Tara Hategului MTB Stage Race

In primul rand, nici dupa ce am terminat, cu bine, concursul, nu am un raspuns la intrebarea: de ce am facut echipa cu Radu. Desi in viata facem o echipa suficient de buna de 13 ani de zile, nu ne potrivim la ritmul de mers la concurs si uneori nici la mindset. Diferenta cea mai mica intre noi e la urcare. Cea mai mare, probabil insurmontabila pentru mine, la coborare. Nici in privinta participarii la concursuri nu ne potrivim... In anii activi in concursuri am participat la maxim 3 concursuri pe an. Radu ar putea participa la unul la fiecare 2 saptamani, indiferent de conditii etc. Deci nimic nu anticipa echipa noastra... Radu parea chiar incantat de asta. Eu mai putin si in ciuda insistentelor mele nu a vrut nici in ultimul moment sa reconfigureze echipa. Asa ca regulile jocului erau simple: fac ce pot, daca nu mai pot, nu ai de ce sa te superi pe mine, caci eu te-am invitat nu o data, ci de 3 ori sa iti schimbi echipa. 

Pana la urma, pare ca a iesit bine

Prolog

Recunosc sincer ca nu am inteles nimic din invartela de azi. Mi s-a parut pur si simplu trasa de par. Cateva poteci faine legate de drumuri de pamant noroioase, drumuri de iarba noroioase etc. Nu e nici profilul care sa mi se potriveasca, destul de valurit, si pe alocuri tehnic datorita udaturii aferente. Nu a fost nimic din ce ar fi trebuit sa insemne o echipa. A iesit maximul posibil, un loc 3 la mixt, in spatele Elei si al lui Salome. 

Inceput si final de prolog

Etapa 1 Fundatura Ponorului, 90 km cu 3200 m

Cea mai lunga zi, cea mai lunga tura de mtb ever, atat ca diferenta de nivel, cat si ca distanta. Cam singura zi din concurs pe care o stiam. Ceea ce, cu prietenii am facut in 2 zile jumate, intr-o tura de bikepacking, era acum inghesuit intr-o singura zi. Habar nu aveam ce avea sa insemne asta. Dar ma simt bine, sesizez inca de la incalzire ca merge pedala. Plec tare, sprintand pe asfalt, cum am invatat o iarna intreaga la Zwift. Urcarea merge bine, depasind constant. Ritmul se strica insa pe o portiune de lunca, cu multiple treceri prin apa si noroi. Radu incepe sa faca instructie cu mine: te dai jos, alergi pe langa bicicleta, nu lasi sa scada pulsul si tot asa. Redevine bine de indata ce reincepem sa urcam spre Tampu si Godeanu, alternand cu succes pedalatul cu caratul bicicletei in spate. E mult mai confortabil full-ul pentru carat in spate, comparativ cu hardtailul, socul sprijinindu-se mai bine pe umarul drept. Stiu ca tehnica mea de carry bike starneste uimire printre baieti, dar mie imi vine natural si daca tot nu ma ajuta rapoartele de pe bicla, economisesc cat pot. In plus schimb cumva muschii si imi pare mai efiificient decat sa imping. 

Radu ma lucreaza la psihic cand imi tot repeta cat mai avem pana in creasta si abia cand trecem prin dreptul stanii in care am innoptat cu pinguinii in tura noastra de bikepacking in care am descoperit locurile astea reusesc sa il conving ca am dreptate.

Cobor binisor spre Sarmizegetusa si apoi in asfalt. Practic de la cetate am coborat pe o veche poteca marcata cu cruce rosie, pe care am incercat si acum 3 ani sa cobor cu Radu, dar care la momentul respectiv era impracticabila pe bicicleta, fiind plina de obstacole. Acum oamenii de la organizare au muncit foarte mult sa o curete si sa o marcheze, dar daca nu va continua sa fie frecventata/ utilizata, se va degrada la loc.

