Marvin 2025

Maratonul Vinului a fost un concurs in familie, a doua oara cand facem deplasarea la Urlati in trei si cand fiecare isi gaseste o cursa pe puterile sale.

Personal, imi place sa merg la Marvin atat datorita faptului ca mi se potriveste ca profil (de fuga, fara elemente tehnice), cat si pentru ca fiind devreme in calendar, e un bun antrenament de intensitate pentru concursurile din primvara/ vara.

Din 2 participari in ultimii ani, 2 podiumuri la general

Cum Marius avea primul start pe ziua de sambata, la ora 9, decidem ca cea mai buna strategie e sa ajungem la Urlati inca de vineri seara si sa dormim la cort pe undeva pe prima urcare. Poate locul ales, langa o sonda de petrol ce a lucrat in surdina intreaga noapte, nu a fost cel mai idilic posibil, dar important este ca am dormit bine si ziua de sambata a inceput sub un soare generos, cat sa ne motiveze sa avem cu totii o zi buna, iar pe noi, adultii, sa nu ne prinda ploaia pe traseu.

Marius se aliniaza constiincios la start, pe un traseu de 4 kilometri, si acesta mai degraba de fuga decat tehnic si termina dupa 11 minute, pe un onorabil loc 3. Am apreciat-o atat pe fetita cu care s-a duelat Marius si care a venit pe locul 4 la general, cat si faptul ca anul acesta, s-au organizat boxe de start separate, in functie de distanta, haosul de acum 2 ani fiind doar o amintire.

Marius de la 8 ani e considerabil mai independent, dar si mai responsabil, comparativ cu Marius de la 6 ani, asa ca anul acesta avem incredere sa il lasam singur prin tot acel spatiu pietonal din centru, cu 2 locuri de joaca, standurile echipelor, mese cu mancare etc. O trotineta, casca, ceas, un rucsac cu niste mancare, niste apa, o bratara ca sa isi ia ce doreste de la bufetul ce se va instala dupa concurs la sosire, ceva jocuri in rucsac si un adult de referinta. Cam asa se traduce independenta la 8 ani.

In timpul asta, noi iesim la incalzire, iar apoi, eu una ma aliniez, din timp, la start, invatand si eu din greselile de acum 2 ani, cand am plecat prea din spate si am facut slalom pe urcare.

De data asta pozitia e ideala si cat timp rulam in spatele masinii de politie, imi croiesc drum spre Suzi si Miriam, si ma asez cat mai aproape de ele. Planul pe care il aveam de acasa era simplu: dau tot ce pot pe urcari, profitand de bicicleta usoara, incerc sa pierd cat mai putin pe coborari fata de Suzi. Anul acesta, dupa un an de tatonare cu un full suspension, am revenit pe hardtail, o bicicleta ce am constatat eu ca se potriveste mult mai bine genului de trasee pe care ma dau eu. O bicicleta rapida si fasneata, pe care recunosc ca abia asteptam sa o pun la incercare la primele concursuri din sezon. 

Pe prima urcare execut perfect planul, le depasesc relativ devreme pe Suzi si Miriam si nu ma uit in spate, focusandu-ma pe a pune un avantaj cat mai mare pana incepe coborarea. Am calculat ca daca fetele nu ma mai vad (si ajutata de profilul terenului) nu vor avea motivatia necesara sa apese pedala…

Prima coborare merge cumva cu trac. Simt ca trebuie sa ma asez cumva pe bicicleta, nu imi dau seama cat de mult sa fortez, eu avand mereu nevoie sa stau in control. La finalul coborarii mi-a povestit Suzi ca mi-a vazut tricoul si de acolo a inceput exact acea alternanta pe care o anticipasem de acasa. Eu pun distanta pe urcare, Suzi recupereaza totul pe coborare :).

