Se afișează postările cu eticheta schi de tura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta schi de tura. Afișați toate postările

marți, 28 februarie 2023

Faurarul lui 2023

  , ,   No comments 

In Brasov a nins proaspat si orasul s-a iniernat. Temperaturile sunt totusi placute si zapada are ceva ludic in ea, suficient cat sa scoata de acasa doi adulti intr-o dimineata rece de februarie.


Radu e plecat in tarile calde si ideea ca eu sa merg cu Marius la un concurs de orientare imi parea usor fantasmagonica...M-a convins insa Andrei cu argumente precum "e traseu usor, in parc". Cuvantul "parc" mi-a dat sperante. Cat de greu poate sa fie in parc? Parcul nu e munte, am sanse reale sa ma impedic de posturi fara sa vreau. Asa ca am mai mobilizat niste omuleti si am facut o mana buna de copii cu care ne-am bucurat de cei 50 cm de zapada adusi de weekendul iernatic din Brasov. 


credits, Irina Anton, Fisheye


E weekend si sunt cu Marius in Poiana. Orice om normal nu ar merge in weekend cu schiurile de tura in Poiana, dar cand trebuie sa iti duci copilul la lectii de schi, iti calci pe inima. Nu stiu in ce directie sa o apuc, imi e teama de aglomeratia de pe partie, cochetez cu ideea de a da un forestier, insa pana la urma ma mobilizez in sus pe Bradul. Sulinarul e pustiu si dau chiar 2 urcari, pana sub lac, unde incepea ceata.


Am schimbat Tampa pentru un rasarit alaturi de Vio, pe Lacul Morii. Frig rau si umezeala, dar dimineata slow petrecuta in fata unei cafele cu  omleta, a compensat.


Gatul ma tot supara de ceva vreme si astept vacanta in Cipru cu a  sa infuzie de soare si aer sarat, ca sa ma vindece.


O tura in Postavaru alaturi de Suzi si Elena. Cu alte cuvinte, am iesit in oras, la un suc, la un schi, la o miscare. Am vorbit cel putin la fel de mult pe cat am mers.


La Brasov e asa un aer de primavara, cu temperaturi trecute de 5 grade...Soare nu e, dar caldura ne este cumva suficienta. Refac alaturi de Alin a si Andrei una din turele mele de suflet pe Magura Branului si astept cu rabdare primavara si serile petrecute aici, la cort sau in fanar.


Se simte primavara in aer, cu temperaturi pozitive la intermediara.


Prognoza lui Suca cum ca in 15 martie urcam cu mtb-ul in Postavaru la tricou are sanse sa se adevereasca, macar intr-o oarecare masura...E cald. Radu, Marius si familia Fodor sunt la un schi de primavara pe partii. Eu urc pe foci. Ma urnesc greu. Anul asta nici nu pot sa zic ca am intrat in modul iarna...Oricum a fost cea mai scurta iarna de cand suntem noi la Brasov si daca ar fi sa culc urechea la ce spune Facebook-ul, o parte i se datoareaza si lui Suca, cel care a adus caldura Timisoarei la Brasov.
Share This:    Facebook Twitter Google+ Stumble Digg

duminică, 3 aprilie 2022

Martisor de Brasov 2022

  , , ,   No comments 
De 3 ani buni Martie e noul ianuarie. Daca in primii 2 ani cand ne-am mutat la Brasov, in martie ieseam deja la alergat si pozam floricelele de pe Stejeris, ori faceam primele urcari in Poiana, de 3 ani, in martie scoatem schiurile la plimbare si pozam copacii plini de zapada dupa cele mai strasnice ninsori ale sezonului.
Mijloc de martie in Postavaru


Trecerea de la cele 20 de grade din Malaga la zapada din Brasov nu e deloc usoara, dar ziua de duminica promitea o tranzitie acceptabila, fiind conform prognozei, singura zi cu soare dintr-un lung sir de zile mohorate. Cosmin ne face o vizita la Brasov si o plimbare pe Tampa e numai buna printre desfacut bagaje si pus toate lucrurile in ordine.



Cum saptamana s-a scurs cu vizite la Bucuresti si multe drumuri, pana vineri nu reusesc sa fac mai nimic, dar nici nu imi propun cine stie ce, caci in fata imi sta o saptamana de pauza intre joburi si va fi timp suficient atunci pentru reluarea activitatilor sportive. Totusi, in mod surprinzator, toata saptamana am reusit sa ma trezesc cu destula usurinta dis-de-dimineata, astfel incat scularea de vineri, de la 5.30, nu imi pare deloc grea, desi as fi putut sa profit de ziua libera, sa dorm pana mai tarziu si sa urc pe schiuri de la Pietrele lui Solomon.

Postavaru arata fain, cu copaci plini de zapada ca in ianuarie. Si temperaturile tot demne de Gerul Bobotezii sunt. Putine urme (Alin sigur si inca 1 sau 2 urme) pe de-o parte datorita frigului si pe de alta parte, pentru ca de cand s-au ridicat restrictiile s-a redeachis cabana si lumea a reinceput sa urce dupa amiaza, pentru apus si socializare la 1700 m. Pe varf suntem singuri si in mod suprinzator, un troian ne fereste de vantul ce bate dinspre vest, iar soarele care se prevede timid printre nori, reuseste cumva sa dezmorteasca putin atmosfera si sa mute mercurul de la - 20 la - 18. Oricum ar fi, la coborare mi-e frig, ochelari imi ingheata instantaneu si schiatul meu e cat se poate de ruginit.

