Brumar si Ningau de Brasov 2017

Joi 2 nov. Oradea & Baile Felix

Incerc sa adorm lasandu-ma leganata de trenul ce isi continua impasibil drumul spre capatul tarii. E ora mea normala de somn, leganatul pe sine imi prieste mereu, si totusi gandurile nu vor sa plece la culcare. Orice drum la cuseta, cumva si datorita faptului ca nu au fost multe, imi aduce inevitabil aminte de primul. Ma revad copila de 7 ani, plecand o luna intreaga cu bunica spre o alta tara, un loc unde nici macar nu se (mai) vorbea (si acum cu atat mai putin) romaneste, spre prima experienta a strainatatii si spre prima constientizare a singuratatii. Si acasa ma jucam deseori singura, dar fiind mereu pe langa ai mei, auzindu-i mereu ce vorbesc si intelegand asta, nu aveam acel sentiment de izolare cu care am facut pentru prima data cunostiinta la 7 ani.

Stau intinsa pe patul de mijloc al cusetei si incerc sa imi amintesc detalii din calatoria de atunci si poate sa o recompun din amintiri pe bunica. Stiam ca va veni la un moment dat si clipa in care voi vorbi la trecut despre ea, dar abia acum, dupa luni bune, pierderea incepe sa doara. E ca atunci cand te accidentezi si durerea izbucneste dupa ce trece efectul adrenalinei. Am sa mai scriu despre bunica, am multe lucruri in minte si vreau sa le pun pe hartie cat sunt vii si colorate. 

Ma revad asadar copil de 7 ani, culcata de bunica la ceas de seara, asa cum orice bunic isi culca nepotul. Pe langa opririle in vama ori controlul pasapoartelor, ineditul calatoriei ma face sa ma trezesc des, mereu cu aceesi imagine sub ochi. Lumini scurgandu-se pe langa fereastra, bunica stand asezata, la picioarele mele, cu spatele drept, inconjurata de bagaje si asteptand parca nelovita de somn sau de plictis sosirea la destinatie. Pe atunci nici nu mi-a trecut prin minte sa ii spun sa doarma cu mine, dar cu mintea de acum, stiu ca s-ar fi intins doar langa mine, ca sa ma linisteasca, fara sa puna geana pe geana. Prezenta ei imobila, ca de strajer, imi dadea insa suficienta siguranta cat sa nu ii caut apropierea calda a trupurilor inghesuite pe patul ingust al cusetei. 

Privind acum retrospectiv nu pot sa nu ma intreb ce a insemnat aceasta calatorie a mea pentru intrega familie: pentru bunica, ce isi lua totusi responsabilitatea unui copil, pentru parintii mei, care se desparteau pentru prima data de mine pe o perioada atat de lunga, ce pregatire logistica a fost in spate, cu cat timp inainte s-au luat biletele de la agentia din Brezoianu, cum o fi cerut bunica express loc jos, ca doar era cu copilul si mai ales la ce s-o fi gandit bunica in toata acea noapte lunga. Ce amestec de amintiri din copilarie, dureri din tinerete, suferinte ale maturitatii si griji ale batranetii i-au umplut orele. Pe atunci bunica parea inca puternica si neobosita, calculul mental spune ca avea insa deja 67 de ani, o varsta la care eu inca nici nu ma imaginez. 

Acum calatoresc singura, purtand imaginile de acum 25 de ani doar in gand, cu un simplu rucsac pus la picioare si amestecand in minte chipuri ale bunicii din diverse perioade, care incep parca totusi sa se amestece usor, usor. Amestec in minte fotografii, cu amintiri si cu imaginile de pe urma cand fiecare an, fiecare luna si la final fiecare zi atarnau parca mai greu. Abdomenul mi se contracta de cateva ori si stiu ca nu va mai dura mult pana cand primele lacrimi se vor ivi in coltul ochiului ce nu le va putea tine, se vor desprinde mari, calde si sarate, vor poposi putin pe buze, doar cat sa le simt gustul si se vor rostogoli mai apoi pe perna. Pana dimineata nu va mai ramane insa nicio urma. Fata de perna se va usca oricum si va fi predata insotitorului de vagon impreuna cu restul asternutului, masina de spalat industriala in care va ajunge si inalbitorul folosit urmand sa stearga toate urmele. Doar randurile acestea vor mai aminti peste timp de gandurile incurcate dintr-o seara in care somnul ma ocoleste.

Sambata - Duminica 4-5 nov

Mai mult de o zi nu mi-a trebuit sa imi dau seama ca Baile nu sunt (inca) de mine. Cu inotul nu sunt prietena (cred ca dintre toate sporturile pe care le-am incercat, la inot sunt cel mai departe sa se prinda ceva de bine, si recunosc ca nu simt nicio atractie spre sporturile de apa), iar sa stau in apa calda e atat de plictisitor pentru o persoana outdoor ca mine, incat dupa o dimineata de cloceala, am hotarat ca imi voi gasi activitati mai interesante pentru zilele urmatoare. Baile Felix sunt compuse din 2 strazi alungite, pe care le strabati la pas in 10 minute dintr-o parte in alta.. Si oricum nu ai ce sa vezi. Pensiuni obscure, hoteluri comuniste, cateva terase si un bazar. Nimic care sa imi starneasca interesul. Noroc cu padurea. O padure batrana careia ii dai ocol in 7-8 km si inca una, tanara, la Baile 1Mai, separate de maxim 2 km pe camp si de strazile linistite ale satului Hales.

