Arta de a dilata timpul (concediul de vara din Alpii Elvetieni)

Aeroportul din Brasov a devenit in ultimii 2 ani poarta noastra de teleportare spre tot felul de locuri interesante. Zborurile de Memmingen si Milano sunt de departe cele mai interesante, caci ele sunt o poarta deschisa spre Alpi, iar Alpii ofera posibilitati infinite de vacanta. Daca anul trecut si acum 2 ani ni s-a luat conducand spre Dolomiti sau Grecia, anul asta niste bilete ieftine au rezolvat dilema si iata ca in prima saptamana de vacanta de vara, lasam in urma Brasovul racoros si inghesuim in papornita noastra galbena tot ce putem (echipament de camping, via ferrata, cate ceva de bicicleta). 2 ore (si un film//, respectiv 100 de pagini) mai tarziu stam sub soarele de ora 12 din Milano Malpensa, in centrul codului de canicula dim Europa de vest, asteptand o caleasca neagra, chinezeasca, pe care o conduce Radu, dar care promite aer conditionat. Cam de acum incolo, concediul nostru poate incepe, furand cumva startul la vacanta, inainte ca locurile, statiunile, potecile, muntii sa se aglomereze cu adevarat. Oricum, iunie asta se simte si se vede ca final de iulie. Primul popas- un camping nou de la Courmayeur, dotat cu piscina.

Fetele noastre de concediu

Campingul cu piscina

Miercuri - Tete entre deux Sauts

Dupa o saptamana cu Marius aveam nevoie de ceva timp doar pentru mine, asa ca un hike in prima zi de concediu era pe lista scurta de remedii cand creierul cere liniste. Am ales Val Ferret pentru ca am mers prea rar de acolo. La camping desenasem ceva, dar cum autobuzele sunt rare si pleaca tarziu, m-au dus baietii cu masina o bucata si am coborat la  intamplare, ajustand traseul din mers. Am nimerit insa foarte fain pe o urcare ce nu face parte din potecile clasice, ci merge spre Tza de Secheron. Valea pe care se urca e foarte faina. Glaciara, cu locuri naturale de bivuac, parte dintr-o lunga trecere peste munti intre Val Ferret si Morgex si foarte important, cu o super panorama spre Mont Blanc si Grand Jorasses.  Sunt convinsa ca nu merg prea multi oameni pe acolo si e foarte bine asa. Apoi am continuat spre un varf de 2700 m aflat in afara potecii (Tete entre deux Sauts), suspendat deasupra vaii inguste ce ne separa de Grand Jorasse. In continuare muntele imi apartine, cu marmotele lui grase si deloc sperioase,  cu miile de flori, cu norii care se strang in spatele meu si imi fac umbra si da, pana la urma si cu turistii care se vad ca se scurg pe TMB. La Walter Bonatti e prea plin pentru a opri sa imi iau o prajitura, asa ca ma multumesc cu apa rece de la cismea si cobor in vale, sa astept autobuzele rare de Courmayeur. Suntem a patra oara in zona asta si fiecare din celelelalte treceri a avut o poveste faina in spate. Ma uit la ele si par povesti din alta viata, viata in care urcam varfuri de 4000 m si pedalam o luna de zile, fara sa ne astepte nimeni acasa. O viata care stiu ca se va intoarce candva daca vom fi si noi, in continuare, in forma pentru ea. 

O tura de hike pentru ochi si suflet

Ebike with a view (la baieti)

Joi- Via Ferrata di Casimiro

Reteta ultimelor concedii a fost mereu aceeasi: bicicleta, hike si via ferrata intr-un mix oarecare, in functie de zona si inspiratie. Intre timp stim si profilul de via ferrata care ii plac lui Marius: cu acces rapid, de max 2 ore (deci scurtute), dar provocatoare pentru nivelul sau. Cu obstacole care sa il tina in priza. Din toata discutia cu ChatGPT, am taiat de pe lista via ferrata care merge la Monzino (pentru ca sunt 1000 m de urcat), si pe cea de pe Mont Chetif (pe acelasi considerent) si ne-am oprit la Via Ferrata di Casimiro, un B/C cum a mai facut Marius si in Romania, in Cheile Varghisului. Pe stilul francez, trepte cat cuprinde, cateva miscari de forta peste niste mici burti, unde Marius s-a descurcat exemplar si un pod tibetan unde mie mi-a fost mai teama decat i-a fost lui. Desi cam batuta de soare, ruta avea si zona umbrite, cat sa ne regrupam pentru ceva dulce si o gura de apa. Retragerea ia cam 30 minute si eu bag viteza, sa ajung la masina mai repede sa atarn la soare tot echipamentul nostru ud (2 corturi, saltele, haine etc), ce a supraveietuit la limita deluviului de aseara din camping-ul din Courmayeur. Dupa un panini la barul satului si o portie de joaca la trambuline, ne decidem sa lasam in urma Italia si urcand prin pasul Grand Saint Bernard, am trecut in Elvetia. Dormim in zona pasului, la racoare.

