Cei care pleaca si cei care raman (Ningau de Brasov 2021)

Decembrie ar trebui sa fie o luna cu aer de sarbatoare, cu primul frig al iernii, cu ceva zapada (cel putin in Brasov), cu miros de brad si scortisoara si cu multa caldura...interioara. Si desi am bifat frigul, ninsoarea si plimbarea regulamentara in orasul pustiu, acest decembrie e doar despre cei care pleaca si cei care raman, este despre cum sa continui sa privesti inainte cand o lume intreaga se destrama in spatele tau, e mai mult despre amintiri decat despre planuri de viitor, e mai mult un bilant dulce-amar decat o frumoasa lista de dorinte pentru anul ce va sa vina.

Vine o vreme

Cand trebuie să tragem sub noi

O linie neagra

Si sa facem socoteala.

Cateva momente cand am fost foarte fericiti,

Câteva momente cand am fost frumosi,

Câteva momente cand ne-am facut de cap.

Ne-am întalnit de multe ori

Cu munti si apele de acasa.

(Care au ramas la locul lor).

Toate acestea fac un viitor luminos -

Pe care l-am trait.

Si, în sfarsit, o soarta

Şi cu incă o soarta (de unde-o mai fi iesit?)

Fac două (Scriem una si tinem-una,

Poate, cine ştie, există viata si peste mari si tari).

(adaptare dupa Marin Sorescu, Contabilitate)

1 decembrie- Pe fata ascunsa a Postavarului cu Claudia si Cristi

In noiembrie, atunci cand mi-am completat cererea de concediu, aveam cu siguranta asteptari mai mari de la vacanta prelungita de 1 decembrie, mai ales ca avea sa fie singura pana pe 24 ianurie caci Craciunul si Anul Nou nu ne ajuta deloc anul acesta. Insa vremea are alte planuri si iarna pare sa inceapa la program, nelasand nicio bucatica de tara uscata. Asa ca ramanem pe acasa si ne bucuram (inca) de prezenta Claudiei. Radu ne ajuta si astazi si sta cu Miruna, asa ca noi trei pornim pe fata ascunsa a Postavarului. In vara am dus-o pe Claudia pe acolo si i-a placut asa de mult, incat acum am revenit. Ce e drept, o urcare cinstita prin padure, feriti de vant e tot ce ne trebuie. La inceput zapada lipseste cu desavarsire insa usor, usor ea apare in peisaj (cel putin in partea superioara). Si cu vantul avem ceva noroc, caci de regula suntem feriti de uraganul ce se aude printre trunchiurile inalte si netede ale fagilor. Varful este doar al nostru, iar coborarea spre Poiana Ruia merge prin zapada destul de mare si sub asediul tunurilor de zapada. Abia in Crucur reusim sa ne tragem si noi putin sufletul. Coboram pe Kermen pentru diversitate.

2 decembrie - Postavaru Morning Glory cu Cristi

Singura zi cu soare din sirul de zile mohorate se merita sarbatorita cum se cuvine cu o trezire matinala si o urcare in Postavaru special pentru Cristi. Muntele ne ofera spectacol si desi nu e senin lacrima, norii sunt cei care dau sare si piper unui rasarit de top 10.

5 decembrie - Tampa sunset Hike in formatie completa

Intr-o combinatie de Radu faultat si Andrei intors in tara, ramanem constant in decembrie pe langa casa, incercam sa inghesuim in putinele zile ramase cat mai multe ore petrecute alaturi de Claudia, Andrei si Miruna. Asa ca astazi, pentru a profita de vreme frumoasa, ne dam intalnire pe Tampa.

9 decembrie- Prima zi de iarna

In Brasov a nins. Ar fi trebuit sa mergem in Postavaru, dar ne-am miscat greu, asa ca am urcat pe Tampa. Nu a fost deloc o alegere proasta caci am fost primii care ne-am imprimat urmele adidasilor in zapada proaspata. Am asteptat cuminti ca soarele sa se ridice de dupa Ciucas si apoi de dupa Kermen si sa coloreze ceata din depresiune si padurea imbracata in prima zapada. Deja, la ora 9 magia incepuse sa se destrame, noroiul, frunzele  si cracile golase facandu-si aparitia peste tot.

11 decembrie - Turul Clabucetelor

E sezonul acela nefast in care nu prea reusesti sa iti faci curaj sa intrii in mindsetul de iarna si ai mai fura putin pamant uscat si un crampei de toamna. Cam asta facem si astazi, convinsi de avertizarea de vant puternic ce va aduce cu el un front de ploi. Asa ca in loc de Piatra Mare, Neamtului sau alte destinatii mai expuse, desnez o tura prin paduri, un tur al Clabucetelor, care se poate face la fel de bine si pe schiuri de tura, cand va fi zapada suficienta.

12 decembrie- Holbav la apus

Weekenduri din decembrie au urmat un pattern simplu: sala & sauna si drumetie mai scurta in a doua parte a zilei. Pentru astazi alegem destinatia in functie de ce se vede pe fereastra. Postavaru e in negura, Brasovul nu promite nici el nimic bun, insa spre Crai incep sa se sparga norii. Asa ca dealurile de la Holbav ne vor oferi un ultim strop de toamna tarzie. Pe dealuri e soare, e cer senin si e suficient de cald cat sa urci la bluza de corp. Ii arat lui Radu o alta varianta de acces spre locul de apus si ne plimbam pasii prin paduri frumoase de fag, povestind despre viata secreta a copacilor.

15 decembrie- Nunta in Ursarie

AMR-ul plecarii Ursilor a ajuns la 3 si ziua de astazi le este dedicata. Ne strangem toti prietenii buni si ne bucuram pur si simplu de timpul petrecut impreuna, fara asteptari, dar cu siguranta cu un amestec de temeri, dorinte , tristete. Bem din cocktailul asta  pahar dupa pahar, ne ametim, ne trezim, ne anesteziem sentimentele. Timp pentru lacrimi o sa fie mai tarziu...Si eu si Claudia stim bine sa ne strigam bucuria cu voce tare si sa ne rumegam tristea in tacere.

