Se afișează postările cu eticheta Patrimoniul Unesco. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Patrimoniul Unesco. Afișați toate postările

miercuri, 31 decembrie 2025

Coasta Amalfi si soare in vene


Cand scriu aceste randuri mainile imi sunt inca reci dupa plimbarea de 10 minute pana la Easybox unde un colet cu pantaloni de iarna pentru Marius ma astepta de vreo 2-3 zile. Afara zapada scartaie sub talpi, strazile cartierului sunt absolut pustii si albe, iar gluga hanoracului nu a mai fost suficienta, am simtit nevoia sa o dublez si cu gluga de la geaca. Insa in vene imi curge inca soarele de pe Coasta Amalfi si sper ca perfuzia sa ma mai tina vreo 2-3 zile, desi sigur nu o sa dureze pana la urmatoarea repriza de caldura din Spania, din martie.


Napoli nu a fost niciodata pe lista mea scurta de locuri pe care voiam sa le vizitez, dar de cand aeroportul din Brasov si-a extins oferta, am zis sa profitam la maxim de orice destinatie. Zborul Brasov-Napoli oricum pare sa aiba zilele numarate si daca tot nu am petrecut un revelion la caldura, in Grecia, am zis sa iesim de sub plapuma de nori si ceata de acasa si sa facem o infuzie de soare pe Coasta Amalfi. Biletele le-am luat cu o zi inainte de plecare (da, cumva la supra-pret, dar stiam sigur ca vom avea 15 grade si soare glorios toata perioada), in rucsacurile de 30 l am pus cateva maruntisuri esentiale, dar loc a mai ramas, iar in ziua de Craciun, la ora 20, chemam un Bolt spre Aeroport.


Daca anul trecut, cand am procedat identic zburand spre Budapesta in ziua de Craciun avionul era 30% ocupat, acum era aproape plin, semn ca nu suntem singurii care cauta soarele si caldura.


Am dezbatut putin daca sa inchiriem sau nu o masina si pana la urma Radu a gasit o Lancia Ypsilon hybrid la 100 euro pentru 4 zile, iar cazarile le luam mereu de pe drum, de azi pe maine, in afara de prima, undeva fix langa aeroport.


Itinerariu nu aveam,  ci doar 4 zile in care sa ne facem plinul de soare si primavara, de mare, de inghetata si de pizza.

Soare in dar

In loc sa fac o dare de seama, pe zile, o sa impart experientele in 3 categorii: ce ne-a placut, ce nu ne-a placut si lucruri care au fost asa-si-asa.


Ne-au placut


Plajele din peninsula Sorrento unde trebuia sa mergi cate 45 min pe jos, cale de 500 m diferenta de nivel, ca sa ajungi intr-un golf pustiu. Sunt convinsa ca pustiu e doar acum in extra-sezon insa pentru noi asta e marea perfecta.







Toate pozele sunt facute pe poteca spre Fiordo di Crapolla,
500 m diferenta de nivel si 700 de trepte


Toata zona cu Agerola:

Nocelle, acel sat cocotat la 500 m altitudine, format din 100 de case, fara masini, cu alei inguste si detalii decorative faine.

Sentiero degli Dei pe care am fost doar eu cu Marius si pe care am ars-o in 2 ore

Cazarea din San Lazzaro (dar si satucele San Lazzaro si Bomerano).

Pizza mancata la o pizzerie locala din satul unde ne-am cazat in penultima seara.

Cafeaua si prajiturile de la una din patiseriile din acelasi sat.



   Sentiero degli Dei la apus 

San Lazzaro unde am avut o cazare faine,
am mancat o pizza autentica
si am inceput dimineata cu un mic-dejun tipic italian

View-ul de pe Coasta Amalfi cu toate satele asezate unele peste altele. Mi-au amintit cumva de acele Pueblos Blancos din Anadulsia, dar sunt sigura ca nu as vrea sa calc pe aici in sezon.






Ce nu ne-a placut


  • Sorento. Aglomerat si comercial, puteam linistiti sa il omitem.
  • Traficul si aglomeratia din zona de coasta (30 km la sud de Napoli)
  • Mizeria de pe plajele aflate la sud de Napoli.


Despre curatenie nu discut caci stiam unde mergem si ce renume are zona cu Napoli care personal ni s-a parut chiar sub Sicilia la capitolul mizerie, gunoaie si cladiri. Dar repet, dupa experienta India pe mine nu ma mai poate impresiona aproape nimic. Si ca in orice alte zone murdare, murdaria apare acolo unde sunt multi oameni si reguli putine. Cum dispar oamenii din peisaj sau comunitatile devin mai mici, cum dispare si mizeria.


