Fecioara, calugarul si capcaunul

Continuarea jurnalului Wildi Frauen.

Dimineata nu aveam de ce sa asteptam soarele. Gatesc din confortul sacului de dormit. Cafeaua fierbinte si terciul cald cu ciocolata ne dau acel kick off de care aveam nevoie ca sa ne strangem bagajele si sa ne continuam aventura. Azi aveam intalnire cu fecioara, calugarul si capcaunul, acel trio format din Jungfrau, Monch si Eiger.

   

Pentru inceput poteca urca din nou pe o serie de scari pana intr-o sa la 2600 m. Dimineata, odihnite si cu rucsacul usor, mergem cu spor si apoi coboram pe o vale din ce in ce mai verde spre a treia cabana, si teoretic ultima, din traversarea pe care o incepusem-Rotstoeckhuette

Desi suntem mancate, nu refuzam pauza de cafea/ suc. De data asta schimbam cola pe un  Apfelschorle. Luam si apa de la cismea si ne facem planul pe mai departe. Tot spre nord. E o zi fara nor, cu putina lume pe munte (desi e sambata). Noi avem inca multa mancare in rucsac si mult entuziasm. 

Pauza de masa o facem la un laculet numit Grauseeli care de pe harta nu promitea mare lucru, insa la fata locului oferea un view de carte postala spre cele 3 varfuri de 4000 m. 

Iesim usor din caldarea cu lacul si urcam pana la statia intermediara (la 2684m) a unei cabine care urca din vale pana pe Piz Gloria la 2968 m. Acolo profitam de beneficiile civilizatiei, luam apa, mergem la toaleta, lasam gunoiul si daca am avea nevoie ne-am putea incarca si telefoanele, dar nu ne trebuie, asa ca pornim mai departe. Aici la 2700 m au inceput deja lucrarile de pregatire a partiilor de schi. Oamenii indeparteaza prelatele cu care au acoperit, peste vara, zapada, pentru a o conserva, iar ratracurile o imprastie in toate directiile. Stim si de ce. Duminica la pranz se termina fereastra de vreme buna. Vin ploile si se raceste puternic, iar la altitudinea la care suntem noi, va ninge cu siguranta...

Desi pentru ziua de azi ne-am propus sa fim cumpatate cu distanta, am planificat pranzul la lac, cu 2 feluri de mancare si racorit picioarele in lac, cand pleci inainte de 8 de la cort si soarele apune aproape de 8, ce sa si faci ? Mergi ! :)

Am inceput asadar urcarea spre o alta sa numita Bietenluecke de unde o poteca abia ghicita pe un versant abrupt si plin de pietre urma sa ne coborare intr-o vale glaciara, ce aduce aminte mai repede de Fagras. Aici se termina si turistii. Suntem singure pe vale, noi si marmotele. 

In saua asta, abia am avut loc sa punem fundul jos si sa mancam o prajiturica

Iar pe abruptenia asta am coborat cu morcovul in fund (chiar au fost niste caderi mici de pietre)

Aproape ca in Fagaras

Culegem afine si merisoare pentru micul dejun si coboram cu vorbele noastre pana pe la 1900 m , la o stana pe care o vazusem de sus si unde ne gandeam sa campam. Din nou ajungem prea devreme si gasim locurile tacute. Vacile coborasera deja, manate si ele de zapada ce va sa vina. Asta complica putin situatia, pentru cel mai probabil urmeaza sa le gasim mai jos si va trebui sa ne reorientam pentru locul de cort. Reorientarea asta nu inseamna altceva decat o noua urcare si o ora buna de mers. La locul de cort visat (loc cu apa si verdeata) descoperim din pacate o alta stana, asa ca ne invartim putin in sus si in jos pana gasim ce ne dorim: un petic de iarba cu vedere la Eiger, relativ drept, cu view spre rasarit, la marginea unei paduri de amestec. Daca nu am fi asa de obosite, am folosi si vatra de foc de la marginea padurii, dotata cu bancuta si din nou cu vedere spre Eiger. Jar e destul, semn ca e in uz. Dar mancarea e priroritara si cum aceasta e ultima noastra seara pe sus, terminam tot ce avem. O ciorba la plic care fierbe greu, o mamaliga de 3 minute care de fapt dureaza 10 minute si ceva branza si carnati, pe care nu am de gand sa ii intorc la vale. Noaptea e din nou linistita si doar muschii si genunchii care nu ma lasa sa fac nicio genoflexiune, imi amintesc ca a fost o zi luuunga...

Bine, recunosc ca batul acela de sus nu sta bine si cortul arata ciudat, dar nu am aveam energie pt el

Duminica ne asteapta, conform prognozei, cu nori. Stim ca dupa pranz vin ploile, asa ca ne grabim sa strangem. Urcam la stana de ieri unde gasim si un frigider de unde cuparam o branza maturata gen parmezan,iar apoi la un laculet glaciar unde gatim si terciul de dimineata. Pescarii se insira cuminti pe malul lacului si niste tipe curajoase fac baie, desi eu mi-as pune si o bluza de lana pe mine.