18 decembrie- Frozen Magura Codlei

Drumul Claudiei si al Mirunei pana la Sibiu se scurge repejor si fara incidente. Conduc mai incet decat as face-o in mod normal, avand in vedere ca o am pe Miruna in spate si dintr-o data, indicele de conducere preventiva sare la 110%. Printre cantece si poezii de iarna incerc sa ma gandesc la un deziderat realist si totusi inspirational pentru relatia dintre mine si Claudia. Sunt multe incertitudini aici, dar si o mare certitudine: indiferent de eforturile pe care le vom depune fiecare dintre noi, ceva se va schimba. E inerent, distanta nu face lucrurile mai usoare. Insa stiu ce imi doresc de la anii urmatori: sa avem in fiecare an o aventura numai a noastra, indiferent ca ea este in Carpati, in Alpi sau in alti munti. Sa adaugam an de an cate o caramida la casa sufletelor noastre, cladita in ultimii 11 ani. Si cate un calup de poze la albumul "Eu si Clau".

Pentru ca de felul meu sunt o sadica, imi invart singura cutitul in rana si la intoarcerea de la Sibiu, fac o tura pe Magura Codlei. Ma las sa ma scurg in amintirile unei alte ture facute pe acelasi traseu, doar ca in sens invers, cu Claudia, tot intr-un inceput de iarna. Desi sunt multe siruri de urme, muntele este absolut tacut. Imi e frica de gandurile mele, asa ca dau drumul la muzica in casti. E vremea playlistului acela care salveaza orice situatie. Pe de-o parte e trist ca nu am cu cine sa impart frumosul vizual al prezentului pentru ca zapada este lipita de copaci si padurea arata ca...in Frozen (daca tot am facut o cura intensiva de desene animate in ultima vreme). Sunt singura si pe varf si pentru a-mi tine mintea ocupata decid sa continui cu planul de acasa si sa cobor pe la Cetatea Neagra, chiar daca asta inseamna ca va trebui sa deschid poteca. Ceasul ma ajuta mult, insa cum stiu ca terenul e plin de pietre, incerc sa casc ochii in 4 sa nu ma imprastii pe undeva mai ales ca nimeni nu are habar pe unde sunt. Concentrarea asta ma ajuta si odata ce ajung la drumul mare, grabesc pasul, caci dinspre munte a inceput sa sufle un vant hain ce ma trimite convingator acasa.

19 decembrie- Foggy Piatra Mare

Cum singurele zile in care pot efectiv sa ies si sa ma bucur de lumina sunt zilele de weekend, planul era simplu si pentru duminica si cuprindea o tura mai lunga de trekking. Le trimit lui Andrei si Alinei cateva poze de iarna autentica, culese de pe Facebook de pe la oamenii care au fost care in Postavaru, care in Bucegi etc si reusesc sa imi conving repejor prietenii pentru o zi plina, in Piatra Mare. Am avut parte de zapada proaspata, copaci incarcati, un pui de viscol, sapat urme la coborare si o ultima jumatate de ora la frontala, bucurandu-ne de zapada ce cadea in sfere mici, rotunde si perfecte, sclipind vremelnic in fasciculul de lumina al frontalei. Am baut ceai fierbinte din termos si sub magia iernii as jura ca am putut sa simt vremelnic, pe limba, gustul de cozonac.

21 decembrie Foculetul de solstitiu

Anul asta nu a fost deloc usor sa ne mobilizam pentru a sarbatori solstitiul de iarna, respectiv promisiunea verii. Dar deja era un fel de traditie si ne-am tot facut curaj sa nu lasam frigul si zapada care s-au asezat peste oras, sa ne tulbure...Asa ca in loc de carne fripta pe piatra si noapte la stana, am ales vin fiert la primus,  lemne si cozonac de cumparat si una din vetrele de la Pietrele lui Solomon. M-am ascuns insa bine sub multe straturi de haine, m-am imbracat pe dinauntru cu 2 cani de acool si am biruit si sarbatoarea asta pagana.

23 decembrie- Frig de iti ingheata mucii

Daca la foculetul de solstitiu a fost frig, in dimineata asta in Postavaru a fost polul frigului. Totusi era singura zi cu soare din toata saptamana asta, si nu o puteam rata. Asa ca am indurat gerul, tunurile de zapada, ne-am minunat de brazii inca incarcati, de linistea diminetii in care fiecare om urca solitar in conul de lumina al frontalei, de prajiturile de pe varf, bune de echilibrat glicemia intr-o dimineata atat de friguroasa si am bifat primul Postavaru Morning Glory cu adevarat hivernal.

Citeste mai departe...

Microaventura in Piatra Mare

O seara petrecuta la cort in Piatra Mare face parte din lista de escapade bune de facut dupa o zi lunga de munca, intr-o zi caniculara de vara. Faptul ca Radu este plecat nu inseamna neaparat ca am de gand sa stau inchisa in casa, desi in mod sigur, vreau sa folosesc timpul asta, atat ca sa petrec ceva mai mult timp cu oameni cu care ajung sa ma vad rar, cat si ca sa mai pun ceva ordine prin lucrurile din casa. Insa e timp pentru asta toata luna august. Momentan ignor haosul generalizat lasat in urma de Radu, imi strang repejor bagajul si ma focusez doar pe seara chill, petrecuta pe munte. Ma bucur cand mi se alatura Razvan si Dani, caci e mereu placut sa ai cu cine sa mai schimbi o vorba. 