Ce a fost asa si asa:


La capitolul asa-si-asa as include destinatiile turistice precum Vezuviu si Pompei. Sunt locuri de vazut o data in viata, nu mai mult. Daca ar fi fost un concediu in 2, fara Marius, cu siguranta le-am fi evitat si am fi avut o abordare mult mai activa, cu bicicleta pe drumurile cu mai putin trafic, urcarea spre Vezuviu pe cursiera sau mtb si mult hike pe muntii de 1200-1400 m din Agerola. Insa, in 3, ne dorim ca orice calatorie sa fie si educativa, asa ca am bifat atat parcul arheologic Pompei (aici copiii platesc un bilet modic), cat si Vezuviu, unde baile de multime sunt garantate. Insa prea multi vulcani in Europa continentala nu poti sa vezi, asa ca faci geografie cu ce ai la oferta.

Craterul Vezuviului chiar fumega prin cateva fisuri si mirosul de sulf era la tot pasul



Pentru Napoli nu am avut decat vreo 5-6 ore. Eu am sfarsit intr-o cafenea linistita din centru unde am lucrat vreo 2 ore, dar baietii m-au asigurat ca in oras se puteau face lejer bai de multime. Gunoi si glamour la tot pasul si un transport in comun neregulat si aglomerat. Daca ajungeti totusi in Napoli si nu vreti sa mergeti pe varianta mainstream numita Aliexpress (shuttle-ul spre aeroport), lasati-va timp suficient (si aici zic min 2h inainte de ora la care trebuie sa fiti in aeroport), nu de alta, dar noi era sa pierdem avionul. Noroc cu italienii si experientele umane. 


In orice caz, prima experienta cu Amalfi a fost una pozitiva, asa ca o reintoarcere nu este exclusa, nu de alta, dar mai sunt cateva sit-uri Unesco de vizitat, pizzerii locale de descoperit si soare in dar de primit.



Foto by Radu

vineri, 13 martie 2020

Granada- povesti din timpuri stravechi


Coronavirusul a facut posibil improbabilul fapt de a mai gasi bilete pentru Alhambra. Luni seara nu era nimic. Marti seara deja erau cu zecile, in diverse intervale orare (cel mai probabil anulate de agentii pentru grupuri care nu au mai venit). Asa ca le alegem pe cele mai matinale si pe jumatate neincrezatori, pornim totusi spre Alhambra. Spun neincrezatori pentru ca avem deja in spate experienta Alcazarului din Sevilia si cumva ne indoim ca Alhambra cea laudata in toate ghidurile de turism va putea sa ne suprinda. Dar ne-am inselat caci Palatul Nazari este cu adevarat frumos. Pentru cineva care ia contact pentru prima data cu arhitectura maura este fara indoiala o experienta memorabila, dar oricine, indiferent cat de versat sau de novice este in ceea ce priveste vizitele culturale, indiferent cat de mult a citit sau cate monumente si palate a vazut, ce spirit sensibil sau rational are, nu poate sa nu fie miscat de coloanele gratioase de marmura, de lucratura in filigran a decoratiunilor din gips, de simetria curtilor interioare, de spiritul atins de frumos al sultanilor care au ordonat acest complex si de talentul arhitectilor, sculptorilor si mesterilor care i-au dat viata. Ahlambra este in fond un apogeu al culturii maure in Spania, mai ales daca e sa ne gandim ca Andalusia a adunat de-a lungul secolelor o seama de oameni de stiinta, artisti si invatati,si e cumva de asteptat ca intreaga cultura si civilizatie araba din Europa sa se reflecte in locul care a rezistat cel mai mult in fata recuceririi spaniole.
Curtea leilor/ Patio de los Leones



Detalii cum numai in arhitectura maura poti gasi
Cu 600 de ani in urma razele ce intrau prin fereastra asta luminau sala tronului unui sultan


Nu exista nici un alt dumnezeu in afara de Allah, iar Mohamed este profetul sau. Repetat la nesfarsit
O pictura cel putin insolita pentru un complex maur
Un articol sensibil despre Andaluzia cea draga noua am gaasit aici, si vi-l recomand si voua: Andaluzia cu miros de portocală amară

Si inainte de a incheia scurtele randuri despre Granada, am sa las aici si putina muzica. Exista un cantec compus de Augustin Lara in 1932, cu titlul Granada. Versiunea originala (plus traducerea in engleza) este disponibila aici. Pe langa versiunea spaniola textului, au existat si adaptari in alta limba (linia melodica a fost mentinuta) dintre care, preferata mea este versiunea in germana, interpretata de Fanz Wunderlich, care mi-a servit si ca inspiratie pentru titlul jurnalului (original "Granada, Märchen aus uralter Zeit").