Review via ferrata: https://ferrataguide.com/ferrata/Ferrata_di_Casimiro

Campand sub pasul Grand san Bernard

Vineri-Hike/ bike park Verbier

Azi mergem la bogati. In Verbier mai exact. Baietii la bike park, eu imi gasesc ceva circuit de trekking in zona. Deja e cald, asa ca, continuand lectia invatata in turele cu Claudia din Alpi, o cabina care sa te duca rapid si usor la peste 2000 m e cea mai buna investitie. In fond, vrei sa petreci timp de calitate in locuri estetice si nu asudand pe cine stie ce urcare, in soare si canicula. Asa ca iau cabina cu care merg toti spre Les Ruinettes si de acolo am tot muntele doar pentru mine. Nu e niciun telescaun deschis pe partea asta, asa ca toti riderii sunt pe versantul spre Verbier. Doar din cand in cand mai dai de un alergator sau cineva iesit la drumetie. Poteci sunt suficiente, dar eu nu am o zi la fel de buna ca cea din zona Mont Blanc. E prima zi de menstruatie si motoarele trag greu la deal. Asa ca desenez din mers ceva fara prea mare diferenta de nivel, dandu-mi azi timp mai degraba sa admir pe de-o parte ceva varfuri din Massif du Mont Blanc (inclusiv Mont Dolent imi spune Swiss Topo), cat si Massif du Combin, o alta cunostiinta din viata mea si a lui Radu, din vremurile in care mergeam la bikepacking.

Nimeresc intr-o caldare glaciara cu 2-3 lacuri, complet in umbra si sincer nu ma grabesc sa plec de acolo, avand in vedere ca in Verbier sunt 30 de grade.

Baietii zic ca sunt multumiti cu tura lor de dat la vale

Pe seara cautam si pana la urma si gasim pe langa Sion un lac unde sa facem baie. Parcarea e plina, dar vibe-ul e foarte fain. Nu e doar un lac, are pajisti cat cuprinde, copaci, umbra, oamenii fac de toate de la un mic gratar, la boulder, slack line, volei sau SUP. Oameni de toate varstele, intr-un mediu cum ne vei gasi nici in 10 ani pe la noi (si nu doar pentru ca lacurile noastre sunt maloase si nu te imbie deloc sa te scalzi in ele).

Inchidem ziua la 23.30 pe o pajiste din zona Belalp, gasita literalemente cu google maps.

Sambata -Via ferrata Aletsch

Pe modelul o zi bike park, o zi via ferrata, astazi avem in program catarare. Zona cu Brig e foarte ofertanta. Pe langa drumetia la ghetarul Aletsch, in Brig am mai pus pe lista si un camping, dar si un strand. Iar mai sus de Brig o via ferrata cotata grad C, care e putin diferita fata de tiparul clasic "tot in sus". Aceasta via ferrata merge oarecum pe orizonatala, in jurul lacului de acumulare format pe raul Masa si alimentat din ghetarul Aletsch. Ghetarul in sine nu se vede de aici, iar via ferrata e practic o inlantuire de mii de piroane batute in stanca, mici podete cu busteni si un pod suspendat, de 80 m, ce conecteaza cele 2 maluri. Din punctul nostru de vedere via ferrata e mai degraba un B/C, cu multe portiuni de A. E potrivita si pentru copii de la 9 ani in sus, pe alocuri chiar mai usoara pentru ei, deoarece cablul e uneori prea jos pentru adulti, pe anumite traversee care te scot cumva in exterior. In orice caz, Marius s-a bucurat maxim de ea, fiind prima via ferrata pe care a mers primul.

