dambovicioarei e curat. Zona de agrement era civilizata, cu mese si banci, oameni iesiti la iarba verde si 0 muzica iesind din masini. Par 2 lumi total diferite si nu imi pasa cat este taxa de intrare, atata timp cat vezi ca acei bani sunt folositi cum trebuie.
• Asfaltul nou spre Satic e numai bun de cursiera. 10 kilometri in sus, 10 in jos, 0 trafic, cam asta inseamna placerea pedalatului pe roti subtiri si biciclete iuti.

25 aprilie- Un loc nou pentru overnighters

Intr-una din putinele pauze de pe Rucar Bran ochii mi-au cazut pe un varf deasupra Branului, altul decat cele pe care le-am tot cercetat de-a lungul timpului. Harta ne arata o muchie care se termina abrupt in sosea si nicio poteca de acces. Detalii nu voi oferi, pentru ca locurile sunt chiar faine, branenii care stau in zona ii zic simplu, "pe deal" si locul ni s-a parut atat de intim, incat momentam vrem sa il pastram doar pentru noi si maxim o mana (fix o mana) de prieteni. Harta nu a mintit si urcam pe muchie efectiv in 4 labe, inclinatia aducandu-mi aminte de retragerea de pe Acele Morarului, prin Sistoaca Dracilor. Dupa heirup-ul de inceput, descoperim o culme in trepte, pe fiecare treapta fiind cate o odaie. Mirosul de fan se strecoara printre stinghiile si lemnele constructiei si ne intra in nari. Sus e chiar liniste, caci ecoul traficului e estompat, dar bate vantul, asa ca ne folosim de protectie oferita de una din odai pentru a ne intinde cortul, care cu gri-ul lui se integreaza perfect in peisaj.

Cum pentru luni se anunta ploaie si noi suntem destul de obositi dupa zilele pline de sambata si duminica, decidem sa mai pregetam pe aici si sa exploram in voie locurile, caci mai rar ai parte de o cafea cu Craiul la un brat distanta. Gasim de toate. Un crang de mesteceni, un izvor, pasune proaspat fertilizata cu balegar (aka bogatie ca in Elvetia), soare si munti inzapeziti. Coboram cu promisiunea de a reveni acolo, pana creste faneata, pentru alte dimineti slow.

26 aprilie-City trails & galben & verde

O iesire matinala cu ceva poteci prin oras si o coborare pe Galben. Galben care usor, usor se imbraca in verde. In partea de jos, padurea a explodat deja si primavara se simte atat de plina...

27 aprilie- Not a good day for MTB

Astazi mi-am luat si prima cazatura a sezonului. Una gratuita, pe una din cele mai simple poteci. Cred ca asta mi-a si zdruncinat cheful de MTB, caci macar daca se intampla pe un segment greu, unde as fi incercat ceva nou etc, dar s-a intamplat pe curba de nivel dintre Bancuta si Stechil, la singura piatra de pe poteca aceea rapida. Stiu bine ce am gresit , doar ca m-am zdruncinat bine si am avut nevoie de tot curajul ca sa ma adun de jos si sa continui coborarea. Ca atare, pentru cateva zile am hotarat sa fac pauza, cat sa revina cheful/ chemarea

Citeste mai departe...

Oua galbene si primavara timida la Holbav

Pourquoi partir au bout du monde, quand le paradis est a deux pas?  // De ce sa pleci la capatul lumii, cand paradisul e la doi pasi. (Pathan Project)

Delta Dunarii, Trascau, Cozia,  Cheile Nerei, Cernei-Mehedinti, Alpi si lista poate continua. Toate au fost locuri in care intr-una din primaverile anterioare, singuri sau cu prietenii, am profitat de zilele libere de Pasti. Exclud aici fatidica primavara din 2020, cand am stat inchisi in casa.

