Brumar si Ningau de Brasov 2017

Joi 2 nov. Oradea & Baile Felix

Incerc sa adorm lasandu-ma leganata de trenul ce isi continua impasibil drumul spre capatul tarii. E ora mea normala de somn, leganatul pe sine imi prieste mereu, si totusi gandurile nu vor sa plece la culcare. Orice drum la cuseta, cumva si datorita faptului ca nu au fost multe, imi aduce inevitabil aminte de primul. Ma revad copila de 7 ani, plecand o luna intreaga cu bunica spre o alta tara, un loc unde nici macar nu se (mai) vorbea (si acum cu atat mai putin) romaneste, spre prima experienta a strainatatii si spre prima constientizare a singuratatii. Si acasa ma jucam deseori singura, dar fiind mereu pe langa ai mei, auzindu-i mereu ce vorbesc si intelegand asta, nu aveam acel sentiment de izolare cu care am facut pentru prima data cunostiinta la 7 ani.

Stau intinsa pe patul de mijloc al cusetei si incerc sa imi amintesc detalii din calatoria de atunci si poate sa o recompun din amintiri pe bunica. Stiam ca va veni la un moment dat si clipa in care voi vorbi la trecut despre ea, dar abia acum, dupa luni bune, pierderea incepe sa doara. E ca atunci cand te accidentezi si durerea izbucneste dupa ce trece efectul adrenalinei. Am sa mai scriu despre bunica, am multe lucruri in minte si vreau sa le pun pe hartie cat sunt vii si colorate. 

Ma revad asadar copil de 7 ani, culcata de bunica la ceas de seara, asa cum orice bunic isi culca nepotul. Pe langa opririle in vama ori controlul pasapoartelor, ineditul calatoriei ma face sa ma trezesc des, mereu cu aceesi imagine sub ochi. Lumini scurgandu-se pe langa fereastra, bunica stand asezata, la picioarele mele, cu spatele drept, inconjurata de bagaje si asteptand parca nelovita de somn sau de plictis sosirea la destinatie. Pe atunci nici nu mi-a trecut prin minte sa ii spun sa doarma cu mine, dar cu mintea de acum, stiu ca s-ar fi intins doar langa mine, ca sa ma linisteasca, fara sa puna geana pe geana. Prezenta ei imobila, ca de strajer, imi dadea insa suficienta siguranta cat sa nu ii caut apropierea calda a trupurilor inghesuite pe patul ingust al cusetei. 

Privind acum retrospectiv nu pot sa nu ma intreb ce a insemnat aceasta calatorie a mea pentru intrega familie: pentru bunica, ce isi lua totusi responsabilitatea unui copil, pentru parintii mei, care se desparteau pentru prima data de mine pe o perioada atat de lunga, ce pregatire logistica a fost in spate, cu cat timp inainte s-au luat biletele de la agentia din Brezoianu, cum o fi cerut bunica express loc jos, ca doar era cu copilul si mai ales la ce s-o fi gandit bunica in toata acea noapte lunga. Ce amestec de amintiri din copilarie, dureri din tinerete, suferinte ale maturitatii si griji ale batranetii i-au umplut orele. Pe atunci bunica parea inca puternica si neobosita, calculul mental spune ca avea insa deja 67 de ani, o varsta la care eu inca nici nu ma imaginez. 

Acum calatoresc singura, purtand imaginile de acum 25 de ani doar in gand, cu un simplu rucsac pus la picioare si amestecand in minte chipuri ale bunicii din diverse perioade, care incep parca totusi sa se amestece usor, usor. Amestec in minte fotografii, cu amintiri si cu imaginile de pe urma cand fiecare an, fiecare luna si la final fiecare zi atarnau parca mai greu. Abdomenul mi se contracta de cateva ori si stiu ca nu va mai dura mult pana cand primele lacrimi se vor ivi in coltul ochiului ce nu le va putea tine, se vor desprinde mari, calde si sarate, vor poposi putin pe buze, doar cat sa le simt gustul si se vor rostogoli mai apoi pe perna. Pana dimineata nu va mai ramane insa nicio urma. Fata de perna se va usca oricum si va fi predata insotitorului de vagon impreuna cu restul asternutului, masina de spalat industriala in care va ajunge si inalbitorul folosit urmand sa stearga toate urmele. Doar randurile acestea vor mai aminti peste timp de gandurile incurcate dintr-o seara in care somnul ma ocoleste.

Sambata - Duminica 4-5 nov

Mai mult de o zi nu mi-a trebuit sa imi dau seama ca Baile nu sunt (inca) de mine. Cu inotul nu sunt prietena (cred ca dintre toate sporturile pe care le-am incercat, la inot sunt cel mai departe sa se prinda ceva de bine, si recunosc ca nu simt nicio atractie spre sporturile de apa), iar sa stau in apa calda e atat de plictisitor pentru o persoana outdoor ca mine, incat dupa o dimineata de cloceala, am hotarat ca imi voi gasi activitati mai interesante pentru zilele urmatoare. Baile Felix sunt compuse din 2 strazi alungite, pe care le strabati la pas in 10 minute dintr-o parte in alta.. Si oricum nu ai ce sa vezi. Pensiuni obscure, hoteluri comuniste, cateva terase si un bazar. Nimic care sa imi starneasca interesul. Noroc cu padurea. O padure batrana careia ii dai ocol in 7-8 km si inca una, tanara, la Baile 1Mai, separate de maxim 2 km pe camp si de strazile linistite ale satului Hales.

Sambata alerg cu Radu in padurea de langa Felix. Duminica alerg singura pe traseul de la Thermal Trail Race. Ambele sunt alergari matinale, cand potecile sunt goale, roua ce sticleste pe iarba scurta a campului sparge parca cu lucirile ei ceata diminetii, in timp ce prin locurile umbrite bruma mai poposeste inca. Imi plac ambele paduri si in afara de covorul gros de frunze sunt atat de diferite. Cea de langa Felix e cuprinsa de toamna, goala sus, plina de trunchiuri rare la mijloc si bogata in frunze jos. Cea de la 1 Mai e o padure tanara, cu mult lastaris ramas inca verde si cu o atmosfera nedefinita de nu stii daca e sfrasit de toamna sau inceput de primavara. Ambele alergari mi-au cazut foarte bine!