Ruta: https://ferrataguide.com/ferrata/Aletsch_Klettersteig

Duminica- Albert Heim Huette si Arnisee

Cum cu o saptamana inainte tocmai descoperisem un loc bun de dormit la peste 2000 m in Elvetia, l-am pus pe lista si pentru concediul nostru in care in fiecare seara ne parcam BYD-ul pe undeva si expandam din el cort, saci de dormit, vesela etc. Mai mult decat atat, de aici pleaca un hike usor de 300 m diferenta de nivel spre un refugiu destul de fotogenic. Bonus, poti sa faci un circuit ca sa nu te plictisesti si tot drumul o sa ai in vizor varfuri de peste 3000 m si ghetari. Deasemenea, daca ajungi dimineata la.refugiu, poti sa te tratezi cu o prajitura cu caise, fresh, colorata si proaspata. Asa ca induram vicisitudinile ploii care cade torential si cu grindina fix peste Furkapass, mancam cumva in  masina de inchiriat (desi la inceputul concediului instituisem regula ca nu mancam in masina) si cand in final se opreste deluviul ne intindem si noi corturile.

Dimineata promite vreme buna si drumetia nu dezamageste. Marius primeste bonus si o treime dintr-o sticla de cola, devoreaza o prajitura doar pentru el si coboram inapoi la masina, nu fara o pauza de broscute intr-un mic lac glaciar, pe malul caruia din pacate nu am gasit si pietre potrivite.

Ziua continua la Arnisee, un lac pe care l-a gasit Radu cu Gemini sau Claude si unde urcam sa facem baie.

Baie nu am facut, pentru ca lacul era la 2000 m, alimentat dintr-un torent rece ca gheata. Dar cel putin urcarea a fost interesanta, cu o telecabina ca de jucarie, care opereaza si in regim self-service. Ca sa nu dam banii pe telecabina si la intors, mie imi revine coborarea de  700 m spre parcare, coborare ce a fost chiar distractiva, pe o poteca prin padure bine croita, initial manata de ploaie din spate si apoi cu tot potopul pe mine. Dar sincer nu a contat. Era asa cald, incat parea spa, nu altceva. Terminam ziua in Grimselpass, la un alt loc de cort chiar dragut, pe malul unui lacusor.

Luni- Neufenen pass & ruta 390 partial

Azi e ultima zi activa din concediul nostru, caci maine trebuie sa ne ocupam cu ideletniciri administrative (gasit cutie pentru bicicleta), condus spre Milano, predat masina. Baietii isi inchiriaza niste biciclete electrice, iar eu, cum nu ma simt inspirata de oferta din Airolo (care apropo, era pe lista scurta pentru tura mea cu Claudia), aleg sa invart si eu pedala, cu hard tail-ul cu care a traversat Radu Elvetia :).

Airolo e o baza excelenta de cursiera cu 2 pasuri faine: Grimsel si Neufenen. Am ales Neufenen pentru ca are infinit mai putin trafic. A fost o urcare lunga pe o vale ce parea fals-plat si unde nu adia niciun vant. Neufenen e si un pas inalt, la 2500 m, asa ca trebuie sa trudesti ceva. La intoarcere decid sa vad cum e si cu turele de mtb ale elvetienilor si o aleg pe cea mai apropiata, ruta 390, un forestier cinstit ce te urca la 1800 m si pe care ma intalnesc cu baietii. Planul era sa traversez cumva tot pe poteci spre Airolo, dar ploaia ma face sa ma intorc pe acelasi drum, punand insa o nota mentala ca trebuie sa revin in Alpi, la bikepacking, chiar si singura. Sa inchiriezi un hard tail nu e chiar scump si pentru 4-5 zile te poti imersa bine de tot in munti. 

Seara ne gaseste la un fel de fosta stana, gasita de mine pe urcarea spre Neufenen, adapostindu-ne de o ploaie de 2 ore.

Singurul mic-dejun tihnit din concediul nostru

Si uite asa, am stors din nou tot ce se putea dintr-o saptamana de concediu, o saptamana plina, in care ne-am fofilat printre caldurile din Alpi, descoperind zone noi si variind activitatile asa cum ne place noua. Stim sigur ca ne vom intoarce, maxim in 2 ani :).

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Coasta Amalfi si soare in vene

Cand scriu aceste randuri mainile imi sunt inca reci dupa plimbarea de 10 minute pana la Easybox unde un colet cu pantaloni de iarna pentru Marius ma astepta de vreo 2-3 zile. Afara zapada scartaie sub talpi, strazile cartierului sunt absolut pustii si albe, iar gluga hanoracului nu a mai fost suficienta, am simtit nevoia sa o dublez si cu gluga de la geaca. Insa in vene imi curge inca soarele de pe Coasta Amalfi si sper ca perfuzia sa ma mai tina vreo 2-3 zile, desi sigur nu o sa dureze pana la urmatoarea repriza de caldura din Spania, din martie.