In satul Rotari ajungem exact in aceasta formatie. Suzi prima, eu probabil la 1-2 minute dupa ea. Stiu ca de aici incepe un segment de KOM/ QOM pe care, la fel, il calculasem si unde voiam sa trag. Pe de-o parte, imi dau seama ca probabil Suzi va castiga cursa. Nu pot eu sa urc asa de bine, ca sa nu recupereze ea la vale. Pe de alta parte, strict pentru QOM imi convine aranjamentul acesta, caci vazand-o pe Suzi la orizont, ma motiveaza si viteza cu care ma apropii de tricoul de la Nomad ma ajuta sa imi cuantific cumva progresul (daca exista si cat de mare este). Mananc religios un gel planificat pentru acest moment, ma strecor ca o umbra pe trasa urmata de ea si distanta pare ca se reduce putin cate putin. Ajungem aproape una de alta la finalul urcarii, iar cand Suzi opreste in punctul de alimentare, trec din nou prima, fiind apoi depasita pe coborare. 

De aici nu mai sunt decat 2 urcari scurte si intre ele e si o bucata de plat pe un camp/ ogor atat de rupt, ca deja simt cum incepe sa ma doara spatele de la toate hurducaielile de pe traseu. Aici las putin pedala si desi o am pe Suzi in campul vizual, nu pot sa mai recuperez nimic din cauza terenului. La ultimul CP si inaintea ultimei urcari, voluntarii de acolo imi spun ca are 1 minut in fata. Prea putin ca sa mai faca vreo diferenta, deja incep sa ma intreb daca timpul de anul asta va fi mai bun sau mai prost ca cel de acum 2 ani. Simt cumva ca am mers in 2 viteze. O viteza pana la QOM-ul de la Rotari si o viteza inferioara dupa aceea. E adevarat ca ture lungi pe MTB nu am avut inca anul asta, dar am compensat la sosea. Gelurile le-am mancat religios si nu simt ca am gresit ceva la nutritie. Si o sa fie greu din iunie incolo la concursurile de 3-4 ore, asa se pare. Pana atunci trebuie sa fac ceva cu durerea de spate (aka sa lucrez focusat la sala pentru partea lombara)  si sa vad ce solutie gasesc din nou pentru inflamatia de la bolta plantara, care m-a lasat in pace vreo 3 ani, dar acum pare ca s-a intors. Foarte complicat cu anii din buletin…Sunt putin mai mult invidioasa cand vad ca Marius se culca seara rupt si obosit, iar dimineata nu mai are nimic. Imi lipseste in mod clar feelingul acela de "invincibil" de la 20 de ani :).

Cu toate gandurile astea, ultima coborare trece pe repede inainte si ajung la finish rapid, bucurandu-ma de o dubla NoMad la fete, un loc 3 la Marius, la copii, si tot un loc 3 la Radu la categoria lui de varsta.

A fost un weekend bun la Marvin !

Categoria 40-49 la traseul lung, masculin

QOM/ KOM

Categoria 30+ la traseul lung feminin

Si Feminin Open, alaturi de Suzi, Miriam, Cecilia si Cristina

Citeste mai departe...

De Pasti, pe langa casa (2025)

Azi e una din acele rare zile in care Marius nu e acasa. E plecat la bunici. Nu reusesc sa profit de dupa-amiaza de azi pentru a face ceva cu sens si cu creierul prajit dupa niste escalari la munca, stau si vegetez in fata ecranului. Din tab in tab, ajung pe Google Photos, doar ca sa imi amintesc ca nici pe acolo nu am mai facut ordine de ceva vreme. S-au strans cateva poze din mini-vacanta de Pasti, asa ca deschid blogul si ma apuc sa testez. Cuvintele curg fluent, fara pretentii de scriitor, fara efort metodic, le las sa se aseze asa cum vin. Nu traiesc din asta, nu imi castig painea din scris. Ceea ce pun in cuvinte e tot pentru mine, pentru noi cei de peste 5-10-20 de ani. Simteam de ceva vreme ca trebuie sa scot blogul de la iernat, dar adevarul e ca trebuia cumva sa imi creez si contextul sa ma mobilizez si pozele din cele 4 zile de Pasti in care am ramas pe langa acasa, dar am fost mereu pe drumuri, au creat cumva, in mod natural, contextul.

Joi- Foculet la Holbav

Furam startul la vacanta cu un foc la Holbav unde prajim, regulamentar, burgeri, carnati, mozarella si cam orice altceva se mai poate pune pe foc. Copiii sunt suprinzator de cuminti si seara e una chiar reusita, mai ales ca au trecut cam 3 luni de cand am fost ultima data pe aici si intre timp, in aer se simte miros clar de primavara.