Dupa frigul din Postavaru, cel mai bine merge o sauna. Si dupa sauna, cel mai bine merge o socializare cu vin fiert. Si candva bagaje si 3 ore de somn, inainte de a pleca spre Elvetia.



Soarele de astazi promite ceva, in ciuda zapezii de pe toate drumurile si potecile. Vine cumva cu promisiunea primaverii si in timp ce cobor domol pe Stejeris, ochii cauta si cauta un semn suplimentar, pe care il gasesc in cateva floricele timide de Crucea Voinicului. Imi amintesc si acum un martie de acum 6 ani cand Stejerisul era plin de flori la vreme aceea.


23 martie- Plimbare matinala pe Lempes si Speedy, rotund si cald

Cum din Elvetia am ramas cu obisnuitul trezitului la 7/7.30, incercam sa pastram rutina, asa ca astazi ne incepem dimineata cu o plimbare pe Lempes, din simplul motiv ca e cel mai la indemana. Florile inca nu au aparut, desi zapada e dusa demult, insa muntii ne rasplatesc cu o imagine de vis. Gasim si un loc dragut pentru o seara sociala la hamac.

Dupa munca, reusesc sa inghesui in ora de lumina ramasa, o prima iesire cu cursiera, pe langa Brasov. Nu ma simt asezata pe Felt, dar invart pedala cu determinarea omului vanat de intuneric si iese cea mai buna medie orara a mea de pana acum.


Intuitia mea spune ca pe Tampa au aparut totusi primele floricele, asa ca inainte de munca, plec in cautarea lor. Gasesc cateva exemplare de spanz si de crucea voinicului si sunt convinsa ca primavara e pe calea cea buna. Maxim ne mai sicaneaza de cateva ori, dar nu are cum sa greseasca prea tare. Plimbarea matinala pe Tampa a avut un dublu scop. Pe langa verificarea stadiului primaverii, voiam sa verific si stadiul forestierului care urca pe Tampa si a platului din Racadau, ca daca tot am facut reacomodarea cu cursiera, sa o incep si pe cea cu MTBul. Segmentele alese erau uscate, asa ca dupa munca, incerc sa prind apusul pe Tampa. Urcarea pe forestier imi pare grea, dar razabesc si prind si apusul.



Incerc sa repet figura de ieri cu apusul pe Tampa, powered by MTB, de data asta alaturi de Radu. Urcarea in Saua Tampei pare mai usoara ca ieri si asta nu pentru ca am eu picioare mai fresh, ci pentru ca mental, stiam la ce sa ma astept. Prind la limita apusul, dar pe coborare se intampla neprevazutul, nu se stie cum (poate o piatra????), schimbatorul meu ajunge intre spite si fac praf schimbator, ciupesc cadrul, ma rog, dammage maxim.


Primavara in Brasov aduce la pachet si vantul. Cu siguranta nu la fel de puternic precum in campie, dar oricum, 2 trepte peste normalul din depresiune. Meniul din weekendul acesta cuprindea vant si soare. Cel mai linistit parea sa fie sambata dimineata, asa ca ne grabim sa ne incepem tura pe la 10.30, inainte sa se porneasca vantul de la vest, astfel incat sa ne sincronizam cu el si sa ne mane din spate intre Crizbav si Sfantu Gheorghe. Socoteala ne iese destul de bine, desi pana in Sfantu am mers la zona 2, conversational. Aici Ovidiu face dreapta spre Ilieni si eu raman cu Adi si cu Radu...si incepe fugareala. Din zona 2 sar repede in sweet spot si nu prea mai ies de acolo pana acasa. Puterea medie a iesit cum trebuie, doar ca in loc sa fie un rulaj uniform a fost ceva in 2 viteze complet diferite.

Nu stiu exact de unde, dar mai gasesc ceva picioare si pentru o urcare in Postavaru, pe seara. Motivul pentru care ne-am mobilizat este faptul ca voiam sa facem galerie fetelor si baietilor care participa la CN de Schi-Alpinism, proba de vertical. Planul era sa dam o urcare, sa prindem apusul pe sus si apoi sa coboram pentru incurajari. Radu, Dani si Alin se duc pe Marele S. Eu evaluez corect ca nu am picioare pentru urcarile abrupte de acolo, asa ca aleg o combinatie de Drumul Rosu si Sulinar si ajung la fix la Yager pentru ultima geana de apus. O zi mai tarziu am o noua tentativa de a baga schiurile si claparii in pod si poate chiar reusesc ca anul urmator sa imi iau o pereche de schiuri de fuga, special pentru urcarile din Postavaru...Momentan sunt in mood-ul primavara si nu am cum sa ma conving sa inteleg ceva din coborarea inghetata si raschetata din seara asta. 



Singura zi fara vant de saptamana asta, de care era musai sa profit. Cu Bucegiul arata foarte, foarte fain in martie si aprilie, ata ma tot trage spre Vulcan/ Tohan si strang si azi ceva kilometri cu o medie de peste 30 km/h.