Date si track-uri: Baile Felix run si Thermal Trail Race 

Prin padurea tanara de la Thermal Trail Race

Una din liniile drepte ale padurii de langa Baile Felix

Pasajul Vulturul Negru

Oradea, Piata Unirii

Ultima inghetata pe anul asta

Miercuri 8 nov - Zwift Workout Preparation for Sweetspot
Momentan, dintre toate activitatile sportive pe care le fac, efortul relativ constant si de angajament de pe cursiera imi place cel mai mult. Chiar daca cursiera nu ma poate duce prin locuri foarte salbatice, imi place pedalatul rotund, sentimentul de corp muncit de la final, dar si recuperarea mult mai rapida decat dupa alergare. Sper ca din ianuarie sa ma pun mai bine cu burta pe carte (a se citi cu picioarele in pedale si fundul pe sa) ca sa nu ies prea sifonata din iarna asta la capitolul conditie fizica specifica.

Date: aici  

Vineri 10 nov- Zwift Group Tri Workout - 8 x 3 min hill, 50 rpm

Asta a fost un workout suprinzator de usor pentru mine, obisnuita sa pedalez cu o cadenta mai mica de 90 rpm.

Date: aici

Marti 14 nov- Thrill si Pilates

Cum ma tot supara spatele in ultima vreme, se exclude cam orice workout complicat, asa ca ma duc la ceva soft- Pilates. Nu e rau. Raman apoi si la ceva clasa mai variata numita Thrill. Daca la Pilates sala era plina, la Thrill am fost 3 persoane.

Date: aici

Miercuri 15 nov- Alergarea de miercuri seara cu Intersport Brasov

Andrei merge, asa ca ma duc si eu sa vad care treaba, intuind ca se vor forma mai multe grupulete si ma voi lipi si eu de unul care sa ma scoata putin din zona de confort. Socoteala mea da cu virgula la fata locului, caci alergam usurel si putin (cred ca s-au strans cam 6 km) intercalati astfel: incalzire statica, alergare de incalzire, scoala alergarii, alergare, stretching. Dupa mergem la Andrei si Claudia si punem de o masa in 5.

Date si track: aici

Joi 16 nov - Trebuia sa fie Zwift FTP x 15 min, dar a iesit mai mult un sweetspot

Nu mi-a iesit deloc sa stau 15 min la FTP. Nici in primul, si cu atat mai putin in al doilea interval.

Date: aici

Vineri 17 nov - Seara de vineri la Curmatura

Seara asta e planificata de acum mai bine de o saptamana. O urcare noctura la Curmatura, o mica ratacira, un ceai si o ciorba la cabana si o coborare tarzie au marcat inceputul weekendului. Am fura startul, cum s-ar zice.

Date si track: aici

Monica, Radu si Pisica

Eu sunt o diva, te rog. Doar nu te astepti sa stau la poza, pana faci tu manual focus?

Pana la urma au facut, temporar, pace

Ii cam ploua in gura

Sambata 18 nov- Poteci noi prin spatele casei, alergare Postavaru

Pentru ca vremea se anunta ploioasa weekendul acesta, nu intra nimic mai mult de o alergare prin Postvaru, alaturi de Radu, pe poteci majoritar noi, terminata cu o shaorma "La Turcu'" (recomandarea lui Andrei).

Date si track: aici

Duminica 19 nov - Plimbarea de seara cu ursii

O tura scurta pe Tampa si o coborare la frontala. Date si track: aici

Pe poteca Curmaturii

Intre doua vacante (Maroc si schi in Austria), decembrie e o luna scurta. Doua saptamani si un singur weekend pe langa casa.

Miercuri 13 decembrie- Barre fitness si Indoor rowing

Dupa ce luni am dormit pe saturate, iar marti am desfacut bagaje, miercuri incepem sa ne reintram in ritmul de Brasov si merg la sala. Clasa de barre si ceva indoor rowing inainte si dupa. Durerea de spate incepe sa revina.

Date: aici

Joi 14 decembrie -Zwift Workout

Cand am vazut planul de intervale pentru acest antrenament, am zis ca va fi usor si plictisitor. 4 seturi de 3 intrervalele de 3 minute la 95% FTP nu pareau nimic provocator. Cat m-am inselat...Dupa primele 2 seturi deja il intrebam pe Radu daca nu vrea sa inceapa mai devreme. Chichita era cadenta. Intervalele alternau: 50 rpm cu 110 rpm. Si intervalele de 110 rpm mi se pareau groaznice, pentru ca eu ma simt confortabil (si simt ca dau randament) la 80-85 rpm. Dar asa cum m-a luminat Radu, structura asta de intervale era gandita pur si simplu pentru a te scoate din zona de confort. Si i-a reusit cu varf si indesat. 

Date: aici

Vineri 15 decembrie- Cand pufoaica dusa la curatat te scoate afara din casa

Sincer nu aveam niciun chef de alergat, insa trebuia oricum sa ma duc sa iau gecile de puf de la curatat, asa ca fara pic de convingere m-am mobilizat pentru o alergare anemica pana in Coresi, cumva determinata si de temperaturile placute, cu care nu ma voi mai intalni pana in martie.

A iesit o alergare lesinata pe care merita sa o uit cat mai repede.

