Pelion si Olimp

Dupa ce ne-am facut plinul de plaja in Sithonia, ne-am continuat explorarea cu Pelionul. Aici, vantul care a batut constant dinspre est nu ne-a lasat sa ajungem la plajele de carti postale si a trebuit sa ne multumim cu cele mai linistite ce dadeau spre golful Pagasetic. Chiar si asa, am pus Pelionul pe lista "de revenit", fiind impletirea perfecta intre munte si mare. Cu un varf de 1600 m inaltime, cu drumuri croite de-a coasta, in sus si in jos, legand sate de piatra, cu marea de-o parte si de alta, Pelionul are ceva de oferit pentru toate gusturile. Iar acum, la final de octombrie, simteam ca traiesc in doua lumi paralele. Lumea verii, cu fiecare drum la mare, cu fiecare minut petrecut in mijlocul zilei la soare, cu caldura pe care o simteai cand erai pe SUP in larg si lumea toamnei, cu foioasele ce imbracau dealurile din spatele plajelor, cu linistea satelor prin care treceai, unde cateii sedeau tolaniti in mijlocul soselei si te urmareau furiosi si deranjati ca le-ai tulburat leneveala si mai ales cu seara ce cadea repede si cerea cel putin o foita de vant pe coborarile rapide de pe drumurile ce se pravaleau spre mare.

Ultima noastra oprire a fost Olimpul. Si aici vom reveni, desi cu siguranta nu pentru plaja. Din nou, eu m-am bucurat de bicicleta pe 2 drumuri pustii si faine, aflate in plina toamna, iar peste 2 ani speram sa putem combina un trekking de cateva zile cu Marius, cu plaja si baie, cat sa ne iasa o vacanta pentru toate gusturile.

Un lucru pe care l-am remarcat la finalul celor 10 zile in Grecia a fost legat de faptul ca in tot acest interval nu a scartait nimic, nu a batut nimic la mine insami. Desi fara sa exageram cu efortul, au fost zile din acelea bune in care corpul merge ca uns, in care ai energie de dimineata si pana seara si te simti cam ca la 20+ de ani. Acasa, la vremea asta, stau cu pumnul de vitamine toata iarna si cu doze mari de vitamina D. In soarele de octombrie al Greciei, la cele 20 de grade, parca am intinerit cu vreo 15 ani. De unde si confirmarea ca eu cand ies la pensie o sa ma mut 3 luni pe ani in tarile calde. Preferabil Andalusia, ca sa poti sa le vorbesti si limba, pentru ca capitolul stare de bine, nimic nu se compara cu soarele si caldura.

Un SUP e mana un fel de colac de salvare pentru zilele acelea cu apa nemiscata

O plaja neinteresanta, la sud de Volos, aproape de cazare. Faina pentru ca era pustie

Apa din golful Pagasetic era ireal de linistita, la orice ora

Din avantajele peninsulei, dimineata poti face baie la rasarit, seara la apus

O patiserie premium din Volos, unde am batut poteca

Am avut o zi de semi-ploaie, umpluta cu tratatii culinare in Volos. Apusul venea la pachet cu cina

Explorand, pe rand, Pelionul montan

Mutati in Olimp, am luat la rand drumurile ce mergeau spre munte

Tot aici am intalnit si toamna, venita pe bune

Intre timp, la malul marii, pe plajele pustii, distractia era in toi. Astazi nu a mai fost nevoie de SUP

Citeste mai departe...

In cautarea Greciei din cartile postale

Grecia din cartile postale nu are oameni, ci doar plaje perfecte. Golfuri, cu apa turcoaz, pomisori in fundal, poate un apus de soare sau un rasarit spectaculos. Probabil ca multi tanjesc la o asemenea idila cu Grecia si concediul lor, dar sfarsesc pe o plaja aglomerata, concurand pe locuri de parcare, cazari si mese libere la terase.  Eu nu voiam sa vad fata asta de Mamaia si Costinesti a Greciei, asa ca un concediu la final de octombrie parea cea mai buna perioada pentru a incepe o idila cu marea de aici. Daca nici in off-season nu ne iese, in alt moment al anului nu trag nadejde...

