Tampa ne primeste in prima zi a anului cu noroi. Flosc, flosc se aud incaltarile noastre pe platul de sub Tampa. De sus bureaza usor, insa sub hainele de munte imi este cald si bine. Am vazut aseara, pe Strava, o poza cu crucea voinicului si cam intuiesc unde poate fi. Asa ca de indata ce incepem urcusul pe Gabony, ma transform intr-un pui de Claudia si vorbesc si casc ochii in acelasi timp. Le gasesc mai sus de bancuta unde ne petrecem rasariturile si cum ingeunchiez in fata ei sa o pozez imi vin in minte versurile lui Arghezi: din bube, mucegaiuri si noroi...
Pe coborarea spre Iepure ma indeletnicesc cu admirarea nuantelor de verde, potentate de ploile din ultimile zile si umezeala padurii. Imi place verdele acesta reconfortant si ma bucur ca si inceputul asta de an m-a prins pe potecile - mi de care nu ma pot plictisi.
Tura pe Bucsa e o clasica a iernii si numai in 2021 am bifat-o de 3 ori iarna si o data vara. De data asta ne lipim de grupul lui Dan si al Simonei si ne strangem o gasca mare, o parte din noi pe jos, o minoritate pe schiuri. Triunghiul rosu ne primeste cu poteca bine batuta pe care inaintam cu spor in cautarea soarelui dat disparut in ultimile zile. Il gasim pe Bucsa si ne bucuram de el cam pana iesim in Strungulita. E multa lume pe sus astazi, chemati cu totii de vremea frumoasa. Noaptea trecuta pare ca a plouat la altitudine, caci toti bradutii luptatori din muchie sunt acum prizonierii ghetei, o inchisoare stralucitoare pentru lentila aparatului nostru de fotografiat, respectiv un corset dureros pentru ei.
Pe partea sudica e ceata, nor si frig, asa ca ne grabim spre Refugiul din Saua Strunga pentru pauza de masa.
Cum ora e tarzie, incercam sa coboram spre Poiana Gutanu/ Piciorul Boului, desi asta inseamna sa deschidem poteca. Ma angajez prima in aceasta activitate nu neaparat comoda si imi pun la bataie toata concentrarea, caci in primii 50 de metri zapada este inghetata bocna si ceata nu ma lasa sa vad stalpii de marcaj. Asa ca pasesc cu rabdare, pas cu pas, calcai cu calcai, cautand zonele cu zapada mai primitoare. Ulterior din zapada bocna dam in zapada maricica, asa ca grija se muta in alegerea trasei cele mai bune, dar pe traverseul asta nu ai niciodata nicio garantie. Nodul din gat imi dispare abia cand ajungem la crucea rosie ce ne va cobori spre padure. Ajungem inapoi la masina la lumina frontalei si ne continuam seara alaturi de alti prieteni si cunoscuti, la o socializare pe cinste caci fericirea nu ti-o faci nici din casa cu piscina, nici din masina scumpa si nici din concediul la 5 stele. Fericirea e exclusiv despre oameni si relatii interumane si acum, trezindu-ne fara ancora si golful linistit pe care o reprezenta cuibul din Strada Molidului, trebuie sa ne aruncam din nou in valuri si sa incepem sa dam din maini. Si pana acum ne-a iesit, caci ultimile zile din 2021 si primele zile din 2022 au fost cu si despre oameni.
Gerul Bobotezii este momentan amanat si a fost inlocuit cu o perioada de inceput de primavara. Radu ma tot bate la cap sa ies cu cursiera si pana la urma reusesc sa ma mobilizez. Sunt 15 grade afara, pedalez in haine de vara si fac inhalatii cu balegarul proaspat imprastiat peste tot pe campuri.
Asta a fost o dimineata lunga si calda, numai buna sa stam linistiti cu totii, la bancutele de pe Gabony.
 |
| Dimineata afara, seara la interior, socializare sa fie |
Iarna asta ne-am tot codit pana sa scoatem schiurile din pod. Dar cand in final s-a reinzapezit Poiana si se putea cobori in sfarsit pana jos, am zis ca e cazul sa ne mobilizam, desi tocmai am refuzat o vacanta la schi in Austria si cochetam cu o luna de work+ride in sudul Spaniei. Dar toata lumea a facut reclama buna la zapada rece din Postavaru, asa ca i-am dat si noi credit.
A iesit o urcare buna, un varf ratat din cauza vantului si o coborare la fel ca intotdeauna. Insa da, partiile au fost bune si Poiana era suprinzator de libera la 8.35 cand am plecat noi.
Asta a fost o zi atat de proasta incat prefer sa o uit. Nu stiam cum sa cobor mai repede la masina.
0 comments:
Trimiteți un comentariu