A doua urcare mare nu mai merge la fel de bine. Pulsul ramane jos, ma opresc sa ma racoresc la un izvor, sa imi pun muzica. Cand o dovedim, intr-un final, nu e timp de relaxat. Din spate ne alearga cel mai aprig inamic: ploaia. In Sureanu tuna hotarat, spre Poiana Omului e soare. Doar ca pana in Poiana Omului e drum lung, sus jos, bateriile mele incep sa se termine. Si se termina din ce in ce mai mult. Pe la km 80 ajung pe rosu si imi dau seama ca sunt obosita, asa ca nu sunt dispusa sa risc nimic pe pietrele din jurul Fundaturii. Pe langa oboseala fizica o percep pregnant si pe cea psihica. Incerc sa ma concentrez pe ultima coborare si sa nu fac greseli fix pe forestier sau asfalt. Ma bucur sincer cand se termina. Dar cine isi imagineaza ca am vazut ceva din Fundatura se insala amarnic. Daca vrei sa vezi, mergi in tihna, opreste-te, cumpara branza, dormi in Fundatura, traverseaz-o. Nu o vei vedea la un concurs in care iti tii ochii in gps, pe puls sau pe roata coechipierului din fata. 

Etapa 2-Baleia

Dimineata a inceput prost, cu febra, moleseala si ploaie. M-am tarat din cort in masina si m-am bucurat sincer cand s-a anulat startul de la 9 si s-a taiat bucla cu Tulisa. Pur si simplu, dupa ziua cu Fundatura Ponorului, nu as mai fi putut sa urc 2500 m. 1300 m erau mai fezabili, dar nu eram sigura ca ii dovedesc nici pe ei. Inainte de start incepe din nou sa ploua, asa ca sar si peste incalzire. Plecam in aceeasi grupa cu Suca si Alin, dar nici nu imi pun problema sa ma tin dupa ei. De fapt ramanem curand ultimii din grupa noastra, desi urcarea ar trebui sa fie punctul meu forte. Nu si azi. Urc ca o carpa si ma asteptam sa ne prinda din urma Suzi si Elena. Oprim des sa dam cu ulei pe lant. Nu reusesc sa imi ridic pulsul la peste 150, desi ieri eram in 165. Incep sa imi revin usurel dupa punctul de alimentare. Apreciez ca Radu m-a lasat in legea mea si nu a tras deloc de mine, incercand sa ma ajute cat de mult posibil. Coboram totusi bine si desi e mult noroi, fullul ma ajuta si tin santurile pe care curge apa si pe care am macar aderenta. Pe forestierul de pe Rau Barbat dau drumul la bicla si ii depasim pe Suca si Alin. Cred ca am recuperat pe coborare vreo 20 min fata de baieti si nu ne-a depasit nimeni. Ceea ce e un progres evident fata de ziua de ieri cand eram depasiti constant pe coborare.

A fost frig si a plouat. Atat pot sa spun

Etapa 3 Varful Petreanu

Clar cea mai buna zi din concurs. Nu pot sa zic ca am gresit ceva. Am simtit-o din nou inca de dimineata, cand m-am trezit plina de energie in ciuda burnitei de noiembrie. Ma invart ca un titirez prin parcarea de la start, am timp chiar si pentru incalzire, profitand de ploaia care s-a oprit. Mananc ce trebuie si cand trebuie. Imi cresc pulsul cu o cafea inainte de start. Stiam ca astazi plecam in grupa cu Salome si Cristi si eram curioasa cat de mare e diferenta dintre noi, cel putin pe urcare. Pe primul kilometru ma tin ca o umbra in spatele lui Salome, dar nu dureaza mult caci dam de asfalt, asfaltul e specialitatea mea si mi se pare evident ca pot impune un ritm mai bun. Asa ca ma duc in fata. Mentalitatea cuiva caruia nu are nimic de pierdut. Nimeni nu se asteapta nimic de la mine. Nici macar eu...Ba chiar sunt convinsa ca voi fi depasita pe micuta coborare, asa ca ii dam pedala. In mod suprinzator tin cu dintii de plutonul cu care intru pe micuta coborare si raman cu ei. Ma avantajeaza faptul ca nu e nimic tehnic. Drumuri de iarba, noroi, balti toate puse pe repeat. Asa ca las bicicleta sa curga si imi pun toata increderea in ea. 