Vineri- Cu bicicleta la Holbav, la Vasi

Tura de primavara la Vasi, cu copiii si cu bicicletele e deja aproape traditie, ajungand la editia cu numarul 3. Copiii cresc, tura devine din ce in ce mai usoara si pentru copii (care acum pedaleaza aproape integral), dar si pentru parinti, caci nu mai e nevoie sa mai impingem/ caram bicicletele copiilor. Desi soarele e darnic  la plecare, vantul schimba perspectiva, pe traseu ne insotim si cu cativa stropi de ploaie, iar la Vasi punem pe noi toate hainele din rucsac. Cand zic noi, ma refer la noi, adultii. Copiii au treaba sa sara in trambulina o ora intreaga, asa ca pentru ei temperatura si vantul sunt detalii nesemnificative.

Intoarcerea e si ea fluida, cu o coborare care merge ca unsa si un asfalt decent. Deja imi calculez ca pentru la anul trebuie sa caut o varianta sa ne lungim tura, sa o facem mai provocatoare si in continuare atractiva pentru copii.

Vineri seara profitam de sleep over-ul lui Marius la Gemeni si iesim la un foc pe Stejeris, cu niste resturi de burgeri, niste resturi de carnati si in general resturi cu ce mai gasim pe acasa.

Sambata- Daca azi baietii sunt pe poteci, profitand de urcarile cu autobuzul 20 care a trecut recent la configuratia de primavara/ vara cu remorca de biciclete, eu dau o fuga pana la Sfantu Gheorghe, pe cursiera, pentru o cafea cu Mesi si Zsuzsanna, urmata de niste sumara pregatiri acasa cu drob si oua colorate cu Marius. Pedalatul imi cade bine, doar cu vantul nu ma inteleg, pare ca in ultimele ture a batut mereu, cu dusmanie, din fata....

Duminica- Drumetie, oua rosii si cozonac la Moeciu

Vremea cristal de afara cere putina miscare si un picnic cu priveliste. Am scapat in sfarsit de praful saharian si ploile au inceput sa curete atmosfera, asa ca alegem cu totii o drumetie la Moeciu, in detrimentul altor activitati. Traseul este unul clasic, respectiv jumatate din bucla 3, de data asta cu pornire din Valea Bangaleasa , sosire in centru si picnic La Bisericuta. 

Luni- Ma dusei sa trec la Olt

Radu pleaca cu Marius, Tudor si Eliza la o tura de biciclete pe Malul Oltului, un circuit de 14 km, pornind din Podu Olt. Eu ies la MTB, cat sa imi aduc aminte ce prost merg si sa ma bage in depresie. Noroc ca la Marvin sunt doar drumuri....Ma ajuta insa sa imi revin drumul spre Podu Olt, unde un uragan (in sfarsit de spate), ma poarta spre o poiana faina, inconjurata de mici stejari, cu o vatra solid amenajata si unde ne stabilim cartierul general in seara asta. Copiii cad rapusi destul de repede de oboseala, asa ca eu raman la povesti cu Andra si Tudor, in jurul unui foc unde lemnele de esenta tare ard complet si curat.Povestim despre noi in trecut si despre noi in prezent, si ne dam seama ca lumile noastre sunt in anumite instante foarte asemanatoare. Serile astea linistite cu o mana de prieteni faini sunt alaturi de familie, sanatate si timp personal una din micile, dar pretioasele, bucurii ale vietii. 

Dimineata de marti, ultima din mini-vacanta noastra imi place insa cel mai mult din tot ce s-a intamplat in ultimele zile. Desi in cort este bezna, stiu dupa galagia de afara ca e in jur de ora 6. Pasarile care se intrec in triluri nu mint niciodata. Toata zarva si freamatul acesta al naturii te conecteaza cu ce conteza. Cu pamantul rece pe care il simt cand piciorul scapa pe langa izopren. Cu mirosul de iarba si mirosul de balta. Cu umezela cetii de pe lunca ce persista pana cand soarele e suficient de puternic sa o alunge in valuri. Cu verdele de primavara si cu bucuria de a trai asemenea momente iar si iar. Poate nu de fiecare data cand dormi in natura, dar suficient de des ca sa iti amintesti ganduri, mirosuri si experiente anterioare, din alte poieni, din alte paduri, din alte dealuri imprastiate in colturi diferite alte tarii, locuri ce ne-au fost gazda pentru o noapte.

