luni, 26 iulie 2021

Teleferic Challenge

Asta e unul din putinele concursuri la care nu am mare lucru de scris.

Din 2016, cand am alergat la Brasov Marathon nu am mai avut ocazia (si bucuria) sa plec la un concurs direct de acasa, fara prea multe pregatiri, fara logistica. Norocul a facut ca in saptamana de dinainte sa concurs sa ploua, asa ca nu am reusit sa iesim sa facem recunoastere decat joi seara, dupa ce ne inscrisesem joi dimineata, inainte sa expire termenul limita.  Daca era invers (recunoastere inaintea inscrierii) nu mai participam, caci traseul nu ne-a dat pe spate. Mai bine zis, apa de pe Valea Poienii ne-a innecat si ultima urma de entuziasm.

Deci cu minimul de geluri si de apa ma asez la start, putin cam in spate fata de Emese si de cum mi-as fi dorit sa fiu, dar oricat am dat din coate, nu am reusit sa inaintez mai mult.

Pierd contactul vizual cu Emese inca de la start, dar imi gasesc trasa dorita pe radacinile paralele cu partia Bradul. Pierd ceva locuri pe platul dinspre cariera si curand imi soseste confirmarea ca trebuia sa ma pun mai in fata, caci pe prima coborare merg cu frana de mana trasa. Cu siguranta, pe mine ma ajuta faptul ca stiu traseul si asta era un argument in plus sa ma pun si mai in fata la start. Iese haos pe prima coborare, haos atat de mare incat sunt prinsa din urma si de Natalia, care profitand de o trasa mai buna, trece in fata.

Cand ies in forestierul de la Oaban sunt a treia fata si acum trebuie sa incep sa imi fac jocul, adica cursa de recuperare la care ma pricep cel mai bine.

O prind repede din urma pe Natalia, insa pe Emese o ajung abia la finalul urcarii si reusesc sa stau in spatele ei pana intram pe Coama Lunga, fara insa sa pot sa o depasesc. Chiar si pe Coama Lunga am contact vizual cu ea, insa tot avantul a fost curmat de apa de pe Valea Poienii. E cam singura portiune tehnica a traseului si nu e specialitatea mea. E cu siguranta mai bine decat la recunoastere, caci macar, acum, poteca e batuta pe malurile paraului, mersul prin albie, la deal a fost inlocuit cu cateva treceri de pe o parte pe alta si ceva noroi. Insa fac cateva alegeri neinspirate si o pierd pe Emese. Raman sa ma lupt in legea mea cu poteca, singurul avantaj fiind ca aici suntem amestecati (tura scurta si  tura medie) si nu duc lipsa de iepuri. Inchei primul tur dupa 1h08-1h09.


Pe al doilea tur nu stiu daca sa ma bucur ca traseul e mai liber sau sa deplang lipsa iepurilor... Prima coborare imi iese mult mai bine pentru ca am loc sa ma manifest. Pe forestier trag speranta sa o prind din urma pe Emese, dar nu depasesc decat baieti. Bucata de viteza de pe Drumul Vechi nu imi place neam. Nici pe Coama Lunga nu reusesc sa ma motivez mult mai bine, dar o prind din urma pe Cosmina si ne conversam, putin, legat de clasamentul de la tura lunga. Pe "valea plangerii" o prind din urma si pe Noemi si apoi raman sa ma chinui singura pe ultimul gat.
Pe ultimul gat de pe partia Stadion. Foto by Luiza
O cursa fara istorie, fara povesti epice, o cursa care merita un traseu mai frumos,care sa faca cinste potecilor din jurul Brasovului. 


Podiumul la categorie, la open si colectia de medalii


Foto by Radu Cristi si restul echipei de organizare