Date: aici

Sambata 16 decembrie - Piatra Mare

Vremea urmeaza sa se strice la finalul zilei, asa ca trebuie sa profitam si sa iesim undeva din casa. Alegem o tura de plimbare in Piatra Mare alaturi de Cristi, Raluca si Muha, cu povesti despre caldurosul Maroc, ciorba de legume si ceai la cabana cu muscate vesnic inflorite si cu un vant nebun dimineata, ce s-a potolit pe la 12.00 si ne-a lasat sa urcam pe varf. Plafonul de nori jos, spart totusi de cateva raze galbui, Bucegiul ascuns in pacla, contrastand puternic cu restul muntilor mai mici luminosi si deja albi, creeaza o atmosfera faina pe care aparatul reuseste doar in parte sa o suprinda. Coborarea pe la 7 Scari merge repede si incheiem o tura tihnita cu shopping salbatic in supermarketurile din Brasov, cat sa evitam nebunia din magazine, previzibila pentru saptamana urmatoare.

Date: aici

Bucegiul si norul cel futunos

Plafon jos

Duminica 17 decembrie- Sala

Peste noapte a nins anemic, insa grosul se anunta sa vina in timpul zilei. Plecam devreme de acasa, bucurosi ca nu trebuie sa dezapezim masina. Programul de azi e simplu: ceva sala si ceva sauna si apoi alte treburi organizatorice pe acasa, caci tocmai ce ne-am hotarat ca dam biciclitul in tarile calde pe un schi in Alpi. Macar avem un plan pentru sarbatori.

Date: aici

Duminica 23 -25 decembrie- Ski AU

Cum anul acesta cu 3 zile de concediu poti lega 10 zile libere, am lasat sarmalele, carnatii si lupta cu mesele intinse pentru un alt an mai sarac in zile libere si am luat calea Alpilor cu ale lor zapezi venite parca mai devreme fate de alti ani. Prima zi a fost o reacomodare cu schiul de partie, intr-o statiune aproape goala de langa Zell am See. 

Ziua de Craciun a adus cu ea o tura pe schiuri pe ghetar spre un varf de 3000 m -Granatspitze-  cu zapada buna si vizibilitate  pana la cele 3 Cime din Dolomiti.

Urcand spre Weissee

Pe urme bune, spre Granatspitze

Unii deja coboara

Desfocirea

Jurnal Radu

A doua zi de Craciun, din nou, schi de partie, de data asta in Saalbach. Un domeniu de +200 km de partie, din care am apucat sa exploram doar 25%.

Ajunul Craciunului pe partiile din Austria, cu valea acoperita de ceata

Urcarea spre Granatspitze

Ski de partie in Saalbach

Citeste mai departe...

Descoperind si Zahmer Kaiserul

<--Stripsenzahn (VI-), Totenkirchl-Sockel, Wilder Kaiser

15 zile s-au scurs printre degete. Ultima zi din concediu, va fi, cum altfel daca nu tot pe munte? In total 16 zile din care 15 pe munte...As lua o pauza, as pune capul pe perna de acasa, m-as intinde pe salteaua confortabila si as lasa racoarea diminetii sa ma inveleasca...Imi doresc linistea de acasa, dar cat timp? 2-5-7 zile? Si apoi imi voi dori sa plec din nou. Stiu asta! Chiar de m-as indopa cu munte, dupa o perioada de “digestie”, as ajunge sa visez din nou la tortul verde-alb-cenusiu. Prea rar mi s-a intamplat sa “dau pe afara” si nu o sa se intample acum. Nu, nu o sa merg cuminte asa cum imi sopteste sfatuitorul cel prudent de pe umarul drept. Nu, nu o sa merg la relanti sa nu cumva sa nu transpir....O sa transpir...De la inceput! Astazi plec urechea la sfatuitorul nebun de pe umarul stang si il aud doar pe el cand ma indeamna sa urc, sa urc, mai repede, mai alert. Pana sa ma trezesc am pus deja 200 de m intre mine si satul unde avem masina, motoarele sunt incinse la maxim ca doar sunt la trail running. Poate doar in mintea mea, caci alergarea lipseste din ecuatie pe poteca asta “in cap”! 700 m diferenta de nivel pana la cabana, 1h45 pe indicator, 52 de minute pentru mine. Mai pot? Ia zi, mai putem? Betele se arunca in sus, mana se prinde de cablu, piciorul calca sigur dupa atatea zile pe munte. Narile se dilata, corpul cere aer, plamanii vor aer, creierul vrea aer si totusi ar pastra si umbra copacilor, caci uite, platoul se apropie cu repeziciune si toate aceste vor fi pierdute. Ma uit la ceas si mai sunt 2 minute pana la timpul limita “auto-impus”. Daca la cabana ar fi finishul si as alerga poteca pe curba de nivel framanatata de copitele vacilor as ajunge la timp. Mai pot, mai exista inca speranta. Mai pot sa ii cer corpului meu sa faca ceva si el stie inca sa asculte. De departe, la trail running, urcarea mi se pare cea mai fascinanta. Dupa 600-1000 m, dupa o urcare abrupta in care nici macar o secunda nu ti-ai dat sa te opresti, cu momente in care simteai ca timpul se dilata si urcarea e interminabila si cu secundele ce treceau totusi atat de repede pe monitorul ceasului de la mana...si la final, cu vantul ce iti cutremura corpul transpirat si cu respiratia ampla pe care o ai atunci cand te opresti, necrezand nici tu ca s-a terminat si acum vei cobori. Dar eu nu cobor, ci pentru ca am timp, ma hotarasc sa urc la cabana de mai sus, pe un drum forestier batut de soare pe care il merg batraneste. Acum nu mai e Mike, acum e Claudia, care se taraste la deal pe drumurile forestiere. Sunt salvata cand de o banca, cand de un colt cu iarba si fiecare petec de umbra e motiv de pauza. 

