Cand o zi poate fi hrana pentru o saptamana

A partir d'aujourd'hui, tu observeras chaque jour en te disant que chaque jour compte pour dix ans. E. E Schmitt

Hrana pentru suflet nu vine neaparat din calatorii lungi, ci vine din momente calde. Din zile de aproape vara petrecute integral, cu prietenii, afara. Nu am multi prieteni si de regula nici nu imi place sa amestec caracterele.In grupuri mari oricum ma pierd, experienta personala si contactul uman mi se pare ca se dilueaza si la final nu raman cu (mai) nimic. De aceea prefer grupurile mici de 2-4 persoane, cu care poti interactiona in tihna si in profunzime, cu care te poti imersa in discutie, sau din contra, in liniste.

Cu Claudia, la alergarea matinala din Piatra Mare, imi ies ambele. Putem sa vorbim la fel de repede pe cat mergem, dar putem la fel de bine sa tacem, schimbandu-ne "la trena" fara nicio vorba. Alergarea de azi face parte din sumara pregatire pentru primul concurs de alergare dupa multi ani, respectiv pentru Kilometrul Vertical de la Balea. Insa mai presus de asta, este un pretext excelent de a petrece timp impreuna, de a crea alte amintiri si de a revedea prin fata retinei toate obisnuintele mersului in doua. Ritmul mai vioi al Claudiei si ritmul meu de diesel, urcatul meu cu capul in pamant (sau cel mult pe ceas), si ochii ca de girofar ai Claudiei care scaneaza toate florile vizibile si invizibile, intelegerea mutuala si entuziasmul nostru comun legat de frumosul muntelui. Si mai important decat orice, zeii fac sa nu ne fie greu simultan, asa ca e mereu cineva care sa ridice moralul sau sa tina spiritul sus.

Savurez cele 10 minute petrecute pe varf. Fara vant, fara frig, intr-o liniste deplina, cu toti muntii Brasovului la orizont. Eu ma invart fara sens, Claudia cauta flori si face poze, fiecare se simte bine. La coborare, ne abatem pe la Sura de Piatra si cu ocazia asta descopar 2 flori noi, pe care sper sa mi le amintesc cel putin la fel de bine ca pe Muma Padurii, care crestea din belsug pe Drumul Familiar.

Jurnalul Claudiei

Din Piatra Mare fug repede acasa si reusesc chiar sa fac un dus si sa bag ceva in gura inainte sa ajunga Doru si Viorela. Planul ar fi sa iesim cu cursierele inainte de a urca, pe seara, in Magura Branului. Vantul e cu noi pana la Sfantu Gheorghe si dupa ce iesim spre Prejmer, incerc sa stau cuminte la plasa oamenilor, cat sa menajez muschi si articulatii. Pe micile gaturi stau in paralel cu Vio si mai schimbam o vorba. Incepe sa se faca graul, dar anul asta nu e nici urma de maci, semn ca anul trecut chiar a fost o exceptie- cadoul verii pentru toti cei care au stat in casa in timpul lockdown-ului. 

In Sfantu ne oprim la umbra cat pentru a ne reincarca bateriile pentru terenul valonat ce ne asteapta pana in Valcele. Imi place cum merg Doru si Vio pe cursiera, rotund, legat, astfel incat ma gandesc ca merita un filmulet, asa ca apas putin pedala la plecarea din Sfantu. Araci vine si trece si bifam pauza regulamentara la podul de la iesirea din sat, unul din locurile cu cel mai fain peisaj spre depresiunea Brasovului, mai ales acum, la ceas de mai. Valurile de galben si verde se topesc unele in altele si se sparg la poalele muntilor cei inalti care inchid orizontul. Culorile sunt blande, odihnitoare, dar pline deja. Soarele vesteste vara ce bate la usa si aproape ca ma cuprinde melancolia cand ma gandesc ca intr-o luna vom atinge apogeul luminii. Din fericire, oamenii sunt de acord sa ne intoarcem acasa pe cel mai scurt drum (adica pe drumul de Feldioara), caci da, sfarsitul de zi ne asteapta. Cu foc si fum, pe Magura Branului.

Cand Viorela mi-a zis ca ea si Doru isi doresc un weekend in care sa combine cursiera cu dormitul la cort, gandul m-a dus instinctiv la Magura Branului si nu mi-a fost greu sa arunc momeala cu o tura prin platul depresiunii, urmate de o seara si o dimineata slow, in locul care, probabil,mie imi este cel mai aproape de suflet cand vine vorba de dormit in natura si in acelasi timp, aproape de casa. Chiar nu gasesc niciun cusur Magurei Branului si de aceea revin acolo de 3-4 ori pe an, aproape in fiecare anotimp. Ma bucur ca am reusit sa urc pana sa se schimbe verdele padurii de fag si pana ca florile de primavara sa lase loc fanetei superbe, dar pline de polen, care ma impiedica sa stau prea mult aici pe timpul verii. Rucsacurile nu sunt usoare, caci avem de toate: apa, rom, prajituri, cartofi, legume, primus, cort, vesela. Ma rog, tot ce e necesar pentru o seara si o dimineata cu tot dichisul. Asa ca dupa ce aducem toate bagajele la destinatie, ne apucam de treburi organizatorice importante precum gasit vatra perfecta, adunat lemne, multe lemne, si mai multe lemne, aprins focul si savurat un rom de 25 de ani. Si cateva povesti, dar nu multe, ca si linistea e buna. Suntem norocosi caci suntem toti 3 consumatori pasionati de plasma din asta rosie, din care la final nu ramane decat jar. Jar in care coacem niste cartofi noi, pe care eu ii decretez ca fiind cei mai reusiti cartofi copti de pana acum.

Cand incepe sa muste frigul ne strangem mai aproape de foc si rezistam eroic pana la 12 noaptea. O sa fie o noapte scurta, mai ales ca in prima oara, vantul nu ma lasa sa adorm,dar  imi e lene sa ies de sub tarp si sa ma mut cu tot calabalacul in grota. Am totusi noroc ca ascultand de prognoza, vantul inceteaza complet pe la 2 noaptea si la 7.30, ceasul imi anunta optimist 3h de deep sleep. Asta pare cam imposibil, dar una peste alta, in a doua parte a noptii am dormit chiar bine, desi ar trebui sa caut si sa exersez cateva moduri de instalare a tarpului din dotare.

Dimineata de duminica a fost una din acele dimineti pe care mi le doream, dar de care am parte mult prea rar. Desi Magura Branului nu iti ofera locuri in primul rand la rasarit, daca nu esti pretentios, il vei putea urmari, in oglinda, cum inroseste creasta Pietrei Craiului, vestind o noua zi buna. Si ca orice zi buna, o incepem cu o cafea + ceva dulce. Si din nou, multa tihna. Inclusiv la coborare. 

Si rabdare, la coada de la gelaterie, formata cu mult inainte de ora deschiderii. Dupa ce savuram deci prima inghetata a sezonului (semn clar ca a venit vara), oamenii se astern la drum, iar eu dau o fuga pana la piata, dupa fructe si legume proaspete, asortate soarelui de afara. Rosiile, salata, ceapa verde ori capsunile din plasa, vestesc clar cea mai frumoasa perioada a anului. La fel si cele 25 de grade din apartament si tinuta de casa formata din pantaloni scurti si tricou, dupa care a trebuit sa rascolesc ceva in pod. Noroc cu apartamentul asta cu ferestre mari si soare generos, ca altfel, hainele de vara riscau sa fie mancate de molii de la atat nepurtat....

Foto by Vio, Doru si Claudia