Sambata alerg cu Radu in padurea de langa Felix. Duminica alerg singura pe traseul de la Thermal Trail Race. Ambele sunt alergari matinale, cand potecile sunt goale, roua ce sticleste pe iarba scurta a campului sparge parca cu lucirile ei ceata diminetii, in timp ce prin locurile umbrite bruma mai poposeste inca. Imi plac ambele paduri si in afara de covorul gros de frunze sunt atat de diferite. Cea de langa Felix e cuprinsa de toamna, goala sus, plina de trunchiuri rare la mijloc si bogata in frunze jos. Cea de la 1 Mai e o padure tanara, cu mult lastaris ramas inca verde si cu o atmosfera nedefinita de nu stii daca e sfrasit de toamna sau inceput de primavara. Ambele alergari mi-au cazut foarte bine!

Date si track-uri: Baile Felix run si Thermal Trail Race 

Prin padurea tanara de la Thermal Trail Race

Una din liniile drepte ale padurii de langa Baile Felix

Pasajul Vulturul Negru

Oradea, Piata Unirii

Ultima inghetata pe anul asta

Miercuri 8 nov - Zwift Workout Preparation for Sweetspot
Momentan, dintre toate activitatile sportive pe care le fac, efortul relativ constant si de angajament de pe cursiera imi place cel mai mult. Chiar daca cursiera nu ma poate duce prin locuri foarte salbatice, imi place pedalatul rotund, sentimentul de corp muncit de la final, dar si recuperarea mult mai rapida decat dupa alergare. Sper ca din ianuarie sa ma pun mai bine cu burta pe carte (a se citi cu picioarele in pedale si fundul pe sa) ca sa nu ies prea sifonata din iarna asta la capitolul conditie fizica specifica.

Date: aici  

Vineri 10 nov- Zwift Group Tri Workout - 8 x 3 min hill, 50 rpm

Asta a fost un workout suprinzator de usor pentru mine, obisnuita sa pedalez cu o cadenta mai mica de 90 rpm.

Date: aici

Marti 14 nov- Thrill si Pilates

Cum ma tot supara spatele in ultima vreme, se exclude cam orice workout complicat, asa ca ma duc la ceva soft- Pilates. Nu e rau. Raman apoi si la ceva clasa mai variata numita Thrill. Daca la Pilates sala era plina, la Thrill am fost 3 persoane.

Date: aici

Miercuri 15 nov- Alergarea de miercuri seara cu Intersport Brasov

Andrei merge, asa ca ma duc si eu sa vad care treaba, intuind ca se vor forma mai multe grupulete si ma voi lipi si eu de unul care sa ma scoata putin din zona de confort. Socoteala mea da cu virgula la fata locului, caci alergam usurel si putin (cred ca s-au strans cam 6 km) intercalati astfel: incalzire statica, alergare de incalzire, scoala alergarii, alergare, stretching. Dupa mergem la Andrei si Claudia si punem de o masa in 5.

Date si track: aici

Joi 16 nov - Trebuia sa fie Zwift FTP x 15 min, dar a iesit mai mult un sweetspot

Nu mi-a iesit deloc sa stau 15 min la FTP. Nici in primul, si cu atat mai putin in al doilea interval.

Date: aici

Vineri 17 nov - Seara de vineri la Curmatura

Seara asta e planificata de acum mai bine de o saptamana. O urcare noctura la Curmatura, o mica ratacira, un ceai si o ciorba la cabana si o coborare tarzie au marcat inceputul weekendului. Am fura startul, cum s-ar zice.

Date si track: aici

Monica, Radu si Pisica

Eu sunt o diva, te rog. Doar nu te astepti sa stau la poza, pana faci tu manual focus?

Pana la urma au facut, temporar, pace

Ii cam ploua in gura

Sambata 18 nov- Poteci noi prin spatele casei, alergare Postavaru

Pentru ca vremea se anunta ploioasa weekendul acesta, nu intra nimic mai mult de o alergare prin Postvaru, alaturi de Radu, pe poteci majoritar noi, terminata cu o shaorma "La Turcu'" (recomandarea lui Andrei).

Date si track: aici

Duminica 19 nov - Plimbarea de seara cu ursii

O tura scurta pe Tampa si o coborare la frontala. Date si track: aici

Pe poteca Curmaturii

Intre doua vacante (Maroc si schi in Austria), decembrie e o luna scurta. Doua saptamani si un singur weekend pe langa casa.

Miercuri 13 decembrie- Barre fitness si Indoor rowing

Dupa ce luni am dormit pe saturate, iar marti am desfacut bagaje, miercuri incepem sa ne reintram in ritmul de Brasov si merg la sala. Clasa de barre si ceva indoor rowing inainte si dupa. Durerea de spate incepe sa revina.

Date: aici

Joi 14 decembrie -Zwift Workout

Cand am vazut planul de intervale pentru acest antrenament, am zis ca va fi usor si plictisitor. 4 seturi de 3 intrervalele de 3 minute la 95% FTP nu pareau nimic provocator. Cat m-am inselat...Dupa primele 2 seturi deja il intrebam pe Radu daca nu vrea sa inceapa mai devreme. Chichita era cadenta. Intervalele alternau: 50 rpm cu 110 rpm. Si intervalele de 110 rpm mi se pareau groaznice, pentru ca eu ma simt confortabil (si simt ca dau randament) la 80-85 rpm. Dar asa cum m-a luminat Radu, structura asta de intervale era gandita pur si simplu pentru a te scoate din zona de confort. Si i-a reusit cu varf si indesat. 