Spre Kuftsein si satele din imprejurimi

In plus nu ma grabesc nicaieri. Mai am doar de coborat...Asta ii place lui Radu, mie doar ocazional...Totusi fiindca e finalul concediului, trebuie sa inchei epic si ar fi bine sa nu mai fac mofturi, da? Ca prin dealurile de pe langa Berlin cauti poteca cu lupa. Asa ca, hai sa coboram, cat de repede si de sigur putem. Hai sa o facem in stil mare! Totusi elanul mi se blocheaza in drumul forestier cand din nou faza “Claudia” revine si picioarele mele nu vor neam sa alerge pe drumul asta. Prudentul din dreapta imi spune ca avem timp suficient sa ajungem inapoi la masina inainte de ora de intalnire fixata cu Radu si ma hotarasc sa il ascult si pe el in tura asta pentru ca sfatuitorii mei sa nu se simta neglijati ori favorizati. Asa ca imi tarasc picioarele pe drumul lung, cautand cu ochii paraie bune de spalat. Din pacate toate sunt la distante apreciabile de masina asa ca sunt condamnata sa raman transpirata pana in Berlin, sa aduc noroiul de Alpi pana pe presul din fata casei...Si de mai vreau munte, as putea baga si bocancii in casa, sa miroasa a tranpiratie si sa lase in urma nisip de Dolomiti, dar nu o fac pentru ca ar “turba” colegul nostru de apartament! Muntele ramane al meu, al nostru, ne ramane in suflet si nu poate fi descris si impartasit in mai multe cuvinte decat a fost vreme buna, a fost frumos, am fost la catarat si la treking. Ce a fost ramane in noi si il purtam in suflet si in cuvintele din limba noastra. 

Si acum ma intind sa ma odihnesc, caci vacanta nu e pentru odihna (sau nu inca cel putin-si sper ca acest inca sa fie cat mai lung - in ani sau zeci de ani) si ma apuc sa visez cu ochii deschisi. Cand ai fost in paradis e greu sa te intorci la dealurile monotone de acasa si...si daca as sta un weekend intreg cu ochii in tavan, as vedea tot munti!

Foto by Radu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

• Detalii zona: Zahmer Kaiserul face parte din Kaisergebirge, aflandu-se la N de Wilder Kaiser. Este mai mic insa decat acesta, si prin dimensiuni si din punct de vedere al altitudinii, avand insa un profil asemanator.Cel mai inalt varf este Vordere Kesselschneid (2001m). Masivul este usor accesibil din Kufstein si din localitatile invecinate.

• Traseu: Oberndorf-->Ritzaualm-->Vorderkaiserfeldenhuette--811 (Ebbser Steig)-->Ebbserjagdhuette--> drum forestier-->Oberndorf

• Harta: Kompass, Kaisergebirge (1:50.000)

Citeste mai departe...

Stripsenzahn (VI-), Totenkirchl-Sockel, Wilder Kaiser

<--Via ferrata Les Meisules/Pößnecker Klettersteig (Sella, grad C/D)

Ca incheiere pentru concediul nostru de catarare alesesem un traseu, speram noi, frumos- Stripsenzahn. Ne reintorceam in Wilder Kaiser, in peretii sai de pe partea nordica unde este racoare chiar si in zilele caniculare. Cunoasteam deja zona, cunoasteam retragerea, iar traseul se anunta a fi cel mai greut de pana acum- o incununare frumoasa a unei jumatate de an in care chiar am iesit la catarat si in care am catarat din ce in ce mai bine. De acum ar fi trebuit sa mai fie concediu, de acum sa mai fie iesiri la trasee lungi, abia de acum incepe sa se simta cum cataram din ce in ce mai usor, mai sigur si mai natural.

Ultima data cu semicorzile in spate, ultima data pe concediul acesta si cine stie cat va mai dura
pana va mai fi o data urmatoare

Dupa principiul “sa fim in contratimp” ii lasam pe toti sa intre in trasee si noi ne facem de lucru la o faleza cu trasee mai scurte de (2-3 lungimi de coarda) unde urcam un traseu frumusel de fata de 2 l.c (5+ si respectiv 5) numit Gargamel si plecam abia mai tarziu spre intrarea in traseul vizat pentru azi.

Inaintea noastra tocmai se retrasese o echipa si deja ma incearca indoiala: daca VI- -ul de aici e atat de dificil incat nu o sa il pot trece nici macar cu subterfugii? Totusi nu e timp ca indoielile sa ma macine caci Radu pleaca deja in traseu, se misca cursiv, lungimea pare frumoasa, nu e niciun punct dificil, ajunge in regrupare si dintr-o data e randul meu...A fost prima data cand, odata ce am facut primul pas pe perete am uitat de toate: spaime, crux etc. Am catarat si atat. Si am catarat frumos si nu a fost nimic greu si am ajuns la fel de relaxata in regrupare ca si Radu, oftand totusi multumita ca ce a fost mai greu a fost chiar la inceput. Totusi traseul este superb. Extrem de diversificat: cu bucati de fata, cu mici travsersari, cu mici burti, vertical, ce sa mai, intr-un cuvant: de catarat.

Mi se pare incredibila zona in care am fost (atat Wilder Kaiser cat si Dolomititi) pentru ca incepand cu gradul 4 poti intalni portiuni verticale destul de lungi. La 4+ poti da de mici burti si poti avea lungimi sustinute in care sa cateri vertical 40 de m. Si sa ne intelegem, 4+ de la stanca nu are nimic de-a face cu scara de prize reprezentata de un 4+ la panou. Si daca in Romania, mai peste tot unde e greu poti fenta pasul folosindu-te de pitoane, aici nu merge. Trebuie sa cateri la liber gradul maxim al traseului, nu vei intalni spit ori piton la mijlocul surplombei etc. Trebuie pur si simplu sa dovedesti pasul cu asigurarea sub tine, pentru ca nu poti trisa. De aceea recomand calduros o perioada de acomodare cu stanca si cu specificul zonei pentru ca fiecare sa isi evalueze capacitatile in raport cu specificul catararii de aici sau cu cea din Dolomiti.

