In sud sunt deja copaci infloriti si explozie de verde. Aici abia ne bucuram de cateva zile mai insorite si de ceva ce seamana a inceput de primavara, macar la nivel termic.
Radu ma incurajeaza ca afara e chiar de tricou si pantaloni scurti, dar dupa 2 pedale imi trag totusi pe mine bluza cu maneca lunga si incalzitoarele. Plec sa inspectez care mai e stadiul drumului cu dale de la Dumbravita. Am eu asa un feeling cum ca e asfalt si treaba asta ar deschide noi orizonturi. De cand stam la Morminte, m-am imprietenit cu drumul spre Feldioara, care inainte nu imi placea neam. Nu sunt decat vreo 4 km pe o singura banda, usor la vale si de regula cu vant de spate. Pana si eu scot medie de 30 km/h. Asa ca trec repede si imi permit sa fac bucle ok, spre Sfantu Gheorghe sau Crizbav, fara sa mai fie nevoie sa traversez orasul. Descopar cu surprindere ca drumul pe la lacuri are acum asfalt ca in palma. Imi pare rau ca nu e timp de oprit, caci lumina pica numai bine, apa e albastra, pe mal lumea e chill, fara muzica sau tiganie si la orizont se vad muntii inzapeziti (Bucegii, Piatra Mare si Postavaru). Imi pun in minte sa revin aici, mai in tihna, eventual cu un ocol pe la strandul de la Codlea caci si acolo ar trebui sa pice cum trebuie lumina la final de zi. Astazi insa ma grabesc spre casa, caci am de gand sa ma duc sa dorm pe undeva. Oriunde, numai natura sa fie Pentru urmatoarele 10 zile se anunta minime in zona 0 grade si cele 5 grade de azi nu sunt de lepadat. Il corup si pe Radu si mergem in livada (de pruni?) de la Holbav. Gasim si o vatra de foc si iese o seara tihnita. Totusi ploaia nu m-a lasat sa dorm in hamac pana dimineata, caci a venit din senin, adusa de o pala de vant de a infiorat dealurile dintr-o data, si m-a gonit in cort.
Procentul de ture reusite de cursiera a ajuns la 60%. Astazi a fost cea mai buna zi de pana acum. A mers pedala, pulsul a fost la locul lui, m-am simtit asa cum stiu eu ca trebuie sa ma simt pe doua roti. Desi la plecare cativa stropi ne-au incercat determinarea, pe la Araci si mai apoi spre Crizbav am avut parte de un soare nesperat. Cum am mai trecut pe aici acum o saptamana, e interesant de urmarit cum avanseaza primavara. Cel mai mult m-a impresionat un copacel inverzit. Din motive neclare mie, mereu, primavara, copaceii sunt primii care dau tonul. Copacii mari au inertie mare, se urnesc mai greu. Tocmai din cauza asta cand ii vad asa grabiti, verzi din cap pana in picioare, imi sugereaza ceva infantil. O graba de pui ce nu stie ce-i ala inghet in aprilie. Si copilaria asta a copacilor ma binedispune mereu. Cu ocazia turei de fata am explorat si drumul Dumbravita- Vladeni si am legat o alta bucla cu potential.
Vantul, de regula, a fost neutru pana in Vulcan, cand s-a pus pe un uragan de fata, de mai mare frumusetea. 21-22 km/h era tot ce iesea. Acelasi uragan ne-a ajutat insa sa ajungem acasa inaintea ploii, caci ne-a manat din spate cu 40 km/h de indata ce am facut stanga peste calea ferata. Incheiem ziua la Ursi.