Intru pe urmatoarea urcare in spatele lui Salome si depasesc din nou. Incep sa mananc geluri cu cofeina. Stiu caci cu ele trebuie sa incep avand in vedere ca prima parte a turei e majoritar urcare. Stau cu ochii pe puls si asta e. Depasesc din nou si ma duc. Inca o urcare la catastif. Pe urmatoarea coborare insa clar voi pierde teren si Dumnezeu stie daca il voi putea recupera pe ultima urcare (si cea mai mare). Cum terminam de urcat, Radu trece in fata si alege trasa. Pe la jumatatea coborarii trec pe langa noi si Salome si Cristi dar ajungem in forestier cam in acelasi timp. Sunt super multumita de cum am mers pana acum si indiferent ce se va intampla mai departe, sentimentul asta nu mi-l poate lua nimeni.

A treia urcare a zilei si cea mai mare. Nu mai merge la fel de bine pedala, cel putin nu se reflecta in puls. Mananc in continuare religios geluri cu cofeina. Ajung la alimentare prima si tot cam pe acolo mi se termina bateria la casti si implicit muzica . Dupa 4 zile de concurs functionam in final ca o echipa. Arunc bidonul in iarba, Radu se opreste in punct, face aprovizionarea, ma ajunge din urma, imi da gelurile si bidonul plin si ne reluam apoi inaintarea in ritmul uzual. Cand drumul de pamant se termina si el, trec la carat bicicleta. Portiunile in care pot sta in sa alterneaza cu cele in care imping/ car. Pe vreme uscata portiunea e majoritar ciclabila pana la iesirea din padure. Aici ne asteapta ceata si iarba. Aici Radu chiar ma ajuta fizic caci impinge ambele biciclete la deal si imi da ocazia sa ma odihnesc, sa imi indrept spatele, sa beau ceva din bidon, sa mananc un baton. Ajungem primii in varful urcarii si de ar fi toate zilele ca astea...

Doar ca in fata ne stau 18 kilometri de coborare. Numai coborare pana la finish. Si in minte am o singura intrebare: cate minute ne vor da Salome si Cristi ? Smocurile de iarba merg bine. Radu gaseste trasa, eu ma tin dupa el, fullul ma ajuta. Radacinile ude din padure insa imi pun capac si aici scad o viteza. Am si fost depasiti intre timp si Salome a si disparut din raza mea vizuala. Din fericire pentru mine, supliciul radacinilor nu dureaza mult si intra pe un drum bun prin padure, drum de viteza, fara obstacole si fara noroi. Doar ca marcajul nu e chiar intuitiv si ne oprim de cateva ori sa cascam ochii la GPS, in intersectii. Ajutam o echipa cu pompa noastra si dupa cateva viraje stranse iesim din padure. Sub noi se vede satul, se vede biserica si eu ma vad deja ajunsa. Mare greseala de calcul, caci pana acolo avem de depasit niste albii de porci. Fix asa arata acum drumul, muncit de copitele vacilor, de rotile celor care au trecut pe aici inaintea noastra si fragezit de ploile de vara asta. Ca sa fie meniul complet imi iau si vreo doua trante prin noroiul cu pricina de imi stric tot zenul zilei. Dupa 3 zile de porceala, nu pot intelege care e placerea de a patina si de a te tapeta cu noroi din cap pana in picioare, de a mesteca noroi pe post de batoane etc. 

Pe cand stateam resemnata la furtun sa dam jos grosul de pe noi si de pe biciclete ma si gandesc cu groaza cate randuri de haine am de curatat pana sa imi pot pune problema sa le bag la masina de spalat. Un sac de haine ude ma astepta deja de ieri in portbagaj, iar dupa porceala de astazi, mai strangem sigur inca unul.

