La Brasov se anunta 10 zile cu temperaturi primavaratice, asa ca imi e destul de clar cum imi voi valorifica pauza de masa. Plecand de acasa pot sa fac cateva ture chiar ok de 35 de kilometri, pe plat. Astazi e vant si modul e doar on-off. Ma lupt cu el sau merg cu 38 km/h fara sa depun mare efort. Nu exista nimic intermediar. Pedala se simte patrata, dar macar m-am bucurat de soare.
Intrecerea cu rasaritul e din ce in ce mai apriga si numarate ne sunt diminetile de Morning Glory. Asa ca ma mobilizez impreuna cu Claudia pentru un raid in Piatra Mare, nu de alta, dar trece iarna fara sa bifam varful. Ora de trezire nu doare si beau cafeaua mai mult pentru kick-ul de energie decat pentru a ma trezi. Ziua este ideala. Nu e frig, nu e zapada mare, sunt alaturi de cea mai buna prietena. Urcam sprinten cu vreo doua pauze de reorganizat hainele pe noi. Ne bucuram de aparitia zapezii, ne bucuram si de portiunile plate ce preced iesirea la cabana. Apoi facem liniste. Ne ajunge din urma oboseala, urcusul, panta, zapada. Pentru 200 m diferenta de nivel imi aud doar respiratia si gandurile. Imi simt doar muschii care cer pauza. Iesim la platforma pentru cort si apoi, pe hornul larg, pe platou. Norii rasfirati de la orizont anunta spectacol si noi avem bilete in primul rand. Esenta se intampla spre Ciucas si ne-am putea opri la fel de bine si aici, sa admiram in liniste aparitia soarelui. Totusi astazi castiga varful. Pentru ca e aproape, alb si pustiu. Mai intai conduce Claudia, apoi, pe ultimul gat, trec in fata. Vad cum indicatorul se coloreaza in rosu si imi e teama sa intorc capul. A fost pur si simplu sincronizare la minut. Pregetam putin, tragem cateva poze pentru eternitate, bem putin ceai, mancam ceva dulce si o luam din loc. La vale. Repede. Lasam kilometri sub picioare. In 3 ore ne iese o dimineata frumoasa si o noua poza in doua, de pus la colectie.
 |
| Serie by Clau |
Soarele de azi ma convinge sa renunt la harnasamentul gros de iarna si sa scot din dulap hainele mai subtiri de primavara. Ce e drept, ma simt mult mai bine in ele, parca si pedala se invarte cu mai mult spor. Incerc sa stabilesc cateva rute, cu plecare de acasa, cat sa ma incadrez intr-o pauza de masa mai generoasa si azi e randul Cristianului. Totusi, intoarcerea pe la Schaeffler nu imi place, caci la blocurile de tigani e plin de caini. Asa ca imi promit sa evit zona pe viitor.
Tura la Baraolt e mai mult o tura de primavara decat una de mijloc de februarie, dar trebuie profitat de temperaturile cu doua cifre si asfaltul uscat. Cam astea sunt gandurile cu care ma conving sa plec cu baietii. Si certitudinea ca daca nu mai pot, ma pot intoarce oricand spre Brasov cu vant de spate. Am temerile mele, caci va fi cea mai lunga tura a anului ce abia a inceput si stiu sigur ca numai rulaj conversational nu va fi pentru mine. Pana in Baraolt lucrurile merg bine, cu exceptia unei cazaturi de-a lui Radu. In Baraolt facem pauza cat pentru o aluna, o banana, o cola,dar apoi, la intoarcere, baietii dau drumul la watti si ma trezesc ca stau la plasa in zona 4 de heart rate. Ma ratoiesc putin la Radu sa o lasam mai moale si revenim la un rulaj civilizat pana intersectam nationalul. Pe apendicele spre Crizbav incepe sa se termine gazul baietilor, dar eu, cum mi-am luat deja portia de cazut in groapa cu suferinta, invart la pedale constiincioasa, de as putea sa duc si trena pana acasa, la nevoie.
 |
| Sarbatorim ziua calda, cu un foculet pe Stejeris |
Dupa cei 140 km de ieri, simteam ca astazi chiar e nevoie de putina varietate. Asa ca dau curs invitatie lui Vio si ies la un trekking, fara pretentii, dar si fara soare, in Bucegi.
 |
| by Vio |
Astazi a fost o zi buna, dupa toate standardele.Dimineata am iesit la Morning Glory, la pranz am facut prima Poiana pe 2021 si am scos al treilea timp ever, iar seara am iesit la o alergare nocturna, cu Suzi, pe Tampa. Trebuia sa profit de ziua asta calda de februarie,caci de joi revine gerul.