In perioada asta am chef de plimbari linistite in care sa observ la firul ierbii venirea primaverii. La Brasov primavara vine ardeleneste, floare cu floare, copacel cu copacel. Insa de la zi la zi pe munte ssimte putin mai multa primavara. Azi mai multe flori ca saptamana trecuta, primele frunzulite, primul copacel pe Tampa cu sunet de flori.




Nu a fost nici buna, nici proasta. Am muncit ceva si nici macar de un top 10 nu a iesit. Heart rate-ul a fost unde trebuia, dar problema e in alta parte. Trebuie neaparat sa slabesc, ca watti mai multi nu am.
Share This:    Facebook Twitter Google+ Stumble Digg

luni, 31 ianuarie 2022

Gerar de Brasov 2022

  , , ,   No comments 

Tampa ne primeste in prima zi a anului cu noroi. Flosc, flosc se aud incaltarile noastre pe platul de sub Tampa. De sus bureaza usor, insa sub hainele de munte imi este cald si bine. Am vazut aseara, pe Strava, o poza cu crucea voinicului si cam intuiesc unde poate fi. Asa ca de indata ce incepem urcusul pe Gabony, ma transform intr-un pui de Claudia si vorbesc si casc ochii in acelasi timp. Le gasesc mai sus de bancuta unde ne petrecem rasariturile si cum ingeunchiez in fata ei sa o pozez imi vin in minte versurile lui Arghezi: din bube, mucegaiuri si noroi... 
Pe coborarea spre Iepure ma indeletnicesc cu admirarea nuantelor de verde, potentate de ploile din ultimile zile si umezeala padurii. Imi place verdele acesta reconfortant si ma bucur ca si inceputul asta de an m-a prins pe potecile - mi de care nu ma pot plictisi. 


Tura pe Bucsa e o clasica a iernii si numai in 2021 am bifat-o de 3 ori iarna si o data vara. De data asta ne lipim de grupul lui Dan si al Simonei si ne strangem o gasca mare, o parte din noi pe jos, o minoritate pe schiuri. Triunghiul rosu ne primeste cu poteca bine batuta pe care inaintam cu spor in cautarea soarelui dat disparut in ultimile zile. Il gasim pe Bucsa si ne bucuram de el cam pana iesim in Strungulita. E multa lume pe sus astazi, chemati cu totii de vremea frumoasa. Noaptea trecuta pare ca a plouat la altitudine, caci toti bradutii luptatori din muchie sunt acum prizonierii ghetei, o inchisoare stralucitoare pentru lentila aparatului nostru de fotografiat, respectiv un corset dureros pentru ei. 
Pe partea sudica e ceata, nor si frig, asa ca ne grabim spre Refugiul din Saua Strunga pentru pauza de masa. 

Cum ora e tarzie, incercam sa coboram spre Poiana Gutanu/ Piciorul Boului, desi asta inseamna sa deschidem poteca. Ma angajez prima in aceasta activitate nu neaparat comoda si imi pun la bataie toata concentrarea, caci in primii 50 de metri zapada este inghetata bocna si ceata nu ma lasa sa vad stalpii de marcaj. Asa ca pasesc cu rabdare, pas cu pas, calcai cu calcai, cautand zonele cu zapada mai primitoare. Ulterior din zapada bocna dam in zapada maricica, asa ca grija se muta in alegerea trasei cele mai bune, dar pe traverseul asta nu ai niciodata nicio garantie. Nodul din gat imi dispare abia cand ajungem la crucea rosie ce ne va cobori spre padure. Ajungem inapoi la masina la lumina frontalei si ne continuam seara alaturi de alti prieteni si cunoscuti, la o socializare pe cinste caci fericirea nu ti-o faci nici din casa cu piscina, nici  din masina scumpa si nici din concediul la 5 stele. Fericirea e exclusiv despre oameni si relatii interumane si acum, trezindu-ne fara ancora si golful linistit pe care o reprezenta cuibul din Strada Molidului, trebuie sa ne aruncam din nou in valuri si sa incepem sa dam din maini. Si pana acum ne-a iesit, caci ultimile zile din 2021 si primele zile din 2022 au fost cu si despre oameni. 



Gerul Bobotezii este momentan amanat si a fost inlocuit cu o perioada de inceput de primavara.  Radu ma tot bate la cap sa ies cu cursiera si pana la urma reusesc sa ma mobilizez. Sunt 15 grade afara, pedalez in haine de vara si fac inhalatii cu balegarul proaspat imprastiat peste tot pe campuri. 


Asta a fost o dimineata lunga si calda, numai buna sa stam linistiti cu totii, la bancutele de pe Gabony. 

Dimineata afara, seara la interior, socializare sa fie


Iarna asta ne-am tot codit pana sa scoatem schiurile din pod. Dar cand in final s-a reinzapezit Poiana si se putea cobori in sfarsit pana jos, am zis ca e cazul sa ne mobilizam, desi tocmai am refuzat o vacanta la schi in Austria si cochetam cu o luna de work+ride in sudul Spaniei. Dar toata lumea a facut reclama buna la zapada rece din Postavaru, asa ca i-am dat si noi credit. 

A iesit o urcare buna, un varf ratat din cauza vantului si o coborare la fel ca intotdeauna. Insa da, partiile au fost bune si Poiana era suprinzator de libera la 8.35 cand am plecat noi.


Asta a fost o zi atat de proasta incat prefer sa o uit. Nu stiam cum sa cobor mai repede la masina.
Share This:    Facebook Twitter Google+ Stumble Digg

joi, 29 aprilie 2021

Prier de Brasov 2021

  , , , , , ,   No comments 

In sud sunt deja copaci infloriti si explozie de verde. Aici abia ne bucuram de cateva zile mai insorite si de ceva ce seamana a inceput de primavara, macar la nivel termic.

Radu ma incurajeaza ca afara e chiar de tricou si pantaloni scurti, dar dupa 2 pedale imi trag totusi pe mine bluza cu maneca lunga si incalzitoarele. Plec sa inspectez care mai e stadiul drumului cu dale de la Dumbravita. Am eu asa un feeling cum ca e asfalt si treaba asta ar deschide noi orizonturi. De cand stam la Morminte, m-am imprietenit cu drumul spre Feldioara, care inainte nu imi placea neam. Nu sunt decat vreo 4 km pe o singura banda, usor la vale si de regula cu vant de spate. Pana si eu scot medie de 30 km/h. Asa ca trec repede si imi permit sa fac bucle ok, spre Sfantu Gheorghe sau Crizbav, fara sa mai fie nevoie sa traversez orasul. Descopar cu surprindere ca drumul pe la lacuri are acum asfalt ca in palma. Imi pare rau ca nu e timp de oprit, caci lumina pica numai bine, apa e albastra, pe mal lumea e chill, fara muzica sau tiganie si la orizont se vad muntii inzapeziti (Bucegii, Piatra Mare si Postavaru). Imi pun in minte sa revin aici, mai in tihna, eventual cu un ocol pe la strandul de la Codlea caci si acolo ar trebui sa pice cum trebuie lumina la final de zi. Astazi insa ma grabesc spre casa, caci am de gand sa ma duc sa dorm pe undeva. Oriunde, numai natura sa fie Pentru urmatoarele 10 zile se anunta minime in zona 0 grade si cele 5 grade de azi nu sunt de lepadat. Il corup si pe Radu si mergem in livada (de pruni?) de la Holbav. Gasim si o vatra de foc si iese o seara tihnita. Totusi ploaia nu m-a lasat sa dorm in hamac pana dimineata, caci a venit din senin, adusa de o pala de vant de a infiorat dealurile dintr-o data, si m-a gonit in cort.


Procentul de ture reusite de cursiera a ajuns la 60%. Astazi a fost cea mai buna zi de pana acum. A mers pedala, pulsul a fost la locul lui, m-am simtit asa cum stiu eu ca trebuie sa ma simt pe doua roti. Desi la plecare cativa stropi ne-au incercat determinarea, pe la Araci si mai apoi spre Crizbav am avut parte de un soare nesperat. Cum am mai trecut pe aici acum o saptamana, e interesant de urmarit cum avanseaza primavara. Cel mai mult m-a impresionat un copacel inverzit. Din motive neclare mie, mereu, primavara, copaceii sunt primii care dau tonul. Copacii mari au inertie mare, se urnesc mai greu. Tocmai din cauza asta cand ii vad asa grabiti, verzi din cap pana in picioare, imi sugereaza ceva infantil. O graba de pui ce nu stie ce-i ala inghet in aprilie. Si copilaria asta a copacilor ma binedispune mereu. Cu ocazia turei de fata am explorat si drumul Dumbravita- Vladeni si am legat o alta bucla cu potential.

Vantul, de regula, a fost neutru pana in Vulcan, cand s-a pus pe un uragan de fata, de mai mare frumusetea.  21-22 km/h era tot ce iesea.  Acelasi uragan ne-a ajutat insa sa ajungem acasa inaintea ploii, caci ne-a manat din spate cu 40 km/h de indata ce am facut stanga peste calea ferata. Incheiem ziua la Ursi.


Cerul mohorat si temperaturile mici de azi nu erau de asa natura incat sa ma inspire pentru o noua tura de bicicleta, asa ca vizita Monicai si a lui Stefan la Brasov a fost binevenita. Am iesit la o plimbare cu oamenii pe Tampa unde am descoperit cu placere ca poteca de pe Serpentine e perfect practicabila, si in plus, muntele s-a umplut de flori. Asa ca dupa o pauza in centru, la o cafea/ ciocolata calda (foarte relaxata atmosfera in centru, chiar mi-a placut), am urcat a doua oara pe Tampa, singura, pe Gabony. Voiam sa vad cum e poteca dupa cazaturile masive de copaci de la ultimile ninsori. Am o dubla surpriza placuta, caci pe de-o parte, poteca e chiar buna, fara obstacole, pe de alta parte, e plin de flori. Acum, ca am si studiat pe blogul Claudiei, pot sa le si numesc: viorele, crucea voinicului, maseaua ciutei, spanz rosu, brebenei, ciubotica cucului (mai are putin pana infloreste), cucuruz. Cum programul de functionare al telecabinei s-a terminat, potecile sunt absolut pustii. Placut de pustii. Doar eu, gandurile si pasii mei.  Pana la urma am stat plecata de acasa vreo 6 ore si ceva si mi se pare uluitor ca am petrecut tot acest timp in/ aproape de oras, fara motiv de plictiseala.