Dani, dintr-o oarecare neintelegere, a venit cu MTBul, asa ca urcam decalati. Desi cu o ora inainte sa plecam, nori seriosi de ploaie s-au adunat cam prin toti muntii si inclusiv cand ieseam pe Calea Bucuresti puteam sa ma jur ca in Piatra Mare ploua, in realitate, potecile sunt uscate si prafoase, la fel de neapetisante ca si cele din Postavaru. Totusi, la pas chiar nu conteaza. Subiectele de discutie se insira precum margelele pe sarma si ajungem fara prea mult efort si cu doar doua pauze de hidratare la cabana. Aici Razvan ne arata o platforma suspendata deasupra traseului care coboara spre Sacele, legata printr-o muchie de platoul cabanei.  Arata foarte bine, iti ofera intimitate si te scuteste de urcusul pana pe platou. Nu are vedere libera spre apus si nu se vad luminitele orasului la picioare, insa e unghiul perfect pentru rasarit (cine reuseste sa se scoale) si e inundata de flori. Inca de cu seara vizualizez cu ochii mintii imaginea pajistii invadata de lumina si apa clocotind in oala pentru cafea.

Pana una alta, cafeaua si toata mancarea urmeaza a fi agatate in perete cu ajutorul cordelinei si a rucsacelului aduse de Razvan, il lasam pe Dani, care face bivuac afara, la mila ursului, iar noi ne infundam bine antifoanele in urechi si ne bagam in cort. Acum, postarea asta merita o scurta paranteza legata de ursi, pentru ca subiectul e tare la moda si intrebarea "si nu iti e frica/ nu va e frica de urs" sta pe buzele fiecaruia. Adevarul e ca o oarecare doza de frica e sanatoasa, pentru a te ajuta sa iei deciziile corecte. Dar asta nu inseamna ca frica trebuie sa te impiedice sa petreci timp in natura, sa te determine sa renunti la campatul in locuri neamenajate etc. In general, cu cateva masuri minime de prevedere precum a departa mancarea de cort,  a campa mai sus de limita padurii si a nu campa in locuri cunoscute pentru vizita ursului (Transfagarasan, Postavaru, Tusnad, Gura Diham, Padina/Pestera) nu ar trebui sa ai parte de incidente daca nu ai ghinionul sa dai peste un animal foarte teritorial. Iar pe mine una, o pereche de antifoane chiar ma ajuta sa adorm, fara sa tresar la orice zgomot la padurii.

Aud totusi animalul care incearca sa ne fure oala pe la 1 noaptea, doar pentru ca asta se intampla fix la capul meu si pentru ca fundul de metal al oalei s-a ciocnit in procesul de extragere de butelie (oala era spalata acasa si rezervata pentu cafeaua de dimineata). Chiar si asa, trezita brusc din somn compilez ca nu are cum sa fie ursul, caci prea fina e laba se intre pe sub marginea absidei. Ma gandesc initial ca e cainele de la cabana. Aprind frontala, ies sa vad despre ce e vorba, gasesc oala, butelia si arzatorul imprastiate prin iarba la max 5 m de cort, le recuperez, le bag in cort si imi continui somnul. Dimineata concluzionam ca cel mai probabil a fost o vulpe.

Primusul duduie, lumina cade cum trebuie peste mica noastra poienita, curmalele moi se topesc in cafeaua calda si frumos mirositoare. Picioarele merg la vale si la ora 9 pornesc laptopul pentru o noua zi de munca. Piatra Mare a fost, din nou, asa cum trebuie. 

Dani a cerut o poza dupa ce si-a urcat bicicleta pana aici

Locul nostru de cort,putin dupa rasari

La firul ierbii, cu vedere spre cabana

Citeste mai departe...

Ciresar de Brasov 2021

3 iunie Gri de noiembrie intr-o zi de iunie

Radu ma invita la o cursiera lejera in zona 2 si desi afara e un gri ca de noiembrie, spun da.  Contabilizez fix 30 de kilometri, dar partea buna e ca dupa tura ma simt bine si cu genunchiul si cu glezna.

4 iunie 90 rpm cu Suzi

Astazi am dezlegare la 2h de cursiera si aveam in plan sa merg spre Dumbravita.  Mi se alatura si Suzi si imi face placere sa pedalam impreuna pe drumul bun de langa lacuri. Ies 2 ore cinstite in care a mers cum trebuie pedala, asa ca sperantele pentru Bacau reinvie.

5 iunie Paraul Rece

Daca tot am stricat tot aranjamentul primului concurs de alergare din ultimii 5 ani, macar sa fac ce stiu mai bine, respectiv sa invart o pedala. Dupa ce am tot frecat platul depresiunii, e cazul sa fac o proba si cu ceva urcare si cum vantul bate de la nord la sud, alegerea e simpla- Paraul Rece. Aveam ceva dubii legate de trafic, dar la fata locului a fost mai bine decat m-am asteptat. De fapt, cred ca a fost iteratia cu cel mai linistit trafic pe care l-am prins vreodata cu 0 masini mari care sa vuiasca pe langa tine. Urcarea propriu-zisa nu a mers prea bine, dar nici eu nu m-am infipt in pedala, caci nu asta era scopul iesirii. Si DN1 se scurge placut, prin oras prind toate semafoarele pe verde si inchid ceasul dupa 65 km, cu o medie decenta de 29 km/h.

6 iunie Plaiul Foii, Predelut, Glajarie

Ies  astazi cu Radu si Dan Oprita la o tura mai lunga de cursiera, ca test pentru Bacau. Glezna si genunchiul par refacute, pedala merge, soarele e sus, atat pe cer (in sfarsit), cat si pe strada mea. Bacaul este in carti.

7-8 iunie Poiana Zanoaga Glamping Resort

Cu iesirea asta demaram aventurile din timpul saptamanii si Taga e in capul listei, pana nu creste iarba si ma omoara polenul. Chiar si asa, eram putin cu inima indoita pe aceasta tema, dar realitatea de la fata locului se arata buna. Iarba scurta, flori inofensive, cimbrisor, muguri de brad, companie placuta. Petrecem o seara cu adevarat reusita la foc si ne bem cafeaua de dimineata (sau ceaiul negru pentru unii) cu Tara Barsei la picioare.