Un rasarit vazut de la un Nordis local

Vara 2.0 incepe pentru noi dupa ce ocolim Salonicul si tot urmarim cu privirea cum creste temperatura afisata de termometrul de pe bord.

Satui de drum, debarcam pe prima plaja de langa Nikiti, o plaja ca oricare alta, insa temperaturile de tricou si pustiul din jur compenseaza.

Din acest punct, pentru urmatoarele zile, vom incepe literalmente un program intensiv de cautat plaje faine si o rutina, care cel putin pentru baieti insemna trezit de voie, dar de regula inainte sa se lumineze, mancat la soare, cautat plaja noua, baie, SUP, nisip toate repetate de mai multe ori, schimbat eventual plaja pentru dupa-amiaza, gasit loc de cort, mancat de seara in temperaturi de primavara, si cum totusi la final de octombrie noaptea vine devreme, campionate intregi de Super Macao. La asta eu am mai adaugat si cateva ture oarecum neinteresante de bicicleta, asta pentru ca eu sunt o zodie de pamant, iar apa prea adanca e doar tolerata in viata mea, niciodata pe deplin acceptata. Ne-am mutat asadar zi de zi, mai intai putin mai la sud, iar apoi putin mai la nord, dand ocol peninsulei, din plaja in plaja.

Am dormit 2 nopti cu cortul la Porto Kufo, aproape pe plaja, am dormit o alta noapte la un Nordis local niciodata finalizat, am ajuns la plaje cu pietre si ne-am adancit picioarele in nisipul infinit de galben al Sithoniei. Eu am ajuns si pana la cel mai sudic punct, acolo unde marea linistita de pe vest se uneste cu marea zbuciumata de pe est. Am mers mereu manati de vant, cautand locuri in care sa fim protejati, golfuri si plaje oarecum inchise. Ne-am minunat de cat de curata, albastra si sarata e marea Egee, si am trait intr-un road trip continuu care noua ni se potriveste la fix.

Cum Radu pare sa aiba mai mult timp in perioada asta, jurnalele lui sunt ceva mai numeroase si mai detaliate, asa ca le las aici ca referinta:

Drumul spre Grecia

Ape turcoaz, apa negre fara fund si plaje pe masura

SUP, inghetata, inot si un apus peste drum de Athos

Iar photo credits merg tot la Radu.

Esuati pe prima felie de plaja gasita in Nikiti, pustie si calda

Halatul asta de baie de la Lidl, luat in ultimul moment, a facut senzatie

Singura tura de bicicleta in 3

Post card view

Esuati pentru o zi si 2  nopti la Porto Kufo

Sa gatesti si sa mananci pe malul marii am facut de prea putine ori

Un loc perfect de petrecut noaptea. In 30 min, in cadru va aparea si un cort

Activitatile nocturne, mai ales cand noaptea vine la ora 18, au fost cititul si Super Macao

Marius si-a petrecut dimineata la Porto Kufo asistand niste pescari.
Anul urmator trebuie sa avem si undita la noi.
Acum am scapat doar cu un troller pentru scoala :D .

Porto Kufo e ideal pentru SUP si baietii profita

Cat timp baietii sunt in larg, eu ma ducc pana la capul Sithonia acolo  unde marea linistita se 
igana cu cea agitata.

 

Din motive de vant, am schimbat malul peninsulei 

Si am nimerit total intamplator, la alte plaje faine, de data asta cu Athos-ul in fundal

Pentru seara asta, ne-am lasat inspirati de Park4Night si am sfarsit la un Nordis local

Daca seara am intrat repede in cort, dimineata am petrecut-o in tihna

Breakfast with a view

In aceasta ultima zi din Sithonia, baietii fac ce stiu mai bine- pornesc in cautarea plajelor perfecte,
cat timp eu invart pedala pe niste drumuri complet neinteresante

Peste tot apa era ireala, dar in golul acesta, aproape ca mi se facea rau cand ma uitam in jos de pe SUP

Citeste mai departe...