Anul asta  a fost insa altfel, caci am ramas in Brasov. Vremea schimbatoare oriunde ne uitam pe o raza de 200 de kilometri si mai ales primavara instalata in sfarsit sub Tampa au fost doua argumente puternice. Aproape ca imi e frica sa plec prea departe, sa nu imi fuga primavara printre degete, sa raman fara copaci infloriti si sa incep sa ma indop cu claritine in sezonul nefast al fanului si florilor de camp, cele frumos colorate si pline de polen. Si trebuie sa admit ca nu a fost deloc o alegere proasta. Ne-am dat seama de asta inca de sambata dimineata, cand pe la ora 9, intregul oras si promenada de sub Tampa erau goale, goale, de parca toata lumea fugise in vilegiatura. Si orice weekend petrecut acasa, incepe bine cu o cafea pe Gabony si un MTB pe poteci.  Totusi planul era sa stam cat mai mult timp afara, asa ca  dupa ce vopsesc pe repede inainte 6 oua cu turmenic si punem bagajele pe biciclete, ne pornim spre locul descoperit recent la Holbav. Satul asta rasfirat si casa aceea parasita de pe deal pareau garantia suprema a linistii de Pasti. Si cum de data asta avem tot timpul din lume, umflam bine cauciucurile la MTB -uri si lasam masina acasa. Pe toate drumurile laturalnice alese ne insotim cu corcodusii aflati la apogeul infloririi si kilometrii trec fara prea mare efort. In livada de deasupra Vulcanului primavara inca intarzie, la Holbav mai dureaza poate si 10 zile, dar e bine si asa- un motiv in plus sa revenim cat de curand si intr-o zi normala, de munca, dupa job. Pornim focul, insa nu apucam sa ne bucuram de el, caci niste nori de ploaie veniti dinspre Fagaras ne trimit urgent in cort si nici noi nu vociferam prea tare, caci ne place somnul.

Nu sunt sigura daca m-au trezit pasarile sau lumina inceputului de zi. Telefonul arata ora 5 dimineata, eu sunt cu bateriile din nou pline si m-as activa, dar Radu doarme inca adanc, asa ca stau chitic si ma bucur de caldura sacului de domit pana pe la 6, cand inspirata de somnul lui mai inchid si eu putin ochii si mai contabilizez un ciclu de somn. Am mai zis doar ca imi place sa dorm. Este duminica Pastelui si noi avem cel mai frugal mic-dejun posibil: un ceai negru, cateva gofre cu ou, niste boabe de cafea invelite in ciocolata si 2 oua...galbene. Le dumicam incet, compensand cu peisajul si cu linistea diminetii. Pana la noi nu razbate niciun latrat, niciun cotocodacit, ce sa mai zic de sunetele de masina...O mana de ceata e stransa in causul dealurilor, dar soarele se ridica tot mai sus si o va subtia din ce in ce mai mult. Noi ne pornim din nou pe langa copacii infloriti, insa in loc sa facem dreapta spre Vulcan, ne orientam spre Magura Codlei, intr-o incercare de a sari muchia, a iesi in Poiana lui Sulica si a cobori in Codlea. Planul ne iese doar partial, caci mintiti frumos de niste marcaje ale unui concurs moto, iesim cumva prea devreme in muchie si suntem fortati sa mergem pana la Cetatea Neagra pe niste poteci firave, cu ceva pietre si vegetatie. Doza regulamentara de aventura, dupa cum ar spune Radu. Noroc ca nicio iarna, cat o fi ea de lunga nu sterge din memoria tehnica de smuls si aruncat bicicleta in spate. Sterge in schimb curajul de a te da la vale, asa ca pe poteca ingusta, cobor prudent pe langa bicicleta si ii dam blana abia pe drumul de pamant ce incinge placut Magura Codlei. Rotile umflate ale MTB-urilor mananca pe paine asfaltul dintre Codlea si Ghimbav si este ireal cat de pustii sunt drumurile. Amandoi ne bucuram ca suntem afara, ca ne bate soarele, ca rulam lejer pe langa copacii infloriti dinspre Stupini, ca acasa ne asteapta o portie generoasa de porridge cu capsuni si ca povestea va continua cu o alta noapte petrecuta la cort, undeva pe langa Bran, cu un alt apus molcom, un foculet jucaus si o dimineata lenesa. 

Date si track: sambata + duminica 

Citeste mai departe...

Martisor de Brasov 2022

De 3 ani buni Martie e noul ianuarie. Daca in primii 2 ani cand ne-am mutat la Brasov, in martie ieseam deja la alergat si pozam floricelele de pe Stejeris, ori faceam primele urcari in Poiana, de 3 ani, in martie scoatem schiurile la plimbare si pozam copacii plini de zapada dupa cele mai strasnice ninsori ale sezonului.

