Radu ma invita la o cursiera lejera in zona 2 si desi afara e un gri ca de noiembrie, spun da. Contabilizez fix 30 de kilometri, dar partea buna e ca dupa tura ma simt bine si cu genunchiul si cu glezna.
Astazi am dezlegare la 2h de cursiera si aveam in plan sa merg spre Dumbravita. Mi se alatura si Suzi si imi face placere sa pedalam impreuna pe drumul bun de langa lacuri. Ies 2 ore cinstite in care a mers cum trebuie pedala, asa ca sperantele pentru Bacau reinvie.
Daca tot am stricat tot aranjamentul primului concurs de alergare din ultimii 5 ani, macar sa fac ce stiu mai bine, respectiv sa invart o pedala. Dupa ce am tot frecat platul depresiunii, e cazul sa fac o proba si cu ceva urcare si cum vantul bate de la nord la sud, alegerea e simpla- Paraul Rece. Aveam ceva dubii legate de trafic, dar la fata locului a fost mai bine decat m-am asteptat. De fapt, cred ca a fost iteratia cu cel mai linistit trafic pe care l-am prins vreodata cu 0 masini mari care sa vuiasca pe langa tine. Urcarea propriu-zisa nu a mers prea bine, dar nici eu nu m-am infipt in pedala, caci nu asta era scopul iesirii. Si DN1 se scurge placut, prin oras prind toate semafoarele pe verde si inchid ceasul dupa 65 km, cu o medie decenta de 29 km/h.
Ies astazi cu Radu si Dan Oprita la o tura mai lunga de cursiera, ca test pentru Bacau. Glezna si genunchiul par refacute, pedala merge, soarele e sus, atat pe cer (in sfarsit), cat si pe strada mea. Bacaul este in carti.
Cu iesirea asta demaram aventurile din timpul saptamanii si Taga e in capul listei, pana nu creste iarba si ma omoara polenul. Chiar si asa, eram putin cu inima indoita pe aceasta tema, dar realitatea de la fata locului se arata buna. Iarba scurta, flori inofensive, cimbrisor, muguri de brad, companie placuta. Petrecem o seara cu adevarat reusita la foc si ne bem cafeaua de dimineata (sau ceaiul negru pentru unii) cu Tara Barsei la picioare.
Ultima tura de test inainte de Bacau. Daca am vazut ca distanta de 100 km imi iese, am zis ca ar fi bine sa pun sub picioare si mia de metri aferenta. Si locul cel mai la indemana sa fac asta e Poiana. Dau doua urcari, una dinspre Brasov, una dinspre Rasnov. Ma bucur de drum liber si de racoare, dar sunt departe de personal best-ul pe segment. Oricum, antrenamentul e bifat, nu am murit, glezna si genunchiul au rezistat, pot sa merg la Bacau cu inima impacata.
Cum nu am mai participat la curse din martie, de cand am inchis subscriptia la Zwift, mi-am iesit din mana, atat cu rutina de warm up, cat si cu startul in forta specific curselor. Asa ca imi fac fituica cu watti si incerc sa imi readuc aminte. Constat ca drumul Stupini Ghimbav e destul de bun pentru intervale (desi probabil Bod-Harman sau Satu Nou-Crizbav ar fi si mai bune, doar ca asta e la indemana). A doua constatare a zilei e ca trebuie sa imi fac un sport mode dedicat si simplist pentru intervale. Pedala insa merge, ceea ce e imbucurator.
Deluviul care s-a pornit la Bacau continua la Brasov timp de o saptamana si abia astazi reusesc sa prind o dupa-amiaza fara ploi, cat sa ies la o plimbare pe Tampa pustie.
Ies la o tura spre Dumbravita cu ganduri la niste intervale over&unders, dar pana la urma iese un sweet spot.
Cea mai lunga zi din an se cere petrecuta pe munte. Pentru azi alesesem Piatra Mare, dar in mod cert, alegerea nu a fost deloc inspirata, caci in Piatra Mare (si mai apoi in Postavaru) s-a pornit potopul la ora 18. Asa ca ne intoarcem acasa murati si cu coada intre picioare.
Pentru azi nu se anunta niciun nor pe cer. Si totusi ne-a plouat. Si ne-am innoroit, caci potecile nu sunt inca suficient de uscate pentru gustul meu.
Cum doua zile la rand m-a plouat dupa-amiaza, am zis ca ce-i in mana nu-i minciuna si e mai sigur sa ies dimineata. Aleg probabil unul din cele mai rapide trasee de langa casa, plat si cu asfalt bun si scot o neasteptata medie de 31.3km/h.
Dimineata a inceput bine, cu multa energie, ture de pump track si ceva exercitii. Dupa-amiaza, lovita de caldura ratez mobilizarea pentru a merge la Sinaia si ma duc sa ma chinuiesc pe Drumul Rosu, pe o caldura infernala. Caldura infernala e insa doar pe jos, la cabana aproape ca iti pui foita pe tine. Coboram lung pe Familiar si prindem chiar si o inghetata la Gelatomania. Preferatele noastre.
Incercam un foculet la Holbav, dar nu rezist mult din cauza alergiei care m-a lovit din plin in mediul acela plin de ierburi inalte.
Dupa Vidraru merge o urcare pe Valea cu Apa si o coborare in Saua Tampei, pe post de recovery ride.
Cu ziua de azi pana si eu cred ca am exagerat, mai ales ca inca nu sunt suficient de odihnita/ recuperata dupa Vidraru. Am iesit dimineata in pump track + o coborare pe Galben, iar seara pe Oaban cu Dani si Radu. Inutil sa spun ca aveam picioarele absolut moarte. Insa cu ajutorul galeriei primite de la baieti mi-a iesit finalul coborarii/ reintrarea in forestier.
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu