Into the wild- Chietal & Grimselpass si aventura de hike a fetelor ~ Amintiri din munti

Cum zilele de iunie sunt lungi din cale afara, faptul ca noi coboram din tren la ora 20.30 nu inseamna nimic. Tot mai avem timp sa strabatem la pas cele cateva stradute din satul numit Geschinen si sa urcam +300 pana cand ne iese in cale un loc bun de oprit pentru seara asta. Este o mica platforma, in afara potecii turistice, langa o ruina de piatra, unde singurul loc drept este vatra de foc, dar cu putina amenajare punem cortul intr-un loc chiar decent.

Noaptea e linistita si calduroasa, iar padurea e tacuta. Doar capusele umbla fericite prin iarba, una a gasit Claudia pe ea, una a sarit pe mana mea cand am strans dimineata cortul, iar pe una am dus-o pana la 2220 m, aproape de Furka Pass, pe supratenda de la cort. Impartim ca 2 surori crema de soare si spray-ul de capuse si intr-o dimineata superba de sambata ne asternem din nou drum, de data asta intr-o zona mai putin turistica/ umblata (Chietal si Gestler Grimsler).

Picioarele se simt bine dupa ziua de ieri cu 20 km, poate pentru ca am fentat coborarea de la 2200 m (care e moartea cvadricepsilor), poate pentru ca am mancat bine proteine, ne-am hidratat cu radler, cina a fost echilibrata nutritional, si bineinteles ne-am luat aminoacizii si electrolitii. Genul asta de disciplina care te duce departe, zi dupa zi.

Caldarea glaciara in care ajungem atunci cand iesim din padure seamana cumva cu Fagarasul, doar ca are o alta scara. Pe fundul vaii cateva constructii de piatra ce par stane ne dau incredere ca vom gasi apa. Dar aparent nu e asa. Jgheaburi sunt, robineti sau furtune, nu. Tinta noastra e un prag glaciar imens pe care se pravalesc la vale cascade, si la o adica am putea lua apa si de acolo si sa o fierbem. Imi pun ca nota mentala ca data urmatoare sa strecor in bagaj si cateva pastile de purificare a apei, just in case. Totusi drumul are grija de calator si ne scoate in cale niste izvoare firave langa care gasim o captare si o teava, semn ca asta e sursa si pentru stanele de mai jos (care nu au urcat inca).

Pragul cu cascadele

Cu rezervele refacute pentru intreaga zi, ne continuam urcarea spre 2600 m, pe o muchie curata si placuta. Tinta noastra e o salba de lacuri aflate undeva intre 2500 m si 2200 m, intr-un peisaj alpin si putin umblat.

Traversam cateva limbi cu zapada moale in care piciorul intra uneori si pana la sold, ocolim orice putem si ajungem in final deasupra unui lac inghetat numit Rundsee, care mie una mi-a placut cel mai mult. Claudia incearca sa faca baia traditionala la picioare, eu ma rezum la filmat si apoi, pe si printre alte limbi de zapada ne croim drum spre Grimselpass, unde cu autobuzul Postei de ora 14.30 coboram in Oberwald.

La Rundsee, un lac care mi-a placut foarte mult

Ramanem la altitudine, pana in Grimselpass

Urmam aceeasi rutina ca si ieri: supermarket, cottage cheese, bere, mici provizii pentru ultima zi, gara, priza in gara pentru incarcat telefonul si tren 20-30 minute mai sus pe vale. De data asta calatoria e interesanta caci trecem prin Furkatunnel. In tunel internetul curge valuri, la fix ca sa ne putem definitiva planurile si ruta pentru ultima zi. Daca am invatat ceva pana acum e ca ne dorim ceva la 2500 m, cu expunere spre est/sud, cam de 20 km lungime. Combinam cu arta o urcare la un refugiu si o poteca nationala ce urmeaza sa ne scoata in Andermatt.

Ultimul segment din viermisorii nostri de pe harta Alpilor elvetieni incepe in Realp, o asezare ce pare usor anesteziata in aceasta sambata dupa-amiaza de inceput de sezon. Soarele e la datorie si padurea prin care urcam la inceput e binevenita. Serpentina cu serpentina castigam diferenta de nivel si iesim in golul alpin la 1800 m. Prin acelasi loc vom trece si maine,pentru a prinde coborarea spre Andermatt, dar azi facem stanga, spre Furkapass, deoarece inainte de coborare mai avem timp si de o urcare la un refugiu. Si implicit sa mai prelungim putin orele la altitudine, acolo unde ni s-a parut cel mai frumos. Drumul spre Furkpass e suprinzator. Mai intai poteca se transforma in drum, apoi pe marginea drumului apar van-uri si oameni veniti aici, in mod clar, sa doarma in natura. Unii in gasca, altii cu copiii, altii doar cu partenerul. La fiecare serpentina apar noi masini si noi locuri de tras masina pe iarba, musai orientata spre est, ca sa vezi rasaritul. Unii fac chiar si focul, altii au ceva mici gratare, dar de nicaieri nu urla muzica si nu apar gunoaiele. Ne e clar ca si noi vom ramane in zona, dar mai intai eu trebuie sa imi rezolv problema stringenta numita apa, asa ca suntem nevoite sa coboram pana in Furkapass (doar ca sa avem apoi de unde sa urcam),.intru la restaurant, iau o cola, folosesc baia la maxim (numai telefonul ce nu l-am incarcat la priza) si revenim la locurile de cort unde ne alegem o platforma perfect plata dotata si cu pietre de luat masa si intins bagaje pe ele, dar si cu o vatra de foc (pacat ca nu aveam ce arde acolo).