Foto by Radu & Tudor

Citeste mai departe...

Pelion si Olimp

Dupa ce ne-am facut plinul de plaja in Sithonia, ne-am continuat explorarea cu Pelionul. Aici, vantul care a batut constant dinspre est nu ne-a lasat sa ajungem la plajele de carti postale si a trebuit sa ne multumim cu cele mai linistite ce dadeau spre golful Pagasetic. Chiar si asa, am pus Pelionul pe lista "de revenit", fiind impletirea perfecta intre munte si mare. Cu un varf de 1600 m inaltime, cu drumuri croite de-a coasta, in sus si in jos, legand sate de piatra, cu marea de-o parte si de alta, Pelionul are ceva de oferit pentru toate gusturile. Iar acum, la final de octombrie, simteam ca traiesc in doua lumi paralele. Lumea verii, cu fiecare drum la mare, cu fiecare minut petrecut in mijlocul zilei la soare, cu caldura pe care o simteai cand erai pe SUP in larg si lumea toamnei, cu foioasele ce imbracau dealurile din spatele plajelor, cu linistea satelor prin care treceai, unde cateii sedeau tolaniti in mijlocul soselei si te urmareau furiosi si deranjati ca le-ai tulburat leneveala si mai ales cu seara ce cadea repede si cerea cel putin o foita de vant pe coborarile rapide de pe drumurile ce se pravaleau spre mare.

Ultima noastra oprire a fost Olimpul. Si aici vom reveni, desi cu siguranta nu pentru plaja. Din nou, eu m-am bucurat de bicicleta pe 2 drumuri pustii si faine, aflate in plina toamna, iar peste 2 ani speram sa putem combina un trekking de cateva zile cu Marius, cu plaja si baie, cat sa ne iasa o vacanta pentru toate gusturile.

Un lucru pe care l-am remarcat la finalul celor 10 zile in Grecia a fost legat de faptul ca in tot acest interval nu a scartait nimic, nu a batut nimic la mine insami. Desi fara sa exageram cu efortul, au fost zile din acelea bune in care corpul merge ca uns, in care ai energie de dimineata si pana seara si te simti cam ca la 20+ de ani. Acasa, la vremea asta, stau cu pumnul de vitamine toata iarna si cu doze mari de vitamina D. In soarele de octombrie al Greciei, la cele 20 de grade, parca am intinerit cu vreo 15 ani. De unde si confirmarea ca eu cand ies la pensie o sa ma mut 3 luni pe ani in tarile calde. Preferabil Andalusia, ca sa poti sa le vorbesti si limba, pentru ca capitolul stare de bine, nimic nu se compara cu soarele si caldura.

Un SUP e mana un fel de colac de salvare pentru zilele acelea cu apa nemiscata

O plaja neinteresanta, la sud de Volos, aproape de cazare. Faina pentru ca era pustie

Apa din golful Pagasetic era ireal de linistita, la orice ora

Din avantajele peninsulei, dimineata poti face baie la rasarit, seara la apus

O patiserie premium din Volos, unde am batut poteca

Am avut o zi de semi-ploaie, umpluta cu tratatii culinare in Volos. Apusul venea la pachet cu cina

Explorand, pe rand, Pelionul montan

Mutati in Olimp, am luat la rand drumurile ce mergeau spre munte

Tot aici am intalnit si toamna, venita pe bune

Intre timp, la malul marii, pe plajele pustii, distractia era in toi. Astazi nu a mai fost nevoie de SUP

Citeste mai departe...

In cautarea Greciei din cartile postale

Grecia din cartile postale nu are oameni, ci doar plaje perfecte. Golfuri, cu apa turcoaz, pomisori in fundal, poate un apus de soare sau un rasarit spectaculos. Probabil ca multi tanjesc la o asemenea idila cu Grecia si concediul lor, dar sfarsesc pe o plaja aglomerata, concurand pe locuri de parcare, cazari si mese libere la terase.  Eu nu voiam sa vad fata asta de Mamaia si Costinesti a Greciei, asa ca un concediu la final de octombrie parea cea mai buna perioada pentru a incepe o idila cu marea de aici. Daca nici in off-season nu ne iese, in alt moment al anului nu trag nadejde...

