O Oama si doi Oameni

Ideea de a lega intr-o singura zi cele 2 varfuri de peste 2000 m de langa Brasov o port cu mine de anul trecut, cumva ca parte a unui plan mai amplu pentru care in mod clar nu sunt inca pregatita. Daca Home2Omu2Home s-a bifat acum 2-3 ani in varianta bicicleta, cu Radu, iar Home2LaOm, anul asta, in varianta sa cea mai naturala bike+hike, cautam o zi buna de vara in  care sa leg ambele varfuri. Dupa concediul din Alpi, care a inclus si ceva hike cu Claudia si pentru ca ma simtisem bine la editia Home2LaOm din iunie, profit de weekendul in care baietii sunt plecati la Medias si pe principiul bate fierul cat e cald (adicaa nu lasa forma fizica de la hike sa scada), imi aleg ziua de duminica pentru proiectul meu. Nu e ziua perfecta, se anunta ceva vant (si nu de spate) pentru portiunile de bicicleta de acasa pana la Zarnesti si apoi de la Bran pana acasa si posibil ceva ploi la pranz in Bucegi, dar ma decid ca vara e scurta si mai bine fac tot ce pot cu conditiile date, decat sa treaca vara asteptand ziua perfecta. Din categoria plusuri macar o sa fie racoare cu relativ putine ore de soare.

Desi sunt multe variante de a lega aceste varfuri, nu poti sa le legi doar cu bicicleta, urcarea si coborarea la pas din Grind in La Om e cam impusa.  Mie cea mai eficienta mi s-a parut bike pana La Table, hike La Om si retur La Table, bike spre Bran (aici am ales Saua Joaca-Pestera-Moeciu, dar sunt multe variante) si continuat pe bicicleta pana la Refugiul Salvamont Ciubotea, hike pe Valea Ciubotei si retur si ultimul segment de bike pana acasa (si aici sunt mai multe variante in functie de energia ramasa). Dar pentru Bucegi e posibil ca o ruta Moeciu-Bucsa-Strunga-Batrana-Omu-coborare dupa posibilitatile tehnice, pe bicicleta, sa fie o varianta, desi sunt convinsa ca nu o fac in 5 ore cat mi-a luat hike-ul pe Ciubotea (dus-intors). 

Reusesc sa plec la 5.45 de acasa si pedalatul prin aerul rece al diminetii si pe drumurile pustii e chiar placut. Doar vantul e mega enervant si am vant de fata pana la Zarnesti. Am cugetat mult daca sa incep cu Piatra Craiului sau cu Bucegii si am decis sa incep cu La Om. Alegerea a fost una psihologica. Stiu ca urcarea in Bucegi e grea. Daca incep cu ea, o sa trebuiasca sa muncesc mult cu mine insami sa mai urc la Table si apoi La Om, mai ales ca am fost recent si mi-e teama ca dupa Ciubotea, mi se ofileste motivatia si fac doar jumate de treaba.

De acasa pana La Table scot timp mai prost decat atunci cand am fost cu Radu (cam 20 min in plus). De miercuri ma doare spatele (am ridicat ceva bagaj gresit) si pare ca de abia urc. Nici vantul pana la Zarnesti nu m-a ajutat deloc...

Am impresia ca si urcarea la La Om merge prost (sau cel putin eu asa o simt si obiectiv vorbind a fost cu 10 min mai lenta ca in iunie), dar in realitate fac 1h30 si mai putin de 1h pe coborare. Mi se pare ca poteca turistica e din ce in ce mai degradata si desi am inceput pe marcaj, pe la jumate ma razgandesc si ies in muchie ca sa prind poteca pe la Coltii Gainii pe care mi se pare ca am mai mult spor. Totusi coborarea imi iese. E alta viata sa cobori in papuci de trail vs spd-uri. Cand am urcat am fost aproape singura. Un grup de 2 pe care i-am depasit pe la jumatea urcarii, un alergator pe creasta si un drumet pe varf. La coborare insa ma intalnesc cu foarte multa lume care vrea sa ajunga pe varf, dar asta e o zi din aia in care nu am chef de vorba cu strainii si la toate intrebarile legate de "cat ati facut?" raspund in 2 peri.