Napoli nu a fost niciodata pe lista mea scurta de locuri pe care voiam sa le vizitez, dar de cand aeroportul din Brasov si-a extins oferta, am zis sa profitam la maxim de orice destinatie. Zborul Brasov-Napoli oricum pare sa aiba zilele numarate si daca tot nu am petrecut un revelion la caldura, in Grecia, am zis sa iesim de sub plapuma de nori si ceata de acasa si sa facem o infuzie de soare pe Coasta Amalfi. Biletele le-am luat cu o zi inainte de plecare (da, cumva la supra-pret, dar stiam sigur ca vom avea 15 grade si soare glorios toata perioada), in rucsacurile de 30 l am pus cateva maruntisuri esentiale, dar loc a mai ramas, iar in ziua de Craciun, la ora 20, chemam un Bolt spre Aeroport.

Daca anul trecut, cand am procedat identic zburand spre Budapesta in ziua de Craciun avionul era 30% ocupat, acum era aproape plin, semn ca nu suntem singurii care cauta soarele si caldura.

Am dezbatut putin daca sa inchiriem sau nu o masina si pana la urma Radu a gasit o Lancia Ypsilon hybrid la 100 euro pentru 4 zile, iar cazarile le luam mereu de pe drum, de azi pe maine, in afara de prima, undeva fix langa aeroport.

Itinerariu nu aveam,  ci doar 4 zile in care sa ne facem plinul de soare si primavara, de mare, de inghetata si de pizza.

Soare in dar

In loc sa fac o dare de seama, pe zile, o sa impart experientele in 3 categorii: ce ne-a placut, ce nu ne-a placut si lucruri care au fost asa-si-asa.

Ne-au placut

Plajele din peninsula Sorrento unde trebuia sa mergi cate 45 min pe jos, cale de 500 m diferenta de nivel, ca sa ajungi intr-un golf pustiu. Sunt convinsa ca pustiu e doar acum in extra-sezon insa pentru noi asta e marea perfecta.

Toate pozele sunt facute pe poteca spre Fiordo di Crapolla,
500 m diferenta de nivel si 700 de trepte

Toata zona cu Agerola:

Nocelle, acel sat cocotat la 500 m altitudine, format din 100 de case, fara masini, cu alei inguste si detalii decorative faine.

Sentiero degli Dei pe care am fost doar eu cu Marius si pe care am ars-o in 2 ore

Cazarea din San Lazzaro (dar si satucele San Lazzaro si Bomerano).

Pizza mancata la o pizzerie locala din satul unde ne-am cazat in penultima seara.

Cafeaua si prajiturile de la una din patiseriile din acelasi sat.

   Sentiero degli Dei la apus 

San Lazzaro unde am avut o cazare faine,
am mancat o pizza autentica
si am inceput dimineata cu un mic-dejun tipic italian

View-ul de pe Coasta Amalfi cu toate satele asezate unele peste altele. Mi-au amintit cumva de acele Pueblos Blancos din Anadulsia, dar sunt sigura ca nu as vrea sa calc pe aici in sezon.

Ce nu ne-a placut

• Sorento. Aglomerat si comercial, puteam linistiti sa il omitem.
• Traficul si aglomeratia din zona de coasta (30 km la sud de Napoli)
• Mizeria de pe plajele aflate la sud de Napoli.

Despre curatenie nu discut caci stiam unde mergem si ce renume are zona cu Napoli care personal ni s-a parut chiar sub Sicilia la capitolul mizerie, gunoaie si cladiri. Dar repet, dupa experienta India pe mine nu ma mai poate impresiona aproape nimic. Si ca in orice alte zone murdare, murdaria apare acolo unde sunt multi oameni si reguli putine. Cum dispar oamenii din peisaj sau comunitatile devin mai mici, cum dispare si mizeria.

Ce a fost asa si asa:

La capitolul asa-si-asa as include destinatiile turistice precum Vezuviu si Pompei. Sunt locuri de vazut o data in viata, nu mai mult. Daca ar fi fost un concediu in 2, fara Marius, cu siguranta le-am fi evitat si am fi avut o abordare mult mai activa, cu bicicleta pe drumurile cu mai putin trafic, urcarea spre Vezuviu pe cursiera sau mtb si mult hike pe muntii de 1200-1400 m din Agerola. Insa, in 3, ne dorim ca orice calatorie sa fie si educativa, asa ca am bifat atat parcul arheologic Pompei (aici copiii platesc un bilet modic), cat si Vezuviu, unde baile de multime sunt garantate. Insa prea multi vulcani in Europa continentala nu poti sa vezi, asa ca faci geografie cu ce ai la oferta.