Date: aici

Vineri 15 decembrie- Cand pufoaica dusa la curatat te scoate afara din casa

Sincer nu aveam niciun chef de alergat, insa trebuia oricum sa ma duc sa iau gecile de puf de la curatat, asa ca fara pic de convingere m-am mobilizat pentru o alergare anemica pana in Coresi, cumva determinata si de temperaturile placute, cu care nu ma voi mai intalni pana in martie.

A iesit o alergare lesinata pe care merita sa o uit cat mai repede.

Date: aici

Sambata 16 decembrie - Piatra Mare

Vremea urmeaza sa se strice la finalul zilei, asa ca trebuie sa profitam si sa iesim undeva din casa. Alegem o tura de plimbare in Piatra Mare alaturi de Cristi, Raluca si Muha, cu povesti despre caldurosul Maroc, ciorba de legume si ceai la cabana cu muscate vesnic inflorite si cu un vant nebun dimineata, ce s-a potolit pe la 12.00 si ne-a lasat sa urcam pe varf. Plafonul de nori jos, spart totusi de cateva raze galbui, Bucegiul ascuns in pacla, contrastand puternic cu restul muntilor mai mici luminosi si deja albi, creeaza o atmosfera faina pe care aparatul reuseste doar in parte sa o suprinda. Coborarea pe la 7 Scari merge repede si incheiem o tura tihnita cu shopping salbatic in supermarketurile din Brasov, cat sa evitam nebunia din magazine, previzibila pentru saptamana urmatoare.

Date: aici

Bucegiul si norul cel futunos

Plafon jos

Duminica 17 decembrie- Sala

Peste noapte a nins anemic, insa grosul se anunta sa vina in timpul zilei. Plecam devreme de acasa, bucurosi ca nu trebuie sa dezapezim masina. Programul de azi e simplu: ceva sala si ceva sauna si apoi alte treburi organizatorice pe acasa, caci tocmai ce ne-am hotarat ca dam biciclitul in tarile calde pe un schi in Alpi. Macar avem un plan pentru sarbatori.

Date: aici

Duminica 23 -25 decembrie- Ski AU

Cum anul acesta cu 3 zile de concediu poti lega 10 zile libere, am lasat sarmalele, carnatii si lupta cu mesele intinse pentru un alt an mai sarac in zile libere si am luat calea Alpilor cu ale lor zapezi venite parca mai devreme fate de alti ani. Prima zi a fost o reacomodare cu schiul de partie, intr-o statiune aproape goala de langa Zell am See. 

Ziua de Craciun a adus cu ea o tura pe schiuri pe ghetar spre un varf de 3000 m -Granatspitze-  cu zapada buna si vizibilitate  pana la cele 3 Cime din Dolomiti.

Urcand spre Weissee

Pe urme bune, spre Granatspitze

Unii deja coboara

Desfocirea

Jurnal Radu

A doua zi de Craciun, din nou, schi de partie, de data asta in Saalbach. Un domeniu de +200 km de partie, din care am apucat sa exploram doar 25%.

Ajunul Craciunului pe partiile din Austria, cu valea acoperita de ceata

Urcarea spre Granatspitze

Ski de partie in Saalbach

Citeste mai departe...

Invitatie in Valtellina

Danei

Pe masuta metalica din fier forjat se odihneste un fund de lemn incarcat cu vreo 4 feluri diferite de branza, nuci si struguri. Degetele mangaie hoinare piciorul neobinsuit de lung al unui pahar de vin. Gandurile sunt plecate in visare. Simturile sunt adormite de licoarea de un rosu carmin ramasa doar ca o amintire pe fundul paharului. Ochii s-au inchis si ei goniti in spatele pleoapelor de soarele neobisnuit de puternic pentru inceputul lui noiembrie. Totul se combina tacut in simfonia lui dolce far niente.

Esti undeva in nordul Italiei, la 50 km sud de granita cu Elvetia si la alti 50 km nord de zona turistica din jurul lacurilo Lecco si Como. Aici este in schimb liniste. Zona e departe de magistralele turistice si oricum suntem in afara sezonului. Totusi toamna este atat de frumoasa. In 80 de kilometri treci de la dealurile imblanzite de terase cultivate exclusiv cu vita de vie, la livezile de meri pitici, aliniati pe randuri lungi cat vezi cu ochii, la muntii ce se ridica stancosi si neimblanziti 2000 m deasupra micului oras Bormio, aflat inainte de celebra urcare spre Passo di Stelvio.