Mijloc de martie in Postavaru

6 martie - Plimbare cu Cosmin pe Tampa

Trecerea de la cele 20 de grade din Malaga la zapada din Brasov nu e deloc usoara, dar ziua de duminica promitea o tranzitie acceptabila, fiind conform prognozei, singura zi cu soare dintr-un lung sir de zile mohorate. Cosmin ne face o vizita la Brasov si o plimbare pe Tampa e numai buna printre desfacut bagaje si pus toate lucrurile in ordine.

11 marti-70 ianuarie

Cum saptamana s-a scurs cu vizite la Bucuresti si multe drumuri, pana vineri nu reusesc sa fac mai nimic, dar nici nu imi propun cine stie ce, caci in fata imi sta o saptamana de pauza intre joburi si va fi timp suficient atunci pentru reluarea activitatilor sportive. Totusi, in mod surprinzator, toata saptamana am reusit sa ma trezesc cu destula usurinta dis-de-dimineata, astfel incat scularea de vineri, de la 5.30, nu imi pare deloc grea, desi as fi putut sa profit de ziua libera, sa dorm pana mai tarziu si sa urc pe schiuri de la Pietrele lui Solomon.

Postavaru arata fain, cu copaci plini de zapada ca in ianuarie. Si temperaturile tot demne de Gerul Bobotezii sunt. Putine urme (Alin sigur si inca 1 sau 2 urme) pe de-o parte datorita frigului si pe de alta parte, pentru ca de cand s-au ridicat restrictiile s-a redeachis cabana si lumea a reinceput sa urce dupa amiaza, pentru apus si socializare la 1700 m. Pe varf suntem singuri si in mod suprinzator, un troian ne fereste de vantul ce bate dinspre vest, iar soarele care se prevede timid printre nori, reuseste cumva sa dezmorteasca putin atmosfera si sa mute mercurul de la - 20 la - 18. Oricum ar fi, la coborare mi-e frig, ochelari imi ingheata instantaneu si schiatul meu e cat se poate de ruginit.

Dupa frigul din Postavaru, cel mai bine merge o sauna. Si dupa sauna, cel mai bine merge o socializare cu vin fiert. Si candva bagaje si 3 ore de somn, inainte de a pleca spre Elvetia.

20 martie- Cautand primavara prin imprejurimile Brasovului

Soarele de astazi promite ceva, in ciuda zapezii de pe toate drumurile si potecile. Vine cumva cu promisiunea primaverii si in timp ce cobor domol pe Stejeris, ochii cauta si cauta un semn suplimentar, pe care il gasesc in cateva floricele timide de Crucea Voinicului. Imi amintesc si acum un martie de acum 6 ani cand Stejerisul era plin de flori la vreme aceea.

23 martie- Plimbare matinala pe Lempes si Speedy, rotund si cald

Cum din Elvetia am ramas cu obisnuitul trezitului la 7/7.30, incercam sa pastram rutina, asa ca astazi ne incepem dimineata cu o plimbare pe Lempes, din simplul motiv ca e cel mai la indemana. Florile inca nu au aparut, desi zapada e dusa demult, insa muntii ne rasplatesc cu o imagine de vis. Gasim si un loc dragut pentru o seara sociala la hamac.

Dupa munca, reusesc sa inghesui in ora de lumina ramasa, o prima iesire cu cursiera, pe langa Brasov. Nu ma simt asezata pe Felt, dar invart pedala cu determinarea omului vanat de intuneric si iese cea mai buna medie orara a mea de pana acum.

24 martie- Niste grabiti si Nu facem discriminare

Intuitia mea spune ca pe Tampa au aparut totusi primele floricele, asa ca inainte de munca, plec in cautarea lor. Gasesc cateva exemplare de spanz si de crucea voinicului si sunt convinsa ca primavara e pe calea cea buna. Maxim ne mai sicaneaza de cateva ori, dar nu are cum sa greseasca prea tare. Plimbarea matinala pe Tampa a avut un dublu scop. Pe langa verificarea stadiului primaverii, voiam sa verific si stadiul forestierului care urca pe Tampa si a platului din Racadau, ca daca tot am facut reacomodarea cu cursiera, sa o incep si pe cea cu MTBul. Segmentele alese erau uscate, asa ca dupa munca, incerc sa prind apusul pe Tampa. Urcarea pe forestier imi pare grea, dar razabesc si prind si apusul.