Cerul mohorat si temperaturile mici de azi nu erau de asa natura incat sa ma inspire pentru o noua tura de bicicleta, asa ca vizita Monicai si a lui Stefan la Brasov a fost binevenita. Am iesit la o plimbare cu oamenii pe Tampa unde am descoperit cu placere ca poteca de pe Serpentine e perfect practicabila, si in plus, muntele s-a umplut de flori. Asa ca dupa o pauza in centru, la o cafea/ ciocolata calda (foarte relaxata atmosfera in centru, chiar mi-a placut), am urcat a doua oara pe Tampa, singura, pe Gabony. Voiam sa vad cum e poteca dupa cazaturile masive de copaci de la ultimile ninsori. Am o dubla surpriza placuta, caci pe de-o parte, poteca e chiar buna, fara obstacole, pe de alta parte, e plin de flori. Acum, ca am si studiat pe blogul Claudiei, pot sa le si numesc: viorele, crucea voinicului, maseaua ciutei, spanz rosu, brebenei, ciubotica cucului (mai are putin pana infloreste), cucuruz. Cum programul de functionare al telecabinei s-a terminat, potecile sunt absolut pustii. Placut de pustii. Doar eu, gandurile si pasii mei. Pana la urma am stat plecata de acasa vreo 6 ore si ceva si mi se pare uluitor ca am petrecut tot acest timp in/ aproape de oras, fara motiv de plictiseala.
Cum astazi e singura dimineata calduta si senina a saptamanii, ma mobilizez, pentru probabil ultimul rasarit de pe Tampa, pana in octombrie. Si asa,ora e destul de matinala: 6.50. Intarzii plecarea cu cateva minute de acasa, imping frenetic pedalele Gazellei grase pe strazile inca goale ale orasului,o parchez la capatul Promenadei de sub Tampa si urc cat pot de repede. Avand in vedere ca la 6.46 intram pe trepte, nu cred ca avea sa fie suficient de repede. Incerc oricum, caci altceva mai bun nu aveam de facut. Doar ca soarele e si el vrednic foc odata cu venirea primaverii si nu mai intarzie deloc, cum facea iarna intreaga. La 6.52 a iesit, eu abia ce terminasem cu treptele...Ajung si in poiana pe la 6.57, un timp bun, ce asta toamna imi permitea sa prind spectacolul.Ma consolez ca oricum nu a fost niciun spectacol, caci cerul a fost senin lacrima, fara niciun norisor. Tampa e pustie si haladuiesc in tihna, mai preget pe la soare si cobor pe poteca Serpentinelor, inca inghetata. Maine revine iarna. Pentru 2 zile.
Sunt zile reci de aprilie, cu maxime de 2-3 grade. Astazi ninge cu spor si s-au pus cam 35 de cm de zapada partial pufoasa si partial uda pe bara de la balcon. Singurul lucru de facut e sa plimbam foca in Postavaru. Ne strangem un grup fain cu Alin, Suzi si Ingrid. Radu arunca propunerea sa urcam pe Lupului, lui Alin ii revine misiunea sa bata urme pe Marele S, iar noua, fetelor, sa exersam intoarcerile. Ajungem pe varf cu ultima geana de lumina si coborarea infrigurata nu iese nici macar cu o baie fierbinte.
Dupa vorba "cel mai destept cedeaza primul" si uitandu-ne peste prognoza de saptamama urmatoare ce promite temperaturi cu 2 cifre si minime pozitive, hotatam ca e momentul sa punem schiurile in cui si sa ne dedicam activitatii care noua ne place cel mai mult: bicicleta.
Desi in oras batea un mic uragan, acelasi vant a alungat norii de pe munte si ne-am bucurat de caldura, soare si lumina faina. Si compania a fost dintre cele mai bune, a ajutat si urcarea la ritm conversational pe Drumul Rosu, pana in Poiana Ruia. Apoi a trebuit sa bagam carbuni, ca riscam sa pierdem rasaritul. Duc pulsul in zona 4, imping schiurile cot la cot cu Radu si ajungem sus in ultimile minute, fiind premiati cu o glorie destul de bine formata. Reusim sa coboram confortabil pe lumina si pun pentru ultima data pe sezonul asta claparii la uscat. Am schiat putin in afara de Postavaru, deloc alpin, dar macar nu ne-am rupt nimic. Sezonul de bicicleta poate sa inceapa.