Cum astazi e singura dimineata calduta si senina a saptamanii, ma mobilizez, pentru probabil ultimul rasarit de pe Tampa, pana in octombrie. Si asa,ora e destul de matinala: 6.50. Intarzii plecarea cu cateva minute de acasa, imping frenetic pedalele Gazellei grase pe strazile inca goale ale orasului,o parchez la capatul Promenadei de sub Tampa si urc cat pot de repede. Avand in vedere ca la 6.46 intram pe trepte, nu cred ca avea sa fie suficient de repede. Incerc oricum, caci altceva mai bun nu aveam de facut. Doar ca soarele e si el vrednic foc odata cu venirea primaverii si nu mai intarzie deloc, cum facea iarna intreaga. La 6.52 a iesit, eu abia ce terminasem cu treptele...Ajung si in poiana pe la 6.57, un timp bun, ce asta toamna imi permitea sa prind spectacolul.Ma consolez ca oricum nu a fost niciun spectacol, caci cerul a fost senin lacrima, fara niciun norisor. Tampa e pustie si haladuiesc in tihna, mai preget pe la soare si cobor pe poteca Serpentinelor, inca inghetata. Maine revine iarna. Pentru 2 zile.


Sunt zile reci de aprilie, cu maxime de 2-3 grade. Astazi ninge cu spor si s-au pus cam 35 de cm de zapada partial pufoasa si partial uda pe bara de la balcon. Singurul lucru de facut e sa plimbam foca in Postavaru. Ne strangem un grup fain cu Alin, Suzi si Ingrid. Radu arunca propunerea sa urcam pe Lupului, lui Alin ii revine misiunea sa bata urme  pe Marele S, iar noua, fetelor, sa exersam intoarcerile. Ajungem pe varf cu ultima geana de lumina si coborarea infrigurata nu iese nici macar cu o baie fierbinte.





Dupa vorba "cel mai destept cedeaza primul" si uitandu-ne peste prognoza de saptamama urmatoare ce promite temperaturi cu 2 cifre si minime pozitive, hotatam ca e momentul sa punem schiurile in cui si sa ne dedicam activitatii care noua ne place cel mai mult: bicicleta.

Desi in oras batea un mic uragan, acelasi vant a alungat norii de pe munte si ne-am bucurat de caldura, soare si lumina faina. Si compania a fost dintre cele mai bune, a ajutat si urcarea la ritm conversational pe Drumul Rosu, pana in Poiana Ruia. Apoi a trebuit sa bagam carbuni, ca riscam sa pierdem rasaritul. Duc pulsul in zona 4, imping schiurile cot la cot cu Radu si ajungem sus in ultimile minute, fiind premiati cu o glorie destul de bine formata. Reusim sa coboram confortabil pe lumina si pun pentru ultima data pe sezonul asta claparii la uscat. Am schiat putin in afara de Postavaru, deloc alpin, dar macar nu ne-am rupt nimic. Sezonul de bicicleta poate sa inceapa.




Vremea buna din Brasov m-a facut sa imi aman plecarea la Bucuresti, dar cum dupa interventia de ieri nu aveam voie sa fac prea mare lucru, ma lipesc de Ursi pentru o plimbare in Crai. Ritmul Mirunei e bun chiar si pentru mine, in convalescenta. In Poiana Zanoaga e plin de branduse, asa ca stam si savuram momentele petrecute la soare, in liniste, cu imaginea Craiului si Bucegiului inzapeziti.




Daca ieri m-am simtit bine, ma gandesc sa continui terapia cu soare si sa invart si o pedala.
Merge suprinzator de bine, cu o medie de 30 km/h dupa 70 km pedalati.


Daca tot ma simt bine, zic sa continui terapia cu soare si pe munte. E duminica, refugiile ar trebui sa fie libere, asa ca merg acolo unde imi place cel mai mult-in Saua Strunga.  Am impresia ca nu voi ajunge la timp daca urc pe Bucsa sau Barbulet, asa ca aleg crucea rosie pe Piciorul Boului pe care am coborat o singura data cu schiurile. Urme sunt peste tot, urme mai mult in coborare. Urc cu gandurile mele. Padurea de conifere e animata doar de trilurile pasarilor. Urcarea merge greut din cauza zapezii ude pe care piciorul fuge in toate directiile. Cand ajung in traseul marcat ce vine din Gutanu, fac o pauza pentru cateva fotografii. La refugiu e pustiu, asa ca preget pe afara pentru cateva poze la apus. Dorm prost si dimineata ma grabesc la vale, caci ochelarii de soare au ramas la masina si soarele risca sa ma orbeasca daca mai preget mult. Mi-as fi dorit sa am parte de mai mult timp petrecut pe munte, dar de data asta nu s-au aliniat deloc astrele.





Imi cad bine zilele astea tihnite, in care nu se intampla prea multe lucruri, cel mult stau la soare si il absorb prin toti porii, caci e rar la vedere (si anemic) primavara asta in Brasov.  Nici foculetul de seara de la Holbav nu a fost rau, doar ca ar fi fost si mai bine daca nu mi-as fi uitat acasa pufoaica. In rest, sunt mandra de cum m-am organizat, de la strans lemne, facut surcele, aprins focul, pregatit un carrot cake suprinzator de bun inca de la prima incercare  etc. Imi place mereu linistea de la Holbav. Insa nu imi plac deloc gunoaiele stranse peste iarna peste tot prin padure. Mi-am pus in minte pentru vizita urmatoare sa ajung mai devreme si sa vin si cu un sac de gunoi in care sa strang macar gunoaiele evidente (doze, PET-uri).