La start am plecat ca o umbra in spatele lui Salome

Adevarul e ca azi a mers pedala la urcare

Pot sa inteleg de ce la coborare numai Radu are poze

Porceala maxima la finish. Si bucurie cat pentru tot noroiul mancat astea 4 zile

Asa ca pentru mine, la bilant, concursul asta a venit cu siguranta cu plusuri si minusuri. 

Plusurile:

• de-a lungul celor 4 zile am invatat sa facem o echipa din ce in ce mai buna, in concurs.
• alegerea de a merge cu full suspension vs hardtail a fost una fericita.

Minusurile:

• mi-am luat portia de ploaie si noroi pentru tot sezonul si cred ca m-am saturat si de concursuri
• am spalat la haine de mi s-a luat

Despre eveniment

• In primul rand organizatorii merita toate laudele pentru faptul ca au organizat un stage race intr- o perioada cu numeroase restrictii, respectand in egala masura recomandarile privind limitarea raspandirii covid-19 (sedinta tehnica, premiere organizate afara, pe stadion, cu obligativitatea mentinerii distantei sociale). 
• Evenimentele tip stage race sunt rarisime in Romania si pana acum au fost organizate in zona Bucegi/ Leota/Piatra Craiului. Este salutar faptul ca pentru acest concurs zona a fost cu totul noua, pentru mare parte din concurenti fiind probabil primul contact cu Tara Hategului. 
• Din exterior, legatura dintre organizatori si administratia locala a parut sa fie destul de stranga si considerand si alte experiente anterioare avute in zona (de exemplu ProPark Adventure) traiesc cu impresia ca autoritatile locale din Tara Hategului sunt chiar deschise cand vine vorba de evenimente sportive, aratand un interes real in promovarea zonei.
• Punctul forte al organizatorilor, in opinia mea, a fost comunicarea: email, SMS, WhatApp, mesaje automate cu timpul si locul in clasament la sfarsitul fiecarei etape, filmuletele fiecarei etape gata in aceeasi zi, transparenta si reactivitate, un formular de feedback foarte reusit si trimis pe email la 2 zile de la finalizarea competitiei.

Au fost evident si minusuri, peste tot sunt, si tocmai pentru asta a fost formularul de feedback pe care eu una l-am completat cu cea mai mare seriozitate, deoarece chiar cred ca evenimentul are potential de crestere si idei sunt suficiente pentru a-i da o forma cat mai "plina" in anii ce vor veni.

Foto: Tibi Hila,  Cristina Maciu, Radu Rusu

Citeste mai departe...

Cat pentru toate zilele in care am stat inchisi in casa

Astazi a fost ziua aceea in care energia a fost la cote maxime si eu am avut inspiratia sa profit din plin de ea. 

La ora 6.30, cu suprinzator de mult entuziasm, ma apuc sa pregatesc niste pancakes. Fierbatorul scoate deja aburi si cafeaua sta la infuzat in termos. Planul e simplu. Urcam pe Tampa pe bicicleta, bem cafeaua, mancam ceva dulce si coboram spre casa.

In Brasov, chiar si la mijloc de iulie e buna o pufoaica

La 9 deschid laptopul si ma apuc sa muncesc, dar soarele glorios de afara zgandara ceva in mine, asa ca in pauza de masa ma urc pe cursiera si inghesui o urcare in Poiana. Simt inca de pe primele pante ca astazi va merge pedala si ca toate astrele sunt aliniate: entuziasm, energie, picioare odihnite. Asa ca nu ma menajez deloc si tintesc un personal best. Imi imbuntatesc timpul cu 1 minut 30 secunde si vad pentru prima data ceva ce incepe cu 33 in fata. Cobor jalnic, dar ce mai conteaza, eu imi savurez mica victorie, pe cand imi las cursiera sa curga pe serpentinele Drumului Poienii.