Chiar daca nu ploua, norii vin din ce in ce mai desi si mai umezi peste noi, iar noi marsaluim pe cei 1200 m diferenta de nivel, spre Interlaken, unde prindem direct un autobuz spre gara, iar apoi cale de 4 trenuri suntem in fata unei farfurii mari de clatite pregatite de Andrei si punem astfel punct unei excursii ce va ramane momentan referinta mea si a Claudiei in materie de aventura in Alpi.

Mi-ar fi placut sa vad rasaritul din usa cortului, dar norii au alta parere

Merisoarele si afinele de ieri, au potentat terciul de azi

Pana si ceata ne trimite acasa

Pentru anul urmator, o sa incercam ceva si mai lung, si mai de angajament, ca sa il multumim si pe Radu, carcotasul de serviciu de acasa :) .

Dar, voi incheia totusi ca la Oscar, cu multumiri pentru baietii (Radu si Andrei) care au fost si mama si tata zilele acestea (unul in Romania, unul in Elvetia). Mai grav e ca trebuie sa se obisnuiasca cu acest status, caci noua tura asta chiar ne-a placut, si sigur mai punem si altele pe lista pentru anii ce vor urma.

Date si track (segmentele albastru si verde din harta de mai jos, pregatita de Claudia)

Ziua 2: https://www.strava.com/activities/12357379884

Ziua 3: https://www.strava.com/activities/12357410350

Citeste mai departe...

Wildi Frauen

In 3 luni se fac 3 ani de cand Claudia, Andrei si Miruna (in fond prietenii nostri cei mai buni) au schimbat orasul de sub Tampa cu tara unde si roua sclipeste ca diamantele (cum glumeam vineri la inceputul turei). Atunci, ca parte a acceptarii, mi-am promis mie insami ca vom face in asa fel incat sa continuam sa adaugam poze in albumul numit Mike si Clau, poze cu noi, pe munte, in aventuri memorabile cum au fost Creasta Fagarasului la 2 zile, Creasta Rodnei, Marathon 7500 etc.

Am reusit sa adaugam nu una, ci vreo 10 poze in albumul nostru :)

Nu ne-a iesit chiar din prima, realitatea familiei sau a job-ului cerand mai multa rabdare decat am calculat initial, insa anul acesta, in primavara, parea ca in sfarsit astrele s-au aliniat. Claudia urma sa se angajeze, asa ca planuisem o escapada de primavara in Ticino, inainte sa inceapa si ea sa imparta zilele de concediu intre vizite in tara, vacantele scolare si placerile personale. Vremea de mai a avut insa alta parere si cum niciuna dintre noi nu suntem schioare avide, am anulat calatoria pentru septembrie, luna aceea cu vreme buna si stabila in Alpi. Asa ca inca  de pe la 1 septembrie stau si verific prognoza, tot sperand ca weekendul sa fie ocolit de ploi. Am si de data asta un Wizz Flex, dar nu am nicio tragere de inima sa aman, pentru ca alte fereastre nu mai sunt in 2024 si o amanare, insemna ca mai aveam de asteptat pana in 2025. Ne era suficienta o mica grupa din Alpii Elvetieni unde sa fie vreme buna...

Eu nu aveam o destinatie anume in minte, iar planul l-am facut orientativ cu 12h inainte de plecarea in tura, in cele 75 de minute in care Andrei si Miruna erau la bazin si care ne-au fost suficiente ca sa rezolvam si bagajul, dar sa si alegem punctul de start: Kandersteg.

Numele orasului nu imi spunea nimic. Stiam doar ca avem de mers 3h30 cu 3 trenuri. Claudia mi-a fost ghid prin aplicatiile elvetiene de harti topo si transport. Pe masura ce, inainte de culcare, citeam jurnale din zona si ma familiarizam cu numele cabanelor, entuziasmul meu crestea, iar somnul, dupa o zi intreaga pe drum intre Brasov si Elvetia plus un pahar de vin, seara, a fost adanc si odihnitor.

Dimineata in Altstaetten are un aer fresh. Suficient de cald cat sa marsaluiesc spre gara in tricou si pantaloni scurti, suficient de racoare, cat sa te trezeasca. In cele 3h30 peisajul de schimba de mai multe ori, insa si noi aveam multe de povestit...Nu sunt multe luni de la ultima vizita a Claudiei in Brasov, insa atunci cand sunt si copiii in peisaj si trebuie sa te lupti pentru spatiul de emisie, nu ai timp si energie pentru toate subiectele sau nu poti intra in detalii, asa cum ti-ai dori...

Nu avem niciun regret sa platim gondola spre Oeschinensee. Scopul nostru e sa petrecem ore si zile faine pe sus, la 2000 m si nu neaparat sa marsaluim cu bagajul mare in spate. Calitate vs cantitate, desi la finalul celor 3 zile noi am fost multumite atat de ceea ce am vazut, cat si de cifre. Doar pe Radu, care voia un maraton in fiecare zi, l-am dezamagit...

Lacul are acea culoare specifica lacurilor glaciare din Alpi si desi entuziasmul foto e mare, astept sa ajungem la coada dinspre nord a lacului, pentru a compensa soarele din miezul zilei si padurea, care pe alocuri ne blocheaza deschiderea.