Jurnal Radu

9 iunie Dimineata nici graul nu creste, nici pedala nu se invarte

Ultima tura de test inainte de Bacau. Daca am vazut ca distanta de 100 km imi iese, am zis ca ar fi bine sa pun sub picioare si mia de metri aferenta. Si locul cel mai la indemana sa fac asta e Poiana. Dau doua urcari, una dinspre Brasov, una dinspre Rasnov. Ma bucur de drum liber si de racoare, dar sunt departe de personal best-ul pe segment. Oricum, antrenamentul e bifat, nu am murit, glezna si genunchiul au rezistat, pot sa merg la Bacau cu inima impacata.

10 iunie Rafinand rutina de warm up + simulare start

Cum nu am mai participat la curse din martie, de cand am inchis subscriptia la Zwift, mi-am iesit din mana, atat cu rutina de warm up, cat si cu startul in forta specific curselor. Asa ca imi fac fituica cu watti si incerc sa imi readuc aminte. Constat ca drumul Stupini Ghimbav e destul de bun pentru intervale (desi probabil Bod-Harman sau Satu Nou-Crizbav ar fi si mai bune, doar ca asta e la indemana). A doua constatare a zilei e ca trebuie sa imi fac un sport mode dedicat si simplist pentru intervale. Pedala insa merge, ceea ce e imbucurator.

16 iunie Dupa ploaie

Deluviul care s-a pornit la Bacau continua la Brasov timp de o saptamana si abia astazi reusesc sa prind o dupa-amiaza fara ploi, cat sa ies la  o plimbare pe Tampa pustie.

17 iunie Dumbravita sweet spot

Ies la o tura spre Dumbravita cu ganduri la niste intervale over&unders, dar pana la urma iese un sweet spot.

21 iunie Tentativa de solstitiu in Piatra Mare

Cea mai lunga zi din an se cere petrecuta pe munte. Pentru azi alesesem Piatra Mare, dar in mod cert, alegerea nu a fost deloc inspirata, caci in Piatra Mare (si mai apoi in Postavaru) s-a pornit potopul la ora 18.  Asa ca ne intoarcem acasa murati si cu coada intre picioare.

22 iunie Am bifat si azi ploaia regulamentara

Pentru azi nu se anunta niciun nor pe cer. Si totusi ne-a plouat. Si ne-am innoroit, caci potecile nu sunt inca suficient de uscate pentru gustul meu.

23 iunie Speedy

Cum doua zile la rand m-a plouat dupa-amiaza, am zis ca ce-i in mana nu-i minciuna si e mai sigur sa ies dimineata. Aleg probabil unul din cele mai rapide trasee de langa casa, plat si cu asfalt bun si scot o neasteptata medie de 31.3km/h.

24 iunie Zile de vara brasovene

Dimineata a inceput bine, cu multa energie, ture de pump track si ceva exercitii. Dupa-amiaza, lovita de caldura ratez mobilizarea pentru a merge la Sinaia si ma duc sa ma chinuiesc pe Drumul Rosu, pe o caldura infernala. Caldura infernala e insa doar pe jos, la cabana aproape ca iti pui foita pe tine. Coboram lung pe Familiar si prindem chiar si o inghetata la Gelatomania. Preferatele noastre.

25 iunie Foculet la Holbav

Incercam un foculet la Holbav, dar nu rezist mult din cauza alergiei care m-a lovit din plin in mediul acela plin de ierburi inalte.

29 iunie Recovery ride

Dupa Vidraru merge o urcare pe Valea cu Apa si o coborare in Saua Tampei, pe post de recovery ride.

30 iunie Oaban pe repeat

Cu ziua de azi pana si eu cred ca am exagerat, mai ales ca inca nu sunt suficient de odihnita/ recuperata dupa Vidraru. Am iesit dimineata in pump track + o coborare pe Galben, iar seara pe Oaban cu Dani si Radu. Inutil sa spun ca aveam picioarele absolut moarte. Insa cu ajutorul galeriei primite de la baieti mi-a iesit finalul coborarii/ reintrarea in forestier.

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Cand o zi poate fi hrana pentru o saptamana

A partir d'aujourd'hui, tu observeras chaque jour en te disant que chaque jour compte pour dix ans. E. E Schmitt

Hrana pentru suflet nu vine neaparat din calatorii lungi, ci vine din momente calde. Din zile de aproape vara petrecute integral, cu prietenii, afara. Nu am multi prieteni si de regula nici nu imi place sa amestec caracterele.In grupuri mari oricum ma pierd, experienta personala si contactul uman mi se pare ca se dilueaza si la final nu raman cu (mai) nimic. De aceea prefer grupurile mici de 2-4 persoane, cu care poti interactiona in tihna si in profunzime, cu care te poti imersa in discutie, sau din contra, in liniste.

Cu Claudia, la alergarea matinala din Piatra Mare, imi ies ambele. Putem sa vorbim la fel de repede pe cat mergem, dar putem la fel de bine sa tacem, schimbandu-ne "la trena" fara nicio vorba. Alergarea de azi face parte din sumara pregatire pentru primul concurs de alergare dupa multi ani, respectiv pentru Kilometrul Vertical de la Balea. Insa mai presus de asta, este un pretext excelent de a petrece timp impreuna, de a crea alte amintiri si de a revedea prin fata retinei toate obisnuintele mersului in doua. Ritmul mai vioi al Claudiei si ritmul meu de diesel, urcatul meu cu capul in pamant (sau cel mult pe ceas), si ochii ca de girofar ai Claudiei care scaneaza toate florile vizibile si invizibile, intelegerea mutuala si entuziasmul nostru comun legat de frumosul muntelui. Si mai important decat orice, zeii fac sa nu ne fie greu simultan, asa ca e mereu cineva care sa ridice moralul sau sa tina spiritul sus.