La ora 18 inchid laptopul, arunc rucsacul in masina si o astept pe Claudia. Pornim spre Saua Strunga, refugiul drag mie, un loc pe care il savurez atat ca drumet solitar, cat si impreuna cu prietenii. Planul era simplu. La 7 si putin suntem in Moeciu, urcam cu spor si prindem un apus fain pe sus. Poate nu chiar la refugiu, dar oricum in partea superioara a urcarii spre Saua Strunga. Doar ca un pod prabusit la Bran ne-a stricat planul si ne-a intarziat cu aproape o ora. O ora de stat in trafic in locul unei ore de mers pe munte. Incerc totusi sa alung din minte gandurile nemultumite si sa le inlocuiesc cu unele mai vesele : vom fi in fond pe munte, vom petrece o seara si o dimineata faina. Cand parcam, in final, in capatul Vaii Bangaleasa, pornim cursa cu intunericul. Claudia ma cam alearga pe forestier. Un inceput cam brutal pentru melcul din mine care prefera sa se incalzeasca totusi putin. Intram in poteca si gura merge cel putin la fel de bine ca picioarele. Discutia noastra animata ne face sa fim reperate cu usurinta de un grup de drumeti de varsta a doua care se intreaba ce ce cu noi pe aici. Aproximarile noastre orare cu privire la timpul necesar pana in Saua Strunga nu se prea potrivesc, dar eu stiu ca nu vorbesc prostii, desi timpul vehiculat de mine e la jumate fata de timpul de marcaj. Ne despartim cumva suspiciosi si noi ne vedem de drum, doua fete cucuiete si vorbarete. Apusul nu ne asteapta. Soarele isi face jocul si ii intalnim ultimile raze in partea superioara a Poienii Gutanu. Padurea devine din ce in ce mai neagra si mai intunecata. Radu,urcat din Simon, ni se alatura, si ne incurcam pasii de rotile lui pana aproape de refugiu, unde ajungem la lumina stelelor. Sacul de puf e ceea ce trebuie dupa o zi lunga.

Dimineata decid sa sar peste rasarit si sa ma indeletnicesc cu cafeaua de dimineata. Apoi ii zoresc pe oameni spre casa, caci nu ma stiu prea rapida pe coborare si nici nu stiu cat vom sta in Bran la podul buclucas. Insa toate se leaga nesperat si iata ca inchei 24 de ore active, cu 3 sporturi diferite si aproape 2000 m diferenta de nivel stransi intr-o zi de munca.

Citeste mai departe...

Epica Lotrului-Cindrel, Creasta Lotrului, partea a doua

Ora matinala la care planuiam ieri sa ne trezim, s-a transformat de fapt in ora 7. Lumina e stearsa si neinteresanta, asa ca plecam repejor spre creasta. Hopul zilei e varful Sterpului un varf stancos cu o culme lunguiata pe care o vedeam de la stana de unde ne-am petrecut seara. Radu alege o abordare frontala. Eu si Cosmin speram sa putem fenta carry bike-ul aferent, urmand poteca pe curba de nivel pe care o vedem si pe Muntii Nostri. Doar ca nu ne iese, caci poteca nu e ciclabila, ba mai mult de atat, se pierde in dreptul unui picior secundar, ce coboara spre sud. Asa ca nu ne ramane altceva decat sa ii dam si noi tot in sus. Nici coborarea de pe Sterpului nu e chiar ciclabila, abia din sa ne urcam din nou pe biciclete. Farcasu si Gircu trec usor, caci de acum avem chiar drum, diferentele de nivel sunt neinsemnate si incepem sa avem spor.

Varianta desenata acasa ne cobora spre Caineni. Pe noi insa ne-ar fi avantajat mai mult sa tragem cumva mai spre nord, caci aveam masina in Sibiu. Radu decreteaza rapid ca nu e nimic interesant in drumul anost ce se vede deja cum incinge versantii unul cate unul si alege (si pentru noi) aventura.