Craterul Vezuviului chiar fumega prin cateva fisuri si mirosul de sulf era la tot pasul

Pentru Napoli nu am avut decat vreo 5-6 ore. Eu am sfarsit intr-o cafenea linistita din centru unde am lucrat vreo 2 ore, dar baietii m-au asigurat ca in oras se puteau face lejer bai de multime. Gunoi si glamour la tot pasul si un transport in comun neregulat si aglomerat. Daca ajungeti totusi in Napoli si nu vreti sa mergeti pe varianta mainstream numita Aliexpress (shuttle-ul spre aeroport), lasati-va timp suficient (si aici zic min 2h inainte de ora la care trebuie sa fiti in aeroport), nu de alta, dar noi era sa pierdem avionul. Noroc cu italienii si experientele umane. 

In orice caz, prima experienta cu Amalfi a fost una pozitiva, asa ca o reintoarcere nu este exclusa, nu de alta, dar mai sunt cateva sit-uri Unesco de vizitat, pizzerii locale de descoperit si soare in dar de primit.

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Norvegia e si despre mare si locuri idilice pe coasta

Avand in vedere ca in Norvegia de coasta muntii si marea merg mana in mana, ne-am adaptat si noi si dupa 3 zile de munte, am mers sa ne bagam si noi picioarele in Marea Nordului.

Bine, baietii au inceput inca de la Andalses, cand aseara au facut o prima baie infrigurata in apa de 14.5 grade. Pe mine nu m-au convins, dar erau cativa oameni care pareau sa aprecieze apa rece, printre care si 2 nemtoaice care faceau van life si care l-au incurajat pe Marius sa intre in apa.

3 septembrie- Alesund beach hike

La Alesund in schimb am gasit soare si o apa cu 0.3 grade mai calda. Mi-a placut mult plaja de acolo, micuta, cu putin nisip, cu multa iarba tunsa stil gazon, cu bancute si mese. Cat timp baietii se scaldau, eu merg sa explorez locurile si ochiul nu ma insala, caci gasesc cu usurinta un luminis cu o banca si cu loc exact pentru cele 2 corturi ale noastre.

Apoi plecam cu totii sa exploram stancile din zona, care ascund tot felul de mici comori precum alge care se misca in functie de curent, scoici lipite de stanci si in ochiurile de apa lasate in urma de flux/ reflux, niste moluste rosii - grena pline de apa. In plus mai e  si un fel de parc natural, plecand de la niste tunuri abandonate pe acolo, continand un loc de joaca pentru copii si alte atractii cu care ne ocupam jumatate de zi.

Atmosfera de vacanta pe plaja din Alesund. Copiii erau nemti si francezi

Un alt loc de cort reusit

4 septembrie - Alesund si Acvariul atlantic

Dimineata ploaia incepe la fix dupa ce strangem calabalacul si ajungem la masina. Cum toate chestiile interesante de la Acvariu incep dupa ora 13, ne adaptam si incepem dimineata cu o plimbare prin Alesund. E frig stam cu gecile pe noi, hoinarind prin oras cat sa treaca dimineata.

Cum nu ai prea multe drumetii de facut in zona, decidem ca merita sa intram cu totii la acvariu si a fost fara indoiala o decizie inteleapta. Pe langa organizare, interactivitate, jocuri, aplicatii practice, pestii atragatori etc, daca il vizitati dupa-amiaza prindeti si programele de hranire la pestii atlantici din acvariu (unde un scafandru face spectacol dand de mancare la pesti), la vidre, pinguini si foci. Si nu e vorba de o simpla procedura in care un angajat al acvariului arunca niste mancare in apa, ci de un mic spectacol in sine, in care pe langa hranire se spun povesti despre viata acelor animale (cele din captivitate dar si cele din mediul natural, despre povestea fiecarui membru din acvariu, temperamentul lor etc). Asta se intampla evident in norvegiana si engleza, angajatii interactionand in egala masura cu animalele si cu vizitatorii 

Pe seara ne mutam din nou in Andalsnes, pentru ca tot acolo pare sa fie cea mai buna vreme si dormim la locul nostru de langa plaja.