Vremea buna din Brasov m-a facut sa imi aman plecarea la Bucuresti, dar cum dupa interventia de ieri nu aveam voie sa fac prea mare lucru, ma lipesc de Ursi pentru o plimbare in Crai. Ritmul Mirunei e bun chiar si pentru mine, in convalescenta. In Poiana Zanoaga e plin de branduse, asa ca stam si savuram momentele petrecute la soare, in liniste, cu imaginea Craiului si Bucegiului inzapeziti.
Daca ieri m-am simtit bine, ma gandesc sa continui terapia cu soare si sa invart si o pedala.
Merge suprinzator de bine, cu o medie de 30 km/h dupa 70 km pedalati.
Daca tot ma simt bine, zic sa continui terapia cu soare si pe munte. E duminica, refugiile ar trebui sa fie libere, asa ca merg acolo unde imi place cel mai mult-in Saua Strunga. Am impresia ca nu voi ajunge la timp daca urc pe Bucsa sau Barbulet, asa ca aleg crucea rosie pe Piciorul Boului pe care am coborat o singura data cu schiurile. Urme sunt peste tot, urme mai mult in coborare. Urc cu gandurile mele. Padurea de conifere e animata doar de trilurile pasarilor. Urcarea merge greut din cauza zapezii ude pe care piciorul fuge in toate directiile. Cand ajung in traseul marcat ce vine din Gutanu, fac o pauza pentru cateva fotografii. La refugiu e pustiu, asa ca preget pe afara pentru cateva poze la apus. Dorm prost si dimineata ma grabesc la vale, caci ochelarii de soare au ramas la masina si soarele risca sa ma orbeasca daca mai preget mult. Mi-as fi dorit sa am parte de mai mult timp petrecut pe munte, dar de data asta nu s-au aliniat deloc astrele.
Imi cad bine zilele astea tihnite, in care nu se intampla prea multe lucruri, cel mult stau la soare si il absorb prin toti porii, caci e rar la vedere (si anemic) primavara asta in Brasov. Nici foculetul de seara de la Holbav nu a fost rau, doar ca ar fi fost si mai bine daca nu mi-as fi uitat acasa pufoaica. In rest, sunt mandra de cum m-am organizat, de la strans lemne, facut surcele, aprins focul, pregatit un carrot cake suprinzator de bun inca de la prima incercare etc. Imi place mereu linistea de la Holbav. Insa nu imi plac deloc gunoaiele stranse peste iarna peste tot prin padure. Mi-am pus in minte pentru vizita urmatoare sa ajung mai devreme si sa vin si cu un sac de gunoi in care sa strang macar gunoaiele evidente (doze, PET-uri).
15-17 aprilie 3 zile pe cursiera pe langa Slatina
Am profitat de zilele mele libere si am plecat sa cautam primavara in sudul tarii. Temperaturi de primavara nu am prea gasit, dar macar am gasit copaci infloriti. Joi dupa-amiaza, ma alearga Radu ca pe hotii de cai pe clasica de la Carlogani. Are Slatina un drum fain, un judetean de 45 de kilometri, ce leaga Ganeasa/ Plesoiu de drumul national Targu Jiu-Dragasani, cu asfalt foarte bun si trafic foarte putin. Este drumul pe care, de regula,ne facem veacul, caci strangem 90 km dus-intors, 45 de km in urcare usoara, pe o vale, feriti de vant si 45 de kilometri de coborare usoara, un fel de time-trial cand te alearga noaptea.