Mangart - one small family adventure

Mangart a fost primul meu contact cu Triglav-ul si a fost uau la prima vedere, devenind "ok" dupa ce am revazut Dolomitii. 

Triglav-ul nici macar nu era pe lista ca destinatie de concediu pentru anul acesta, dar vremea ploioasa anuntata pentru Dolomiti ne-a convins sa economisim 2-3 ore din drumul spre Cortina si sa ne oprim in Triglav. 

Aici, activitatile au variat intre sesiuni de vegetat dupa o noapte intreaga de condus, ture de bicicleta, plimbari pe la raurile cu apa ireal de albastra si o aventura de o zi, in 3, un fel de bike-climb-bike adaptat la varsta de 6, spre si pe Mangart, un var de pe granita dintre Slovenia si Italia.

Ce a fost inainte de Mangart

Probabil ca  road cycling-ul nu e printre activitatile cu care as fi asociat Triglavul in mintea mea, insa la fata locului am constatat ca era plin de oameni pe cursiere si biciclete de gravel/ touring, multi mergand in regim de bikepacking.

Pasul Vrsic pe care l-am folosit ca poarta de intrare cu masina nu m-a impresionat cu nimic, datorita asfaltului prost, drumului ingust si acelor de par, de am si obosit cu Marius sa numar la serpentine.

Dar urcarea spre Mangart propusa de Radu chiar parea sa aibe potential, fiind pe un drum secundar, care se termina undeva in parcarea de la 2000 m.

Chiar si drumul principal spre Predel (un pas mai mic, auto, pe granita dintre Italia si Slovenia) mi-a placut, fiind liber si placut la pedalat in orele diminetii. 

Distractia principala a zilei era insa urcarea de 9 km cu 900 m elevatie pe un drum cu taxa pentru masini si motociclisti, construit de armata italiana in al doilea razboi mondial. Istoria a facut insa ca in zilele noastre, Slovenia sa se laude cu el, ca fiind cel mai inalt drum din tara. La drum au lucrat cam 500 de oameni, timp de 6 luni, impartiti in echipe de 10 oameni, fiecare avand asignat un anumit segment de drum si lucrand simultan la toate segmentele. Se lucra in schimburi de 12 ore, existau 2 linii de aprovizionare cu mancare si unelte si in general, din ce spun slovenii, moralul era sus. 

In ciuda gradientului mediu de 10% si a celui maxim de 22%, drumul e chiar placut cu rapoartele potrivite, traversand etaje succesive de vegetatie de la padurea de foioase umbroasa si racoroasa, trecand prin padurea de zade ce miroase a rasina incinsa la orele amiezii si terminand in zona golului alpin, acolo unde se deschid perspective largi in jurul varfurilor din jur. 

Am intrat pe drum in ritm de zona 2,  pierduta in ganduri diverse. In primul kilometru ma depasesc 3 baieti pe curisera, ce nu au insa un ritm imposibil si decid sa incerc sa ma tin de ei, in speranta ca acest efort punctual de zona 4 ma va scoate din letargie. 

Ac de par dupa ac de par suntem acolo, intr-o cursa nevorbita de-a soarecele si pisica, pana pe la 1600 m, cand impulsionata de soare si de dorinta de a iesi mai repede in locuri deschise, apas mai cu ravna pedala si ma despart de ei. Incerc sa ma gandesc care ar fi cea mai buna strategie sa revin aici si cu Marius si sa facem drumul asta in coborare, cat sa ne bucuram de fiecare viraj.

Mangart - one small family adventure

Cand am fost ieri cu bicicleta spre Mangart nu ma asteptam sa revenim chiar a doua zi, si cu siguranta, nu la hike. In imaginatia mea, o invarteala cu bicicleta pe platou plus coborarea spre Predel aveau sa fie suficiente si nici nu mi-a dat prin cap sa citesc cum se poate ajunge pe varful cel fotogenic, din doua motive:

1. Nu mai urcam a doua oara pe aici, pe bicicleta, pentru ca mai sunt si alte drumuri faine de descoperit. 

2. Nu credeam ca ar exista ceva poteca abordabila pentru un copil de 6 ani care sa duca pana pe varf, iar via ferrata aferenta nu era pentru incepatori. 