Eu pot sa spun ca am gasit mai greu un traseu sau un pas de 5+ din Dolomiti decat unul din Wilder Kaiser. Asta pentru ca e alt specific. Aici prizele sunt variate si o bruma de tehnica stransa de la panou sau de la alte iesiri la escalada m-a ajutat. In Dolomiti, traseele sunt putin mai de forta, chiar si in lungimile usoare poti avea pasaje lasate pe spate, iar surplombele...pe ele nu le-am dovedit prea usor caci putere n-am si parca in fata surplombei uitam tot ce am invatat! De fapt o treceam, si chiar repede fata de alte dati, dar nu mi-a ar fi iesit la liber, fara ajutorul si confortul psihic al faptului ca treceam pe acolo ca secund.

Ca sa revenim la traseul nostru, acesta este o incantare. Mi s-a parut cel mai frumos traseu catarat in acest concediu si ar fi fost magnific...daca nu as fi fost alergata din spate de o echipa...Capul de coarda era un neamt atipic din Bayer care vorbea mult si chiar si in Hochdeutsch. Asa ca in regrupari ne conversam periodic pentru ca omul urca precum rapidul. In principiu viteza mea si a lui Radu echivala cu viteza echipei de sub noi, doar caci capul lor se misca cu o viteza fantastica. Eh, ca era numai muschi, pachetel langa pachetel nu se mai pune, caci macar era de treaba...In penultima lungime, ii ofer sa plece imediat dupa Radu, fiind dispusa sa astept sa treaca si secundul lui, mai ales ca si eu si Radu ne gaseam in regrupari comode. Bineinteles ca ma refuza galant spunand ca secundul lui oricum e destul de obosit, ca pauzele mai lungi din regrupari ii prind chiar bine si ca oricum mai sunt 2 lungimi de coarda pana sus. Evident ca in mintea mea ma gandesc ca si eu sunt obosita, si eu as vrea o pauza dupa ce m-a alergat ca pe ogar pe traseu dar nu stiu sa o spun in germana asa ca imi bag picioarele in ei de papuci si plec mai departe, sa scot lungimea asta mai repede. Ultima lungime fost un horn...frumos, superb, de mers in diedru aproape de sus pana jos si desi am primit o jumatate de horn avans, la final urmaritorul meu imi sufla in ceafa si chiuia de bucurie, de frumos ce a fost traseu. Ma jur ca a fost frumos, dar era cu 25% mai frumos daca nu ma alergai pe el...Totusi pentru ca a fost baiat bun, blond, musculos, rebel, de parca era intr-o reclama de la Malboro cum statea acolo intre jnepeni, fuma Malboro si isi asigura secundul impartim frateste 3 ciocolatele, ca si asa am impartit si traseul.

In top, cu baiatul din reclama de la Malboro

Coboram pe ruta deja stiuta si deja stiu ca o sa revin aici... intr-o vara, intr-o nu stiu care vara, inaintea careia voi pune ceva conditie fizica pentru catarat caci mai sunt atatea si atatea trasee superbe de facut in zona. Iar cabana asta (Stripsenjochhaus), de la care poti vedea in aceeasi zi si rasaritul si apusul este de vis. Deh, un rege salbatic asa cum este acest munte (n.a wild= salbatic, Kaiser= conducator, rege, imparat) are nevoie de un ambient de vis si are pretentii inalte!

Continuarea seriei: Descoperind si Zahmer Kaiserul-->

Foto by Radu

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

• Stripsenzahn (VI-), 8 l.c. (in Totenkirchl Sockel)
• Detalii zona:
• Totenkirchl Sockel este un pilier aflat in fata peretelui Totenkirchl). 
• O imagine puteti gasi aici. Soclul se gaseste in centrul imaginii, muchia fiind acoperita in proportie de 75% cu jnepeni iar in stanga este marginit de cateva petice de zapada. 
• "Soclul" are 4 mari avantaje: 
• apropiere scurta si clara
• retragere facila
• lungime potrivita (cam 300 m)
• orientare nordica, deci perfect pentru zilele calduroase cand se catrara la umbra
• In Totenkirchl Sockel am mai catarat si traseul Fiechtl (V+)
• Acces traseu: dupa primele serpentine ale potecii spre Stripsenjochhaus (cam 45 de minute din vale) vom prinde o poteca ce urca diagonal stanga, pe sub un perete. Desi parcursul potecii nu este evident de jos, ulterior poteca va coti din nou stanga si va traversa pe curba de nivel un valcel innierbat in partea superioara si ne va purta pana la baza soclului. De aici urcam pe un valcel larg si friabil inspre coama superioara acoperita cu jnepeni. In momentul in care valcelul se inchide ne aflam la baza traseului. Plecarea este de pe o platforma, ameneajata cu spit/ancora chimica
• Schita si descriere: aici (in germana)
• Observatii traseu: regrupari pe spituri, asigurari suficiente pe traseu (spituri) in umbra, traseu parcurs destul de des si foarte diverificat ca si pasaje.
• Retragere: ne orientam spre dreapta si urmam poteca pana ce vom intersecta traseul Führerweg ce constituie retragerea clasica din perete. Se urmareste poteca cateva minute pana la un punct de rapel de unde se poate da un rapel de 60 m cu care portiunea accidentata a retragerii ia sfarsit. In cazul in care nu aveti semicorzi de 60 m puteti continua retragerea pe Führerweg combinand rapeluri mai scurte cu portiuni de descatarat.

• Faleza cu trasee mai scurte (de acomodare) se numeste (Wildangerwandl) si se afla la 20 minute sub cabana. Traseele au 2-3 l.c. si sunt echipate cu spituri. O scurta descriere gasiti aici (in germana).

• Ghid catarare/topo: Kletterführer Wilder Kaiser, Band 1 (Niveau 3–6), 3. Auflage, Panico-Alpinverlag, autor Markus Stadler (cel mai bun ghid pe care l-am avut pana acum).