La inceputul lui noiembrie pasul se inchide inca de la 1500 m. La propriu. Cu o bariera lata cat drumul. Asa ca nu iti ramane decat sa te sui pe bicicleta (preferabil pe cursiera ca sa fii in ton cu toti ciclistii din zona) sa iti strecori bividiul pe sub bariera sau sa il salti peste ea si sa ii dai in sus pe asfaltul perfect avand tot drumul pentru tine. Zadele te vor insoti o vreme, galbene de ciuda ca nu se pot pune in calea iernii. Trunchiurile drepte rezista stoic, dar acele firave au renuntat la lupta si la fiecare pala de vant, in padure ninge cu betigase galbene. O parte din ele se aseaza cuminti pe marginea drumului si somnul vesnic nu le e tulburat decat de vreun cicilist care coboara in viteza si starneste in spatele sau valuri de galben. Brazii sunt facut din alt aluat. Ei daca au apucat sa creasca fara sa ajunga brazi de Craciun, or sa vada ieri nenumarate. Dupa 1800 m nu mai sunt decat pajistile alpine la vremea asta decorate cu petice razlete de zapada. In pas la 2800 m e frig. Totul e inchis asa ca nu iti ramane decat sa pui pe tine toate hainele avand insa grija la cum te asortezi, caci vorba aia suntem in Italia si aici trebuie sa fii “bella in sella” si sa razbuni lunga urcare cu coborarea vietii tale. 

Culorile toamnei in Valtellina

Citeste mai departe...

Berlinul sub lupa

Dat fiind faptul ca la sfarsitul anului 2013 se vor strange 18 luni petrecute in capitala Germaniei, m-am gandit sa nu las impresiile "calde" sa se "raceasca", si sa ma pun pe scris. E drept ca am tins intotdeauna sa ne petrecem sfarsiturile de saptamana in afara orasului, insa acest deziderat nu a fost la fel de usor de realizat ca in Romania. Cel putin nu in lunile din iarna lui 2012-2013 cand fortati de vremea de afara, de ziua scurta si gri si de distantele mari de acoperit pana la dealurile din jur, am ramas prizonieri ai interiorului...ai interiorului muzeelor in general. Astfel din sederea noastra temporara in Berlin vor lua nastere in saptamanile ce vor urma o serie de postari, greu de descris. Putin turism, putina istorie, putina cultura, putin mod de viata...Este un amalgam aici si singurul lor punct comun este Berlinul.

• In Berlin, pe urmele national-socialismului

• In Berlin,  pe urmele Holocaustului

• Berlinul de Est, Berlinul de Vest si Zidul la mijloc

• Berlinul Muzeelor

• Berliner Unterwelten

• Siedlungen der Berliner Moderne

• Berlinul de un verde murdar

• Ursul berlinez

• Postdam

Citeste mai departe...

Barcelona fara Gaudi

<--Din aceeasi serie: Barcelona ca o poveste

Desi nu cred ca ar fi niciun turist, din cele trei milioane ce viziteaza anual orasul, care sa isi poata imagina locurile fara operele lui Antoni Gaudi, totusi Barcelona mai are si altceva de oferit si ar fi o greseala sa va opriti doar la lucrarile celebrului arhitect. Pe langa alte cladiri si monumente ce fac parte din acelasi stil modernist catalan/Art Nouveau, Barcelona vine la pachet cu un "feeling" al sau, cu piatete ascunse intre blocuri si animate la orice ora din zi, cu un caroiaj determinat de stradutele mereu perpendiculare una pe alta si cu aerul usor exotic (sau in orice caz diferit de orasele germane) dat de palmieri, de storurile colorate si de hainele intinse la uscat ce flutura nestingherit sub briza marii. A, sa nu uitam mirosurile de tot felul si oamenii volubili intalniti la orice pas.

Imaginea emblematica a partii a doua din weekendul prelungit la Barcelona-
 O fetita ce hranea porumbeii in Piata Catalunya

Sunt sigura ca nu mi-ar placea sa traiesc in Barcelona, dar turistic vorbind e o destinatie deosebita. Si la fel ca in alte escapade urbane, am incercat sa descoperim orasul in stilul nostru, evitand pe cat posibil aglomeratia, alegand stradute mai mici, ocolind arterele foarte circulate si trezindu-ne de dimineata. Nu ne-a impresionat La Rambla (chiar daca am parcurs-o la primele ore ale zilei), in schimb ne-a suprins un bulveard paralel (desi mai mic) care duminica seara forfotea de localnici (in special imigranti) ce tineau toate magazinele deschise (desi clientii cam lipseau) si vindeau orice, de la legume si paine, la telefoane si cartele ori electrocasnice. Vorba aceea, cine stie cand ai nevoie de un fier de calcat, duminica seara la ora 21.00?

Citeste mai departe...

Barcelona ca o poveste

La sfarsitul primaverii, cand m-a vizitat ultima oara pestisorul de aur, mi-a spus ca imi poate indeplini trei dorinte (prieteni, o destinatie interesanta si temperaturi varatice la mijloc de toamna) cu un singur cuvant: Barcelona. Nu am stat nicio clipa pe ganduri si am zis: DA.

Prinsa in predari de proiecte, am incarcat pe ultima suta de metri pe Kindle (adica cu o jumatate de ora inainte de a pleca spre aeroport) un unic articol despre capitala provinciei Catalonia si detaliile privind gasirea apartamentului. In rest ma lasam pe mana Wikipediei ce m-a "luminat" intotdeauna. Inainte de a decola avionul, incarc pe Kindle un articol lung despre Gaudi, ca sa am material de citit pe durata zborului si debarc in El Prat (aeroportul Barcelonei) mai mult sau mai putin "tufa de Venetia" (sau "tabula rasa" dupa cum preferati). Dar mai stiu din experientele anterioare ca nu e cazul sa ma impacientez. Trebuie doar sa ai dispozitia necesara si sa te lasi sa te scufunzi in misterele orasului. Prea multe articole, prea multe filme de prezentare, prea multa dorinta de documentare inainte de tura strica sau diminueaza voluptatea descoperirii, reteaza aripile incantarii atunci cand ajungi la locul faptei. Si daca nu prinzi lumina potrivita, daca nu se aliniaza planetele si ochii nu descopera cadre cel putin la fel de frumoase ca cele din filmele de prezentare (atent prelucrate) risti sa ramai putin dezamagit. Asa ca, fara asteptari! Un loc nou si complex asa cum sunt multe capitale europene trebuie simtit, mirosit, pipait si admirat, cu curiozitatea si entuziasmul unui copil in fata unui castel din povesti.