Toate florile astea rare erau intr-un areal de 50 m

Imi recuperez bicicleta si ma bucur de coborarea pana in Moeciu. In Bucegi ploua si sper sincer ca asta sa fie singura ploaie a zilei pe care eu sa o fi fentat cu mare arta.

Putin resuply la Mega in Moeciu si intru pe asfaltul nou spre Poarta.  O tranzitie pe care eu o calculam cam la o ora, asa, s-a intins in realitate mult mai mult (2 ore cu tot cu pauza de Mega si cu 15 min sub niste brazi, arsteptand sa se opreasca a doua ploaie a zilei). Am pedalat incet, am pedalat prin ploaie, am tot urcat, cu gandul ca daca leg bicicleta la refugiul Salvamont si ma apuc de hike, doar potopul ma mai poate intoarce din drum. 

Plec la deal inca pe ploaie, dar cu padurea pe post de umbrela imi e bine. Imi e si frica sa calculez cei 1500 m pe care ii am de urcat, care se pun peste aproape mia urcata deja. In rucsac mai am doua geluri pe care mi le calculez cat mai inteligent.

Pana in Poiana Ciubotei nu am de ce sa ma plang. Potecile Bucegilor sunt clar mai prietenoase fata de spalaturile Craiului. Au cumva mai multe trepte naturale, par mai usor de urcat (dar cum se va vedea mai incolo, nu si de coborat). Muzica imi e singura companie azi. M-am saturat pana si de gandurile mele, am nevoie de ceva cu care sa imi spal creierii la urcare. In poiana ma fac fleasca la picioare de la toata udatura stransa de la ploile de azi. Greul incep sa il simt cand ma apropii de 2000 m, dar stiu ca de acolo nu ma mai intorc. Bucegiul ma primeste incetosat, cu ultimele tufe de rododendron. La Omu e deja pustiu, nu stau nici macar de o poza (nici nu am ce poza azi, pe aici, sincera sa fiu).

Aici suradeam, caci eram deja pe coborare

Imi calculez sa dovedesc coborarea asta lunga in 2 ore, un calcul usor optimist avand in vedere ca Ciubotea a ramas la fel de necioplita cum o stiam din vremurile in care alergam prin munti, e murata dupa 2 ploi, iar picioarele mele nu se simt ca cele de capra neagra, dar dus-intors scot sub 5 ore.

Stau si ma intreb cum am reusit sa merg 90 km la Marathon 7500, sau chiar sa alerg 45 km cu 3500 m diferenta de nivel, la un alt 7500, mai scurt :D, ca sa ajung acum sa numar sutele de metrii diferenta de nivel pe Ciubotea.

Ultima tranzitie se simte ca o usurare sincera sa fiu, desi pedalatul spre casa, prin lumina faina a serii e dureros la propriu. Pe bicicleta ma doare stangul, acasa o sa ma doara dreptul. Pana la urma genunchii se ung in miscarea repetitiva a pedalei si inchid ceasul dupa 14h si vreo 15 minute de la plecare -cea mai lunga zi din an pentru mine :) .

De acum, o saptamana, pana la urmatorul concurs, am timp doar de munca si de odihna fizica.

Din punct de vedere organizatoric:

Bagaj

Trusa medicala minimalista incl folie de supravietuire

Foita, bluza maneca lunga, incalzitoare, sapca

Pompa

Multitool

Lant

Casti, acte, telefon, chei

Mancare

4 geluri

O banana

Un sandvis

Prajitura proteica x 2

Salam de biscuiti

Haribo 

(uitand-ma peste lista, imi dau seama ca mergea si mai multa mancare)

Timpi intermediari

Bike 1:Bv-La Table 3h11 min incl mici pauze

Tranzitie 1 bike- hike 6 min

Hike 1: La Table-La Om si retur 2h24

Tranzitie 2 hike-bike 5 min

Bike.2: La Table-Ref Salv Ciubotea 2h10 

Tranzitie 3 bike-hike 6 min

Hike 2: Valea Ciubotei-Omu si retur 4h52

Tranzitie 4 hike-bike 5 min

Bike 3: Ref Salv Ciubotea-Brasov 1h14 min

Total 14h15 min

Citeste mai departe...