Savurez cele 10 minute petrecute pe varf. Fara vant, fara frig, intr-o liniste deplina, cu toti muntii Brasovului la orizont. Eu ma invart fara sens, Claudia cauta flori si face poze, fiecare se simte bine. La coborare, ne abatem pe la Sura de Piatra si cu ocazia asta descopar 2 flori noi, pe care sper sa mi le amintesc cel putin la fel de bine ca pe Muma Padurii, care crestea din belsug pe Drumul Familiar.

Jurnalul Claudiei

Din Piatra Mare fug repede acasa si reusesc chiar sa fac un dus si sa bag ceva in gura inainte sa ajunga Doru si Viorela. Planul ar fi sa iesim cu cursierele inainte de a urca, pe seara, in Magura Branului. Vantul e cu noi pana la Sfantu Gheorghe si dupa ce iesim spre Prejmer, incerc sa stau cuminte la plasa oamenilor, cat sa menajez muschi si articulatii. Pe micile gaturi stau in paralel cu Vio si mai schimbam o vorba. Incepe sa se faca graul, dar anul asta nu e nici urma de maci, semn ca anul trecut chiar a fost o exceptie- cadoul verii pentru toti cei care au stat in casa in timpul lockdown-ului. 

In Sfantu ne oprim la umbra cat pentru a ne reincarca bateriile pentru terenul valonat ce ne asteapta pana in Valcele. Imi place cum merg Doru si Vio pe cursiera, rotund, legat, astfel incat ma gandesc ca merita un filmulet, asa ca apas putin pedala la plecarea din Sfantu. Araci vine si trece si bifam pauza regulamentara la podul de la iesirea din sat, unul din locurile cu cel mai fain peisaj spre depresiunea Brasovului, mai ales acum, la ceas de mai. Valurile de galben si verde se topesc unele in altele si se sparg la poalele muntilor cei inalti care inchid orizontul. Culorile sunt blande, odihnitoare, dar pline deja. Soarele vesteste vara ce bate la usa si aproape ca ma cuprinde melancolia cand ma gandesc ca intr-o luna vom atinge apogeul luminii. Din fericire, oamenii sunt de acord sa ne intoarcem acasa pe cel mai scurt drum (adica pe drumul de Feldioara), caci da, sfarsitul de zi ne asteapta. Cu foc si fum, pe Magura Branului.

Cand Viorela mi-a zis ca ea si Doru isi doresc un weekend in care sa combine cursiera cu dormitul la cort, gandul m-a dus instinctiv la Magura Branului si nu mi-a fost greu sa arunc momeala cu o tura prin platul depresiunii, urmate de o seara si o dimineata slow, in locul care, probabil,mie imi este cel mai aproape de suflet cand vine vorba de dormit in natura si in acelasi timp, aproape de casa. Chiar nu gasesc niciun cusur Magurei Branului si de aceea revin acolo de 3-4 ori pe an, aproape in fiecare anotimp. Ma bucur ca am reusit sa urc pana sa se schimbe verdele padurii de fag si pana ca florile de primavara sa lase loc fanetei superbe, dar pline de polen, care ma impiedica sa stau prea mult aici pe timpul verii. Rucsacurile nu sunt usoare, caci avem de toate: apa, rom, prajituri, cartofi, legume, primus, cort, vesela. Ma rog, tot ce e necesar pentru o seara si o dimineata cu tot dichisul. Asa ca dupa ce aducem toate bagajele la destinatie, ne apucam de treburi organizatorice importante precum gasit vatra perfecta, adunat lemne, multe lemne, si mai multe lemne, aprins focul si savurat un rom de 25 de ani. Si cateva povesti, dar nu multe, ca si linistea e buna. Suntem norocosi caci suntem toti 3 consumatori pasionati de plasma din asta rosie, din care la final nu ramane decat jar. Jar in care coacem niste cartofi noi, pe care eu ii decretez ca fiind cei mai reusiti cartofi copti de pana acum.

Cand incepe sa muste frigul ne strangem mai aproape de foc si rezistam eroic pana la 12 noaptea. O sa fie o noapte scurta, mai ales ca in prima oara, vantul nu ma lasa sa adorm,dar  imi e lene sa ies de sub tarp si sa ma mut cu tot calabalacul in grota. Am totusi noroc ca ascultand de prognoza, vantul inceteaza complet pe la 2 noaptea si la 7.30, ceasul imi anunta optimist 3h de deep sleep. Asta pare cam imposibil, dar una peste alta, in a doua parte a noptii am dormit chiar bine, desi ar trebui sa caut si sa exersez cateva moduri de instalare a tarpului din dotare.

Dimineata de duminica a fost una din acele dimineti pe care mi le doream, dar de care am parte mult prea rar. Desi Magura Branului nu iti ofera locuri in primul rand la rasarit, daca nu esti pretentios, il vei putea urmari, in oglinda, cum inroseste creasta Pietrei Craiului, vestind o noua zi buna. Si ca orice zi buna, o incepem cu o cafea + ceva dulce. Si din nou, multa tihna. Inclusiv la coborare. 

Si rabdare, la coada de la gelaterie, formata cu mult inainte de ora deschiderii. Dupa ce savuram deci prima inghetata a sezonului (semn clar ca a venit vara), oamenii se astern la drum, iar eu dau o fuga pana la piata, dupa fructe si legume proaspete, asortate soarelui de afara. Rosiile, salata, ceapa verde ori capsunile din plasa, vestesc clar cea mai frumoasa perioada a anului. La fel si cele 25 de grade din apartament si tinuta de casa formata din pantaloni scurti si tricou, dupa care a trebuit sa rascolesc ceva in pod. Noroc cu apartamentul asta cu ferestre mari si soare generos, ca altfel, hainele de vara riscau sa fie mancate de molii de la atat nepurtat....