Observatie: Daca aveti nevoie de ajutor pentru traducerile din linkurile indicate de mine (in germana), scrieti-mi un email pe adresa de contact din pagina Despre, indicandu-mi ce traseu/pagina/zona va intereseaza si voi incerca sa va ajut.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Citeste mai departe...

Via Classica (5), Fleischbank

<--Din aceeasi serie: Trekking in Wilder Kaiser (II)

Have you suffered, starved and triumphed,
groveled down, yet grasped at glory,
Grown bigger in the bigness of the whole?
"Done things" just for the doing, letting babblers tell the story. 

(The Call of the Wild - Robert Service)

Via Classica era un traseu pus pe lista inca de acasa. Desi nu era "un clasic" fiind deschis relativ recent (2002), desi a fost deschis pe spituri, linia e una clara, naturala si frumoasa, urmand fisuri si hornuri, iar asigurarile nu sunt deloc "scara de pitoane". In ciuda tuturor acestor plusuri, traseul ma stressa din 3 motive:

1. lungimea (nu mai catarasem nicioada 15 l.c.)

2. aglomeratia din traseu (marti, desi Radu nu vazuse pe nimeni in traseu, pe hornurile acestuia s-au ascuns 5 echipe si nu gasesc lucru mai enervant decat sa stea cineva dupa mine sau sa il vad cum cauta moduri de a ma depasi (si reciproca este valabila)).

3. retragerea se anunta a fi epica pentru ca marti, in jur de ora 22.00, 2 din cele 5 echipe din traseu au ajuns la refugiu foarte obosite, din ceea ce spuneau, nu atat din cauza traseului, cat a retragerii, vehiculandu-se cifre de genul 4-5 ore.

Partea din mijloc a retragerii e de fapt un traseu de via ferrata

Incercarea promitea a fi una aventuroasa din seria Punta Innominata si tare imi era frica sa nu se lase cu urmari de genul "nu mai cataram nimic concediul asta",  "nu mai cataram nimic luni sau ani buni". Mie cand nu-mi place ceva, nu imi place si basta, si cand mi se pune pata nici tot soarele din lume nu poate sa alunge norii negri de furtuna stransi deasupra capului meu. Pentru piticii 1 si 2 de mai sus, solutia era sa fim primii la intrarea in traseu pentru a pune ceva lungimi de coarda intre noi si echipele din spate si pentru a ne da timp si o oarecare intimitate a catararii. Asa ca, avand in vedere ca aveam sa ne sculam odata cu zorii (mai precis al 4.30), am urmat exemplele de langa noi si am pus cortul direct in parcare. La ora la care plecam noi, turistii se intorceau ultima oara pe partea cealalta.

Citeste mai departe...

Trekking in Wilder Kaiser (II)

<--Din aceeasi serie: Catarare la Stripsenjochhaus

"Have you gazed on naked grandeur
where there’s nothing else to gaze on,
Set pieces and drop-curtain scenes galore,
Big mountains heaved to heaven, which the blinding sunsets blazon,
Black canyons where the rapids rip and roar?
Have you swept the visioned valley
with the green stream streaking through it,
Searched the Vastness for a something you have lost?
Have you strung your soul to silence?
Then for God’s sake go and do it." 

(The Call of the Wild - Robert Service)

Astazi facem pauza de catarat, nu de alta, dar nu prea mai avem piele pe degete. Asa ca vom combina o coborare de la cabana pana la Parcarea Aurolacilor, cu o tura de trekking intr-o zona noua.

Pe langa Fritz-Pflaum-Huette

Cum nu mai mergem la catarat, putem sa facem pauza si de la sculatul de dimineata si ne intindem astfel pana pe la ora 8.00.

In saua de langa refugiu

Nu ne luam inca "la revedere" de la peretii din Wilder Kaiser pentru ca vom reveni cat de curand (peste 1 zi).
 Aici Predigstuhl si peretele estic din Fleischbank

Coboram de voie la masina si in timpul ramas facem o scurta (sau mai lunga) tura de trekking, asta si pentru a da ragaz degetelor noastre de la maini, si picioarelor umflate sa isi revina. Alegem o tura in circuit ce pleaca fix din parcarea unde avem lasata masina (Griesener Alm) si urca spre un refugiu deschis doar in weekend (Fritz-Pflaum-Hütte), refugiu administrat de DAV Bayerland.

Citeste mai departe...

Catarare la Stripsenjochhaus

<--Din aceeasi serie: Trekking in Wilder Kaiser (I)

Este duminica seara. Pentru mai toata lumea, frumosul weekend s-a incheiat. Pana si bariera de pe drumul cu plata de pe Kaisertal este ridicata, asa incat urcam nestingheriti pe serpentinele stranse spre altitudinea de 1000 m. Valea este ingusta si Em imi povestea ca locuitorii ei au fost destul de reticenti (si rezistenti) la procesul de urbanizare si nu ii condamn. Voiau sa pastreze pentru ei si pentru putinii vizitatori hotarati, un colt de rai. Paduri dese si adanci imbraca versantii prapastiosi care tasnesc efectiv din marea verde ca niste piramide intangibile. Noi stim insa ca situatia nu sta chiar asa daca ai materialele si experienta potrivita, iar misterul lor a inceput sa fie dezlegat inca de la inceputul secolului 20 printr-o serie de ascensiuni frumoase, unele dintre ele solitare. Numele turnurilor ce strajuiesc valea sunt dupa chipul si asemanarea nemtilor: dure. De exemplu: Predigstuhl (Scaunul de predica), Fleischbank (Banca/bancul de carne), Totenkirchl. Privind masivul dinspre nord, imi devine dintr-o data clar de ce a fost numit "Wilder Kaiser" (Regele Salbatic). Doar apusul ce le scalda intr-o lumina galbuie si calda le mai indulceste aparitia.