"Omul fara religie este un om cu carente spirituale-un om mutilat"(A.Gaudi)

Pentru noi, castelul din povesti a fost fara indoiala Sagrada Familia (in traducere "Familia Sfanta", pentru ca biserica va fi dedicata lui Iisus Hristos, Fecioarei Maria si Sfantului Iosif).  Si cum momentan nici macar nu are cruce in varf (va capata una abia cand va fi gata cel mai inalt turn al bazilicii) as putea foarte bine sa imi imaginez ca este un castel. In fond, formele originale, turnurile ce unesc pamantul cu cerul, detaliile unice in lume spun mai degraba o poveste fermecata decat o realitate inginereasca. 

Sagrada Familia are cate o fateta pentru fiecare: pentru inginerii ce analizeaza solutiile tehnice de ultima ora folosite, ori geniul vizionar al lui Gaudi, pentru turistii manati de curiozitate, pentru visatorii ce traiesc intr-o lume magica in care imposibilul este posibil, ori pentru cei care cauta o intalnire cu divinitatea. Si ceea ce a fost cel mai intersant este ca in timpul vizitei prelungite am trecut prin toate aceste stadii ale descopeirii oprindu-ma la visatorul ce intalneste divinul. 

Tavan

Citeste mai departe...

Amsterdam

<--Ziua 5: De la o mare la alta

Din seria "Noi la"

Postarea de fata va fi mai scurta decat celelalte din serie. Poate pentru ca deja majoritatea gandurilor s-au asternut deja pe hartie. Veti spune, da, dar sunt atatea de spus si de scris despre Amsterdam. Sunt, intr-adevar. Amsterdamul este un oras deosebit, un oras atipic si prin arhitectura, si prin infrastructura si prin stiul de viata al oamenilor dar asta se remarca foarte bine atunci cand, ajuns de cine stie unde din Europa, aterizezi pe aeroport si iesind de la metrou, vezi cu ochii tai ceea ce nu ai  vazut decat prin pozele de pe internet. Dar atunci cand ajungi in Amsterdam dupa ce ai pedalat prin atatea alte orase din Olanda, dupa ce ai vazut cum se traieste si la ferma, si in mediul rural si in cosmopolita Haga, ei bine, atunci impresia nu mai e la fel de puternica.

Nici nu o sa va povestesc despre  ce puteti vedea in Amsterdam, caci lista e prea lunga si detalii picante nu am strans.

Citeste mai departe...

Regensburg

Se iau cateva stradute italiene inguste si pavate cu piatra cubica ce se strecoara printre turnuri de piatra, se adauga cateva piete inchise, cu vechime, si un pod ce aminteste de Praga si se aseaza totul in mijlocul Bavariei, pe malul Dunarii, la confluenta raului Regen cu marele fluviu. Se pare ca rezultatul nu a fost rau deloc deoarece Regensburgul este inclus in Patrimoniul Unesco din 2006.

Imaginea clasica din Regensburg

Citeste mai departe...

Essen-Zolllverein

<--Din aceeasi serie: Köln

Clasa a 8-a-examen de capacitate la geografie. Clasa a 12-a-examen de bacalaureat la geografie.  Cu istoria nu am reusit niciodata sa leg o relatia durabila. Cifrele m-au dezarmat de la bun inceput. La geografie era poate aventura necunoscutului cea care ma atragea. Locuri nemaivazute, unice in lumea in care traim, obiceiuri originale si ceva poezie. Bataliile nu mi-au starnit niciodata imaginatia... Insa si geografia-draga de ea, a avut mereu o parte greu de « inghitit » : economia si mai presus de toate industria. Ce se extrage, de unde se extrage, cat si unde se produce. Pentru examenyl de capacitate am invatat toate acestea rasplatindu-ma cu ciocolata de parca eram un catelus. La bacalaureat nu am mai invatat caci deja intelesem inutilitatea unor informatii perimate despre o industrie aproape inexistenta. Au inteles-o si cei care au compus subiectele, asa ca am fost cu totii fericiti.

Nici la geografia europeana nu m-a ajutat tinerea de minte , dar ceva ceva tot mi-a ramas-Bazinul Ruhr ca principala rezerva de carbune in zona Europei Centrale, ce « trage » dupa el industria grea a Germaniei.

Si iata ca in ziua aceasta mohorata de noiembrie conduceam pe o retea de autostrazi tesuta precum o panza de paianjen spre inima acestei zone industriale. Fabricile si complexele industriale ne insoteau la tot pasul si nu pot spune ca ne simteam confortabil in acest peisaj antropic.