Ieri, pe Tampa, am observat, timide, cateva semne ale primaverii. Asa ca astazi am fost singura, sa le admir mai indeaproape. A iesit un fel de alergare, multe poze, soare pe coborarea spre Iepure, multe pauze pentru mangaiat un mugure ori admirat salcia verde din curtea unui brasovean, de pe Dobrogeanu Gherea.
In mod suprinzator, reusesc sa prind si azi o iesire pe bicicleta. Ceva scurt, cu vant de fata in prima parte si vant de spate pe bucata Cristian-Brasov.
12 februarie Tour de Zwift Stage 8, Long ride
Astazi chiar a mers pedala. Poate nu chiar ca in zilele bune, dar a mers bine. Fiind o cursa de plat era esential sa stau intr-un pluton mare cat mai mult si reusesc asta pentru primele 4 ture. La tura 5 am pierdut plutonul si am ramas cu cativa baieti, dar tot am terminat onorabil, probabil cea mai buna cursa a anului cand vine vorba de puterea medie si de cea la 20 de minute.
13 februarie Tour de Zwift (2 etape) aka weekendul restantelor
Cum in Brasov a venit gerul nu am nici cea mai mica intentie sa ies din casa. Asa ca profit de un weekend in care Zwiftul imi permite sa recuperez cursele restante de la Tour de Zwift, si "ma pun cu burta pe carte", aka ma apuc sa invart la pedale. Prima restanta este etapa 4, ma bag la fete, dar gresesc strategia. In loc sa profit de startul rapid si in forta pe care l-am luat si sa stau la FTP niste minute bune, cat sa pun distanta fata de plutonul care mergea in sub 3 W/kg, las pedala, cu gandul ca nu vreau sa fac o cursa solitara. Nu am facut, dar nici nu am castigat. O tipa din Japonia, pe care am remarcat-o la sprint, mi-a bagat wattii in cap. Insa ruta Casse - Pattes e chiar faina.
A doua cursa a fost Etapa 7, Jungla. Cum veneam fix dupa etapa 4,cu doar 5 minute de pauza intre, am zis ca 3 ture sunt prea multe si m-am bagat la varianta cea mai scurta-2 ture. Am ales sa merg cu MTB-ul de la inceput pana la sfarsit si a fost cea mai buna alegere, caci m-a dus de pe locul 42 la cat eram cand am parasit asfaltul, pe locul 14 la final. Pacat ca iar am terminat singura, neputand sa ma tin pe ultimul kilometru dupa un japonez.
14 - 17 feb Zwift
Ideea de a face un test de FTP imi da tarcoale, caci picioarele reincep sa se simta la locul lor. Dar niciodata nu sunt pregatita moral pentru suferinta de rigoare. Dar cu o cursa e mai simplu. Initial nu aveam de gand sa ma mai bag la nicio cursa dupa seria de la Tour de Zwift, dar nu rezist mult. Time trial-ul pare perfect ca inlocuitor de test de FTP desi o sa fie ceva mai lung de 20 de minute. Sunt multumita de cum merg, in sensul in care watii de anul trecut, de pe vremea asta sunt in acelasi loc. Trebuie doar sa rezolv cu cele 2 kg in plus.
Ieri a nins, asa ca azi parea o zi buna pentru Postavaru. Meteoblue ne si momea cu un plafon la 1800 - 2000 m si speram ca vom iesi din el pe varf. Dar nu a fost sa fie, cel putin nu la ora rasaritului. De la 8 incolo a fost mai bine. Totusi partiile erau bune, asa ca o sa urcam si maine.