Foto by Vio, Doru si Claudia

Citeste mai departe...

Faurar de Brasov 2021

1 februarie Cursiera primavaratica in pauza de masa

La Brasov se anunta 10 zile cu temperaturi primavaratice, asa ca imi e destul de clar cum imi voi valorifica pauza de masa. Plecand de acasa pot sa fac cateva ture chiar ok de 35 de kilometri, pe plat. Astazi e vant si modul e doar on-off. Ma lupt cu el sau merg cu 38 km/h fara sa depun mare efort. Nu exista nimic intermediar. Pedala se simte patrata, dar macar m-am bucurat de soare. 

2 februarie Piatra Mare Morning Glory. Raid cu Claudia

Intrecerea cu rasaritul e din ce in ce mai apriga si numarate ne sunt diminetile de Morning Glory. Asa ca ma mobilizez impreuna cu Claudia pentru un raid in Piatra Mare, nu de alta, dar trece iarna fara sa bifam varful. Ora de trezire nu doare si beau cafeaua mai mult pentru kick-ul de energie decat pentru a ma trezi. Ziua este ideala. Nu e frig, nu e zapada mare, sunt alaturi de cea mai buna prietena. Urcam sprinten cu vreo doua pauze de reorganizat hainele pe noi. Ne bucuram de aparitia zapezii, ne bucuram si de portiunile plate ce preced iesirea la cabana. Apoi facem liniste. Ne ajunge din urma oboseala, urcusul, panta, zapada. Pentru 200 m diferenta de nivel imi aud doar respiratia si gandurile. Imi simt doar muschii care cer pauza. Iesim la platforma pentru cort si apoi, pe hornul larg, pe platou. Norii rasfirati de la orizont anunta spectacol si noi avem bilete in primul rand. Esenta se intampla spre Ciucas si ne-am putea opri la fel de bine si aici, sa admiram in liniste aparitia soarelui. Totusi astazi castiga varful. Pentru ca e aproape, alb si pustiu. Mai intai conduce Claudia, apoi, pe ultimul gat, trec in fata. Vad cum indicatorul se coloreaza in rosu si imi e teama sa intorc capul. A fost pur si simplu sincronizare la minut. Pregetam putin, tragem cateva poze pentru eternitate, bem putin ceai, mancam ceva dulce si o luam din loc. La vale. Repede. Lasam kilometri sub picioare. In  3 ore ne iese o dimineata frumoasa si o noua poza in doua, de pus la colectie.

Serie by Clau

Filmuletul facut de Claudia

Jurnalul Claudiei 

5 februarie Ca-n aprilie doar ca fara verde

Soarele de azi ma convinge sa renunt la harnasamentul gros de iarna si sa scot din dulap hainele mai subtiri de primavara. Ce e drept, ma simt mult mai bine in ele, parca si pedala se invarte cu mai mult spor. Incerc sa stabilesc cateva rute, cu plecare de acasa, cat sa ma incadrez intr-o pauza de masa mai generoasa si azi e randul Cristianului. Totusi, intoarcerea pe la Schaeffler nu imi place, caci la blocurile de tigani e plin de caini. Asa ca imi promit sa evit zona pe viitor.

6 februarie Rulaj "conversational" marca Radu (Baraolt) 

Tura la Baraolt e mai mult o tura de primavara decat una de mijloc de februarie, dar trebuie profitat de temperaturile cu doua cifre si asfaltul uscat. Cam astea sunt gandurile cu care ma conving sa plec cu baietii. Si certitudinea ca daca nu mai pot, ma pot intoarce oricand spre Brasov cu vant de spate. Am temerile mele, caci va fi cea mai lunga tura a anului ce abia a inceput si stiu sigur ca numai rulaj conversational nu va fi pentru mine.  Pana in Baraolt lucrurile merg bine, cu exceptia unei cazaturi de-a lui Radu. In Baraolt facem pauza cat pentru o aluna, o banana, o cola,dar apoi, la intoarcere, baietii dau drumul la watti si ma trezesc ca stau la plasa in zona 4 de heart rate.  Ma ratoiesc putin la Radu sa o lasam mai moale si revenim la un rulaj civilizat pana intersectam nationalul. Pe apendicele spre Crizbav incepe sa se termine gazul baietilor, dar eu, cum mi-am luat deja portia de cazut in groapa cu suferinta, invart la pedale constiincioasa, de as putea sa duc si trena pana acasa, la nevoie.

Sarbatorim ziua calda, cu un foculet pe Stejeris

7 februarie Bucla 3 de la Eco si putin spre Saua Strunga

Dupa cei 140 km de ieri, simteam ca astazi chiar e nevoie de putina varietate. Asa ca dau curs invitatie lui Vio si ies la un trekking, fara pretentii, dar si fara soare, in Bucegi.

by Vio

9 februarie- Cum sa iti dai omorul pe Poiana, inca din febuarie

Astazi a fost o zi buna, dupa toate standardele.Dimineata am iesit la Morning Glory, la pranz am facut prima Poiana pe 2021 si am scos al treilea timp ever, iar seara am iesit la o alergare nocturna, cu Suzi, pe Tampa. Trebuia sa profit de ziua asta calda de februarie,caci de joi revine gerul.

10 februarie Unii au furat startul la primavara

Ieri, pe Tampa, am observat, timide, cateva semne ale primaverii. Asa ca astazi am fost singura, sa le admir mai indeaproape. A iesit un fel de alergare, multe poze, soare pe coborarea spre Iepure, multe pauze pentru mangaiat un mugure ori admirat salcia verde din curtea unui brasovean, de pe Dobrogeanu Gherea.

11 februarie Vantul care aduce gerul

In mod suprinzator, reusesc sa prind si azi o iesire pe bicicleta. Ceva scurt, cu vant de fata in prima parte si vant de spate pe bucata Cristian-Brasov.