Totusi sunt cu siguranta oameni interesati si ce acest gen de obiective, drept dovada, am aflat cu aceasta ocazie ca exista o Ruta Europeana a Industriei (European Route of Industrial Heritage -ERIH) ce are ca obiectiv prezentarea siturilor industriale ce au impins tehnologia inainte si care au influentat indirect,in trecut,prezentul in care traim. Ea nu include doar complexe ce tin de industria grea precum minerit sau metalurgie ci acopera o gama larga de domenii de activitate:

http://www.erih.net/anchor-points.html

http://www.erih.net/european-theme-routes.html

Este o calatorie ce nu se rezuma la o singura tara ci acopera jumatate de continent si desi este adevarat ca cei mai multi dintre noi cautam ca in timpul liber sa scapam de orase si sa plecam in natura, sa vedem copaci si flori si nu cuptoare si furnale, totusi o asemenea calatorie aduce cu sine si multe informatii noi si o intelegere mai profunda a boomului industrial care a impins tehnica mai departe si ne-a facut sa ajungem la viata de zi cu zi.

Iar acum , noi tocmai ne indreptam cu avant si manati de la spate de ploaie, spre unul din obiectivele cheie ale acestei rute-cea mai frumoasa mina de carbune din lume cum se autointituleza-Zeche Zollverein (mina de carbune Zollverein din Essen unde Zollverein s-ar traduce prin Asociatia Vamala  si se refera la o zona de comert libera infiintata in 1834 intre 14 forme statale germane, menita a incuraha de a incuraja dezvoltarea economica.

Si cu siguranta trebuie sa fie ceva la mijloc pentru ca aceasta « piesa de rezistenta » a industriei extractive din Germania, este inscrisa din 14 decembrie 2001 in lista Patrimoniului Unesco. Unul din motive este arhitectura moderna si perfect functionala (dar placuta ochiului), folosita la constructia ultimului si celui mai nou put de extractie cu toate cladirile si halele auxiliare. Stilul se numeste Bauhaus si a fost intemeiat de Walter Gropius, aceasta scoala presupunand creearea de spatii functionale, accesibile ca pret, dar placut integrate in ambient. Astfel ca turnul putului de extractie a devenit nu numai un model arhitectural pentru alte unitati miniere, ci chiar simbolul industriei grea din Germania.

Emblema industriei din Bazinul Ruhr

Al doilea motiv tine de faptul ca aici s-a lucrat serios, s-a inovat mult, mina fiind de multe ori varf de lance in ceea ce privesc tehnologiile folosite in acest domeniu.

Activitatile de minerit s-au desfasurat aici neintrerupt intre 1851 si 1986. Timp de cateva zeci de ani, incepand cu anii '50, cele 2 parti ale complexului- Mina de carbune si Cocseria au fost printre cele mai mari din Europa.

Proiectantii complexului au implementat solutii noi si eficiente din punct de vedere al costurilor de extractie/productie.

Astfel primele 2 puturi de extractie identice (1 si 2), deschise la doar un an distanta, foloseau aceeasi sala a masinilor. Ideea unor puturi gemene a fost preluata ulterior si folosita pe scara larga si in alte complexe miniere.

In 1890 situl exploata carbunele prin 3 puturi si se extrageau astfel 1 million de tone de carbune pe an. Cu aceasta cantitate , Zollverein se gasea in fruntea listei tuturor minelor din Germania.

Zollverein a profitat din plin de boomul industrial din perioada 1890-1918, extizandu-se continuu pana la putul 10 si modernizand puturile mai vechi astfel incat inaintea Primului Razboi Mondial, productia ajunsese la 2.5 milioane de tone de carbune pe an.

Constructia unui nou put (nr. 12) a adus noi inovatii (technice si arhitecturale) si renumele de cea mai frumasa mina de carbune din lume. Acesta contribuia singur intr-o masura extrem de mare la productia anuala de 3.6 milioane de tone de carbune iar complexul industrial s-a dezvoltat continuu ramanand cap de lista atat in perioada interbelica , cat si dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Desi putul 12 este « piesa de rezistenta » a complexului, acesta nu este deschis publicului deoarece « lucreaza » si in zilele noaste. Acum nu se mai extrage carbune ci este folosit pentru drenarea apei subterane ce invadeaza vechile galerii din zona centrala a bazinul Ruhr si poate compromite structurile de rezistenta a multor constructii din zona.

In plus, cum carbunele extras era foarte bun din punct de vedere calitativ, inca din 1857 a fost deschisa o cocserie pentru prelucrarea carbunelui direct la fata locului, cu costuri minime in ceea ce priveste transportul. I-au urmat si alte unitati auxiliare pentru procesarea produsilor chimici rezultati/folositi in proces : acidul sulfuric , benzenul, compusi pe baza de amoniac etc

De-a lungul timpului s-a ajuns sa se exploateze carbune de la adancimi tot mai mari (s-a inceput de la 120 m si s-a atins in final adancimea de 1200 m). La final galeriile totalizau 120 km.

Totusi, ca orice resursa fosila nici carbunele din Bazinul Ruhr nu avea sa tina la nesfarsit. Adancimile la care s-a ajuns pentru exploatare, dovedesc cu prisosinta ca procesul devenise riscant si costisitor, astfel incat in 1986 mina a fost inchisa.