Peretii ce vor face "deliciul' zilelor urmatoare

Si in varianta mai putin interesanta a hartii (stanga jos)

Sau intr-o reprezentare mai reusita, cu drumul de acces din Grisenau prin Kaiserbachtal in stanga

Instinctul ne conduce ca un periscop catre o parcare mai dosita in care erau trasi cei cu Van-urile (am incercat sa folosesc termenul similar din romana, dar in afara de furgoneta nu imi vine nimic in minte, si furgoneta suna comic), cei care dormeau prin masini si in general cataratorii, aceasta specie de turisti nonconformisti care dorm cu cortul in parcare, se plimba cu punga de gunoi o saptamana intreaga (pentru ca in Tirol e o adevarata bataie de cap sa arunci gunoiul altundeva decat acasa), vin dupa ore si ore de stat in traseu arsi de soare si cu palmele inca albe de magneziu. Parcarea va purta numele de cod "Parcarea aurolacilor" si ne vom simti destul de bine in ea. Vom ajunge inclusiv sa dormim aici cu cortul luand exemplul vecinilor nostri, dar pentru inceput procedam regulamentar si urcam la refugiu. 

Amplasare geniala a refugiului cu vedere spre cei 3 mari pereti din zona Totenkrichl, Fleischbank si Predigstuhl

Planuiam  sa stam 2 sau 3 seri acolo si cum drumul era de doar  o ora si jumatate, indes in rucsac mancare ca pentru sfarsitul lumii. Iese un bagaj demn de o tura de 10 zile in Fagaras si dupa ce il iau in spate si fac primii pasi ajung sa ma intreb: cum mergeam zile la rand cu monstrul asta dupa mine?

Citeste mai departe...

Trekking in Wilder Kaiser (I)

Intre 1 iulie si 15 august Germania se confrunta cu perioada marilor migratii. Sute de buburuze albe, si greoaie pornesc la drum incarcate cu de toate: biciclete, caiace, provizii si mai ales calatori. Cele doua mari directii de migratie sunt unite de autostrada A9 un fel de DN1 si A2 la un loc. Mai ales vineri dupa-amiaza, cele trei pe benzi pe sens devin neincapatoare pentru marele flux de buburuze ce se aliniaza cuminti pe banda 1 si merg fie de la munte la mare, fie de la mare la munte (fiecare tanjeste la ce nu are). In migratia mare-munte, nemtilor li se adauga olandezii. Si noua ne lipseste muntele si ne-am inscris astfel in marea migratie pentru un concediu de doua saptamani in Alpi. Pe drum, vazand cat puhoi de rulote se scurge catre sud, m-au curpins regretele si ma gandeam ca era mai bine sa fim in extrasezon dar acum era deja prea tarziu. Ne aflam in masina cu bagaje de vacanta: corturi, echipament de catarat, rucsacuri, pantofi de alergare si alte lucruri asemanatoare. Fiind mai spartani nu aveam nici tigaia pentru omleta de dimineata, nici gratarul multifunctional pentru prajit paine dimineata si facut fripturi seara si nici macar umbrela de soare. Primul popas avea sa fie in Wilder Kaiser.

E sambata...O sambata oarecare pentru multi, inceputul concediului pentru noi. Pentru weekend ni se alatura si Em, asa ca Pinguinii de Germania, in formatie completa, pleaca sa descopere o noua zona de joaca. Zona de joaca pentru Em poate, pentru ca cei 600 de kilometri ce despart Berlinul de Kufstein ne explica, fara prea multe cuvinte, ca nu vom ajunge prea des aici. Momentan suntem insa la munte si izbucnim in munte si in alergat...Asa, ca sportivii, pe la ora 13.00. Cheia fericirii la nemti o stim deja: contratimpul. Nu, nu proba aceea din Turul Frantei. Totul e sa fii in contratimp cu germanul cu tabieturi. Omul se trezeste pe la 7-8, pregateste micul-dejun, face bagajele cu atentie si pe la 9-10 e gata de treaba, numai bine ca pe la 16-17 sa fie inapoi. Astfel ca seara sau dimineata ai locurile mai mult pentru tine. La austrieci nu se aplica regula asta de fiecare data, dar cel putin, cei cu care urma sa ne intalnim reveneau spre casa. Numai noi urcam alergand, pe un drum forestier in soare, de curgeau apele de pe noi (mai ales de pe Em).

Citeste mai departe...

Muntii, o pasiune neinteleasa

In 2007 cand am vizitat pentru prima data orasul de pe malul Innului, ochii mi-au fost furati de inaltimile din jur iar mintea faurea planuri cum sa ajung sa petrec ceva mai mult timp aici si sa ma bucur de tovarasia muntilor ce se gaseau, asa…peste drum, cum s-ar zice.

Cu imaginea Innsbruckului in cap ne-am apucat sa invatam si germana dar conjuncturile favorabile ne-au retrasat drumul si desi am revenit de mai multe ori in Innsbruck (doar in trecere) nu ne-am satisfacut niciodata dorinta de inceput…sa urcam pe muntii din jur. In plus, la cati munti sunt in jur, ti-ar trebui ani buni sa ii cunosti. Dar am pastrat in minte un alt gand din 2007, care parea fezabil in orice anotimp-sa vizitam Muzeul Alpinismului din Innsbruck. Auzisem/sau citisem noi in 2007 despre un asemenea muzeu dedicat activitatilor ce ne erau de pe atunci atat de dragi, activitati care daca nu ne-au devenit mai dragi, le privim noi mai de aproape (poate si datorita unui interesant fenomen de maturizare in gandire). In anii ce s-au scurs am mai trecut prin Innsbruck, dar cand am avut timp de pregetat, nu am gasit expozitia deschisa, iar cand poate ca era deschisa, treceam noi prin oras ca vantul si ca gandul.

In final, acum dupa 7 zile pe munte gaseam ca o vizita in Innbruck avea sa fie incheierea perfecta a concediului nostru de schi de tura ivit pe neasteptate si acum o vizita a muzeului era cap de afis. De fapt muzeu este un temen cam larg-ceea ce am vazut este o expozitie de poarta numele «Muntii-o pasiune neinteleasa». 

