Microaventura in Piatra Mare ~ Amintiri din munti

O seara petrecuta la cort in Piatra Mare face parte din lista de escapade bune de facut dupa o zi lunga de munca, intr-o zi caniculara de vara. Faptul ca Radu este plecat nu inseamna neaparat ca am de gand sa stau inchisa in casa, desi in mod sigur, vreau sa folosesc timpul asta, atat ca sa petrec ceva mai mult timp cu oameni cu care ajung sa ma vad rar, cat si ca sa mai pun ceva ordine prin lucrurile din casa. Insa e timp pentru asta toata luna august. Momentan ignor haosul generalizat lasat in urma de Radu, imi strang repejor bagajul si ma focusez doar pe seara chill, petrecuta pe munte. Ma bucur cand mi se alatura Razvan si Dani, caci e mereu placut sa ai cu cine sa mai schimbi o vorba.

Dani, dintr-o oarecare neintelegere, a venit cu MTBul, asa ca urcam decalati. Desi cu o ora inainte sa plecam, nori seriosi de ploaie s-au adunat cam prin toti muntii si inclusiv cand ieseam pe Calea Bucuresti puteam sa ma jur ca in Piatra Mare ploua, in realitate, potecile sunt uscate si prafoase, la fel de neapetisante ca si cele din Postavaru. Totusi, la pas chiar nu conteaza. Subiectele de discutie se insira precum margelele pe sarma si ajungem fara prea mult efort si cu doar doua pauze de hidratare la cabana. Aici Razvan ne arata o platforma suspendata deasupra traseului care coboara spre Sacele, legata printr-o muchie de platoul cabanei. Arata foarte bine, iti ofera intimitate si te scuteste de urcusul pana pe platou. Nu are vedere libera spre apus si nu se vad luminitele orasului la picioare, insa e unghiul perfect pentru rasarit (cine reuseste sa se scoale) si e inundata de flori. Inca de cu seara vizualizez cu ochii mintii imaginea pajistii invadata de lumina si apa clocotind in oala pentru cafea.

Pana una alta, cafeaua si toata mancarea urmeaza a fi agatate in perete cu ajutorul cordelinei si a rucsacelului aduse de Razvan, il lasam pe Dani, care face bivuac afara, la mila ursului, iar noi ne infundam bine antifoanele in urechi si ne bagam in cort. Acum, postarea asta merita o scurta paranteza legata de ursi, pentru ca subiectul e tare la moda si intrebarea "si nu iti e frica/ nu va e frica de urs" sta pe buzele fiecaruia. Adevarul e ca o oarecare doza de frica e sanatoasa, pentru a te ajuta sa iei deciziile corecte. Dar asta nu inseamna ca frica trebuie sa te impiedice sa petreci timp in natura, sa te determine sa renunti la campatul in locuri neamenajate etc. In general, cu cateva masuri minime de prevedere precum a departa mancarea de cort, a campa mai sus de limita padurii si a nu campa in locuri cunoscute pentru vizita ursului (Transfagarasan, Postavaru, Tusnad, Gura Diham, Padina/Pestera) nu ar trebui sa ai parte de incidente daca nu ai ghinionul sa dai peste un animal foarte teritorial. Iar pe mine una, o pereche de antifoane chiar ma ajuta sa adorm, fara sa tresar la orice zgomot la padurii.

Aud totusi animalul care incearca sa ne fure oala pe la 1 noaptea, doar pentru ca asta se intampla fix la capul meu si pentru ca fundul de metal al oalei s-a ciocnit in procesul de extragere de butelie (oala era spalata acasa si rezervata pentu cafeaua de dimineata). Chiar si asa, trezita brusc din somn compilez ca nu are cum sa fie ursul, caci prea fina e laba se intre pe sub marginea absidei. Ma gandesc initial ca e cainele de la cabana. Aprind frontala, ies sa vad despre ce e vorba, gasesc oala, butelia si arzatorul imprastiate prin iarba la max 5 m de cort, le recuperez, le bag in cort si imi continui somnul. Dimineata concluzionam ca cel mai probabil a fost o vulpe.

Primusul duduie, lumina cade cum trebuie peste mica noastra poienita, curmalele moi se topesc in cafeaua calda si frumos mirositoare. Picioarele merg la vale si la ora 9 pornesc laptopul pentru o noua zi de munca. Piatra Mare a fost, din nou, asa cum trebuie.