12 februarie Tour de Zwift Stage 8, Long ride

Astazi chiar a mers pedala. Poate nu chiar ca in zilele bune, dar a mers bine. Fiind o cursa de plat era esential sa stau intr-un pluton mare cat mai mult si reusesc asta pentru primele 4 ture. La tura 5 am pierdut plutonul si am ramas cu cativa baieti, dar tot am terminat onorabil, probabil cea mai buna cursa a anului cand vine vorba de puterea medie si de cea la 20 de minute.

13 februarie Tour de Zwift (2 etape) aka weekendul restantelor

Cum in Brasov a venit gerul nu am nici cea mai mica intentie sa ies din casa. Asa ca profit de un weekend in care Zwiftul imi permite sa recuperez cursele restante de la Tour de Zwift, si "ma pun cu burta pe carte", aka ma apuc sa invart la pedale. Prima restanta este etapa 4, ma bag la fete, dar gresesc strategia. In loc sa profit de startul rapid si in forta pe care l-am luat si sa stau la FTP niste minute bune, cat sa pun distanta fata de plutonul care mergea in sub 3 W/kg, las pedala, cu gandul ca nu vreau sa fac o cursa solitara. Nu am facut, dar nici nu am castigat. O tipa din Japonia, pe care am remarcat-o la sprint, mi-a bagat wattii in cap. Insa ruta Casse - Pattes e chiar faina. 

A doua cursa a fost Etapa 7, Jungla. Cum veneam fix dupa etapa 4,cu doar 5 minute de pauza intre, am zis ca 3 ture sunt prea multe si m-am bagat la varianta cea mai scurta-2 ture. Am ales sa merg cu MTB-ul de la inceput pana la sfarsit si a fost cea mai buna alegere, caci m-a dus de pe locul 42 la cat eram cand am parasit asfaltul, pe locul 14 la final. Pacat ca iar am terminat singura, neputand sa ma tin pe ultimul kilometru dupa un japonez. 

14 - 17 feb Zwift

18 februarie Zwift Time Trial (sau test de FTP)

Ideea de a face un test de FTP imi da tarcoale, caci picioarele reincep sa se simta la locul lor. Dar niciodata nu sunt pregatita moral pentru suferinta de rigoare. Dar cu o cursa e mai simplu. Initial nu aveam de gand sa ma mai bag la nicio cursa dupa seria de la Tour de Zwift, dar nu rezist mult. Time trial-ul pare perfect ca inlocuitor de test de FTP desi o sa fie ceva mai lung de 20 de minute. Sunt multumita de cum merg, in sensul in care watii de anul trecut, de pe vremea asta sunt in acelasi loc. Trebuie doar sa rezolv cu cele 2 kg in plus. 

19 februarie Postavaru morning glory, fara varf

Ieri a nins, asa ca azi parea o zi buna pentru Postavaru. Meteoblue ne si momea cu un plafon la 1800 - 2000 m si speram ca vom iesi din el pe varf. Dar nu a fost sa fie, cel putin nu la ora rasaritului. De la 8 incolo a fost mai bine. Totusi partiile erau bune, asa ca o sa urcam si maine. 

21 februarie Bucsa, schi si soare

Pentru astazi nu tineam deloc mortis sa ies la schi. Voiam doar sa ma bucur, pe munte, de ziua cu mult soare si 0 vant promisa peste tot in prognoze. Planul initial era sa ies la o tura de trekking cu Claudia. Asta pana vineri seara cand Covidul schimba putin datele problemei. Ramasa solo, aveam doua optiuni:ori ieseam pe undeva singura (dar nu aveam idei si nici masina), ori mergeam cu Radu pe undeva la schi. Am ales schiul, mai mult din lipsa de inspiratie. Nu am murit, nici nu mi-a placut, la fix cat sa uit pana data urmatoare. Adevarul e ca am dat 3 coborari faine, de pe un varf fara nume, aflat pe o muchie secundara ce urca spre Strungulita. O baza tare si uniforma, un puf deasupra. #CaPePartie. Asta a fost partea placuta. Si soarele, generos, plin, rotund, calduros, soarele la care puteai sta sa faci plaja in mijloc de februarie. Si muntii. Bucsa e un loc drag mie, prin echilibrul frumos-accesibil. Un loc in care am fost de 4 ori iarna asta si sunt convinsa ca o sa revin iar si iar, indiferent de anotimp. 

23 februarie O zi plina

Am inceput ziua dis de dimineata, cu o sculare la 5, pentru a prinde rasaritul pe Postavaru. Nu stiu cat timp va ma tine zapada asa buna in Poiana, asa ca trebuie profitat. Deja e timp pentru 2 urcari , cu alte cuvinte, ne dam pentru toata benzina. Dar asta cere un sacrificiu, numit sculare la ora 5. O facem si pe asta, am totul pregatit, pun focile pe schiuri, claparii in picioare si cand sar din masina, in fix 1 minut sunt pe partie. Nu e timp de pierdut, nici macar un singur minut. Urc insa bine, cu muzica in urechi, cu nurofenul si cafeaua circuland prin vene. Din cocktailul asta nu poate sa iasa decat un CR sau un QOM🙂 .Soarele e la datorie, atmosfera pe varf e intima. Mai dam o jumatate de urcare in ritm social, cu Doru, Dani, Simona si Dan si apoi ne retragem spre casa. Cum afara e soare glorios, nu rezist sa stau in fata calculatorului si ma conving sa ies si la o cursiera. Scurta, dar buna, cu probabil cel mai bun average speed pe care l-am avut intr-o tura solitara. Maine e o alta zi. Pe care sper sa o petrec afara, dar parca ceva mai cumpatata ca astazi.