Ea se numeste varful Florii, iar de acolo o coborare sustinuta, dar ciclabila (aseamanatoare cu cea din Comisu, din Fagars) pana la nivelul padurii si o retea de drumuri de exploatare (alese cam neinspirat) care sa ne scoata in final intr-o alta culme cu orientare nord- estica, din care varful Poiana Pietrelor e cel mai important. Ploaia ne goneste din spate, reusim insa sa ii furam o pauza de masa scurta, cat sa fierbem trei supe, ultima noastra mancare din rucsac si apoi ne asternem din nou la drum.

Parasind creasta Lotrului

Sa zicem ca nu a fost chiar cea mai buna legatura intre doua culmi

Ultima mancare din bagaj

In spatele varfului mentionat mai sus dam peste o stana de vaci si cerem sfaturi. Suntem indrumati spre o poteca prin padure ce avea sa ne scoata in Valea Lotrioarei. Ei bine, coborarea asta a definitivat una din cele mai frumoase ture de bikepacking de 3 zile pe care am facut-o pana acum. Care ar fi fost sansa ca o poteca de vaci, nemarcata, ce nu apare pe nicio harta, care incepe cu un culoar prin urzici, sa te coboare vreo 700 de metri diferenta de nivel, pe un teren variat si pentru unii (Radu) perfect ciclabil, cu suprafata relativ curata pentru cat de multi oameni merg pe acolo? Sansele erau minime. Mai repede pariam ca voi trage bicicleta la vale, pe langa mine, pana la forestier.

Pe coborarea spre Valea Lotrioarei

Cam aici s-ar putea incheia si tura, in cazul in care nu aveti de recuperat o masina din Sibiu (cazul nostru). Va garantez ca iese o tura pe cinste, fara mult forestier, majoritar pe poteci si drumuri de pamant sau iarba, cu carry bike cam cat trebuie, cu munti mai putin umblati, cu coborari faine, destule urcari ciclabile, cu perspective spre Parang, Capatanii si Fagaras.

Track si date: aici

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Epica Lotrului-Cindrel.Creasta Lotrului, prima parte

Noaptea a fost linistita si placuta din punct de vedere termic. Am ignorat lumina de la ora 5, baietii au incercat sa ignore si tantarii de aseara care au revenit si mai determinati inainte de rasarit (eu nu am avut niciun razboi de dus, protejata fiind de plasa hamacului) si am facut ochi abia pe la 7. Coconul meu era pe jumate scaldat in soare, pe jumate adapostit de umbra bradului si atmosfera era cat se poate de placuta.

Mentinem moralul sus cu un terci si o cafea calda, iar la lumina zilei ne dam seama ca de fapt golgota primului varf din Lotrului pe care il vom urca (Steflesti) va fi indulcita de un fagas/drum ce urca diagonal dreapta spre saua dintre Varfurile Steflesti si Cristesti. Eu si Cosmin alegem varianta prin invaluire, Radu ataca varful frontal. Urcam bine, respectand timpul de pe indicator si intr-o ora jumate ne vedem in creasta Lotrului pe ceva drumuri de iarba. Inceputul pare promitator, dar noi nu suntem oamenii care sa se entuziasmeze prea usor (cu exceptia lui Radu), mai ales ca in fata ne sta o mare de jnepeni ce urca spre varful Contul Mare.

In spate se vede Cindrelul

Una din ultimile rabufniri ale bujorului de munte

In varful Steflesti

Ne si gandim cum vom asuda din greu, croindu-ne drum printr-o jungla verde, intepacioasa si mai ales instabila. Totusi realitatea din teren ne rezerva o mare surpriza, caci culoarul croit printre jnepeni e suficient de larg pentru a fi in proportie de 50% ciclabil.

Nu neaparat usor, caci crengile si pietrele potecii ce trebuie mereu ocolite te tin mereu in priza, dar stam suprinzator de mult pe biciclete.

In spate se vede varful Steflest si marea de jnepeni traversata, majoritar pe bicicleta

Balindrul Mare se ocoleste pe alta poteca frumoasa, pe curba de nivel. Negovanu Mare se urca frontal, pe un drum de iarba si se poate sta pe bicicleta pana sus. De altfel, din Varful Steflesti si pana pe Negovanu Mare nu am strans decat 300 m de urcare, poteca mergand de regula de-a coasta, pe versantii nordici sau sudici si iesind mai repede in seile dintre varfuri. Pe Negovanul Mare am pregeta putin, dar ne alearga ploaia si ii dam la vale spre stana Bucegiul de Sus. Am avea nevoie de apa si ne-ar prinde bine si niste branza.