Insa Radu a fost de data asta mai bine documentat si mi-a trimis un link de pe summitpost cu ruta clasica italiana, un traseu de drumetie, de dificultate moderata, ce mergea pe fata italiana a varfului, invizibila de pe partea slovena. Dificultate moderata, dar echipat cu cabluri, 2-3 ore de urcat. O descriere sumara, care ma face sa fiu prevazatoare si sa indes in rucsac de toate. Echipament de via ferrata pentru Marius, apa, mancare, haine si tot ce crezi ca iti trebuie pentru o zi de hike la 2500 m. Si evident, fara nicio siguranta ca o sa ne iasa planul, mai ales ca experienta lui Marius pe trasee la peste 2000 m si cu expunere e egala cu 0. De fapt, daca ma gandesc bine, nu cred ca a avut niciodata ocazia sa treaca de 2000 m pana acum...

Masina  o lasam cu mult noroc intr-o margine de parcare si cum pana la inceputul traseului era mult de mers, ne folosim de bicicletele pe care le-am carat constiinciosi pe masina tot concediul. Sufa e si ea in functiune, ca sa economisim la maxim efortul copilului, avand in vedere ca se anunta  o zi destul de lunga. La capatul drumului pe care atat eu cat si Radu il cunoastem bine din turele anterioare de pe aici, legam bicicletele de o balustrada de lemn si incepem partea de hike.

Varful e chiar cel din spatele nostru, dar traseul e pe partea care nu e vizibila in foto

Urcarea merge surpinzator de bine, Marius avand libertate totala de miscare, iar pana la sectiunea de cabluri, era precum un ied pe toate pietrele si grohotosurile. Catararea la deal fiind elementara, am preferat sa merg in spatele sau si doar sa il ghidez la nevoie, iar sectiunea de cabluri i- a captat atentia in totalitate si a facut ca oboseala perceputa sa fie mult sub realitate 

Mai intai sa tot fie 30 min de hike simplu, pana in saua din fundal, apoi urmeaza catararea

Varful este destul de aglomerat pentru gusturile noastre, avand in vedere ca aici ajungeau si cei care abordau ruta slovena si tocmai ieseau din via ferrata, dar ne gasim si noi un loc la soare si ferit de vant unde sa mancam si sa il echipez pe Marius de coborare, cu ham si lonja de autoasigurare. Un kit de via ferrata nu are sens din 2 motive:

• Cu cateva exceptii expunerea nu este insemnata, lanturile fiind mai mult pentru siguranta.
• Majoritatea sistemelor pentru via ferrata de pe piata sunt pentru persoane de peste 40 kg, la cele 20 kg ale lui Marius fiind doar greutate inutila. Tocmai din acest motiv car in rucsac si o semi- coarda de 20 m, cu care sa il asiguram la nevoie.

Cel mai greu merg primii 200m diferenta de nivel, care sunt cumva prapastiosi, pe o poteca impartita in multe fire, ce tese versantul nordic. Marius e obosit psihic. Ii recunosc starea, similara cu cea de pe Horoabe si casc si mai mult ochii la ce face, crescand doza de ajutor oferita. Incerc sa nu mai repet greseala de pe Horoabe si ii propun sa doarma, dar nu reuseste, caci acum e deja mare si are nevoie de conditii perfecte pentru asta. 

Inainte de sectiunea asta de lanturi am facut o pauza de zahar

Si dupa zahar, toata coborarea a mers snur

Asa ca dupa 10 minute de pauza, bagam zahar, cat sa ii tin concentrarea si energia sus pentru partea de cabluri. Care merge foarte bine, cu mult peste asteptari. E incredibil ce pot face niste viermisori Haribo la timpul potrivit. Bucata pana la bicicletele parcate la 2100 m merge intr-o alergare usoara si iata ca asa punem punct si primului traseu mai serios din Alpi, dar si sejurului din Slovenia. In ciuda ploii, ne cheama Dolomitii. 

Foto by Radu

Citeste mai departe...