Un rasarit vazut de la un Nordis local

Vara 2.0 incepe pentru noi dupa ce ocolim Salonicul si tot urmarim cu privirea cum creste temperatura afisata de termometrul de pe bord.

Satui de drum, debarcam pe prima plaja de langa Nikiti, o plaja ca oricare alta, insa temperaturile de tricou si pustiul din jur compenseaza.

Din acest punct, pentru urmatoarele zile, vom incepe literalmente un program intensiv de cautat plaje faine si o rutina, care cel putin pentru baieti insemna trezit de voie, dar de regula inainte sa se lumineze, mancat la soare, cautat plaja noua, baie, SUP, nisip toate repetate de mai multe ori, schimbat eventual plaja pentru dupa-amiaza, gasit loc de cort, mancat de seara in temperaturi de primavara, si cum totusi la final de octombrie noaptea vine devreme, campionate intregi de Super Macao. La asta eu am mai adaugat si cateva ture oarecum neinteresante de bicicleta, asta pentru ca eu sunt o zodie de pamant, iar apa prea adanca e doar tolerata in viata mea, niciodata pe deplin acceptata. Ne-am mutat asadar zi de zi, mai intai putin mai la sud, iar apoi putin mai la nord, dand ocol peninsulei, din plaja in plaja.

Am dormit 2 nopti cu cortul la Porto Kufo, aproape pe plaja, am dormit o alta noapte la un Nordis local niciodata finalizat, am ajuns la plaje cu pietre si ne-am adancit picioarele in nisipul infinit de galben al Sithoniei. Eu am ajuns si pana la cel mai sudic punct, acolo unde marea linistita de pe vest se uneste cu marea zbuciumata de pe est. Am mers mereu manati de vant, cautand locuri in care sa fim protejati, golfuri si plaje oarecum inchise. Ne-am minunat de cat de curata, albastra si sarata e marea Egee, si am trait intr-un road trip continuu care noua ni se potriveste la fix.

Cum Radu pare sa aiba mai mult timp in perioada asta, jurnalele lui sunt ceva mai numeroase si mai detaliate, asa ca le las aici ca referinta:

Drumul spre Grecia

Ape turcoaz, apa negre fara fund si plaje pe masura

SUP, inghetata, inot si un apus peste drum de Athos

Iar photo credits merg tot la Radu.

Esuati pe prima felie de plaja gasita in Nikiti, pustie si calda

Halatul asta de baie de la Lidl, luat in ultimul moment, a facut senzatie

Singura tura de bicicleta in 3

Post card view

Esuati pentru o zi si 2  nopti la Porto Kufo

Sa gatesti si sa mananci pe malul marii am facut de prea putine ori

Un loc perfect de petrecut noaptea. In 30 min, in cadru va aparea si un cort

Activitatile nocturne, mai ales cand noaptea vine la ora 18, au fost cititul si Super Macao

Marius si-a petrecut dimineata la Porto Kufo asistand niste pescari.
Anul urmator trebuie sa avem si undita la noi.
Acum am scapat doar cu un troller pentru scoala :D .

Porto Kufo e ideal pentru SUP si baietii profita

Cat timp baietii sunt in larg, eu ma ducc pana la capul Sithonia acolo  unde marea linistita se 
igana cu cea agitata.

 

Din motive de vant, am schimbat malul peninsulei 

Si am nimerit total intamplator, la alte plaje faine, de data asta cu Athos-ul in fundal

Pentru seara asta, ne-am lasat inspirati de Park4Night si am sfarsit la un Nordis local

Daca seara am intrat repede in cort, dimineata am petrecut-o in tihna

Breakfast with a view

In aceasta ultima zi din Sithonia, baietii fac ce stiu mai bine- pornesc in cautarea plajelor perfecte,
cat timp eu invart pedala pe niste drumuri complet neinteresante

Peste tot apa era ireala, dar in golul acesta, aproape ca mi se facea rau cand ma uitam in jos de pe SUP

Citeste mai departe...