25 martie- MTB kaputt, il declar nul

Incerc sa repet figura de ieri cu apusul pe Tampa, powered by MTB, de data asta alaturi de Radu. Urcarea in Saua Tampei pare mai usoara ca ieri si asta nu pentru ca am eu picioare mai fresh, ci pentru ca mental, stiam la ce sa ma astept. Prind la limita apusul, dar pe coborare se intampla neprevazutul, nu se stie cum (poate o piatra????), schimbatorul meu ajunge intre spite si fac praf schimbator, ciupesc cadrul, ma rog, dammage maxim.

26 martie- Doua viteze loisir si sweet spot si Galerie la CN de schi alpinism, proba de vertical

Primavara in Brasov aduce la pachet si vantul. Cu siguranta nu la fel de puternic precum in campie, dar oricum, 2 trepte peste normalul din depresiune. Meniul din weekendul acesta cuprindea vant si soare. Cel mai linistit parea sa fie sambata dimineata, asa ca ne grabim sa ne incepem tura pe la 10.30, inainte sa se porneasca vantul de la vest, astfel incat sa ne sincronizam cu el si sa ne mane din spate intre Crizbav si Sfantu Gheorghe. Socoteala ne iese destul de bine, desi pana in Sfantu am mers la zona 2, conversational. Aici Ovidiu face dreapta spre Ilieni si eu raman cu Adi si cu Radu...si incepe fugareala. Din zona 2 sar repede in sweet spot si nu prea mai ies de acolo pana acasa. Puterea medie a iesit cum trebuie, doar ca in loc sa fie un rulaj uniform a fost ceva in 2 viteze complet diferite.

Nu stiu exact de unde, dar mai gasesc ceva picioare si pentru o urcare in Postavaru, pe seara. Motivul pentru care ne-am mobilizat este faptul ca voiam sa facem galerie fetelor si baietilor care participa la CN de Schi-Alpinism, proba de vertical. Planul era sa dam o urcare, sa prindem apusul pe sus si apoi sa coboram pentru incurajari. Radu, Dani si Alin se duc pe Marele S. Eu evaluez corect ca nu am picioare pentru urcarile abrupte de acolo, asa ca aleg o combinatie de Drumul Rosu si Sulinar si ajung la fix la Yager pentru ultima geana de apus. O zi mai tarziu am o noua tentativa de a baga schiurile si claparii in pod si poate chiar reusesc ca anul urmator sa imi iau o pereche de schiuri de fuga, special pentru urcarile din Postavaru...Momentan sunt in mood-ul primavara si nu am cum sa ma conving sa inteleg ceva din coborarea inghetata si raschetata din seara asta. 

29 martie- O zi fara vant

Singura zi fara vant de saptamana asta, de care era musai sa profit. Cu Bucegiul arata foarte, foarte fain in martie si aprilie, ata ma tot trage spre Vulcan/ Tohan si strang si azi ceva kilometri cu o medie de peste 30 km/h.

30 martie- Scotocind prin frunzis

In perioada asta am chef de plimbari linistite in care sa observ la firul ierbii venirea primaverii. La Brasov primavara vine ardeleneste, floare cu floare, copacel cu copacel. Insa de la zi la zi pe munte ssimte putin mai multa primavara. Azi mai multe flori ca saptamana trecuta, primele frunzulite, primul copacel pe Tampa cu sunet de flori.

31 martie- Prima Poiana

Nu a fost nici buna, nici proasta. Am muncit ceva si nici macar de un top 10 nu a iesit. Heart rate-ul a fost unde trebuia, dar problema e in alta parte. Trebuie neaparat sa slabesc, ca watti mai multi nu am.

Citeste mai departe...