Vineri

Neajunsul Sierrei Nevada este ca nu are chiar asa de multe combinatii de drumuri, ca sa legi in fiecare zi ceva nou cu 100 de km si 2000 m diferenta de nivel. In 3-4 zile epuizezi cam toate drumurile asfaltate si ori treci la MTB, ori la drumetie, ori schimbi zona. Cea mai “de rulaj” tura din zona este cea spre Tocon de Quentar, un fel de mecca pentru ciclistii din zona, caci drumul nu are trafic si e destul de placut pentru picioarele obosite dupa urcarile lungi ori abrupte din Sierra Nevada. Cu tura asta de plaisir ne incheiem si noi sederea in partea nordica a Sierrei Nevada si ne indreptam privirile din nou spre sud- Alpujara baja- acolo unde avem de explorat locuri noi si niste urcari promitatoare.

Date si track: aici

Foto by Radu

duminică, 8 martie 2020

Jaen, masline si orase de piatra


Centrul Andaluziei era in mintea mea o insiruire de dealuri aride imblanzite de culturi de maslini, un peisaj monoton, ce se repeta la nesfarsit. Jaen, centrul provinciei nu promitea nici el nimic deosebit la capitolul turism, sau este in orice caz umbrit de orase mai mari si mai aratoase precum Sevilla, Granada ori Cordoba. Deci ce e de facut aici si de ce am schimbat Sierra Nevada pe maslini? Pe de-o parte, pentru diversitate. Si daca e sa retinem una din lectiile de care am avut parte in Andaluzia, aceasta este ca zona aceasta a Spaniei e suprinzator de diversa. Este a doua vizita si cel mai probabil vor mai urma si altele si in alte formate. Are neasteptat de multi munti. Da, nu sunt toti la fel de inalti si intinsi precum Sierra Nevada, dar sunt multe masive si multe parcuri naturale (cam fiecare munte e un parc natural), decorate cu sate cu case albe si conectate intre ele cu drumuri cu asfalt bun si fara trafic. Pe langa munti mai sunt si alte lucruri de facut, mai ales ca Spania sta foarte bine la capitolul istorie si cultura si cam peste tot ai ceva de vazut.

Noi ne incepem explorarea provinciei Jaen cu o zi de pauza de ciclism, fortati mai mult de un val de aer rece ce a coborat temperaturile la niste valori mai apropiate de cele din Brasov decat de asteptarile pe care le-am avea de la sudul Spaniei. 11 grade, semi-uragan si 0 ore de soare cer vizite culturale. Pentru asta conducem o ora spre Baeza si Ubeda, doua orase mici, aflate insa in Patrimoniul Unesco datorita unui centru istoric in stil renascentist foarte bine prezervat. Povestea e simpla: 2 familii bogate (Molina in Ubeda si Benavide in Baeza), relatii din ce in ce mai stranse cu Italia unde renasterea era in plin avant si un arhitect local interesat de o schimbare a stilului (Andres de Vandelvira) au dat nastere catorva catedrale, biserici si palate construite in noul stil. In ambele orase, centrul istoric a supravietuit relativ intact tavalugului istoriei (in special razboaielor) si constituie acum o punte peste secole. Majoritatea palatelor sunt inca in uz, dar au fost transformate in primarii, universitati etc, accesul in interior fiind liber. Ubeda este ceva mai mare, cu mai multe edificii in stil renascentist si permite o vizualizare mai buna a evolutiei stilulului, de la faza primara, in care arhitectii spanioli incercau doar sa se desprinda de gotic si inteleaga noul stil (iar lucrarile erau de fapt vechi constructii gotice “infrumusetate” cu decoratiuni) , trecand prin maturitatea sau apogeul renascentismului si terminand cu perioada finala, in care formele erau reduse la esenta, decoratiunile la minim, geometria si simetria primau (manierismul). Mai multe info despre stilul arhitectonic (aici). Baeza e ceva mai mic, toate cladirile de interes fiind cumva stranse in zona centrala, intre peretii vechi cetati.
Detaliu din catedrala din Ubeda
Baeza