Drumuri care nasc alte drumuri (Albert Heim Hütte)

Noaptea e calda si linstita. Minima de 5-7 grade, si o alarma pentru rasarit pe care cred ca am pus-o doar in vis. Avantajul de a dormi pe versantul estic e ca soarele te gaseste devreme si dupa ce ne mancam si ultimul mic-dejun la punga, pornim spre Albert Heim Hütte, pe un traseu ce tine o muchie frumoasa peste varful Schafberg. Zapada nu mai constituie o problema pentru ca pe aici locurile sunt umblate si urmele intarite ne scutesc de udatura. De pe varf refugiul se vede excelent, asezat pe o platforma de piatra, inconjurat de varfuri de 3000 m si ghetari. Este un refugiu ales atat de cei care vor sa faca o tura spectaculoasa si usoara de o zi, cat si de cei care aleg sa faca traversari lungi in sezon, sau sa urce diverse trasee de alpinism. Iar primavara devreme este deschis pentru schi de tura. 

Breakfast with a view

Prin Scahfberg, spre refugiu

Acum, duminica dimineata e aproape pustiu. Ne luam o prajitura cu caise facuta in casa, care asa cum este proaspata si colorata intra excelent si dupa o scurta pauza, alegem o alta poteca de coborare ce ne va permite sa continuam spre Andermatt. 

Desi stim ca tura noastra e pe sfarsite, simt ca a fost, din nou, o tura buna. Diferita fata de cea de acum 2 ani, cu alta structura si alta logistica, dar la fel de reusita. Suprinzator, intreaga coborare lunga spre Andermatt (sau cel putin pana pe la 1800 m) a fost placuta, cu poteca strecurandu-se pe sub o creasta si cu muntii mari, cu zapada, inca la orizont si pe deasupra catorva lacuri glaciare. 

La ultimul lac s-a facut popas si s-a mancat toata mancarea din rucsac

Locurile noi ne-au dat idei noi si cu siguranta nu ne ajung anii ramasi in fata ca sa umplem toata harta Alpilor cu viermisori :). Important e sa ne mentinem in forma, sa ardem in continuare kilometrii sub talpi, caci tolba cu povesti e mereu acolo.

Date si track: https://www.strava.com/activities/18916953225

Foto Claudia si Mike

Citeste mai departe...

Into the wild- Chietal & Grimselpass si aventura de hike a fetelor

Cum zilele de iunie sunt lungi din cale afara, faptul ca noi coboram din tren la ora 20.30 nu inseamna nimic. Tot mai avem timp sa strabatem la pas cele cateva stradute din satul numit Geschinen si sa urcam +300 pana cand ne iese in cale un loc bun de oprit pentru seara asta. Este o mica platforma, in afara potecii turistice, langa o ruina de piatra, unde singurul loc drept este vatra de foc, dar cu putina amenajare punem cortul intr-un loc chiar decent.

Noaptea e linistita si calduroasa, iar padurea e tacuta. Doar capusele umbla fericite prin iarba, una a gasit Claudia pe ea, una a sarit pe mana mea cand am strans dimineata cortul, iar pe una am dus-o pana la 2220 m, aproape de Furka Pass, pe supratenda de la cort. Impartim ca 2 surori crema de soare si spray-ul de capuse si intr-o dimineata superba de sambata ne asternem din nou drum, de data asta intr-o zona mai putin turistica/ umblata (Chietal si Gestler Grimsler).

Picioarele se simt bine dupa ziua de ieri cu 20 km, poate pentru ca am fentat coborarea de la 2200 m (care e moartea cvadricepsilor), poate pentru ca am mancat bine proteine,  ne-am hidratat cu radler, cina a fost echilibrata nutritional,  si bineinteles ne-am luat aminoacizii si electrolitii. Genul asta de disciplina care te duce departe, zi dupa zi.

Caldarea glaciara in care ajungem atunci cand iesim din padure seamana cumva cu Fagarasul, doar ca are o alta scara. Pe fundul vaii cateva constructii de piatra ce par stane ne dau incredere ca vom gasi apa. Dar aparent nu e asa. Jgheaburi sunt, robineti sau furtune, nu. Tinta noastra e un prag glaciar imens pe care se pravalesc la vale cascade, si la o adica am putea lua apa si de acolo si sa o fierbem. Imi pun ca nota mentala ca data urmatoare sa strecor in bagaj si cateva pastile de purificare a apei, just in case. Totusi drumul are grija de calator si ne scoate in cale niste izvoare firave langa care gasim o captare si o teava, semn ca asta e sursa si pentru stanele de mai jos (care nu au urcat inca).