Ce a ramas in urma ? O poveste de succes : Zollverein este acum locul de intalnire dintre trecut, prezent si viitor. Trecutul a apartinut carbunelui si mina (pe vremuri cea mai mare din Europa) era punctul central al vietii a 5000 de mineri si a famililor acestora (8000 de angajati in productie in perioada de varf, adapostiti in 3 colonii ce totalizau 7061 de locuinte- o alta provocare a vremii de aceasta data de factura imobiliara). O viata desfasurata printre vagonete de carbuni, zgomote asurzitoare, praf negru si huruit neincetat de masini. Prezentul inseamna o noua fata a complexului industrial iar viitorul apartine reinventarii caci golul trebuie umplut. Nu cu zgomotul masinilor ci cu cel al muzicii in spectacole de dans sau in concerte, nu cu imagini cenusii, ci cu expozitii interesante, cu targuri si intalniri de afaceri.

Vechi resturi de cladiri ce incep sa se integreze in peisajul natural lasat sa se dezvolte liber

Astfel :

-> in cladirea unde se spala carbunele se gaseste acum un vast punct de informare turistica si un muzeu dedicat zonei Ruhr. 

-> in vechea sala a cazanelor se gaseste Muzeul punctului rosu ce contine obiecte contemporane ce s-au remarcat prin designul si functionalitatea lor excelenta si

-> Pana si vechiul depozit de sare a fost regandit si acum el adaposteste « Palatul Proiectelor »

-> Iar cocseria-ei bine ea a fost transformata vara intr-o piscina originala, iar iarna intr-un imens patinoar nonconformist, decorat cu tevi si conducte.

De praful negru suprapus peste nori cenusii si apocaliptici, nu mai amintesc decat fotografiile. Acum cladirile sunt atent intretinute si infrastructura a fost schimbata si adaptata turismului, iarba , gazonul si spatiile verzi insotind peste tot aleile trasate matematic.

Tururi ghidate se desfasoara zilnic (cu exceptia zilei de luni) si numai ele va pot ajuta sa intelegeti cu adevarat procesul industrial de extractie si prelucrare a carbunelui si scara la care se lucra in aceasta mina.

Si daca Essenul cu a sa mina nu a facut decat sa va atate curiozitatea am lasat pentru voi la final o ruta ciclabila, lunga de 700 km prin peisajul industrial al bazinului Ruhr. Si daca vreti mai mult exista o ruta a culturii industriale.

Eu ma voi duce spre munti, paduri si lacuri cu apa limpede, dar gusturile nu se discuta si e bine sa existe diversitate si puncte de atractie pentru fiecare.

Gluck auf! (Noroc bun)

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Anotimpul 5- Köln

<--Din aceeasi serie: Hanovra

Desi aflat cam la aceeasi latitudine cu Berlinul si doar putin mai la vest, Kölnul e de departe un oras atipic pentru peisajul german. Un oras cu 5 anotimpuri: Primvara, Vara, Toamna, Iarna si... Carnavalul. Acesta incepe in fiecare an pe 11.11 la ora 11.00 pentru a colora parca  cenusia luna a lui Brumar, ia o pauza in perioada sarbatorilor de Craciun, urmand sa explodeze literalmente in primavara, asa cum se intampla peste tot in lume. 

De noi si-a facut mila si a "explodat" si acum toamna, cu un curcubeu superb aparut langa Dom.

Citeste mai departe...

Hanovra

<--Din aceeasi serie:  Quedlingburg

Cum poti sa iti ocupi cateva ore din lungile seri de toamna, cand soarele apune devreme si tu calatoresti monoton pe autostrada perfecta, cu ochi pe turometru si pe consum, cand gandurile hoinaresc pe campii verzi dar spatele tau e lipit de spatarul scaunului de la masina, iar mainile sunt aliniate pe volan?

Ochii iti aluneca pe bord dar singurul buton rosu sunt avariile. Nici urma de "Eject". Si deodata vocea aceea impasibila a GPS-ului sparge linstea asternuta de 100 de kilometrii si iti spune sa tii stanga. Dar tu, sudist nenorocit ce esti, cu sangele cald umblandu-ti prin vene alegi sa il ignori, sa incalci regula...cine mai stie a cata regula incalcata mai e si asta si iesi de pe autostrada, intrand cat ai clipi intr-un oras...Mare...Ca nu am vazut pana acum, pe langa autostrazile germane, orase mici.

Hanovra...Bun,ce stim despre Hanovra? Ca e un fel de poarta de intrare spre vestul Germaniei...Atat? Cam da...dar ce vrei, sunt aici ca sa descopar...Nu mi-am facut temele prea bine, dar o sa vezi ce elev silitor sunt. Ma pricep mai bine la practica decat la teorie. Stai numai sa ma imbrac bine: doua perechi de pantaloni, polar, geaca de iarna, caciula, manusi. E toamna tarziu si nu uita, tin la sangele meu cald.

Asa ca pornim la pas prin Hanovra pe un bulevard larg, fara sa stim exact daca directia in care mergem este buna sau nu. Nu avem harta, oficiul de informare turistica e inchis deja si noi cautam acul in carul cu fan...de fapt cautam o linie rosie :). Oamenii astia au avut o idee foarte inspirata si au desenat pe asfalt o linie rosie de 4.2 kilometrii ce te poarta prin tot centrul orasului. O ora si jumatate, 36 de obiective turistice...Simplu de urmat. Sunt sigura ca nu s-au gandit in mod special la turisti intarziati ca noi dar tot e bine.

Dupa doua statii de tramvai ajungem la opera si de acolo incepe o zona pietonala.