Vineri schimbam traseul si descoperim niste drumuri noi pe la Greci. Drumurile noi vin insa la pachet cu trafic si un uragan hain la intoarcere, uragan in fata caruia ma ascund in spatele lui Radu, care duce eroic trena. O constanta a incursiunii mele in sud este gunoiul. Si pe langa Brasov vad gunoi. Suntem departe de curatenia din Secuime. Dar gunoiul din sud are cu totul o alta dimensiune si exista absolut peste tot. Se vede din trenul de pe Valea Prahovei, de indata ce te apropii de Brasov, se vede din trenul spre Caracal, cam peste tot, se vede in trenul Bucuresti- Craiova, se vede pe marginea drumurilor de langa Slatina, in cantitati impresionante. Sincer, daca as fi la guvernare i-as forta pe toti primarii sa faca curat, cu amenintarea taierii fondurilor de la buget pentru primaria respectiva. Ce e asa de greu sa mobilizezi asistatii sociali, sa le dai saci, lopeti si manusi si sa stranga toate gunoaiele de pe marginea drumului ? Combinatia de copaci infloriti (caci da, primavara in sud e la apogeu) si maldarea de gunoi este absolut deprimanta.
In contrast parca cu mizeria de pe marginea drumului, gradinile Bucurestiului arata de pozat. Ma refer aici la gradinile din fata blocului. Parca pandemia asta i-a transformat pe o parte din bucuresteni in gradinari si peisagisti. Daca atunci cand stateam in Bucuresti, in Dristor, numaram pe degetele de la doua maini gradinile ingrijite, acum toate abunda de flori de tot felul, sapate, pigulite, plivite, colorate.
Sambata profitam de ziua de weekend si plecam sa exploram drumuri noi, la nord de Dragasani. Situatia in Valcea este urmatoarea: fie ai parte de drumuri impecabile cu 0 trafic (precum Oveselu-Roesti), fie ai parte de Mongolia nesfarsita, asa cum am dat pe bucata Sirineasa- Ursoaia, decoperatata in toamna si abandonata asa. Pentru masini, drumul era destul de bun, caci desi lipsit de asfalt, era neted ca in palma, pregatit de reasfaltare. Pentru rotile subtiri ale cursierei a fost insa o pacoste si un lung chin. Ma despart de Radu dupa 100 km si ma retrag spre masina. Primavara asta nu am dileme foarte mari legate de distantele pe care as putea sa le parcurg si nici obiective precum 200, 300 km. Stiu ca le pot face. Primavara asta ma intereseaza mai degraba sa ma obisnuiesc sa merg ceva mai tare, in ritm de tempo, sa scot o medie cat mai buna. Si cand merg cu Radu, aproape ca e un tempo de la un capat la altul, caci inevitabil ajung sa stau in zona 3 mai bine de jumtate din timp. Si momentan bateriile ma tin doar pentru 100 km la ritmul asta partial nebun.
In Brasov se intrevede primavara la orizont. E caldut, arbustii deja inverzesc, copaceii vor inflori curand. Nu am chef de bicicleta, asa ca merg pe principiul "mersul pe jos face piciorul frumos" si dau un city run scurt.
Astazi ma sincronizez cu Suzi la o tura de cursiera. Plecam de la mine si ajungem la ea. Duc trena mare parte din tura si muncesc ceva pe portiunile cu vant din lateral sau vant de fata. Intoarcerea pe asfaltul prost de la Tarlungeni mi-a pus capac.
Prima iesire cu MTBul de primavara asta. Ma invart in zona Stejeris si incerc sa dezleg misterele canalului. Fara succes insa.
Azi a mers bine pedala. A iesit o medie respectabila de 29 km/h pe 2h, cu 600 m de urcare. M-a ajutat asfaltul bun si vantul de spate pe urcare. Desi mi s-a parut ca am urcat bine spre Paraul rece, nu am scos PB, dar am fost foarte aproape. Trebuie doar sa mai slabesc vreo 2 kg.
Cea mai buna tura solo de curisera a sezonului. Se simte asa de bine pedalatul la tricou si pantaloni scurti, miroase asa de bine pe drumuri, pedalez si fredonez in continuu:
"E primavara, iarasi primavara
In fiecare margini de fagas".
A mers si pedala, cu o medie respectabia de 29.2 km/h pentru 3 ore de pedalat. Ce e drept si datele de putere m-au motivat, ca uitasem ca mai pot sa vad si watti pe ceas.
0 comments:
Trimiteți un comentariu