Pragul cu cascadele

Cu rezervele refacute pentru intreaga zi, ne continuam urcarea spre 2600 m, pe o muchie curata si placuta. Tinta noastra e o salba de lacuri aflate undeva intre 2500 m si 2200 m, intr-un peisaj alpin si putin umblat.

Traversam cateva limbi cu zapada moale in care piciorul intra uneori si pana la sold, ocolim orice putem si ajungem in final deasupra unui lac inghetat numit Rundsee, care mie una mi-a placut cel mai mult. Claudia incearca sa faca baia traditionala la picioare, eu ma rezum la filmat si apoi, pe si printre alte limbi de zapada ne croim drum spre Grimselpass, unde cu autobuzul Postei de ora 14.30 coboram in Oberwald.

La Rundsee, un lac care mi-a placut foarte mult

Ramanem la altitudine, pana in Grimselpass

Urmam aceeasi rutina ca si ieri: supermarket, cottage cheese, bere, mici provizii pentru ultima zi, gara, priza in gara pentru incarcat telefonul si tren 20-30 minute mai sus pe vale. De data asta calatoria e interesanta caci trecem prin Furkatunnel. In tunel internetul curge valuri, la fix ca sa ne putem definitiva planurile si ruta pentru ultima zi. Daca am invatat ceva pana acum e ca ne dorim ceva la 2500 m, cu expunere spre est/sud, cam de 20 km lungime. Combinam cu arta o urcare la un refugiu si o poteca nationala ce urmeaza sa ne scoata in Andermatt.

Ultimul segment din viermisorii nostri de pe harta Alpilor elvetieni incepe in Realp, o asezare ce pare usor anesteziata in aceasta sambata dupa-amiaza de inceput de sezon. Soarele e la datorie si padurea prin care urcam la inceput e binevenita. Serpentina cu serpentina castigam diferenta de nivel si iesim in golul alpin la 1800 m. Prin acelasi loc vom trece si maine,pentru a prinde coborarea spre Andermatt, dar azi facem stanga, spre Furkapass, deoarece inainte de coborare mai avem timp si de o urcare la un refugiu. Si implicit sa mai prelungim putin orele la altitudine, acolo unde ni s-a parut cel mai frumos. Drumul spre Furkpass e suprinzator. Mai intai poteca se transforma in drum, apoi pe marginea drumului apar van-uri si oameni veniti aici, in mod clar, sa doarma in natura. Unii in gasca, altii cu copiii, altii doar cu partenerul. La fiecare serpentina apar noi masini si noi locuri de tras masina pe iarba, musai orientata spre est, ca sa vezi rasaritul. Unii fac chiar si focul, altii au ceva mici gratare, dar de nicaieri nu urla muzica si nu apar gunoaiele. Ne e clar ca si noi vom ramane in zona, dar mai intai eu trebuie sa imi rezolv problema stringenta numita apa, asa ca suntem nevoite sa coboram pana in Furkapass (doar ca sa avem apoi de unde sa urcam),.intru la restaurant, iau o cola, folosesc baia la maxim (numai telefonul ce nu l-am incarcat la priza) si revenim la locurile de cort unde ne alegem o platforma perfect plata dotata si cu pietre de luat masa si intins bagaje pe ele, dar si cu o vatra de foc (pacat ca nu aveam ce arde acolo).

Nebun de verde, urcand din Riederal spre altitudine

La locul nostru de somn, aproape de Furkapass

Date si track: https://www.strava.com/activities/1890329560

Foto: Claudia si Mike

Citeste mai departe...

Musai spectaculos- Aletschgletscher si aventura de hike a fetelor

"Eu: Eu nu inteleg cum ai gandit tu traversarea din Märjelensee in Lötschental.

AI-ul: Ai dreptate să o pui sub semnul întrebării. Dacă te uiți pe hartă, observația este corectă:

Märjelensee și Lötschental nu sunt legate printr-o traversare T2/T3 simplă și elegantă.

