Aeroportul din Brasov a devenit in ultimii 2 ani poarta noastra de teleportare spre tot felul de locuri interesante. Zborurile de Memmingen si Milano sunt de departe cele mai interesante, caci ele sunt o poarta deschisa spre Alpi, iar Alpii ofera posibilitati infinite de vacanta. Daca anul trecut si acum 2 ani ni s-a luat conducand spre Dolomiti sau Grecia, anul asta niste bilete ieftine au rezolvat dilema si iata ca in prima saptamana de vacanta de vara, lasam in urma Brasovul racoros si inghesuim in papornita noastra galbena tot ce putem (echipament de camping, via ferrata, cate ceva de bicicleta). 2 ore (si un film//, respectiv 100 de pagini) mai tarziu stam sub soarele de ora 12 din Milano Malpensa, in centrul codului de canicula dim Europa de vest, asteptand o caleasca neagra, chinezeasca, pe care o conduce Radu, dar care promite aer conditionat. Cam de acum incolo, concediul nostru poate incepe, furand cumva startul la vacanta, inainte ca locurile, statiunile, potecile, muntii sa se aglomereze cu adevarat. Oricum, iunie asta se simte si se vede ca final de iulie. Primul popas- un camping nou de la Courmayeur, dotat cu piscina.
 |
| Fetele noastre de concediu |
 |
| Campingul cu piscina |
Miercuri - Tete entre deux Sauts
Dupa o saptamana cu Marius aveam nevoie de ceva timp doar pentru mine, asa ca un hike in prima zi de concediu era pe lista scurta de remedii cand creierul cere liniste. Am ales Val Ferret pentru ca am mers prea rar de acolo. La camping desenasem ceva, dar cum autobuzele sunt rare si pleaca tarziu, m-au dus baietii cu masina o bucata si am coborat la intamplare, ajustand traseul din mers. Am nimerit insa foarte fain pe o urcare ce nu face parte din potecile clasice, ci merge spre Tza de Secheron. Valea pe care se urca e foarte faina. Glaciara, cu locuri naturale de bivuac, parte dintr-o lunga trecere peste munti intre Val Ferret si Morgex si foarte important, cu o super panorama spre Mont Blanc si Grand Jorasses. Sunt convinsa ca nu merg prea multi oameni pe acolo si e foarte bine asa. Apoi am continuat spre un varf de 2700 m aflat in afara potecii (Tete entre deux Sauts), suspendat deasupra vaii inguste ce ne separa de Grand Jorasse. In continuare muntele imi apartine, cu marmotele lui grase si deloc sperioase, cu miile de flori, cu norii care se strang in spatele meu si imi fac umbra si da, pana la urma si cu turistii care se vad ca se scurg pe TMB. La Walter Bonatti e prea plin pentru a opri sa imi iau o prajitura, asa ca ma multumesc cu apa rece de la cismea si cobor in vale, sa astept autobuzele rare de Courmayeur. Suntem a patra oara in zona asta si fiecare din celelelalte treceri a avut o poveste faina in spate. Ma uit la ele si par povesti din alta viata, viata in care urcam varfuri de 4000 m si pedalam o luna de zile, fara sa ne astepte nimeni acasa. O viata care stiu ca se va intoarce candva daca vom fi si noi, in continuare, in forma pentru ea.
 |
| O tura de hike pentru ochi si suflet |
 |
| Ebike with a view (la baieti) |
Joi- Via Ferrata di Casimiro
Reteta ultimelor concedii a fost mereu aceeasi: bicicleta, hike si via ferrata intr-un mix oarecare, in functie de zona si inspiratie. Intre timp stim si profilul de via ferrata care ii plac lui Marius: cu acces rapid, de max 2 ore (deci scurtute), dar provocatoare pentru nivelul sau. Cu obstacole care sa il tina in priza. Din toata discutia cu ChatGPT, am taiat de pe lista via ferrata care merge la Monzino (pentru ca sunt 1000 m de urcat), si pe cea de pe Mont Chetif (pe acelasi considerent) si ne-am oprit la Via Ferrata di Casimiro, un B/C cum a mai facut Marius si in Romania, in Cheile Varghisului. Pe stilul francez, trepte cat cuprinde, cateva miscari de forta peste niste mici burti, unde Marius s-a descurcat exemplar si un pod tibetan unde mie mi-a fost mai teama decat i-a fost lui. Desi cam batuta de soare, ruta avea si zona umbrite, cat sa ne regrupam pentru ceva dulce si o gura de apa. Retragerea ia cam 30 minute si eu bag viteza, sa ajung la masina mai repede sa atarn la soare tot echipamentul nostru ud (2 corturi, saltele, haine etc), ce a supraveietuit la limita deluviului de aseara din camping-ul din Courmayeur. Dupa un panini la barul satului si o portie de joaca la trambuline, ne decidem sa lasam in urma Italia si urcand prin pasul Grand Saint Bernard, am trecut in Elvetia. Dormim in zona pasului, la racoare.