5 septembrie- Rampstreken (Andalsnes)

Sentimentul de sfarsit de vacanta pluteste deja in aer. Marius cu siguranta tanjeste deja dupa socializare si copii. Eu tanjesc dupa mai multe zile in tara asta faina si pline de experiente.

Facem o ultima drumetie la un punct de belvedere situat la 500 m deasupra orasului, traseu care se strecoara pe o poteca abrupta, cu radacini si trepte de piatra slefuite de serpasi. Norvegienii se mandresc cu multe trasee de acest gen, dand impresia ca au angajat echipe intregi de serpasi ca sa le imblanzeasca muntii de piatra.

Radu gaseste metoda ideala sa il motiveze pe Marius sa urce. Ii da ceasul lui si il pune sa faca lap-uri legat de durata in care va reusi sa urce  elevatii variabile intre 30 si 50 m diferenta de nivel, iar noi facem pariuri, incercand sa estimam mereu timpul fie prea mult ca sa il motivam, fie putin cam optimist, ca sa il motivam sa se depaseasca.

In orice caz, se strange un antrenament bun pentru MPC kids.

Cu energia consumata, luam kilometrii sub roti si usor, usor, intram in zona plictisitoare a Norvegiei.

6 septembrie- Scurta tura de canoe in Suedia

In incercarea de a face drumul de intoarcere catre Malmo cat mai "digerabil", noi adultii ne-am gandit sa facem o oprire in Suedia pentru o plimbare cu canoe. Genul acesta de experienta era oricum pe lista noastra, iar pretul pentru o canoe de 3 persoane era foarte ok comparativ cu pretul pentru 2 caiace. In Norvegia nici gand sa gasim un canoe, acolo genul acesta de ambarcatiune nu pare sa fie populara, caiacul fiind "rege". Dar in Suedia optiunile sunt mai ample, avem de ales intre SUP, caiac si canoe. 

Seara anterioara o petrecem la niste adaposturi de pe o insula pe care se ajungea pe o poteca de lemn iar nimerirea locurilor pe intuneric a prespus o doza buna de necunoscut. Locul a fost fara indoiala original, si provocarea serii a fost sa ridic cortul nostru Quechua Quick Hiker caruia ii trebuie cuie pentru ancorare intr-un adapost cu podea de lemn, dar paianjenii de peste tot si tantarii aferenti combinatiei de balta si padure nu mi-au dat prea multe optiuni.

In cort, protejati de insecte am dormit chiar bine si am plecat inainte ca centrul de vizitare din apropiere sa se deschida, astfel incat prezenta noastra a trecut aproape neobservata.

Am mai condus vreo 2 ore pana la centrul de inchirieri, dar la fata locului problema s-a dovedit aceea ca noi am ales canoe, Marius voia caiac, de unde motiv de tantrum si oricat ne-am sucit in barca aia nu am reusit sa ne intelegem. Insa am gasit un loc idilic de cort in Suedia, ca macar seara sa fie cum trebuie si sa spele nervii de peste zi.

Ultima zi avea sa fie dedicata Muzeului Tehnic din Malmo, un muzeu pe care vi-l recomand pentru copii, avand in vedere ca intrarea e doar 30 lei pentru adult, iar copiii au accesul gratis.

Vacanta se sfarseste in acelasi hotel de langa aeroport unde am reusit sa facem prima sauna in 3. Nu de alta, dar in Romania si prin tarile limitrofe, nu ai nicio sansa sa ii faci pe oameni sa inteleaga ca sauna nu o sa faca rau unui copil sanatos de 8 ani, nu de alta, dar altfel totii copiii din tarile nordice si din Germania ar fi deja pe duca.

Cum am terminat deja cartea "Cei ce sunt iubiti" (pe care o si recomand, nu va lasati mintiti de titlul ei, nu este o poveste siropoasa de amor), iar revista din avion e complet neinteresanta,  gandurile hoinaresc in 2 directii: in ce format si mai ales cand ma voi intoarce in Norvegia. Stiu deja ca vom reveni alaturi de Marius, dar parca eu as tanji dupa o tura solo, cu Radu sau cu prietenii. Si deja mi-e frica sa nu o iau pe urma finilor nostrii, Monica si Stefan, care au facut o mica obsesie cu Norvegia. Nu de alta, dar lumea e mare si sunt multe locuri de vizitatat si multe lucruri de experimentat.

Foto by Radu

Citeste mai departe...