Pentru astazi nu tineam deloc mortis sa ies la schi. Voiam doar sa ma bucur, pe munte, de ziua cu mult soare si 0 vant promisa peste tot in prognoze. Planul initial era sa ies la o tura de trekking cu Claudia. Asta pana vineri seara cand Covidul schimba putin datele problemei. Ramasa solo, aveam doua optiuni:ori ieseam pe undeva singura (dar nu aveam idei si nici masina), ori mergeam cu Radu pe undeva la schi. Am ales schiul, mai mult din lipsa de inspiratie. Nu am murit, nici nu mi-a placut, la fix cat sa uit pana data urmatoare. Adevarul e ca am dat 3 coborari faine, de pe un varf fara nume, aflat pe o muchie secundara ce urca spre Strungulita. O baza tare si uniforma, un puf deasupra. #CaPePartie. Asta a fost partea placuta. Si soarele, generos, plin, rotund, calduros, soarele la care puteai sta sa faci plaja in mijloc de februarie. Si muntii. Bucsa e un loc drag mie, prin echilibrul frumos-accesibil. Un loc in care am fost de 4 ori iarna asta si sunt convinsa ca o sa revin iar si iar, indiferent de anotimp.
Am inceput ziua dis de dimineata, cu o sculare la 5, pentru a prinde rasaritul pe Postavaru. Nu stiu cat timp va ma tine zapada asa buna in Poiana, asa ca trebuie profitat. Deja e timp pentru 2 urcari , cu alte cuvinte, ne dam pentru toata benzina. Dar asta cere un sacrificiu, numit sculare la ora 5. O facem si pe asta, am totul pregatit, pun focile pe schiuri, claparii in picioare si cand sar din masina, in fix 1 minut sunt pe partie. Nu e timp de pierdut, nici macar un singur minut. Urc insa bine, cu muzica in urechi, cu nurofenul si cafeaua circuland prin vene. Din cocktailul asta nu poate sa iasa decat un CR sau un QOM🙂 .Soarele e la datorie, atmosfera pe varf e intima. Mai dam o jumatate de urcare in ritm social, cu Doru, Dani, Simona si Dan si apoi ne retragem spre casa. Cum afara e soare glorios, nu rezist sa stau in fata calculatorului si ma conving sa ies si la o cursiera. Scurta, dar buna, cu probabil cel mai bun average speed pe care l-am avut intr-o tura solitara. Maine e o alta zi. Pe care sper sa o petrec afara, dar parca ceva mai cumpatata ca astazi.
O cursiera rapida astazi, cu ceva diferenta de nivel. Am plecat cu gandul sa atat QOM-ul de pe segmentul de mai sus, dar am ratat o intersectie in Rasnov. Insa macar acum stiu ca e posibil, intr-o zi similara, fara vant. M-a cam chinuit urcarea din Rasnov in Poiana, dar Strava spune ca e PB si ar mai fi de unde sa mai scad jumatate de minut, caci prin Poiana Aviatorilor am coborat cu frana de mana trasa, pe motiv de asfalt ud. La fel si pe coborarea spre Brasov.
Scularea la 5 nu e deloc usoara, dar zile ca astea sunt rare. Cand afara e cald si placut si poti urca in colanti, cand se anunta senin, cand partia e buna, cand picioarele merg. Nu am niciun motiv sa ma plang pentru dimineata de azi. Mi-am baut cafeaua cu lapte in masina, mi-am mancat salamul de biscuiti, am sarit direct pe schiuri, cu muzica in urechi si am alergat la deal, caci a avut Radu grija sa intarziem, asa ca am dat tot ce am putut sa ajung la timp pe varf. Unde a fost un mic spectacol, cu fuioare de nori translucizi si franjurati, ridicandu-se din friguroasa vale a Timisului. Ne rezumam la o singura coborare, caci partia nu era chiar buna, si la 8 suntem acasa.
Soarele si caldura de afara ma momeau prea tare, asa ca am iesit in pauza de masa la o Poiana scurta. Nu am tras decat pe ultima parte, in rest foaie mica si savurat inceputul acesta de primavara. Nimic mai mult.
Radu imi dejoaca planul pentru Magura Codlei, caci monopolizeaza masina. Asa ca ramane Tampa ca varianta de rezerva. Iese o alergare reusita, cu soare pe culme si poteci uscate, bune si de mtb.
Sunt la Bucuresti, asa ca optiunea implicita pentru sport ramane alergare. Ies 3 ture de IOR cu Andrei si alte 2 plimbari cu familia. Iar pe seara, facand ceva ordine cu mama, am dat peste o cutie cu toate medaliile stranse de-a lungul timpului la concursurile de alergare montana. Le las aici pentru amintire, desi sunt convinsa ca nu sunt ultimile si ca mai devreme sau mai tarziu voi reveni la concursurile de alergare.
0 comments:
Trimiteți un comentariu