Impresia la cald: Mie una expozitia de fata mi-a amintit de perioadele mele de pionierat in ale mersului pe munte cand totul era un mix de aventura, incantare, durere si peste tot si toate ramanea dorinta de a reveni…si amintirile puternice.

Citeste mai departe...

Similaun (3606 m)

Ziua 6, miercuri 3 aprilie 2013

Traseu : Vent (1896m)- Cabana Martin-Busch-Hütte (2501m)

Dupa vreo ora de pregatiri si desfatari culinare pricinuite de sederea la cabana Vernaghütte (unde fructele si alte legume in afara de cartofi sunt o raritate (ca oriunde in alta partea pe munte, de la o anumita altitudine in sus)) ne suim din nou pe schiuri. Coboram initial aproximativ 200 m diferenta de nivel pe o partie de schi de fond pana in dreptul teleschiului din Vent si apoi incepem urcarea spre cabana. Drumul incepe promitator: partie de schi, apoi un drum bine batut de ratrac ce ne poarta usurel in sus si in jos cam 1 h. Viata e din nou, nu frumoasa ci superba...valea se deschide in fata noastra, iar tinta noastra de maine- varful Similaun se arata in capatul acesteia, inchizand-o, completand-o as spune.

Citeste mai departe...

Hochvernagtspitze si alte ture in jurul cabanei Vernagthütte

Ziua 4, luni 1 aprilie 2013

Traseu: Rofen - Cabana Vernagthütte (2755 m), 2h45

Zilele petrecute la cabana Hochjochhospiz nu au facut decat sa ne « intarate ». In plus cu o zi inainte, cand a fost vreme proasta afara, am stat si am studiat cartea cu trasee pe toate partile si am pus ochii de doua varfuri de dificultate medie care se puteau face pornind de la o alta cabana din zona (Vernagthütte).

Avem de unde alege, zau asa!

Citeste mai departe...

Mittlere Guslarspitze si alte ture in jurul cabanei Hochjochhospiz

Ziua 1, vineri 29 martie 2013

Traseu: Rofen - Cabana Hochjochhospiz (2413 m), 2h30 

             Cabana Hochjochhospiz-Vf. Mittlere Guslarspitze (3128m) – 2 h ¼, coborare 1h1/2 

Deschidem ziua cu un record negativ: cam doua ore ne-au fost necesare pentru a rascoli toate lucrurile aruncate prin masina si pentru a ne face rucsacurile pentru 3-4 zile. Motivul este simplu: in masina am indesat lucrurile pentru 10 zile de concediu pentru care nu aveam nici un plan si pentru care vehiculam destinatii ce se intindeau de la Frankenjura in centrul Germaniei, trecand prin Alpii austrieci si ajungand pana in calduroasa Italie. Nehotararea asta pe care noi o numim flexibilitate este greu de perceput de nemti ce probabil ne privesc ca pe niste extraterestrii. 

Sa va dau cateva exemple :

- in primul rand concediul cu pricina nu era neaparat in plan. Ideea a venit din senin (asa cam cu o saptamana inainte de a pleca) pentru ca eu aveam niste zile de consumat si ne-am gandit sa ne extindem vacanta legala de 4 zile pricinuita de Pastele catolic cu inca 4 zile de concediu.

- apoi destinatia...Pentru a petrece 10 zile in centrul Europei sunt o multime de variante. Cand am plecat la Clubul Alpin German (DAV) sa caut documentatie, in minte aveam urmatoarele alternative: 

• centrul Germaniei (Frankenjura) -escalada
• Alpii austrieci (Solden, Silvretta, Stubai)- schi de partie si schi de tura, eventual trasee alpine
• Arco (Italia- Lago di Garda) si Trieste (Italia, coasta Marii Adriatice) -escalada
• Dolomiti- schi de tura.

Am ales pana la urma Alpii austrieci si noi credem ca am ales bine

Citeste mai departe...

In Ötztal la schi de tura

Concediul de primavara in Alpi a venit oarecum pe nepregatite. Nu ne gandisem niciodata in mod serios la o iesire pe schiuri de tura in Austria. Poate cochetasem cu ideea inspirati din numeroasele articole din revista Clubului Alpin German (DAV) dar ideea principala pentru zilele libere de Pasti (ma refer la Pastele catolic) era schi de partie…Dar precum toate lucrurile ivite oarecum din senin, aceasta tura a fost extrem de faina si a reusit sa ne astampere dorul de munte…pentru un timp cel putin.

In plus turele de fata mi-au dat idei pentru anii ce vor veni in care cred ca se pot imbina in mod fericit cateva zile de schi de partie (de exemplu un abonament tip 3 zile din 5 cu cateva zile de schi de tura (atunci cand este vreme buna de exemplu)). Pentru asta este insa necesara o reprogramare a iesirii anuale la schi in Austria in luna martie cand se pot parcurge mai usor si intr-o anumita masura mai sigur, multe trasee frumoase de schi de tura in zona. Traseele merg de la rute simple de acces la cabana pe drumuri forestiere si urcari legere pe ghetar sau urcari scurte pe varfuri din apropiere, pana la trasee de lungi sau dificile din punct de vedere tehnic. Sunt sigura ca nu nmai in Ötztal ci si in alte zone turistice din Austria (Zillertal, Silvretta, Stubai, Sellrain etc) exista potential pentru o asemenea vacanta.

Pentru ca povestea e mult prea lunga va urma o serie de cinci jurnale :

- Mittlere Guslarspitze si alte ture in jurul cabanei Hochjochhospiz

- Hochvernagtspitze si alte ture in jurul cabanei Vernagthütte

- Similaun (3606 m)

- Muntii, o pasiune neinteleasa (expozitie Innsbruck)

- Regensburg 

Citeste mai departe...