Review via ferrata: https://ferrataguide.com/ferrata/Ferrata_di_Casimiro
 |
| Campand sub pasul Grand san Bernard |
Vineri-Hike/ bike park Verbier
Azi mergem la bogati. In Verbier mai exact. Baietii la bike park, eu imi gasesc ceva circuit de trekking in zona. Deja e cald, asa ca, continuand lectia invatata in turele cu Claudia din Alpi, o cabina care sa te duca rapid si usor la peste 2000 m e cea mai buna investitie. In fond, vrei sa petreci timp de calitate in locuri estetice si nu asudand pe cine stie ce urcare, in soare si canicula. Asa ca iau cabina cu care merg toti spre Les Ruinettes si de acolo am tot muntele doar pentru mine. Nu e niciun telescaun deschis pe partea asta, asa ca toti riderii sunt pe versantul spre Verbier. Doar din cand in cand mai dai de un alergator sau cineva iesit la drumetie. Poteci sunt suficiente, dar eu nu am o zi la fel de buna ca cea din zona Mont Blanc. E prima zi de menstruatie si motoarele trag greu la deal. Asa ca desenez din mers ceva fara prea mare diferenta de nivel, dandu-mi azi timp mai degraba sa admir pe de-o parte ceva varfuri din Massif du Mont Blanc (inclusiv Mont Dolent imi spune Swiss Topo), cat si Massif du Combin, o alta cunostiinta din viata mea si a lui Radu, din vremurile in care mergeam la bikepacking.
Nimeresc intr-o caldare glaciara cu 2-3 lacuri, complet in umbra si sincer nu ma grabesc sa plec de acolo, avand in vedere ca in Verbier sunt 30 de grade.
 |
| Baietii zic ca sunt multumiti cu tura lor de dat la vale |
Pe seara cautam si pana la urma si gasim pe langa Sion un lac unde sa facem baie. Parcarea e plina, dar vibe-ul e foarte fain. Nu e doar un lac, are pajisti cat cuprinde, copaci, umbra, oamenii fac de toate de la un mic gratar, la boulder, slack line, volei sau SUP. Oameni de toate varstele, intr-un mediu cum ne vei gasi nici in 10 ani pe la noi (si nu doar pentru ca lacurile noastre sunt maloase si nu te imbie deloc sa te scalzi in ele).
Inchidem ziua la 23.30 pe o pajiste din zona Belalp, gasita literalemente cu google maps.
Sambata -Via ferrata Aletsch
Pe modelul o zi bike park, o zi via ferrata, astazi avem in program catarare. Zona cu Brig e foarte ofertanta. Pe langa drumetia la ghetarul Aletsch, in Brig am mai pus pe lista si un camping, dar si un strand. Iar mai sus de Brig o via ferrata cotata grad C, care e putin diferita fata de tiparul clasic "tot in sus". Aceasta via ferrata merge oarecum pe orizonatala, in jurul lacului de acumulare format pe raul Masa si alimentat din ghetarul Aletsch. Ghetarul in sine nu se vede de aici, iar via ferrata e practic o inlantuire de mii de piroane batute in stanca, mici podete cu busteni si un pod suspendat, de 80 m, ce conecteaza cele 2 maluri. Din punctul nostru de vedere via ferrata e mai degraba un B/C, cu multe portiuni de A. E potrivita si pentru copii de la 9 ani in sus, pe alocuri chiar mai usoara pentru ei, deoarece cablul e uneori prea jos pentru adulti, pe anumite traversee care te scot cumva in exterior. In orice caz, Marius s-a bucurat maxim de ea, fiind prima via ferrata pe care a mers primul.