Palate construite in stil renascentist
Orase de piatra, asemanatoare cu cele din Italia si totusi fara sa dezumanizeze, caci constructiile nu sunt inalte, piatetele interioare dau o oarecare senzatie de spatiu, cladirile vopsite in alb iti dau senzatia de curat si cel mai important, datorita strazilor inguste, traficul este cvasi-imposibil si de aceea locurile au parte de foarte multa liniste. In Ubeda, pe langa centrul istoric se poate vizita si un centru de informare dedicat uleiului de masline si desi locul nu duce lipsa de interactivitate, spatiul fiind structurat tematic cu multe accente moderniste, la nivel de informatii nu merge foarte mult in detaliu. Totusi un asemeneaza muzeu/ centru cultural era necesar in zona, avand in vedere ca Jaen produce aproximativ 40% din uleiul de masline comercializat in Spania si 17% la nivel mondial. Si da, este o diferenta mare intre uleiul de masline normal, cel virgin si cel extra-virgin. Diferenta de culoare, dar mai ales de gust si miros. Iarba verde, fructe, migdale, soare, caldura, toate stau parca ascunse in lichidul gros galben-verzui ce se etaleaza in castronase mici pentru mirosit si degustat. Gustul usor amar ce ramane in urma si umple cumva palatul bucal, generand cumva senzatia de satietate specifica grasimilor de calitate. Evident ca nu rezistam nici noi si plecam de acolo cu o sticla de 250 ml.
Degustare de ulei de masline
Jaenul este de altfel o localitate linistita, un oras din care putine edificii ies in evidenta (catedrala si un castel-fortareata construit pe un varf de deal deasupra orasului actual), dar spune totusi o poveste despre cum arata viata intr-un oras suficient de mare, insa departat de rutele turistice din Spania. Cafenelele sunt pentru localnici, la fel si patiseriile-cofetariile cu cozi destul de lungi duminica dimineata. Si orasul tot al localnicilor este. Batrani iesiti in piata catedralei pentru bai de soare, alergatori matinali, ciclisti care se intalnesc inainte de a pleca in tura. Doar un ghid ratacit cu o umbrela roz se agita intr-un colt. Un alt loc in care poposim vreo doua ore este un complex de mici muzee, cu intrare libera, ce adapostesc niste bai arabe restaurate, un muzeu de arta populara si un muzeu de arta naiva. E un amestesc cam fara cap si fara coada daca alegi sa dai un tur complet, insa ceea ce ne-a marcat a fost cumva contrastul dintre austeritatea si cromatica redusa din subsolul in care se afla acum fostele bai arabe si explozia de culoare ce razbate din tablourile expuse in muzeul de arta naiva aflat 2 etaje mai sus.

Date si track: aici


Catedrala din Jaen
Baile arabe si steaua in 6 colturi
Ayer y how// Ieri si azi (asta e titlul tabloului)

Alte cateva tablouri interesante din muzeul de pictura naiva din Jane
Cam asta a fost cu cultura, caci bicicletele isi cer si ele parte din timpul nostru si combinatia de miscare si descoperire de locuri noi din goana pedalelor ne aduc si ele o bucurie mai mare chiar decat vizitatul de muzee, palate si biserici. Astfel incat desenam in zona doua ture, in doua parcuri naturale din apropiere.

Parcul Natural Sierra de Cazorla, Segura si Villas a fost o supriza neasteptata caci a adus cu sine un peisaj suprinzator de variat si drumuri libere, unele cu suprafata impecabila. In mod suprinzator este cel mai intins parc natural din Spania si reuneste lacuri, rauri, canioane, paduri de foioase si conifere, dar si plantatii de maslini in zonele joase. Nord -sud este strabatut de un drum lipsit de trafic, dar cu asfalt impecabil, ce se mentine la o altitudine aproape constanta de 700 m, pedalatul fiind o placere pe acolo.
Pedaland cu spor spre Sierra de Cazorla prin patria plantatiilor de maslini.
Cel mai mare rezervor de apa al zonei si un baraj ce pare desprins din filmele din cel de-al doilea razboi mondial.

Lacul abastru lung de mai bine de 30 de kilometri.
Al doilea parc natural de care am aflat abia acum este Sierra Magina, mult mai mic, cu mult mai putina varietate peisagistica, mai arid, cu doua pasuri la 1200 de metri si cateva sate pitoresti dezvoltate pe versantii inclinati.
Sierra de Cazorla se preteaza la o revenire in zona, eventual cu mtb-ul, in regim de bikepacking, insa asta cere ceva mai multa documentatie, caci in toate parcurile naturale din Spania accesul pe bicicleta este restrictionat la anumite trasee si nu se pot folosi potecile turistice, astfel incat rutele vor trebui alese si desenate cu grija, pentru a tine cont de toate necesitatile (urcari faine, coborari si mai faine, locuri de campare amenajate (wild campingul este interezis), dar si posibilitati de aprovizionare in satele din zona. Dar cum spaniola ne devine din ce in ce mai familiara, cu ceva efort si interes, am putea sa o scoatem la capat.
Si mai multi maslini

 Orasele albe tipice pentru Andaluzia.

Peisaj tipic din Sierra Magina
Date si track: aici

Foto by Radu