Tot de dor (Holbav)

Focul mocneste inca in vatra, dar e prea slab ca sa radieze caldura pana la noi. Cu mainile deja reci incercam sa fixam batul cortului la locul lui si ceea ce in mod normal e o rutina de 5 minute, se transforma in seara asta intr-un dans ritualic in jurul fasului usor ponosit, dans ce dureaza poate 10 minute. Tenda cortului astuia spune multe povesti, povesti cu calatorii peste mari, oceane si munti, dar si cu seri petrecute pe langa casa. Overnighters in engleza, microaventuri sa le zicem asa. Reteta e simpla: alegi un loc fain de langa casa si dupa munca, in loc sa zaci pe canapea la Netflix, iei rucsacul in spate sau te urci pe bicicleta si muti toate bucuriile unui weekend intr-o seara si o dimineata. Microaventurile sunt una din micile bucurii ale Brasovului si sunt posibile fix pentru ca vorbim de un oras mic, inconjurat de munti.

Momentan,in martie, primavara nu se gaseste in muntii inalti, ci pe dealuri, noroc ca in ultimii 6 ani am avut timp, energie si mai ales curiozitate sa gasim astfel de locuri faine.

Cel de azi e din categoria locurilor cunoscute. Radu urca de parca sta, asa ca eu am tot timpul din lume sa ma uit dupa primele semne ale primaverii. Daca pe Tampa au aparut deja primele flori, aici singurul semn palpabil sunt mugurii de...salcie (zice Google Lens), dar imi permit sa nu il cred.

Cum am plecat devreme, avem timp cam o ora sa stam pur si simplu la soare. Daca aici era Elvetia, in locul drumurilor desfundate pe care am urcat era asfalt si  case cochete si nici vorba sa ai vreo 3 variante in care sa pui cortul si sa apuci sa le analizezi in functie de view, cat de ferite  sunt de vant, cat de plat e locul si eventuala existenta a unei vetre de foc.

Cand soarele se muta la linia orizontului, frigul incepe sa muste din ce in ce mai tare, asa ca se impune, de urgenta, un foculet. Padurea geme de cazaturi, fag bun, cu care faci treaba. Asa ca o perioada lucram pe 3 planuri: strangem lemne, facem poze Enjoy the silence style la apus si pazim focul.

Desi pe event nu s-a anuntat (ca de obicei) nimeni, de incepem sa ne gandim ca singura solutie a acestei gauri negre a comoditatii e sa ne reprofilam pe o categorie de varsta inferioara, dupa modelul Nae, la fata locului Roxana ne face o supriza placuta si mai aduce cu ea inca 5 prieteni. Asa ca ne strangem un semicerc cinstit in jurul vetrei si ne lasam cu greu desprinsi de la Netflixul din seara asta.

Alarma de la 6.15 nu imi pune nicio problema, iar culorile superbe dinspre rasarit ma activeaza in 5 minute. Restul rezolva o cana de cafea slaba cu lapte si un pachet de Oreo. Daca e sa ii gasesc nod in papura locului asta, e fix faptul ca nu se vede si rasaritul, inspre est fiind o perdea de padure destul de deasa. Asa ca o luam agale spre masina, bucurandu-ne doar de imaginea muntilor din jur, de la un colt de Ciucas si pana hat departe spre Fagaras, care, asa cum sunt inca plini de zapada, fac un contrast excelent cu dealurile din primul plan.

Drumul e inghetat bocna, desi in cort temperatura a fost pozitiva, iar aerul pare caldut din cauza faptului ca nu adie nicio pala de vant. Printre crengile fagilor si mestecenilor pe langa care trecem, stau aciuate nenumarate pasari frumos cantatoare si in cateva minute, mintea ne transpune in padurile de fag din Via Transilvanica, asa cum le-am gasit anul trecut, intr-un inceput de mai. Simt de pe acum cum creste in mine optimismul de primavara si stim ca si in 2022 vom continua sa fim nebuni de verde, nebuni de albastru, de galben, de rosu. Toate culorile pamantului, asa cum se schimba ele de la anotimp la anotimp, asa cum le vedem cu retina, ne intra prin piele, le respiram cu mirosul de flori, pamant ori ploaie, le gustam cu mugurii de fag, de brad, cu fragii murele si afinele si le traim cu toata fiinta noastra bucuroasa pentru fiecare ora petrecuta in natura. 

Foto by Radu

Citeste mai departe...