Ruta:
https://ferrataguide.com/ferrata/Aletsch_KlettersteigDuminica- Albert Heim Huette si Arnisee
Cum cu o saptamana inainte tocmai descoperisem un loc bun de dormit la peste 2000 m in Elvetia, l-am pus pe lista si pentru concediul nostru in care in fiecare seara ne parcam BYD-ul pe undeva si expandam din el cort, saci de dormit, vesela etc. Mai mult decat atat, de aici pleaca un hike usor de 300 m diferenta de nivel spre un refugiu destul de fotogenic. Bonus, poti sa faci un circuit ca sa nu te plictisesti si tot drumul o sa ai in vizor varfuri de peste 3000 m si ghetari. Deasemenea, daca ajungi dimineata la.refugiu, poti sa te tratezi cu o prajitura cu caise, fresh, colorata si proaspata. Asa ca induram vicisitudinile ploii care cade torential si cu grindina fix peste Furkapass, mancam cumva in masina de inchiriat (desi la inceputul concediului instituisem regula ca nu mancam in masina) si cand in final se opreste deluviul ne intindem si noi corturile.
Dimineata promite vreme buna si drumetia nu dezamageste. Marius primeste bonus si o treime dintr-o sticla de cola, devoreaza o prajitura doar pentru el si coboram inapoi la masina, nu fara o pauza de broscute intr-un mic lac glaciar, pe malul caruia din pacate nu am gasit si pietre potrivite.
Ziua continua la Arnisee, un lac pe care l-a gasit Radu cu Gemini sau Claude si unde urcam sa facem baie.
Baie nu am facut, pentru ca lacul era la 2000 m, alimentat dintr-un torent rece ca gheata. Dar cel putin urcarea a fost interesanta, cu o telecabina ca de jucarie, care opereaza si in regim self-service. Ca sa nu dam banii pe telecabina si la intors, mie imi revine coborarea de 700 m spre parcare, coborare ce a fost chiar distractiva, pe o poteca prin padure bine croita, initial manata de ploaie din spate si apoi cu tot potopul pe mine. Dar sincer nu a contat. Era asa cald, incat parea spa, nu altceva. Terminam ziua in Grimselpass, la un alt loc de cort chiar dragut, pe malul unui lacusor.
Luni- Neufenen pass & ruta 390 partial
Azi e ultima zi activa din concediul nostru, caci maine trebuie sa ne ocupam cu ideletniciri administrative (gasit cutie pentru bicicleta), condus spre Milano, predat masina. Baietii isi inchiriaza niste biciclete electrice, iar eu, cum nu ma simt inspirata de oferta din Airolo (care apropo, era pe lista scurta pentru tura mea cu Claudia), aleg sa invart si eu pedala, cu hard tail-ul cu care a traversat Radu Elvetia :).
Airolo e o baza excelenta de cursiera cu 2 pasuri faine: Grimsel si Neufenen. Am ales Neufenen pentru ca are infinit mai putin trafic. A fost o urcare lunga pe o vale ce parea fals-plat si unde nu adia niciun vant. Neufenen e si un pas inalt, la 2500 m, asa ca trebuie sa trudesti ceva. La intoarcere decid sa vad cum e si cu turele de mtb ale elvetienilor si o aleg pe cea mai apropiata, ruta 390, un forestier cinstit ce te urca la 1800 m si pe care ma intalnesc cu baietii. Planul era sa traversez cumva tot pe poteci spre Airolo, dar ploaia ma face sa ma intorc pe acelasi drum, punand insa o nota mentala ca trebuie sa revin in Alpi, la bikepacking, chiar si singura. Sa inchiriezi un hard tail nu e chiar scump si pentru 4-5 zile te poti imersa bine de tot in munti.
Seara ne gaseste la un fel de fosta stana, gasita de mine pe urcarea spre Neufenen, adapostindu-ne de o ploaie de 2 ore.
 |
| Singurul mic-dejun tihnit din concediul nostru |
Si uite asa, am stors din nou tot ce se putea dintr-o saptamana de concediu, o saptamana plina, in care ne-am fofilat printre caldurile din Alpi, descoperind zone noi si variind activitatile asa cum ne place noua. Stim sigur ca ne vom intoarce, maxim in 2 ani :).