Cred că în răspunsurile anterioare am amestecat două idei diferite:

zona Aletsch (Riederalp – Bettmeralp – Märjelensee) si

zona Lötschental (Fafleralp – Lauchernalp)

care sunt ambele foarte frumoase, dar nu se leagă natural într-un trek de început de sezon fără un pas alpin serios.

Problema este că:

Lötschenlücke este la ~3170 m este teren glaciar nu este o traversare de trekking T2/T3

în iunie este clar în afara criteriilor tale. Deci varianta "Märjelensee → Fafleralp" pe care am descris-o ca o simplă traversare nu este una pe care ți-aș recomanda-o pentru weekendul acesta."

Cam cu genul acesta de discutii mi-am ocupat putinul timp liber din saptamana 8-11 iunie. Eu cautam idei pentru o traversare de 3 zile prin Alpii Elvetieni, AI-ul imi lua ochii cu propuneri tentante din punct de vedere poze si obiective, eu stateam cu harta in mana si mereu gaseam cate o aberatie pe acolo. Legaturi care nu existau decat cu coarda, coltari si piolet, telecabine care nu functionau inca deoarece sezonul in Alpi abia incepe, poduri susendate in reparatie sau transport imposibil. In orice caz parea ca o traversare legata in iunie era de domeniul SF-ului si pe cat insistam cu cautarile, pe atat ma frustram mai tare. Colac peste pupaza, joi ma uitam la prognoza cu ploaie de vineri si ma simteam si mai lipsita de idei. Insa din toate discutiile cu AI-ul am avut si un prompt care a functionat. Daca nu se pricepe sa citeasca harti, a nimerit-o la capitolul prognoza. In Ticino e diferit, dar nu e chiar alpin, mai repede un fel de Fagaras. Si noi vrem de fapt ghetari si lacuri glaciare. Asa ca l-am pus pe AI sa imi spuna care sunt urmatoarele locuri peste care frontul trece repede si asa am ajuns in Valais si mai precis in zona Belalp. Antropizata, cu telecabine, dar si cu un ghetar spectaculos. Claudia verifica webcam-urile, eu ma uit fascinata pe poze si cam tot acum intervine si schimbarea de paradigma. Cel mai probabil nu vom putea construi o traversare de 3 zile legate, asa cum am reusit acum 2 ani, dar am putea sa stam 3 zile pe munte in locuri spectaculoase, folosind ziua de vineri pentru a strabate Elvetia de la nord la sud, iar apoi, urcand spre nord, segment cu segment, cumva sincron cu vremea buna.

Rucsacul se face repede, iar scularea la 5.30 nu e grea, pentru ca in fata ne stau acele putine zile din an in care suntem doar noi doua si in care avem posibilitatea sa reinnodam firele pe care distanta, le desira, invariabil.

Cand in final coboram din tren, lasasem deja in urma oamenii care mergeau la job, picaturile de ploaie etc si cu cea mai ieftina gondola pe care am gasit-o in Elvetia, urcam la aproape 2000 m in Riederalp. De aici ne incepe noua traseul spre Riederfurka si nu dureaza mult pana sa incepem, inca din padure, sa avem primele deschideri spre Aletchgletcher, ghetarul de 27 km lungime marginit in capat de prietenii nostri de acum 2 ani: Monch si Jungfrau. Practic intreaga zi nu vom face decat sa mergem pe deasupra ghetarului, printr-un peisaj demn de Elvetia. In spatele nostru varfuri de 4000 m, printre care Matterhorn si Weisshorn.

Fetele, ghetarul, Lolek si Bolek

Undeva, in departare, pe jumate in nori, se vede Matterhorn-ul

In stanga noastra cel mai lung ghetar din Alpi care imi aminteste de pozele cu Mer de Glace care se gaseau, invariabil, la capitolul destinat ghetarilor de prin manualele din anii 1990. Si noi, doua furnici carandu-i pe Lolek si Bolek (rucsacurile noastre trase la indigo :) ).

Fata de acum 2 ani suntem mai eficiente de bagajul. Mancare deshidratata pentru toata perioada si dulciuri cat sa ne ajunga pentru 1-2 zile, deoarece faptul ca vom cobori zilnic in vale ne da posibilitatea de a face realimentare.