Munti, vacute, lacuri turcoaz, Elvetia intr-o imagin

Alesesem o traversare in 3 etape dintre Kandersteg si Muerren, care trece pe la 3 cabane, prima cu nume chiar pitoresc Bluemelisalphuette. Din cifre pare si etapa cu cea mai mare diferenta de nivel in urcare, mai ales ca trebuia sa ajungem la 2700 m, rucsacurile erau grele, ca la orice inceput de tura, iar noi ne pierdusem antrenamentul de a merge cu bagaj mare in spate. Adevarul e ca al meu nu era chiar mare, cel putin comparativ cu "dulapurile" pe care le caram in tinerete, pe creasta Fagarasului. Acum avem fiecare cate un rucsac de 45 l in spate, in care avem totul pentru 3 zile de la echipament de camping, la mancare. Am plecat de la inceput de la ideea de a dormi acolo unde ne place/ ne prinde noaptea si a nu ramane cantonate in etapele standard. In plus cazarile nu sunt ieftine si sansele sa gasim ceva pe ultima suta de metrii erau foarte mici.

Trudim initial pe crestulita unei vechi morene, apoi pe o poteca in serpentine, sub soarele darnic de septembrie. Din cand in cand mai cer o pauza de apa sau pentru ceva dulce si de la 2500 la 2700 merge greu (cel putin pentru mine). Dar sunt sigura ca imediat ma aclimatizez si imi intru in ritm. La cabana ne cinstim cu cate o cola mare si facem o pauza lunga, incercand, cu ajutorul hartii si aplicatiei de la Swiss Topo sa identificam varfurile din spate, ale caror ghetari se pravalesc aproape pana in terasa cabanei.

Desi sunte abia la 2300 m, ghetarii au aparut deja in peisaj

Pe asta mica o vaneaza Claudia inca de la plecare

Castigam altitudine

De aici incepe ocolul spre cabana

O cabana, evident sustenabila, caci altel nu ar putea sa fie functionala la 2700 m

De la cabana coboram vreo 200 m pe niste trepte de lemn amenajate cu simt de raspundere pentru a imblanzi morena. Fara ele poteca s-ar distruge nu doar in fiecare iarna, ci probabil in fiecare luna, avand in vedere cati turisti fac aceasta traversare/ ture de o zi in zona. Coboram aproape pana in fundul pamantului la 2000 m, pe o poteca abrupta si in serpentine si facem pauza pe o pasune pe care vaci de coperta pasc linistite. Aici planificasem initial sa campam, dar e prea devreme sa ne oprim. Asa ca analizam harta, luam apa si continuam spre a doua cabana a zilei, una cu nume greu de pronuntat. Gspalternhornhuette. Bucata aceasta de poteca mi s-a parut de departe cea mai faina si ne-a intrigat in egala masura pe amandoua. 

La 2700 m domneste piatra

Daca initial am travsesat niste coasta innierbate, am continuat apoi sa coboram spre morena de la picioarele noastre. Poteca buna pe care suntem cere munca si efort, traduse in teren prin lopata, grebla si tarnacopul lasate in locul in care piatra invinge orice urma de iarba. Ochii cauta cu interes continuarea potecii, insa nu gasesc nimic. Asa ca urmam cuminti stalpisorii fixati pe morena, ce ne poarta printre pietre mari si mici, de culori diferite de la un alb lucios si spalat de apele ghetarului, pana la negrul granitului pana la un podet ce traverseaza un canion adanc, sapat de forta ghetarului. Citisem intr-una din descrieri ca fara aceste podete/ scari, traseul e impracticabil si peste iarna e posibil sa fie ridicate.

Ultimele petice de iarba inainte de a cobori pe morena

Urmand cu atentie linia potecii, pentru a ajunge la podetul care ne va ajuta sa traversam morena

Urcand spre refugiu

Dupa ce am rezolvat cu canionul si ne-am oprit de nenumarate ori sa ne minunam fie de ariditatea de inceput de lume a morenei, fie de apropierea ghetarilor, ajungem la 500 m de refugiu in singurul loc unde harta promitea un posibil loc de cort. Nu prea imi place faptul ca suntem fix sub refugiu, dar locul e bun si estetic, asa ca ramanem aici si ne gospodarim mai intai cu mancarea, apoi stam la povesti tot asteptand sa apuna soarele si sa ne putem ridica si noi cortul.

Asteptand apusul, ca sa ridicam cortul

Noaptea a fost linistita pana pe la 5 dimineata cand se pune vantul si ies sa intind ancorele. Regasesc acelasi cer plin cu un miliard de stele care ne-a insotit noptile in Anzi si, pe cand ma cocoloseam inapoi in sacul cald de puf, ma bucuram nespus ca pot sa fiu aici, ascultand zgomotele ghetarilor de peste drum, alaturi de cea mai buna prietena.

Date si track: https://www.strava.com/activities/12357319534 (segmentul rosu din harta de mai jos, pregatita de Claudia)

Citeste mai departe...