Negovanul Mare si norul de ploaie

Prima problema se rezolva usor cu un izvor bun aflat chiar in drum, cam in dreptul stanii Bucegiul de sus. Cu branza nu avem noroc caci oile sunt fie sterpe, ori abia urca la stana. Oricum, la modul general, din ce am vorbit cu ciobanii din zona, oile au urcat anul asta cam cu o luna mai tarziu prin locurile astea. La nivelul padurii intersectam si drumul forestier, in stare foarte buna, ce pleaca din Voineasa, traverseaza Lotrului cam pe la jumatatea crestei la o altitudine de 1640 m si coboara spre Sibiu. Pe el am fost acum 3 ani cu Nico, Cindy si cu Dani.

Traffic jam

Masa de pranz, cam subtirica, aproape de Curmatura Buceci

De data asta insa noi ne continuam explorarea culmii Lotrului si urmarim marcajul de creasta. Urmatorii cativa kilometri, pana in Curmatura Buceci sunt foarte placuti-un drum lat, de pamant, prin padure. In Curmatura oprim pentru o pauza de masa si cum branza nu e, ne descurcam cu ce mai avem prin rucsac. De aici, marcajul urca frontal si abrupt, noi insa desenasem trackul pe o retea de doua drumuri/poteci mai ocolite ce trebuiau sa ne scoata intre varfurile Voinesita si Voineagul Catanesei. Ajungem insa in final si la un push/ carry bike cat sa iesim intr-un picior dintre varfurile Durduc si Voinesita ce se desprinde din creasta principala si merge spre nord, spre Prejba. Se aduna norii peste creasta si avem de ales intre a astepta la nivelul padurii sa vedem ce se mai intampla cu vremea sau a face acelasi lucru beneficiind de acoperisul unei stane de sub Voinesita. Alegem stana si pana la urma ramanem acolo si peste noapte, caci atmosfera nu pare sa se limpezeasca. Ne propunem in schimb o sculare matinala ziua urmatoare.

Stana de sub Voinesita

Track si date: aici

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Epica Cindrel- Lotrului (Cresta Cindrelului)

Creasta Lotrului, destul de putin documentata chiar si la trekking, ne-a atras pentru o explorare pe doua roti inca de acum 3 ani. Atunci insa drumurile ne-au purtat din Capatanii in Cindrel, trecand doar tangential prin Lotrului, prin apropierea Curmaturii Buceci. Acum am revenit mult mai hotarati sa vedem daca culmile inierbate, domoale, dar destul de inalte, pe care le tot vezi din Capatanii, Parang ori Fagaras, se preteaza si la MTB.

Si bineinteles, cu gandul de a petrece seri linistite de vara la foc

Ma gandesc ca nu suntem singurii, care urcand cu ani in urma in Fagaras, din Valea Oltului, ne uitam cu curiozitate si teama de necunoscut la balaurii din muntii de peste drum. Caci vorba aceea, ce ar putea ascunde niste munti pe unde nu merge mai nimeni, daca nu balauri de jnepeni cu 6 capete, drumuri care se infunda cine stie unde si hoarde de caini fiorosi de stana?

Ne incepem explorarea cumva prin invaluire, planificand o prima zi in Cindrel. O plecare la ora 11 din Rasinari nu poate fi sinonima decat cu foarte multa transpiratie. Alegem drumul forestier ce urca spre Paltinis si ne muncim cu pietrele mai mici si mai mari aduse de ploile de iunie. Precipitatiile abundente din ultimile saptamani inseamna ca toate paraiele sunt umflate, multe au debusat in locuri mai largi, mancand din carnea drumurilor si potecilor. In Paltinis facem pauza de un porumb fiert si de o cola si ne reluam urcarea cu tinta Refugiul Canaia. Ora tarzie si indicatiile optimiste ale cabanierului ne usureaza decizia, caci eram in dilema daca sa urcam pe varf, sau sa il ocolim pe curba de nivel. Alegem curba de nivel.