15-17 aprilie 3 zile pe cursiera pe langa Slatina

Am profitat de zilele mele libere si am plecat sa cautam primavara in sudul tarii. Temperaturi de primavara nu am prea gasit, dar macar am gasit copaci infloriti. Joi dupa-amiaza, ma alearga Radu ca pe hotii de cai pe clasica de la Carlogani. Are Slatina un drum fain, un judetean de 45 de kilometri, ce leaga Ganeasa/ Plesoiu de drumul national Targu Jiu-Dragasani, cu asfalt foarte bun si trafic foarte putin. Este drumul pe care, de regula,ne facem veacul, caci strangem 90 km dus-intors, 45 de km in urcare usoara, pe o vale, feriti de vant si 45 de kilometri de coborare usoara, un fel de time-trial cand te alearga noaptea.



Vineri schimbam traseul si descoperim niste drumuri noi pe la Greci. Drumurile noi vin insa la pachet cu trafic si  un uragan hain la intoarcere, uragan in fata caruia ma ascund in spatele lui Radu, care duce eroic trena. O constanta a incursiunii mele in sud este gunoiul. Si pe langa Brasov vad gunoi. Suntem departe de curatenia din Secuime. Dar gunoiul din sud are cu totul o alta dimensiune si exista absolut peste tot. Se vede din trenul de pe Valea Prahovei, de indata ce te apropii de Brasov, se vede din trenul spre Caracal, cam peste tot, se vede in trenul Bucuresti- Craiova, se vede pe marginea drumurilor de langa Slatina, in cantitati impresionante. Sincer, daca as fi la guvernare i-as forta pe toti primarii sa faca curat, cu amenintarea taierii fondurilor de la buget pentru primaria respectiva. Ce e asa de greu sa mobilizezi asistatii sociali, sa le dai saci, lopeti si manusi si sa stranga toate gunoaiele de pe marginea drumului ? Combinatia de copaci infloriti (caci da, primavara in sud e la apogeu) si maldarea de gunoi este absolut deprimanta.

In contrast parca cu mizeria de pe marginea drumului, gradinile Bucurestiului arata de pozat. Ma refer aici la gradinile din fata blocului. Parca pandemia asta i-a transformat pe o parte din bucuresteni in gradinari si peisagisti. Daca atunci cand stateam in Bucuresti, in Dristor, numaram pe degetele de la doua maini gradinile ingrijite, acum toate abunda de flori de tot felul, sapate, pigulite, plivite, colorate.

Sambata profitam de ziua de weekend si plecam sa exploram drumuri noi, la nord de Dragasani. Situatia in Valcea este urmatoarea: fie ai parte de drumuri impecabile cu 0 trafic (precum Oveselu-Roesti), fie ai parte de Mongolia nesfarsita, asa cum am dat pe bucata Sirineasa- Ursoaia, decoperatata in toamna si abandonata asa. Pentru masini, drumul era destul de bun, caci desi lipsit de asfalt, era neted ca in palma, pregatit de reasfaltare. Pentru rotile subtiri ale cursierei a fost insa o pacoste si un lung chin. Ma despart de Radu dupa 100 km si ma retrag spre masina. Primavara asta nu am dileme foarte mari legate de distantele pe care as putea sa le parcurg si nici obiective precum 200, 300 km. Stiu ca le pot face. Primavara asta ma intereseaza mai degraba sa ma obisnuiesc sa merg ceva mai tare, in ritm de tempo, sa scot o medie cat mai buna. Si cand merg cu Radu, aproape ca e un tempo de la un capat la altul, caci inevitabil ajung sa stau in zona 3 mai bine de jumtate din timp. Si momentan bateriile ma tin doar pentru 100 km la ritmul asta partial nebun.


In Brasov se intrevede primavara la orizont. E caldut, arbustii deja inverzesc, copaceii vor inflori curand. Nu am chef de bicicleta, asa ca merg pe principiul "mersul pe jos face piciorul frumos" si dau un city run scurt.


Astazi ma sincronizez cu Suzi la o tura de cursiera. Plecam de la mine si ajungem la ea. Duc trena mare parte din tura si muncesc ceva pe portiunile cu vant din lateral sau vant de fata. Intoarcerea pe asfaltul prost de la Tarlungeni mi-a pus capac.


Prima iesire cu MTBul de primavara asta. Ma invart in zona Stejeris si incerc sa dezleg misterele canalului. Fara succes insa.


Azi a mers bine pedala. A iesit o medie respectabila de 29 km/h pe 2h, cu 600 m de urcare. M-a ajutat asfaltul bun si vantul de spate pe urcare. Desi mi s-a parut ca am urcat bine spre Paraul rece, nu am scos PB, dar am fost foarte aproape. Trebuie doar sa mai slabesc vreo 2 kg.


Cea mai buna tura solo de curisera a sezonului. Se simte asa de bine pedalatul la tricou si pantaloni scurti, miroase asa de bine pe drumuri, pedalez si fredonez in continuu:
"E primavara, iarasi primavara
In fiecare margini de fagas".