Cladirea Operei, despre care cei de pe site-ul http://www.roterfaden-hannover.de/index.en.htm afirma
 ca s-ar afla printre cele mai bune 20 de Opere din lume

Mergem in vizita la eleganta Luiza (nimic altceva decat o Galerie comerciala imensa). Centrul vechi si casutele fotogenice au fost transformate in amintire in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

80% din centrul vechi si 50% din intregul oras au fost facute una cu pamantul  in urma bombardamentelor Aliatilor.

Aici suntem in regatul magazinelor si consumatorismul e la putere, ba chiar se si lauda cu asta. Firme renumite, vitrine mari si luminoase indeamna la shoping salbatic.Strazile sunt pline si populatia tanara se alcoolizeaza putin inainte de a intra baruri si cluburi. 

Oare asta inseamna vestul?

Hmmm in cazul asta mai bine ma intorc la padurile mele nesfarsite si la pustietatea din est. Meditatia ne e intrerupta de un ceas ce anunta ora fixa. Daca e ceas, e turn, e biserica si poate dam si de linia aceea rosie. Asa ca mergand pe acest fir nu dupa mult timp descoperim o biserica ridicata in stil gotic (secolul 14)- Marktkirche (Biserica pietii), ce a fost oarecum norocoasa. Nu a scapat de bombardamente dar a fost reconstruita in 1950 in forma ei originiala. 

Citeste mai departe...

Quedlingburg

Arhitectura si istorie. Acestea sunt cele doua ingrediente cu care acest mic orasel de provincie m-a vrajit. Niciunul din aceste domenii nu imi este familiar, dar un ghid audio plin de povesti pentru oameni mici si mari, a facut sa uit de ziua mohorata si ploioasa de noiembrie si sa ma pierd pe stradutele mici cu ochii pe pereti-la propriu. Pe peretii caselor. Case vechi de 600 de ani construite in stil traditional si care reprezinta unul din motivele pentru care orasul vechi este inclus in Patrimoniul Unesco din 1994.

Citeste mai departe...

Praga

In 2007 cand descopeream Europa cu un InterRail in buzunar, Praga era pe lista facuta acasa. Insa pasii ni s-au oprit mult timp in Austria, ochii ne-au ramas fascinati de muntii lor si ne-am schimbat planul din mers. De atunci am mai auzit povesti despre Praga insa nu mi-am dorit niciodata cu toata fiinta sa ajung acolo. Insa odata ajunsi in Berlin, capitala Cehiei era prea la indemana pentru a nu ne invita la o vizita. Aveam astfel asigurat un colac de salvare pentru un weekend cu vreme proasta. Chiar daca schimbam un oras pe un alt oras diferenta e marcanta: De la "tanarul" Berlin (reconstruit din temelii dupa Al Doilea Razboi Mondial) la "batrana" Praga, ce  avand sansa de a nu fi reprezentat o tinta importanta pentru bombardamentele din a doua conflagratie mondiala, a oprit pe alocuri timpul in loc. 

Vedere clasica de Praga

Citeste mai departe...

Hallstatt

“Nobody can discover the world for somebody else. Only when we discover it for ourselves does it become common ground and a common bond”. (Wendell Berry, A Place on Earth)

Soarele nu are nevoie de usi sau portite pentru a-si revarsa prea-plinul pe pamant si a da sens vietii. Neanuntat, dar mereu la timp, imi bate la usa ultimelor vise si imi spune ca e timpul pentru visurile cu ochii deschisi. Cel din aceasta dimineata se numeste Hallstatt.

Momentan incerc sa ies din coconul sacului de dormit si inspir aerul unei dimineti de toamna. Am in fata lacul nemiscat, pe suprafata caruia mai plutesc stinghere ultimile fuioare de ceata. Iarba in jurul meu e plina de roua si muntii sunt neschimbati, asa cum i-am lasat aseara, privindu-se mandrii in oglinda albastra.

Este o zi matinala de luni, in care turistii, inca isi savureaza somnul dulce, bucurandu-se ca au trisat aceasta saptamana de lucru.

Un locuitor matinal al orasului

Pasii nostri calca insa hotarat pe strazile inguste ale unui orasel ridicat pe verticala. Seamana cu o constructie curajoasa de cuburi si stau si ma mir prin ce indarjire si-au facut loc casele acelea pe mica parcela de pamant dintre versantul stancos si lacul de un albastru adanc.

Vedere dinspre sud

Hotararea se inmoaie insa repede, pasii devin sovaitori si se opresc des. Privirea se ridica mereu in sus, urmarind liniile maro ale acoperisurilor. Aparatul foto se declanseaza cand si cand incercand sa surpinda orasul in forma lui naturala:

- un barcagiu barbos si putin adus de spate sta in fundul barcii sale alungite precum o gondola si pluteste neauzit pe lac rivalizand cu ratele si lebedele ce se plimba pe langa mal;

- pe malul lacului, apar primii angajati ai municipalitatii,ce cu o rigoare nemteasca au in program pentru ziua de azi sa curete becurile ce servesc la iluminatul public;

- la biserica de pe munte, se face curatenie, din nou cu precizie nemteasca si o doamna ia la puricat cu peria santurile dintre dale;

- localnicii, probabil cei mai multi propietari de pensiuni, au pornit la cumparaturi si usor, usor magazinele mici isi deschid obloanele.

Barcagiul

Citeste mai departe...