Desi pentru azi se anunta o zi innorata, in realitate am avut soare din belsug si bronzul de Alpi a inceput repede sa se arate.

Urcarea in saua asta putea sa fie fentata printr-un tunel elegant, inchis insa pana la final de iunie

Ultima privire spre ghetar

200-300 m, o Tampa, un mizilic pentru noi

Ne terminam traversarea undeva in jurul orei 17.50, cand, spre suprinderea noastra, oamenii tocmai strangeau gondolele instalatiei de la Fiescheralp, desi pe site ar trebui sa mai fie curse, din ora in ora, pana la 20.30. Luam apa, intram la gondola si constatam ca au mai pastrat 2-3 gondole care sa sustina cusele rare de la final de zi. La 18.30 coboram elegant cei 1000 m pana in vale, dam o fuga la singurul supermarket inca deschis, luam esentialele (proteine si hidratare) si prindem si trenul care urma sa ne duca cateva statii mai sus pe vale, conform planului.

Cateva date despre ghetar:

Locație: Elveția, cantonul Valais (Wallis), în Alpii Bernese

Cel mai mare și mai lung ghețar din Alpi

Lungime: aprox. 22–23 km

Grosime maximă: până la ~ 900 m în zona Konkordiaplatz

Altitudine: de la ~ 4160 m până la ~ 1650 m

Face parte din patrimoniul UNESCO „Swiss Alps Jungfrau-Aletsch” (din 2001)

Este format din mai mulți ghețari mai mici care se unesc (ex: Jungfraufirn, Aletschfirn)

La baza ghețarului se formează râul Massa, care ajunge în Rin

Gheața se deplasează lent — ca un râu (zeci de metri pe an)

A pierdut peste 3 km din lungime din secolul XIX si continuă să scadă în lungime și grosime

Date si track: https://www.strava.com/activities/18892799730

Foto: Claudia si Mike

Citeste mai departe...

Fecioara, calugarul si capcaunul

Continuarea jurnalului Wildi Frauen.

Dimineata nu aveam de ce sa asteptam soarele. Gatesc din confortul sacului de dormit. Cafeaua fierbinte si terciul cald cu ciocolata ne dau acel kick off de care aveam nevoie ca sa ne strangem bagajele si sa ne continuam aventura. Azi aveam intalnire cu fecioara, calugarul si capcaunul, acel trio format din Jungfrau, Monch si Eiger.

   

Pentru inceput poteca urca din nou pe o serie de scari pana intr-o sa la 2600 m. Dimineata, odihnite si cu rucsacul usor, mergem cu spor si apoi coboram pe o vale din ce in ce mai verde spre a treia cabana, si teoretic ultima, din traversarea pe care o incepusem-Rotstoeckhuette

Desi suntem mancate, nu refuzam pauza de cafea/ suc. De data asta schimbam cola pe un  Apfelschorle. Luam si apa de la cismea si ne facem planul pe mai departe. Tot spre nord. E o zi fara nor, cu putina lume pe munte (desi e sambata). Noi avem inca multa mancare in rucsac si mult entuziasm. 

Pauza de masa o facem la un laculet numit Grauseeli care de pe harta nu promitea mare lucru, insa la fata locului oferea un view de carte postala spre cele 3 varfuri de 4000 m. 

Iesim usor din caldarea cu lacul si urcam pana la statia intermediara (la 2684m) a unei cabine care urca din vale pana pe Piz Gloria la 2968 m. Acolo profitam de beneficiile civilizatiei, luam apa, mergem la toaleta, lasam gunoiul si daca am avea nevoie ne-am putea incarca si telefoanele, dar nu ne trebuie, asa ca pornim mai departe. Aici la 2700 m au inceput deja lucrarile de pregatire a partiilor de schi. Oamenii indeparteaza prelatele cu care au acoperit, peste vara, zapada, pentru a o conserva, iar ratracurile o imprastie in toate directiile. Stim si de ce. Duminica la pranz se termina fereastra de vreme buna. Vin ploile si se raceste puternic, iar la altitudinea la care suntem noi, va ninge cu siguranta...