24 februarie  Aproape Mini-clasica alpina de Brasov

O cursiera rapida astazi, cu ceva diferenta de nivel. Am plecat cu gandul sa atat QOM-ul de pe segmentul de mai sus, dar am ratat o intersectie in Rasnov. Insa macar acum stiu ca e posibil, intr-o zi similara, fara vant. M-a cam chinuit urcarea din Rasnov in Poiana, dar Strava spune ca e PB si ar mai fi de unde sa mai scad jumatate de minut, caci prin Poiana Aviatorilor am coborat cu frana de mana trasa, pe motiv de asfalt ud. La fel si pe coborarea spre Brasov. 

25 februarie Postavaru Morning Glory si cursiera

Scularea la 5 nu e deloc usoara, dar zile ca astea sunt rare. Cand afara e cald si placut si poti urca in colanti, cand se anunta senin, cand partia e buna, cand picioarele merg.  Nu am niciun motiv sa ma plang pentru dimineata de azi. Mi-am baut cafeaua cu lapte in masina, mi-am mancat salamul de biscuiti, am sarit direct pe schiuri, cu muzica in urechi si am alergat la deal, caci a avut Radu grija sa intarziem, asa ca am dat tot ce am putut sa ajung la timp pe varf. Unde a fost un mic spectacol, cu fuioare de nori translucizi si franjurati, ridicandu-se din friguroasa vale a Timisului. Ne rezumam la o singura coborare, caci partia nu era chiar buna, si la 8 suntem acasa.

Soarele si caldura de afara ma momeau prea tare, asa ca am iesit in pauza de masa la o Poiana scurta. Nu am tras decat pe ultima parte, in rest foaie mica si savurat inceputul acesta de primavara. Nimic mai mult. 

27 februarie Alergare matinala pe Tampa (Stechil)

Radu imi dejoaca planul pentru Magura Codlei, caci monopolizeaza masina. Asa ca ramane Tampa ca varianta de rezerva. Iese o alergare reusita, cu soare pe culme si poteci uscate, bune si de mtb. 

28 februarie Alergare cu Andrei in IOR

Sunt la Bucuresti, asa ca optiunea implicita pentru sport ramane alergare. Ies 3 ture de IOR cu Andrei si alte 2 plimbari cu familia. Iar pe seara, facand ceva ordine cu mama, am dat peste o cutie cu toate medaliile stranse de-a lungul timpului la concursurile de alergare montana. Le las aici pentru amintire, desi sunt convinsa ca nu sunt ultimile si ca mai devreme sau mai tarziu voi reveni la concursurile de alergare.

Citeste mai departe...

Ultima noapte de vara, in Piatra Mare

Ultima noapte de vara (calendaristica) cerea sa fie sarbatorita in felul ei. Nu le prea avem noi cu sarbatorile din calendar, dar suntem mult mai conectati la vremea de afara, la zilele de iarna cu soare, la zilele lungi de vara, la primavara cea verde ori la toamna cea colorata. Gasim cu usurinta un pretext pentru a sta afara. Ceva de marcat , ceva de sarbatorit, ceva de impartit cu cei care iubesc combinatia de natura si miscare. Cat mai mult din ambele. Si daca nu vine nimeni, mergem oricum, caci nimic nu se compara cu a fi pe munte. Orice ora petrecuta afara e de 10 ori mai castigata comparativ cu una petrecuta in casa. Cam asta a fost rationamentul si pentru ziua asta, de luni. Veneam deja dupa un weekend plin, cu doua ture de trekking. Piatra Mare insemna o alta seara si o alta dimineata pe munte. La orizont nu mai sunt prea multe zile cu vreme buna si lumina suficienta, cat sa poti pleca de acasa dupa munca si urca pe lumina pana sub varf. Asa ca trebuia profitat. Cele doua luni de primavara petrecute in casa ne-au reamintit sa nu lasam pe maine ce putem face azi.

Asa ca la ora 17.45 o pornim la drum. Eu pe jos, Radu pe bicicleta. Aleg sa urc pe Poteca Tiganilor si apoi pe Drumul Familiar. Muntele e linistit. Sunt doar eu, cu copacii , cu panta si cu muzica din casti. Urc cu spor si imi place mersul asta intins. Nu se compara cu ritmul de la alergare, dar nici nu as putea spune ca ma lenevesc. In Poiana Baciului ma intalnesc cu Radu care impingea (fara spor) bicicleta cea grea la deal. Ne mai regrupam o data la cabana si ajungem cam in acelasi timp la locul de cort. 

Platforma ne era cunoscuta de anul trecut, cand am facut o tura similara, doar ca in iunie. E un loc micut, pentru 2 corturi, insa nu ii lipseste nimic. Are deschidere spre depresiunea Brasovului, astfel incat, noaptea, toate luminile orasului iti sunt la picioare. Poti vedea rasaritul chiar din gura cortului. De regula e ferit de vant, la nivelul padurii (deci ai lemne), relativ aproape de izvorul de la cabana. Toate ingredientele...Stiam ca vom avea parte de o noapte fara vant, dar cu luna plina, asa ca pregetam pana pe la 10 pe afara, gatind in tihna.

Nici dimineata nu ne grabim din cale afara. Cafeaua si clatitele cu gem ne pun repede pe picioare si o luam amandoi din loc, folosind mijloace diferite de deplasare. Radu goneste la vale pe MTB. Eu merg cat de rapid pot. Gandurile o iau insa mereu in fata si ma insotesc doar cu ele in dimineata asta, fara muzica. Nu vreau sa tulbur nicio o particula din linistea din interior si din exterior. Padurea e nemiscata, calda, mangaietoare. Inainte de a iesi la Dambul Morii ma intalnesc cu un domn in varsta. Se mira ca umblu singura pe munte si ma intreaba daca nu am teama. De oameni, ori de animale. Uneori am teama, dar nu si in dimineata asta. Teama e ceva ce vine din interior. Uneori e buna, alteori nu. Astazi a fost doar liniste. Si o zi inceputa asa nu are cum sa fie decat o zi buna. Chiar si cand ea e prima zi de toamna. 

Foto by Radu

Citeste mai departe...