Urcand spre Paltinis pe drumul de Santa

Una din putinele poze de grup. Saua Batrana

Pe culmea Cindrelului, avanand spre refugiul Canaia

Curba de nivel spre refugiul Canaia

Pauza de masa la refugiu

Doar ca cel mai probabil nu am inteles noi bine, caci dupa un inceput promitator cu o poteca single track prin padure, terenul se complica rapid, cand in ecuatie intra tufele de afine, apoi cele de ienupar, cazaturi, jnepeni si un teren din ce in ce mai greu de negociat cu bicicleta ca bagaj suplimentar. De ceva vreme nu se mai pune problema sa stam pe bicicleta, dar acum e cu adevarat greu sa avansam cu bicicleta dupa noi. Cand iesim intr-un final intr-o zona cu ceva deschidere ne devine clar ca lumina zilei ca distractia va continua inca vreo 2 ore bune, caci poteca isi pastreaza acelasi profil, incingand pe curba de nivel o caldare de sub varful Cindrel.

Asa ca hotaram ca e mai intelept sa fortam o iesire in traseul de culme marcat cu banda rosie (pe care trebuia sa apucam de la bun inceput) profitand de un culoar curat. Desi nu sunt decat 200 m de urcat, o ploaie de vara ne forteaza sa facem o pauza sub folia de supravietuire, transformata la nevoie intr-o mica prelata. Chiar si dupa ce se opreste ploaia, norii continua sa isi faca de cap si sa ne ingreuneze noua deciziile. Totusi dupa un schimb de ganduri rostite cu voce tare in care Cosmin si Radu incercau sa se convinga reciproc si pe ei insisi ca nu o sa mai ploua, invocand argumente de genul zboara pasarile, o pornim spre Varful Cindrel intr-un ultim lung si sisific carry bike. Lipsa turelor cu 2000 m diferenta de nivel, cu push si carry bike se simte la fiecare pas pe care il fac. Imi e din ce in ce mai greu si nu imi e rusine sa recunosc asta.

Poteca pe curba de nivel incepe promitator, dar se termina destul de repede

Croindu-ne drum spre creasta.Cum altfel, daca nu cu bicicletele in spate

Folia de supravietuire transformata in prelata de moment

Iesind aproape in Saua Canaia

Diferenta de nivel se strange atat de incet. Strang mai mult din dinti decat strang diferenta de nivel. Cosmin e marginal mai bine. Doar Radu zburda pe langa noi in stilu-i caracteristic. Nici cu coborarea lunga din Cindrel si pana in Saua Steflesti nu imi e rusine si incheiem ziua pe la 20.30 dupa ce alegem un brad cu coroana generoasa, ce ne va servi ca adapost in seara asta. Pentru mine a fost o zi grea, perceptie amplificata atat de lipsa de antrenament la ture similare, anul acesta, cat si de rucsacul incredibil de greu. E inuman sa cari mancare pentru 3 zile in regim de 3000 kcal/zi/om. Caci da, noi nu suntem genul care sa mergem o zi lumina cu 2 masline si 2 covrigi. Ma uit cu neliniste crescanda la necunoscutul din Lotrului, la balaurii cu capete de jneapan si ma decid sa ii dau o sansa noptii sa fie un sfetnic bun. Tentatia de a renunta e chiar la picioarele mele si se numeste Trans-Cindrel. Seara e insa reusita, lucram intens la mancarea carata in bagaj, facem al doilea foculet al sezonului si imi fac un culcus chiar reusit in coconul hamacului.

Impingand bicicletele inspre varful Cindrel

Aproape de locul in care vom innopta

Unul din prea rarele foculete ale verii 2020

Track si date aici

Foto by Radu

Citeste mai departe...