Desi pentru ziua de azi ne-am propus sa fim cumpatate cu distanta, am planificat pranzul la lac, cu 2 feluri de mancare si racorit picioarele in lac, cand pleci inainte de 8 de la cort si soarele apune aproape de 8, ce sa si faci ? Mergi ! :)

Am inceput asadar urcarea spre o alta sa numita Bietenluecke de unde o poteca abia ghicita pe un versant abrupt si plin de pietre urma sa ne coborare intr-o vale glaciara, ce aduce aminte mai repede de Fagras. Aici se termina si turistii. Suntem singure pe vale, noi si marmotele. 

In saua asta, abia am avut loc sa punem fundul jos si sa mancam o prajiturica

Iar pe abruptenia asta am coborat cu morcovul in fund (chiar au fost niste caderi mici de pietre)

Aproape ca in Fagaras

Culegem afine si merisoare pentru micul dejun si coboram cu vorbele noastre pana pe la 1900 m , la o stana pe care o vazusem de sus si unde ne gandeam sa campam. Din nou ajungem prea devreme si gasim locurile tacute. Vacile coborasera deja, manate si ele de zapada ce va sa vina. Asta complica putin situatia, pentru cel mai probabil urmeaza sa le gasim mai jos si va trebui sa ne reorientam pentru locul de cort. Reorientarea asta nu inseamna altceva decat o noua urcare si o ora buna de mers. La locul de cort visat (loc cu apa si verdeata) descoperim din pacate o alta stana, asa ca ne invartim putin in sus si in jos pana gasim ce ne dorim: un petic de iarba cu vedere la Eiger, relativ drept, cu view spre rasarit, la marginea unei paduri de amestec. Daca nu am fi asa de obosite, am folosi si vatra de foc de la marginea padurii, dotata cu bancuta si din nou cu vedere spre Eiger. Jar e destul, semn ca e in uz. Dar mancarea e priroritara si cum aceasta e ultima noastra seara pe sus, terminam tot ce avem. O ciorba la plic care fierbe greu, o mamaliga de 3 minute care de fapt dureaza 10 minute si ceva branza si carnati, pe care nu am de gand sa ii intorc la vale. Noaptea e din nou linistita si doar muschii si genunchii care nu ma lasa sa fac nicio genoflexiune, imi amintesc ca a fost o zi luuunga...

Bine, recunosc ca batul acela de sus nu sta bine si cortul arata ciudat, dar nu am aveam energie pt el

Duminica ne asteapta, conform prognozei, cu nori. Stim ca dupa pranz vin ploile, asa ca ne grabim sa strangem. Urcam la stana de ieri unde gasim si un frigider de unde cuparam o branza maturata gen parmezan,iar apoi la un laculet glaciar unde gatim si terciul de dimineata. Pescarii se insira cuminti pe malul lacului si niste tipe curajoase fac baie, desi eu mi-as pune si o bluza de lana pe mine.

Chiar daca nu ploua, norii vin din ce in ce mai desi si mai umezi peste noi, iar noi marsaluim pe cei 1200 m diferenta de nivel, spre Interlaken, unde prindem direct un autobuz spre gara, iar apoi cale de 4 trenuri suntem in fata unei farfurii mari de clatite pregatite de Andrei si punem astfel punct unei excursii ce va ramane momentan referinta mea si a Claudiei in materie de aventura in Alpi.

Mi-ar fi placut sa vad rasaritul din usa cortului, dar norii au alta parere

Merisoarele si afinele de ieri, au potentat terciul de azi

Pana si ceata ne trimite acasa

Pentru anul urmator, o sa incercam ceva si mai lung, si mai de angajament, ca sa il multumim si pe Radu, carcotasul de serviciu de acasa :) .

Dar, voi incheia totusi ca la Oscar, cu multumiri pentru baietii (Radu si Andrei) care au fost si mama si tata zilele acestea (unul in Romania, unul in Elvetia). Mai grav e ca trebuie sa se obisnuiasca cu acest status, caci noua tura asta chiar ne-a placut, si sigur mai punem si altele pe lista pentru anii ce vor urma.

Date si track (segmentele albastru si verde din harta de mai jos, pregatita de Claudia)

Ziua 2: https://www.strava.com/activities/12357379884

Ziua 3: https://www.strava.com/activities/12357410350

Citeste mai departe...