A mers si pedala, cu o medie respectabia de 29.2 km/h pentru 3 ore de pedalat. Ce e drept si datele de putere m-au motivat, ca uitasem ca mai pot sa vad si watti pe ceas.

Share This:    Facebook Twitter Google+ Stumble Digg

sâmbătă, 3 aprilie 2021

Martisor de Brasov 2021

  , , ,   No comments 

Sunt zile calde si insorite de primavara, in care as vrea sa ma mobilizez sa stau mai mult afara, dar nu reusesc sa ma organizez. Se face tarziu, nu mai e timp pentru bicicleta, asa ca inghesui o alergare pe Stejeris, pe interes,sa vad daca e suficient de uscat pentru MTB. Ne-am luat bicicleta de oras. O bicicleta olandeza- o gazela cu numele. Cu aparatori, lant incasetat integral, portbagaj. Bicicleta aia care nu atrage priviri si pe care o poti lega pe oriunde. E grea cat o gazela in viata reala, dar ma consoleaza Mara ca o sa pot sa pun pe ea doi copii, cumparaturile si o canapea.



Mergea de MTB inca de sambata trecuta prin zona Tampa, dar abia acum s-au aliniat astrele. Bicicleta merge greu, ruginit. Si eu ma simt la fel. Urc totusi legat in Saua Tampei, cobor pe traseul de la Bike Race care e in conditii foarte bune, aderent la fix. Caut apoi sa urc din Piata Uniri la Belvedere si descopar cu ocazia asta un colt nou din Brasov. Imi cam iese pe nas urcarea, dar razbesc. Coborarea pe Stejeris merge bine, caci stiam detaliile de la alergarea de ieri. Si totusi, e ceva ce nu se leaga. Poate cele prea multe semne de intrebare legate si  de anul asta ? Nu imi gasesc ritmul timpului petrecut afara, cochetez cu ideea sa studiez mai mult...


Aveam eu un pitic cu segmentul asta de pe Strava, asa ca m-am dus sa inchei treaba, respectiv sa iau QOM-ul. Cum am mers solo, era imperios necesar sa aleg o zi fara vant. Mi-am facut bine planul si toate mi-au mers din plin. Timpul poate fi eficientizat daca scadem si pauza de imbracat in Poiana si eventual o trena/ mai multi watti/ kg.


Daca tot nu mai e zapada buna in Postavaru, ne mutam pe Tampa pentru un rasarit pe langa casa. Savurez ziua calda


Februarie si Martie par ca au facut schimb anul acesta, si cu toate avantajele zilelor mai lungi si a soarelui mai puternic, temperaturile par sa fie mai joase in inceputul asta de primavara decat in mijlocul iernii. E perioada in care noi suntem cumva impartiti intre iarna si bicicleta. Pe de -o parte, vazand zapada proaspata si muntii inzapeziti in fiecare zi, tentatia schiului si a turelor de iarna e mereu acolo. Pe de alta parte, dupa atatea luni de gri si de frig incepi sa tanjesti un pic dupa caldura si dupa verdeata. Anii trecuti fugeam tocmai in perioada asta in tari mai calde pentru a fura startul la inceputul de primavara, nu de alta dar pana la sfarsitul lui Aprilie verdele lipseste aproape complet din jurul Brasovului, iar primavara e un anotimp atat de fain, inca nu mi-ar displace sa-l traiesc de mai multe ori pe an.

Dar revenind la titul si la Valea Ialomitei, tura de duminica a fost dupa toate criteriile o tura veritabila de iarna. Rareori ai parte de o zi atat de linistita si cu atat de mult soare, asa ca am fost pana la urma convinsi sa renuntam la bicicleta si sa punem din nou schiurile in picioare. Soare glorios de la plecare, un strat de nori sub noi spre sud, strat ce s-a imprastiat peste zi.

Pe platoul dam peste un puf fin pus peste un strat tare. Fata de alti ani, chiar daca am avut o iarna care a venit in bucati de cate 2 saptamani acum chiar avem zapada la munte in zona inalta. Cred ca in orice masiv de la noi de la limita padurii in sus e un strat de zapada ce o sa mai dainuie saptamani bune de acum incolo.

Tropaim cu spor pe platou pana la Cerdac, dupa Cerdac facem si primele viraje spre Valea Ialomitei si ochim zapada buna de langa Mecetul Turcesc. Cred ca e singurul loc in care zapada nu pare sa fi fost transformata de vant in toate felurile. In rest pare sa fie o tabla de mijloc de iarna care straluceste in soare. Virajele astea in schimb fac toti banii si dupa ce ne plictisim de panta pornim pe Valea Ialomitei spre Pestera sperand sa mai gasim bucati cu zapada buna. Asteptarile ne sunt complet inselate din pacate si dam de o tabla de zile mari.





Apusul de care am avut parte varful Furnica, cateva ore mai tarziu a depasit complet toate asteptarile. Se intelege din pozele de mai jos de ce. (text scris de Radu)




Sunt cu un picior in groapa cu noroi si atunci cand realizez ca nu pot sa ma scot singura, stiu macar sa apelez la prieteni. Radu si Claudia ma oferteaza fiecare pe cate o parte. Imi fac totusi curaj si ies cu Radu. Un Plaiul Foii si cu soare, si cu nor, si cu vant si cu caldura, si cu bine si cu rau. Ma frustreaza ca sunt in acelasi punct in care eram in mai 2020, insa sunt destul de determinata ca anul asta sa gasesc o rezolvare pe termen mai lung problemelor de sanatate care ma tot sacaie de ceva luni incoace.

Ziua cea buna se incheie alaturi de prieteni in apartamentul primitor al Ursilor, testand cat de multi oameni pot sa incapa la o masa de 4 persoane.


Soarele anuntat pentru azi invita la o zi lunga petrecuta afara, asa ca ma execut si ma alatur Andreilor pentru o tura la Sfantu. A fost cea mai chill tura ever, dar au fost si primele sute de metri de mers fara maini.

Seara o petrecem la foculet. E interesanta alternanta de iarna acesta intre perioadele calde, primavaratice (si au fost asemenea intervale in fiecare an) si perioadele cu precipitatii si frig (cum vor fi urmatoarele 10 zile). In lipsa de primavara, apreciem si intermezzo-urile astea.


3 zile a nins la Brasov ca la sfarsitul lumii. In Poiana Brasov cred ca s-au pus 50 cm de zapada proaspata. In oras, considerabil mai putin. De fapt Bartolomeu si Racadau/ Schei par doua cartiere diferite. Daca le noi abia s-a pus zapada de o palma, in Schei este iarna autentica, iar in Poiana Brasov toate parcarile sunt blocate de troiene cand ajungem noi, pe 17 martie, la 7 dimineata.  Reusim sa parcam pe un colt de drum unde intorsese plugul si dam o urcare pana la cabana. Zapada e uda si nu ne mai trebuie nimic pentru azi.
Ninge, zapada ne-ngroapa

Pe 18 martie schimbam locul de plecare si alegem sa mergem doar pana la Pietrele lui Solomon. Nici acolo nu e mai simplu cu locurile de parcare. Cum a nins toata noaptea, urmele facute de Radu si gasca cu o seara inainte au disparut cu desavarsire. Urcam fara spor pe Drumul Vechi, prin zapada uda si printre copaci cazuti. Poiana e linistita, adormita chiar. Mergem doar pana in Poiana Ruia caci azi am fost intarziati si s-a tocat tot pulverul.
Ce daca vine primavara
Atata iarna e in noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii inapoi

Ninsoarea s-a oprit ieri seara, asa ca astazi dimineata aveam planul facut si rafinat: urcam cu masina pana la Rossignol, ne bucuram de partiile impecabile pana pornesc instalatiile si apoi mergem la munca. Planul ne-a iesit la fix. Locurile de parcare erau deszapezite, zapada era foarte buna, gondola a pornit cu intarziere, asa ca au iesit 1200 m foarte buni.


Zilele ultimei saptamani, petrecute mai mult alaturi de Andrei, Alina, Andrei si Claudia mi-au cazut la fix si m-au pus pe picioare in ciuda vremii mohorate si reci de iarna. Asa ca nu aveam cum sa refuz nici weekendul petrecut la o pensiune din Secuime care promitea sauna si o reuniune cu prietenii. Desi in afara de o drumetie pe dealurile din jur nu am facut mare lucru, socializarea mi-a cazut bine. Mi-au venit idei pentru o tura de bikepacking la toamna in Harghita si Nemira, am facut singura sauna a sezonului si am terminat o carte in 3 zile (aproape un record).


Au trecut doua zile de la vaccinul covid. Ieri m-am simtit chiar bine, asa ca am invartit pedala, lejer, la Z2 pe trainer.

Astazi am optat pentru un Postavaru Morning Glory, avand in vedere zapada buna din Postavaru. Doar ca programarea la analize mi-a dat peste cap rutina care ma ajuta sa ma pun dimineata pe picioare. Fara cafea si fara ceva dulce, la 6.30 sunt zombi. Mai mult de atat, urcarea planificata in zona 2 nu imi iese neam. Sar repede in zona 4 si apoi in zona 2 si tot asa. Incep chiar sa banuiesc ca e o problema cu centura de puls, nu doar cu mine. Ma tarasc la deal pe Drumul Rosu si la vale pe Sulinar. Analizele ies prost si ipohondria loveste din nou si ma tine pana sambata.


Asta a fost o iesire chiar chinuita. Mult chin pentru 29 km/h medie, mers la plasa. Frecventa cardiaca era in aer si acum chiar o simteam. M-am adunat cu greu pana acasa, unde am cazut rapusi vreo ora, si eu si Radu. Macar TSS-ul a fost de aceeasi parere cu mine.


Astazi Radu a plecat in sud, la mtb, pe traseul de la Maratonul Vinului. In ciuda zilei dezastruoase de ieri, astazi e mai bine. Suficient de bine cat sa ma conving ca intra si 2 ore de bicicleta inainte sa vina ploaia. Am avut parte de soare, ploaie, vant de fata, vant de spate si o medie solitara de 29 km/h, cu infinit mai putina durere comparativ cu ziua de ieri.


Pe poteci e inca plin de zapada si de copaci cazuti. Pe sosea bate un vant hain. Asa ca singura optiune e o alergare pe asfalt. In amintirile mele mergea mai bine, dar macar se simte si la Brasov primavara in aer.

Share This:    Facebook Twitter Google+ Stumble Digg
Abonați-vă la: Comentarii (Atom)